28 martie 2018 – Se împlinesc 95 de ani de când regele Ferdinand I a promulgat Constituţia României, una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa acelor vremuri. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Foto: Ferdinand I al României, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen- d. 20 iulie 1927, Sinaia -Castelul Peleş), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

 Se împlinesc  astăzi, 28 martie, 95 de ani  de când regele Ferdinand I promulga Constituţia României de după Primul Război Mondial, votată în Parlament la 26 martie 1923 şi apreciată la vremea sa a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa.

Marea Unire din 1918 a dat naştere României Mari, iar  statul naţional unitar român avea nevoie de o nouă Constituţie.

Drept urmare, prin decretul regal din 23 ianuarie 1922, Parlamentul a fost dizolvat şi s-au anunţat alegeri pentru Adunarea Naţională Constituantă.  

Noua constituţie a fost votată de majorităţile liberale din cele două Camere şi la 29 martie 1923 Legea fundamentală a fost publicată în Monitorul Oficial.

Constituţia din 1923 era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau parţial 20 de articole, introducea alte 7 articole noi şi reformula sau completa 25 de articole, avea un caracter democratic şi răspundea unei reale necesităţi istorice de  adaptare la principiile societăţii democratice ale vremii.

Pentru elaborarea Constituţiei au fost avute în vedere patru proiecte: unul elaborat de liberalul Ion I.C. Brătianu, al doilea de Romulus Boilă din partea Partidului Naţional Român, al treilea de către Constantin Stere de la Partidul Ţărănesc şi al patrulea al lui Constantin Berariu, expert în probleme juridice. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C. Brătianu.

Aceasta prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadre didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi.

Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc, care au combătut-o vehement, au acceptat-o ulterior şi au guvernat pe baza ei. Prin prevederile sale Constituţia din 1923 a dus la creşterea rolului statului.

Ca o măsură de prevedere împotriva posibilelor tendinţe separatiste art.1 spunea că: România este un stat naţional, unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Erau garantate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului.

A fost instituit votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Doar militarii şi femeile (lucru desuet astăzi, dar care atunci era valabil în toate ţările europene) nu puteau să îşi exprime o opţiune politică.

Era consacrat ferm principiul separaţiei puterilor în stat, independente una de alta, însă existând posibilitatea ca acestea să se limiteze reciproc în atribuţii. Activitatea legislativă era exercitată de Rege şi de reprezentanţa naţională (Parlamentul), cea executivă de Rege şi de Guvern, iar cea judiciară numai de către instanţele judecătoreşti.

Ascendenţa Regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (adică promulgate), iar Regele era cel care putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că “Guvernul exercita puterea executivă în numele Regelui”. Regele nu avea, însă, ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care “se exercita de către organele ei”.

Legea fundamentală introducea ideea că proprietatea devine o funcţie socială şi interesele colectivităţii trebuie să primeze asupra celor individuale.

Pe această bază au fost adoptate legile care permiteau intervenţia statului în orientarea politicii economice a ţării, cum a fost, de pildă, legea minelor din 1924.

Cu privire la legalitatea şi supremaţia Constituţiei, se specifica foarte clar că “numai Curtea de Casaţie în secţiuni unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constituţiei”.

Curtea de Casaţie avea rolul Curţii Constituţionale de astăzi, fiind constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice.

Parlamentul era bicameral, Camera Deputaţilor fiind aleasă prin vot univeral, iar Senatul fiind compus din membri aleşi din diferite zone ale societății civile (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept, reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foştii preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi în cel puţin zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel puţin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari.
Legea fundamentală mai exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron.

De asemenea, Constituţia consacra hotărârile luate de poporul român în 1918 privind unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

 A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice și apoi a funcţionat în perioada 1944-1947, cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor, până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanții sovietici, a obținut prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui Mihai I pe un act nelegal de abdicare.

În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare.

A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948 şi concepută după modelul totalitar comunist  sovietic.

A trecut mai bine de un sfert de secol de la Revoluţia din decembrie 1989. România a ajuns, astăzi, într-o criză morală şi economică fără precedent. Lipsa de încredere a oamenilor în instituţiile Statului, în dreptate şi în justiţie este din ce în ce mai mare, cu fiecare zi ce trece.

Republica se dovedeşte a fi incapabilă să readucă România la statutul european pe care l-a avut până în 1947.

Într-o analiză extrem de pertinentă realizată în anul 2011 pentru Adevărul, Alexandru Muraru arăta că un respect adevărat Constituţia României va dobândi abia atunci când va deveni un simbol al tradiţiilor şi al demnităţii, precum şi un far al continuităţii noastre istorice pierdute.

„O revenire la Constituţia din 1923 ar schimba fundamental arhitectura constituţională, sistemul de vot, sistemul de partide, structura instituţiilor şi ar revoluţiona întreg sistemul politic românesc, cu toate componentele sale.În comparaţie cu actuala constituţie a României, actul fundamental din 1923 este un document suplu, clar, concis, chiar suprinzător de simplu şi scris într-un limbaj extrem de accesibil”.

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2018/03/28/calendarul-evenimentelor-28-martie-selectiuni-4/

http://crispedia.ro/constitutia-romaniei-din-1923/

http://www.romaniaregala.ro/atitudini/constitutia-din-1923-de-la-istorie-la-necesitate/