Din ce în ce mai prezentă în epoca noastră, MAGIA, indiferent dacă este numită albă sau neagră, nu este altceva decât adorarea demonilor

• Magia albă și magia neagră

În lumea noastră există un mare număr de oameni care suferă din pricina magiei, iar acest fenomen înspăimântător este din ce în ce mai răspândit.

Hristos, Care a venit și a risipit lucrările întunericului și ale Satanei, este dat la o parte de omul contemporan pentru ca în locul Lui să fie cinstiți ca dumnezei Lucifer și demonii săi. Ca o consecință, magia (care este adorarea demonilor) ajunge la loc de frunte în epoca noastră; Mijloacele de informare relatează neîncetat despre nenumărate cazuri de magie neagră sau albă, iar în prezent se estimează că numărul oficial al vrăjitorilor, ghicitorilor în cărți, astrologilor, spiritiștilor, descântătorilor, parapsihologilor care se mișcă în interiorul Greciei și care trăiesc din exercitarea acestei „profesii” se ridică la 200.000.
Gândiți-vă, câți „creștini” îi vizitează zilnic și cât de scump plătesc fiecare vizită de acest gen.

Din nefericire, mulți dintre cei care nu cunosc exact ce este magia aleargă la vrăjitori sau la descântători, astrologi, etc., pentru a le fi dezlegate vrăjile. Acești oameni sunt nenorociți, pentru că aleargă la preoții lui satana ca să primească ajutor. Dar este oare cu putință să-i ajute satana? Dacă ar fi putut să facă binele nu ar mai fi fost satana, ar fi fost îngerul Domnului.

Sfântul Nicodim Aghioritul, într-o omilie cu titlul: Creștinii nu trebuie să folosească nici un fel de magie, scrie:

„Deci, nu te amăgi, creștine, îți spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor și mai ușor ar putea să înghețe focul și să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios; și dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoști că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăște întotdeauna cele bune, de aceea se numește urâtor de bine.”

Ce deosebiri sunt între magia albă și magia neagră.

Nu există magie albă și magie neagră, cum nu exista nici draci albi si negri, ci doar negri și răi, așa și magia, vrăjitoria si celelalte sunt negre și rele.

Cu cea albă se încearcă ceva pozitiv, în timp ce cu cea neagră: ceva dăunător și distrugător. În ambele cazuri este invocat satana și ambele sunt fenomene înspăimântătoare în fața cărora fiecare om ce gândește creștinește se înfioară.

… Marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: “Sunt și la noi mulți, foarte mulți adepți ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraș sau de la sate, care-și caută în cafea sau umblă cu datul în cărți, și până la simandicoasele fețe care cred că au temeiuri științifice de a-și cerceta destinul după prescripțiile științelor ascunse! Dintre aceștia, mulți se cred și se prenumără între fiii Bisericii. Și încă dintre fiii cei buni.

Cu aceeași pioșenie cu care-și aprind candela în fața icoanei Mântuitorului sau cu care își duc sărindarul la cutare biserică cu sfinți făcători de minuni, își poartă pașii și spre prezicătorul care le va citi din stele și din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de creștinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos.

Acest amestec între magie și religie, între Dumnezeu și Lucifer, între Simon Magul și Hristos, între puterea demonică și bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creștinismului. E apostazie directă.”

În vechime oamenii învățați se numeau magi (Fac. 4,8; Matei 21,1), însă cu timpul ei au fost umbriți de magii falși, vrăjitori, șarlatani si înșelători, încât astăzi prin magie se înțelege totalitatea mijloacelor oculte de a lucra misterios în sânul naturii, și de a supune spiritele nevăzute, ba chiar folosindu-se de numele lui Dumnezeu la comanda vrăjitorului ca să facă lucruri supranaturale, neobișnuite.

Magia prin care se face binele vicleșugului, se numește magie albă, iar cea prin care se face răul se numește magie neagra. În realitate este o aceeași lucrare drăceasca, prin care diavolul se pune în slujba omului vândut lui, pentru ca apoi acest om sa-i aparțină cu totul în muncile veșnice (Ex. 7,11-12 si 22,8-18; II Tim. 3,8; Luca 10,18; Apoc. 12,8-10).

În ultima vreme până și vrăjitoarele, pentru a avea mai multă credibilitate și pentru a convinge lumea că nu folosesc puterile întunericului, au început să „folosească” icoane, cruci, agheasmă, mir și alte obiecte specifice cultului creștin. Dar oricât de interesant ar fi circul pe care îl fac, vrăjitoarele rămân tot unelte ale diavolului.

Chiar dacă apare tot mai des diferențierea între cele care fac magie albă și cele care fac magie neagră (culmea stupidității fiind „convertirea” unei vrăjitoare care se pocăiește de la magia neagră la cea „albă”).

Nu există decât un singur fel de magie, și magia „albă” este de fapt tot neagră, și toți cei care merg la vrăjitoare calcă pe drumul iadului. Așa a învățat și va învăța Biserica până la sfârșitul veacurilor, oricât de fardate ar fi practicile noilor generații de vrăjitoare.

O confuzie foarte serioasă se face între puterile paranormale prezentate în cărțile neopăgâne și harismele sfinților. Exterior, ele se aseamănă oarecum (au existat mai mulți sfinți care în timpul rugăciunii s-au ridicat la o oarecare înălțime deasupra pământului).

Dar dacă în cazul sfinților aceste harisme s-au manifestat numai ca prin ele să se arate puterea dumnezeiască și să se întărească dreapta-credință, în cazul celorlalte manifestări miraculoase (chiar dacă din exterior au fost identice) s-a arătat puterea întunericului care vrea să îi îndepărteze pe oameni de la credința cea adevărată.

Nu toți așa-zișii „mistici” de alte credințe au căutat dobândirea puterilor paranormale, ba chiar numai foarte puțini. Dar dobândirea acestor puteri a fost pentru pelerinii care i-au cercetat o dovadă a unui înalt nivel spiritual.

Aici apare înșelarea, când se ignoră faptul că îngerii căzuți pot oferi „aleșilor” lor daruri care de care mai alese, când se uită că nu numai toiagul lui Moise s-a prefăcut în șarpe, ci și toiegele magilor egipteni…

Cine își imaginează că poate lupta împotriva răului mergând pe căi diferite de cele propovăduite de Biserică nu face decât să se lase influențat de aceste puteri.

În războiul cu puterile întunericului putem birui numai rămânând în Biserică, primind învățăturile ei și trăind după poruncile Evangheliei. Orice tehnică auxiliară de protecție (chiar dacă include rugăciunea, folosirea apei sfințite sau a oricărui element creștin) nu numai că este ineficientă, ci este chiar dăunătoare, nefiind decât un mod de a cere hoțului să îți păzească locuința.

Hristos, Care a venit și a risipit lucrările întunericului și ale Satanei, este dat la o parte de omul contemporan pentru ca în locul Lui să fie cinstiți ca dumnezei Lucifer și demonii săi. Ca o consecință, magia (care este adorarea demonilor) ajunge să conducă în epoca noastră; prin mijloacele de informare în masă se aude neîncetat despre atâtea cazuri de magie neagră sau albă.

Trebuie să ne dăm seama că diavolul și-a perfecționat stilul de lucru, a căutat metoda cea mai eficientă. El e ca un cameleon care de fiecare dată găsește noi culori pentru a nu fi recunoscut de către cei care caută să îl identifice.

Toate vrăjitoarele sunt slugile diavolului. Nu există magie albă și magie neagră. Nu există decât un singur fel de magie.

Magia în tradiţia populară românească

Cu siguranţă, mai aveţi proaspete în minte „Amin­tirile din copilărie” ale lui Ion Creangă, cu mama cea minunată care oprea ploaia în­figând toporul în pragul de lemn şi care îi făcea lui Nică un „benghi” în frun­te, ca să-l ape­re de deochi. Sunt pagini au­ten­tice de magie populară care a avut până acum un secol o răs­pân­dire extraordinară în Ro­mânia.

Cu veni­rea societăţii in­dustrializate, avidă de bani şi bunuri materiale, cu pătrun­derea tu­tu­­nului şi a băuturilor al­coolice tari, obţi­nu­te prin distilare, această tradiţie a de­ge­nerat şi apoi, trep­tat, a fost dată uitării. Din fericire, au existat suficienţi culegători de fol­­clor, mulţi din­tre ei străini, care să imor­tali­zeze în scrie­rile lor această tradiţie extra­or­dina­ră.

Ana­li­zând ma­jori­tatea pro­­ce­deelor tradiționale simple, dar ex­trem de efi­cien­te , este evi­dentă o li­nie de bun simţ, păstrată în toa­te prac­ticile.

Mijloace tradiționale de protecţie magică

AGHEASMA

Apa sfin­ţită este remediul cel mai frec­vent folosit în medicina populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasma are darul de a alunga prompt şi rapid diavolul şi de a chema în­gerii, de a purifica oamenii şi locurile, de a limpezi gân­durile şi sentimentele. Aşa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice ş.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute pro­cedee de folosire a agheasmei:

 Purificarea locuinţelor cu agheasmă

Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci când este făcută de preot, are darul de a o proteja de spi­ritele şi de influenţele rele. Această purificare a lo­cului cu apă sfinţită este un remediu extraordinar, atunci când se urmă­reşte stin­gerea unor certuri sau dis­pute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coşmaruri sau stări de tris­teţe inex­pli­ca­bilă. Mai întâi, trebuie dere­ti­cată toată casa şi aerisită, des­chi­zând larg fe­res­trele ca să intre soarele. Apoi, după ce pre­otul stropeşte cu agheasmă toate un­ghe­rele ca­merei, tre­buie ca fiecare mem­bru al fa­miliei să meargă să se spove­dească şi să se împăr­tă­şească. În continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte sur­se), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperişul casei. Acest pro­cedeu străvechi de pu­rificare a locuinţelor poate fi în­soţit şi de tă­mâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. – pro­cedee despre care vom vorbi mai târziu.

Stropitul cu agheasmă al bolnavilor grav şi al celor posedaţi

Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheas­mei pentru stropirea bolnavilor grav şi alcelor tul­bu­raţi sufleteşte. Se înmoaie o tul­pină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă şi cu ea este stropit cel în cauză de sus până jos, dar în special în zona capu­lui şi a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu cre­dinţă, opreşte instantaneu accesele de furie, ma­nifes­tările agresive de tot felul, precum şi multe alte simp­tome specifice bolilor psihice grave. Stro­pitul cu agheasmă poate fi folosit şi ca mijloc de prim ajutor, dar şi ca pro­ce­deu tămăduitor, care să fie apli­cat zilnic. Stropirile se fac dimineaţa şi sea­ra. Este bine ca cel care stropeşte să spună în gând înainte de această ope­raţie Tatăl Nostru şi să-şi facă de trei ori sem­nul crucii.

Băutul agheasmei în scop de protecţie

Băutul agheasmei se face de obicei dimi­nea­ţa, pe sto­macul gol, după spălat şi rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghi­ţitură făcându-se sem­nul crucii. După ce s-a băut agheasma, nu se mă­nân­că nimic vreme de jumătate de ceas. Este un reme­diu pen­tru a scă­pa de deochi (afecţiune cu manifestări foarte di­verse: greaţă, dureri de cap, apatie ori exa­cer­ba­rea emotivităţii, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz şi de văz, somno­lenţă, iritabilitate etc.), pen­tru a-i pro­teja pe copiii foarte emotivi şi sen­sibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simp­tome neobişnuite şi exis­ta bănuia­la că ar fi „fă­că­tură”, cel afectat intra în post negru câ­teva zile la rând, se ruga şi bea agheasmă, câte trei în­ghi­ţituri la răsăritul soarelui, la amiază şi la as­finţit.

Magia plantelor în România are o tradiţie extra­or­di­nară, prin varietatea speciilor folosite şi a ritualurilor, dar şi prin caracterul său unitar – ri­tualuri identice, pen­tru aceleaşi ierburi, sunt în­tâl­nite deopotrivă în Banat şi în nordul Mol­dovei ori în Maramureş. Există mai multe ca­te­gorii de plante magice, dintre care cele mai pu­ter­nice sunt cele toxice (mătrăguna, oma­gul, stri­goaia, rosto­pas­ca), acestea din urmă fiind şi cele mai periculoase.

În ge­neral, pu­terea unei plan­te, câştigată de partea utili­za­torului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită deopotrivă pentru a face bine şi pen­tru a dis­truge. Mătrăguna, de exemplu, pu­tea fi un remediu sal­va­tor în bolile cu sfârşit letal, atunci când era culeasă şi ad­­mi­nistrată cu dragoste, cu post şi rugăciuni, dar şi o ar­mă ucigătoare, atunci când era însoţită de blesteme şi ocări. În afara plan­telor to­xi­ce, mai există o cate­gorie de plan­te magice cu totul aparte – plantele de pro­tec­ţie psi­hică şi ma­gică.

Plante pentru amulete

Fără îndoială că cei mai în vârstă îşi amin­tesc de săcu­leţul pe care li-l punea la gât bu­ni­ca, atunci când erau mici, săculeţ care con­ţinea fel şi fel de ier­buri, ca­re să-i apere de deochi şi boli. În întreaga Eu­ropă a exis­tat această tra­diţie, până în secolul trecut, care avea foarte mici variaţii de la un po­por la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproa­pe de corp, dar ele puteau fi puse şi în­tr-un mic să­culeţ, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori pu­teau fi puse sub pernă ori la capul patu­lui, în timpul somnului. Şi astăzi, în satele izolate de munte, mai poţi întâlni con­valescenţi, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească – o tra­diţie veche de milenii, cu o eficienţă inexplica­bilă, dar reală.

Iată câteva plante ma­gice folosite frecvent pentru amulete:

* Usturoiul – câţiva căţei de usturoi puşi într-o pân­ză şi pur­taţi la gât, sunt un remediu infailibil pen­tru ocro­tirea co­piilor de răceli, de viermi in­tes­ti­nali şi de deochi. Flăcăii care mer­geau singuri prin pă­du­re aveau neapărat o căpă­ţâ­nă de usturoi la ei, pen­tru a-i feri de iele ori de Fata Pă­durii. De ase­me­nea, băr­ba­ţii ori fe­mei­le vlăguite, care aveau noap­­te de noapte vi­­suri ude (po­lu­ţii noctur­ne), păstrau noap­tea la capul patu­lui o că­păţână sau o cunună de usturoi.

* Odolean – este mai cunos­cut sub numele de vale­ria­nă (Valeriana officinalis), rădă­cina sa fiind un remediu extra­or­dinar pentru protecţia fete­lor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga şi min­ţile fetelor). Rădă­cina de odo­lean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influenţele erotice ma­lefice.

* Iarba-creaţă – este un ingredient frecvent folosit, ală­turi de odolean. Sub acest nume mai este cunos­cută şi menta dulce (Mentha viridis), care calmează psihi­cul, reduce iritarea şi alungă demonii mâniei, precum şi pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii de odinioară spu­neau că în nopţile întunecate puteau auzi zmeii mer­gând prin ceruri şi spunând: „De n-ar fi odolean şi iarbă-creaţă,/ Am avea şi noi o viaţă./ Le­uşteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri”.

* Leuşteanul – era odinioară la mare preţ pen­tru alun­garea enti­tă­ţilor malefice, dar şi pen­tru apărarea de „fă­că­turi de dra­gos­te”. Se folosea îm­pre­u­nă cu odoleanul şi iar­ba-crea­ţă, alcă­tuind o triadă in­vin­cibilă. Fe­­meile fă­ceau amu­lete cu ele şi pu­­neau aces­te trei ier­buri în­tr-o mâncare spe­cială, pe care o dădeau tine­relor fete înain­te de a mer­ge singure cu oile în munte, ca să le ocro­tească.

* Iarba neagră – este o denu­mi­re dată sâ­ni­şoarei (Sa­ni­cula euro­paea), fiind folosită mai ales pentru protecţia fe­meilor de bles­te­me (pentru a nu le se­ca sau a nu se otrăvi lap­tele tine­relor ma­me, pentru a nu-şi pier­de fer­tilitatea tinerele soţii etc.). Se ţinea, ca şi celelalte ier­buri, într-un săculeţ la gât.

* Vâscul – este o plantă ca­re, pe de o parte, adu­ce noro­cul şi belşugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de bles­te­me şi alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ţi­nea pe pra­gul uşii de la in­trare, ca să spe­rie toate spiri­tele rele şi să le atra­gă pe cele bune.

Mul­te alte plante se folosesc lo­cal pen­­­tru protecţia oameni­lor, a ca­selor ori a ani­ma­lelor – teiul înflorit, salvia, sânzienele gal­be­­ne, ci­­mişirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pra­gul de sus al casei.

Surse:

marturieathonita.ro/magia-alba-si-magia-neagra.

https://doxologia.ro/magia-alba-magia-neagra.

https://romania-misterioasa.blogspot.com/2019/08/magia-alba-si-neagra-in-traditia.