Cine și cum a decis hotarele RSS Moldovenești după ocuparea Basarabiei de către haitele sovietice

De la proiectul „Moldova Mare” la proiectul „Basarabia Mare” şi cauzele eşecului acestora (decembrie 1943 – iunie 1946). Chestiunea revizuirii hotarelor RSS Moldovenești.

La 29 iunie 1946, Nichita Salogor, prim-secretarul interimar al Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) Moldovei i-a trimis lui Stalin o scrisoare prin care cere cedarea fostelor teritorii Basarabiei de Sud şi de Nord către RSS Moldovenească. După august 1940, ca urmare a ocupației sovietice a Basarabiei românești și a Bucovinei de Nord, aceste teritorii au fost incluse în RSS Ucraineană, contrar așteptărilor multora, inclusiv a editorilor ”Pravda”.

Scrisoarea era însoțită de 5 anexe, doar ultima fiind datată: 9 decembrie 1943 – eseu despre granițele Moldovei istorice de la mijlocul secolului al XIV-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea, elaborat de Institutul de Etnografie al Academiei de Științe a URSS și citând autori ruși, sovietici și români.

Una dintre celelalte 4 anexe ale acesteia a fost o scrisoare semnată de Fiodor Brovco, Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești trimisă Biroului CC al PC (b) al Moldovei prin care se sublinia necesitatea reunirii întregului ”popor moldovenesc” într-un stat moldovenesc sovietic.

El a îndemnat pentru toate teritoriile Principatului istoric al Moldovei de la Munții Carpați în vest până la râul Nistru și Marea Neagră în est și sud, adică ridica pretenții teritoriale nu numai față de Ucraina sovietică, ci și față de România.

Celelalte 4 părți de anexe au reprezentat capitole scrise probabil între decembrie 1943 și iunie 1946, unele dintre ele concentrându-se pe ideea ”Basarabiei Mari”, iar altele pe ”Moldova Mare”, bazate în principal pe documente medievale românești și lucrări ale istoricilor români precum Iorga și Xenopol.

În mai puțin de o lună, Salogor a fost retrogradat din funcția de prim-secretar interimar al organizației comuniste din Moldova și retrogradat la posturi nesemnificative de mâna a doua în diferite ministere până la pensionarea sa în 1959. Aceasta a fost cu siguranță o represiune care ridică întrebarea dacă a fost o consecință directă a scrisorii trimise lui Stalin la 29 iunie 1946.

Concluziile concură pentru a justifica această ipoteză. Redactorii s-au angajat în acest sens într-o analiză care are în vedere și alte cauze potențiale care ar putea fi la originea retrogradării lui Salogor și a marginalizării ulterioare a acestuia, deși acesta avea doar 45 de ani la acea vreme și avea anumite merite față de regimul sovietic din perioada Marelui Război Patriotic (a coordonat din spate mișcarea partizană din Basarabia).

Ipoteza represaliilor este susținută și de faptul că, deși numele lui Nicolae Coval, șeful Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești, figura alături de Salogor în scrisoarea trimisă lui Stalin în iunie 1946, acesta nu a semnat-o. Și acest lucru a fost crucial în ceea ce privește cariera sa ulterioară, acesta devenind prim-secretar cu drepturi depline al CC al PC (b) al Moldovei pentru următorii 4 ani, înlocuindu-l astfel pe Salogor. Se poate concluziona astfel că au existat elemente majore de competiție în elaborarea și deznodământul acestei încercări de revizuire a frontierei.

În ceea ce privește scopul și calendarul primei părți a dosarului – decembrie 1943, analizele s-au concentrat pe ipoteza că ar exista o legătură cu Conferința de la Teheran (29 noiembrie – 2 decembrie 1943) și pe anticiparea intrării României în sfera de influență sovietică după război.

În ceea ce privește momentul trimiterii scrisorii și a documentelor adiacente, în 29 iunie 1946, s-a susținut că acesta este legat și de evenimentele internaționale, și anume că s-a întâmplat cu exact o lună înainte de începerea Conferinței de Pace de la Paris.

Conducerea sovietică moldovenească a sperat că acesta este momentul potrivit pentru a pretinde pretenții teritoriale împotriva României, bazate pe ideea de a uni întreg ”poporul moldovenesc” într-un singur stat moldovenesc sovietic.

Cei care au conceput manevra din iunie 1946 au avut însă în alte explicații. Pe scurt, este vorba despre ipoteza că hotărârile din decembrie 1943 au fost într-adevăr rezultatul schimbării statutului internațional al URSS, și au fost instrumentalizate pentru a-l presa pe liderul României, Ion Antonescu sau opoziția democratică, să decidă o retragere imediată din tabăra Axei, dacă România voia să salveze vestul Moldovei de la anexarea sovietică.

În iunie 1946, faptul că Conferința de Pace de la Paris urma să înceapă într-o lună a fost secundar motivațiilor și calendarului de trimitere a scrisorii lui Stalin. Mai degrabă fenomenele interne (cum ar fi începutul foametei în masă) și competiția de elită au contribuit la ridicarea problemei revizuirii frontierei lui Stalin.

Mai exact, Salogor a menționat doar pretenții teritoriale împotriva Ucrainei, excluzându-le pe cele împotriva României. De ce? Se pare că a crezut că acest lucru este mai puțin problematic și mai ușor, deoarece era o problemă a granițelor administrative din interiorul Uniunii Sovietice și nu presupunea complicații internaționale.

Un alt element important menționat în scrisoarea către Stalin a fost acela de a lega implicit situația precară a economiei moldovenești postbelice și foametea, de faptul că cele 2 județe din sudul Basarabiei cedate Ucrainei în 1940 – Ismail și Cetatea Albă – au produs mai bine de o treime din recolta de cereale înainte de Revoluția din octombrie. Acesta a fost, cu siguranță, un indiciu că deficitul de alimente și mai ales de cereale ar putea fi mai ușor de îndeplinit dacă aceste teritorii ar fi fost transferate către RSS Moldovenească.

Totuși, Salogor părea să înțeleagă greșit că pretențiile teritoriale ale RSS Moldovenești față de Ucraina, era doar o parte a poveștii care urmărea ca pretențiile teritoriale împotriva României să pară coerente și astfel să facă amenințarea cu dezmembrarea teritorială la adresa României să nu fie virtuală.

În vara anului 1946 Moscova decisese deja asupra granițelor postbelice ale României și nu era de dorit din diverse motive să le schimbe în detrimentul Bucureștiului. Cu alte cuvinte, Salogor, singurul lider sovietic al RSS Moldovenești care a semnat scrisoarea către Stalin, nu a înțeles că Moscova nu va fi de acord cu o revizuire a frontierei dintre RSSM și România și cu atât mai puțin cu una dintre RSSM și RSS Ucraineană.

Studiul dosarului chestiunii de revizuire a frontierei din iunie 1946 a condus la ipoteza că trimiterea scrisorii lui Salogor la Moscova a avut efecte de lungă durată asupra relațiilor centrului cu periferia URSS și asupra modelului de recrutare a elitelor în Moldova sovietică până la sfârșitul anilor 1980.

Mai exact, Salogor a fost primul și ultimul lider comunist al RSS Moldovenești care a pus direct problema revizuirii frontierei cu Ucraina, deoarece probabil Kievul a insistat că acest lucru să devină un tabu pentru totdeauna.

Hrușciov a jucat un rol cheie în această poveste, deoarece se știe că el a fost persoana care a insistat asupra trasării granițelor Ucrainei sovietice cu RSS Moldovenească în 1940 şi a insistat asupra extinderii teritoriale a Ucrainei în detrimentul Bielorusiei, în toamna anului precedent, 1939.

Hrușciov este cunoscut ca protector al Ucrainei în vremea în care a fost lider suprem sovietic după 1953, când în 1954 a transferat Crimeea de la RSFS Rusă la Ucraina.

Astfel, se poate deduce că Hrușciov a fost hotărât după acest incident din 1946, să stea cu ochii deschiși asupra celui care urma să conducă în viitor RSS Moldovenească. Coval, succesorul lui Salogor, a fost persoana potrivită, deoarece sub conducerea sa (în 1947) RSS Moldovenească a pierdut în favoarea Ucrainei și cei 5 km de frontieră maritimă pe care îi mai avea (în zona Limanul Nistrului), rămânându-i doar 340 de metri de acces la Marea Neagră, prin Dunăre, în zona Giurgiulești.

Sursă: Igor Cașu, Virgil Pâslariuc, ”Chestiunea revizuirii hotarelor RSS Moldovenești: de la proiectul ”Moldova Mare” la proiectul ”Basarabia Mare” şi cauzele eșecului acestora (decembrie 1943 – iunie 1946): https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=463500 .

Serviciile speciale ale Federației Ruse acționează pentru destabilizarea situației în R. Moldova

Moscova oferă sume enorme diversioniștilor

Serviciile speciale ale Federației Ruse intenționează să destabilizeze situația în Republica Moldova, inclusiv în cadrul mitingului de astăzi.

Anunțul a fost făcut, în cadrul unui briefing. de șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu.

„În adresa Poliției au ajuns informații despre faptul organizării de către serviciile specializate din Federația Rusă a unor acțiuni de destabilizare pe teritoriul R. Moldova în timpul protestelor care urmează să aibă loc inclusiv pentru ziua de astăzi”, a anunțat Cernăuțeanu.

Potrivit lui, Poliția națională a infiltrat un agent sub acoperire, în grupurile, care urmau să organizeze destabilizări. Agentul a intrat în contact direct cu persoana din Federația Rusă care se prezenta sub pseudonimul Mayan Sandu și care dirija acțiunile cu altă persoană cu dublă cetățenie moldovenească și rusă. Acesta urma să asigure acțiuni de instruire în organizarea și destabilizarea protestelor în masă.

Potrivit acestuia, urmau să fie formate 10 grupuri, a câte 10 persoane, care trebuiau să fie instruite pentru provocări. Coordonarea tuturor acțiunilor ar fi organizată de către o persoană din Federația Rusă.

Pentru anumite acțiuni, persoanele ar fi primit 10.000 de dolari, spune șeful IGP.

El spune că persoanelor implicate le-au fost promise suport din partea unor forțe politice din Moldova. Ieri au fost reținute șapte persoane, din 25, care au fost duse la poliție.

„În această noapte, toți membrii grupurilor au fost documentați”, a adăugat șeful IGP, care a prezentat și schema grupului criminal și a curatorului acestora.

Serviciul de informații militare al Lituaniei apreciază că Rusia are resurse pentru încă doi ani de război

Serviciul de informații militare al Lituaniei a declarat joi că estimează că Rusia are suficiente resurse pentru a mai duce doi ani de război în Ucraina, relatează AFP, preluată de https://insiderpaper.com.

„Rusia a acumulat arme și echipamente de-a lungul anilor lungi ai Războiului Rece”, a declarat reporterilor șeful serviciilor de informații militare lituaniene, Elegijus Paulavicius.

„Estimăm că resursele (Rusiei) ar dura încă doi ani de război de aceeași intensitate ca și astăzi”, a adăugat el.

El a menționat că evaluarea depinde de perspectiva că nicio țară străină nu va oferi ajutor militar Moscovei.

Rusia are o cantitate mare de armament stocată în rezervele sale, ceea ce le-ar permite „să provoace pagube enorme și să crească costurile de restaurare”, a spus el.

El a vorbit alături de omologul său de la serviciile civile la o prezentare a raportului lor anual.

Dincolo de estimarea resurselor rusești, raportul a mai sugerat că mobilizarea Rusiei de anul trecut a arătat că sprijinul pentru războiul din Ucraina „nu este atât de mare pe cât a încercat să pară propaganda regimului”.

„Nemulțumirea față de politicile regimului (lui Putin) ia în prezent o formă pasivă: în mare parte evitând mobilizarea, plângându-se de furnizarea slabă și dezordinea în armată”, se arată în document.

De asemenea, a ridicat posibilitatea ca eșecurile Rusiei pe câmpul de luptă, mobilizarea în continuare și o deteriorare bruscă a situației economice „ar avea consecințe negative asupra stabilității regimului”.

Lituania, membră atât a Uniunii Europene, cât și a NATO, a fost un susținător important al Ucrainei de când a fost invadată de Rusia în februarie anul trecut.