CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UKRAINIAN STUDIES: Politica externă a Rusiei și originile conceptului ”Lumea Rusă”

Cu doar câteva luni în urmă Irpin și Bucha erau niște orășele confortabile din suburbia Kievului, populare printre familiile tinere și pensionari datorită parcurilor, atmosferei calme și a unor prețuri rezonabile la chirii.

Lucrurile s-au schimbat însă drastic după 24 februarie 2022, când Rusia a lansat agresiunea sa la scară largă împotriva Ucrainei. În încercarea de a captura Kievul, armata rusă a asediat Irpin și Bucha, și i-a luat ostatici pe localnici.

După o lună, când rușii au fost forțați să se retragă, ucrainenii au descoperit morminte comune cu civili uciși în timpul ocupației.

Conform martorilor oculari, tortura și violul erau lucruri uzuale, la fel și jaful. Cruzimea lipsită de sens a soldaților ruși a depășit cu mult violența obișnuită a războiului. Crimele de război din Irpin și Bucha au devenit primele din lista de atrocități comise de ruși.

În aceeași zi în care cadavrele erau descoperite în Bucha, un articol scris de Timofey Sergeytsev, unul din ideologii Kremlinului, era publicat de RIA Novosti, o agenție de știri de stat rusă. Titlul era destul de pregnant: „Ce ar trebui să facem cu Ucraina”.

Autorul lăuda supremația civilizației rusești și insista că Ucraina și identitatea ucraineană ar trebui eradicate. Deci tot ceea ce se întâmplase la Bucha, Irpin și în alte orașe ucrainene – și continuă să se întâmple acum – nu este doar un accident tragic. E o politică deliberată a Rusiei, inspirată de conceptul ‘Lumii rusești’.

Originile Lumii ruse

La începutul anilor 2000 politica rusă a început să se îndepărteze de tentativele anterioare de democratizare, obstrucționate de corupția elitelor rusești, îndreptându-se spre o neo-autocrație condusă de noul președinte, Vladimir Putin, un fost ofițer KGB.

Trezoreria rusească de stat fusese pompată cu bani din exporturile de gaze și petrol, care nu doar că au crescut standardele de viață ale rușilor, dar și nostalgia după Uniunea Sovietică, un succesor al Imperiului Rus.

Vestul, ce fusese văzut drept partener în anii ’90, a fost reevaluat în anii 2000 ca un adversar ale cărui acțiuni oculte au distrus URSS-ul și au rupt unitatea națiunilor înfrățite. Pericolul din exterior, unul din pilonii tradiționali ai gândirii rusești, revenise din nou la viață.

Acest resentiment s-a văzut relativ prompt reflectat într-un buget militar de stat care a crescut de la 9 miliarde de dolari în 2000 la aproape 35 de miliarde în 2006.

Dar acest strigăt de răzbunare avea nevoie de o nouă ideologie, nici una pur sovietică, dar nici țaristă, ci una care se potrivea realității secolului 21.

Schimbările din politică externă rusă au devenit evidente în 2005, după ‘Revoluția Portocalie’ din Ucraina, un protest lung de câteva luni împotriva falsificării rezultatelor alegerilor prezidențiale, în care Rusia pariase pe candidatul pro-rus Viktor Yanukovych și părea că influențează rezultatul electoral.

Din perspectiva rusească ‘Revoluția Portocalie’ a fost o operațiune organizată să provoace o revoltă anti-rusă și pro-americană prin utilizarea unor instrumente de putere soft. A fost privită de elitele rusești drept un rezultat al unei lovituri de stat de inspirație vestică și a trezit temeri la Kremlin că experiența ucraineană va servi drept model pentru o schimbare politică în Rusia însăși. Kremlinul a înțeles atunci importanța ideilor și a influenței puterii soft asupra altor țări.

Rusia a început să remodeleze politica, problematica limbii și narațiunile istorice ale compatrioților săi, ca modalitate de a-și exercita puterea asupra țărilor vecine și de a-și impune propriile interese geopolitice în spațiul post-sovietic.

Ideea unei ”Lumi rusești”, inițial conceptualizată de cercul de metodiști cvasi-filozofi la începutul anilor 2000, a fost luată drept punct de reper și nume pentru o nouă doctrină.

Bazele ‘Lumii rusești’ sunt limba și cultura rusă, credința ortodoxă, memoria istorică, și un trecut comun, în special o anumită atitudine față de Marele Război Patriotic (termenul rusesc pentru Al Doilea Război Mondial), considerat cea mai mare victorie a Uniunii Sovietice.

După utilizarea conceptului de “compatriot rus în străinătate” în identificarea cetățenilor țărilor vecine care au legături strânse cu cultura, limba și tradițiile rusești, Rusia și-a anunțat dorința de a proteja drepturile și interesele acestor compatrioți și că va lupta pentru “inimile și mințile” lor.

”Lupta„ menționată a devenit luptă efectivă și primii care au simțit-o au fost georgienii, confruntați cu invazia rusească din 2008.

Doi factori adiționali au galvanizat politica lui Vladimir Putin și l-au determinat să întărească doctrina ‘Lumii rusești’, făcând-o mai dură și mai restrictivă.

Primul factor a fost o serie de proteste ale opoziției rusești în 2012, o reacție a societății civile la alegerile prezidențiale care, din punctul de vedere al liderilor opoziției, fuseseră trucate în favoarea lui Putin.

Coșmarul acestuia din urmă, al unei ”Revoluții Portocalii” la Moscova, părea să devină realitate în ciuda faptului că protestele au eșuat.

Al doilea factor a fost o repetare a revoluției din Ucraina în 2014, care a dus la îndepărtarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, la putere din 2010. Revoluția a fost un răspuns de succes al Ucrainei la politica autocratică a lui Yanukovych și la încercările acestuia de a împiedica o opțiune europeană: protestele au izbucnit după ce guvernul ucrainean a respins Acordul de Asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, pe care o majoritate a ucrainenilor îl considerau crucial pentru viitorul țării.

Putin nu a putut să creadă că un șef de stat ar putea fi mazilit drept rezult al unor proteste cetățenești. Trecutul său de membru KGB și istoria Rusiei l-au convins că acest lucru putea fi realizat numai prin interferență externă. Faptul că democrațiile lumii au sprijinit revoluția ucraineană i-au întărit convingerea că Vestul, și în special Statele Unite, acționau în mod direct împotriva lui.

Kremlinul a început să dezvolte o ideologie rivală contra-revoluționară[1], combinând tot ce i s-a părut că merită.

A fost un cocktail format dintr-o cale ‘specială’ pentru Rusia, unde Stalinismul era combinat cu ortodoxismul conservator și ceva abordări filozofice moderne ale metodiștilor, așa cum fuseseră ele formulate în a doua jumătate a secolului 20.

Vladimir Putin a început să dezvolte tot mai mult ideea unor diferențe civilizaționale între Rusia și Vest, citându-l pe filozoful Ivan Ilin, un succesor direct al fascismului ideologic.

Posibilitatea unei noi revoluții ”colorate” pe teritoriul Rusiei era una din cele mai mari temeri ale Kremlinului.

Protestele Euromaidan din 2013-2014 au fost etichetate de Kremlin drept o altă operațiune ”specială” a Vestului direcționată împotriva Rusiei[2].

Politica externă rusă a făcut întotdeauna parte, într-o mare măsură, din politica domestică, iar rolul jucat de problemele de politică externă a crescut semnificativ în anumite perioade din istoria sa ca instrument de mobilizare în masă.

Regimul lui Putin este dependent de militarism pentru a-și menține puterea. În 2014, 86% din ruși au susținut anexarea Crimeii imediat după ce aceasta a avut loc. Sentimente populare de victimizare și dorul imperialismului ajută la justificarea agresiunilor militare externe.

Când Rusia a anexat Peninsula Crimeea în 2014 și a inițiat un război proxy în regiunea Donbas din Ucraina, și până la războiul efectiv împotriva Ucrainei, Putin și Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe ruse, au utilizat ideologia ‘Lumii rusești’ ca principală justificare pentru invazie.  

În discursul său din 2014 Putin susținea că Rusia era o națiune divizată: “Milioane de ruși s-au dus la culcare într-o țară și s-au trezit într-un tărâm străin. Peste noapte au devenit minorități naționale în fostele republici unite. Poporul rus a devenit unul din cele mai mari, dacă nu cel mai mare popor divizat din lume”[3]. 

Esența “Lumii Ruse“

Conceptul aparține unui imaginar geopolitic, argumentează Marlene Laruelle[4], “un atlas mental neclar […] în care regiuni diferite ale lumii și legăturile diferite cu Rusia ale acestora pot fi articulate într-un mod fluid. Această neclaritate este structurală conceptului, și permite reinterpretarea sa în contexte multiple.”

Conform acestei abordări, Rusia trebuie reprezentată ca o civilizație unică, al cărei statut de mare putere se bazează pe valori morale puternice, economie și putere militară.

Este întreținută astfel credința că Rusia trebuie să urmeze o politică externă independentă, asertivă și oportunistă pentru a apăra interese rusești și a construi Rusia ca o mare putere care oferă o alternativă în fața Vestului.

Câteva caracteristici cheie ale naționalismului rusesc constituie fundamentul ”Lumii ruse”: esențialismul – ideea că există calități culturale speciale, eterne ale popurului rus care îi separă fundamental de alte popoare; caracter imperial ofensator – de la început, naționaliștii ruși au perceput autocrația și păstrarea imperiului ca obiective vitale importante pentru activitatea lor politică; și conștiință imperială.

Asta include un complicat complex de stereotipuri tradiționale care păstrează valori statale stabile, speranțe pentru un „țar înțelept” și „o mână fermă”, și ambiții imperiale. Varianta elitistă a „conștiinței imperiale” este înainte de toate legată de esențialismul geopolitic care reiese din două noțiuni interconectate: în primul rând, noțiunea că civilizația rusă specială trebuie păstrată prin „sufletul rusesc”; și în al doilea, noțiunea că civilizația vestică reprezintă o amenințare continuă la adresa civilizației rusești[5].

Conceptualizarea ”Lumii ruse” drept un spațiu transnațional al acelora care înțeleg limba rusă și au fost influențați de cultura rusă a fost formulată în anii ’90 de către intelectuali și metodiști precum Petr Shchedrovitsky, Efim Ostrovsky, Gleb Pavlovskiy, Valery Tishkov și alții.

Dintr-o perspectivă civilizațională, limba rusă este percepută drept o modalitate de a menține unitatea ”Lumii rusești” ca un fel de legătură transnațională ce depășeste granițele statelor.

Pentru că apartenența la un grup cultural-lingvistic este considerată ca principala justificare a calității de membru a ‘Lumii rusești’, granițele acesteia din urmă nu sunt strict delimitate. Prin urmare, în timp ce Federația Rusă ca stat are limite, ”Lumea rusească” nu le are.

Pe la mijlocul anilor 2000 aceste idei erau acceptate drept parte integrantă a unei noi politici externe a Federației Ruse. Termenul ”Lumea rusă” era în mod general înțeles ca incluzând nu doar diaspora rusă, ci și ca o conceptualizare ideologică a culturii ruse și a misiunii sale în lume.

Dar metodiștii au adus ceva în plus doctrinei ‘Lumii rusești’. Din punctul de vedere al metodismului, activitatea este o realitate fundamentală a lumii și orice altceva, inclusiv oamenii, sunt doar mijloace (‘instrumente’).

Se pune deci un accent special pe tehnocrație ca modalitate de a transforma tot ceea ce este necesar într-un ‘instrument’.

Cu cât mai eficient dorești să fii, cu atât mai mult ai nevoie de un ‘instrument’ precis (sau să devii un “‘instrument” precis) pentru a-ți urmări obiectivele fără ezitări morale.

Pentru a extinde acest mod de gândire, filozofia respectivă solicită o dezumanizare totală a celor care o îmbrățișează, pentru că eficienței, ca merit principal al tehnocrației, nu îi pasă de ”slăbiciuni” umane precum bunătate, compasiune sau empatie.

Această abordare a devenit extrem de populară în elita politică rusă și mulți oficiali s-au instruit la școala metodistă, inclusiv Sergey Kirienko, prim adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a Federației Ruse.

Și probabil această abordare tehnocratică a elitei ruse a penetrat tot sistemul de stat rus, rezultând în cruzimea soldaților ruși, care pur și simplu încearcă să își facă treaba în cel mai eficient mod posibil.

Dar să fii un tehnocrat ‘fără suflet’ nu este suficient, o persoană trebuie să atingă o anumite certitudine a rectitudinii sale morale pentru a se transforma într-o mașină de război perfectă.

Acest sentiment de rectitudine morală rușii îl primesc de la Biserica Ortodoxă rusă, care a devenit al doilea stâlp de susținere al doctrinei ”Lumii ruse.

Biserica Ortodoxă rusă a devenit un jucător principal în discursul despre identitatea rusească și relațiile Rusiei cu statele vecine.

Ortodoxia joacă acum rolul uneia dintre cele mai importante instituții pentru conservarea principiilor supranaționale în conștiința rusă și menținerea unității civilizației ”Lumii ruse”.

Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, a început să pozeze nu doar ca șef al Bisericii Ortodoxe ruse, ci ca lider spiritual supranațional al ‘Rusiei sfinte’, care include Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova și – la o scară mai largă – toți creștinii ortodocși.

Din această perspectivă, Moscova se autopercepe drept a Treia Romă și singurul moștenitor legal al Imperiului Bizantin – în contrast cu ”falsa Romă” a Washington-ului.

Astăzi, Biserica Ortodoxă rusă a devenit fundamentul ‘moral’ al războiului din Ucraina [6].

Al treilea pilon al ‘Lumii rusești’ este memoria istorică comună. Istoria și trecutul ca resurse simbolice au devenit instrumente pentru atingerea unor obiective politice și influențează puternic politica rusă.

Al Doilea Război Mondial, sau Marele Război Patriotic cum este el numit în Rusia, este cu siguranță unul dintre cele mai, dacă nu cel mai evocator eveniment istoric în imaginația rusă.

Victoria Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial, Marea Victorie în Marele Război în mitologia rusă, a devenit o piatră de temelie a identității neo-imperiale ruse, în special sub Putin, și a fost activ exploatată pentru a mobiliza suport pentru actualul regim politic al Kremlinului.

Moștenirea victoriei din 1945 reprezintă baza reprezentării Rusiei drept o mare putere și pentru a revendica o poziție specială în Europa.

Orice recuzare a mitului Victoriei în Al Doilea Război Mondial este percepută drept un pericol la adresa hegemoniei rusești în spațiul post-sovietic și chiar ca o amenințare existențială a Rusiei ca stat.

Articolul lui Timofei Sergheitsev, care aparține cercului Metodist, menționat la începutul acestui articol, e o ilustrație perfectă a ideii ‘Lumii rusești’.

Ucraina este un stat ”nazist” doar pentru că îndrăznește să pună sub semnul întrebării rolul excepțional jucat de Rusia în Al Doilea Război Mondial, percepându-l ca o victorie comună a Aliaților la care nu doar ruși, dar și ucraineni împreună cu americani, britanici, polonezi, francezi și alții din toată lumea au contribuit.

Nazimul german din 1930 – 1940 este interpretat de către ruși ca un rezultat al crizei gândirii vestice din care Rusia a ‘salvat’ lumea – și azi, Vestul, decadent moral, a respins sacrificiul Rusiei.

Ucraina nu este văzută ca stat independent și o națiune autosuficientă, ci ca un ‘instrument’ al Vestului ostil, artificial creată pentru a răni Rusia. Ucraina, care în mod conștient a ales Europa și democrația, subminează doctrina imperialistă rusă a ‘națiunii divizate’.

Prin urmare, Ucraina este vinovată pentru că nu dorește să împărtășească soarta comună a ‘Lumii rusești’ imaginată de către intelectuali și clerici.

Ucraina ar trebui legată de Rusia, altfel ea ar trebui de-ucrainizată și de-europenizată. Neprihănirea istorică a Rusiei și binecuvântarea Bisericii Ortodoxe ruse justifică, de dragul “Lumii ruse”, toate crimele Armatei ruse.

”Lumea rusă”, în mod deliberat creată și prețuită de Rusia pe parcursul ultimelor decenii, are o bază esențialmente slabă și nu are niciun răspuns la întrebarea cum ar putea coexista cu cei care nu se consideră o parte a ei.

Autori:

Dr. Oleksii Polegkyi, Director academic, Centrul pentru Diplomație Publică, și Adjunct la Institutul de Științe Politice, Academia Poloneză de Științe

Dmytro Bushuyev, analist politic și scriitor de discursuri pentru Primul Ministru al Ucrainei în 2019-2020

Traducere din engleză de Dana S. Trifhttps://www.contributors.ro

Sursă: Articolul original a fost publicat pe site-ul Forumului pentru Studii Ucrainene, o publicație susținută de Institutul canadian de studii ucrainene, Universitatea din Alberta, Canada.

Link :

https://ukrainian-studies.ca/2022/09/06/russian-foreign-policy-and-the-origins-of-the-russian-world/embed/#?secret=eWYkv3kNHo#?secret=CIRzofMUVm


Note

[1] Popescu, N., Wilson, A. The Limits of Enlargement-lite: European and Russian Power in the Troubled Neighbourhood. European Council on Foreign Relations, London, June 2009.

[2] Tsygankov, Andrei. Vladimir Putin’s Last Stand: The Sources of Russia’s Ukraine Policy, Post-Soviet Affairs, Volume 31, Issue 4, 2015: 279-303; Van Herpen, Marcel H. Putin’s Propaganda Machine: Soft Power and Russian Foreign Policy. London: Rowman & Littlefield, 2015.

[3] (aici și mai jos traducere și sublinierea au fost făcute de autori) Crimean Speech of Vladimir Putin. March 18 2014; http://kremlin.ru/events/president/news/20603

[4] Marlene Laruelle. „The ‘Russian World’. Russia’s Soft Power and Geopolitical Imagination.” Center for Global Interests, May 2016:1.

[5] Emil Pain. “The imperial syndrome and its influence on Russian nationalism”, In: Pål Kolstø & Helge Blakkisrud (eds.) The New Russian Nationalism: Imperialism, Ethnicity and Authoritarianism  2000–2015. Edinburgh University Press, 2016:60.

[6]ttps://religiondispatches.org/the-russian-patriarch-just-gave-his-most-dangerous-speech-yet-and-almost-no-one-in-the-west-has-noticed/?fbclid=IwAR2cfewGhXlCSyBqAvM98ONB24DKhzNynaqOpnNsS9BAaAONVaQXmwveP0Y

Publicitate

05/10/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , | Un comentariu

RUSKII MIR (LUMEA RUSĂ) – un concept extrem de vag, drag lui Vladimir Putin, dar care nu înseamnă nimic!

Publicația https://www.ziuanews.ro , scrie că „Ruskii Mir”(Lumea Rusă), noua doctrină de politică externă a Rusiei aprobată recent de Vladimir Putin, este un termen extrem de vag care „nu înseamnă nimic!”.

Conform istoricului Armand Goșu (foto), unul dintre cei mai buni rusologi și sovietologi pe care-i are România în acest moment, acest concept a fost promovat foarte recent, începând cu anii 2000, după venirea lui Putin la putere, de către consilierul și ideologul acestuia, Vladislav Surkov.

Definiția dată de Surkov, pe care Putin și întreaga elită politico-militară rusă și-au însușit-o în totalitate, spune că „Ruskii Mir” se întinde pretutindeni unde oamenii simt, vorbesc, gândesc rusește, admiră cultura rusă, se bazează pe sprijinul Rusiei sau se tem de armele sale.

„Dacă e să ne luăm după definiția lor, tot globul pământesc poate să devină parte a Ruskii Mir”, conchide istoricul Armand Goșu, calificând această doctrină ca fiind „aberantă”.

Conferențiar universitar, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, Armand Goșu a fost jurnalist la BBC și și-a pregătit și susținut doctoratul în istoria Rusiei la Moscova în 1998, în fața unei comisii de profesori universitari ruși. „Audierile au durat 5 ore”, își amintește acum Goșu.

El rămâne unul dintre cei mai buni analiști din România pe problemele spațiului ex-sovietic.

În luna martie, când în țara noastră aproape nimeni nu auzise sau vorbise în spațiul public despre Ruskii Mir (Lumea Rusă), Armand Goșu a alocat aproximativ o jumătate de oră, la emisiunea „Arhivele viitorului” a fizicianului Cristian Presură, pentru a lămuri acest termen despre care știa că stă la baza întregii strategii a lui Putin – inclusiv a invadării Ucrainei.

Ruskii Mir a fost inițial, după venirea lui Putin la Kremlin, un concept care viza mai degrabă acțiunile diasporei rusești în străinătate, care a fost structurat de Surkov într-o definiție extrem de largă, în care poate fi inclusă, practic, orice țară a lumii, iar din 5 septembrie 2022 a devenit doctrina oficială a Rusiei lui Putin.

Vladislav Surkov și Vladimir Putin

Documentul dat publicității luni de Kremlin are 31 de pagini pleacă de la ideea că Rusia „trebuie să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile Lumii Ruse”.

Mai jos puteți citi ce înțeleg Putin și cei din anturajul său prin Ruskii Mir (Lumea Rusă), așa cum a explicat istoricul Armand Goșu:

„Ce este Ruskii Mir? Este acolo unde oamenii vorbesc și gândesc rusește, unde apreciază cultura rusă, unde văd în modelul rusesc o alternativă, unde-l respectă pe Putin al nostru  și unde oamenii se tem de armele noastre. Aceasta este influența noastră”.

„Toată lumea are pe buze conceptul Ruskii Mir. Lumea rusească. Oare ce-o fi însemnând Lumea Rusească? O să vă dezamăgesc, o să vă spun abrupt că termenul nu este deloc clar. E definit în multe feluri, e utilizat în contextele unor discursuri de cultură, de civilizație rusească, de geopolitică în ultimii ani și în legătură cu aspectele religioase, ortodoxe. E vorba de ortodoxia slavilor de răsărit.

Când apare în Rusia acest concept în dezbaterea publică? El datează abia de la începutul anilor 2000, odată cu venirea lui Vladimir Putin la Kremlin, și începe să fie utilizat de către oficiali guvernamentali atunci când vorbesc despre doctrina de politică externă a Rusiei. (…)

Conceptul e ceva mai vechi, deși n-a fost utilizat. În documente, dacă răsfoim letopisețe vechi, o să găsim într-unul din Secolul XI, care se referă la istoria slavilor de Est. Contextul în care apare pentru prima oară combinația de cuvinte Ruskii Mir este următorul. În letopiseț scrie: «Nu doar în Roma, ci peste tot, și în Herson și încă în lumea rusă».

Fiind Secolul XI, e clar că se referea la slavii de est, pentru că nu exista o împărțire a lor în ruși, ucraineni și bieloruși. E important detaliul.

Ruskii Mir nu înseamnă nimic! Conceptul Lumea Rusească nu apare decât foarte, foarte târziu. În anii 2000 desemna acțiuni de soft power rusești, mai degrabă de influență a diasporei rusofone din străinătate. Iar cel care

definește Ruskii Mir este consilierul și ideologul lui Putin, e vorba de Vladislav Surkov. E un personaj foarte interesant. El este cel care propune «democrația controlată».

Toate conceptele importante cu care operează Putin sunt propuse și definite de Surkov. El e destituit, nu mai e la Kremlin de câțiva ani, scrie niște articole cu cheie, care sunt foarte greu de înțeles. (…) Ultimul articol, scris în toamna anului trecut, prin noiembrie, sugera că Putin va dezlănțui un război la scara întregii planete. Ori, până la urmă, Surkov pare să fi intuit cel mai bine cum gândește Putin.

Surkov e interesant nu pentru că i-ar fi Putin confident, ci pur și simplu pentru că înțelege mecanismul de gândire al lui Putin. Iată definiția dată de Surkov conceptului de Ruskii Mir. E cam lungă, e aberantă, dar asta e definiția celui care a definit conceptul și i l-a prezentat lui Putin, astfel că a intrat în circuitul internațional:

«Ce este Ruskii Mir? Este acolo unde oamenii vorbesc și gândesc rusește sau unde apreciază mult cultura rusă (Deci nu trebuie să vorbești limba rusă – comentariul lui Goșu), acolo unde văd în modelul rusesc al dezvoltării naționale o alternativă pentru ce au acasă.

Acolo unde-l respectă pe Putin al nostru. Acolo unde oamenii se tem de armele noastre. Aceasta este influența noastră. De asemenea, orice țară se bazează pe Rusia, pe apărarea și protecția ei, pe faptul că ea poate fi sprijinită în caz de conflict, și astfel de țări sunt foarte multe și în Africa și în întreaga lume, aceste țări sunt Ruskii Mir».

Așadar, o țară africană poate să aparțină Ruskii Mir! Dacă e să ne luăm după definiția lor, tot globul pământesc poate să devină parte a Ruskii Mir. Adică și cartierul din New York sau din San Francisco unde sunt emigranți ruși. Sau la Paris.

Ăsta e conceptul pe care Putin l-a utilizat în aceste ultime săptămâni. A spus că Ruskii Mir e în pericol, că împotriva rușilor a început genocidul.

Mi se pare important, în acest context, să vedem ce înțelege Putin, sau anturajul lui Putin, prin Ruskii Mir. Repet, conceptul nu e deloc clar, iar definiția dată de ideologul care a promovat acest concept introduce în Ruskii Mir pe oricine: pe un iubitor de cultură rusă, pe un stat din Africa care se bazează pe sprijinul Rusiei…„.

18/09/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nostalgicii Uniunii Sovietice rămân prezenți în toate straturile societății ruse contemporane

Creșterea conștiinței imperiale a rușilor la care asistăm în aceste zile, are o bază sinceră în majoritatea covârșitoare a cetățenilor Rusiei lui Putin. 

În 2009, sociologii care au intervievat în mod anonim deputați ai Dumei de Stat au constatat nostalgia acestora pentru URSS , atașamentul lor pentru statalitate și pentru doctrina eurasianismului și ura față de Statele Unite. 

S-a observat că aceleași sentimente sunt prezente și în clasele inferioare ale societății ruse, chiar și printre oamenii fără adăpost, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/?p=20207

Anexarea Crimeii la Rusia este aprobată de majoritatea covârșitoare a rușilor (sociologii citează o cifră de aproximativ 90%). 

Evaluarea președintelui Putin, care a efectuat această operațiune, vorbea de 70%.

Discursul său despre intrarea peninsulei în Federația Rusă a fost întrerupt cu aplauze de 33 de ori de audiența din Sala Sf. Gheorghe (și a existat atunci o mare concentrare a elitelor în sală).

Aproape toate straturile societății ruse sunt sincere în exprimarea entuziasmului fașă de anexarea Crimeii. Majoritatea rușilor (aproximativ 60%) sunt susținători sinceri ai paternalismului de stânga, aproximativ 15% mai mulți sunt adepții paternalismului de dreapta (idei reflectate în principal de Putin și anturajul său). 

Prăbușirea URSS este privită de ei nu numai ca un cataclism geopolitic, ci și ca un dezastru personal.

 Orice politician care va urmări restabilirea cel puțin parțială a bazelor Uniunii Sovietice (care era practic o concentrare de paternalism și imperialism) va primi sprijinul majorității concetățenilor săi.

Sociologii Valeria Kasamara și Anna Sorokina, în 2009, au efectuat un sondaj pe scară largă în aproape toate straturile societății ruse pe tema „nostalgiei post-sovietice în viața de zi cu zi al rușilor”. Rezultatele obținute au mărturisit că majoritatea rușilor sunt în totalitate în favoarea restabilirii URSS, a reînnoirii confruntării cu Occidentul (în opinia lor, aceasta este o dovadă a puterii statului) și a „revenirii la rădăcini” (rezultatele studiului au fost publicate în revista „Științe sociale și modernitate”, 2011, nr. 6, pagini 18-31).

Vom cita din acest studiu opiniile a doar două straturi al societății, complet opuse în ceea ce privește statutul lor social – deputații Dumei de Stat și persoanele fără adăpost și vom vedea că judecățile pe tema statului în cadrul acestor grupuri sunt practic identice.

„ Am plecat de la presupunerea că, în mod ideal, parlamentul este o „națiune în miniatură” și prin urmare opiniile exprimate de membrii ramurii legislative ale guvernului ar trebui să reflecte opinia majorității cetățenilor statului.

În 2009, au fost intervievați 31 de deputați ai Dumei de Stat (18 dintre ei erau membri ai fracțiunii Rusia Unită, 6 erau fracțiunea Just Russia, 6 erau fracțiunea Partidului Comunist și unul era din fracțiunea Partidului Liberal Democrat). 

Deoarece fiecărui participant la studiu i s-a garantat anonimatul, citatele reproduse indică doar apartenența respondentului la fracțiunea sa.

Caracteristicile Rusiei, exprimate de unii dintre deputați, au fost saturate de un patos de mare putere. Rusia a fost percepută de ei ca o țară „mare”, „invincibilă”, „puternică”, cu o poziție geografică unică: „Rusia este o țară grozavă, cu propriile sale tradiții, cu propria cultură, care este o punte de legătură între Europa și Asia” (Rusia Unită).

Potrivit respondenților, pe lângă teritoriul „imens”, subiectul mândriei naționale tradiționale a rușilor îl constituie resursele naturale bogate, care oferă și motive să se simtă ca având o poziție de „clasă mondială”: „Furnizăm resurse energetice la 50% și uneori până la 70% din țările UE, prin urmare europenii nu pot trăi fără ajutorul nostru ”(Rusia Unită).

Potrivit deputaților care sunt mai critici cu politica rusă de astăzi, Rusia modernă a moștenit doar o fracțiune din puterea și puterea care o avea în timpul URSS. Prăbușirea Uniunii Sovietice este percepută de acești participanți la cercetare ca o catastrofă geopolitică, a cărei consecință a fost prăbușirea acestei „mari țări”: „Dintr-o țară puternică pe care toată lumea o respecta, ne-am transformat într-o țară din lumea a treia, cu o economie slăbită și o serie de probleme în toate sectoarele” (KPRF) …

Subiectul trecutului sovietic apare de regulă atunci când se discută despre problemele socio-economice ale Rusiei moderne. Participanții la studiu și-au amintit cu nostalgie că în epoca sovietică, majoritatea cetățenilor erau încrezători în viitorul lor, aveau garanții sociale, primeau educație gratuită, îngrijiri medicale, locuințe și aveau de asemenea un loc de muncă garantat după absolvirea instituțiilor de învățământ etc..

„Vin din Uniunea Sovietică și mi-a dat multe. Nu am plătit o rublă pentru studii. Iar statul era atât de bogat încât putea să antreneze un tânăr, să-l ridice la rangul de amiral sau de comandant al unei flote. În Rusia de astăzi este puțin probabil să poată face acest lucru ”(KPRF).

Cu toate acestea, indiferent de atitudinea lor față de Rusia modernă, reprezentanții elitei politice au subliniat că Rusia este un jucător semnificativ și respectat pe scena mondială, „o țară fără a cărei participare nu sunt luate în considerare cele mai importante probleme mondiale”.

Patetismul imperial este prezent și în declarațiile deputaților referitoare la faptul că în politica internațională Rusia își realizează cu succes nu numai interesul de politică externă, dar este întotdeauna gata să vină în ajutorul statelor care au în mod tradițional nevoie de ajutorul ei. „Există multe țări care privesc Rusia cu speranță, deoarece nu sunt mulțumite de modul în care s-a dezvoltat în ultimele decenii viața internațională” (Rusia Unită); „Rusia este dedicată prieteniei cu toate țările. În retorica președintelui și a primului ministru, există doar apeluri pașnice și parteneri, aliați. Rusia a susținut întotdeauna rezolvarea problemelor prin negocieri pașnice, cum a fost cazul, de exemplu,

Cu toate acestea, în ciuda „poziției puternice a Rusiei pe arena internațională”, țara are un inamic interesat să slăbească și să dezintegreze țara. În alegerea acestui inamic, deputații s-au solidarizat cu rușii obișnuiți și cu reprezentanții fundului social: „Astăzi Statele Unite fac tot posibilul ca Rusia să fie slăbită din punct de vedere economic și politic, încurcând Rusia cu baze militare de-a lungul întregului perimetru al frontierelor” (KPRF).

„Politica ostilă” a Statelor Unite față de Rusia, potrivit respondenților, se explică prin faptul că Rusia este principalul lor rival geopolitic: „Astăzi, în America, ei vorbesc deschis despre utilizarea ineficientă a resurselor naturale din Rusia. 

Dna Albright declară că este nedrept atunci când Siberia aparține doar Rusiei. Și ceea ce are această vrăjitoare politică pe limbă este în mintea președintelui SUA. Se pare că Statele Unite își declară deschis revendicarea pe teritoriul Rusiei, la dispoziția resurselor naturale ale țării noastre ”(KPRF).

În prezent în Rusia acel grup care ar trebui să fie de referință pentru majoritatea societății, în evaluările opiniilor sale nu este diferit în concepții de rușii obișnuiți, dar nici de reprezentanții fundului social. Deputații Dumei de Stat, la fel ca majoritatea reprezentanților societății rusești, nu pot fi clasificați drept homo democraticus, deoarece nu numai că le lipsește o atitudine tolerantă față de „ceilalți”, dar au și o concepție pronunțată de mare putere pentru Rusia.

Dacă considerăm parlamentul ca o „națiune în miniatură”, atunci putem concluziona că societatea rusă „de jos” și „de sus” este reprezentată de personalități autoritare. Valorile și punctele de vedere ale reprezentanților Dumei de Stat ne permit să concluzionăm că nu este nevoie să vorbim despre democratizarea cu succes a acestei țări în viitorul apropiat.

În 2010, a fost realizat un sondaj printre 100 de persoane fără adăpost din Moscova (dintre care 93 erau bărbați și 7 femei; 17 persoane cu vârsta sub 35 de ani, 49 de persoane de la 36 la 55 de ani, 34 de persoane peste 56 de ani). 

Respondenții erau locuitori ai gărilor sau oameni care trăiau în pasaje subterane și în stații de metrou, cerșeau pomană în fața bisericilor și pe străzile orașului. De regulă, erau beți, purtau haine murdare și aveau toate lucrurile la ei, împăturite în pungi murdare legate în cărucioare.

Paradoxul pe care l-am întâlnit atunci când am intervievat oamenii fără adăpost este că aceste persoane marginale au descris toate emoțiile și greutățile vieții lor foarte emoțional, plângându-se că „trebuie să petreacă noaptea afară”, că „nu au mâncat nimic timp de câteva zile”, că sunt bătuți de poliție, dar nemulțumirea lor față de viața de zi cu zi nu afecta în niciun fel percepția lor asupra Rusiei, care, în ciuda tuturor, au numit „o mare putere”:

„Rusia este o țară grozavă pentru că este un continent imens” (femeie fără adăpost, 23 de ani); „Rusia este o mare putere! Nu este nimeni deasupra noastră! ” (om fără adăpost, 49 de ani); „Rusia de astăzi este cea mai puternică putere care a fost și va fi mereu invincibilă” (om fără adăpost, 61 de ani).

Printre persoanele fără adăpost există un sentiment destul de pronunțat de ostilitate față de alte țări, în special Statele Unite.

 Pentru acest grup de respondenți, Statele Unite sunt o imagine colectivă a tuturor celor care sunt de vină pentru necazurile rusești, invidioși, cei care „complotează împotriva Rusiei”:

„Nu este rentabil pentru America ca Rusia să devină mai puternică” (om fără adăpost, 30 de ani); „SUA, cu o ideologie a imoralității, corupției și o politică alunecoasă menită să ne distrugă, este cu siguranță un dușman” (femeie fără adăpost, 35 de ani); „Acum a fost publicată o carte în Occident,„ Cum am stricat URSS ”, astfel încât unii jurnaliști intervievează toți foștii lideri americani despre modul în care au luat și distrus URSS. Iugoslavia în ruină. Pur și simplu este benefic pentru ei să împartă totul. Vor să împartă Rusia ”(om fără adăpost, 36 de ani).

Potrivit persoanelor ruse lipsite de adăpost, Statele Unite încă nu sunt în război cu Rusia, deoarece rușii, datorită caracterului lor național, sunt imprevizibili: „Rusia nu este bombardată pentru că le este frică” (om fără adăpost, 36 de ani); „Le este frică de noi pentru că nu știu la ce să se aștepte de la noi. Suntem fără cap, nebuni. Nu știi niciodată cine va arunca o cizmă de pâslă pe telecomandă de la o armă nucleară ”(om fără adăpost, 30 de ani).

Persoanele fără adăpost, care se caracterizează prin psihologia dependenței, nu sunt obișnuite să lucreze și speră întotdeauna la ajutor din partea statului, a diferitelor organizații caritabile sau de la concetățeni, de aceea întruchiparea statului „ideal” pentru ei a fost Uniunea Sovietică, în care toți cetățenii aveau „garanții sociale ridicate”: „Sub Uniune a trăit mai bine, acum este mai rău. Rusia a murit de la prăbușirea Uniunii. Cum am trăit în tinerețe și cum este acum – două mari diferențe. Totul este în magazine, dar vine din străinătate. Voi spune acest lucru: în vremurile Uniunii era mai bine pentru că exista stabilitate. Am fost protejat social sub regimul sovietic, dar acum nu mai sunt ”(om fără adăpost, 62 de ani, Moscova); „Acum doar bogații și hoții trăiesc bine, nu ca în vremurile sovietice” (om fără adăpost, 57 de ani).

Pentru persoanele fără adăpost din Rusia, nostalgia față de Uniunea Sovietică este asociată cu necesitatea de a-și transfera responsabilitatea pentru propria lor viață asupra statului. 

Căutarea unui inamic extern este o oportunitate de a justifica toate eșecurile personale prin intervenția forțelor externe. Percepția persoanelor fără adăpost din marea putere modernă Rusia este o trăsătură psihologică de natură autoritară, care în acest caz demonstrează o puternică reacție compensatorie a respondenților, întărită de nesiguranța lor socială. „

15/11/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: