UKRAINIAN STUDIES: Politica externă a Rusiei și originile conceptului ”Lumea Rusă”
Cu doar câteva luni în urmă Irpin și Bucha erau niște orășele confortabile din suburbia Kievului, populare printre familiile tinere și pensionari datorită parcurilor, atmosferei calme și a unor prețuri rezonabile la chirii.
Lucrurile s-au schimbat însă drastic după 24 februarie 2022, când Rusia a lansat agresiunea sa la scară largă împotriva Ucrainei. În încercarea de a captura Kievul, armata rusă a asediat Irpin și Bucha, și i-a luat ostatici pe localnici.
După o lună, când rușii au fost forțați să se retragă, ucrainenii au descoperit morminte comune cu civili uciși în timpul ocupației.
Conform martorilor oculari, tortura și violul erau lucruri uzuale, la fel și jaful. Cruzimea lipsită de sens a soldaților ruși a depășit cu mult violența obișnuită a războiului. Crimele de război din Irpin și Bucha au devenit primele din lista de atrocități comise de ruși.
În aceeași zi în care cadavrele erau descoperite în Bucha, un articol scris de Timofey Sergeytsev, unul din ideologii Kremlinului, era publicat de RIA Novosti, o agenție de știri de stat rusă. Titlul era destul de pregnant: „Ce ar trebui să facem cu Ucraina”.
Autorul lăuda supremația civilizației rusești și insista că Ucraina și identitatea ucraineană ar trebui eradicate. Deci tot ceea ce se întâmplase la Bucha, Irpin și în alte orașe ucrainene – și continuă să se întâmple acum – nu este doar un accident tragic. E o politică deliberată a Rusiei, inspirată de conceptul ‘Lumii rusești’.
Originile Lumii ruse
La începutul anilor 2000 politica rusă a început să se îndepărteze de tentativele anterioare de democratizare, obstrucționate de corupția elitelor rusești, îndreptându-se spre o neo-autocrație condusă de noul președinte, Vladimir Putin, un fost ofițer KGB.
Trezoreria rusească de stat fusese pompată cu bani din exporturile de gaze și petrol, care nu doar că au crescut standardele de viață ale rușilor, dar și nostalgia după Uniunea Sovietică, un succesor al Imperiului Rus.
Vestul, ce fusese văzut drept partener în anii ’90, a fost reevaluat în anii 2000 ca un adversar ale cărui acțiuni oculte au distrus URSS-ul și au rupt unitatea națiunilor înfrățite. Pericolul din exterior, unul din pilonii tradiționali ai gândirii rusești, revenise din nou la viață.
Acest resentiment s-a văzut relativ prompt reflectat într-un buget militar de stat care a crescut de la 9 miliarde de dolari în 2000 la aproape 35 de miliarde în 2006.
Dar acest strigăt de răzbunare avea nevoie de o nouă ideologie, nici una pur sovietică, dar nici țaristă, ci una care se potrivea realității secolului 21.
Schimbările din politică externă rusă au devenit evidente în 2005, după ‘Revoluția Portocalie’ din Ucraina, un protest lung de câteva luni împotriva falsificării rezultatelor alegerilor prezidențiale, în care Rusia pariase pe candidatul pro-rus Viktor Yanukovych și părea că influențează rezultatul electoral.
Din perspectiva rusească ‘Revoluția Portocalie’ a fost o operațiune organizată să provoace o revoltă anti-rusă și pro-americană prin utilizarea unor instrumente de putere soft. A fost privită de elitele rusești drept un rezultat al unei lovituri de stat de inspirație vestică și a trezit temeri la Kremlin că experiența ucraineană va servi drept model pentru o schimbare politică în Rusia însăși. Kremlinul a înțeles atunci importanța ideilor și a influenței puterii soft asupra altor țări.
Rusia a început să remodeleze politica, problematica limbii și narațiunile istorice ale compatrioților săi, ca modalitate de a-și exercita puterea asupra țărilor vecine și de a-și impune propriile interese geopolitice în spațiul post-sovietic.
Ideea unei ”Lumi rusești”, inițial conceptualizată de cercul de metodiști cvasi-filozofi la începutul anilor 2000, a fost luată drept punct de reper și nume pentru o nouă doctrină.
Bazele ‘Lumii rusești’ sunt limba și cultura rusă, credința ortodoxă, memoria istorică, și un trecut comun, în special o anumită atitudine față de Marele Război Patriotic (termenul rusesc pentru Al Doilea Război Mondial), considerat cea mai mare victorie a Uniunii Sovietice.
După utilizarea conceptului de “compatriot rus în străinătate” în identificarea cetățenilor țărilor vecine care au legături strânse cu cultura, limba și tradițiile rusești, Rusia și-a anunțat dorința de a proteja drepturile și interesele acestor compatrioți și că va lupta pentru “inimile și mințile” lor.
”Lupta„ menționată a devenit luptă efectivă și primii care au simțit-o au fost georgienii, confruntați cu invazia rusească din 2008.
Doi factori adiționali au galvanizat politica lui Vladimir Putin și l-au determinat să întărească doctrina ‘Lumii rusești’, făcând-o mai dură și mai restrictivă.
Primul factor a fost o serie de proteste ale opoziției rusești în 2012, o reacție a societății civile la alegerile prezidențiale care, din punctul de vedere al liderilor opoziției, fuseseră trucate în favoarea lui Putin.
Coșmarul acestuia din urmă, al unei ”Revoluții Portocalii” la Moscova, părea să devină realitate în ciuda faptului că protestele au eșuat.
Al doilea factor a fost o repetare a revoluției din Ucraina în 2014, care a dus la îndepărtarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, la putere din 2010. Revoluția a fost un răspuns de succes al Ucrainei la politica autocratică a lui Yanukovych și la încercările acestuia de a împiedica o opțiune europeană: protestele au izbucnit după ce guvernul ucrainean a respins Acordul de Asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, pe care o majoritate a ucrainenilor îl considerau crucial pentru viitorul țării.
Putin nu a putut să creadă că un șef de stat ar putea fi mazilit drept rezult al unor proteste cetățenești. Trecutul său de membru KGB și istoria Rusiei l-au convins că acest lucru putea fi realizat numai prin interferență externă. Faptul că democrațiile lumii au sprijinit revoluția ucraineană i-au întărit convingerea că Vestul, și în special Statele Unite, acționau în mod direct împotriva lui.
Kremlinul a început să dezvolte o ideologie rivală contra-revoluționară[1], combinând tot ce i s-a părut că merită.
A fost un cocktail format dintr-o cale ‘specială’ pentru Rusia, unde Stalinismul era combinat cu ortodoxismul conservator și ceva abordări filozofice moderne ale metodiștilor, așa cum fuseseră ele formulate în a doua jumătate a secolului 20.
Vladimir Putin a început să dezvolte tot mai mult ideea unor diferențe civilizaționale între Rusia și Vest, citându-l pe filozoful Ivan Ilin, un succesor direct al fascismului ideologic.
Posibilitatea unei noi revoluții ”colorate” pe teritoriul Rusiei era una din cele mai mari temeri ale Kremlinului.
Protestele Euromaidan din 2013-2014 au fost etichetate de Kremlin drept o altă operațiune ”specială” a Vestului direcționată împotriva Rusiei[2].
Politica externă rusă a făcut întotdeauna parte, într-o mare măsură, din politica domestică, iar rolul jucat de problemele de politică externă a crescut semnificativ în anumite perioade din istoria sa ca instrument de mobilizare în masă.
Regimul lui Putin este dependent de militarism pentru a-și menține puterea. În 2014, 86% din ruși au susținut anexarea Crimeii imediat după ce aceasta a avut loc. Sentimente populare de victimizare și dorul imperialismului ajută la justificarea agresiunilor militare externe.
Când Rusia a anexat Peninsula Crimeea în 2014 și a inițiat un război proxy în regiunea Donbas din Ucraina, și până la războiul efectiv împotriva Ucrainei, Putin și Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe ruse, au utilizat ideologia ‘Lumii rusești’ ca principală justificare pentru invazie.
În discursul său din 2014 Putin susținea că Rusia era o națiune divizată: “Milioane de ruși s-au dus la culcare într-o țară și s-au trezit într-un tărâm străin. Peste noapte au devenit minorități naționale în fostele republici unite. Poporul rus a devenit unul din cele mai mari, dacă nu cel mai mare popor divizat din lume”[3].
