CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

Ziua de 20 martie în istoria noastră

 

 

43 î.Hr: S-a născut la Sulmo, azi Sulmona,în provincia Aquila din Imperiul Roman, poetul Publius Ovidius Naso, cunoscut în ţara noastră sub numele de Ovidiu.

 

 

 

Imagini pentru publius ovidius naso photos

 

 

 

 

În toamna anului 8 d.Hr., fără o hotărîre prealabilă a Senatului, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre.

Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”).

Motivele exilului au rămas până astăzi învăluite de mister.

Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.

Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

In timpul exilului sau, poetul vorbește în poemele lui „pontice”despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în aceasta limba, fiind apreciat pentru aceasta de ei.

Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, inseamna ca  volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit.

Existența reală a poemului rămâne nedemonstrata.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață.

 

 

 

 

1476: Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domn al Moldovei. (1457-1504), în urma Bătăliei de la Vaslui, în care îi lăuda vitejia care „a adus atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și lăudat cu deosebire de toți în unire de simțiri”.
Corespondenţa dintre Ştefan cel Mare şi papa Sixt al IV-lea conţine câteva scrisori datate 20.03.1476, 29.03.1476, 3.04.1476, 9.04.1476 şi 13.01.1477.  

 

 

 

1820:  S-a născut la Huşi, in Moldova, Alexandru Ioan Cuza,primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

 

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei
Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

 

 

  Alexandru Ioan Cuza  se trage dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici si a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România.

Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române sub o singura domnie.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost constrâns  să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866, in urma unui complot pus la cale de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție.

Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu familia – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit.

Cuza si-a petrecut restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

A decedat la 15 mai 1873, in localitatea  Heidelberg, in Germania si a fost înmormântat inițial la  Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

 

 

 

 

 

1831: S-a născut la Câmpulung-Muscel, pictorul, graficianul, pedagog, si academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și Bucureșt, Theodor Aman .

A vazut lumina zilei  în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (aroman), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională a artelor, până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

La 5 octombrie 1864, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti .

A decedat la  19 august 1891 in  București, iar in  casa din București, în care a locuit pictorul, a fost amenajat Muzeul Theodor Aman.
Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Timișoara poartă numele marelui pictor.

 

 

 

 

 

1847 : S-a născut în Ismail (Basarabia), compozitorul , muzicologul şi dirijorul român Gavriil Musicescu, unul din înaintaşii de seamă ai şcolii muzicale româneşti ;  (m. 21 decembrie 1903, Iasi).

 Conform muzicologului Acsionova, numele adevărat al lui Musicescu era Muzacenco.

A studiat la Conservatorul de curând înfiinţat al Iaşilor, unde îi are ca profesori pe Pietro Mezzetti (teorie-solfegiu), Gustav Wagner (vioară şi violă) şi Gheorghe T. Burada (cor).
După terminarea cursurilor Conservatorului (însuşite de el în numai 2 ani), reuşeşte să obţină postul de profesor la Seminarul din oraşul său natal, Ismail.
Dorind să se perfectioneze, şi îndrumat de generosul episcop Melchisedec, este primit în Capela Imperială şi apoi la Conservatorul din Petersburg, unde îşi aprofundează studiile de contrapunct şi compoziţie cu Iosif H. Hunk.
În 1862, cu studiile terminate se întoarce în ţară şi, în urma examinării de către o comisie formată din Caudella, Wachmann, Wiest, Flechtenmacher şi Cartu, obţine conducerea catedrei de armonie a Conservatorului din Iaşi.
La numai 25 de ani, devine conducătorul Corului Metropolitan, care ajunge să obţină un binemeritat renume în ţară şi peste hotare.

Împreună cu corul a întreprins turnee memorabile în Transilvania, care se aflau sub dominaţia austro-ungară, cu care ocazie se afirmă ca  luptător pentru promovarea culturii româneşti.

 

 

 

 

 

https://i2.wp.com/jurnaluldedrajna.ro/wp-content/uploads/2013/10/Gavril-Musicescu.jpg

 

 

Din creaţia lui Gavriil Musicescu, ramura cea mai importantă este indiscutabil muzică corală. Din prelucrările de muzică populară mai amintim: Răsai luna, Stejarul, Nevastă care iubeşte, Dor, dorule, Stăncuţa, Moş Bătrân, Congazu, Baba şi moşneagul, Ileana etc .
Senină tema ce se desprinde din discursul muzical al pastelului Stejarul, a fost întrebuinţată cu mult efect de către G. Enescu în Rapsodia I pentru orchestră, câştigând o mare popularitate în lumea întreagă.

Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării.

În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat „Arme, arme’. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei.

Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica  Musicescu, și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu si Alexandru O.Teodoreanu (Păstorel).

 

 

 

 

 

 

 

8 martie – 20 martie 1848 : Are loc la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţinarilor români (munteni și moldoveni), unde se hotărăşte începerea revoluţiei şi se redactează un program revoluţionar democratic, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.

 

 

 

 

 

 1862: În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Şcolile militare de ofiţeri de la Iaşi, Moldova şi Bucureşti, Valahia, fuzionează şi primesc un sediul nou la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

1871: A avut loc ședința de constituire a Societății Academice Literare „România Jună” din Viena, una dintre cele mai importante organizații ale studenților români din capitala imperiului Austro- Ungar.

Președinte al societății a fost ales Ioan Slavici, iar bibliotecar, poetul Mihai Eminescu (20 martie/1 aprilie).

Între membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș ș.a.

 

1873: S-a născut in București, politicianul, jurnalistul  și scriitorul român Constantin Gheorghe  Banu, fost ministru al  culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923.

 

 

 

 

Constantin Gheorghe Banu (n. 20 martie 1873 - d. 8 septembrie 1940) a fost un jurnalist, politician și scriitor român, care a funcționat ca ministru al Ministerului culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

 

 

 

Ca scriitor, director și editor de revistă, Constantin Banu este fondatorul, editorul și directorul revistei Flacăra (1911), un săptămânal de evenimente literare și culturale, pe care a publicat-o în două serii, alături de Petre Locusteanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, și, mai târziu, împreună cu Vintilă Russu-Șirianu.

Una din  cele mai apreciate și bine vândutele reviste literare  interbelice, Revista Flacăra a fost o rampă de lansare pentru numeroși scriitori ai Simbolismului din România.

Constantin Gheorghe  Banu a decedat la  8 septembrie 1940.

 

 

 

 

1877:  S-a născut generalul Radu R. Rosetti,  istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români, membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

A fost Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.

Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929).

Din 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române.

Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române.

Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, a fost numit in anul  1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 11 noiembrie 1941.
în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.

 

 

1879: A intrat în vigoare în România Convenţia poştală universală, încheiată la Paris, la 1.VI.1878, de Congresul poştal internaţional;(20.III/1.IV).

 

1886: În Bucureşti, România, s-a născut  George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

 

 

 

 

George Topârceanu, poet român
George Topârceanu, poet român

 

 

Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

A fost subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, unde  cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revistaTeatrul.

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia Cazimir.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care este numit de autor,”prietenul meu, poetul”.

Volumele lui Topârceanu se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei.

Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.

„Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere…”

(Demostene Botez)

 

 

 

1901: S-a nascut in localitatea  Crișcior, județul Hunedoara, lingvistul și filologul român, membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Pașca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1925), si-a susținut doctoratul în lingvistică la Universitatea din Cluj, în 1927.

Devine bursier al Școlii Române din Roma (1927–1929), unde se specializează în onomastică. Cercetările pe care le întreprinde în Sardinia se vor concretiza într-un solid studiu consacrat antroponimiei medievale italiene.

A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1936)

Reîntors la Cluj, este, mai întâi, asistent și docent de onomastică, apoi lector de limba italiană, iar din 1938 conferențiar de dialectologie.

În 1941, îi succede lui Nicolae Drăganu, ca profesor titular la Catedra de limba și literatura română veche. Din 1946, va fi șeful Catedrei de limba română a Universității clujene.

A fost director al Muzeului Limbii Române (1945), director adjunct al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (1955), decan al Facultății de Filologie din Cluj.

Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.

Concomitent, este angrenat în munca de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea Dicționarului limbii române.

A colaborat   la lucrările Atlasului lingvistic român, partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. 

 A decedat in data de 6 noiembrie 1957 la  Cluj-Napoca.

 

 

 

1906: A decedat in localitatea Bucium (azi cartier al Iasiului), Vasile Pogor, om politic de marcă, poet, traducător și publicist român.

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

A fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri.

A tradus din Horațiu, Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a. (n. 20 august 1833, Iasi).

A  deținut  funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice si a fost  ales în mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași (februarie 1880 – 26 aprilie 1881, 7 iunie 1888 – 7 iunie 1891, 30 mai 1892 – 11 noiembrie 1894).

În calitate de primar al Iașului, Vasile Pogor s-a făcut remarcat prin punerea in aplicare a  proiectului  Teatrului National  din Iași, în perioada administrației sale demarând lucrările de constructie a unei căi ferate „Iași-Dorohoi direct prin Iași și nu prin Cucuteni.

De asemenea a contractat un credit de 4.000.000 de lei, în data de 25 ianuarie 1891, pentru asfaltarea străzilor, construirea noului Abator și ridicarea a zece școli primare si tot in timpul administratiei sale în perioada administrației sale, au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale și s-a dat startul la cele de canalizare a orașului.

Ulterior, Vasile Pogor a fost și deputat, devenind din anul 1891 membru fondator al Partidului Constituțional („junimist”).

 

 

 

 

  1923:  A decedat istoricul  român, membru titular al Academiei Române, Dimitrie Onciul (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1856).

A studiat la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea din Viena. A fost profesor la Universitatea din București și director al Arhivelor Statului, a fost primul președinte al Comisiei consultative heraldice.

 

 

 

 

Imagini pentru Dimitrie Onciul photos

 

 

 

S-a ocupat de problema originii românilor, demonstrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părți ale Dunării și respingând teoria migrațiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci ca Franz Josef Sulzer, Eduard Robert Rösler sau Johann Christian von Engel.
A întemeiat școala critică în istoriografia românească si a demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale românești a fost o urmare firească a dezvoltării vechilor formațiuni politice locale, combătând teoria neștiințifică a „descălecatului”.

 

 

 

1935: A fost înscrisă la tribunal, organizatia politică „Totul Pentru Ţară”, un   partid legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) şi format din elementele organizaţiei dizolvate.

L-a avut ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime.

De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obţinut 66 de mandate.

Noua organizaţie  şi-a ales semnul electoral – un pătrat cu două puncte în centru.
Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail.

În 1930 şi-a luat numele de Garda de Fier, dar a fost dizolvată de liberali în 1933.

S-a reînfiinţat sub numele de „Totul pentru Ţară” în 1935.

În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorinţa de a instaura o guvernare personală, a hotărât „epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători „gardişti” au fost arestaţi şi, ulterior (30 noiembrie 1938), 13 dintre ei, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu, fiind  ucişi la ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

1959: S-a născut renumita soprană română Felicia Filip . 
 
Felicia Filip a inceput studiile muzicale ca violonista, ajungand sa cante, ca solista, Concertul pentru vioara de Max Bruch. Ulterior, a devenit studenta la canto la Academia de muzica din Bucuresti.
Dupa absolvire s-a angajat, ca solista, la Opera Nationala Romana.

 

 

 

 

 

 

 

Marea ei cariera internationala a inceput in anul 1991. Prima data a cantat la Basel, in Elvetia, urmand multe scene din lumea intreaga. Tanara soprana a fost incoronata ca „Noua regina a Traviatei”, rol pe care l-a cantat cu o muzicalitate iesita din comun si cu puterea interpretativa a unei mari tragediene („Tragediana superba” a titrat „L’est Republicain” in Nancy, mai 1998).

La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova, publicul a rasplatit-o cu ovatii indelungate.

A cantat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi si in regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alaturi de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.

A primit numeroase premii printre care remarcam:
1983 „Francisco Vinas” – Barcelona, Premiul I si Premiul Mozart
1985 „P.I. Ceaikovski” – Moscova, Premiul al II-lea
1987 „Belvedere” – Viena, Premiul al II-lea , Premiul Mozart si Premiul Japonez
1991 „The Glory of Mozart” – Toronto, Premiul I
Felicia Filip este singura cantareata din lume care a castigat toate premiile importante „Mozart”

 

 

1965: România a devenit membră a Organizației Interguvernamentale Consultative pentru Navigație Maritimă,  organizaţie specializată a ONU (creată la 17.III.1959), cu sediul la Londra.

În cadrul acestei agenții specializate denumite în prezent Organizația Maritimă Internațională, România este parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației, prevenirea poluării și facilitarea traficului maritim internațional.

 

 

1990: La Târgu Mureș au avut loc conflicte de stradă între grupuri de naționaliști maghiari și români, aplanate doar după intervenția armatei.

 

 

 

Desfășurarea evenimentelor a condus la suspiciuni privind implicarea serviciilor secrete în declanșarea conflictului, cu scopul destabilizarii statului si separarea Transilvaniei de România.

Ulterior, Biroul Executiv al CPUN a infiintat o comisie de ancheta, insarcinata cu investigarea acestor incidente grave.

 

 

 

 

 

 

 

2000: A fost inaugurat, la Spitalul Clinic Fundeni, primul centru de transplant medular din România.

 

 

 

2004: La Bucureşti fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, monument realizat de sculptorul Paul Vasilescu.

 

 

 

Imagini pentru în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza,photos

 

 

 

 

 

2015: A avut loc o Eclipsa de Soare, un eveniment astronomic care a fost vizibil în Europa, Africa de Nord și în Asia de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe „uscat” eclipsa a fost totală peste Islanda, Scoția, Insulele Feroe, Scandinavia, până în Insula Spitzbergen.

Durata maximă de totalitate a fost de 2 minute și 47 de secunde, pe coasta Insulelor Feroe, la orele 9:46 UTC.

 

 

 

 

 

La 20 martie, este sărbătorită Ziua internațională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus și se referea la o clasificare a popoarelor în funcție de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunități de oameni, răspândiți în toată lumea și vorbind limba franceză.

Cu toate acestea, această definiție a francofoniei nu a fost însușită și de către lexicografi, doar termenul de francofon impunându-se în Larousse, în 1932, potrivit  Larousse.fr.

 

 

 

 

 

 

 

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Un prim pas concret spre instituționalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferință a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă.

Conferința s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenției de cooperare culturală și tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenția interguvernamentală a Francofoniei.

Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de țări francofone membre. Astazi organizatia reuneste 75 de tari membre

 

 

 

 

 

20 martie este  Ziua Internațională a Fericirii

 

Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie.

Ziua Internaţională a Fericirii a fost  sărbătorită pentru prima dată în 2013,  pe data de 20 martie. Decizia fost luată  în 2012  de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia adoptată prin consens.

Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/20/o-istorie-a-zilei-de-20-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

  8. http://www.rador.ro/2019/03/20/calendarul-evenimentelor-20-martie- 

20/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ZIUA DE 18 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 18 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1823: S-a născut la Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, Constantin D. Aricescu, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească, fost membru în Divanurile ad-hoc, care a desfășurat și  o intensă activitate în favoarea Unirii Principatelor Române.

Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821.

 

 

 

 

 

Imagini pentru , Constantin D. Aricescu, photos

 

 

 

A urmat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti (1838-1844) si a activat  în mai multe domenii: inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, Director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor „Românul”, „Pressa” şi „Buciumul”, colaborator al mai multor publicaţii: „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” ş.a., director al internatului „Matei Basarab” din Câmpulung etc.

Activitatea sa de revoluţionar paşoptist  l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863).

Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, consideră că este de datoria sa de bun român şi „june progresist, să demaşte protectoratul perfid al ţarului”, astfel creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”.

Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica a fost condamnat şi închis la Snagov (ianuarie – decembrie 1850).

Ca deputat în Adunarea ad-hoc de la Bucureşti (1857), a desfăşurat o intensă activitate unionistă, este secretar al comitetelor locale şi coordonatorul acestora de la Câmpulung.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a acestuia.

Debutează ca scriitor în anul 1846 în „Curierul românesc”. Publică mai multe poezii revoluţionare: Rugă libertăţii, Libertate României ş.a., în timpul evenimentelor din 1848, şi un volum de „Memorii”, scrise în detenţia de la Snagov.

Editează mai multe volume de versuri, scrie, făcând unele observaţii critice, realiste asupra vieţii monahale, mai multe piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-1847), dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Ca istoric elaborează prima monografie a oraşului său natal „Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României” (1855-1856), publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874).

Scrie şi memorialistică: Memoriile mele, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov.

Spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, Constantin D. Aricescu, a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc.

   Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886).

A decedat la 18 februarie 1886, în orașul natal, Câmpulung-Muscel.

 

 

 

La 18 martie 1833 (30 martie 1833, stil vechi),  se constituie la Iaşi, in Principatul Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta,  Societatea de medici şi naturalişti.

 

 

 

 

 

1856: A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfârșit razboiul din Crimeea, în urma căruia Rusia a suferit o mare înfrângere din partea unei coaliții de state europene (Marea Britanie, Franța, Regatul Sardiniei, și Imperiul Otoman). 

Tratatul a avut o importanta crucială pentru viitorul Principatelor Romane, obligând Rusia la  un uriaș pas înapoi in pretențiile sale de dominație a regiunii Balcanilor si Marii Negre.

De asemenea, tratatul stabilea libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase.

A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate).

Gubernia Basarabia, rapita la 1812,, rămânea,în continuare în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (judetele Cahul, Izmail si Bolgrad) era restituita de Rusia, Moldovei.

 

 

1866:  Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor).

Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

 

 

 

 

 

 

 1878: Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiană, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.

 

 

 

 

 

 

 1887: Principele Ferdinand a fost declarat in mod oficial mostenitor al Tronului României , conferindu-i-se si titlul de „Alteță Regală, Principe de Romania”. 

 

 

 

 

 

 

1895: S-a nascut  Ion Barbu (Dan Barbilian), poet și matematician român, reprezentant de frunte al curentului ermetic în poezia româna; (d. 1961). 

 

 

 

1899: S-a nascut Ion Finteșteanu,celebru actor român de teatru și de film, (d. 21 octombrie 1984).

A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București.

 

 

A fost  profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie, unde i-a avut ca asistenți pe marii actori Sanda Manu și  Dem Rădulescu.

 

1906: Inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, Franţa, primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcţie proprie mai greu decît aerul.

Traian Vuia, inventator român, pionier al aviaţiei mondiale

Traian Vuia, inventator român, pionier al aviaţiei mondiale

 

 

Avionul Vuia 1, 18 martie 1906

 

 

Avionul „Vuia 1”, 18 martie 1906

 

La 18 martie 1906 inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, pe cîmpul de la Montesson, primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decît aerul.

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România), a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale.

El  s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor pe care le-a prezentat în februarie 1903, Academiei de Ştiinte din Paris, insotite de un memoriu intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul.

Proiectul  sau a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze singur micul monoplan (aeroplanul „Vuia 1”), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul lui Vuia a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu. Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord„, fără „ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).

Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbateri asupra definiţiei de primul aeroplan.

Schiţă avion Vuia 2, brevetat în 1907 la Bruxelles, Belgia
Schiţă avion Vuia 2 - vedere 2, brevetat în 1907 la Bruxelles

Schiţă avion „Vuia 2”, brevetat în 1907 la Bruxelles, Belgia

 Schiţă avion „Vuia 2” – vedere 2, brevetat în 1907 la Bruxelles

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul „Vuia 1 bis„. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit „Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

Vuia şi avionul său

1909: S-a nascut Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român; (d.14.01.2008).

 1912: In România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică  de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.

 

La 18 martie  1913 – 2 aprilie 1913 se desfasoara Conferinţa internaţională de la Petersburg, in  Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.

La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.

 

 

 

 1915: La  Craiova, in România, apare primul număr al revistei  „Basarabia”, o  publicaţie care ulterior s-a editat la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.

1917: In Chişinău, gubernia Basarabia, este  convocată la sediul redacţiei ziarului „Cuvînt moldovenesc” o  şedinţă  în vederea creării  Partidului Naţional Moldovenesc.

La şedinţa la care au participat 21 de fruntasi naţionalisti romani basarabeni, este discutat şi aprobat proiectul programului partidului elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.

 1921: S-a nascut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; ( d. 31 ianuarie 2011, Cluj).

1926: S-a născut  la  Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu ; (d. 17 martie 2011, București).

A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București. 
Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig.
În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig.

Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri.
Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

1937: S-a nascut la Ramnicu-Valcea,  compozitorul si cantaretul roman de muzica usoara Horia Moculescu. 

 

 

 

 

1946: S-a nascut Sorin Dumitrescu, artist plastic roman, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

 

 

 

 

 

 

 

Este presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”,

 

 

 

 

 

 

1954: A apărut  la Bucureşti, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

 

 

 

 

 

După 1968 i-a fost schimbată denumirea în „România Literară”,  pentru a relua tradiţia vechii  gazete editate  de poetul Vasile Alecsandri.

 

1955: S-a născut in localitatea Lopătari, jud. Buzău,Casian Craciun, episcopul ortodox al Episcopiei Dunarii de Jos.

 

1957: S-a nascut (Bucuresti), Horia Roman Patapievici, scriitor şi eseist, fizician, director al Institutului Cultural roman si  membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

 

 

 1965: In Republica Populară Română, Marea Adunare Natională l-a ales președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al Consiliului de Miniștri, pe Ion Gheorghe Maurer .

 

 

 

 

 

 

 

1991: A decedat  istoricul român Maria Holban, membru al Academiei Române; (n. 30 mai 1901).

Era fiica generalului Ştefan Holban, fost ataşat militar la Petersburg, guvernator al Budapestei, ministru de război în guvernul Take Ionescu.

După ce a  obţinut  licenţele în Drept şi Litere, la Universitatea din Bucureşti, a  urmat trei stagii de pregătire la Paris, în 1929, 1936 – 1938 şi 1939. Lucrarea sa  de doctorat, „Quelques aspects inconnus de la Préréforme française”, pregătită cu Nicolae Iorga, a fost susţinută la 17 mai 1939. S-a specializat în paleografie latină şi limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină şi franceză şi a tradus cântece populare româneşti şi poeţi români, în limba franceză, precum şi străini, în limba română. Interesată cu predilecţie de secolul al XVI-lea sau de heraldică, publică mai multe studii în «Revue historique du Sud-Est européene». Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort, sau traduceri, cum a fost monumentala lucrare a lui Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval.

Din 1949 lucreaza  la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti,unde  colaborează la pregătirea marilor colecţii de documente, Documente privind istoria României şi Călători străini despre Ţările Române.

A fost  din 1990 membru corespondent al  Academiei Român.

 

 

 

 

1994: A murit renumita actriţă română Gina Patrichi, (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (n.08.1936).

 

 

 

 

 

 

 

1999: In Romania s-a infiintat  Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române).

Membrii de onoare au fost alesi : Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov.

Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si  31 personalităţi străine.

 

 

 

2002: In  România a  început recensământul populaţiei (perioada 18 – 28 martie).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conform rezultatelor recensamântului, populația României număra 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.

 

 

 

 

2002:  Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Una dintre personalitatile  vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

 

 

 

 

 

2007: A murit la Paris sculptorul Ovidiu Maitec, profesor universitar și membru titular al al Academiei Române; (n. 13 decembrie 1925, Arad).

Imagini pentru Ovidiu Maitec,photos

A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București
Între 1950 și 1956 este asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București.

 Stralucit urmaș spiritual al lui Brâncuși, cum îl numea Mircea Eliade, sculptura sa propune o sinteza intre universul arhaic și sensibilitatea modernă.

Operele sale se afla in importante muzee si galerii din tara si din strainatate: Paris – colectia Fondului National de Arta Contemporana, Londra – Tate Gallery, Sydney, K?ln, Mannheim, Florida, etc.

 A fost înmormântat în ziua de 23 martie, la Cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/18/o-istorie-a-zilei-de-18-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

18/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ZIUA DE 17 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 17 martie în istoria noastră

 

1819: S-a născut poetul român Alecu Russo, (numele familiei era Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat aflat pe valea Bâcului, în Basarabia, Prodăneștii Vechi).

A fost  unul dintre ideologii generaţiei de la 1848 din Țarile Române.

Imagini pentru alecu russo photos

Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim in 1855, care apare în versiunea românească in publicația ”România literară” a lui Alecsandri; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

Anterior, in 1850, ‘Cântarea României” aparuse, in versiune franceză, în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris.

„Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului.

O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga)

 Poetul a decedat la Iași, la 5 februarie  1859 .

 

1866: Este promulgat  „Decretul pentru înfiinţarea „guardiei orăşeneşti”, instituită în toate oraşele, „pentru a priveghea la paza ordinei”.

 

 

 

1866: A început să funcţioneze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de „Bank of Roumania”.

Primul preşedinte al Consiliului sau de administraţie a fost Ion Ghica.

 

 

Imagini pentru Sediul Bancii Nationale a României photos

Foto: Sediul Bancii Nationale a României

 

1883: S-a născut la Curtea de Argeş, scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai literaturii române de avangardă .

A facut studii de drept și, după luarea licenței, a funcționat  ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște.

După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație.

Este autorul cunoscutelor scrieri scurte  „fabulă” Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir.

  S-a sinucis la 23 noiembrie 1923,  în București, fără să lase vreo explicație asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, ” fără nici o cauză”.

Cadavrul i-a fost descoperit într-un boschet, si la acel moment, presa anunţa „sinuciderea unui funcţionar“. Scriitorul încă nu exista atunci.

Scrierile lui – puține la număr – cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să creasca si au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii românești de avangardă.

Sașa Pană îi tipărește în 1930 o ediție a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz.

Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului”.

Mai aproape poate de spiritul dadaist – deși nu pare să fi avut cunoștință de existența curentului Dada –  Urmuz a întreprins o critică în esență grotescă, unică în felul ei  a literaturii, căreia în ciuda aparenței hilare, de bufonerie a scrierilor sale, nu-i lăsa nici o speranță de supraviețuire.

Astăzi, Urmuz este considerat unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet“ al câtorva curente literare, iar străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi.

De la momentul acelei sinucideri, considerată astăzi un veritabil „act artistic“, opera lui Urmuz s-a propagat prin secolul XX, fiind însuşită, distilată şi prelucrată de câteva curente literare care au făcut istorie. Suprarealiştii şi-l revendică, la fel şi dadaismul, ba chiar şi o parte a adepţilor postmodernismului.

Operele sale au fost traduse şi citite de la New York la Paris şi retur, iar influenţa lui Urmuz a depăşit cu mult graniţele literaturii, fiind transferată în alte domenii artistice, precum muzica, pictura sau sculptura.

1916: S-a născut compozitoarea şi pianista Hilda Jerea; (m. 1980).

Imagini pentru hilda jerea photos

 1917: S-a născut Zorica Laţcu (maica Teodosia din 1948), poetă creştină şi traducătoare, care a făcut parte din generaţia formată duhovniceşte în atmosfera plămădită la Mănăstirea Sâmbăta în jurul Părintelui Arsenie Boca, căruia Zorica i-a închinat volumul de versuri „Poemele Iubirii”.

Imagini pentru Zorica Laţcu photos

A făcut importante traduceri din scrierile Sfinţilor Părinţi și a avut o însemnată contribuţie şi la tălmăcirea primelor volume de Filocalie, editate de părintele Dumitru Stăniloae.

A stat 3 ani în temniţele comuniste ; (m. 1990).

1921: Apare săptămînal la Bucureşti Viaţa Socială, organ de presă central al mişcării sindicale din România. 

Publicaţia apare în intervalele 17 martie 1921 – 25 martie 1923 şi mai – august 1928.

Printre colaboratori se numără P. Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Gh. Cristescu, etc.

1932) : Pe scena Operei Române din Bucureşti, avea loc premiera tabloului coregrafic într-un act, „La piaţă”, de Mihail Jora.

1936: Au fost promulgat Codul Penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936.

Astfel, se introduc pentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte accesorii.

Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei.

Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții.

Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.

1936: Este inaugurat la Bucureşti, România, Muzeul Satului, o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Popa, Mihail Pop şi Gheorghe Focşa.

Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai 1936, fiind în prezent una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului.

Imagini pentru Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.photos

Muzeul  Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

Este unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume.

În cadrul Muzeului Satului au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare artistică şi ştiinţifică, patrimoniul Muzeului cuprinzând  peste 300 de construcţii, monumente autentice de arhitectură populară din toate zonele României (gospodării, instalaţii tehnice, ateliere, biserici, fîntîni, şuri, etc.), grupate pe o suprafaţă de 10 hectare (iniţial 4,5 hectare).

1940: A încetat din viaţă actorul Ion (Iancu) Brezeanu (n. 1 decembrie 1869). A interpretat personaje din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din „O noapte furtunoasă” şi „Cetăţeanul turmentat”din piesa „O scrisoare pierdută” etc.; (n. 1 decembrie 1868).

 A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

Iancu Brezeanu
în  piesa „Cetăţeanul turmentat|”

Împreună cu Aristide Demetriade, N. Soreanu, Petre Liciu şi fiul său, regizorul Petre Brezeanu, participă la realizarea filmului „Independenţa României” (1912).

 1941: A încetat din viaţă la Cannes, în Franţa, Nicolae Titulescu (n. 17 martie 1882, Craiova, România), jurist, diplomat şi om politic român, profesor universitar la Bucureşti, ministru de Externe între 1927-1928 şi 1932-1936 si membru titular (din 1935) al Academiei Române.

Nicolae Titulescu a fost şi reprezentant permanent al României la Societatea Naţiunilor (1921-1936) şi preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor (1930 şi 1931) numit în epocă „Ministrul Europei” sau „Omul Genevei”.

 A  desfășurat o vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania.

Îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume.

NOTĂ: La 14.III.1992 au fost reînhumate, la Braşov, conform dorinţei testamentare, osemintele diplomatului Nicolae Titulescu (aflate la Cannes, timp de 51 de ani)

1944:  S-a născut Paul Cornel Chitic, dramaturg, critic de teatru şi critic de artă,  membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Scriitorilor,  laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor in 1966. A murit pe 8 iulie 2007.

Foto: Paul Cornel Chitic (Wikipedia.ro)

1944: Încep, la Cairo, tratativele dintre Barbu Ştirbei, reprezentantul opoziţiei, şi Aliaţii coalitiei antinaziste, pentru încheierea unui armistiţiu, în numele Opoziţiei Unite şi al lui Iuliu Maniu.

Pentru a organiza rasturnarea regimului progerman din România, opoziţia cerea să se asigure: menţinerea independenţei ţării, respectarea drepturilor ei teritoriale, primirea statutului de cobeligerant.

Prințul Barbu Alexandru Știrbey (n. 4 noiembrie 1872, Buftea – d. 24 martie 1946, București) a fost un om politic din România, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române.

Bunicul său a fost Barbu Știrbei, Domn al Țării Românești între 1849 – 1856. Tatăl său a fost Alexandru Știrbei, om politic, iar mama, Maria Ghika-Comănești.

Este descendent și din neamul Brâncovenilor prin bunica Elisaveta. Era  fratele Elisei Știrbei și al prințului George A. Știrbey (1883-1917).

El a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea.

Revenit din exil, după înlăturarea în 1940 a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la Cairo și Moscova, în încercarea de a trata cu Aliații.

În anul 1945, partidele politice istorice și Regele Mihai doreau formarea unui guvern sub conducerea lui Barbu Știrbey.

Dar la 2 martie 1945, guvernul Petru Groza a fost impus de Moscova, astfel că Barbu Știrbey nu a apucat să fie numit prim-ministru. El a murit în mod neașteptat în 1946 de cancer hepatic. A fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.

 

 1944: S-a născut la București actorul de teatru și de film român Dan Nuțu.

A absolvit cursurile IATC în 1966, activitatea sa teatrală desfășurându-se la Teatrul Bulandra. Debutul în film este în Cartierul veseliei de Manole Marcus (1964), iar consacrarea o cunoaște în prima peliculă semnată de Lucian Pintilie, Duminică la ora 6 (1965), unde interpretează rolul unui adolescent ilegalist.

Urmează în film mai multe roluri de tineri nonconformiști (devine „durul-vulnerabil al cinematografiei anilor ’60”, conform lui Tudor Caranfil în „Dicționar de filme românești”, ed. Litera, 2002), care îi aduc o mare popularitate.

Plecat din țară prin 1979, se stabilește în Statele Unite ale Americii, unde va practica inițial meseria de șofer de taxi. A mai încercat în această perioadă să păstreze legătura cu lumea teatrului și a filmului, însă nu a mai primit decât roluri de figurație.

Revine sporadic în țară după 1990, iar din 2005 se implică într-un proiect comun al canalului TV ARTE și (temporar) TVR1, de instruire a tinerilor creatori de documentare în cadrul unui Atelier de vară (Aristoteles workshop) ajuns la a treia ediție în 2008.

1958: A fost înființată Convenţia Organizaţiei Interguvernamentale Maritime Consultative (OIMC), încheiată la 6.III.1948, la Geneva (data oficială a înfiinţării OIMC este considerată 13.I.1959, când a avut loc prima sa reuniune.

Din 22.V.1982 şi-a schimbat numele în Organizaţia Maritimă Internaţională; OMI este instituţie specializată a ONU, cu sediul la Londra. România a devenit membră a acestei organizaţii prin Decretul 114/1965.

1960: A murit Hans Mattis Teutsch, pictor, sculptor şi teoretician al artei, unul dintre artiştii reprezentativi pentru avangarda românească.

Hans Mattis-Teutsch s-a născut pe 13 august 1884 la Brașov, într-o familie mixtă maghiaro-germană.

 A studiat timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul József Rippl-Rónai, apoi, din 1903, la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann (1850–1906), și Baltasar Schmitt (1887–1942) , oscilând în arta sa între art nouveau, post-impresionism și fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism.

Din respect pentru tatăl său vitreg, a adoptat în anul 1904 numele de Teutsch, pe care l-a atașat numelui său de naștere, Mattis.

În perioada 1944 – 1945, a fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia.

A fost interzis de comuniști un număr de ani și reintegrat apoi în viața artistică brașoveană.

Cartea sa ”Reflecțiuni asupra creației artiștilor plastici în epoca socialistă sau Realismul constructiv”, finalizată în ziua de 18 decembrie 1959, dictată în limba germană și redactată în aceeași limbă de către eleva și colaboratoarea sa, pictorița Irina Lukász, a rămas în manuscris.

În memoria sa, Liceul de Arte Plastice din Brașov a primit numele său.

1973: A încetat din viaţă avocatul (licențiat al Facultății de Drept din Iași), scriitorul şi publicistul român Demostene Botez, academician (membru corespondent din 1963) ; (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași.

A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva”. Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.

A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.

Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.

Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.

1991: Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a boicotat referendumul de restabilere a fostei Uniuni Sovietice.

Steagul Republicii Moldova

Drapelul Republicii Moldova

La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverane la acel moment, nu a participat la referendumul privitor la menţinerea URSS.

Trebuie de remarcat că referendumul unional din 17 martie 1991 a fost primul referendum de la crearea U.R.S.S.

Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut totusi loc, în R.S.S.Moldoveneasca acesta  a fost boicotat de majoritatea populatiei , prezentandu-se la vot  doar  cetatenii din unele raioane din est (Transnistira de azi) şi Găgăuzia.

Harta administrativă actuală a Republicii Moldova

Harta administrativă actuală a Republicii Moldova

Nereuşita desfăşurarii referendumului în unele republici unionale printre care şi RSS Moldovenească nu a împiedicat Comitetul Central al URSS,  să declare că majoritatea respondenţilor care au participat totusi  au optat pentru restabilirea Uniunii Sovietice  şi ca prin urmare aceasta trebui refăcută.

În baza rezultatelor referendumului unional din 17 martie 1991 se va naste ulterior şi ideea de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), care este o organizaţie internaţională funţională astăzi si care are in centrul sau Rusia.

2005: A încetat din viaţă la Cluj, eseistul, criticul, istoricul literar, laureat al premiului Herder, Adrian Marino.

Este cel mai tradus critic literar român.

Imagine similară

 

 

A debutat în 1939 la Revista „Jurnalul Literar”, avându-l ca director pe George Călinescu. A obținut titlul de doctor în 1946 cu teza „Viața lui Alexandru Macedonski”.

A fost arestat în 1949 pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țăranist, activități considerate ilegale de guvernul de atunci si a  fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești (azi parte a comunei Bordușani, Ialomița), alți șase ani (1957 – 1963).

Nu va avea drept de semnatură până în 1965, când  a debutat  la 44 de ani cu „Viața lui Alexandru Macedonski”.

După alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile.

A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveția si a  avut, de asemenea, burse în Franța și Germania Federală.

Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, „Cahiers roumains d’etudes literaires”.

În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981.[necesită citare]

Cele 7 volume „Biografia ideii de literatură” (1987-2003), reprezintă prima enciclopedie românească literară completă.

 A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

 

 

 

 

 

2011: A decedat la București, cunoscutul critic, istoric literar și editor român, Romul Munteanu; (n. 18 martie 1926, Călanu Mic, Hunedoara).

A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat activitatea universitara la  București, la Institutul Pedagogic și apoi la Universitatea din București.

Teza sa de doctorat,”Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc” a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig.

 

 

  

În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri.

Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

 

 

 2016: A decedat matematicianul Solomon Marcus, unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi ai poeziei matematice; (n. 1925)

Imagini pentru Solomon Marcus,photos

Era fratele scriitorilor Marcel Marcian şi Marius Mircu.

Domeniile sale de cercetare au fost extrem de vaste: analiză matematică, calculatoare, lingvistică, informatică, poetică, semiotică, antropologie, istoria şi filozofia ştiinţei, educaţie.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001.

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/17/o-istorie-a-zilei-de-17-martie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro;

  7. Istoria md.

  8. http://www.rador.ro/2019/03/17/calendarul-evenimentelor-17-martie

18/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: