1 MAI MUNCITORESC- O SĂRBĂTOARE CONFISCATĂ ÎN SCOP PROPAGANDISTIC ATÂT DE COMUNIȘTI CÂT ȘI DE NAZIȘTI

---

Ziua de 1 mai este sinonimă, pentru mulți români, cu grătarele la iarbă verde. De unde provine această sărbătoare? Mai sunt și alții care petrec?

1 mai, ca zi de sărbătoare păgână cu origini romane, exista de secole în Europa. Oamenii serbau începutul verii cu flori, cântec, dans și băutură.

Data a căpătat un alt înțeles în anul 1886: de la flori și cântec, la sânge și protest. Ziua muncii provine din Statele Unite și are la origine o mișcare a sindicaliștilor din Chicago care au cerut reducerea normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”.

La acea vreme, norma industrială era de 10, chiar și 16 ore de muncă grea în fabrică, cu salarii mici și fără confortul modern al asigurării de sănătate, în timp ce accidentele de muncă mutilau mulți dintre muncitori, iar condițiile de lucru provocau probleme de sănătate.

În acea zi, pe străzile din Chicago au demonstrat în jur de 90.000 de oameni, dintre care un număr aproximativ 40.000 erau în grevă. Protestele au continuat și în următoarele trei zile, iar numărul manifestanților a crescut considerabil.

Pe 3 mai, forțele de ordine au intervenit, iar patru muncitori au fost uciși și mai mulți răniți.

În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicago. Opt anarhiști au fost arestați și acuzați de conspirație după ce spre poliție a fost aruncată o bombă și 66 de polițiști au fost răniți și 7 au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai multe au decedat.

În urma așa-numitei Afaceri Haymarket, cei opt anarhiști au fost judecați și condamnați, iar în rândurile unor asociații muncitorești din țări precum Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania s-au adunat bani pentru apărarea acestora. Mișcarea devenise mondială. Rezultatul grevei de la Chicago și apoi din toată America s-a concretizat în reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore.

Doi ani mai târziu, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba.

După 1904 însă, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labour Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

Totuși, în Europa și alte țări din lume, această dată a rămas Ziua Muncii, amintind de jertfa muncitorilor care și-au dat viața pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

În același timp, au început să ia amploare ideile socialiste despre controlul comun al mijloacelor de producție, despre distribuția bogățiilor, măsuri de siguranță, zile de odihnă, educație pentru copiii muncitorilor.

De asemenea, mulți dintre muncitorii din sectorul industrial au format sindicate, cerând condiții de muncă mai bune.

La sfârșitul secolului XIX, activiștii de stânga din întreaga lume luptau pentru condiții de muncă mai demne. Protestul din Chicago s-a soldat cu violențe care au marcat politicile internaționale de stânga și au dus la universalizarea Zilei Muncii.

În 1889, la prima conferință a celui de-al Doilea Internațional (federația muncitorească a partidelor de stânga și sindicatelor, care a activat între 1889 și 1916), participanții au hotărât să comemoreze muncitorii din Chicago pe 1 mai.

Ei au solicitat o demonstrație internațională în această zi, prin care muncitorii să ceară o zi de muncă de opt ore.

În decizia inițială a socialiștilor se plănuia ca această activitate să fie un eveniment unic, și nu unul anual. Era o simplă idee „de umplutură” în rezoluția congresului, care a trecut neobservată de presa vremii – însă a prins la public, și în întreaga lume au avut loc diverse evenimente de 1 mai, încă de la sfârșitul secolului XIX.

Eforturile protestatarilor și sindicaliștilor au dat roade ani mai târziu.

În SUA, muncitorii au început să beneficieze de zile de lucru de opt ore începând din 1916. În Franța, premierul Georges Clemenceau a instituit în 1919, săptămâna de lucru de 40 de ore.

Organizația muncitorească americană  Central Labor Union a mobilizat muncitorii marți, 5 septembrie 1882, în New York City, pentru prima sărbătoare  a Zilei Muncii și a organizat a doua sărbătorire a Zilei Muncii, un an mai târziu, pe 5 septembrie 1883 și a organizat a doua sărbătorire a Zilei Muncii, un an mai târziu, pe 5 septembrie 1883.

În anul 1889 Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.

De atunci,Statele Unite sunt una dintre țările care nu recunosc  ziua de 1 Mai ca sărbătoare a muncii.

Cum se serba „1 mai muncitoresc” în perioada comunistă

 

Ideea de a celebra cu fast la 1 mai Ziua Muncii vine din Uniunea Sovietică, ai cărei lideri doreau ca ocazia să-i inspire și pe alți muncitori din lume să se unească împotriva capitalismului.

La Moscova s-a serbat Ziua Internațională a Solidarității cu Clasa Muncitoare pentru prima oară în 1918. Ideea a ajuns și în alte țări din blocul comunist unde această zi a devenit sărbătoare națională când erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara. Sovieticii au îmbrăţişat sărbătoarea de 1 Mai, considerând că „se opune filozofiei capitaliste americane” şi au impus-o în URSS şi în țările ocupate de ei în blocul comunist din Est. 

Așa arăta parada militară de 1 mai în Moscova, în 1981.

În România, socialiștii aveau voie să organizeze sărbători câmpenești cu ocazia zilei de 1 mai, încă de la sfârșitul secolului XIX.

1 Mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei regelui Carol I.

Cum arăta sărbătoarea de 1 Mai în țara noastră pe vremea comunismului

Foto de la demonstraţia oamenilor muncii de 1 Mai 1968 în Bucureşti

 Pe 1 Mai 1945, cu tancurile sovietice încă pe străzile orașelor românești, se sărbătorea primul „1 Mai muncitoresc” pe teritoriul țării noastre. Între timp, 1 mai a devenit „Ziua Internațională a Muncii” în majoritatea țărilor de pe glob.

În câteva imagini surprinse în sinteza foto-video de mai sus, se poate observa evoluția propagandei comuniste de „Ziua Muncii” în perioada vechiului regim.

În vremea comunismului, s-a trecut la defilări, serbări pe stadion, parade ordonate de regim și cântece elogioase.

Cei care erau obligați să iasă la defilare, mai ales copiii și muncitorii, trebuiau să exerseze zile întregi pașii și mișcările și să pregătească pancarte cu lozinci.

După două decenii, în 1964, când Partidul Comunist din România, apoi Partidul Muncitoresc Român devenit ulterior PCR se îndrepta spre independența față de URSS și România își revenise economic, parada de 1 mai a devenit mult mai fastuoasă. Peste un an, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu preia frâiele PCR și devine primul președinte al României.

În anii 1980, sărbătoarea muncitorilor fusese transformată într-o omagiere a dictatorului Nicolae Ceaușescu și a „mărețelor realizări” ale regimului ceaușist.După căderea comunismului, românii au renunțat la festivitățile propagandistice de 1 Mai. Ziua a fost însă marcată prin organizarea de evenimente sociale, în aer liber. Astfel, în această perioadă a anului oamenii își organizează minivacanțe la mare sau la munte, sau merg la picnic pentru a face grătare în aer liber, alături de prieteni și familie.

1 mai în Europa

Ziua Muncii a fost recunoscută oficial în Germania în 1933, cu o zi înainte ca guvernul hitlerist să interzică sindicatele.

În 1933, naziştii au organizat o adevărată sărbătoare închinată muncitorilor germani. Hitler era conştient că politicile sale nu pot avea succes atâta vreme cât guvernul nu îşi asigura sprijinul muncitorilor. Regimul nazist i-a obligat pe toţi germanii să ia parte la sărbătorile de 1 MAI, în speranţa că acest lucru va reduce diviziunile din societate. Sărbătoarea avea menirea de a promova valorile naţional-socialismului. De 1 Mai, postul de radio public difuza cântece în cinstea muncitorilor. În Berlin aveau loc focuri de artificii. Hitler vorbea despre muncitori ca despre nişte patrioţi adevăraţi, care au construit Germania şi au luptat în războaie şi sublinia că aceştia au fost oprimaţi de liberalismul economic.  

„Pe 1 mai organizam o sarbatoare mare. Pe 2 mai preluam sindicatele” – scria Joseph Goebbels in jurnalul sau, in aprilie, 1933.

„Sarbatoarea Nationala a Muncii” .

In aprilie 1933, toata Germania era ocupata cu pregătiri de ceremonie. Tineri si bătrani repetau cântece, oamenii impodobeau casele si strazile de sărbătoare, peste tot fiind răspândită celebra zvastica nazista.

Ministrul Propgandei naziste, Joseph Goebbels,vorbea despre 1 mai ca desre„singura sarbatoare autentica a poporului”, notează Deutsche Welle.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Erste Mai a ajuns să reprezinte diviziunile între Est – unde muncitorii participau și ei la parade cu pancarte – și Vest – unde nemții se adunau informal sau în ședințe de sindicat și discutau despre problemele clasei muncitorești.

După reunificarea Germaniei, 1 mai a devenit o zi de relaxare, însă proteste încă mai au loc.

Dintre țările scandinave, cunoscute pentru guvernanța de stânga, suedezii și norvegienii au liber de 1 mai (unde este o sărbătoare publică), dar nu toți danezii au liber. Teoretic, în Danemarca, ziua liberă de 1 mai nu vine de la stat, ci depinde de contractul colectiv de muncă negociat de fiecare sindicat, care decide termenii sub care pot lucra angajații din fiecare domeniu în parte.

În general, țările mediteraneene sunt cele care pun cel mai mult preț pe Ziua Muncii.

În Italia, Festa del Lavoro este supranumită și „Paștele muncitorilor”. În cartierul San Giovanni din Roma, tradițional o zonă de stânga, are loc în fiecare an un concert în aer liber, înconjurat de un întreg festival.

În Franța, la Fête du Travail este singura sărbătoare publică în care angajații primesc obligatoriu, conform legii, o zi liberă. Și aici, sărbătoarea muncitorească se amestecă cu dorința de a petrece timp cu cei dragi și cu simbolul florilor.

În mod tradițional, de 1 mai, străzile Franței se umplu cu lăcrămioare, flori a căror vânzare nu este impozitată. În 2023, francezii au ieșit în stradă în număr mare pentru a protesta față de reforma sistemului de pensii propusă la acea vreme de guvernul Macron.

În 2023, francezii au schimbat lăcrămioarele cu gaze lacrimogene.

1 mai este zi liberă și în Spania. Cu ocazia el Día del Trabajador, sindicatele demonstrează în stradă, după ce în timpul dictaturii lui Francisco Franco aceste evenimente au fost interzise. Nici portughezii aflați sub dictatura lui Salazar nu au avut voie să sărbătorească ziua muncii – Dia do Trabalhador .

Belgienii sărbătoresc anul acesta la Fête du Travail în inima Bruxellesului cu de toate: de la grătare, la dezbateri pe teme precum drepturile femeilor și accesul la sănătate, discursuri, concerte, expoziții și târguri ale diverselor asociații de stânga.

Surse:

https://romania.europalibera.org/a/ziua-muncii-1-mai-istoric

https://www.studio-l.online 1-mai-ziua-muncii-cum-aparut-sarbatoarea

Pressalert. ro.