CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Agonia” limbii moldovenești” în Transnistria ocupată de Rusia


24 | aprilie | 2019 | CER SI PAMANT ROMANESC

„Republica Șerif” și agonia ”limbii moldovenești”

Limba moldovenească este declarată una dintre cele trei limbi de stat din Transnistria doar formal.

În realitate, domeniul de aplicare al acestuia este foarte restrâns și nu corespunde deloc compoziției naționale a populației regiunii, aproape toate evenimentele oficiale și neoficiale din Transnistria se desfășoară în limba rusă.

Modul în care limba „moldovenească” este „salvată” în Transnistria

În Republica Moldovenească  Nistreană nerecunoscută, aproximativ o treime din populație este de origine etnică moldovenească. Prin urmare, numele „moldovenesc” este prezent în numele republicii nerecunoscute. Autoritățile regionale au refuzat categoric să traducă limba moldovenească de la chirilică la latină, așa cum s-a făcut în restul Moldovei. 

Multă vreme au creat obstacole și au încercat să elimine mai multe școli din regiunea în care predarea limbii moldovenești (română) se desfășoară în programul latin, conform programelor Ministerului Educației din Moldova.

 Abia ca urmare a acordurilor încheiate cu un an și jumătate în urmă, aceste școli au fost lăsate în pace. 

Transnistria s-a declarat singurul păstrător și salvator al limbii moldovenești în forma sa originală, adică în scriptul chirilic. Pentru a „salva” limba moldovenească, a fost anunțat un întreg program de stat.

Recent, a avut loc o întâlnire pe această temă la Ministerul Educației din Transnistria, cu participarea reprezentanților instituțiilor de învățământ și organizațiilor publice, inclusiv a Uniunii Moldovenilor din Transnistria. 

Rezultatele „mântuirii limbii moldovenești” au fost pur și simplu dezastruoase. Numărul de școli moldovenești din regiune în ultimii 10 ani a scăzut de la 34 la 25. Numărul de clase care predă în Moldova a scăzut de la 505 la 244.

În consecință, numărul studenților a scăzut de 2 ori. Numărul grădinițelor pentru copiii moldoveni este, de asemenea, redus brusc. 

Părinții refuză să-și trimită copiii la aceste grădinițe, deoarece din lipsa copiilor din grupurile de grădiniță se adună copii de vârste diferite. Există o lipsă acută de profesori și manuale pentru școlile din Moldova, în special în clasele elementare.

 Programul guvernamental.

Solicitanții sunt acceptați fără examene de admitere. Grupurile mici cu predare în Moldova există doar în câteva instituții de învățământ secundar specializate (școli tehnice, colegii și școli profesionale) Solicitanții sunt acceptați fără examene de admitere.

Grupurile mici cu predare în Moldova există doar în câteva instituții de învățământ secundar specializate (școli tehnice, colegii și școli profesionale)

 Însă la această întâlnire nu au fost analizate motivele reale ale declinului accentuat al educației în limba moldovenească. De ce părinții moldovenilor preferă să-și trimită copiii nu în Moldova, ci la școlile și colegiile rusești?

Răspunsul se află la suprafață. Limba moldovenească este declarată una dintre cele trei limbi de stat din Transnistria doar formal. 

În realitate, domeniul de aplicare al acestuia este foarte restrâns și nu corespunde deloc compoziției naționale a populației regiunii, aproape toate evenimentele oficiale și neoficiale din Transnistria se desfășoară în limba rusă. 

Marea majoritate a funcționarilor și funcționarilor publici nu vorbesc limba moldovenească, prin urmare, documentația, ședințele și întâlnirile se desfășoară în rusă. Moldovenii etnici pentru a obține un loc de muncă, este destul de bine să cunoască doar limba rusă

În regiune, un singur ziar mai puțin popular, Adeverul Nistrian, este publicat în Moldova. Foarte puține programe locale moldovenești la radio și televiziune. 

Programele canalelor de televiziune din Chișinău nu sunt difuzate pe rețelele de cablu din Transnistria.

Ca urmare a unei astfel de „protecții” a limbii moldovenești, ea poate dispărea în cele din urmă de la utilizarea în sfera publică, în special în orașe. Și vor comunica pe aceasta doar la nivelul gospodăriei în familiile moldovenești scrie https://ava.md/2020/03/30/respublika-sherif-7-agoniya-moldavskogo/

Lev Rosenberg, autorul articolului de mai sus  nu a urmărit să identifice cauzele situației lamentabile sau mizerabile (etichetați-o cum doriți), ci a urmărit să prezinte doar situația din prezent (de parcă în anii puterii sovietice ar fi fost mai bună) a scris Vasile BAHNARU, dr. hab. în filologie, prof. univ., cercetător consultant al Institutului de Filologie Română „Bogdan P. Hasdeu”  

 Acesta a ținut să constate cu mult regret că, în probleme de lingvistică, regimul din Tiraspol este un continuator și un promotor fidel și consecvent al politicii lingvistice oficiale sovietice.

Liderii de la Tiraspol (de altfel, ca și mulți nostalgici ai URSS  de la Chișinău) nu pot înțelege că edificarea unui stat modern se poate realiza numai bazându-ne pe adevărul științific în toate domeniile vieții sociale (politic, economic, cultural, spiritual și științific).

În caz contrar, edificiul se va autodistruge mai devreme sau mai târziu (exemplul URSS este cel mai edificator în această ordine de idei).

Examinând însă situația politică și economică (în special nivelul de trai al populației de pe ambele maluri ale Nistrului), nu remarcăm nici un progres, unicul progres fiind atestat în domeniul delapidării proprietății și banului public. Această tristă realitate este proprie atât conducerii de la Chișinău, cât și celei de la Tiraspol.

Și pentru a se menține la putere și pentru a-și realiza scopurile lor de înavuțire ilicită, acești pseudoconducători, fără a fi capabili să elaboreze politici economice performante, caută să supraviețuiască la putere făcând uz de unele moaște teoretice false din trecutul sovietic.

De altfel, ei nu numai că nu pot, dar nici nu doresc să elaboreze politici economice eficiente, dat fiind că numai o populație săracă, agramată și lipsită de conștiință națională și istorică poate fi mânuită cu facilitate în direcția dorită de cârmaci.

Cârmacii noștri, fericiți că stau în capul mesei, scot de la urna de gunoaie ale istoriei variate falsuri teoretice despre limba și poporul român din Basarabia și din Transnistria.

 Pentru a edifica eventualul cititor în problemele discutate aici, este absolut necesar să facem o succintă incursiune în istoria noastră relativ recentă,
Se știe că Imperiul Țarist nu-și făcea probleme deosebite despre apartenența națională a basarabenilor și a transnistrenilor.

Mai mult, când imperiul Rus s-a extins până la Nistru, la ordinea de zi a politicii țariste s-a impus necesitatea denumirii teritoriilor ocupate.

Deoarece, la finele secolului al XVIII-lea, majoritatea populației de pe litoralul Mării Negre, de la Bug și până la Nistru, era românească, inițial a fost lansată ideea ca acest teritoriu să fie numit Novo-Vlahia, adică Valahia Nouă.

Fiind conștienți de eventualele consecințe ale acestei denumiri, s-a propus o altă denumire – Novo-Serbia, Serbia Nouă, ca urmare a faptului că aici se stabiliseră mai mulți sârbi refugiați din Balcani de ororile practicate de turci.

Și de această dată s-a renunțat la ideea Noii Serbii și s-a acceptat denumirea Novo-Rossia – Rusia Nouă.

Menționam anterior că Rusia țaristă nu s-a interesat în mod special de originea etnică a basarabenilor și a transnistrenilor, oficialii ei fiind conștienți că aceștia sunt români, numindu-i de cele mai multe ori valahi – vlahi – volohi, dat fiind că intenția ei era să cucerească teritorii străine cât mai întinse.

În acest context este concludentă discuția împăratului Rusiei Aleksandru I cu Napoleon, împăratul Franței, înainte sau după bătălia de la Austerlitz, în cadrul căreia împăratul Rusiei își expuse intențiile sale de „a elibera popoarele creștine din Balcani” de sub asuprirea otomană.

Napoleon i-a replicat împăratului rus că acesta dispune de cea mai puternică armată din Europa, așa că nu mai are nevoie să-și camufleze adevăratele intenții cu fraze de tipul „eliberarea creștinilor”, din care cauză s-ar cere ca împăratul rus să-și exprime direct dorințele – ocuparea Balcanilor, fără a face uz de manipulări verbale.

 Majoritatea oamenilor politici și a savanților din Imperiul Rus erau conștienți de faptul că basarabenii și transnistrenii sunt români și vorbesc românește, unicul scop al Imperiului fiind rusificarea acestora, prin interzicerea școlilor cu predare în română (1828).

De altfel, chiar idolul nostalgicilor de azi, V. I. Ulianov-Lenin, discutând problema populațiilor de la periferia imperiului, recunoaște că acestea sunt de aceeași origine etnică ca și popoarele din statele din imediata vecinătate.

Astfel, el vorbește despre românii din Basarabia și Transnistria.

Imperiul sovietic însă, autoetichetat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, s-a manifestat prin falsuri etnice și lingvistice fără precedent în istoria universală, inclusiv în istoria științei.

Toate acestea erau mascate sub falsa doctrină a internaționalismului proletar.

Astfel, pentru a-și justifica pretențiile teritoriale asupra Basarabiei, URSS inventează o pseudoteorie despre existența unui popor „moldovenesc” și a unei limbi „moldovenești” distincte în raport cu poporul român și limba română.

Evident, inițial această „teorie” se extindea asupra Basarabiei și asupra Transnistriei, deși ulterior au renunțat, pentru puțin timp (1932-1938), la această poziție, procedându-se astfel tot din motive geopolitice – transformarea Basarabiei în cap de pod pentru „eliberarea” României și a Balcanilor în general de sub dominația burgheză.

De la 1938 încoace, s-a revenit în forță teoria celor două popoare și a celor două limbi, iar în 1940 tancurile sovietice au oferit-o cadou basarabenilor, care, după încheierea celui de-al doilea război mondial, au fost forțați s-o accepte.

Desigur, majoritatea savanților lingviști, istorici și etnologi erau conștienți de aberațiile acestei false teorii, dar tăceau și se exprimau așa cum le cerea regimul sovietic, probă concludentă servind faptul că nici un basarabean treaz la minte nu a încercat să demonstreze etnicitatea distinctă a basarabenilor și nici un lingvist nu a promovat ideea existenței unei limbi distincte – limba moldovenească, chiar dacă o numeau conform politicii oficiale.

Mai mult, cei care au elaborat tratate științifice despre „poporul moldovenesc” și „limba moldovenească” fie că nu erau etnici români (N. Mohov), fie că erau politruci originari din Transnistria.

Nu voi insista asupra acestei probleme, întrucât ea a fost studiată în detaliu și documentat de istoricii și lingviștii noștri și nu numai și susținută de mulți savanți sovietici onești (Gh. Stepanov, V. Karaulov, A. Domașnev, S. Semcinski etc.)

  În prezent, interpretarea aberantă a problemei este reluată și promovată cu insistența asinală de socialiștii de la Chișinău și de cardașlâcul politic de la Tiraspol.

Acești autoproclamați politicieni își motivează poziția aberantă prin necesitatea impunerii „stalității” moldovenești și a însemnelor statale ale acesteia (steagul roșu, boul cu capul liderului de partid și „limba moldovenească”), fără să fie capabili să demonstreze un lucru elementar: posibilitatea edificării unui stat modern bazat pe adevăr, istoric și științific, dar nu pe minciuni supte din deget.

Dar vorba veche: unde nu-i nici Dumnezeu nu dă. Cu alte cuvinte, ei nu doresc altceva decât să se mențină la putere, la troaca banului și a proprietății publice cât mai mult posibil, fără a-și da seama că toate regimurile totalitare, impuse cu forța și bazate pe minciună au avut durate de existență reduse (a se vedea Italia fascistă, Germania nazistă, Uniunea Sovietică totalitaristă) și până la urmă au ajuns la fosa septică, de vechituri și de zdrențe ale istoriei.

Sunt de acord să consolidăm „statalitatea” Republicii Moldova numai și numai pe baza adevărului istoric și științific. Vă îndemn, dragi politicieni, faceți din Republica Moldova o Austrie a Estului, fără să inventăm un nou popor și o nouă limbă.

Știți voi oare că în Austria nu se face nici cea mai mică modificare în ortografia limbii germane fără a consulta savanții de la Berlin? Dragii mei! Nu furați, lucrați pentru colectivitate și veți fi răsplătiți după merit!

  NB pentru politicieni! Vă informez că ideea despre existența unei limbi moldovenești și a unui popor moldovenesc  este respinsă demult de mai mulți oameni politici, de cultură și de știință din Rusia (a se vedea opiniile avangardistului politician de orientare neopanslavistă Vladimir Jirinovski etc.).

Dar să excludem din discuție politicienii, întrucât aceștia, chiar dacă recunosc adevărul, o fac din interes fie politic, fie material.

Amintim în acest sens butada marelui mic V. Ulianov (alias Lenin): dacă teoremele și axiomele matematice ar contraveni intereselor de partid, liderii partidului respectiv le-ar declara nule și neavenite.
Totuși, pentru savanții corecți, indiferent de apartenența lor națională și confesională, primează adevărul.

Astfel, pe lângă multiplele adeziuni la ideea recunoașterii identitare și lingvistice moldo-române din trecut (am în vedere anii ʼ80-ʼ90 ai secolului trecut), această realitate a fost recunoscută și în cadrul unei conferințe care a avut loc la Rostov pe Don (Federația Rusă) în perioada de 19-23 septembrie 2015, conferință organizată de Centrul științific de Sud al Academiei de Științe a Rusiei, centrul în cauză fiind componentă a Agenției federale a organizațiilor științifice.

Conferința și-a desfășurat lucrările sub genericul Probleme de dezvoltare a microregiunilor multietnice: procese geopolitice, economice și social-culturale. Grație amabilității extraordinare a bunului meu amic Dumitru Maxim, am ajuns și eu în posesiunea variantei virtuale a culegerii de articole care a fost editată în baza comunicărilor prezentate la această conferință.

O importanță deosebită prezintă articolul lui O. A. Grom „Moldoveni sau români? Războiul identitar din Moldova/Basarabia. sec.XX – începutul secolului al XXI-lea”, articol inclus în culegerea amintită mai sus la paginile 89-108.

Merită să informăm potențialul nostru cititor că O.A. Grom este cercetător științific în cadrul Institutului de cercetări social-economice și umaniste din componența Centrulului științific de Sud al Academiei de Științe a Rusiei, centrul respectiv fiind parte componentă a Agenției federale de organizații științifice.

Autorul este rus de naționalitate și un cercetător științific onest, fără a fi adeptul vreunei geopolitici sovietice sau moderne rusești. În acest sens, autorul, în urma examinării unui număr impunător de documente oficiale, publicistice și științifice ajunge la următoarea concluzie: inventarea unui popor moldovenesc și a unei limbi moldovenești s-a realizat în timpul dominației sovietice în Transnistria și în Basarabia de după 1940, scopul acestei invenții a fost crearea artificială a unei noi mentalități pentru a distruge, odată și pentru totdeauna, intenția moldovenilor de a se reuni cu Țara.

Autorul etichetează acest proces de „moldovenizare” drept manipulare a conștiinței naționale a basarabenilor.

Vorbind despre existența în Republica Moldova a două tendințe diametral opuse în problema identitară – românofilia și românofobia/moldovenismul, O. A. Grom susține că ar fi greu să intuim care din aceste direcții va ajunge să fie dominantă, dar evoluția generală este orientată în direcția românofiliei (p. 105).

De o valoare istorică și științifică aparte este opinia autorului despre perioada 1918-1940, perioadă numită de ideologii sovietici și neomoldoveniștii din Basaraia și din Transnstria – „ocupație româno-burgheză”. Citez în acest context pentru a nu fi culpabilizat de falsificare intenționată: „Procesul de incorporare a Basarabiei era frânat de asemenea de relațiile complicate dintre populația locală și funcționarii români veniți aici, militari etc. Administrația românească s-a manifestat în mod glorios prin atitudinea lipsită de respect față de basarabeni.

Aceste cazuri (atât cele reale, cât și cele inventate de agitatorii antiromâni) au devenit repede o componentă a memoriei colective și au creat ulterior un sol fertil suplimentar pentru acceptarea versiunii sovietice a moldovenismului, bazat în mare parte pe sentimente antiromânești.

De altfel, nu putem afirma că proiectul românesc în Basarabia ar fi fost predestinat eșecului din capul locului, dar în condițiile unor instituții sociale fragile din Basarabia, inclusiv în România întreagă, realizarea acestuia ar fi necesitat timp, comparabil mai mult decât cele două decenii interbelice” (p. 94-95).

Dar să revenim la talibanii noștri din politica moldovenească. Eram tentat să le recomand pentru lectură materialele acestei conferințe. Dar se știe: ei nu citesc, lectura le provoacă dureri de cap și alergie.

Din aceste considerente ei și-au clarificat poziția în societate: a da indicații în toate domeniile, inclusiv în știință, dar mai ales în lingvistică și în istorie, întrucât în aceste domenii se poate pronunța oricine, mai ales cei care nu au citit o carte în această problemă. Politicienii de azi îmi amintesc elevii de la școlile de artă și meserii, numite în perioada sovietică „școli profesionale”, în care se pregăteau cadre de larg profil și cu cunoștințe limitate.

Am spus, au spus și alții că nu are ce căuta politicul în știință, întrucât imixtiunea oamenilor politici în știință provoacă daune colosale nu numai științei, ci și conștiinței sociale și naționale. Mai mult, insistența cu care se vehiculează ideea limbii moldovenești și cea identitară este determinată numai și numai de interese politice, mai corect egoiste – a se ține cât mai mult la putere, în timp ce ReUnirea cu Țara le-ar tăia apa de la moară și cea mai mare parte a politicienilor de pe malul Bâcului ar avea șansa să ajungă operatori de curte, ca să nu-i numim măturători de stradă.

Sigur, ei, politicienii de la Chișinău și de la Tiraspol, au un mare susținător – Federația Rusă. Dară să nu se uite că nici acolo nu există unitate de vederi: savanții susțin adevărul științific, iar lichelele circumpolitice – ideile politice aberante.

Oare oamenii noștri politici nu au alte probleme a rezolva, decât denumirea limbii, identitatea și istoria noastră? Poate, fără să știm, Republica Moldova a atins culmi fantastice în economie, depășind toate statele europene și, ca rezultat, nivelul de trai al basarabenilor (fie ei români, ucraineni, ruși, bulgari, găgăuzi, fie, în fine, moldoveni sau romi – mai să-i numesc țigani – etc.) este cel mai înalt din Europa. Asta e! Satul arde, dar baba se piaptănă!

 Așa cum am menționat mai sus, la finele materialului său, Lev Rosenberg susține, într-o notă finală, că ar dori să afle poziția oficialilor din Chișinău în problema funcționării limbii române în Transnistria și se întreabă dacă aceștia au de gând să realizeze ceva pentru a salva limba de stat din Transnistria. Nu pot avea certitudinea că autoritățile din Chișinău vor întreprinde vreo acțiune concretă în acest sens. Mai mult decât atât, am toată siguranța că nici conducerea din prezent a Academiei de Științe nu va lua atitudine în această problemă, tot așa cum a tăcut „chitic” când șeful statului s-a pronunțat pentru revenirea la glotonimul „limbă moldovenească”.

Acest comportament al actualei conduceri a Academiei de azi urmează să-l etichetăm drept o renunțare la deciziile anterioare ale Academiei (din 1994 și 1996), în care se afirma public, categoric și fără echivoc că „denumirea corectă a limbii noastre este limba română”. Este un lucru firesc să se schimbe conducerea Academiei și deloc nu este normal ca poziția ei în probleme principiale să se schimba subit. Mă bucură faptul că cea mai mare parte a specialiștilor în domeniu, inclusiv a comunității științifice și culturale (lingviști, literați, istorici, scriitori, oameni de cultură și de știință) nu susține aberațiile lingvistice ale socialiștilor și ale altor cozi de topor de la noi. Mai mult, este demnă de toată lauda Declarația Institutului de Filologie Română „Bogdan P. Hasdeu”, în care savanții instituției au condamnat cu vehemență încercarea politicienilor de a revizui denumirea limbii din considerente politice, permițându-și această imixtiune în probleme care nu țin de competența lor, mai ales că niciunul din ei nu are pregătire filologică. De asemenea, beneficiem și de declarația Academiei Române în problema denumirii limbii din Basarabia.

Toate acestea ne inspiră certitudinea că interesele politice ale conducerii de la Chișinău și tăcerea semnificativă a conducerii Academiei de Științe vor suferi eșec, ca și alte rătăciri care se manifestă în spațiul mioritic basarabean, unde totul este posibil, mai ales prostia și incompetența, căci STULTITIAM SIMULARE PRUDENTIA SUMMA EST (lat.), sau pe „moldovenște” pentru a înțelege și atoatecunoscătorii socialiști: a simula prostia este cea mai bună măsură de prevedere în anumite situații .

Evident, mai puțin contează dacă prostia e simulată sau nu, important este că prezența ei e un semnal serios de trecere iminentă a rătăciților în infernul ce-i așteaptă demult.

Vasile BAHNARU, dr. hab. în filologie, prof. univ., cercetător consultant al Institutului de Filologie Română „Bogdan P. Hasdeu”  

https://www.timpul.md/articol/politicienii-socialiti-din-chiinau-i-eliberatorii-din-transnistria-%E2%80%93-continuatori-consecveni-ai-aberaiilor-identitare-i-lingvistice-sovietice–154523.html

04/04/2020 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: