CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MOCIONI – O familie de aromâni intrată in istorie


mocioni

 

 

 

 

 Membrii familiei MOCIONI 

 

 

 

„Familia Mociu-Moceanu-Mocsonyi – Mocioni a fost, printre aromâni, unică  nu numai la poziţia ei pe plan european, ci mai cu seamă pe plan naţional. Emigraţi în Ungaria şi stabiliţi în Banat, implicaţi activ în promovarea şi obţinerea drepturilor politice ale românilor din Ungaria.

Cu toate că s-au înrudit cu familii maghiare, sârbeşti sau germane, au păstrat un conservatorism ortodox neclintit şi s-au delimitat de curentul de maghiarizare. Familia Mocioni a fost printre puţinele excepţii care au reprezentat aristocraţia românească în fosta Ungarie. Au fost mari politicieni, filantropi, susţinători ai culturii române.
 
Ea este originară din Tessalia şi este înrudită îndeaproape cu faimosul căpitan Andruţă Veru, unul din eroii naţionali ai aromânilor.

În patria lor erau porecliţi Moceanu sau Muciană,  de la numele de Mocidani, dat românilor din Aspropotam din Tesalia.

Patria lor era provincia Aspropotam din Tesalia de nord-est, locuită numai de români. Acolo Mociani sau Muciană era o mare familie.

Mocionii care au emigrat în Ungaria şi în Banat se trăgeau din ramura care locuia la Moscopole.Ei fac parte din valul de familii macedoromâne care s-a aşezat în Ungaria, la Viena sau la Pesta în secolul XVIII.

Marea majoritate a acestora s-au asimilat cultural şi religios nobilimii maghiare, familia Mocioni fiind printre puţinele care a făcut excepţie şi şi-a păstrat caracterul ortodox şi românesc.

Prin tradiţia familiei se spune că primii doi fraţi care s-au refugiat în Ungaria au murit în luptele de la Zenta (1697) şi de la eliberarea Timişoarei.În 1747 a venit din Macedonia în Ungaria preotul Constantin Mocioni (numit şi Popovici) care a avut 5 fii. Aceştia au fost mari comercianţi în capitala Ungariei, au făcut mari averi şi au fost înnobilaţi.

Dintre cei cinci, Andrei a întemeiat linia de Foeni, după ce a obţinut domeniul de la Foeni în 1780,   iar Mihai, care a avut cinci fii, a întemeiat linia de Mocioni.

Începutul prosperităţii ei este strîns legat de creşterea oilor, de valorificarea produselor acestui patruped atît de strîns legat, în general, de soarta băştinaşilor de pe ambele maluri ale Dunării.

Prosperitatea luînd proporţii, ea începe să practice comerţul cu ridicata organizînd, în vederea acestui scop, caravane care-i duceau mărfurile, de acum diversificate, pînă în cele mai îndepărtate centre comerciale ale Imperiului Otoman. Cunoscînd o acsensiune vertiginoasă, locurile natale curînd nu au mai putut-o cuprinde.

De aceea familia Mocioni se mută, după cum se şi cuvenea, de timpuriu, la Moscopole unde va fi fi consederată curînd, printre cele mai înstărite. Aveau curţi şi case măreţe, precum şi o biserică proprie, ornată cu rare podoabe de cult din aur şi argint, ca şi mulţime de covoare orintale.

Cultul în această biserică a fost săvîrşit permanent numai de preoţi membri ai familiei.Îndeletnicirea de negustori a îngăduit Mocioniştilor să sesizeze de timpuriu schimbările ce se profilau în structura politică-militară a Turciei.

Ele le-au îngăduit să-şi extindă comerţul în ţările cucerite de musulmani în centrul Europei. Negustorind pe urmele învingătorilor, Mocionieştii, încărcîndu-şi averile pe catîri, au pornit în pribegie voită spre Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Ungaria şi Austria.”Familia Mocioni (varianta maghiara Mocsonyi  s-a  numărat printre familiile de frunte macedoromâne din Ungaria.

Membrii acestei familii, alături de mulţi alţi macedoromâni întreprinzători, s-a integrat în viaţa economică a Ungariei şi Austriei. Au creat întreprinderi comerciale prospere, au pătruns, prin căsătorii, în rîndurile nobilimii din cele două ţări.“Fapt istoric incontestabil, ce rezultă dintr-un arbore genealogic de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, e însă că un “Constantinus Motsonyi”, presbiter greco-neunit a venit, în anul 1747, din Macedonia în Ungaria şi a murit la Pesta în etate de 110 ani.

Preotul Constantin Mocioni a avut – ne informează geneologia – 5 fii, dintre care numai doi sunt amintiţi cu numele: Andrei, înnobilat şi Mihaiu, cari “pe lîngă numele de Motsonyi” îl poartă şi pe cel de “Popovits” , pentru că tatăl lor a fost preot.

Cunoaştem, însă, şi pe al treilea fiu al preotului Constantin Mocioni, cu numele Petru, care nefiind probabil, căsătorit, prin testamentul său din 14 aprilie 1759, l-a instituit drept moştenitor universal al său pe fratele mai mic, Andrei, cu obligaţia să-i dea bătrînului lor tată, cît timp va trăi, “una sută florini anual” şi să împlinească următoarele legate pioase:

Spitalului din Pesta: 100 fl.
Bisericii parohiale din Pesta: 100 fl.
Bisericii Sf.Gheorghe din Pesta: 100 fl.
Bisericii din Ierusalim: 100 fl.
Bisericii Sf.Munte din Turcia: 100 fl.
Bisericii Sf.Atanase din Moscopolea, locul său de naştere: 100 fl.
Şcoalei de acolo: 100 fl.Testamentul s-a publicat în Senatul din Pesta la 3 nov. 1775, cînd – probabil – a decedat testatorul.”

Fiii preotului Constantin Mocioni au găsit în capitala Ungariei un teren prielnic profesiunii lor de comercianţi.

Făcînd negoţ în stil mare, prin iscusinţa şi hărnicia lor au ajuns la o bunăstare materială, numărîndu-se printre fruntaşii breslei neguţătoreşti şi printre membrii de seamă a coloniei macedoromâne din Pesta.

Familia Mocioni a avut 17 case în capitala Ungariei.Mihai şi Andrei, fiind căsătoriţi, sînt străbunii celor două linii, înnobilate separat, în care se ramifică familia Mocioni, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Familia se scindează în două ramuri, una la Pesta, cealaltă în Ungaria de Nord la Miskolc şi Tokaj.

Creîndu-şi treptat o situaţie, Andrei întemeietorul liniei Mocioni de Foeni , a cerut, în 1780, şi a obţinut de la împăratul Iosif al II-lea moşia Foen din Banat, ca donaţie mixtă adică plătită în parte şi cu bani.

“În 1782, înainte de a primi confirmarea înnobilării sale, Andrei a fost împuşcat de un necunoscut, în timp ce se afla în casa administratorului său. Ca atare diploma de înnobilare, în cadrul căreia se stipulau drepturile de care urmau a se bucura descendenţii lui Andrei , inclusiv acordarea domeniului Foen, a fost emisă pe numele soţiei sale, Ecaterina Mocioni, născută Cojoca (care a trăit pînă în 1824) şi fiilor săi.

Eliberată la 28 februarie 1783, diploma a fost înregistrată, conform obiceiului, în 9 august acelaşi an la capitlul din Cenad şi reconfirmată de împăratul Francisc I al Austriei la 10 mai 1805 prin emiterea unei noi diplome.

Pentru recunoaşterea publică a drepturilor înserate, această nouă diplomă, a fost publicată la 6 august 1827 în comitatul Torontal şi la 21 aprilie 1828 în comitatul Caraş.

”Membrii celei de-a doua ramuri a familiei, al cărui prim reprezentant a fost Mihai Mocioni, şi-au avut îndeobşte sediul la Tokaj şi au fost înnobilaţi ca armalişti (adică fără donaţiunea unei moşii şi fără predicat) la 1 iunie 1798. Diploma a fost emisă sub semnătura împăratului Francisc I.

Mihai Mocioni a posedat o avere considerabilă, situîndu-se printre fruntaşii breslei negustoreşti din colonia macedoromână din Pesta.

“În anul 1761 se căsătoreşte cu Eva de Kefala, aparţinînd aceluiaşi grup etnic, cu care va avea 16 copii, din care în viaţă vor rămîne 8. Existenţa familiei s-a desfăşurat în limitele tradiţiei la care toţi ţineau foarte mult.

Mihai a cumpără proprietăţi şi case la Tokay, lîngă cele ale socrului său, unde s-a şi mutat, a făcut negustorie, a frecventat societatea aromână (două din fetele sale se mărită, una cu Naum Dera iar a doua cu Pellenga Diamandi).

Între ei au vorbit în dialect, însă au cunoscut, cum este şi firesc, limba maghiară.

”Familia Mocioni (însumînd 48 de membri, reprezentînd, în timp, 7 generaţii) , a jucat un rol de frunte în viaţa românilor din Ungaria, fiind cunoscută, ca una din cele mai prestigioase familii româneşti din Budapesta.

Prin activitatea lor, membrii familiei au intrat în istoria naţional-politică a Banatului. Ei au condus viaţa politică a românilor de aici timp de opt decenii.

Familia Mocioni a jucat în Banat un rol asemănător cu cel al Goleştilor în Ţara Românească şi al Hurmuzakeştilor în Bucovina.  

Sursa: Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria

si  enciclopediaromaniei.ro

04/10/2014 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: