UN STUDIU din 1979 PRIVITOR LA bătrânii LIDERI COMUNIȘTI care aveau acces la butoanele nucleare și decideau necontrolați asupra soartei popoarelor pe care le conduceau

Doi lideri politici comuniști (Brejnev și Honnecker) care au şocat întreaga lume!

Unul dintre cele mai faimoase săruturi din istorie a fost cel dintre liderul comunist Erich Honecker (n. 1912 – 1994), şi sovieticul Leonid Brejnev (19 decembrie 1906  – 10 noiembrie 1982). Evenimentul care a făcut înconjurul lumii a avut loc în timpul celei de-a 30-a aniversări a Republicii Democrate Germane, din 1979.

Liderii care decideau soarta a jumătate de Europă s-au întâlnit simbolic în faţa Zidului Berlinului. Leonid Brejnev fusese invitat de către reprezentantul puterii comuniste din RDG, Eric Honecker, pentru a celebra 30 de ani de la naşterea jumătăţii estice a Germaniei. Berlinul era pregătit de sărbătoare conform standardelor comuniste.

După ce au urcat împreună în tribuna oficială, iar sovieticul şi-a rostit discursul, acesta s-a întors spre Eric Honecker, s-au îmbrăţişat, iar apoi, spre suprinderea întregii lumi şi deliciul fotoreporterilor, cei doi lideri s-au sărutat prelung pe gură. Momentul a fost imortalizat perfect de către fotograful Regis Bossu, publicaţiile de pe întreg mapamondul preluând poza şi numind-o simplu, dar esenţial „Sărutul”.

Gestul reprezintă totuşi un simbol în cultura politică comunistă. „Sărutul frăţesc socialist” este de fapt o pecetluire a unei înţelegi dintre doi lideri, sau un semn al unei strânse legături dintre cele două ţări pe care le reprezintă. Sărutul se practica deseori, pe obraz în cele mai multe cazuri.

Când Zidul Berlinului a fost dărâmat, în 1989, artistul sovietic Dmitri Vrubel a decis să picteze o reinterpretare a sărutului celor doi. Graffitul de pe ruinele zidului a fost numit de către artist „Sărutul morţii”, dar pe marginea imaginei stă scris: „Dumnezeu să mă ajute să supravieţuiesc acestei iubiri mortale.”(https://historia.ro).

Batranii cu butoane nucleare

Publicația http://www.ziua.ro, relata sub semnătura jurnalistului Ioan TUDOR, că în 1979 CIA isi punea problema liderilor lumii sovietice – drept urmare a realizat un studiu care imbina medicina cu politica, studiu in care erau analizate efectele imbatranirii asupra liderilor din tarile comuniste.

Studiul pornea de la constatarea ca liderii din spatiul comunist aveau varste inaintate – iar tremuratul mâinii asupra butonului nuclear era un factor cat se poate de serios.

Redam in rândurile urmatoare acest studiu care rămâne actual până în zilele noastre.

Deciziile guvernamentale si actiunile potential agresive in cazul natiunilor comuniste tin de judecata si stabilitatea emotionala a conducatorilor. In mare majoritate liderii comunisti sunt persoane varstnice, oameni trecuti de 60 de ani sau chiar mai mult.

Cei patru lideri de varf sovietici sunt toti trecuti de 70 de ani: Brejnev are 72, Kosighin are 74, Kirilenko are 72 si Suslov 76.

Media de varsta a celor 14 membri cu drepturi depline ai Biroului Politic este de 67 de ani, peste jumatate din acestia avand peste 63 de ani sau chiar mai mult.

Acelasi lucru se intampla si in Europa de Est, unde majoritatea liderilor sunt varstnici.

Cel mai reprezentativ este Maresalul Tito, din Iugoslavia, care are 86 de ani.

Atat Janos Kadar din Ungaria, cat si Erich Honecker din Germania de Est au 66 de ani. Enver Hoxha din Albania are 70 de ani, prim-secretarul bulgar Todor Jivkov are 67, Edward Gierek din Polonia are 66, ca si Guvtav Husak din Cehoslovacia.

Nicolae Ceausescu in varsta de 61 de ani, din Romania, este cel mai tânâr sef de stat din Europa de Est.

Noul Comitet Permanent al Biroului Politic al Republicii Populare China este compus, in ordine ierarhica, din Hua Kuo-feng, Yeh Chien-ying, Teng Hsiao-ping, Li Hsien-nien si Wang Tung-hsing. Observatorii Chinei nu cred ca Yeh (80), Teng (74) si Li (71), toti veterani din Marsul cel Lung, s-au supus unui lider mult mai tanar si in principiu mai neexperimentat cum este Hua Kuo-feng (59).

Media de varsta a celor 23 membri cu drepturi depline ai Biroului Politic este de 66 de ani, peste jumatate din acestia avand peste 65 de ani sau chiar mai mult. Mai exista si alte state comuniste asiatice care au cu preponderenta lideri in varsta.

De exemplu, in Republica Populara Vietnam, Pham Van Dong are 72 de ani, Le Duran 71, Le Duc Tho 68, Vo Nguyen Giap 66, iar cel mai important cetatean, Ton Duc Thang, presedintele Vietnamului, are 90 de ani.Reactii psihologice in ultima parte a vietiiProbabil cea mai importanta generalizare care trebuie facuta in privinta capacitatilor intelectuale si comportamentale ale persoanelor in varsta este aceea ca nu putem face nicio generalizare la scara larga.

La unii indivizi care imbătrânesc se pot observa efecte semnificative normale sau chiar „organice” incepand cu varsta de 50 de ani, in timp ce alti indivizi pot „functiona”, aparent fara nicio diminuare a intelectului sau capacitatilor creative pana la varsta de 80 de ani. Spre exemplu, daca un individ a avut o cariera de succes, la batranete poate avea o minte lucida, bazata pe experienta de o viata. Un exemplu de lider contemporan care a luat decizii corecte, adesea geniale, pana in momentul decesului la varsta de 78 de ani, este Chou En-lai.

Totusi, in mod ironic, majoritatea eforturilor sale ca lider au urmarit domolirea reactiilor extreme ale lui Mao Tse-tung, care era mai in varsta ca el, si a carui cariera politica a fost in mod evident afectata de inaintarea in varsta.Reactii psihologice normale la imbatranireDesi s-ar putea sa nu existe nicio dovada a deteriorarii organice, o serie de reactii psihologice ale unui individ aflat la batranete difera calitativ de cele ale unei persoane mai tinere.

Pentru multi, idea de a-si pierde pozitia sau ocupatia este una infricosatoare, mai ales in cazul in care acestia au avut o cariera de succes. Acest lucru duce adesea la o tendinta de nostalgie, la o tendinta de a vedea prezentul din perspectiva trecutului si la un blocaj, individul cautand solutii si asigurari in trecut.

La unii, amenintarea pierderii pozitiei si diminuarii fortei fizice poate duce la o serie de reactii defensive, acestia devenind hiperdependenti si preocupati sa-si demonstreze forta si puterea. Timpul este extrem de important.

Aceleasi ambitii, idealuri, sentimente si dorinte ce au motivat individul care imbatraneste atunci cand erau tanar se regasesc la o varsta inaintata. Un specialist in psihologie geriatrica a observat faptul ca „vechile dorinte nu mor niciodata, ele nici nu se ofilesc”. Desi, de cele mai multe ori, un individ care a imbatranit nu se gandeste la el ca la un batran, in momentul in care devine din ce in ce mai constient de trecerea anilor, simte nevoia acuta de a se face remarcat.

El s-ar putea intreba: „Ce am realizat eu? Cat timp mi-a mai ramas?” Aceasta perceptie, ca nu mai are mult timp, tinde sa fie mai accentuata in momentul in care apar si boli psihice grave. (…)Este interesant de observat faptul ca principalii actori ai actualei drame din Orientul Mijlociu, Anwar Sadat din Egipt si Menahmen Begin din Israel, sufera de boli grave de inima. S-ar putea ca perceptia lor sa fie aceea ca nu mai au suficient timp, avand in vedere dorinta lor de a participa in mod activ la initiativele diplomatice care au fost incepute in decembrie 1977.

Aceasta nevoie de a urgenta actiunile datorita perceptiei de diminuare a timpului, duce la exagerarea nevoilor si tendintelor personale, astfel incat modelele si atitudinile preexistente tind sa fie amplificate.

Acest lucru este valabil in special in cazul indivizilor care provin dintr-o cultura unde primeaza tineretea, ambitia si forta. Inaintarea in varsta in cazul acestor culturi este privita ca o amenintare. Contrar, in cazul culturilor care incurajeaza legaturile de familie stranse, unde religia incurajeaza calmul si intelepciunea, batranii pot fi priviti ca profeti, avand un loc de onoare. In asemenea tari apropierea mortii este privita cu indiferenta si ca urmare gradul de influenta negativa pe care o are inaintarea in varsta se diminueaza in mod proportional.

Chou En-lai este un exemplu extrem de concludent. El a reactionat aproape normal la cancerul care in cele din urma l-a omorat la varsta de 78 de ani si se pare ca a reusit sa se ocupe de chestiunile care tin de guvernare, cu inteligenta, corectitudinea si echilibrul care-l caracterizau. Un alt exemplu, din lumea non-comunista, de influenta a culturii asupra varstei este Morarji Desai, primul-ministru al Indiei, in varsta de 81 de ani, o persoana foarte religioasa care considera ca numirea sa in functie este datorata puterii karmei sale. In contrast cu nevoia de a actiona cat mai repede, care se intalneste la majoritatea liderilor in varsta din Vest, la Desai se observa o absenta totala a acestei dorinte, deoarece religia il invata ca, in timpul vietii, fiecare are timp sa-si implineasca destinul dat de Dumnezeu.

Aceasta lipsa a dorintei de a actiona cat mai repede i-ar putea afecta totusi eficienta politica, fiind incapabil sa ia masuri eficiente pentru a rezolva problemele majore ale Indiei.Nu se poate face nicio corelatie intre varsta si degradarea cerebrala. Multe persoane in varsta de 70 sau 80 de ani functioneaza la un nivel foarte inalt, fara sa le fie afectate deloc sau foarte putin capacitatile creative si intelectuale, in timp ce multe persoane tinere au mari probleme in a functiona normal.

Dar, odata cu declansarea simptomelor sclerozei arterelor sau a altor semne de degradare a activitatii cerebrale, este de asteptat sa apara si alte disfunctionalitati „organice”, mult mai severe.

Rigiditatea în gândire

Indivizii afectati au demonstrat o reducere progresiva a capacitatii de gandire abstracta. Gandirea devine din ce in ce mai concreta si rigida.

Apare o tendinta de a vedea lucrurile in alb si negru, iar capacitatea de a deosebi nuantele si subtilitatile se diminueaza. Raspunsurile nu sunt fluente si devin stereotipuri, astfel incat persoana afectata pare a fi din ce mai „incapatanata”.

Valorile morale sunt greu de schimbat. Se pare ca liderii care sufera de afectiuni organice ale creierului nu mai pot opri un plan ce a fost demarat, chiar daca exista dovezi clare ca acesta nu mai trebuie sa continue.

Desi majoritatea actiunilor lui Mao Tse-tung erau justificate din punct de vedere politic, tinand cont de perceptia acestuia cum ca nu mai are prea mult timp, este posibil ca aceste efecte psihologice sa fi contribuit la pacea Revolutiei Culturale.

Apare o degradare generala a capacitatilor intelectuale. Concentrarea si memoria, in special memoria recenta sunt afectate cel mai des. La aceasta se adauga si o deteriorare a capacitatii de analiza. Impulsurile care erau inainte controlate de capacitatea de analiza sunt exprimate acum mult mai usor.

Ca urmare, este posibil ca individul sa fie mult mai agresiv sau mai usor de provocat.Instabilitate emotionalaIn general, reactiile emotionale devin mult mai greu de controlat, indivizii afectati fiind irascibili, avand accese de furie, suparare sau euforie, fiind mult mai sensibili la orice agresiune. Reactiile depresive sunt si ele adesea intalnite.Persoanele care inainteaza in varsta nu se maturizeaza intotdeauna, iar tulburarile de personalitate tind sa se intensifice.

Aceste persoane devin suspicioase si chiar paranoice. Atât Republica Populară Chineză, cat si Uniunea Sovietică ne dau exemple clare din istorie. Mereu suspicios, in ultima perioada a vietii sale, Stalin se gasea intr-o stare de paranoia clinica, exemplificata in mod ostentativ in „complotul medicului”.

În acelasi fel, in timpul Revolutiei Culturale, s-a observat faptul ca foarte multe persoane care ii erau fidele lui Mao, inca din timpul Marșului cel Lung, au fost eliminate din viata politica (neincrederea lui Mao nu era complet nefondata, avand in vedere ca au existat schimbari in ceea ce priveste loialitatea unor persoane fata de el, ca reactie la faptul ca nu mai erau de acord cu modul in care Mao, care era in varsta, conducea tara).

Zile bune si zile relePersoanele afectate au atat zile bune, cat si zile rele. Scleroza arteriala se caracterizeaza prin fluctuatii mari, dar in mod inevitabil nu se ajunge la o imbunatatire a starii. La unii declinul este gradual, in timp ce la altii el este foarte brusc.

Diferentele rezultate in urma analizei zilelor bune si zilelor rele au dus la foarte multe concluzii in privinta psihicului unei persoane. Astfel, daca cineva l-ar vedea pe Mao in una din zilele sale bune, momente in care se afla intr-o stare aparent bună, ar avea tendința sa nu creada rapoartele care vorbesc de sanatatea sa precara.

Pe de alta parte, au existat momente in care Mao era in mod evident dezorientat, fapt ce i-a determinat pe unii sa puna la indoiala sanatatea lui psihica. O chestiune importanta insa in evaluarea sanatatii psihice a unei persoane este analiza acesteia intr-un context, si nu pe baza unei singure situatii sau actiuni.

Daca cineva poate diagnostica o persoana ca suferind de scleroza arteriala cerebrala, chiar daca respectivul pare a nu avea nicio problema, trebuie luat in calcul faptul ca celelalte elemente enumerate il vor afecta in continuare.

Procesul de deteriorare a eficienței mintale

O alta problema care se manifesta la indivizii in varsta care sufera de afectiuni cerebrale este tendinta de negare a proportiilor afectiunii. In cazul liderilor, aceasta negare se poate manifesta prin dorinta de a pastra puterea in momentul in care ar trebui sa renunte la ea. Pe de alta parte, persoanele care se afla in preajma liderului ar putea incerca sa-l impiedice sa ia decizii importante in momentele in care acesta trece prin perioade de criza.

Dar, avand in vedere ca, in perioadele in care are crize, liderul devine foarte suspicios si are tendinta de a nega procesul de deteriorare a eficientei mintale, este foarte probabil ca el sa perceapa intr-un mod gresit realitatea politica.

Daca paranoia liderului ajunge la un asemena nivel incat el se bazeaza pe principiul „cine nu e cu mine e impotriva mea”, atunci este posibil ca cei care se opun sa fie inlaturati. Astfel, o serie de caracteristici psihologice ale unui lider in varsta pot duce la incurajarea unui sistem de conducere ce functioneaza cu sincope, deoarece apropiatii liderului vor incerca sa nu i se opuna.

Este interesant de observat cum functioneaza influenta de grup atunci cand avem de-a face cu un grup de persoane varstnice care iau deciziile importante in politica.

Literatura de specialitate care analizeaza dinamica grupurilor, spune ca tendintele psihologice individuale pot fi sustinute si exagerate chiar in cadrul unui grup in care se ajunge mult mai usor la un consens.

Astfel, daca in acest grup exista si persoane ale căror capacitati mintale nu au fost afectate de vârstă, este foarte probabil ca majoritatea sa fie cea care decide, iar in acest fel sa nu fie adoptate deciziile corecte.

Daca acesta teorie este valabila, este foarte probabil ca judecata și deciziile liderilor in varsta care funcționeazș ca un grup sa fi contribuit la inflexibilitatea politicii sovietice si a altor mișcări din ultimii ani.

VLADIMIR FEDOROVSKI, un susținător al democratizării UNIUNII SOVIETICE, a declarat că: ”URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război”și că ” Arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal

Fostul diplomat sovietic Vladimir Fedorovski, un susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, în prezent cetățean francez și scriitor de succes, opinează în https:// http://www.lefigaro.fr., că URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război.

El a ţinut să precizeze că prăbuşirea zidului de la Berlin nu s-ar fi putut produce pe 9 noiembrie 1989, dacă la Moscova nu s-ar fi aflat la putere un lider reformator înconjurat de o echipă reformatoare.

În Germania de Est erau staţionaţi 500 000 de soldaţi sovietici, iar KGB-ul era gata să pună în aplicare un plan de intervenţie în cazul în care germanii ar fi forţat unificarea țării lor.

Vladimir Fedorovski a evocat în interviul său un moment precis, care s-a derulat pe 10 iunie 1989, cînd Gorbaciov şi echipa sa au înţeles că vor deveni ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă vor accepta să recurgă la forţă.

Decizia lui Gorbaciov de a nu folosi forţa a mai avut, conform declarațiilor lui Fedorovski şi alte motivaţii:

 „În realitate, arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal şi că trebuia ieşit din această logică. Zidul a căzut întrucît Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a guverna”.

Iată o concluzie care merită tot respectul, ca şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov (foto) care a pus-o în urmă cu 30 de ani, în aplicare, dar care a devenit între timp, unul dintre cei mai detestaţi oameni din Rusia,arată scriitorul român Matei Vișniec într-o corespondență pentru https://www.rfi.ro.

Într-adevăr, în vreme ce în occident Mihail Gorbaciov, astăzi în vârstă de 91 de ani, este iubit și este ridicat la rangul de erou pentru că a dat jos Zidul Berlinului, punând capăt tiraniei regimurilor comuniste în estul Europei și în Uniunea Sovietică, în Rusia el nu se bucură nici de departe de un asemenea renume și de popularitate.

Mai mult, un sondaj de opinie, publicat în ziua în care fostul lider sovietic împlinea 85 de ani arăta că numai 12% dintre cei intervievați cred că a făcut ce a putut mai bine pentru țara sa, introducând reformele necesare, în timp ce 24% au declarat pur și simplu că este un „infractor“, un criminal, care a distrus URSS.

Pentru mulți ruși, destrămarea Uniunii Sovietice a lăsat un gol imens și un sentiment puternic că viața de atunci era mai bună.

Doar 1% dintre respondenții unui sondaj realizat, în 2021 (când s-au împlinit 30 de ani de la destrămarea URSS) de Centrul independent Levada, au menționat cele mai grave crime ale sistemului, inclusiv lagărele de muncă forțată din Gulag, și că în URSS au avut loc represiuni politice și execuții. 

De altfel, însuși tiranul de la Kremlin, Vladimir Putin, a descris prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”.

Fedorovski făcea într-un alt interviu acordat tot pentru „Le Figaro”, o comparaţie cu un eveniment mai recent: imaginaţi-vă o Iugoslavie de o sută de ori mai mare şi cu 30.000 de focoase nucleare”, 

El a respins teoriile precum că Gorbaciov era înconjurat de agenţi mandataţi de CIA să submineze, chiar să distrugă URSS.

Vladimir Fedorovski, a fost un martor al evenimentelor majore ale secolului al XX-lea, susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, oponent al puciului din august 1991.

El este autorul mai multor bestselleruri internationale în care a dezvaluit aspecte necunoscute ale perioadei de tranzit spre Rusia de astazi și este cel mai publicat scriitor de origine rusă din Franta.

Cărțile sale de mare succes, „În slujba Kremlinului. Spioni care au schimbat cursul istoriei” sau „Secolul roșu. De la revoluția bolșevică la Putin”, au fost traduse și în limba română.

Vladimir Fedorovski s-a născut la Moscova la 27 aprilie 1950 și este fiul unei rusoaice și al unui ucrainean erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. Deosebit de talentat la limbi străine, a asistat adesea în calitate de translator, la întâlnirile lui Brejnev cu liderii țărilor arabe.  

S-a împrietenit cu Aleksandr Iakovlev, principalul arhitect al perestroikăi, a devenit apoi un colaborator apropiat al lui Gorbaciov, fiind numit consilier diplomatic in Franta, cu misiunea de a explica perestroika (1985-1990). În 1991 a fost unul din fondatorii Mișcării pentru reforme democratice din URSS, al cărei purtător de cuvânt a fost în timpul puciului comunist de la Moscova, din luna august a aceluiași an.

Din această experiență s-a născut cartea „Histoire secrete du coup d’Etat” (1991) care a avut un rol determinant în cariera de scriitor de mare success în Occident. Ultimul său volum, apărut în luna martie 2022, a fost dedicat situației din Ucraina – „Poutine, Ukraine, Faces caches”.

Nu avem dreptul să uităm cele 100 de milioane de victime ale comunismului

Să nu uităm niciodată cele 100 de milioane de victime ale comunismului

În urmă cu 13 ani, pe 12 iunie 2007, când președintele George W. Bush a dedicat un Memorial la Washington D.C. celor peste 100 de milioane de victime ale comunismului, atât comuniștii chinezi, cât și comuniștii ruși l-au atacat imediat pe președintele american, scrie Daily Signal, preluat de publicația românilor americani în articolul https://tribuna.us/sa-nu-uitam-niciodata-cele-100-de-milioane-de-victime-ale-comunismului/.

Ambasada Chinei la Washington a criticat Memorialul ca fiind drept o „încercare de a defăima China”. Gennady Zyuganov, liderul Partidului Comunist Rus, a numit memorialul a fi o „propagandă ieftină”, menită să distragă atenția lumii „de la adevăratele crime sângeroase ale imperialismului american”.

Desigur, nici comuniștii chinezi, nici liderul comunist rus nu au încercat să nege crimele sângeroase ale imperialismului comunist.

După ce a afirmat că „noi, cei vii, avem o obligație solemnă față de victime de a le recunoaște sacrificiul și de a le onora memoria”, Bush a enumerat câteva dintre victimele comunismului:

„Sunt ucrainenii nevinovați care au murit de foame în Marea Foamete a lui Stalin sau rușii uciși în epurarea lui Stalin; lituanienii, letonii și estonienii încărcați în camioanele de vite și deportați în lagărele morții Artice ale comunismului sovietic.

Victimele includ și chinezii uciși în Marele Salt Înainte și Revoluția Culturală; cambodgienii uciși pe câmpurile lui Pot Pot; est-germanii împușcați încercând să escaladeze Zidul Berlinului pentru a ajunge la libertate; polonezii masacrați în Pădurea Katyn și etiopienii măcelăriți în „Teroarea Roșie”; indienii Miskito uciși de dictatura Sandinistă a Nicaraguei; și cubanezii Balseros care au murit înecați fugind de tiranie”.

De la dedicarea memorialului în urmă cu 13 ani, liderii din întreaga lume au vizitat monumentul pentru a depune o coroană și a se reculege.

Grupuri etnice de pe fiecare continent au organizat mitinguri și ceremonii pentru frații lor căzuți.

În fiecare iunie, reprezentanții a peste 20 de ambasade străine și zeci de organizații anti-comuniste au participat la un serviciu de comemorare, luându-și din nou angajamentul cuvintelor de pe soclul memorialului: „Pentru libertatea și independența tuturor popoarelor și națiunilor captive”.

Fiecare iunie aduce lumea mai aproape de acea zi în care comunismul va fi aruncat în cenușa istoriei, iar libertatea va dăinui în cele cinci țări care încă mai gem sub dictatura comunistă – China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos și Cuba.

Cum putem fi siguri că va veni ziua aceea? Ne amintim cuvintele liderului comunist est-german Erich Honecker, care în ianuarie 1989 s-a lăudat că Zidul Berlinului va dăinui pentru încă 100 de ani, dar chiar înainte de sfârșitul aceluiași an, Zidul Berlinului a căzut și Honecker a fost arestat.

În fiecare iunie, cei prezenți la ceremonia Memorialului Victimelor Comunismului se angajează ca niciodată să nu mai permită unei tiranii să înrobească popoarele. Ei aud vocile celor căzuți strigând „Aduceți-vă aminte de noi” și promit că nu le vor uita niciodată.