CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dușmanul nostru natural


Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Istoricul, publicistul și politicianul Daniel Gheorghe (foto), scrie în revista online Podul.ro. că puterea de la Moscova de astăzi este un amestec de kaghebism, mental represiv comunist pe de-o parte și reflexele lumii mafiote pe de altă parte.

Șovinismul rusesc, imperialismul sovietic și violența gang-urilor de la periferia Petersburgului se amestecă într-un cocktail letal care se prezintă a fi cea mai mare amenințare la adresa umanității din ultimele, deloc puține, decenii. 

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în contextul ocupației militare sovietice, Rusia a orchestrat un jaf uriaș la adresa României. Despăgubirile României către URSS fuseseră stabilite prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 la 300 milioane de dolari, însă cea mai sistematică acțiune de spoliere a fost cea dirijată de guvernul sovietic prin așa zisele „societăți mixte”, cunoscute drept „sovromuri„, prin care suma totală obținută de ruși între 1945 și 1956 a crescut de la 300 de milioane dolari la peste peste 2 miliarde dolari, echivalentul a aproximativ 30 de miliarde de dolari la paritatea din zilele noastre.

„Românii nu sunt o națiune”, afirma recent un personaj josnic a cărui singură preocupare este cea de a fi prima slugă a celui mai mare criminal din sec. XXI, dictatorul Putin. 

Declarația este atât de ofensatoare, încât nu face decât să confirme faptul că Rusia a reintrat în cea mai deliranta dinamică stalinistă. 

Ce este cel mai trist este că, nu de puține ori, oameni trăitori în țări în care teroarea nu este la ea acasă precum în Rusia, s-au arătat fascinați de acest pumn al Moscovei gata de a fi repezit înspre toate zările precum buzduganele barbarilor de altădată. 

Revenind asupra discuției care a generat invectivele oficiale ale Rusiei de la cel mai înalt nivel, cea cu privire la Rezoluția Parlamentului European cu privire la tezaurul românesc furat de Rusia sovietică, trebuie să spunem câteva lucruri importante, pe lângă cele cunoscute de toată lumea care a urmărit acest caz școală de încălcare a oricăror norme și de evident rapt conform reglementărilor existente în dreptul Internațional. 

Dezastrul reprezentat de tâlhăria aceasta denumită „sovrom” a marcat pentru zeci de ani economia românească și a generat câteva efecte teribile: sărăcirea cronică a populației, îngreunarea reconstrucției României după cel de-Al Doilea Război Mondial, deturnarea resurselor naturale ale țării în direcția sovietică, preluarea de către ruși a unor zăcăminte minerale rare ori cu caracter strategic și lipsirea industriei românești de materii prime de maximă importanță, fapt care a produs un handicap istoric de dezvoltare economică. 

Așa a arătat „tovărășia comunistă” pe care Rusia a oferit-o în locul retrocedării tezaurului confiscat ilegal după revoluția bolșevică! Și așa ar arăta oricând orice model apropiat de ceea ce servește astăzi lumii întregi Rusia: înșelăciune, minciună dusă la paroxism, șantaj, regim de forță brută și terorism de stat.

Au trecut mai mult de doi ani de când Rusia a declanșat la 24 februarie 2022 războiul de agresiune împotriva Ucrainei, cel mai mare dezastru umanitar pe care l-a cunoscut Europa după anul 1945, și care a fost pornit în mod irațional și criminal de dictatorul Putin .

Senzația este că ne-am dat toți ceasurile înapoi și ne-am trezit în cel mai negru coșmar al revenirii monstrului stalinist care părea a fi doar o amintire a bunicilor noștri. 

Rusia nu s-a lepădat niciodată de trăsăturile sale murdare care au dus la moarte milioane de oameni nevinovați : șovinism, imperialism bolnav, expansionism dus la extrem și ridicat la nivelul de „rațiune de stat” de o frică patologică provenită de undeva din trecutul stăpânirii mongole asupra Rusiei medievale.

A nu înțelege faptul că astăzi Ucraina apără întreaga civilizație în calea terorii și a brutalității unui regim de la Moscova, care, din autoritarist, a devenit totalitar, este un act de inumanitate și de imoralitate ontologică.

Regimul Putin este tot ce putea să dea Rusia mai odios: kaghebism, mental mafiot, mesianism post-țarist și sete de răzbunare împotriva lumii occidentale democratice. 

Noi, românii, care am suferit în cursul istoriei noastre cel puțin 12 invazii rusești, care am pătimit sub comunismul impus de sovietici și cărora rușii ne-au călcat țara în picioare în 1940 și 1944 nu putem decât să fim solidari și să susținem din toate puterile noastre Ucraina, o țară care se apără în fața unui agresor care nu vede decât două oportunități, ambele determinate exclusiv de raportul de forță kinetică, de rachete, drone, tancuri, tunuri și bombe: distrugerea statului ucrainean ori sfârtecarea sa teritorială! 

De fiecare dată când auzim retorica mincinoasă a așa-zisei „neutralități” ar fi bine să recitim ceea ce acum mai bine de un secol, marele om politic Take Ionescu, diplomat și autentic vizionar al lumii moderne, descria într-un mod care pare a nu se fi schimbat aproape deloc până în zilele noastre sub titlul  „Rusia, dușmanul nostru natural”.

Pentru că, să nu uităm, de două secole deja, noi, națiunea română, am rămas un ghimpe în calea visurilor delirante de mărire ale Rusiei. România nu a fost și nu va fi niciodată „coridorul” pe care rușii l-au dorit în regiune! 

18/05/2024 - Posted by | ANALIZE | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.