Esența “Lumii Ruse“
Conceptul aparține unui imaginar geopolitic, argumentează Marlene Laruelle[4], “un atlas mental neclar […] în care regiuni diferite ale lumii și legăturile diferite cu Rusia ale acestora pot fi articulate într-un mod fluid. Această neclaritate este structurală conceptului, și permite reinterpretarea sa în contexte multiple.”
Conform acestei abordări, Rusia trebuie reprezentată ca o civilizație unică, al cărei statut de mare putere se bazează pe valori morale puternice, economie și putere militară.
Este întreținută astfel credința că Rusia trebuie să urmeze o politică externă independentă, asertivă și oportunistă pentru a apăra interese rusești și a construi Rusia ca o mare putere care oferă o alternativă în fața Vestului.
Câteva caracteristici cheie ale naționalismului rusesc constituie fundamentul ”Lumii ruse”: esențialismul – ideea că există calități culturale speciale, eterne ale popurului rus care îi separă fundamental de alte popoare; caracter imperial ofensator – de la început, naționaliștii ruși au perceput autocrația și păstrarea imperiului ca obiective vitale importante pentru activitatea lor politică; și conștiință imperială.
Asta include un complicat complex de stereotipuri tradiționale care păstrează valori statale stabile, speranțe pentru un „țar înțelept” și „o mână fermă”, și ambiții imperiale. Varianta elitistă a „conștiinței imperiale” este înainte de toate legată de esențialismul geopolitic care reiese din două noțiuni interconectate: în primul rând, noțiunea că civilizația rusă specială trebuie păstrată prin „sufletul rusesc”; și în al doilea, noțiunea că civilizația vestică reprezintă o amenințare continuă la adresa civilizației rusești[5].
Conceptualizarea ”Lumii ruse” drept un spațiu transnațional al acelora care înțeleg limba rusă și au fost influențați de cultura rusă a fost formulată în anii ’90 de către intelectuali și metodiști precum Petr Shchedrovitsky, Efim Ostrovsky, Gleb Pavlovskiy, Valery Tishkov și alții.
Dintr-o perspectivă civilizațională, limba rusă este percepută drept o modalitate de a menține unitatea ”Lumii rusești” ca un fel de legătură transnațională ce depășeste granițele statelor.
Pentru că apartenența la un grup cultural-lingvistic este considerată ca principala justificare a calității de membru a ‘Lumii rusești’, granițele acesteia din urmă nu sunt strict delimitate. Prin urmare, în timp ce Federația Rusă ca stat are limite, ”Lumea rusească” nu le are.
Pe la mijlocul anilor 2000 aceste idei erau acceptate drept parte integrantă a unei noi politici externe a Federației Ruse. Termenul ”Lumea rusă” era în mod general înțeles ca incluzând nu doar diaspora rusă, ci și ca o conceptualizare ideologică a culturii ruse și a misiunii sale în lume.
Dar metodiștii au adus ceva în plus doctrinei ‘Lumii rusești’. Din punctul de vedere al metodismului, activitatea este o realitate fundamentală a lumii și orice altceva, inclusiv oamenii, sunt doar mijloace (‘instrumente’).
Se pune deci un accent special pe tehnocrație ca modalitate de a transforma tot ceea ce este necesar într-un ‘instrument’.
Cu cât mai eficient dorești să fii, cu atât mai mult ai nevoie de un ‘instrument’ precis (sau să devii un “‘instrument” precis) pentru a-ți urmări obiectivele fără ezitări morale.
Pentru a extinde acest mod de gândire, filozofia respectivă solicită o dezumanizare totală a celor care o îmbrățișează, pentru că eficienței, ca merit principal al tehnocrației, nu îi pasă de ”slăbiciuni” umane precum bunătate, compasiune sau empatie.
Această abordare a devenit extrem de populară în elita politică rusă și mulți oficiali s-au instruit la școala metodistă, inclusiv Sergey Kirienko, prim adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a Federației Ruse.
Și probabil această abordare tehnocratică a elitei ruse a penetrat tot sistemul de stat rus, rezultând în cruzimea soldaților ruși, care pur și simplu încearcă să își facă treaba în cel mai eficient mod posibil.
Dar să fii un tehnocrat ‘fără suflet’ nu este suficient, o persoană trebuie să atingă o anumite certitudine a rectitudinii sale morale pentru a se transforma într-o mașină de război perfectă.
Acest sentiment de rectitudine morală rușii îl primesc de la Biserica Ortodoxă rusă, care a devenit al doilea stâlp de susținere al doctrinei ”Lumii ruse“.
Biserica Ortodoxă rusă a devenit un jucător principal în discursul despre identitatea rusească și relațiile Rusiei cu statele vecine.
Ortodoxia joacă acum rolul uneia dintre cele mai importante instituții pentru conservarea principiilor supranaționale în conștiința rusă și menținerea unității civilizației ”Lumii ruse”.
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, a început să pozeze nu doar ca șef al Bisericii Ortodoxe ruse, ci ca lider spiritual supranațional al ‘Rusiei sfinte’, care include Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova și – la o scară mai largă – toți creștinii ortodocși.
Din această perspectivă, Moscova se autopercepe drept a Treia Romă și singurul moștenitor legal al Imperiului Bizantin – în contrast cu ”falsa Romă” a Washington-ului.
Astăzi, Biserica Ortodoxă rusă a devenit fundamentul ‘moral’ al războiului din Ucraina [6].
Al treilea pilon al ‘Lumii rusești’ este memoria istorică comună. Istoria și trecutul ca resurse simbolice au devenit instrumente pentru atingerea unor obiective politice și influențează puternic politica rusă.
Al Doilea Război Mondial, sau Marele Război Patriotic cum este el numit în Rusia, este cu siguranță unul dintre cele mai, dacă nu cel mai evocator eveniment istoric în imaginația rusă.
Victoria Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial, Marea Victorie în Marele Război în mitologia rusă, a devenit o piatră de temelie a identității neo-imperiale ruse, în special sub Putin, și a fost activ exploatată pentru a mobiliza suport pentru actualul regim politic al Kremlinului.
Moștenirea victoriei din 1945 reprezintă baza reprezentării Rusiei drept o mare putere și pentru a revendica o poziție specială în Europa.
Orice recuzare a mitului Victoriei în Al Doilea Război Mondial este percepută drept un pericol la adresa hegemoniei rusești în spațiul post-sovietic și chiar ca o amenințare existențială a Rusiei ca stat.
Articolul lui Timofei Sergheitsev, care aparține cercului Metodist, menționat la începutul acestui articol, e o ilustrație perfectă a ideii ‘Lumii rusești’.
Ucraina este un stat ”nazist” doar pentru că îndrăznește să pună sub semnul întrebării rolul excepțional jucat de Rusia în Al Doilea Război Mondial, percepându-l ca o victorie comună a Aliaților la care nu doar ruși, dar și ucraineni împreună cu americani, britanici, polonezi, francezi și alții din toată lumea au contribuit.
Nazimul german din 1930 – 1940 este interpretat de către ruși ca un rezultat al crizei gândirii vestice din care Rusia a ‘salvat’ lumea – și azi, Vestul, decadent moral, a respins sacrificiul Rusiei.
Ucraina nu este văzută ca stat independent și o națiune autosuficientă, ci ca un ‘instrument’ al Vestului ostil, artificial creată pentru a răni Rusia. Ucraina, care în mod conștient a ales Europa și democrația, subminează doctrina imperialistă rusă a ‘națiunii divizate’.
Prin urmare, Ucraina este vinovată pentru că nu dorește să împărtășească soarta comună a ‘Lumii rusești’ imaginată de către intelectuali și clerici.
Ucraina ar trebui legată de Rusia, altfel ea ar trebui de-ucrainizată și de-europenizată. Neprihănirea istorică a Rusiei și binecuvântarea Bisericii Ortodoxe ruse justifică, de dragul “Lumii ruse”, toate crimele Armatei ruse.
”Lumea rusă”, în mod deliberat creată și prețuită de Rusia pe parcursul ultimelor decenii, are o bază esențialmente slabă și nu are niciun răspuns la întrebarea cum ar putea coexista cu cei care nu se consideră o parte a ei.
Autori:
Dr. Oleksii Polegkyi, Director academic, Centrul pentru Diplomație Publică, și Adjunct la Institutul de Științe Politice, Academia Poloneză de Științe
Dmytro Bushuyev, analist politic și scriitor de discursuri pentru Primul Ministru al Ucrainei în 2019-2020
Traducere din engleză de Dana S. Trif – https://www.contributors.ro
Sursă: Articolul original a fost publicat pe site-ul Forumului pentru Studii Ucrainene, o publicație susținută de Institutul canadian de studii ucrainene, Universitatea din Alberta, Canada.
Link :
Note
[1] Popescu, N., Wilson, A. The Limits of Enlargement-lite: European and Russian Power in the Troubled Neighbourhood. European Council on Foreign Relations, London, June 2009.
[2] Tsygankov, Andrei. Vladimir Putin’s Last Stand: The Sources of Russia’s Ukraine Policy, Post-Soviet Affairs, Volume 31, Issue 4, 2015: 279-303; Van Herpen, Marcel H. Putin’s Propaganda Machine: Soft Power and Russian Foreign Policy. London: Rowman & Littlefield, 2015.
[3] (aici și mai jos traducere și sublinierea au fost făcute de autori) Crimean Speech of Vladimir Putin. March 18 2014; http://kremlin.ru/events/president/news/20603
[4] Marlene Laruelle. „The ‘Russian World’. Russia’s Soft Power and Geopolitical Imagination.” Center for Global Interests, May 2016:1.
[5] Emil Pain. “The imperial syndrome and its influence on Russian nationalism”, In: Pål Kolstø & Helge Blakkisrud (eds.) The New Russian Nationalism: Imperialism, Ethnicity and Authoritarianism 2000–2015. Edinburgh University Press, 2016:60.
05/10/2022 Posted by cersipamantromanesc | ANALIZE | antioccidentalism, barbaria rusă in Ucraina, imperialim rusesc, Lumea Rusă, propaganda rusă, prostirea maselor in Rusia, Putin si Limea rusă | Un comentariu
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Categorii
- ANALIZE (939)
- ANTIROMÂNISM (6)
- CONTRAPROPAGANDĂ (39)
- CREDINTA (336)
- CULTURA (37)
- DIVERSE (953)
- DIVERTSMENT (1.609)
- UMOR (186)
- ȘTIINȚA (83)
- FORUM (25)
- Fără categorie (15)
- ISTORIE (1.520)
- ISTORIE ROMÂNEASCĂ (5.301)
- ANTICHITATE (13)
- EVUL MEDIU (15)
- ROMANIA MODERNA (20)
- LUMEA ROMANEASCA (4.870)
- ARTA (33)
- CREDINTA (301)
- LITERATURA (56)
- MARI ROMANI (210)
- MUZICA (664)
- POLITICA (1.422)
- PRESA INTERNATIONALA (1.151)
- PRESA ROMÂNEASCĂ (899)
- LECTURI NECESARE (148)
- ROMÂNII DESPRE ROMÂNI (80)
- PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCĂ (9)
- Propagandă rusă (18)
- ROMANII DIN JURUL ROMANIEI (663)
- AROMANII DIN BALCANI (83)
- BASARABIA SI BUCOVINA (450)
- ROMANII DIN LUMEA INTREAGA (10)
- TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE (1)
- VIDEO (6)
- YOUTUBE (4)
-
Articole recente
- Înainte de a adera la Uniunea Europeană, Republica Moldova și-a stabilit obiectivul de a reintegra regiunea separatistă Transnistria, care este susținută de Rusia
- UN FILM ROMÂNESC CONTROVERSAT SELECTAT PENTRU A FI PREZENTAT LA a 46-a ediției a Festivalului de Film de la MOSCOVA
- Biserica Basarabiei a început deja să făurească Unirea dintre R.Moldova și România. Unirea ar putea fi, în sfârșit, posibilă!
- Câteva reflecții ale românului Petre Țuțea, filosoful căruia comuniștii au vrut să-i facă onoarea de a muri pentru poporul român
- Depopularea Ucrainei și intențiile reale ale lui PUTIN
Count Flag
Blogroll
- Art Emis
- Basarabia Literara
- Cristian Negrea blog
- etelecom.ro-magazin
- Foaie nationala
- Gandeste
- George Damian
- Hotnews MD
- Istoria militara
- Istoria.md
- Istorii regasite
- Jurnal MD
- Justitiarul
- napoca news
- neoplaza.ro
- Publika.md
- Radio Chisinau
- Rgn press-Romanian Global News
- Secretele istoriei
- Timpul MD
- Tiparituri romanesti
- Unimedia md
- Universul cunoasterii
- Ziaristi Online
- Ziarul de Garda md
Arhive
Meta
Urmareste facebook