CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LA 80 DE ANI DE LA SEMNARE, RUSIA LUI PUTIN A PUBLICAT ANEXA SECRETĂ A PACTULUI RIBBENTROP- MOLOTOV


Molotov éppen aláír, Ribbentrop és Sztálin balról figyel. Az 1939. augusztus 23-án létrejött Molotov-Ribbentrop paktummal eldőlt a balti régió sorsa is. #moszkvater

Foto: 23 august 19139 – Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov

 

 

Moscova a publicat recent protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov, la 80 de ani de la semnarea acestuia. Evenimentul a sporit diviziunile între ruşii care cred că URSS nu avea la acea vreme altă alternativă decât să încheie acest pact cu Germania nazistă şi cei care consideră că el i-a dat aripi lui Hitler să invadeze Polonia şi să declanşeze al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Documentul, cunoscut şi ca ”Pactul Communazi” (asociere a termenilor ”comunism” şi ”nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia.

Conform surselor istorice, Germania şi-a declarat totalul dezinteres faţă de teritoriul Basarabiei, dorit de sovietici, şi astfel nu a avut obiecţii faţă de eventuale modificări ale graniţei aici în favoarea Uniunii Sovietice, scrie EFE.

Vladimir Putin s-a implicat şi el în controversă, asigurând că Stalin s-a văzut obligat să încheie pactul cu diavolul, adică cu Hitler, după ce Anglia şi Franţa au refuzat să formeze o coaliţie antinazistă.

Conform acestei versiuni, URSS a semnat pactul pentru a-şi garanta securitatea, întrucât nu era pregătită să facă faţă armatei germane, astfel că prin decizia sa ar fi căutat doar să câştige timp.

Aceasta este şi poziţia susţinută de istoriografia oficială rusă, care acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intenţiile lui Stalin, în pofida faptului că, după ce Germania a invadat Polonia pe 2 septembrie, Armata Roşie a făcut acelaşi lucru două săptămâni mai târziu.

Conform versiunii sovieticilor, războiul a început oficial odată cu invazia germană din 22 iunie 1941, deşi URSS s-a folosit de pactul Ribbentrop-Molotov pentru a invada Finlanda în noiembrie 1939, pentru a ocupa Basarabia şi a instala guverne marionetă în statele baltice.

Istorici occidentali, inclusiv germani, condamnă pactul estimând că Stalin, disperat fiind să evite un război, i-a dat aripi celui de-al Treilea Reich să transforme în realitate visul de a-şi extinde ”spaţiul vital”.

 

 

 

DE CE A PUBLICAT RUSIA LUI PUTIN, ANEXELE SECRETE ALE PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV, LA 80 DE ANI DE LA SEMNARE!

 

Până în 1989, existenţa anexei secrete a pactului nu a fost recunoscută de URSS, considerând-o propagandă imperialistă a statelor capitaliste.

Despre pact și consecințele sale nefaste pentru estul Europei,serviciile secrete occidentale au aflat a doua zi după semnare, atunci când ambasadorul german de la Moscova a lăsat intenționat pe masa de lucru copia pactului pentru a o vedea secretarul său, despre  care știa că este în contact cu un diplomat britanic.

După război, Aliații au găsit în arhivele naziste copia pactului în limba germană şi au publicat- o. 

Paradoxal, pusă în faţa evidenţei, Moscova nu l-a recunoscut, pretinzând că ar fi un fals .

Abia în 1989, Gorbaciov a recunoscut existenţa clauzelor secrete ale pactului și consecințele sale nefaste pentru pacea Europei.

Imediat, Ceaușescu i-a cerut public să dea înapoi Basarabia.

Pactul Ribbentrop-Molotov a împărțit Europa de est între Hitler și Stalin în cel mai cinic mod.

Și unul și altul dintre dictatori au avut nevoie de pact: Hitler pentru a avea pace în spatele frontului în ofensiva din Occident spre zdrobirea Franței, iar Stalin a câștigat timp pentru a pune Armata Roșie pe picior de război.

Felul cum s-a semnat pactul a semănat cu înțelegerea între doi gangsteri.

Paradoxal Stalin i-a întins o mână lui Hitler la Congresul al XVIII -lea al PCUS din martie 1939, când nu a mai atacat Germania nazistă și a criticat antifascismul de paradă.

Hitler a înțeles semnalul că dictatorul Stalin poate să-l înțeleagă la împărțeala Europei.

Stalin a cerut Franței și Angliei accesul Armatei Roșii prin Polonia și România pentru a apăra Cehoslovacia de invazia germană, de fapt un pretext să cucerească centrul Europei.

Bineînțeles că Londra și Parisul nu au fost de acord pentru că respectau suveranitatea Poloniei și României, care refuzau trupe sovietice pe teritoriul lor.

Pe de altă parte, Hitler cerea de la polonezi portul Gdansk, dar a fost refuzat de Varșovia.

La rândul lor Aliații nu puteau să negocieze peste voința Poloniei.

Hitler și Stalin au înțeles repede că Londra și Parisul, care respectă democrația și suveranitatea Poloniei și României, vor temporiza şi îi vor purta cu vorba .

Anglia și Franța nu puteau anula sistemul de pace de la Versailles, pe care Germania și Rusia sovietică nu doreau să-l respecte, așa că înțelegerea s-a făcut repede, ca între doi bătăuși de cartier.

Hitler i-a trimis pe 19 august 1939 din reședința sa de vară din Bavaria, o scrisoare personală  lui Stalin, în care îi cerea să-l primească pe ministrul de externe Ribbentrop la Moscova înainte de 26 august.

Hitler se grăbea pentru că dorea să atace Polonia, iar Stalin a acceptat oferta și i-a răspuns prietenește lui Hitler.

Imediat  ministrul german de externe Ribbentrop a zburat la Moscova cu avionul personal al lui Hitler, fiind imediat primit de Stalin şi după ce au băut carafe de vodcă o zi întreagă noaptea pe la ora două au semnat pactul cu clauza secretă, la Kremlin.

Celebrele fotografii de la semnare făcute de un fotograf german îi arată pe Stalin, Molotov și Ribbentrop beți turtă și cu țigări în mâini.

Prin acest pact fără să se respecte nicio normă de drept internațional s-a reîmpărțit Polonia, s-au lichidat statele baltice care deveneau sovietice, iar România trebuia să piardă Basarabia, fapt care nu-i interesa pe nemți.

După pact a urmat un acord comercial care a fost respectat până la invazia germană din 22 iunie 1941.

În urma pactului, Germania a invadat în Polonia, dar nu s-a așteptat la riposta eroică a armatei poloneze. Stalin i-a dat o mână de ajutor lui Hitler și a cotropit la rândul său Polonia în data 17 septembrie 1939.

 

Imagini pentru pact ribbentrop photos

 

Atacată, pe două fronturi, Polonia  nu a mai rezistat. A urmat masacrul de la Katyn, unde mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici.

În februarie 1941, Armata Roșie a invadat țările baltice, iar în iunie 1940 prin ultimatumul lui Molotov, comisarul  sovietic pentru  afaceri externe, i se cerea României să renunțe la Basarabia.

Fără sprijinul în petrol și resurse al lui Stalin, armata germană nu avea cum să zdrobească armatele franco-britanice în lunile mai-iunie 1940.

Cine spune că pactul a fost un act de autoapărare a URSS, minte cu nerușinare, încalcă adevărul istoric și contestă  în fapt principiile de drept internațional, care consfinţesc dreptul popoarelor la suveranitate.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost un act de agresiune asupra popoarelor suverane ale Europei și o acțiune împotriva păcii și dreptului internațional.

De ce publică abia acum Putin  copia în limba rusă a pactului?

Vrea cumva să dea  un semnal Germaniei că în condițiile actuale, când Trump le strică socotelile, Moscova și Berlinul pot  să- şi împartă , conform intereselor lor Europa de est,  aşa cum au făcut în 1939  ?

Ca și atunci, Germania este legată economic ombilical   de Rusia, iar războiul comercial al SUA cu China și Rusia lovește în UE.

E  pe scena de șah a politicii o mutare care pare că îndeamnă Germania să-şi  schimbe traiectoria diplomatică și comercială.

Înțelegeri germano-ruse  care prind  România la mijlocul intereselor marilor puteri, ca în 23 august 1939 au mai fost în Europa,  iar viziunea agresivă de o parte sau alta nu ne face bine pe termen lung.

Prioritatea noastră zero pentru păstrarea identității și suveranității este unirea cu Republica Moldova, pentru a putea contracara frontul de fărâmițare a statelor est-europene cu binecuvântarea Moscovei și Berlinului?

Apropo, pe 24 august 1944, Basarabia nu a fost eliberată de URSS, aşa cum susţine propaganda şi istoria măsluită rusească, ea a fost pur şi simplu cotropită de trupele sovietice.

Cineva trebuie să-i spună asta preşedintelui- slugă rusească  la Chişinău,  Igor Dodon, care face declarații antiromânești și în neconcordanță cu adevărul istoric, dar se bucură de subvențiile generoase puse de România la dispoziţia R. Moldova .

Ionuț Țene

Napocanews.ro

 

 

 

30/08/2019 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.