ULTIMA ȘANSĂ de victorie pentru Putin

Marți, 7 mai, are loc la Kremlin a cincea inaugurare a lui Vladimir Putin. Ceremonia marchează, pentru omul care conduce Rusia de aproape 25 de ani, începutul oficial al unui nou mandat de președinte.

Dacă prima ceremonie din mai 2000, a fost una a speranței că pacea socială, ordinea și buna rânduială vor fi reinstaurate în țară, cea de acum este dominată de campania militară împotriva Ucrainei și de speranța că acest război se va sfârși curând.

Practic, toată elita rusească este curentată de fiorii sentimentului că victoria e aproape, că generația de astăzi va intra în manuale ca una care a învins Occidentul și a restaurat “frontierele istorice ale Rusiei”. Pe care însă nimeni nu știe unde sunt (granițele URSS? ale Imperiului rus?) iar cel mai probabil sunt acolo – după cum îi răspundea Putin unui elev – unde vrea Rusia să fie.

Poate că optimismul participanților la ceremonie ar fi fost mai robust, dar Congresul american i-a stricat lui Putin inaugurarea, votând cel mai important pachet de ajutor militar pentru Ucraina, comentează analistul Armand Gosu în revista online https://www.contributors.ro .

Washington

Sâmbătă, 20 aprilie, Camera Reprezentanților a votat la Washington pachetul de 60,8 miliarde de dolari SUA pentru Ucraina. Trei zile mai târziu, marți, 23 aprilie, Senatul a votat și el cu o largă majoritate, iar a doua zi, președintele Joe Biden a promulgat legea. De la începutul acestui an, ochii întregii lumi erau ațintiți asupra președintelui Camerei, republicanul Mike Johnson care amâna votarea furnizării ajutorului pentru Ucraina.

Abia după ce a fost amenințat cu destituirea de o majoritate ad hoc compusă din democrați și o parte a republicanilor din Cameră, Johnson a împărțit proiectul inițial în alte patru proiecte de lege pe care le-a supus votului. Și în ciuda faptului că 112 republicani au votat împotrivă, ajutorul pentru Ucraina a trecut prin Camera Reprezentanților fără nici o problemă.

Prin acest pachet de legi, Ucraina primește 60,8 miliarde, Israel și Gaza 28 miliarde iar Taiwan și regiunea Indo-Pacific 8 miliarde. Al patrulea proiect introdus de Johnson prevede interzicerea TikTok și confiscarea activelor rusești din SUA.

Ultimul pachet de ajutor pentru Ucraina fusese votat de Congres în decembrie 2022, înainte de Biden să piardă majoritatea. Cel mai consistent, 40 de miliarde, trecuse în septembrie 2022, cu o susținere bipartizană exemplară.

Aventura proiectului de lege privind susținerea Ucrainei a fost neașteptată, chiar și pentru cei familiarizați cu scena politică de la Washington. Mulți dintre aliații SUA aflați în zonele sensibile, cum este și Europa Centrală, încă procesează ce s-a întâmplat; urmează să tragă concluzii și să acționeze în consecință.

Președintele Biden a început să promoveze proiectul de lege încă din august 2023. A introdus și o sumă pentru Taiwan și Indo-Pacific, iar după atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023, a inclus în pachet și ajutorare pentru Israel, în speranța că astfel proiectul va trece mai ușor. Dar la conducerea Camerei, republicanii l-au împins pe un avocat din Louisiana, apropiat de fostul președinte Donald Trump, și care anterior votase constant împotriva susținerii militare a Ucrainei. Johnson este reprezentantul Americii profunde, conservatoare, un baptist practicant care combate progresismul și promovează adoptarea unor legi care să criminalizează homosexualitatea.

Cu voce tremurândă și lacrimi abia reținute, Johnson a răspuns unui ziarist, după votarea legii: “fac ceea ce cred că este corect”. Și când a fost împotriva susținerii Ucrainei reprezentantul unui district modest din Louisiana a fost convins că face ceea ce este corect. El era reprezentantul tipic al taberei conservatoare, izolaționistă, care era minoritară între republicani. Era greu, dacă nu imposibil, de convins.

Ce s-a întâmplat din octombrie 2023 și până la 20 aprilie 2024, de când Johnson a ajuns al treilea om în stat? La schimbarea de atitudine a lui Mike Johnson au contribuit mai mulți factori.

Presa americană insistă că decisive ar fi fost briefinguri-le serviciilor de informații de la nivel înalt la Washington, faptul că Johnson a apelat la consilierea fostului șef CIA și secretar de stat în mandatul lui Trump, Mike Pompeo, ori întâlnirea cu liderul evanghelist ucrainean Pavlo Ungurean, discuția cu familiile victimelor Holocaustului de la care a ieșit plângând, toate acestea l-au transformat într-un partizan al sprijinului financiar pentru Ucraina.

Cred că mai degrabă cheia votării pachetului de ajutor a stat la Trump și nu la Johnson, care în ciuda faptului că ocupă a treia poziție în statul american, nu pare un actor politic autonom. Motivele care au stat în spatele deciziei lui Trump, merită și ele analizate, dar cu altă ocazie.

În ultimele săptămâni, Trump s-a limitat la a arunca problema Ucrainei în brațele Europei, căreia i-a cerut “să egalizeze” banii puși de SUA. Numai că asta s-a întâmplat mai mereu, ba mai mult, ajutorul european a fost constant mai mare, în ultimul an. Până în ianuarie 2024, instituțiile și țările UE au acordat 93,2 miliarde dolari Ucrainei, ajutor militar, financiar și umanitar, față de 74,3 miliarde de la SUA.

Cât privește ajutorul militar, invocat de Trump și alți republicani conservatori izolaționiști, țările europene, începând cu Germania și Marea Britanie, au contribuit cu 60,5 miliarde dolari, față de 46,3 miliarde cât a cheltuit SUA cu ajutoarele militare pentru Ucraina.

Ca pondere din economia fiecărei țări, SUA este pe la mijlocul listei, pe locul 20, după 17 țări europene, după UE ca atare și după Canada. În același timp, ajutorul american s-a dovedit esențial, fără el – a spus-o în repetate rânduri președintele Zelenski – Ucraina nu poate rezista în fața agresiunii rusești.

Cine cheltuie și pe ce din banii pentru Ucraina

Chiar dacă sunt pentru Ucraina, zecile de miliarde rămân în SUA. Suma care va merge la înarmarea Ucrainei, adică ajutorul efectiv pentru război, este mult mai mică. Cea mai mare parte a banilor merg la înarmarea SUA, la refacerea stocurilor din depozitele americane.

Din pachetul de ajutor votat pentru Ucraina, cea mai mare parte sunt pentru arme și muniție, din această cauză 48,4 miliarde ajung la Departamentul Apărării. Din această sumă, 13,8 miliarde vor trebui cheltuite până la 30 septembrie 2025 și reprezintă banii pentru arme și echipamente livrate prin Inițiativa de asistență pentru securitatea Ucrainei.

Pentru livrările rapide există alt mecanism, Presidential Drowdown Authority, prin care președintele poate scoate arme din depozite în limitele stabilite de buget. Pentru că militarii trebuie să aibă garanții că vor primi bani pentru refacerea stocurilor.

Noua lege alocă 13,3 miliarde prin acest mecanism, cheltuite până la 30 septembrie 2026, din care 8 miliarde în 2024. Suma ar putea fi mai mare, pentru că au rămas alte 3,9 miliarde de anul trecut, bani blocați de Pentagon (armata suspendase scoaterea din depozite ca să nu rămână cu contul pe zero). O sumă separată de 7 miliarde dolari SUA a fost alocată pentru operațiuni militare până la finalul acestui an. Dar nu sunt bani pentru ucraineni, ci pentru consilierii militari americani care antrenează ucraineni. Deci nici acești bani nu ajung propriu-zis la ucraineni.

Noutatea este dată de defalcarea unei sume sub formă de credit. Ar fi vorba de două împrumuturi, prin Departamentul de Stat, de 7,9 miliarde pentru susținerea economiei și 1,6 miliarde ajutor militar. Cel mai probabil, Ucraina nu va rambursa niciodată acest împrumut, pentru că președintele SUA are dreptul să șteargă datoria. Tot în cadrul acestui pachet votat, Washington-ul alocă 460 de milioane dolari pentru ajutorarea refugiaților ucraineni (prin Departamentul Sănătății) și 250 de milioane prin Departamentul Energiei.

Ce armament și muniție ar putea sosi la Kyiv

Primul pachet de ajutoare militare americane va ajunge în aceste zile în Ucraina. În cutiile care așteaptă deja în depozitele din Germania și Polonia sunt proiectele de artilerie de 155 și 105 mm, rachete pentru apărarea anti-aeriană RIM – 7 și AIM – 9M, vehicule de luptă Bradley, vehicule blindate Hummer, sisteme antitanc Javelin, rachete pentru lansatoarele HIMARS și pentru sistemele portabile de rachete sol-aer Stinger etc.

Totul în valoare de peste 1 miliard. Al doilea pachet este în valoare de 6 miliarde și va conține probabil și rachete ATACMS de înaltă precizie cu rază lungă, 305 km.

Mai mulți analiști afirmă că fără acest pachet consistent de ajutor american, Rusia ar fi putut îngenunchea Ucraina în următoarele luni. Într-un fel, acesta este răspunsul Washington-ului la ofensiva lui Putin. Răspuns oferit cu mare întârziere, dar care ar putea să salveze situația, fie și ultima secundă.

Pachetul de 61 miliarde va fi ultimul până la alegerile americane, din noiembrie. În termeni absoluți, acest pachet este mai mare decât tot sprijinul SUA de la începutul războiului și până acum. Însă este puțin probabil ca el să creeze o superioritate Ucrainei care să-i permită realizarea unei ofensive care să conducă la înfrângerea Rusiei. Nu este prea clar în ce măsură Ucraina va primi ceea ce a cerut insistent în ultimele lumi.

Adică suficientă muniție pentru artilerie, sisteme de apărare anti-aeriană, interceptoare de rachete, tehnică de bruiaj radio pentru războiul electronic în care Rusia a făcut progrese semnificative. Obsesia administrației democrate a fost – și este în continuare – să ajute limitat Ucraina, de teamă că Putin în fața amenințării unei înfrângeri va recurge la escaladare nucleară. Numai că grija lui Biden de a nu escalada a contribuit la epuizarea resurselor militare, psihologice și umane ale Ucrainei, ceea ce ar putea duce la o victorie a Rusiei într-un război de uzură.

Șansa și salvarea Ucrainei a fost trezirea Europei Occidentale care de la sfârșitul toamnei a preluat conducerea coaliției susținătorilor Ucrainei. Într-un interviu recent pentru Foreign Policy, ministrul de Externe Dmitri Kuleba afirma că este pentru prima dată după al Doilea Război Mondial când Europa preia poziția de lider în fața SUA.

Pachetul american nu va duce la atingerea parității resurselor în acest război de uzură. Rusia cheltuie 8-10 % din PIB pentru război.

Aliații Ucrainei ar trebui să crească asistența financiară. Mai ales că este posibil ca viitoarea administrație de la Washington să întoarcă spatele nu doar Ucrainei ci și Europei în general. Europa Occidentală va trebui să acopere din resursele ei nevoile militare ale Ucrainei.

O posibilă soluție este crearea unui fond de sprijin financiar în valoare de 100 de miliarde, proiect inițiat de Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă. Însă, în ciuda urgenței, mecanismul de finanțare n-a fost pus la punct. Experții Bloomberg consideră că soluția ar fi un program de obligațiuni lansat de UE.

Decizia UE de a continua și crește ajutorul pentru Ucraina va depinde de eficiența pachetului american și de determinarea Ucrainei de a continua războiul împotriva agresiunii rusești.

Prioritatea este apărarea anti-aeriană

Ministrul Kuleba, în interviul din Foreign Policy, întrebat de ce are nevoie Ucraina a răspuns: 1) apărare anti-aeriană; de ea depinde economia Ucrainei, viețile oamenilor;

2) clarificarea problemei aderării la NATO;

3) înghețarea activelor Rusiei și finanțarea efortului de război și reconstrucției din aceste active.

Analiștii militari occidentali sunt de acord cu ministrul Kuleba, afirmând că prioritatea ar trebui să fie o strategie de apărare aeriană pe termen lung care să crească eficiența apărării astfel încât să descurajeze atacurile rusești care visează infrastructura civilă. Așa ceva este însă foarte scump. Prețul unei baterii Patriot este de 1,3 miliarde dolari, iar o singură rachetă interceptoare costă 4 milioane.

Mai ieftin, dar aproape la fel de bun este sistemul NASAMS, a cărui rachetă interceptoare costă doar 1,37 milioane de dolari. O altă soluție ar fi combinarea sistemelor de apărare anti-aeriană de producție sovietică cu rachete americane, din care cel mai bun ca rază de acțiune este sistemul hibrid, rachete Patriot cu radare sovietice (cu rază de acțiune de 150 km).

Pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din infrastructura energetică a Ucrainei, pentru a stăvili teroarea bombardamentelor asupra orașelor ucrainene, mai ales a Odesei și Harkiv care afectează moralul populației, este consolidarea apărării anti-aeriene este o prioritate care nu suportă nici o amânare.

Ofensiva Rusiei va crește în intensitate

Rusia a luat inițiativa după mijlocul lunii octombrie 2023, când a început să concentreze zeci de mii de oameni în jurul Avdiivka pe care o asedia încă din 2014. A distrus complet orașul și l-a ocupat în februarie, cu uriașe pierderi umane și de material militar. A continua ofensiva pe întreaga linie a frontului. Însă, succesele cele mai semnificative au fost înregistrate de armata rusă la vest de Avdiivka, unde au capturat mai multe sate.

Dar, militarii ruși nu au capacitatea de a transforma aceste victorii tactice într-un succes strategic pentru că mobilitatea unităților este redusă, iar generalii lui Putin nu vor să-și asume riscuri. În ultimele săptămâni au concentrat trupe la Chasiv Yar, la 10 km vest de Bahmut și, în sud, la Ugledar. Generali ucraineni afirmă că este o chestiune de zile până ce armata rusă va ocupa Chasiv Yar, de unde i se deschid perspective pentru a iniția noi atacuri.

Următoarele săptămâni și luni vor fi cele mai dificile pentru Ucraina. După inaugurare, formarea și votarea noului guvern la 13-14 mai, cel mai probabil Kremlinul va crește gruparea de trupe pentru marea ofensivă din vara 2024. Cum Odesa este greu de atacat, probabil că Putin va alege între Harkiv și Sumî pentru atacul decisiv care să îngenuncheze Ucraina.

Dacă direcția va fi Sumî, înseamnă că Putin speră să rupă frontul și să avanseze spre capitala Kyiv, pentru a-și instala un guvern marionetă. Dacă forțează ocuparea Harkiv, direcția pe care va putea înainta este Dnipro, Zaporojie, Krivîi Rih, Herson, adică trupele rusești să încerce să taie sud-estul Ucrainei, cu regiunile Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, pe care le-a anexat în urma așa-ziselor referendumuri din septembrie 2022, înainte ca să controleze teritoriul lor (pe care nici măcar astăzi nu-l stăpânesc integral).

Însă, e greu de imaginat o ofensivă rusească de succes fără o mobilizare, fie ea și parțială. În acest moment, Putin nu are suficiente trupe, nici armament, nici muniție pentru a cuceri vreun oraș important din Ucraina. Însă, dacă ar fi să aleagă între Sumî și Harkiv, probabil că Putin ar alege ofensiva în direcția Harkiv, forțând ruperea frontului acolo, de unde ar putea avansa încercând să decupeze sud-estul Ucrainei, cu cele patru regiuni a căror anexare a federație e deja înscrisă în constituție, lăsând Odesa și gurile Dunării pentru un viitor război.

Ucraina va învinge? O să aflăm în curând

Vladimir Putin a avut două momente în care-și putea asigura victoria. Primul a fost în primele zile după 24 februarie 2022, când liderul de la Kremlin a fost mai aproape de victorie decât ne imaginăm. Al doilea este acum, în vara 2024, când armele și muniția (mai ales) din pachetul american încă n-au ajuns pe front, când armata ucraineană este decimată și epuizată, când moralul militarilor și al populației este scăzut.

În aprilie, președintele Vladimir Zelenski a promulgat legea prin care s-a redus vârsta de mobilizare. Noua lege va intra în vigoare la 18 mai și va conduce – potrivit președintelui – la mobilizarea a 300.000 de militari până în iunie.

Însă, sondajele de opinie recente indică faptul că cel puțin un sfert dintre ucraineni doresc să evite mobilizarea în timp ce doar 10% sunt gata să meargă pe front. Mai ales în regiunile din est și sud se înregistrează un număr mare de bărbați care nu vor să fie înrolați (39% în est și 32 % în sud).

Rusia stă mai bine la număr, nu din cauza diferenței de resurse demografice care este evidentă, ci pentru că recrutează lunar 30.000 voluntari, care încheie contract și primesc salariu. Deci resursa de recrutare fiind comercială este și ea limitată. Iar sistemul rusesc computerizat de control al populației încorporabile și care poate fi mobilizată va funcționa deplin abia după 1 noiembrie.

Deocamdată, potrivit generalilor americani (care au luat cuvântul în comisiile Senatului) numărul total al militarilor ruși care participă la operațiunile din Ucraina este de circa 470.000. Insuficient pentru o mare ofensivă care să ducă la îngenuncherea Ucrainei.

În fapt, șansele ca armata rusă să inițieze o ofensivă de succes sunt extrem de limitate. Armata rusă are pierderi uriașe, arsenalul ei este epuizat. Chiar și pentru cei mai pesimiști comentatori occidentali acest lucru o să devină evident cu ocazia ofensivei din vară.

Chiar dacă artileria rusească trage 9-10 obuze pentru fiecare obuz tras de ucraineni, stocul de muniție se apropie de sfârșit. Ratele de tragere erau în toamna 2022, în medie de 60.000 obuze pe zi. Această cifră a scăzut astăzi la 10.000, cu toată muniția primită din Coreea de Nord și Iran. Producția internă de obuze a Rusiei nu a ținut pasul cu ritmul luptelor. Pentru a menține intensitatea actuală a focului, Rusia ar trebui să producă 3,6 milioane de obuze pe an, dar produce abia jumătate (cifrele ministerului rus al Apărării). În plus, ritmul ridicat de tragere duce la o mare uzură a țevilor tunurilor, pe care armata rusă a reușit până acum să le refacă pe baza stocurilor sovietice. Dar și acestea se termină.

Kyiv-ul va folosi acest an pentru a epuiza armata rusă și a crește șansele de succes ale unei ofensive ucrainene în 2025.

Dacă prezentul este sumbru, viitorul pentru Ucraina este mai luminos. Capacitățile militare ale aliaților Ucrainei sunt în creștere. Se înființează fabrici de arme și muniție în țările vecine Ucrainei. Producția anuală de rachete interceptoare folosite de sistemele Patriot va crește cu 20% în 2025, în timp ce producția de obuze va ajunge la 1,2 milioane în SUA și la peste 2 milioane în Europa. În următoarele luni, Ucraina va primi avioanele de vânătoare F16. Livrările de armament modern și muniție vor crește semnificativ peste câteva luni.

Însă, nu atât cantitatea de muniție și numărul de rachete anti-aeriene interceptoare va fi decisivă în următoarele luni cât capacitatea Ucrainei de a mobiliza și antrena suficiente trupe cu o capacitate ridicată de luptă. Următoarele trei sau chiar patru luni ar putea fi dramatice, dar este puțin probabil că Rusia va putea obține și altceva decât victorii tactice, chiar dacă ucrainenii au întârziat construirea fortificațiilor și consolidarea liniilor de apărare. Marea problemă este însă moralul scăzut al militarilor și al populației. De luni de zile n-au mai primit nici o veste bună. Oamenii încep să-și piardă speranțele. Întârzierea ajutorului american cu șase luni a dat o lovitură uriașă moralului trupelor ucrainene, care se află la cel mai de jos nivel, tocmai acum în ajunul unei puternice ofensive rusești.

Putin pariază pe războiul hibrid

De vreme ce este puțin probabil ca Rusia să obțină succese strategice pe teatrul de operațiuni care să oblige Ucraina să se predea necondiționat, Putin va folosi tot mai intens tacticile războiului hibrid. Ținta acestuia este Occidentul, țările care compun tabăra susținătorilor Ucrainei.

După războiul cu Georgia (august 2008), Rusia și-a reformat armata și felul în care poartă războaiele. Succesul acestei reforme a fost vizibil în martie 2014, când Rusia a anexat, practic fără luptă, peninsula Crimeea și a destabilizat sudul și estul Ucrainei, declanșând atât operațiuni cinetice în Donbass cât și operațiuni de război hibrid împotriva Ucrainei și a Occidentalui. Autorul acestei reforme  militare este ministrul Anatoli Serdiukov, iar noua doctrină militară poartă numele generalului Valeri Gherasimov, șeful Marelui Stat Major.

Potrivit doctrinei Gherasimov, operațiunile cinetice sunt combinate cu cele non-cinetice menite să submineze securitatea inamicului. Combinarea nu se face la întâmplare, ci într-un mod sincronizat pentru a obține efecte sinergice. Războiul hibrid purtat de un stat presupune o integrare sistematică a instrumentelor militare, politice, economice, civile și informaționale. Războiul hibrid se desfășoară sub pragul unui război convențional, tocmai pentru că statul care-l declanșează nu are capacitatea să poarte un război cinetic, recurgând la mijloace non-militare.

Războiul hibrid a devenit parte integrantă a doctrinei militare de mai bine de un deceniu (vezi doctrinele de apărare din 2010 și 2014), obiectivul strategic fiind ca prin tacticile hibride Rusia să reducă asimetria dintre puterea sa și cea a occidentalilor. Liderii ruși au înțeles că țara lor nu avea capacitatea militară și resursele economice pentru a fi la egalitate cu puterile occidentale.

Doar integrarea mijloacelor non-militare cu puterea cinetică poate reduce, chiar anula diferența de putere dintre Rusia și Occident. Arsenalul non-cinetic la care apelează Rusia este vast și totodată divers: dezinformare, manipulare, sponsorizarea actorilor non-statali în statele occidentale pentru acțiuni destabilizatoare, lansarea de atacuri cibernetice, interferența în alegeri etc.

Aceste instrumente sunt mult mai ieftine decât operațiunile militare iar Rusia poate oricând nega că este în spatele acestor operațiuni. Utilizarea tacticilor hibride diminuează asimetria de putere dintre Rusia și tabăra aliaților Ucrainei, prin afectarea procesului de decizie în urma unor acțiuni ostile care să conducă la polarizare excesivă la nivelul societății din cauza dezinformării, la demoralizarea populației și în cele din urmă la destabilizare.

Cu toată abilitatea Moscovei de a desfășura acțiuni hibride, capacitățile militare și economice ale Rusiei sunt prea mici pentru un război atât de mare. Chiar dacă Rusia își extinde operațiunile în Africa și Orientul Mijlociu, acest fapt nu afectează într-o măsură atât de mare ordinea internațională pe care o contestă.

Potrivit doctrinei Primakov, fost șef al spionajului, ministru de Externe și prim ministru al Rusiei, ordinea globală bazată pe hegemonie americană este de netolerat și trebuie înlocuită cu o lume multipolară, în care Rusia este unul dintre polii de putere. Numai că Rusia nu are resurse pentru a schimba ordinea mondială. De aceea, încearcă să se folosească de mijloacele non-cinetice, de exploatarea și exacerbarea vulnerabilităților interne ale puterilor occidentale.

Instrumentele pe care Moscova le folosește în războiul hibrid includ utilizarea actorilor non-statali și a unor forțe care nu pot fi atribuite Rusiei (“omuleții verzi”, rețele criminale din diverse țări etc), susținerea actorilor politici, mediatici, culturali pro-Rusia sau care doar înclină spre Rusia, utilizarea pe scară largă a dezinformării și manipulărilor în timpul campaniilor electorale.

Multe dintre operațiunile Rusiei au reușit, subminând securitatea occidentală. Succesele Moscovei în acest tip de operațiuni hibride, având în vedere capacitățile militare și economice limitate ale Rusiei, i-au permis să joace un rol mai important, să se comporte ca fiind o putere “mai mare” decât este în realitate.

De unde și nevoia ca statele occidentale să conștientizeze acest pericol și să răspundă adecvat printr-o strategie comună agresiunilor hibride ale Rusiei care vor crește în intensitate pe măsură ce pentru Putin va deveni tot mai evident că n-are șanse de victorie în Ucraina.