CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Documente KGB desecretizate dezvăluie că NKVD-ul sovietic și Gestapo-ul nazist au colaborat cu mult timp înaintea semnării Pactului Ribbentrop-Molotov


Documente KGB desecretizate în Ucraina relevă că NKVD-ul lui Stalin și Gestapo-ul lui Hitler au colaborat dinaintea semnării Pactului Ribbentrop-Molotov

Poate că singurul lucru care îi revoltă mai mult pe apărătorii ruși ai lui Stalin decât paralelele evidente între regimul său și al lui Hitler este orice referire la alianța pe care cei doi dictatori au format-o în 1939 cu Pactul Ribbentrop-Molotov, care a deschis calea războiului în Europa și a durat până când Hitler s-a întors impotriva fostului aliat în iunie 1941, scrie Paul Goble pentru Euromaidan Press com.

Dar acum ar putea exista ceva și mai ofensiv pentru apărătorii lui Stalin și ai sistemului lui: descoperirea unor documente care confirmă faptul că NKVD-ul lui Stalin a colaborat îndeaproape cu Gestapo-ul înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și care e posibil să fi pregătit semnarea pactului.

Dmitri Volcek de la Radio Svoboda relatează că documente recent publicate din arhivele birourilor KGB din Ucraina arată că „NKVD a predat către Gestapo refugiați din Germania care sperau să scape de Hitler în URSS”.

Începând cu mult înainte de 1939 și continuând până la invazia germană, poliția secretă sovietică a trimis „sute” de refugiați la închisoare, tortură și, în multe cazuri, la moarte de mâna Gestapo-ului.

La început, a implicat mai ales cetățeni germani; dar mai târziu, această „cooperare” a inclus și pe alții.

Istoricul german Wilhelm Mensing a creat un site web „NKVD și Gestapo” la nkwd-und-gestapo.de, dedicat celor care au fugit din Germania lui Hitler doar pentru a fi arestați în URSS, apoi trimiși în GULAG sau dați înapoi naziștilor. [Mensing este, de asemenea, autorul lui Von der Ruhr în den GULAG (2001), printre alte cărți.]

Documentele din Ucraina sunt deosebit de importante din două motive:

  • În Germania de Est, orice referire la această practică a fost interzisă; și există puține documente despre asta în arhivele Stasi, spune Mensing;

  • Iar în Rusia, dosarele poliției secrete care probabil conțin documente despre colaborare rămân clasificate și astfel inaccesibile cercetătorilor.

Volchek l-a întrebat pe Mensing despre asemănările dintre NKVD și Gestapo, menționează Paul Goble. Istoricul german a răspuns că acestea împărtășeau „calitățile specifice ale poliției secrete.

Gestapo-ul a exterminat populația evreiască în țările ocupate: aceasta a fost trăsătura sa unică.”

Pe de altă parte, „numărul victimelor NKVD a fost aparent mai mare”.

„Cifrele au variat, dar cruzimea era aceeași”, a continuat el.

„Atât Gestapo-ul, cât și NKVD-ul au fost instrumente în mâinile unor conducători criminali și tirani despotici”.

23/08/2020 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe My Blog.

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa | 24/08/2020 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.