REFLECȚII la doi ani de agresiune rusă în UCRAINA

Imagine de pe frontul războiului dintre Rusia și Ucraina. – Foto: Profimedia

La doi ani de la atacul pirateresc pornit împotriva unui stat suveran şi independent, Ucraina,  Federaţia Rusă se află în ofensivă pe  fronturile de luptă, în vreme ce dictatura de la Moscova se pregăteşte pentru un scrutin  destinat să ofere lui Vladimir Putin o legitimitate electorală  grotescă. Asasinarea  lui Alexei Navalnîi este cel din urmă gest al unui stat care îşi  reconfirmă instinctele criminale.  Războiul şi barbaria devin decorul cotidian al Europei în care trăim.

Un război  revizionist

 Prof. Ioan Stanomir de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, scrie în publicația online Contributors.ro. că războiul din Ucraina nu  a fost un accident şi nu a fost nici expresia unui capriciu al tiranului  ce conduce Rusia. El este manifestarea, sângeroasă, a unei viziuni  despre lume şi despre locul  naţiunii ruse în acest spaţiu internaţional  pe cale de  a fi remodelat.  Revizionismul şi  imperialismul sunt temeliile ideologice pe care se sprijină acest demers  fără precedent în anii de după 1945.

Asemeni Germaniei lui Hitler, Rusia de astăzi are ca ambiţie lichidarea unei ordini globale pe care o socoate incompatibilă cu interesele sale. Asemeni Germaniei lui Hitler, Rusia de astăzi  are ca obiectiv  impunerea unui sistem internaţional fondat pe agresiune, crimă de stat şi  violarea dreptului internaţional. Gestul din februarie 2022 este consecinţa acestor opţiuni ideologice clare.

Imperialismul rus este complementul natural al vocaţiei revizioniste. În centrul său se află credinţa în unicitatea  mesianică a unui destin naţional. Rusia nu este şi nu poate fi altceva decât un imperiu, iar locul teritoriilor Ucrainei se află în cuprinsul statului rus. 

sunt forma în care se topeşte acest discurs oficial al Rusiei.  Construcţie artificială, Ucraina nu are nici un drept de a exista. Ea trebuie ştearsă de  pe harta Europei, eliminată în  acelaşi mod în care,  la fine  de secol XVIII, Polonia era  devorată de vecinii ei anexionişti.

Războiul este, pentru Rusia de astăzi, condiţia naturală de existenţă. Sancţiunile internaţionale, oricât de severe, nu au reuşit să destabilizeze fatal acest nou imperiu.  Pierderile enorme nu par  să fie punctul de plecare al unei  dezbateri în societatea rusă. Viaţa omenească are un preţ ce poate fi plătit, iar valurile umane ce atacă Ucraina sunt hrănite din acest  rezervor  ce pare inepuizabil.  Poporul rus, în majoritatea sa, pare să susţină un război cu ale cărui obiective se identifică.

Alterată de comunism, fibra etică rusă este, sub putinism, compromisă prin laşitate colectivă. Naţiunea cândva creatoare de cultură este, în anul de graţie 2024,  o prezenţă inertă,sub călcâiul acestei dictaturi. Speranţele unei revolte populare sunt mai îndepărtate ca oricând.  Totalitarismul putinist este pe cale de a egala performanţele de control social ale stalinismului.

Rusia lui Putin se află în centrul unui sistem de alianţe global. China, Coreea de nord şi Iran sunt aliaţii fără de care acest război nu ar fi putut  continua vreme de doi ani.  Vecinătatea politică a Rusiei de astăzi  privilegiază frecventarea unor state criminale şi tiranice.  Coreea de Nord a devenit un veritabil arsenal ce procură muniţie Rusiei, în vreme ce Iranul teocratic susţine, tehnologic, pe aliatul său de  nădejde.

Cât despre state  precum  Turcia,Brazilia lui Lula ori Africa de Sud dominată de vechii tovarăşi de drum comunişti, ele au rolul de a  oferi Rusiei ocazia de a sparge  cercul de izolare diplomatică. Terenul de luptă al Rusiei lui Putin este la fel de vast precum cel al defunctei URSS.

 Războiul din Ucraina a înlăturat, dramatic şi tragic, iluziile pacifiste cultivate de Europa occidentală.  Imposibilitatea de a furniza muniţie  Ucrainei este consecinţa deceniilor de  dezarmare unilaterală: visul funest al păcii a  hrănit realitatea teribilă de acum. Urgenţa reînarmării este urgenţa descurajării.

Cei care speră la conciliatorism trafichează speranţe deşarte. Federaţia Rusă poate fi oprită doar prin creşterea gradului de pregătire militară. Regimul lui Putin trebuie confruntat, iar nu curtat.

 Decalajul dintre Europa de vest şi Europa  de est este efectul diferenţei de viziune strategică.  Fostele naţiuni captive, cu excepţia Ungariei lui Orban, solicită, imperativ,  asumarea  unor măsuri  decisive, prin renunţarea la tacticile de  acomodare cu Rusia.  Alături de ţările nordice, ele sunt direct ameninţate de imperialismul rus. De aici, apelurile insistente   la organizarea apărării colective.

 Cei doi ani de război ne dezvăluie vitorul pe care regimul de la Moscova îl  imaginează pentru continentul nostru. Este un viitor ce seamănă cu trecutul din care venim. În acest viitor ce retrezeşte instinctele sovietice nu este loc pentru libertatea şi demnitatea naţiunilor, ci doar pentru sclavie. Un  alt protectorat abject  ar coborî asupra popoarelor noastre.

          Abandonarea Ucrainei, prin promovarea izolaţionismului şi prin  acceptarea mutilării ei teritoriale, înseamnă  recompensarea agresorului ce va alege alte ţinte, căci Rusia lui Putin  vizează  înlăturarea ordinii internaţionale căreia noi îi datorăm libertatea. 

Triumful  Rusiei ar fi sfârşitul nostru: războiul din Ucraina decide drumul pe care îl vom urma în deceniile ce vin.