Ziua de 20 martie în Istoria Românilor

 

 

 

43 î.Hr.: S-a nascut la Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila, in Imperiul Roman,  poetul roman Publius Ovidius Naso, cunoscut în română sub numele de Ovidiu.

 

 

 

 

 

 

 

În toamna anului 8 d.Hr., fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre.

Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”).

Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

In timpul exilului sau, poetul vorbește în poemele lui „pontice”despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în aceasta limba, fiind apreciat pentru aceasta de ei.

Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, inseamna ca  volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit. Existența reală a poemului rămâne nedemonstrata.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață.

 

 

 

1476: Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domn al Moldovei. (1457-1504), în urma Bătăliei de la Vaslui, în care îi lăuda vitejia care „a adus atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și lăudat cu deosebire de toți în unire de simțiri”.
Corespondenţa dintre Ştefan cel Mare şi papa Sixt al IV-lea conţine câteva scrisori datate 20.03.1476, 29.03.1476, 3.04.1476, 9.04.1476 şi 13.01.1477.  

 

 

 

1820:  S-a născut la Huşi, in Moldova, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

 

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

 

 

  Alexandru Ioan Cuza  se trage dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici si a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România.

Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române sub o singura domnie.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost constrâns  să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866, in urma unui complot pus la cale de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție.

Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu familia – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit.

Cuza si-a petrecut restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

A decedat la 15 mai 1873, in localitatea  Heidelberg, in Germania si a fost înmormântat inițial la  Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

 

 

 

 

 

1831: S-a născut la Câmpulung-Muscel, pictorul, graficianul, pedagog, si academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și Bucureșt, Theodor Aman .

A vazut lumina zilei  în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (aroman), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională a artelor, până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

La 5 octombrie 1864, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti .

A decedat la  19 august 1891 in  București, iar in  casa din București, în care a locuit pictorul, a fost amenajat Muzeul Theodor Aman.
Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Timișoara poartă numele marelui pictor.

 

 

 

 

 

1847 : S-a născut în Ismail (Basarabia), compozitorul , muzicologul şi dirijorul român Gavriil Musicescu, unul din înaintaşii de seamă ai şcolii muzicale româneşti ;  (m. 21 decembrie 1903, Iasi).

 Conform muzicologului Acsionova, numele adevărat al lui Musicescu era Muzacenco.

A studiat la Conservatorul de curând înfiinţat al Iaşilor, unde îi are ca profesori pe Pietro Mezzetti (teorie-solfegiu), Gustav Wagner (vioară şi violă) şi Gheorghe T. Burada (cor).
După terminarea cursurilor Conservatorului (însuşite de el în numai 2 ani), reuşeşte să obţină postul de profesor la Seminarul din oraşul său natal, Ismail.
Dorind să se perfectioneze, şi îndrumat de generosul episcop Melchisedec, este primit în Capela Imperială şi apoi la Conservatorul din Petersburg, unde îşi aprofundează studiile de contrapunct şi compoziţie cu Iosif H. Hunk .
În 1862, cu studiile terminate se întoarce în ţară şi, în urma examinării de către o comisie formată din Caudella, Wachmann, Wiest, Flechtenmacher şi Cartu, obţine conducerea catedrei de armonie a Conservatorului din Iaşi.
La numai 25 de ani, devine conducătorul Corului Metropolitan, care ajunge să obţină un binemeritat renume în ţară şi peste hotare. Împreună cu corul a întreprins turnee memorabile în Transilvania, care se aflau sub dominaţia austro-ungară, cu care ocazie se afirmă ca  luptător pentru promovarea culturii româneşti.

 

 

 

 

 

 

 

Din creaţia lui Gavriil Musicescu, ramura cea mai importantă este indiscutabil muzică corală. Din prelucrările de muzică populară mai amintim: Răsai luna, Stejarul, Nevastă care iubeşte, Dor, dorule, Stăncuţa, Moş Bătrân, Congazu, Baba şi moşneagul, Ileana etc .
Senină tema ce se desprinde din discursul muzical al pastelului Stejarul, a fost întrebuinţată cu mult efect de către G. Enescu în Rapsodia I pentru orchestră, câştigând o mare popularitate în lumea întreagă.

Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării.

În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat „Arme, arme’. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei.

Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica  Musicescu, și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu si Alexandru O.Teodoreanu (Păstorel).

 

 

 

 

 

 

 

La 8 martie – 20 martie 1848 are loc la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţinarilor români (munteni și moldoveni), unde se hotărăşte începerea revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.

 

 

 

 

 

 1862: Are loc fuzionarea şcolilor militare de ofiţeri de la Iaşi, Moldova şi Bucureşti, Valahia, cu sediul nou la Bucureşti în cadrul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei sub Alexandru Ioan Cuza.

 

 

 

 

 

 

1871: A avut loc ședința de constituire a Societății Academice Literare „România Jună” din Viena, una dintre cele mai importante organizații ale studenților români din capitala imperiului Austro- Ungar.

Președinte al societății a fost ales Ioan Slavici, iar bibliotecar, poetul Mihai Eminescu (20 martie/1 aprilie).

Între membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș ș.a.

 

 

1873: S-a născut in București, politicianul, jurnalistul  și scriitorul român Constantin Gheorghe  Banu, fost ministru al  culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca scriitor, director și editor de revistă, Constantin Banu este fondatorul, editorul și directorul revistei Flacăra (1911), un săptămânal de evenimente literare și culturale, pe care a publicat-o în două serii, alături de Petre Locusteanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, și, mai târziu, împreună cu Vintilă Russu-Șirianu.

Una din  cele mai apreciate și bine vândutele reviste literare  interbelice, Revista Flacăra a fost o rampă de lansare pentru numeroși scriitori ai Simbolismului din România.

Constantin Gheorghe  Banu a decedat la  8 septembrie 1940.

 

 

 

 

1877:  S-a născut generalul Radu R. Rosetti,  istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români, membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

A fost Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a. După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.

Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929).

Din 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române.

Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române.

Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, a fost numit in anul  1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 11 noiembrie 1941.
în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.

 

 

 

 

1886: În Bucureşti, România, s-a născut  George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

 

 

 

 

George Topârceanu, poet român

 

 

Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

A fost subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, unde  cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia Cazimir.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care este numit de autor, ”prietenul meu, poetul”.

Volumele lui Topârceanu se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei.

Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.

„Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere…”

(Demostene Botez)

 

 

 

1901: S-a nascut in localitatea  Crișcior, județul Hunedoara, lingvistul și filologul român, membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Pașca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1925), si-a susținut doctoratul în lingvistică la Universitatea din Cluj, în 1927.

Devine bursier al Școlii Române din Roma (1927–1929), unde se specializează în onomastică. Cercetările pe care le întreprinde în Sardinia se vor concretiza într-un solid studiu consacrat antroponimiei medievale italiene.

A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1936)

Reîntors la Cluj, este, mai întâi, asistent și docent de onomastică, apoi lector de limba italiană, iar din 1938 conferențiar de dialectologie.

În 1941, îi succede lui Nicolae Drăganu, ca profesor titular la Catedra de limba și literatura română veche. Din 1946, va fi șeful Catedrei de limba română a Universității clujene.

A fost director al Muzeului Limbii Române (1945), director adjunct al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (1955), decan al Facultății de Filologie din Cluj.

Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.

Concomitent, este angrenat în munca de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea Dicționarului limbii române.

A colaborat   la lucrările Atlasului lingvistic român, partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. 

 A decedat in data de 6 noiembrie 1957 la  Cluj-Napoca.

 

 

 

1906: A decedat in localitatea Bucium (azi cartier al Iasiului),  Vasile Pogor, om politic de marcă, poet, traducător și publicist român.

 

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri.

A tradus din Horațiu, Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a. (n. 20 august 1833, Iasi).

A  deținut  funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice si a fost  ales în mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași (februarie 1880 – 26 aprilie 1881, 7 iunie 1888 – 7 iunie 1891, 30 mai 1892 – 11 noiembrie 1894).

În calitate de primar al Iașului, Vasile Pogor s-a făcut remarcat prin punerea in aplicare a  proiectului  Teatrului National  din Iași, în perioada administrației sale demarând lucrările de constructie a unei căi ferate „Iași-Dorohoi direct prin Iași și nu prin Cucuteni.

De asemenea a contractat un credit de 4.000.000 de lei, în data de 25 ianuarie 1891, pentru asfaltarea străzilor, construirea noului Abator și ridicarea a zece școli primare si tot in timpul administratiei sale în perioada administrației sale, au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale și s-a dat startul la cele de canalizare a orașului.

Ulterior, Vasile Pogor a fost și deputat, devenind din anul 1891 membru fondator al Partidului Constituțional („junimist”).

 

 

 

 

  1923:  A decedat istoricul  român, membru titular al Academiei Române, Dimitrie Onciul (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1856).

A studiat la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea din Viena. A fost profesor la Universitatea din București și director al Arhivelor Statului, a fost primul președinte al Comisiei consultative heraldice.

 

 

 

 

 

 

S-a ocupat de problema originii românilor, demonstrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părți ale Dunării și respingând teoria migrațiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci ca Franz Josef Sulzer, Eduard Robert Rösler sau Johann Christian von Engel.
A întemeiat școala critică în istoriografia românească si a demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale românești a fost o urmare firească a dezvoltării vechilor formațiuni politice locale, combătând teoria neștiințifică a „descălecatului”.

 

 

 

1935 : A fost inscrisa la tribunal organizatia politica Totul Pentru Ţară, un   partid legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) şi format din elementele organizaţiei dizolvate.

L-a avut ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obţinut 66 de mandate.

Noua organizaţie  şi-a ales semnul electoral – un pătrat cu două puncte în centru.
Istoria partidului a început în iunie 1927 când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail.

În 1930 şi-a luat numele de Garda de Fier, care a fost dizolvată de liberali în 1933. S-a reînfiinţat sub numele de Totul pentru Ţară în 1935. În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorinţa de a instaura o guvernare personală, a hotărât „epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători „gardişti” au fost arestaţi şi, ulterior (30 noiembrie 1938), 13 dintre ei, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu fiind  executaţi la ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

1959: S-a nascut renumita soprana romana Felicia Filip . 
 
Felicia Filip a inceput studiile muzicale ca violonista, ajungand sa cante, ca solista, Concertul pentru vioara de Max Bruch. Ulterior, a devenit studenta la canto la Academia de muzica din Bucuresti.
Dupa absolvire s-a angajat, ca solista, la Opera Nationala Romana.

 

 

 

 

 

 

 

Marea ei cariera internationala a inceput in anul 1991. Prima data a cantat la Basel, in Elvetia, urmand multe scene din lumea intreaga. Tanara soprana a fost incoronata ca „Noua regina a Traviatei”, rol pe care l-a cantat cu o muzicalitate iesita din comun si cu puterea interpretativa a unei mari tragediene („Tragediana superba” a titrat „L’est Republicain” in Nancy, mai 1998).

La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova, publicul a rasplatit-o cu ovatii indelungate.

A cantat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi si in regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alaturi de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.

A primit numeroase premii printre care remarcam:
1983 „Francisco Vinas” – Barcelona, Premiul I si Premiul Mozart
1985 „P.I. Ceaikovski” – Moscova, Premiul al II-lea
1987 „Belvedere” – Viena, Premiul al II-lea , Premiul Mozart si Premiul Japonez
1991 „The Glory of Mozart” – Toronto, Premiul I
Felicia Filip este singura cantareata din lume care a castigat toate premiile importante „Mozart”

 

 

1965: România a devenit membră a Organizației Interguvernamentale Consultative pentru Navigație Maritimă.

 

 

 

1990: La Târgu Mureș au avut loc conflicte de stradă între grupuri de naționaliști maghiari și români, aplanate doar după intervenția armatei.

 

 

 

Desfășurarea evenimentelor a condus la suspiciuni privind implicarea serviciilor secrete în declanșarea conflictului, cu scopul destabilizarii statului si separarea Transilvaniei de România.

Ulterior, Biroul Executiv al CPUN a infiintat o comisie de ancheta, insarcinata cu investigarea acestor incidente grave.

 

 

 

 

 

 

 

2000: A fost inaugurat, la Spitalul Clinic Fundeni, primul centru de transplant medular din România.

 

 

 

2004: A fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, monument realizat de sculptorul Paul Vasilescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

2015: A avut loc o Eclipsa de Soare  un eveniment astronomic care a fost vizibil în Europa, Africa de Nord și în Asia de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe „uscat” eclipsa a fost totală peste Islanda, Scoția, Insulele Feroe, Scandinavia, până în Insula Spitzbergen.

Durata maximă de totalitate a fost de 2 minute și 47 de secunde, pe coasta Insulelor Feroe, la orele 9:46 UTC.

 

 

 

 

 

La 20 martie, este sărbătorită Ziua internațională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus și se referea la o clasificare a popoarelor în funcție de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunități de oameni, răspândiți în toată lumea și vorbind limba franceză.

Cu toate acestea, această definiție a francofoniei nu a fost însușită și de către lexicografi, doar termenul de francofon impunându-se în Larousse, în 1932, potrivit  Larousse.fr

 

 

 

 

 

 

 

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Un prim pas concret spre instituționalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferință a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă.

Conferința s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenției de cooperare culturală și tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenția interguvernamentală a Francofoniei.

Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de țări francofone membre. Astazi organizatia reuneste 75 de tari membre

 

 

 

 

 

20 martie este  Ziua Internațională a Fericirii

Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie.

Ziua Internaţională a Fericirii a fost  sărbătorită pentru prima dată în 2013,  pe data de 20 martie. Decizia fost luată  în 2012  de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia adoptată prin consens. Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

 

Danemarca este prima clasată în topul fericirii într-un studiu al Reţelei de Soluţii pentru Dezvoltare Sustenabilă, care ierarhizează statele lumii în funcţie de condiţiile de viaţă ale locuitorilor, bogăţia ţării şi măsurile luate pentru protejarea mediului încojurător şi combaterea inegalităţilor.

România se situează pe poziţia 71 din 156 de state participante la studiu. Vecinii de peste Prut sunt pe locul 55.

Topul celor mai fericite state este completat de Elveţia, Islanda, Norvegia, Finlanda, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia.

Anul trecut, Danemarca se afla abia pe locul trei, sub ţări precum Elveţia şi Islanda.

 

 Raportul (click aici), a fost lansat la Roma, cu patru zile înainte de sărbătorirea Zilei Mondiale a Fericirii. 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/20/o-istorie-a-zilei-de-20-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

4. http://www.worldwideromania.com;
   

5. Wikipedia.ro;

6. mediafax.ro;

7. Istoria md.

 

Ziua de 18 martie în Istoria Românilor

 

 

 

 

1823: S-a născut la Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, Constantin D. Aricescu, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească. A fost membru din Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii principatelor române.

Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821.

Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886).Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886).

A decedat la 18 februarie 1886, in orasul natal, Câmpulung-Muscel.

 

A urmat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti (1838-1844) si a activat  în mai multe domenii: inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, Director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor „Românul”, „Pressa” şi „Buciumul”, colaborator al mai multor publicaţii: „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” ş.a., director al internatului „Matei Basarab” din Câmpulung etc.

Activitatea sa de revoluţionar paşoptist  l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863).

Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, consideră că este de datoria sa de bun român şi „june progresist, să demaşte protectoratul perfid al ţarului”, astfel creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”.

Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica a fost condamnat şi închis la Snagov (ianuarie – decembrie 1850).

Ca deputat în Adunarea ad-hoc de la Bucureşti (1857), a desfăşurat o intensă activitate unionistă, este secretar al comitetelor locale şi coordonatorul acestora de la Câmpulung.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a acestuia.

Ca scriitor, debutează în anul 1846 în „Curierul românesc”. Publică mai multe poezii revoluţionare: Rugă libertăţii, Libertate României ş.a., în timpul evenimentelor din 1848, şi un volum de „Memorii”, scrise în detenţia de la Snagov.

Editează mai multe volume de versuri, scrie, făcând unele observaţii critice, realiste asupra vieţii monahale, mai multe piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-1847), dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Ca istoric elaborează prima monografie a oraşului său natal „Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României” (1855-1856), publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874).

Scrie şi memorialistică: Memoriile mele, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov.

Spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, Constantin D. Aricescu, a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc.

La 18 martie 1833 (30 martie 1833, stil vechi),  se constituie la Iaşi, in Principatul Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta,  Societatea de medici şi naturalişti.

 

 

1856: A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfarsit  razboiul din Crimeea. 

Tratatul a avut o importanta cruciala pentru viitorul Principatelor Romane, obligand Rusia la  un uriaș pas înapoi in pretențiile sale de dominație a regiunii Balcanilor si Marii Negre.

De asemenea, tratatul stabilea libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase.

A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate).

Gubernia Basarabia, rapita la 1812,, rămânea,în continuare în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (judetele Cahul,Izmail si Bolgrad) era restituita de Rusia, Moldovei.

1866:  Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor).

Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

 

 

 

 

 1878: Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiana, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.

 

 

 

 

 1887: Principele Ferdinand a fost declarat in mod oficial mostenitor al Tronului Romaniei , conferindu-i-se si titlul de „Alteta Regala Principe de Romania”. 

 

1895: S-a nascut  Ion Barbu (Dan Barbilian), poet și matematician român, reprezentant de frunte al curentului ermetic in poezia romana; (d. 1961). 

 

1899: S-a nascut Ion Fintesteanu, (d. 21 octombrie 1984). A fost un celebru actor român de teatru și de film.

A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București.

A fost  profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie, unde i-a avut ca asistenți pe marii actori Sanda Manu și  Dem Rădulescu.

1906: Inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, Franţa, primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcţie proprie mai greu decît aerul.

Traian Vuia, inventator român, pionier al aviaţiei mondiale	Avionul „Vuia 1”, 18 martie 1906

La 18 martie 1906 inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, pe cîmpul de la Montesson, primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decît aerul.

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România), a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale.

El  s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor pe care le-a prezentat în februarie 1903, Academiei de Ştiinte din Paris, insotite de un memoriu intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul.

Proiectul  sau a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze singur micul monoplan (aeroplanul „Vuia 1”), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul lui Vuia a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu. Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord„, fără „ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).

Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbateri asupra definiţiei de primul aeroplan.

Schiţă avion „Vuia 2”, brevetat în 1907 la Bruxelles, Belgia	Schiţă avion „Vuia 2” – vedere 2, brevetat în 1907 la Bruxelles

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul „Vuia 1 bis„. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit „Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

Vuia şi avionul său

1909: S-a nascut Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român; (d.14.01.2008).

 1912: In România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică  de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.

 

La 18 martie  1913 – 2 aprilie 1913 se desfasoara Conferinţa internaţională de la Petersburg, in  Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.

La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.

 

 

 

 1915: La  Craiova, in România, apare primul număr al revistei  „Basarabia”, o  publicaţie care ulterior s-a editat la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.

1917: In Chişinău, gubernia Basarabia, este  convocată la sediul redacţiei ziarului „Cuvînt moldovenesc” o  şedinţă  în vederea creării  Partidului Naţional Moldovenesc.

La şedinţa la care au participat 21 de fruntasi naţionalisti romani basarabeni, este discutat şi aprobat proiectul programului partidului elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.

 1921: S-a nascut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; ( d. 31 ianuarie 2011, Cluj).

1926: S-a născut  la  Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu ; (d. 17 martie 2011, București).

A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București.
Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig.
În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig.

Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri.
Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

1937: S-a nascut la Ramnicu-Valcea,  compozitorul si cantaretul roman de muzica usoara Horia Moculescu. 

)

 

 

 

 

1946: S-a nascut Sorin Dumitrescu, artist plastic roman, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

 

 

 

Este presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”,

 

 

 

1954: A apărut  la Bucureşti, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

 

După 1968 i-a fost schimbată denumirea în „România Literară”,  pentru a relua tradiţia vechii  gazete editate  de poetul Vasile Alecsandri.

 

1955: S-a nascut in localitatea Lopătari, jud. Buzău,Casian Craciun, episcopul ortodox al Episcopiei Dunarii de Jos.

1957: S-a nascut (Bucuresti), Horia Roman Patapievici, scriitor şi eseist, fizician, director al Institutului Cultural roman si  membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

 

 

 1965: In Republica Populara Română, Marea Adunare Natională l-a ales președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al Consiliului de Miniștri, pe Ion Gheorghe Maurer .

 

 

 

 

1991: A decedat  istoricul român Maria Holban, membru al Academiei Române; (n. 30 mai 1901).

Era fiica generalului Ştefan Holban, fost ataşat militar la Petersburg, guvernator al Budapestei, ministru de război în guvernul Take Ionescu.

După ce a  obţinut  licenţele în Drept şi Litere, la Universitatea din Bucureşti, a  urmat trei stagii de pregătire la Paris, în 1929, 1936 – 1938 şi 1939. Lucrarea sa  de doctorat, „Quelques aspects inconnus de la Préréforme française”, pregătită cu Nicolae Iorga, a fost susţinută la 17 mai 1939. S-a specializat în paleografie latină şi limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină şi franceză şi a tradus cântece populare româneşti şi poeţi români, în limba franceză, precum şi străini, în limba română. Interesată cu predilecţie de secolul al XVI-lea sau de heraldică, publică mai multe studii în «Revue historique du Sud-Est européene». Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort, sau traduceri, cum a fost monumentala lucrare a lui Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval.

Din 1949 lucreaza  la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti,unde  colaborează la pregătirea marilor colecţii de documente, Documente privind istoria României şi Călători străini despre Ţările Române.

A fost  din 1990 membru corespondent al  Academiei Român.

 

 

1994: A murit    renumita actriţă română Gina Patrichi, (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (n.08.1936).

 

1999: In Romania s-a infiintat  Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române).

Membrii de onoare au fost alesi : Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov.

Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si  31 personalităţi străine.

 

 

 

2002: In  România a  început recensământul populaţiei (perioada 18 – 28 martie).

 

 

 

 

 

 

 

Conform recensamântului, populatia României numara 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.

 

 

 

 

2002:  Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Una dintre personalitatile  vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

 

 

 

2007: A murit la Paris sculptorul Ovidiu Maitec, profesor universitar și membru titular al al Academiei Române; (n. 13 decembrie 1925, Arad).

A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București
Între 1950 și 1956 este asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București.

 Stralucit urmas spiritual al lui Brancusi, cum il numea Mircea Eliade, sculptura sa propune o sinteza intre universul arhaic si sensibilitatea moderna.

Operele sale se afla in importante muzee si galerii din tara si din strainatate: Paris – colectia Fondului National de Arta Contemporana, Londra – Tate Gallery, Sydney, K?ln, Mannheim, Florida, etc.

 A fost inmormantat la data de 23 martie la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/18/o-istorie-a-zilei-de-18-martie-video-3/

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

4. http://www.worldwideromania.com;

5. Wikipedia.ro;

6. mediafax.ro;

7. Istoria md.