Nostalgicii Uniunii Sovietice rămân prezenți în toate straturile societății ruse contemporane

Creșterea conștiinței imperiale a rușilor la care asistăm în aceste zile, are o bază sinceră în majoritatea covârșitoare a cetățenilor Rusiei lui Putin. 

În 2009, sociologii care au intervievat în mod anonim deputați ai Dumei de Stat au constatat nostalgia acestora pentru URSS , atașamentul lor pentru statalitate și pentru doctrina eurasianismului și ura față de Statele Unite. 

S-a observat că aceleași sentimente sunt prezente și în clasele inferioare ale societății ruse, chiar și printre oamenii fără adăpost, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/?p=20207

Anexarea Crimeii la Rusia este aprobată de majoritatea covârșitoare a rușilor (sociologii citează o cifră de aproximativ 90%). 

Evaluarea președintelui Putin, care a efectuat această operațiune, vorbea de 70%.

Discursul său despre intrarea peninsulei în Federația Rusă a fost întrerupt cu aplauze de 33 de ori de audiența din Sala Sf. Gheorghe (și a existat atunci o mare concentrare a elitelor în sală).

Aproape toate straturile societății ruse sunt sincere în exprimarea entuziasmului fașă de anexarea Crimeii. Majoritatea rușilor (aproximativ 60%) sunt susținători sinceri ai paternalismului de stânga, aproximativ 15% mai mulți sunt adepții paternalismului de dreapta (idei reflectate în principal de Putin și anturajul său). 

Prăbușirea URSS este privită de ei nu numai ca un cataclism geopolitic, ci și ca un dezastru personal.

 Orice politician care va urmări restabilirea cel puțin parțială a bazelor Uniunii Sovietice (care era practic o concentrare de paternalism și imperialism) va primi sprijinul majorității concetățenilor săi.

Sociologii Valeria Kasamara și Anna Sorokina, în 2009, au efectuat un sondaj pe scară largă în aproape toate straturile societății ruse pe tema „nostalgiei post-sovietice în viața de zi cu zi al rușilor”. Rezultatele obținute au mărturisit că majoritatea rușilor sunt în totalitate în favoarea restabilirii URSS, a reînnoirii confruntării cu Occidentul (în opinia lor, aceasta este o dovadă a puterii statului) și a „revenirii la rădăcini” (rezultatele studiului au fost publicate în revista „Științe sociale și modernitate”, 2011, nr. 6, pagini 18-31).

Vom cita din acest studiu opiniile a doar două straturi al societății, complet opuse în ceea ce privește statutul lor social – deputații Dumei de Stat și persoanele fără adăpost și vom vedea că judecățile pe tema statului în cadrul acestor grupuri sunt practic identice.

„ Am plecat de la presupunerea că, în mod ideal, parlamentul este o „națiune în miniatură” și prin urmare opiniile exprimate de membrii ramurii legislative ale guvernului ar trebui să reflecte opinia majorității cetățenilor statului.

În 2009, au fost intervievați 31 de deputați ai Dumei de Stat (18 dintre ei erau membri ai fracțiunii Rusia Unită, 6 erau fracțiunea Just Russia, 6 erau fracțiunea Partidului Comunist și unul era din fracțiunea Partidului Liberal Democrat). 

Deoarece fiecărui participant la studiu i s-a garantat anonimatul, citatele reproduse indică doar apartenența respondentului la fracțiunea sa.

Caracteristicile Rusiei, exprimate de unii dintre deputați, au fost saturate de un patos de mare putere. Rusia a fost percepută de ei ca o țară „mare”, „invincibilă”, „puternică”, cu o poziție geografică unică: „Rusia este o țară grozavă, cu propriile sale tradiții, cu propria cultură, care este o punte de legătură între Europa și Asia” (Rusia Unită).

Potrivit respondenților, pe lângă teritoriul „imens”, subiectul mândriei naționale tradiționale a rușilor îl constituie resursele naturale bogate, care oferă și motive să se simtă ca având o poziție de „clasă mondială”: „Furnizăm resurse energetice la 50% și uneori până la 70% din țările UE, prin urmare europenii nu pot trăi fără ajutorul nostru ”(Rusia Unită).

Potrivit deputaților care sunt mai critici cu politica rusă de astăzi, Rusia modernă a moștenit doar o fracțiune din puterea și puterea care o avea în timpul URSS. Prăbușirea Uniunii Sovietice este percepută de acești participanți la cercetare ca o catastrofă geopolitică, a cărei consecință a fost prăbușirea acestei „mari țări”: „Dintr-o țară puternică pe care toată lumea o respecta, ne-am transformat într-o țară din lumea a treia, cu o economie slăbită și o serie de probleme în toate sectoarele” (KPRF) …

Subiectul trecutului sovietic apare de regulă atunci când se discută despre problemele socio-economice ale Rusiei moderne. Participanții la studiu și-au amintit cu nostalgie că în epoca sovietică, majoritatea cetățenilor erau încrezători în viitorul lor, aveau garanții sociale, primeau educație gratuită, îngrijiri medicale, locuințe și aveau de asemenea un loc de muncă garantat după absolvirea instituțiilor de învățământ etc..

„Vin din Uniunea Sovietică și mi-a dat multe. Nu am plătit o rublă pentru studii. Iar statul era atât de bogat încât putea să antreneze un tânăr, să-l ridice la rangul de amiral sau de comandant al unei flote. În Rusia de astăzi este puțin probabil să poată face acest lucru ”(KPRF).

Cu toate acestea, indiferent de atitudinea lor față de Rusia modernă, reprezentanții elitei politice au subliniat că Rusia este un jucător semnificativ și respectat pe scena mondială, „o țară fără a cărei participare nu sunt luate în considerare cele mai importante probleme mondiale”.

Patetismul imperial este prezent și în declarațiile deputaților referitoare la faptul că în politica internațională Rusia își realizează cu succes nu numai interesul de politică externă, dar este întotdeauna gata să vină în ajutorul statelor care au în mod tradițional nevoie de ajutorul ei. „Există multe țări care privesc Rusia cu speranță, deoarece nu sunt mulțumite de modul în care s-a dezvoltat în ultimele decenii viața internațională” (Rusia Unită); „Rusia este dedicată prieteniei cu toate țările. În retorica președintelui și a primului ministru, există doar apeluri pașnice și parteneri, aliați. Rusia a susținut întotdeauna rezolvarea problemelor prin negocieri pașnice, cum a fost cazul, de exemplu,

Cu toate acestea, în ciuda „poziției puternice a Rusiei pe arena internațională”, țara are un inamic interesat să slăbească și să dezintegreze țara. În alegerea acestui inamic, deputații s-au solidarizat cu rușii obișnuiți și cu reprezentanții fundului social: „Astăzi Statele Unite fac tot posibilul ca Rusia să fie slăbită din punct de vedere economic și politic, încurcând Rusia cu baze militare de-a lungul întregului perimetru al frontierelor” (KPRF).

„Politica ostilă” a Statelor Unite față de Rusia, potrivit respondenților, se explică prin faptul că Rusia este principalul lor rival geopolitic: „Astăzi, în America, ei vorbesc deschis despre utilizarea ineficientă a resurselor naturale din Rusia. 

Dna Albright declară că este nedrept atunci când Siberia aparține doar Rusiei. Și ceea ce are această vrăjitoare politică pe limbă este în mintea președintelui SUA. Se pare că Statele Unite își declară deschis revendicarea pe teritoriul Rusiei, la dispoziția resurselor naturale ale țării noastre ”(KPRF).

În prezent în Rusia acel grup care ar trebui să fie de referință pentru majoritatea societății, în evaluările opiniilor sale nu este diferit în concepții de rușii obișnuiți, dar nici de reprezentanții fundului social. Deputații Dumei de Stat, la fel ca majoritatea reprezentanților societății rusești, nu pot fi clasificați drept homo democraticus, deoarece nu numai că le lipsește o atitudine tolerantă față de „ceilalți”, dar au și o concepție pronunțată de mare putere pentru Rusia.

Dacă considerăm parlamentul ca o „națiune în miniatură”, atunci putem concluziona că societatea rusă „de jos” și „de sus” este reprezentată de personalități autoritare. Valorile și punctele de vedere ale reprezentanților Dumei de Stat ne permit să concluzionăm că nu este nevoie să vorbim despre democratizarea cu succes a acestei țări în viitorul apropiat.

În 2010, a fost realizat un sondaj printre 100 de persoane fără adăpost din Moscova (dintre care 93 erau bărbați și 7 femei; 17 persoane cu vârsta sub 35 de ani, 49 de persoane de la 36 la 55 de ani, 34 de persoane peste 56 de ani). 

Respondenții erau locuitori ai gărilor sau oameni care trăiau în pasaje subterane și în stații de metrou, cerșeau pomană în fața bisericilor și pe străzile orașului. De regulă, erau beți, purtau haine murdare și aveau toate lucrurile la ei, împăturite în pungi murdare legate în cărucioare.

Paradoxul pe care l-am întâlnit atunci când am intervievat oamenii fără adăpost este că aceste persoane marginale au descris toate emoțiile și greutățile vieții lor foarte emoțional, plângându-se că „trebuie să petreacă noaptea afară”, că „nu au mâncat nimic timp de câteva zile”, că sunt bătuți de poliție, dar nemulțumirea lor față de viața de zi cu zi nu afecta în niciun fel percepția lor asupra Rusiei, care, în ciuda tuturor, au numit „o mare putere”:

„Rusia este o țară grozavă pentru că este un continent imens” (femeie fără adăpost, 23 de ani); „Rusia este o mare putere! Nu este nimeni deasupra noastră! ” (om fără adăpost, 49 de ani); „Rusia de astăzi este cea mai puternică putere care a fost și va fi mereu invincibilă” (om fără adăpost, 61 de ani).

Printre persoanele fără adăpost există un sentiment destul de pronunțat de ostilitate față de alte țări, în special Statele Unite.

 Pentru acest grup de respondenți, Statele Unite sunt o imagine colectivă a tuturor celor care sunt de vină pentru necazurile rusești, invidioși, cei care „complotează împotriva Rusiei”:

„Nu este rentabil pentru America ca Rusia să devină mai puternică” (om fără adăpost, 30 de ani); „SUA, cu o ideologie a imoralității, corupției și o politică alunecoasă menită să ne distrugă, este cu siguranță un dușman” (femeie fără adăpost, 35 de ani); „Acum a fost publicată o carte în Occident,„ Cum am stricat URSS ”, astfel încât unii jurnaliști intervievează toți foștii lideri americani despre modul în care au luat și distrus URSS. Iugoslavia în ruină. Pur și simplu este benefic pentru ei să împartă totul. Vor să împartă Rusia ”(om fără adăpost, 36 de ani).

Potrivit persoanelor ruse lipsite de adăpost, Statele Unite încă nu sunt în război cu Rusia, deoarece rușii, datorită caracterului lor național, sunt imprevizibili: „Rusia nu este bombardată pentru că le este frică” (om fără adăpost, 36 de ani); „Le este frică de noi pentru că nu știu la ce să se aștepte de la noi. Suntem fără cap, nebuni. Nu știi niciodată cine va arunca o cizmă de pâslă pe telecomandă de la o armă nucleară ”(om fără adăpost, 30 de ani).

Persoanele fără adăpost, care se caracterizează prin psihologia dependenței, nu sunt obișnuite să lucreze și speră întotdeauna la ajutor din partea statului, a diferitelor organizații caritabile sau de la concetățeni, de aceea întruchiparea statului „ideal” pentru ei a fost Uniunea Sovietică, în care toți cetățenii aveau „garanții sociale ridicate”: „Sub Uniune a trăit mai bine, acum este mai rău. Rusia a murit de la prăbușirea Uniunii. Cum am trăit în tinerețe și cum este acum – două mari diferențe. Totul este în magazine, dar vine din străinătate. Voi spune acest lucru: în vremurile Uniunii era mai bine pentru că exista stabilitate. Am fost protejat social sub regimul sovietic, dar acum nu mai sunt ”(om fără adăpost, 62 de ani, Moscova); „Acum doar bogații și hoții trăiesc bine, nu ca în vremurile sovietice” (om fără adăpost, 57 de ani).

Pentru persoanele fără adăpost din Rusia, nostalgia față de Uniunea Sovietică este asociată cu necesitatea de a-și transfera responsabilitatea pentru propria lor viață asupra statului. 

Căutarea unui inamic extern este o oportunitate de a justifica toate eșecurile personale prin intervenția forțelor externe. Percepția persoanelor fără adăpost din marea putere modernă Rusia este o trăsătură psihologică de natură autoritară, care în acest caz demonstrează o puternică reacție compensatorie a respondenților, întărită de nesiguranța lor socială. „

Clubul Izborsk și Planul de împărțire a Europei de Est între Germania și Rusia

 

 

 

 

Clubul Izborsk (Изборский клуб) a fost fondat în septembrie 2012, în oraşul Izborsk din Regiunea Pskov din Rusia, scrie  site-ul oficial al clubului.

Datele oficiale ale Serviciului Fiscal al Federaţiei Ruse,  arată însă că Societatea Necomercială Autonomă Clubul Izborsk a fost înregistrată la începutul anului 2013.

Societatea are reşedinţa fiscală în Moscova, într-un apartament de pe Bulevardul Frunze, vis-a-vis de renumitul Gorky Parc din centrul Moscovei, la jumătate de oră de mers pe jos de la Kremlin.

Potrivit site-ului său oficial, iniţiatorii clubului au fost mai mulţi politicieni, gânditori şi activişti civici cu viziuni „statalo-patriotice”, la care vom reveni ulterior. Printre scopurile principale declarate al clubului se numără crearea şi oferirea puterii şi opiniei publice din Rusia rapoartelor analitice, îndreptate spre formarea unei politici înnoite de orientare patriotică în toate sferele vieţii naţionale.

De asemenea, membrii clubului îşi propun să fie activi şi în regiunile Rusiei dar şi în străinătate şi să construiască cuiburi de intelectuali de stânga sub umbrela Clubului Izborsk.

Un alt scop important al clubului e formarea unei noi agende a mass-mediei ruseşti, pe care experţii clubului o văd ca fiind acaparată de forţe ostile Rusiei, „apărute în urma decăderii morale şi ideologice a societăţii liberale, care încearcă să controleze cele mai importante surse media federale electronice, dar şi cele tipărite”.

Încă un scop major al clubului e facilitarea formării unei coaliţii puternice politico-idiologice de patrioţi-statalişti, care să se opună manipulării, ,,realizare în politica rusă de centrele de influenţă străine şi de «coloana a cincea» din interiorul ţării.

Cu toate acestea, din informaţiile găsite în celebra scurgere de informaţii Dark side of Kremlin, reiese că reprezentanţii clubului se autocaracterizează ca latura ultraconservatoare de suporteri a lui Putin şi folosesc, în discuţii private, noţiunea de „club neoficial al preşedintelui Putin”.

Narativele Clubul Izborsk se preocupă cu elaborarea unei noi doctrine ruse, care să fie şi mai conservatoarea, izolaţionistă, bazată pe o contopire de valorile pravoslavnice şi cele sovietice.

 Totodată, experţii clubului declară că luptă cu propaganda anti rusească şi cu rusofobia. În opinia lor, Occidentul desfăşoară un război hibrid împotriva Rusiei, pentru a o îngenunchea politic şi economic, dar şi pentru a-i distruge valorile. Materialele clubului abundă în critici la adresa Occidentului, care este demonizat şi prezentat exclusiv în lumină proastă. Preponderent SUA este văzută ca sursa tuturor relelor, iar UE ca sora mai mică, aburită de valori liberale false, decadente.

Clubul încearcă nu doar să redreseze ideea naţională rusă, ci şi să o exporte în Vest, infectând cu valorile sale ţările din Europa. Aceştia consideră că Europa trebuie convertită la valorile împărtăşite de membrii clubului.

Uneori, ideile clubului se bat cap în cap. De exemplu experţii clubului sunt cei care au introdus termenul de socialism ortodox, în încercarea de a uni cei doi piloni de bază a ideologiei lor – ortodoxia şi nostalgia faţă de URSS.

Per ansamblu, ideile clubului sunt învăluite într-un misticism, aceştia des apelează la narative religioase (ca lupta dintre bine şi rău) în locul argumentelor logice. Ideologia Clubul Izborsk se poziţionează ca unul de orientare social-conservatoare şi se vrea a fi un liant între toate curentele a stataliştilor ruşi (de la socialişti şi patrioţi sovietici până la monarhişti şi conservatori ortodocşi).

Clubul Izborsk concurează cu toate celelalte institute de analiză şi cluburi de experţi, pe care membrii clubului le numesc ,,liberale”, şi care asigură suportul politicii oficiale ale Federaţiei Ruse.

  Practic, ce face clubul Izborsk este să unească naţionalismul şi comunismul, în ceea ce numesc ei naţional-conservatorism.

Astfel, Izboskul se vrea laboratorul unui nou proiect de ţară pentru Rusia, unul care să unească ideea eurasiatică a lui Dughin cu refacerea URSS-ului şi ortodoxia. Economistul şi cercetătorul rus Boris Korneiciuc a identificat trei piloni pe care se bazează, aşa cum o numeşte el, doctrina Izborks: Naţionalismul etnic baza pe principiul rusofobiei (în cuvinte simple, rusofobia promovează ideea că străinii, în special vesticii, îi urăsc pe ruşi şi, deci, vor să subjuge Rusia.

Practic, eticheta de rusofob este atribuită oricărui individ/stat/naţiune etc. care nu este de acord cu poziţia Rusiei. În realitatea socio-politică din Rusia lui Putin, eticheta de rusofob este aproape la fel de puternică ca cea de fascist – n.r.).  

Oficial, experţii clubului militează pentru introducerea unei ideologii de stat, modificarea Constituţiei şi organizarea statului pe principiul unui califat ortodox. Autorul citat, însă, notează faptul că în interiorul clubului acest principiu nu este împărtăşit de toţi, întrucât unii membri sunt musulmani, iar alţii socialişti (deci, atei).  

Al treilea pilon, însă, îi uneşte pe toţi: atitudinea negativă faţă de valorile democratice şi cele ale drepturilor omului.

Aceştia consideră că idealurile naţionale, propuse tot de ei, trebuie introduse prin forţa, până nu vor fi acceptate. În concluzie, putem afirma că doctrina Izborsk e una ultra-conservativă, care, chiar şi după aproape două decenii de regimul Putin reprezintă un segment marginal al societăţii ruse.

Cu toate acestea, trebuie recunoscut că ideile membrilor clubului produc rumori în societatea rusă, mai ales în condiţiile în care clubul uneşte gânditori care sunt figuri publice cunoscute şi care mai au la dispoziţie şi un întreg arsenal mediatic.

De exemplu, inginerul american de origine rusă Robert Zubrin, îi numeşte pe experţii clubului filozofi bolnavi, care îşi împroşcă ideologia veninoasă fascistă asupra figurilor aflate la putere în Kremlin şi împing lumea în pragul unui război. Membrii Clubului Izborsk în Siria, 2013.

Maxim Şevcenko, Alexandr Prohanov şi Mihail Leontiev. Constatăm deci că experţii clubului au legături incontestabile cu regimul de la Moscova şi cu toate acestea îşi permit să critice politica Kremlinului şi chiar pe însuşi Putin (ceea ce nu-şi permite opoziţia sistemică din Rusia, de exemplu).

Prin urmare, se ridică întrebarea de ce Kremlinul tolerează acest club?

Nu avem un răspuns cert la această întrebare, însă o ipoteză lansată de jurnalista americană Natașa Bluth pare plauzibilă: Kremlinul are nevoie de acest club pentru că aceştia au un inamic comun în faţa susţinătorilor apropierii Rusiei de Vest, adică a aşa-numitor liberali, şi pentru că pe fundalul ideologiei extremiste a experţilor de la Izborsk, regimul lui Putin poate fi catalogat drept centrist.

Foto: Harta răspândirii filialelor Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului (adev.ro/q5u1ls)

 Clubul Izborsk  are filiale în Letonia, Republica Moldova, teritoriile ocupate din Ucraina şi în mai multe regiuni din Rusia. Harta Clubului Izborsk. Albastru închis reprezintă regiunile în care activează filialele clubului De asemenea, clubul organizează şi diferite evenimente în străinătate scrie http://ttolk.ru.

De exemplu, aceştia au realizat o masă rotundă în Brazilia, menit să tatoneze terenul unei viitoare colaborări cu elitele intelectuale ruse şi cele din statele Americii Latine. Fapt care merită menţionat e că de organizarea propriu zisă sa ocupat o structură a ministerului rus de externe Serviciul rus al Păcii.

Clubul Izborsk a mai organizat evenimente similare în regiunile ocupate din Ucraina.

Clubul Izborsk este de părere că  a viitoarele acțiuni comune ale  Rusiei și a Germaniei îi va permite acesteia din urmă să anexeze teritoriile pierdute în timpul celui de-al doilea război mondial: Sudetenland, Silezia, Prusia de Est.

La rândul lor, Polonia, Ungaria și România  vor recupera  Bucovina, Galizia și Volhynia de la Ucraina. Lituania ar fi împărțită în două de Germania și Polonia. Rusia va  primi înapoi Baltica, Novorossiya și Transnistria și, de asemenea, va institui un protectorat peste Belarus. Totodată Germania va oferi Rusiei bani pentru o nouă industrializare.

Așa își imaginează  Izborsky Club noua lume a Europei de Est.

„Cum va putea fi  reorganizată întreaga lume?”

„ Soft powerul  Kremlinului se bazează, printre altele, pe analizele „Clubui Izborsk”. Șeful acestuia, Alexandr Prohanov, este un obișnuit al mass mediei federale, iar un membru proeminent al clubului, Serghei Glaziev, este un asistent al președintelui Federației Ruse.

Izborsk Club  își desfășoară activitățile nu numai pe teritoriul Rusiei, ci și în străinătate. Membrii acestuia operează în R.Moldova, Moldovei și  în statele baltice, iar planurile lor includ și o prezență extinsă în Europa.

În primul număr al revistei cu același nume din 2017, Alexander Gaponenko, președintele filialei baltice a clubului Izborsk, a lansat conceptul de „aranjament” al Europei de Est.  El este doctor în economie, director al Institutului de Studii Europene și profesor de onoare al Academiei Internaționale Baltice.

Articolul lui Gaponenko este intitulat „Europa de Est ca câmp de luptă între Rusia și anglo-saxoni” (revista pdf).

Articolul reflectă vechiul vis al eurasienilor ruși și al „noii dreapte” privind o strânsă alianță între Germania și Rusia, care să se opună lumii anglo-saxonilor (Marea Britanie și Statele Unite) în conformitate cu conceptul Nomosul Pământului vs. Nomosul Mării.

Iată mai jos câteva fragmente dintr-un articol care redă câteva din analizele acestui grup de politologi și geopoliticieni: 

„În cazul dezvoltării ulterioare a conflictului etnic în Ucraina, Polonia va începe o acțiune de recuperare forțată a pământurilor foștilor proprietari din Galicia și Volînia, apoi le va coloniza .

Guvernul polonez nu va pretinde în ptima fază retrocedarea acestor teritorii.. Cel mai probabil, ca răspuns la colonizarea economică în regiunile respective   vor începe acțiuni  militare împotriva coloniștilor polonezi, ceea ce va permite Varșoviei să trimită trupe pentru a opri violențele în Galicia și Volînia, este puțin probabil ca aceste trupe să fie retrase în scurt timp, fiind posibilă transformarea conflictului într-o operațiune militară pe scară largă între Polonia și Ucraina.

(Harta așezării românilor pe teritoriul Moldovei și Ucrainei în 1940)

Pe lângă Polonia, România și Ungaria pot face și ele cereri împotriva unei Ucraine slăbite. Deja, Adunarea românilor din Bucovina a făcut apel la președintele Ucrainei, cu o cerere de a acorda pentru regiunea Cernăuți în care trăiește o  populație  compactă de  români, un statut de autonomie teritorială.
Budapesta și Bucureștiul eliberează masiv pașapoarte pentru membrii diasporei lor din Ucraina.

În cazul slăbirii puterii centrale în Ucraina, nu este exclusă posibilitatea introducerii trupelor române în Basarabia și Bucovina de Nord și a trupelor maghiare în Transcarpatia „pentru a asigura siguranța” conaționalilor lor, iar retragerea acestor trupe va fi foarte problematică.

Cu toate acestea, rolul principal în dezvoltarea evenimentelor din Europa de Est îl va juca nu Polonia, ci Germania. 

Zeci de organizații de germani și succesorii lor deportați după război există de mult timp în Germania, iar aceștia sunt pregătiți să  emită pretenții  materiale și teritoriale împotriva Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Lituaniei (regiunii Klaipeda) și Rusiei (regiunii Kaliningrad), precum și  recompense materiale de la  Letonia și Estonia pentru deportările populației germane.

Până în prezent, guvernul Merkel a blocat efectiv aceste cereri, dar este puțin probabil ca acest guvern să dureze mult după criza refugiaților.

În Germania, se poate constata o creștere a influenței partidelor naționaliste de dreapta care ar face posibilă o creștere accentuată a sentimentelor revanșarde și o sporire a interesului Germaniei pentru teritoriile care i-au aparținut în trecut

  Dacă Varșovia va lua măsuri practice pentru redobândirea Volîniei și Galiziei, Germania poate cere restituirea Pomeraniei, Sileziei, Prusiei de Est și Sudetenlandului.

O confruntare militară directă între Germania și Polonia este  greu de presupus , dar relațiile politice dintre țări se vor deteriora vizibil. În aceste condiții, întregul echilibru al puterii în Europa de Est va fi dereglat. 

Ca o pârghie de presiune asupra Republicii Cehe și Slovaciei în cazul unor revendicări  teritoriale, viitorul guvern german poate folosi Ungaria, care este, de asemenea, interesată să-și crească teritoriile în detrimentul Ucrainei (în Transcarpatia). În aceste condiții, Ungaria va încerca să recâștige teritoriile în care care ungurii trăiesc în România (Transilvania de Nord) și în sudul Slovaciei.

Rolul  Germaniei în Europa de Est este limitat datorită  faptului că are încă statutul unei puteri care a pierdut în cel de-al doilea război mondial și are restrânsă  libertatea sa de acțiune. Activitatea politică în Europa de Est este dominată de Statele Unite, Marea Britanie și Rusia. Rolul Marii Britanii în această regiune va scădea după retragerea sa din Uniunea Europeană și slăbirea posibilităților sale de presiune prin Bruxelles asupra Germaniei.

Statele Unite își slăbesc prezența militară în Europa, în special în Germania, din cauza problemelor economice și a nevoii de concentrare asupra Asiei de Sud-Est, în care rolul RPChineze crește.

Pentru a-și păstra influența în Europa, anglo-saxonii au început să stimuleze  haosul în Germania și în țările asociate acesteia, direcționând către ele  un flux de migranți din Africa de Nord și Asia.

Judecând după felul cum, după ce și-a asigurat consimțământul URSS, RFG s-a unit ușor cu RDG, rolul Rusiei în acest triunghi de forțe pare a fi decisiv.

Este foarte posibil ca Rusia să nu se opună oficial cerințelor Berlinului față de Varșovia în privința retrocedării   Pomeraniei, Sileziei și părții   poloneze a Prusiei de Est.

În schimbul acestui lucru, Germania și Rusia vor da consimțământul  pentru întoarcerea regiunilor  estice din Ucraina la Polonia.

Este posibil ca Berlinul și Varșovia să fie de acord și cu privire la împărțirea Lituaniei și ca regiunea Vilna va fi returnată în Polonia, regiunea Memel în Germania. 

Vilnius va fi obligat să continue o politică prietenoasă față de Rusia în fața amenințării combinate germano-poloneze. 

În schimbul acordului de a revizui frontierele estice ale Germaniei în detrimentul Poloniei și granițelor estice ale Poloniei în detrimentul Ucrainei și Lituaniei, Rusia ar putea pretinde dreptul de a anexa teritoriile ucrainene și moldovenești locuite de ruși – „Novorossiya” și Transnistria. 

Apoi, influența „occidentalilor” din Kiev va slăbi, iar restul Ucrainei se va transforma într-un stat prietenos cu Rusia. Această mică Rusie nu va mai include Volînia și Galiția.

După toate aceste schimbări, schimbările posibile, Moldova va avea de ales: să se transforme într-un stat independent prietenos cu Rusia sau să fie anexată României ca provincie.

Este puțin probabil ca problema să se ajungă în punctul în care germanii cer compensații teritoriale  Letoniei și Estoniei, dar pot fi prezentate cereri de compensare pentru bunurile pierdute.

Rusia, împreună cu Germania, în aceste condiții, vor putea rezolva problema încetării discriminării în aceste țări a  populației ruse.

Dacă ar ajunge la un acord cu Rusia privind reorganizarea teritorială a Europei de Est, Germania ar scăpa  de controlul politic al  Statelor Unite și și-ar recupera statutul de mare putere.

Pentru ea, acesta ar fi un câștig mai important decât achizițiile teritoriale și compensațiile materiale. Principalul domeniu de acțiune pentru Germania poate deveni apoi Uniunea Europeană, în care țările din Europa de Est controlate de ea vor rămâne – Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România.

Rezolvarea conflictelor etnice din aceste țări va deveni o problemă pentru Germania.

În cazul unui acord cu Germania, Rusia ar câștiga controlul asupra țărilor baltice, Novorossiei, Moldovei și Ucrainei. De asemenea, își consolidează influența asupra Belarusului,  scutind această țară  de amenințarea unor tulbrări sociale și de răsturnarea guvernului, cum a fost în cazul Ucrainei fenomenul Maidan.

Rusia va scapă complet de presiunea anglo-saxonilor prin țările est-europene. În plan economic, Rusia va primi sprijin economic din partea Germaniei.

Astfel, se creează o centură de securitate externă pentru Rusia „.

( Notă: Fanteziile conservatorilor imperiali ruși și planuri precum cele ale Clubului Izborsk,  pot doar să conducă  la o alianță și mai strânsă a țărilor din Europa Centrală și de Est în cadrul NATO și UE, care reprezintă pur și simplu garanția existenței lor, permițând  Statelor Unite  să justifice instalarea pe aceste teritorii a unor baze militare ).
 

Oferirea de către Putin a cetățeniei ruse este o capcană şi o ameninţare

 

 

 

 

 

Capcana pașaportului rus. De ce oferirea de către Putin a cetățeniei ruse este o amenințare serioasă

Vladimir Putin a semnat pe 24 aprilie o lege care prevede oferirea simplificată a cetățeniei ruse pentru migranții din statele fostei URSS.

La cetățenie pot pretinde migranții din fostele state ale URSS, străinii căsătoriți cu cetățeni ruși (condiția este să aibă copii comuni), străinii care au cel puțin un părinte rus și care locuiește în Rusia.

Legea îi vizează în mod special pe cetățenii Ucrainei, R. Moldova, Belarusului și Kazahstanului. Condiția este că aceștia să aibă permis de ședere valabil în Federația Rusă, scrieSerghei Ilcenko în www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

Legea exclude obligativitatea de a renunța la cetățenia altui stat.
Acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată. Rusia a oferit pașapoartele sale Abhaziei, Osetiei de Sud, Transnistriei și Kazahstanului de Nord.

La început, în secret, apoi forțat, pașapoartele au fost oferite și Crimeei. Rusia vine cu pașapoartele sale acolo unde este război și instabilitate. De regulă, acestea sunt provocate și alimentate tot de Rusia.
Toate aceste lucruri se fac pentru a diviza societățile din statele post-sovietice.

De ce, însă, oferirea cetățeniei persoanelor din alt stat înseamnă o absorbție agresivă și pe bucăți a acestui stat de către Rusia.
Pentru a înțelege toate aceste lucruri trebuie să înțelegem cum funcționează instituția cetățeniei în Rusia și de ce, de fapt, ar fi mai corect să numim această cetățenie – un contract de supunere. Uneori, în textele oficiale ale Rusiei se vorbește despre această supunere.
Contractul de supunere fixează dreptul unilateral al șefului de stat de a stăpâni soarta titularului. Dacă două state au dispute cu privire la o persoană, întotdeauna va câștiga acel stat care are un contract de supune cu acel cetățean.

Drepturile acelei persoane de obicei nu se iau în considerare. Cetățenia însă presupune că persoana are anumite drepturi în raport cu statul.

De exemplu, dreptul de a participa la administrarea acelui stat.
Acum să vedem – este oare cetățenia rusă, cetățenie? Formal, este! În mod formal, în Rusia sunt alegeri la diverse niveluri și există legi care nu pot fi schimbate sau abrogate, etc.

Dar toate acestea se întâmplă pur formal. În realitate, în Rusia nu există nici alegeri, nici legi dar există în mod exclusiv doar voința nomenclaturii ce se află la putere. Acest lucru este cu desăvârșire preluat din practica URSS-ului.

De fapt, cetățenia rusă nu este cetățenie, ci un contract de supunere.
A existat oare cetățenie pe timpul URSS? Nu! Și acolo a fost doar un contract de supunere. În acest sens ne putem aduce aminte de un fragment din memoriile lui Menahem Begin, care s-a născut în anul 1913 în Imperiul Rus, apoi a devenit cetățean al Poloniei și care, după 1940, a fost condamnat la 8 ani de lagăre pentru că ar fi fost agent al imperialismului britanic și element social periculos.

Devenit apoi prim-ministru al Israelului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru anul 1978, el a înscris niște memorii interesante.
Fiind anchetat, Begin l-a întrebat pe anchetator- cum un articol al unei legi din URSS poate fi aplicat față de o persoană străină care și-a îndeplinit acțiunile sale (în cazul lui Begin este vorba despre acțiuni sioniste) în Polonia.

Drept răspuns, anchetatorul i-a declarat lui Begin că articolul 58 al Codului Penal al URSS se aplică față de oamenii din întreaga lume. Problema este când acei oameni vor ajunge la NKVD-ul din URSS sau când anchetatorii vor ajunge la acele persoane.
Atunci Begin a realizat că în concepția URSS-ului, legile sale se aplică asupra tuturor oamenilor de pe pământ.
Se pare că nimic nu s-a schimbat în jurisprudența rusească. Dovada este inițierea dosarului penal pe numele primarului orașului Praga pentru demontarea monumentului lui Konev.

Putem să râdem oricât de această inițiativă, însă, imediat ce unii dintre figuranții acestui proces vor ajunge în zona de acces a rușilor, ei vor fi pasibili de judecată și de închisoare.

Să ne închipuim că printre figuranții acestui proces se află un cetățean rus, și nu contează cum acesta a devenit cetățean, Rusia niciodată nu va uita de el.
Un asemenea cetățean poate fi pus în căutare internațională, de exemplu în dosarul demontării statuii lui Konev.

Apoi, imediat ce va traversa o frontieră, el va apărea pe lista Interpol și chiar ar putea fi extrădat către Rusia.
Din punct de vedere practic, pașaportul rusesc este absolut inutil.

Rusia nu demonstrează nicio grijă față de cetățenii săi cu excepția când are nevoie de un argument pentru agresiune.
Astăzi, pașapoartele aruncate în Ucraina, R. Moldova, Kazahstan, Belarus vor funcționa ca agenți în stare de așteptare.

Încă o dată subliniez că e vorba de pașapoarte, nu de oameni. Oamenii obțin pașapoarte și asta nu întotdeauna este legat de dorința de a-l chema pe Putin și tancurile lui.

Însă, asemenea pașapoarte emise de către Rusia, în orice caz vor juca rolul lor în anumite momente, iar Moscova își va apăra „lumea rusă” când va fi nevoie. Rusia neapărat își va aminti de faptul că pe un anumit teritoriu se află cetățenii ei care trebuie salvați de „rusofobi”.