Un poliţist intrat în legendă – comisarul Eugen Alimănescu

 

 

 

 

 

La sfârsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Bucureştiul şi întreaga Românie ocupate de ruşi, se zbatea într-o sărăcie cruntă şi în lipsuri de tot felul.

Armata Sovietică devalizase, în trecerea ei către Berlin, şi ultimele resurse şi rezerve. Sovieticii jefuiau orice, de la haine şi  bijuterii pâna la mâncare şi băutură.

Pe strazile Bucureştiului erau frecvent raportate jafuri ale militarilor ruşi, dar în haosul care se crease, nimeni nu lua nicio măsură.

În aceste condiţii, bandele de hoţi autohtoni devin virulente, cu atât mai mult cu cât armele se găseau peste tot.  Tâlharii încep sa dea spargeri la magazinele de bijuterii şi depozite, unii dintre ei îmbrăcaţi chiar în uniforme sovietice.

Poliţia, care pâna atunci controlase cu succes bandele de hoţi,  nu mai făcea faţă. Presa vremii relata aproape în fiecare zi despre jafuri, crime şi violuri.

Comuniştii, care ajunseseră deja la putere, îi considerau pe unii comisari de politie si jandarmi potrivnici regimului.

Ministerul de Interne fusese deja preluat de comunişti care epuraseră instituţia de cei pe care îi considerau duşmani şi incepuseră să recruteze noi cadre.

Printre cei chemaţi se numărau şi infractori pe care comuniştii îi cunoscuseră în perioada în care erau în ilegalitate şi mulţi dintre ei se aflau prin puşcării.

Comuniştii le-au promis interlopilor că dacă vor intra în poliţie, vor scăpa de condamnări şi caziere. Mai mulţi dintre aceştia au dat curs acestui apel şi au devenit poliţişti.

În această perioadă s-a infiinţat şi legendara Brigadă Fulger, condusă de Eugen Alimănescu.

Grupul operativ era compus din 22 de tineri agenți selectați  chiar de Alimănescu și pregătiți să intervină în cele mai periculoase situații.

Conform biografiei sale oficiale, niciodată ajunsă la public, Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina.

În cel de al doilea Război Mondial, a luptat pe frontul de Est, în cadrul operațiunilor militare din URSS, unde a servit în Armata Română într-o unitate de transmisiuni.

Revenit acasă, a cerut să fie admis în  forțele de ordine din București.

La început, timp de câteva luni, a fost „informator”, ceea ce în limbajul de specialitate al vremii era un ofițer operativ care lucra pe teren, unde culegea informații utile serviciului din care făcea parte.

A fost o perioadă deosebit de importantă pentru el, în cursul căreia a reușit să-și pună la punct rapid o rețea de „surse”, unele racolate chiar dintre „găinarii” mărunți care acceptau să „coopereze” cu Poliția.

Brigada pe care o conducea era dotată cu maşini şi arme şi deschidea  focul fără mandat şi fără avertisment asupra gangsterilor.

Poliţiştii din subordinea sa  preferau  să nu se ajunga la procese, care erau de lunga durată şi de aceea  ucideau de fiecare dată infractorii când îi prindeau asupra faptului.

Pe vremea aceea justiția nu era deosebit de eficientă: probele dispăreau din dosare, cei mai importanți martori mureau subit, iar restul refuzau să mai depună mărturie. Iar dacă vreun gangster ajungea, totuși, după gratii,  era eliberat în scurt timp, datorită unor „probleme de sănătate”.

Privitor la metodele „neortodoxe” ale Brigăzii „Fulger”, în rapoartele brigăzii se menționa că tâlharii fie au vrut să fugă de sub escortă, fie că ar fi deschis focul asupra polițiștilor. Altfel spus, echipa lui Alimănescu băgase groaza printre marii infractori ai vremii pentru că nu lua „prizonieri” ci făcea tot posibilul să-i provoace pe tâlhari să scoată pistolul.

De obicei acesta era și ultimul gest din viața lor: agenții îi lichidau instantaneu, sub pretextul legitimei apărări.

S-a intâmplat ca leşurile infractorilor să fie lăsate pe străzi timp de  mai multe zile, pentru a-i intimida pe interlopi.

Acţiunile brigăzii lui Alimănescu au surprins populaţia, dar mai ales infractorii.  În scurta vreme comisarul  şi-a căpătat reputaţia de om care face dreptate, a justiţiarului pe care toata lumea îl aştepta.

Pe 15 octombrie 1945, cotidianul Universul relata: „Comisarul-șef Eugen Alimănescu – pe capul căruia bandiții au pus un premiu de câteva milioane – a reușit într-un interval de patru luni să aresteze peste 1.000 de spărgători, aparținând a 40 de bande care au jefuit lucruri în valoare de patru miliarde de lei și 400 de victime au putut fi despăgubite.

Pentru energia și curajul cu care comisarul-șef Alimănescu a dus acțiunea de stârpire a bandiților, domnul secretar general Levente Mihai a dispus ridicarea sa la gradul de șef de poliție”.

 

Sub gloanţele comisarului a cazut şi temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spărgători în care activau mai mulţi dezertori nemţi din corpul de armata Dirlewanger, unitate creată la ordinul lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viată.

Au urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german, infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostituţie şi spargeri de locuinţe.

Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu.

Foşti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori.

Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei… spargerile de banci.

Din Braşov şi Bucureşti, cei doi au reuşit în doar câteva săptămâni să sustragă din filialele Bancii Naţionale o sumă colosală… peste 2 milioane de dolari.

Descoperiţi de Alimanescu chiar în timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales să se impuşte reciproc decât sa ajungă din nou in spatele gratiilor. Sau cel puţin aşa consemna raportul oficial din acea perioadă.

Primul hoţ din lume căruia i-a venit ingenioasa idee să fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agenţii săi. Mai mult, în urma unei meticuloase operaţiuni de filare, „Incoruptibilii” români au reusit sa lichideze intreaga bandă a spărgătorilor.

Nici unul dintre ei nu a scăpat viu.

 

 

 

 

 

 

Unii biografi ai acestuia spun că norocul l-ar fi părăsit definitiv pe faimosul comisar, în momentul în care a fost trimis la Sinaia să ancheteze jaful unei vile.

Acolo, ar fi aflat că autorii spargerii sunt niște ofițeri ruși din trupele de ocupație.

Era vorba de o întreagă bandă formată din ofiteri ruşi, motiv pentru care el i-ar fi chemat la o discuție lămuritoare.

Discuție pe care, iute de pistol, ar fi încheiat-o în stilul său caracteristic: el în viață, iar rușii morți, prăbușiți într-o baltă de sânge. A fost sfârşitul pentru comisarul Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav.

Alimănescu a fost arestat  iar în drum spre una dintre pușcăriile comuniste, ar fi  fost „sinucis” și cadavrul său aruncat din tren, pentru a simula o cădere accidentală. Odată cu el murea una dintre legendele Poliției din vechiul București.

O ultimă notă redată de  site-ul http://www.procesulcomunismului.com, rezuma:

„ALIMĂNESCU, Eugen Şt. Maior de poliţie/miliţie, născut pe 27 iulie 1916 la Slatina. A fost internat în 1951 într-un lagăr de muncă forţată. Pe 26 decembrie 1951 s-a clasat dosarul, iar actul de deces este datat 1958”.

Stelian Tănase, în documentarul redat mai sus, ajunge la concluzia că Alimănescu a fost ucis, din motive rămase încă necunoscute.

Cert este că, în anii următori, propaganda comunistă a continuat să lucreze la cultul poliţistului incoruptibil care ar fi fost Eugen Alimănescu, pe care l-au numit chiar „Eliot Ness al României”. Legenda lui Alimănescu a fost desăvârşită de seria de filme propagandistice cu comisarul Moldovan, creată de regizorul Sergiu Nicolaescu şi încheiată abia în anul 2008, cu pelicula „Supravieţuitorul”.

Surse:

adev.ro/nm1c1j; http://www.certitudinea.ro; http://www.curentul.info  ; jurnalul.ro; http://www.descopera.ro