CUM A FOST PENSIONAT VETERANUL COMUNIST ION GHEORGHE MAURER

Ion Gheorghe Maurer (n. Jean Georges Maurer, la 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București). Bunicul său patern, sas din Sighișoara, se mutase în Muntenia.

Tatăl său a fost profesor de franceză și germană și director la școala Buftea din București , mama franțuzoaică, profesoară de franceză, se numea Jeanne Émilie Desmaret.

A studiat dreptul la București (până în 1923) și apoi la Sorbona la Paris unde și-a luat doctoratul în 1925. Ca avocat a reprezentat în instanțele juridice atât marile bănci românești, cât si „ilegaliști” comuniști români în procesele politice dinainte de război. Prima soție s-a numit Dana Gavrilovici, după alte surse, Lucreția.

Ea era mai în vârstă decât el și avea două fiice cu el[12] precum un fiu din prima ei căsătorie, Alexandru Niculescu, care a devenit ofițer. S-a recăsătorit în 1949 cu Elena (Lili) Stănescu, fostă soție a prietenului său N.D.Cocea și cu care a avut un băiat, Jean Maurer.

În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România. Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.

A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica. În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.

În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.

A fost prim-ministru al României ”socialiste”în perioada 1961-1974, cel de-al 49-lea premier al României. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (șef al statului) în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961. Membru titular al Academiei Române din 1955.

În 1972, premierul Maurer a suferit un grav accident, soldat cu 13 intervenții chirurgicale. Astfel că în 1974 și-a dat „demisia”, din motive de sănătate, fiind înlocuit cu Manea Mănescu, intelectualul preferat de Ceaușescu.

Maurer chiar a considerat, sau cel puțin așa a afirmat, cu diverse ocazii, ca accidentul de mașina in care era sa-si piardă viata, a fost o înscenare, deoarece, in opinia sa, Ceaușescu încerca sa scape de el, prin orice mijloace, oricât de drastice.

Foto: Ion Gheorghe Maurer (stânga) și ”tovarășul” Nicolae Ceaușescu ”cel mai iubit fiu al poporului”, ”erou între eroii neamului”.

Publicația online https://amintiridincomunism.wordpress.com., a publicat următorul Extras din stenograma ședinței Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. - 15 aprilie 1974, după ce Ion Gheorghe Maurer fusese grav rănit într-un accident auto.
 Nicolae Ceaușescu a profitat de acest prilej pentru a propune pensionarea prim-ministrului României, cu care de altfel nu mai rezona ca în vremurile bune:

Argumentația liderului Partidului Comunist Român a fost scurtă și fermă: „Şi, în fine, tovarăși, aș propune să stabilim și aplicarea practică a pensionării tovarășului Maurer. Ținând seama că el a ieșit la pensie pentru motive de boală îndeosebi, și deci, şi de necesități, aș propune ca să primească în continuare retribuția care a avut-o. Şi restul să păstrăm o serie de posibilități: o mașină cu șofer; aşa cum am acordat şi altora, de altfel; deci casa care o are, adică în acest sens. Dacă sunteţi de acord?

(Toți tovarășii sunt de acord).

Şi cu asta, dacă nu mai sunt alte probleme, am închide ședința”

Practic, nici un membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. nu a îndrăznit să se opună hotărârii discreționare a lui Nicolae Ceaușescu – poate şi pentru faptul că nu doreau să le fie retrase privilegiile de care beneficiau (locuință, mașină de serviciu, venituri mari etc.) în momentul în care ar fi fost repudiați de liderul suprem al partidului.

Idealiștii și populiștii se entuziasmează de discursurile liderilor adresate maselor, încărcate de promisiuni, in cele din urmă, iluzorii, Membrii nomenclaturii Partidului Comunist Român erau mai pragmatici – ei erau preocupați ori de câte ori Nicolae Ceaușescu încerca să le reducă din privilegii.

---