MAREA FOAMETE DIN RUSIA ANILOR 1921-1922
Foametea rusă din 1921-22 a fost una dintre cele mai grave dezastre umane din secolul XX. Declanșată în urma a șapte ani de război constant, foametea a dus milioane de ruşi în pragul disperării . Malnutriția, foametea și epidemiile care au urmat, au ucis atât de mulți oameni încât nici statul bolșevic, nici observatorii străini nu au putut cuantifica numărul de morți cu exactitate.
Cei mai mulţi istorici sunt de părere că cel puțin cinci milioane de ruși au murit de foame și de boală în timpul Marii Foamet deși cifra ar putea ajunge la opt milioane.
Guvernul sovietic a luat cunoștință de dezastru aproape imediat, dar nu a avut niciun mijloc de a face față acestui dezastru.
Situația a devenit atât de disperată încât, în 1921, bolșevicii au acceptat ajutoarele trimise de organizațiile caritabile străine, în special Asociația de Ajutor American.
Poporul rus nu era străin de foamete, deşi Rusia era o ţară imensă cu mari suprafeţe de terenuri agricole. Totuși pentru că majoritatea agriculturii era făcută manual, cu puțină mecanizare şi o infrastructură precară, productivitatea agriculturii acestei ţări era foarte scăzută.
Recoltele rusești depindeau de asemenea într-o mare măsură, de condiții meteorologice favorabile. Ţăranii ruși erau loviţi de secetă la fiecare cinci – șapte ani, şi de fiecare dată se ajungea la o penurie de alimente.
Seceta a avut un impact sever şi asupra Ucrainei, o regiune a cărei pământ mănos asigura mai mult de o treime din cerealele Rusiei.
Randamentul total al recoltei din Rusia în 1921 a fost de aproximativ jumătate din cel al anului 1913., iar proximativ un sfert din toate culturile de cereale s-au pierdut înainte de recoltare.
În unele regiuni pierderile au fost aproape totale, iar politica dusă de bolșevici în problemele agriculturii au agravat dezastrul.
Majoritatea țăranilor din Rusia se pregătiseră totuşi, păstrând o rezervă de cereale, însă, cu toate acestea, majoritatea hambarelor au fost goalite după anii de război de rechizițiile constante de cereale în timpului comunismului de război.
Foto: Marea foamete. Canibali fotografiați cu părți de cadavre găsite în casa lor.
Pe măsură ce foametea se înrăutățea mii de țărani ruși au fugit din mediul rural și au migrat spre orașe, cautând locuri de muncă în fabrici și un acces mai bun la hrană.
Ajutoarele din străinătate care au început să sosească din 1921 au găsit străzile din Moscova și Kiev pline de cadavre și de muribunzi din cauza foametei.
Potrivit lucrătorilor din echipele de ajutor umanitar, situația era și mai sumbră în sate.
Mulți ţărani au fugit în orașe sau în alte regiuni, lăsând familii întregi moarte în casele lor.
Cei care au supraviețuit, au trăit din tot ce mai puteau găsi cât de cât comestibil: semințe, ghinde, buruieni, coajă de copaci, chiar cadavre de animale moarte.
Oficialii guvernamentali dintr-un oraș rusesc sfătuiau locuitorii să macine oasele uscate ale animalelor, și să coacă un „înlocuitor de pâine [care are] o valoare nutritivă de 25% mai mare decât pâinea de secară, în ciuda gustului şi mirosului neplăcut.
Consumul unor astfel de alimente – surogat a ucis o mulțime de oameni, la fel ca și epidemiile de tifos , febră tifoidă, variolă, gripa, dizenterie, holeră, și chiar de ciumă bubonică.
Migraţia unor mari mase de oameni disperați și înfometați, a contribuit şi ea la răspândirea acestor boli în toată Rusia.
Odată cu foametea au apărut, de asemenea, povestiri despre crime sălbatice, canibalism și comerțul la negru cu carne umană.
Poză făcută de un turist/jurnalist japonez în Rusia, la Povolojie, în anul 1922.
Adevărata răspândire a canibalismului în timpul acelor evenimente atroce este necunoscută până în zilele noastre.
Istoricii au cercetat o serie mărturii, însă multe relatări rămân apocrife și au fost eventual exagerate de presa străină.
Fenomenele de canibalism au fost mai frecvente de-a lungul bazinului râului Volga, în zone în care foametea era cea mai gravă. Au fost văzuţi țărani ajunşi în pragul nebuniei din cauza foamei dezgropând cadavre recent îngropate pentru carnea lor.
Au fost raportate asasinate urmate de ospeţe macabre.
O femeie a refuzat să renunțe la corpul soțului ei mort, pentru căera singura sa sursă de carne. Părinții și frații au mâncat cadavrele copiilor morți.
Odată cu creșterea numărului de morți, a apărut și un comerț cu carne umană pe piețele din orașele și orașele rusești.
Un lucrător din echipele internaţionale de ajutoare a nefericitei populaţii ruse a scris despre situația de la sfârșitul anului 1921:
” În familii erau ucişi și mâncaţi tații, bunicii și copiii. Zvonurile insistente despre cârnații pregătiți din carnea de cadavre umane, deși au fost oficial contrazise, erau foarte răspândite. La piață, în timpul certurilor se auzeau persoane care ameninţau că îşi vor face cârnaţi oponenţii.”
Implicarea Administrației de Ajutor american (ARA) a ajutat la atenuarea crizei, deși nu a rezolvat-o.
ARA a angajat 300 de americani și peste 120.000 de ruși, a importat peste un milion de tone de cereale și a hrănit peste 10 milioane de persoane pe zi.
Eforturile americane de ajutorare în Rusia nu au fost niciodată recunoscute de bolșevici (Lenin a aprobat implicarea ARA printr-un intermediar).
Telegrama care anunța decizia guvernului român de a participa la acțiunea umanitară în favoarea populaţiei Rusiei sovietice, 19 august 1921
Până în 1923, foametea avea să ia sfârşit, însă efectele ei nefaste au rămas în memoria colectivă a popoarelor Imperiului Rus, până în zilele noastre.
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/08/18/dosare-istorice-foametea-sovietica-din-1947-din-basarabia-ocupata-studiata-de-cambridge-journal-of-economics-video/
ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/17/o-istorie-a-zilei-de-14-octombrie-video/
Surse:
https://alphahistory.com/russianrevolution/great-famine-of-1921/
Un comentariu »
Lasă un comentariu
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază