CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Colaborarea serviciilor secrete ruso-bulgare în acţiunile de spionaj şi subminare a tânărului stat independent român

 

 

Foto: Vizita Regelui Carol I al României în Rusia (iulie 1898) prin care se semnala disponibilitatea ameliorării relațiilor româno-ruse.

 

Statul român modern în vizorul serviciilor secrete ale Rusiei imperiale.

România, independentă şi aflată într-un puternic proces de modernizare spre sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezenta un impediment major atât în asigurarea unui coridor terestru de legătură între Imperiul rus şi „fraţii slavi” din Balcani, cât şi în atingerea, aşa cum am amintit deja, a principalului obiectiv de politică externă imperială – ocuparea şi controlul Strâmtorilor.

Deoarece nu mai putea fi vorba de un conflict militar deschis împotriva ţării noastre, s-a încercat, printr-o multitudine de mijloace, marea majoritate provenind din arsenalul serviciilor de spionaj, crearea de probleme guvernelor ţării.

Mai ales că imperiul rus dispunea de capabilităţi şi resurse superioare, aflându-se, contrar opiniei larg vehiculate în epocă, într-un amplu proces de modernizare şi dezvoltare.

Încă de la înfiinţarea sa la începutul anilor’80 ai secolului al XIX-lea, poliţia secretă rusă (binecunoscuta Ohrana) a acordat o atenţie evidentă activităţilor de spionaj desfăşurate în statele de interes pentru imperiul rus.

Însă, din diverse motive, rezultatele nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, edificatoare fiind informările eronate din perioada războiului ruso-japonez (1904-1905).

În schimb, structurile informative şi contrainformative ale armatei imperiale ruse obţin rezultate remarcabile în primul deceniu al secolului al XX-lea în spaţiul european, în special împotriva viitorului adversar austro-ungar, în particular (cunoscând, din cauza multiplelor trădări, tot ceea ce era nevoie despre capabilităţile militare ale Imperiului condus de Franz Joseph) şi ale Puterilor Centrale, în general.

Deşi subiectul nu este pe deplin elucidat, se poate vorbi de o anumită implicare externă şi în ceea ce priveşte declanşarea şi răspândirea răscoalei ţărăneşti din anul 1907, eveniment cu reverberaţii majore în opinia publică naţională a epocii.

Fără a intra în detalii, amintim rapoartele întocmite de prefectul judeţului Botoşani, Jules Văsescu, adresate conducerii statului chiar din momentul începutului mişcării ţărăneşti.

Acesta solicita imperios, la 10 şi 11 martie 1907, ca trupele ce vor fi trimise ca întăriri să fie de cavalerie, deoarece instigatorii nu provin din satele răsculate, ci se deplasează rapid, din sat în sat:

„sunt emisari care cutreieră satele şi promit în numele MS Împăratul Rusiei de a împărţi tot pământul la ţărani şi îi îndeamnă de a se revolta pentru a veni Rusia să domnească pe această ţară, căci numai ei vor putea distribui pământul…. Faza revoluţiei s-a schimbat, locuitorii, graţie instigatorilor – se crede ruşi de naţionalitate – ce cutreieră satele, văzând că au putut să-şi îndeplinească pretenţiunile lor către arendaşi şi proprietari, cer mai mult: împărţirea pământurilor între ei….E necesitate absolută de cavalerie pentru a putea urmări cu folos bandele care cutreieră satele spre a răzvrăti locuitorii. Infanteria nu poate îndeplini această sarcină.” 

Oglindirea instigării calificate la răscoală, a fost surprinsă și în observațiile lui Titu Maiorescu din însemnările politice :
„[…] mulți agenți ai poliției rusești, ascunși sub înfățișarea de iconari […] caută să se încuibeze și în România”  

Avem și mărturii, în urma analizelor documentare contemporane :

 
„Mișcarea iconarilor a fost identificată de timpuriu ca acțiune de propagandă panslavistă”  
Avem la îndemână și o mărturie din vremea dinainte de răzmeriță:„Iconarii sunt agenți de propagandă care merg din casă în casă […]”  

Să urmărim pasajele epice care cuprind, în termenii artei literare, această situație:
„- Crezi că eu de bine bat drumurile cu traista de icoane în spinare?
[…] Că pe la noi oamenii trag nădejdea că în curând Vodă are să înceapă să împartă moșiile, cum se și aude mereu de mulți ani…
[…] Se aude pe la noi că la muscali a început împăratul lor să împartă pământurile boierești” (Liviu Rebreanu, op.cit., pag. 195).

Atenție! Iconarul se dădea de loc de prin părțile Moldovei, de pe lângă Focșani, dar era agent rus, fără dubii, căci continuă cu provocarea la răscoală prin analogie:
”Se aude pe la noi că la muscali a început împăratul lor să împartă pământurile boierești. Dar muscalii s-au răsculat mai an, cu mic cu mare, și-au pus mâna pe topoare și-au făcut o vâlvătaie de a mers vestea în toată lumea (Idem, p. 196)”.

Deşi în deceniile următoare s-a negat existenţa acestor instigatori ruşi, sau plătiţi de serviciile secrete ţariste (de altfel, pentru a nu se deteriora şi mai mult relaţiile cu marele vecin, nici nu s-a mediatizat acest aspect), este evident că Petersburgul încerca să profite din plin de orice problemă internă a României, Bucureştiul ştiind foarte bine acest lucru.

De aceea, din momentul în care răscoala ia amploare, autorităţile române ordonă închiderea frontierei „începând de la Suceava până la Mihăileni” pentru a împiedica infiltrarea de agenţi travestiţi în ţărani bucovineni şi a nu oferi niciun pretext de intervenţie militară din partea Rusiei ţariste şi Austro-Ungariei.

Un aspect foarte interesant,reliefat de structurile informative naţionale în informările către forurile de conducere, este acela al colaborării ruso-bulgare în domeniul culegerii de informaţii cu caracter militar pe teritoriul României.

În urma unei simple întâmplări sunt aduse la lumină, în anul 1907, aspecte de maximă importanţă pentru securitatea naţională.

Datorită numelui destinatarului şi masivităţii pachetului, Oficiul poştal din Odobeşti trimite Direcţiei Generale a Telegrafelor şi Poştelor un colect considerat suspect; aceasta, la rândul său, îl trimite, spre a fi verificat, Siguranţei Generale a Statului.

Aici este deschis şi examinat cu atenţie, ajungându-se la concluzia că este vorba de un caz ce putea afecta serios securitatea României.

Pachetul era destinat unui ofiţer de artilerie bulgar care locuia la Sofia, locotenentul G. Hesapcieff, şi conţinea hărţi şi planuri militare detaliate ale unei părţi din Moldova.

Într-un raport secret redactat la 12 noiembrie 1907 şi prezentat atât ministrului de Interne, cât şi celui de Război, directorul Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale (DPSG) Ion (Iancu) Panaitescu atrage atenţia asupra acestui periculos caz de spionaj în care era implicată Bulgaria şi, foarte probabil, Rusia ţaristă.

Directorul Panaitescu evidenţiază, printre altele, cooperarea existentă între instituţiile militare bulgare şi ruse, având ca obiectiv comun spionarea ţării noastre.

Aceasta era vitală pentru armata şi serviciul de spionaj ţarist deoarece orice intrare în ţară a unui „supus” rus, indiferent că era civil sau militar, era riguros înregistrată şi urmărită atât de poliţie, cât şi de Siguranţă sau Jandarmerie.

„Concluzia logică ar fi că spionajul acesta s-a făcut pentru interesul armatei bulgare.Dat fiind, însă, că regiunea reprezentată de hărţile în cestiune este situată dincolo de linia fortificată Focşani-Nămoloasa, (Putna-Bacău), regiune care cade în afară de zona intereselor bulgăreşti, nu este exclusă posibilitatea ca acest spionagiu să fie făcut de bulgari pe contul ruşilor.

E posibil ca ruşii să se folosească de ofiţerii bulgari, acestora fiindu-le mult mai uşor de a se strecura neobservaţi în ţară, amestecându-se travestiţi între muncitorii şi zarzavagii bulgari, precum şi între covrigarii şi bragagii cari staţionează la porţile tuturor cazărmilor şi stabilimentelor noastre militare.

Nu se pune o trupă în marş, fără ca covrigarii şi bragagii bulgari să n-o urmărească pas cu pas şi D-zeu ştie câţi din ei n-or fi ofiţeri travestiţi.

Ofiţerilor ruşi le-ar fi foarte greu să se introducă în ţară peste tot locul, căci ar fi repede descoperiţi, ei neputându-se travesti decât ca iconari sau jugănari, cari ştiu însă că sunt suspectaţi în tot dauna de autorităţi şi apoi chiar dacă n-ar fi descoperiţi totuşi mare treabă n-ar putea face neavând posibilitatea de a se introduce pe lângă stabilimentele militare şi de a însoţi trupele în marşuri, exerciţii şi manevre.”, se arată în unul din documentele păstrate în Dosarul nr. 94/1907 (file 19-20, Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale) la Arhivele Naționale ale României.

În final, raportul directorului general al Direcției de Poliție și Siguranță atrage atenţia asupra necesităţii ca „Marele Stat Major al Armatei să înfiinţeze un serviciu de contra spionagiu, care să fie bine organizat spre a putea demasca cu înlesnire pe spionii cari mişună în ţară”.

Răscoala de la 1907 nu a avut un caracter spontan (specific răzmerițelor țărănești), ci a fost minuțios pregătită, adevărat, pe fundalul unor nemulțumiri în legătură cu învoirile agricole între țărani și trusturile arendășești colosale (Fischer, Guttman, Ztalei, Ghațel ș.a.).

”din punct de vedere oficial, Marea Răscoală din 1907 a fost clasificată, până la instalarea regimului comunist în România, drept un atentat la securitatea națională a țării inițiat de o putere străină”.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/03/rascoala-din-1907-minciuna-dintr-un-tablou-celebru-si-falsurile-din-cartile-comuniste-de-istorie/

 

 

Surse:

 

http://intelligence.sri.ro/statul-roman-modern-vizorul-serviciilor-secrete-ale-rusiei-imperiale/

Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 2, Editura RAO, București, 2001, p.134-135.

Alex Mihai Stoenescu, „Istoria loviturilor de stat în România”, vol. 2, subcap. „Spionajul pe teritoriul României”, editura RAO, 2002, București, pag. 57-75).

 Titu Maiorescu, Istoria politică a României sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, București, 1994, pag. 45.

Reclame

26/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: