Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui.

Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Justinian Marina, patriarhul României.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 22 februarie 1901, Suești, județul Vâlcea – d. 26 martie 1977, București), a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între  anii  1948 și 1977.

A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă Romana  și autoritățile comuniste.

În perioada dinainte de 23 August 1944 a fost membru al PNȚ, fiind un adept al liniei de stânga, țărăniste a lui Ion Mihalache (care în 1942-1944 îl susținea pentru scaunele episcopale de Curtea de Argeș și de Bălți), dar a cochetat și cu mișcarea comunistă ilegală, în casa lui organizându-se adesea întâlniri conspirative separate ale ambelor partide și chiar ale legionarilor, preotul Marina bucurându-se de protecția șefilor Poliției și Siguranței orașului.

 Principala sa legătură cu PCR era falsul liberal Mihail Roșianu, inspector școlar în județele Gorj și Vâlcea, șeful Regionalei Oltenia.

Astfel, a conlucrat cu acesta și cu alți simpatizanți comuniști (Ion Popescu-Puțuri, Constantin Agiu, Petru Groza, Emil Bodnăraș, Ion Gheorghe Maurer), contribuind efectiv la „răpirea” lui Lucrețiu Pătrășcanu la Tismana (aprilie 1944) și la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu Jiu (9/10 august 1944), ascunzându-i mai multe zile în casa lui.

Întreaga sa ascensiune extrem de rapidă în ierarhia BOR și implicit în nomenclatura de stat comunistă, se datorează acelui episod ilegalist în urma căruia a devenit un intim al lui Gheorghiu-Dej.

Deși era doar un simplu preot de mir și paroh vâlcean, în doar două săptămâni (30 iulie – 12 august 1945) a devenit arhiereu vicar al Miropoliei Moldovei și Sucevei, cu titlul de Vasluianul, după ce a fost formal tuns în monahism la mănăstirea Cetățuia/jud. Iași, primind numele de Justinian.

 Colaborarea sa cu comunistii a fost constantă și excelentă, încă de la începuturile carierei sale arhierești, fiind din acest motiv ironizat în glume și cântece și poreclit „patriarhul roșu” sau „sovrom-patriarhul”.

A sprijinit puternic PCR (FND și BPD) în 1945 și în alegerile din 1946 și PMR (FDP) în cele din 1948, fiind deja din 1945 membru cu carnet roșu de partid, a contribuit din plin la subminarea autorității mitropolitului său din Moldova (fost episcop de Râmnic), Irineu Mihălcescu, forțat să se retragă sub șantajul comuniștilor, căruia i-a luat scaunul mai întâi ca locțiitor de arhiepiscop și mitropolit în august 1947, apoi ca mitropolit al Moldovei în noiembrie-decembrie 1947.

Apoi, stratagema guvernului comunist aproape că s-a repetat cu însuși patriarhul Nicodim Munteanu, care a murit la 27 februarie 1948 la mănăstirea Bistrița din județul Neamț unde se retrăsese, fiind bolnav și bătrân (cca. 83 ani), încercând în acest mod să evite o subordonare și mai accentuată față de autoritățile statului comunist.

 La 24 mai 1948 Justinian a fost ales patriarh al BOR, având sprijinul total al PMR și al RPR, iar la 6 iunie 1948 a fost în tronizat în prezența lui Petru Groza, prim-ministrul țării, a lui C.I. Parhon și Mihail Sadoveanu, președintele și, respectiv, vicepreședintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, și a prietenului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretarul PMR și ministrul economiei, declarând:

„Niciodată în viaţa ei, în curs de aproape două milenii, Biserica lui Hristos nu a avut un prilej mai potrivit pentru a-şi pune în practică învăţăturile Evangheliei, ca cel de astăzi, datorită regimului popular instaurat în ţara noastră”și

„Iată atâtea pilde din care putem constata că astăzi mai mult decât oricând viaţa politică şi viaţa religioasă a poporului nostru dreptcredincios sunt contopite.Biserica Naţională Ortodoxă Română şi Statul democratic român sunt legate indisolubil, pentru că fiii credincioşi ai Bisericii noastre sunt cetăţenii Statului, iar cârmuitorii R.P.R. sunt cei mai mari ocrotitori ai Bisericii noastre”

Gândul zilei

 

 

 

 

 

„Noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui I. V. Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţei Patriei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi. […] făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui I. V. Stalin pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare. […] Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică”.

„Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu „

– Justinian Marina, patriarhul României –

 

 

 

 

 

 

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 22 februarie 1901, Suești, județul Vâlcea – d. 26 martie 1977, București), a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977.

A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă Romana  și autoritățile comuniste.

În perioada dinainte de 23 August 1944 a fost membru al PNȚ, fiind un adept al liniei de stânga, țărăniste a lui Ion Mihalache (care în 1942-1944 îl susținea pentru scaunele episcopale de Curtea de Argeș și de Bălți), dar a cochetat și cu mișcarea comunistă ilegală, în casa lui organizându-se adesea întâlniri conspirative separate ale ambelor partide și chiar ale legionarilor, preotul Marina bucurându-se de protecția șefilor Poliției și Siguranței orașului.

 Principala sa legătură cu PCR era falsul liberal Mihail Roșianu, inspector școlar în județele Gorj și Vâlcea, șeful Regionalei Oltenia.

Astfel, a conlucrat cu acesta și cu alți simpatizanți comuniști (Ion Popescu-Puțuri, Constantin Agiu, Petru Groza, Emil Bodnăraș, Ion Gheorghe Maurer), contribuind efectiv la „răpirea” lui Lucrețiu Pătrășcanu la Tismana (aprilie 1944) și la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu Jiu (9/10 august 1944), ascunzându-i mai multe zile în casa lui.

Întreaga sa ascensiune extrem de rapidă în ierarhia BOR și implicit în nomenclatura de stat comunistă, se datorează acelui episod ilegalist în urma căruia a devenit un intim al lui Gheorghiu-Dej.

Deși era doar un simplu preot de mir și paroh vâlcean, în doar două săptămâni (30 iulie – 12 august 1945) a devenit arhiereu vicar al Miropoliei Moldovei și Sucevei, cu titlul de Vasluianul, după ce a fost formal tuns în monahism la mănăstirea Cetățuia/jud. Iași, primind numele de Justinian.

 Colaborarea sa cu comunistii a fost constantă și excelentă, încă de la începuturile carierei sale arhierești, fiind din acest motiv ironizat în glume și cântece și poreclit „patriarhul roșu” sau „sovrom-patriarhul”.

A sprijinit puternic PCR (FND și BPD) în 1945 și în alegerile din 1946 și PMR (FDP) în cele din 1948, fiind deja din 1945 membru cu carnet roșu de partid, a contribuit din plin la subminarea autorității mitropolitului său din Moldova (fost episcop de Râmnic), Irineu Mihălcescu, forțat să se retragă sub șantajul comuniștilor, căruia i-a luat scaunul mai întâi ca locțiitor de arhiepiscop și mitropolit în august 1947, apoi ca mitropolit al Moldovei în noiembrie-decembrie 1947.

Apoi, stratagema guvernului comunist aproape că s-a repetat cu însuși patriarhul Nicodim Munteanu, care a murit la 27 februarie 1948 la mănăstirea Bistrița din județul Neamț unde se retrăsese, fiind bolnav și bătrân (cca. 83 ani), încercând în acest mod să evite o subordonare și mai accentuată față de autoritățile statului comunist.

 La 24 mai 1948 Justinian a fost ales patriarh al BOR, având sprijinul total al PMR și al RPR, iar la 6 iunie 1948 a fost în tronizat în prezența lui Petru Groza, prim-ministrul țării, a lui C.I. Parhon și Mihail Sadoveanu, președintele și, respectiv, vicepreședintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, și a prietenului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretarul PMR și ministrul economiei, declarând:

„Niciodată în viaţa ei, în curs de aproape două milenii, Biserica lui Hristos nu a avut un prilej mai potrivit pentru a-şi pune în practică învăţăturile Evangheliei, ca cel de astăzi, datorită regimului popular instaurat în ţara noastră”și

„Iată atâtea pilde din care putem constata că astăzi mai mult decât oricând viaţa politică şi viaţa religioasă a poporului nostru dreptcredincios sunt contopite.Biserica Naţională Ortodoxă Română şi Statul democratic român sunt legate indisolubil, pentru că fiii credincioşi ai Bisericii noastre sunt cetăţenii Statului, iar cârmuitorii R.P.R. sunt cei mai mari ocrotitori ai Bisericii noastre”