O istorie picantă a PREZERVATIVELOR

De-a lungul istoriei, oamenii au încercat sa găsească cele mai bune metode pentru a preveni conceperea unui copil și de a împiedica apariția bolilor venerice.

Cum să te bucuri de plăcerea jocurilor amoroase, fără să plătești un preț dureros pentru asta? Este o întrebare la care Antichitatea a găsit de mult răspunsul.

Unele picturi găsite in Egipt, relevă că prezervativele erau folosite de vechii egipteni cu ceva timp înainte de anul 950 î.Hr.

Acestea nu erau folosite doar în Egipt, unele picturi din Europa, arătau același lucruri, dar nu erau tot atât de vechi ca cele egiptene.

Conform legendei, Minos, celebrul rege al Cretei, nu rata niciodată vreo ocazie de a „aduce sacrificii” (a se înţelege „aventuri amoroase”) zeiţei dragostei şi a frumuseţii, Afrodita.

Soţia sa, mai mult decât tracasată de zburdălniciile erotice ale ilustrului Minos, i-a făcut acestuia „oareşce farmece” ce aveau să aducă pe capul regelui cretan următorul blestem: sămânţa să-i devină ucigătoare, plină de scorpioni şi şerpi ce urmau să o distrugă definitiv pe partenera ocazională de extravaganţe erotice.

Regele Minos – Desen de Gustave Dore (1861-1865)

Numai că Prokris, o iubită ceva mai ingenioasă a lui Minos, a găsit soluţia salvatoare pentru ca plăcerea să nu-i fie umbrită de nici o ameninţare: ea a confecţionat „paltonaşul protector”dintr-o vezică urinară de capră…

Aşa s-a născut prezervativul, în anul 1500 i.e.n, o găselniţă care i-a entuziasmat ulterior pe romanii mai senzuali, ce se protejau astfel de bolile venerice.

Se pare ca cel mai vechi prezervativ folosit vreodată și ajuns până la noi, a fost descoperit la Birmingham, în Anglia in timpul unor escavații. Acesta datează din anul 1640 î. Ii.Hr și este confecționat din intestine de pește. 

Nici asiaticii nu s-au lăsat mai prejos

În secolul al X-lea (e.n), japonezii și chinezii aduc noutăți importante în materie. În timp ce primii se împopoţonau cu aşa-numita „hartie de mătase unsă cu ulei”, vecinii lor japonezi işi „inhămau” organul preţios în nişte ustensile fabricate din piele sau din… carapace de broască ţestoasă. Ce-i drept, acestea din urmă, numite „kabuta-gata”, serveau de minune si ca „proteză” pentru impotenţi sau pentru cei mai puţin „dotaţi”.

 In Europa primele scene pictate în peșterile din Franța datează din jurul anilor 100-200 d.IiHr . 

Măsuri de protecţie împotriva sifilisului în secolul al XVI -lea

Pe timpul Renaşterii, în secolului al XVI- lea epidemiile de sfilis au luat proportii nemaiîntalnite și de aceea, în anul 1564, doctorul italian Gabriel Fallappio, prezinta in cartea sa „Morbo Gallico”, cum un prezervativ confectionat dintr-o bucată de pânză înmuiată într-o solutie facută pe bază de ierburi si sare, ii poate proteja pe bărbați impotriva bolilor venerice.

Chirurg şi profesor de anatomie la universitatea din Padova, Gabriel Fallope, a „indicat” împotriva infecţiilor „gluga de in”, pe măsura „glandului”, umezită cu o fiertură de plante. Dar textul original în limba latină (publicat în 1564) care se referea la găselniţa în cauză, a pus o capcană traducătorilor: nu se ştia dacă această „mănuşă a lui Venus” (cum a botezat-o mai tarziu Shakespeare) se folosea „inainte” sau „după”.

„După” ar fi însemnat că acest „Turou” al lui Fallope ar fi indeplinit un simplu rol de compresă. Oricum, la această invenţie – cu o impermeabilitate îndoielnică, totuşi au apelat numeroşi adepţi din Italia (pentru a combate „răul francez”, cum i se mai spunea sifilisului), dar şi în Franţa (unde aceeași boală era numită… „răul napolitan”).

În secolul XVII apar prezervativele din intestine de oaie

În faţa sifilisului care ajunsese să facă milioane de victime în acea perioadă (mai ceva ca Sida astăzi), britanicii şi-au pus mintea la contribuţie şi au confecţionat un fel de minisăculeţe din… intestine de oaie. Avantajul lor: nu aveau nici o cusătură şi acopereau în întregime „cel de-al unsprezecelea deget”.

Acesta este cel mai vechi prezervativ (1640) gasit într-un castel din Marea Britanie

Cât priveşte inventatorul… Ei bine, el a fost medicul personal al regelui Charles al II-lea, un anume doctor Condom (vezi denumirea engleză actuală a prezervativului).

Invenţia care i-a adus celebritatea a fost cumva „comandată” chiar de către regele Angliei care voia să se bucure liniştit de aventurile galante, fără teama de a lăsa prea mulţi bastarzi în drumul, hai să-i spunem erotic, al istoriei.

În ciuda imperfecţiunilor sale, în secolul XVIII, prezervativul a câştigat din ce în ce mai mult teren. La Londra s-au deschis chiar două magazinaşe „specializate”, iar trei tineri au găsit nişte modalităţi inedite pentru imbunătăţirea calităţii „capoţelului” din intestin de oaie.

După ce erau spălate și uscate, acestea erau elasticizate cu un amestec de tărâţe şi ulei de migdale.

Interzis oficial în Franţa, unde puterea politică şi Biserica întreţineau relaţii de-a dreptul prieteneşti, prezervativul era totuşi larg răspandit în „casele plăcerilor” din capitala franceză.

Prezervativ cu manual de utilizare (1813)

Chiar şi în restul Europei, marele seducător Casanova (altfel, destul de reţinut faţă de această măsură de protecţie) a sfârşit prin a accepta „calota de siguranţă”, poate şi din cauza sifilisului ce-l măcina.

Desen cu Casanova umflând un prezervativ

In secolul al XVIII-lea, erau folosite in egala masură prezervativele din matase si cele confectionate din intestine de miel sau de capră. Cele confectionate din vezica sau intestinele animalelor puteau fi folosite nu doar o dată. In picturile de epocă apar scene in care oamenii agățau aceste prezervative la uscat de un cârlig sau chiar pe o frânghie de rufe. 

În secolul XIX, vulcanizarea cauciucului, pusă la punct de americanul Charles Goodyear în 1840, a revoluţionat fabricarea „scufiţei”, devenită astfel mai suplă şi foarte rezistentă. Într-un târziu, în 1870, uzina Mac Intosh (specializată la origine în producerea impermeabilelor) s-a lansat în producția industrială a prezervativelor.

Mai solide si mai uniformizate în textură decât membranele de animale, noile prezervative s-au bucurat de un succes imediat. Astfel, cei 80 de angajaţi ai uzinei au ajuns ca pe timpul iernii să fabrice cu migală şi minuţiozitate un întreg arsenal de „mănuşi ale lui Venus”, în timp ce vara se dedicau confecţionării baloanelor pentru copii.

Un secol al prezervativelor

Secolul XX a adus o ofertă de-a dreptul debordantă prin imaginaţie . Din 1901, prezervativele au fost alese atât în funcţie de „parfum”, cât şi în funcţie de prezenţa sau absenţa „rezervorului”.

Pentru a câştiga bătălia comercială, fabricanţii din acea vreme au venit cu denumiri din ce în ce mai trăsnite şi năstruşnice. Imaginaţi-vă: prezervativul „porcuşor”, sau „crocodil”, sau „eucurigu”, ori „pălăriuţa care gâdilă”.

În plus, argumentul publicitar şoc era: „Lavabil şi garantat cinci ani!”.

Tipuri de prezervative

Industria prezervativelor a evoluat mult pe parcursul ultimului secol și continuă să se dezvolte și în prezent. Acum pe piață pot fi găsite prezervative pentru toate gusturile și la prețuri accesibile, cele mai populare fiind cele fabricate din latex. Controverse referitoare la folosirea prezervativelor au apărut încă de la începutul secolului XX. În special asociaţiile creştine au militat pentru interzicerea utilizării oricăror mijloace de contracepţie.

„În al II–lea Război Mondial, conducătorii militari au avut o atitudine mult mai realistă în legătura cu prezervativele. Fiind îngrijoraţi de soarta soldaţilor, care ar fi putut fi infectaţi cu boli cu transmitere sexuala şi ar fi putut infecta şi soţiile, conducătorii militari au trecut la o campanie de promovare agresivă a prezervativelor. Filmele de promovare şi de educare conţineau îndemnul adresat soldaţilor: «Nu uita – pune-ţi- l înainte să o bagi»”, se arată pe situl sexdex.ro. 

În același timp, cercetătorii continuă să caute tehnologii și materiale noi pentru a crea prezervative mai rezistente și mai subțiri.

Pentru a atinge aceste obiective, un grup de cercetători lucrează la fabricarea prezervativelor din grafen, un material extrem de rezistent și foarte subțire. În combinație cu un polimer, grafenul poate face prezervativele cu 60% mai rezistente și cu 20% mai subțiri. Popularitatea prezervativelor a cunoscut un boom la mijlocul anilor ‘80, odată cu epidemia HIV-SIDA, când contracepția de barieră era activ promovată atât de companiile producătoare, cât și de mass media și instituțiile de stat.

La mijlocul anilor ‘90 au fost produse și primele prezervative pentru femei.

În prezent, utilizarea prezervativului pentru protejarea sănătății, a devenit o practica normală, firească.

Surse:

https://historia.ro/ /istoria-prezervativului

http://www.Mediasud.ro.

https://enigmatica.ro/istoria prezervativului