De ce se împacă Rusia atât de bine cu războiul ? …

Pe 12 iunie Rusia își celebrează Ziua Independenței. Aceasta a fost instituită în 1992 de președintele Boris Ielțîn, pe fondul unei nedumeriri generale – „Față de cine și-a proclamat Rusia independența?”, întreba lumea.

Însă la începutul deceniului 2000 președintele Vladimir Putin a ridicat ziua la statutul de mare sărbătoare națională, cu tot festivismul de rigoare, scrie The Atlantic.

În ultimii doi ani „Ziua Rusiei”, după cum i se spune în popor, a ajuns cu mult dincolo de reconstituiri de victorii militare pentru a celebra războiul în curs din Ucraina – trecând și la licitații caritabile și curse motorizate pentru susținerea trupelor sau flash-mob-uri menite a evidenția unitatea națională sub un hashtag care s-ar traduce #NoiSuntemRusiaNoiSuntemÎmpreună.

În ciuda prețului dureros în vieți umane, pierderile Rusiei fiind estimate de grupul britanic Defence Intelligence la cca. 500.000, și a izolării aproape totale de Vest, societatea rusă nu a intrat în colaps.

Din contră, pare chiar că funcționează mai bine ca înainte de război, trădând indiciile unei coeziuni sociale cândva greu de sesizat.

O explicație pentru acest paradox – o înflorire națională pe fondul unei calamități în desfășurare – ar putea fi aceea că, spre deosebire de statele occidentale care sunt concepute pentru a deservi interesele cetățenilor proprii, societatea rusă funcționează cu un unic obiectiv în minte: să servească interesele statului său beligerant.

Fiind o autocrație rigidă încă de când țara a scos prima oară capul de sub stăpânirea mongolă în secolul 15 și trecând inclusiv prin șapte decenii de totalitarism în secolul 20, sistemul de guvernare al Rusiei nu a cunoscut nicicând o separare efectivă a puterilor în stat.

Mai toată istoria lui acest stat nu a permis aproape nici un fel de dezbatere politică ori dizidență autentică, iar sistemul lui judiciar nu a făcut nimic altceva decât să ștampileze automat deciziile conducătorilor.

Copil fiind în ultimii ani ai URSS-ului, țin minte cum ni se inculca la școală ideea că individul și drepturile individuale nu au nici o valoare: „Я” [„ia” – n.trad.], pronumele rusesc care înseamnă „eu”, ni se spunea, „e ultima literă a alfabetului”. Această subjugare în raport cu colectivul personificat de statul rus e motivul pentru care Putin a fost în măsură să mobilizeze atât de ușor societatea rusă la război.

Înainte de invazie un sfert din ruși considerau deja că statul are dreptul să-și urmeze interesele chiar și în detrimentul drepturilor individuale. După mai bine de doi ani de carnagiu susținerea publică pentru războiul contra Ucrainei e undeva pe la 75%, conform sondajelor. Și atunci, cine-l poate opri pe autocratul rus? În vremurile de pace conformismul, nepotismul, statul de drept șubred și corupția nu inspiră inovația și inițiativa care îi sunt necesare dezvoltării economice.

Însă când vine războiul, Rusia începe brusc să zbârnâie. Înseși acele lucruri care trag Rusia în jos în vreme de pace – autoritarismul rigid, sistemul de guvernare centralizat, ordonat de sus în jos, mașinăria de represiune și economia planificată – se transformă în avantaje în vreme de război, întrucât îi permit guvernului să mobilizeze rapid și fără menajamente societatea și industria pentru a deservi efortul de război, compensând astfel înapoierea tehnologică și atomizarea socială care caracterizează în timpuri normale țara. ….

Un articol de Anastasia Edel, istorică și scriitoare americană, originară din Rusia. Scrierile ei au apărut în New York Review of Books, New York Times, Los Angeles Times. Predă istorie la Universitatea din California, Berkeley.

Surse: https://www.theatlantic.com/international/archive/ russia-vladimir-putin-war-imperialism, preluat de https://www.hotnews.ro și https://politeia.org.ro.