CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PIEDICI ÎN CALEA UNIRII BANATULUI CU ȚARA MAMĂ – ROMÂNIA


Teritoriul istoric al Banatului cu împărțirea sa în 1919-1924

Harta teritoriului istoric al Banatului și împărțirea sa în 1919-1924 (wikiwand.com/ro/Banat)

Câtă istorie cunoaștem și de ce, uneori, istoria tinde să se repete!?!

Puțini români cunosc faptul că, deși Unirea Banatului cu România a fost proclamată în ziua de 1 Decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, preluarea de facto și de jure a administrației Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat extrem de dificil, cu întârziere, abia un an mai târziu, din cauza trupelor sârbe și franceze prezente în zonă, constată scriitoarea și jurnalista MARIANA CRISTESCU într-un articol din publicația online http://www.napocanews.ro.

Unirea cu Banatul a fost consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara abia pe 3 august 1919.

Cum era de așteptat, și în Banat, toamna anului 1918 devenise tot mai tensionată. Se desfășurau acțiuni de protest, demonstrații pentru încheierea ostilităților militare, precum cea din 31 octombrie, de la Timișoara, dublată, în aceeași zi, în sala cazarmei militare, de înființarea unui Consiliu Național al Banatului, condus de dr. Aurel Cosma.

„Românii din Banat s-au constituit în Consilii și Gărzi naționale românești, ca răspuns la dezordinea care se crease, la atrocitățile jandarmilor și ale «gărzilor de oțel» ungurești. Lupta lor pentru emancipare națională și autodeterminare intra acum în ultima fază.”

Trebuie menționat faptul că, exact cu o zi înainte, „Dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria, și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, participanți, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari, întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca, la Adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănățeană, în cadrul Ungariei, și să înființeze «Sfatul Poporului din Banat», subordonat guvernului din Budapesta.

Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha.”

Zis și făcut! La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth a proclamat Republica Bănățeană și a declarat că va rămâne atașat noului guvern maghiar.

Manevra însă nu a fost deloc agreată de români, care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Fruntașii românilor au părăsit consfătuirea și, într-o întrunire separată, au alcătuit „Consiliul Militar Național Român”, având ca președinte pe dr. Aurel Cosma.

Într-un comunicat adresat populației, Consiliul Național a declarat că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și avea să recunoască doar dispozițiile acestuia din urmă. Era o declarație fermă prin care respingea ideea maghiară a autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței bănățenilor de Unire cu România.

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit „Sfatul Național Militar al Șvabilor” din Banat, lider fiind locotenent-colonelul Albert Fuchs.

La 10 noiembrie, Consiliul Național Român Central cu sediul la Arad a trimis o notă ultimativă Consiliului Național Maghiar, pentru predarea guvernării și administrației Banatului și Transilvaniei. Nota avea termen 2 zile.

Ar fi fost prea frumos ca să fie și adevărat! Budapesta a cerut o prelungire cu 48 ore a termenului, până pe 14 noiembrie. Guvernul maghiar începuse tratativele de pace cu Antanta și a încheiat armistițiul cu aceasta chiar la 13 noiembrie, la Belgrad.

Convenția de armistițiu a complicat planurile românilor de a prelua Banatul. Antanta convenise cu Ungaria ca soarta Banatului să fie definitivată după Conferința de Pace.

În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia să se retragă la nord de Mureș, iar teritoriul evacuat să fie ocupat de forțele aliate sârbe și franceze. Sesizând oportunitatea creată, trupele sârbe au trecut Dunărea chiar înainte de parafarea acordului de armistițiu și la 14 noiembrie 1918, au ocupat Timișoara, iar la 20 noiembrie au ajuns la Mureș și s-au desfășurat pe linia Szeged – Lipova.

Imediat, comandamentul sârb a preluat administrația militară a Banatului, a dizolvat gărzile naționale, iar mai târziu a preluat și administrația civilă.

În acest timp, armata română era ocupată cu neutralizarea trupelor germane ale generalului Mackensen. (Ca de obicei, carnea de tun, „idioții de serviciu”!) Noile autorități au trecut la anihilarea sistematică a mișcării naționale românești, la desființarea consiliilor naționale române și a gărzilor românești. În funcțiile oficiale au fost numiți tot mai mulți sârbi.

„Otto Roth și reprezentanții social-democraților din rândul minorităților maghiare și șvăbești vedeau în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare. Ei sperau în continuare că războiul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă și Banatul.

Pe de altă parte, sârbii duceau în Occident o puternică propagandă pentru cauza lor, urmărind politica «faptului împlinit» și încheierea războiului cu un Banat aflat de facto sub suveranitate sârbească.”

Se apropia Ziua de 1 Decembrie 1918. În ciuda restricțiilor și impedimentelor de tot felul impuse de trupele de ocupație, mii de bănățeni au răspuns la chemarea Consiliului Național Central și s-au îndreptat către Alba Iulia pentru a lua parte la Marea Adunare care avea să proclame Unirea.

Alegerea delegaților a fost un eveniment de mare importanță pentru comunitățile românești. Procesul de alegere a fost pe toate căile împiedicat să aibă loc, iar cei care au reușit să fie aleși, au fost împiedicați să părăsească Banatul.

Armata sârbă a patrulat constant granița cu Ardealul pentru a împiedica trecerea bănățenilor în Ardeal. Unul din cele mai păzite locuri era punctul de trecere de la Bouțari. Însăși episcopul de Caransebeș, Miron Cristea, unul dintre vicepreședinții Adunării și viitorul Patriarh al României, a fost reținut o zi și o noapte în gara de la Bouțari, dar a reușit totuși să treacă.

Așteptat cu însuflețire la Alba Iulia, a ajuns aici cu o zi întârziere, dar la timp pentru a participa la actul solemn.

Delegația bănățenilor a avut în final 359 de membri oficiali, reprezentând toate categoriile sociale și principalele organizații politice, sociale și culturale bănățene.

După proclamarea Unirii, persecuțiile armatei sârbe s-au intensifică și s-au generalizat de-a lungul întregii zone de ocupație.

Dar, între timp, în Banat a sosit generalul francez Berthelot, favorabil cauzei românilor.

Ca urmare a intervențiilor acestuia și ale reprezentanților Consiliului Dirigent pe lângă Antantă, s-a decis retragerea treptată a trupelor sârbești și preluarea de către trupele franceze. Acestea au preluat estul Banatului în ianuarie 1919.

În 1919, Banatul a fost împărțit între Regatul României și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Regatul Iugoslaviei).

Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre.

Alt argument al sârbilor a fost poziția geografică a capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și, prin urmare, vulnerabilă din punct de vedere strategic și militar.

Mai târziu, o ultimă încercare de independență a venit din partea germanilor din Banat, care, în data de 16 aprilie 1920, au trimis o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul, dar și regiunea vecină Bácska. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane, care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. (sic!!!!!) Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

În 11-13 iunie, Consiliul Suprem al Conferinței de Pace de la Paris a comunicat României decizia finală privind granița dintre România și Ungaria și dintre România și Serbia. Astfel, două treimi din Banat reveneau României și o treime revenea Serbiei.

În 28 iulie, administrația română s-a instalat în Banat.

La 3 august 1919, în Timișoara au intrat primele unități ale Armatei române, sub comanda colonelului Economu, în uralele mulțimii entuziasmate. În piața din centrul orașului, care de atunci se va numi „Piața Unirii”, armata a fost primită de oficialitățile locale și de reprezentanți ai minorităților.

Pentru a pecetlui actul unirii Banatului cu România, au sosit la Timișoara, de la Arad, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu și ministrul Consiliului Dirigent, Ștefan Cicio-Pop.

În ziua următoare, Regatul României a încheiat tratatul cu puterile aliate, în urma căruia Banatul intra în granițele României Mari.

La 10 august 1919 a avut loc la Timișoara o mare adunare populară a tuturor bănățenilor, veniți în număr de peste 40.000, din toate colțurile provinciei, să consfințească unirea Banatului cu România.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Ion_I__C__Bratianu.jpg

Foto: Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București), om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

La Conferința de Pace de la Paris, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a cerut recunoașterea granițelor unei Românii care includea întreg Banatul, cu granița pe Tisa inferioară, până la vărsarea acesteia în Dunăre, și apoi cursul Dunării.

Conferința însă a decis linia de demarcație care s-a păstrat până astăzi, cu excepția unei rectificări care a avut loc efectiv la 10 aprilie 1924.

E bine să știm sau să ne amintim! Cine nu-și cunoaște istoria riscă să o repete!

04/08/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: