ULTIMUL CUVÂNT în fața unui tribunal comunist AL MARTIRULUI CREȘTIN MIRCEA VULCĂNESCU

 Foto: Filosoful Mircea Vulcănescu (n. 3 martie 1904, Bucureşti – d. 28/29 octombrie 1952, în închisoarea comunistă de la Aiud).

Ultimul Cuvânt

„Ascultând aceasta incriminare, nu mi-am putut stăpâni un amestec de mandrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un creștin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decat de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfărâmă, în lumea vazuta a lucrurilor de aici, unul din talerele acelei dreptăți pe care sunteti puși s-o apărați și fără de care nu e posibilă conviețuirea pământească. (…)

Onorata Curte mă va judeca dupa cum crede de cuviință si, dupa cum va putea, mă va condamna ca autor principal, complice, cu sau fără circumstanțe atenuante, la ani de temnita grea sau de inchisoare altfel zisă si la risipirea casei parintesti, sortita, in gandul tatei, sa asigure ptin timp soarta a trei fiinte nevinovate, si la degradare civica, la interdictia exercitarii puterii parintesti, a dreptului de a ține școala etc.

Altii decât Onorata Curte, aplicându-mi cu sau fara drept regimul de exterminare la care am fost supus, vor preface mai curand sau mai tarziu pedeapsa Onoratei Curți intr-o pedeapsa mai aspra, potrivit unor intenții ramase pentru mine de neînțeles. Nu pentru asta ma plang!

Sunt in lumea asta riscuri pe care datoria bărbătească, ca si datoria ostasească, te obliga sa ti le asumi, chiar daca nu te poate mângaia nici amintirea foloaselor materiale ce n-au fost si nici amintirea magulitoare a cinstirii unei fete, pe care unul din domnii procurori ne-a amintit-o drept compensatie. O stiu si repet: nu pentru asta ma plang!

Un lucru am însă dreptul sa pretind Onoratei Curti, atunci cand chemându-ma in fața ei, am înțeles sa raspund „De față!”

Este dreptul pe care-l am sa-i cer ca, daca va judeca si va hotări ca trebuie sa ispasesc ceva, revendic dreptul de a patimi si de a muri pentru Adevar!

Adevarul acesta, Onorata Curte, ma trudesc insa zadarnic sa-l cuprind, incercand sa infrunt unul dupa altul, fiecare dintre capetele actului de acuzare, ori fiecare din articulatiunile argumentarii domnilor procurori.

Patru ani mi-am cercetat toate actele, cautând sa aflu in activitatea mea publica unul de care m-as putea cai. N-am gasit!

In asemenea condiții Onorata Curte poate sa hotărască in privinta mea orice! Un singur lucru o pot asigura de pe acum, cand am încă integritatea mea corporală și a facultăților mele sufletești: ca până în ultimul meu ceas o sa dorm bine!

Onorată Curte, termin rugându-va sa ma iertati ca am abuzat de timpul Domniilor voastre si ca am spus lucrurilor pe nume, dar eu cred in Adevar si stiu ca nu e putere in lume mai mare decat Adevarul.

Sa va ajute Dumnezeu domnilor judecatori sa fiti nu judecatori drepți, ci Judecatori Adevarati!”

Mircea Vulcănescu

Extrase din Ultimul Cuvânt al lui Mircea Vulcănescu rostit în data de 15 ianuarie 1948 în fața „Tribunalului Poporului”

Justiţia proletară din România Penitenciară nu a avut demnitatea celei finlandeze, care fiind somată să judece „criminalii lor de război”, a răspuns temerar şi autoritar: „Noi avem numai eroi, nu avem criminali de război!”.

Procurorul ”tribunalului poporului” i-a imputat filosofului Mircea Aurel Vulcănescu fapte prin deducţie, solidarizândul cu faptele fostei guvernări antonesciene pentru ca procesul să aibă conotaţia logicii impuse de la Moscova în vederea din start a condamnării grele.

În faţa actului mârşav de acuzare adus doctorului în Drept, filosofului Mircea Vulcănescu, acesta suprapune acuzaţiilor generale impuse, caracterul general al guvenului Ion Antonescu care, în acele vremuri de vitregie naţională privind politica de apărare a ţării, a impus salvator o dictatură militară, autoritară şi apolitică, unde răspunderea o avea un singur om dar cu concursul tuturor colaboratorilor săi, și definește în fața completului de judecată cele două entităţi fundamentale: naţiunea şi naţionalismul creştin ortodox.

„Onorată Curte, am fost totdeauna naţionalist, dar naţionalist luminat, aşa cum am învăţat acest naţionalism de la dascălii mei Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan… Am socotit totdeauna naţiunea ca o unitate de vrere, întemeiată pe unitatea pământului, a sîngelui, a datinilor şi a soartei, menită să exprime, în felul ei particular, valorile universale. Am încercat să mă apropii de neamul meu ca să-l cunosc şi să-mi aflu în el un îndreptar pentru singurătatea mea lăuntrică şi ca să-i aflu nevoile, spre a-l ajuta. Şi nu am dispreţuit niciodată alte neamuri pentru că înţelegeau să trăiască potrivit felului lor de a fi. De aceea atitudinea mea a fost socotită totdeauna ca o formă de universalism”.

Testamentul lui Mircea Aurel Vulcănescu a fost şi este pe măsura martiriului său: „Să nu mă răzbunaţi!”

În anul 2017, s-a încercat schimbarea denumirii Liceului Mircea Vulcănescu din București, sectorul 4, însă, în urma unor mari proteste, numele liceului a fost păstrat.

O a doua încercare nereușită a avut loc anul trecut, iar ultima in acest an…