CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TESTAMENTUL LUI WILHELM FILDERMAN

 CINE A FOST WILHELM FILDERMAN  ?

Wilhelm Filderman (n. 14 noiembrie 1882, București — d. 1963, Paris) a fost un om politic și jurist român, conducător laic al obștii evreiești din România în perioada de la sfârșitul Primului Război Mondial, până la sfărșitul celui de al Doilea Război Mondial.

A  fost președintele Federației Uniunii Comunitaților din România (FUCE) și reprezentant al evreilor în Parlamentul român.

S-a născut la București ca fiu al unui tipograf evreu bogat, care avea numele de familie Fieldermann.

În timpul liceului a fost coleg cu Ion Antonescu. Filderman a absolvit (1909) facultatea de drept și, în anul 1910, la Universitatea din Paris Sorbona a susținut lucrarea de doctorat în drept.

În Primul Război Mondial Filderman a luptat ca ofițer în armata română. A fost delegat la Conferința de Pace de la Paris din 1918, devenind apoi deputat în Parlamentul României.

La 30 mai 1943 a fost deportat de catre regimul antonescian în Transnistria, iar în anul 1948, în timpul regimului comunist, s-a exilat în vestul Europei și a murit la Paris în anul 1963.

Publicația https://culturaromana.ro a reprodus așa zisul TESTAMENT AL LUI FILDERMAN, în realitate o declarație oficiala, sub juramânt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfasurat in Elveția, avându-i ca inculpați pe tinerii români aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna.

Mărturia pe care a depus-o Filderman prezintă un maxim interes și ar trebui sa pună căpăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la atitudinea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU față de comunitatea evreiască.

Această porțiune din declarație a fost redată mai jos pe blogul prof. univ.dr. Ion Coja.ro cu litere mai ingroșate, cu aldine.

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor in Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost presedinte al Federatiei Uniunilor Comunitatilor Evreiesti din Romania si presedinte al Uniunii Evreilor Romani, domiciliat actualmente in New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar urmatoarele:

In opinia mea, actul de violenta al celor cinci tineri refugiati romani care au luat cu asalt Legatia comunista de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperarii in care intregul popor român a fost azvarlit, ca urmare a ocupatiei straine si a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forta. In calitate de reprezentant al cetatenilor romani de religie mozaica, am fost in situatia exceptionala care mi-a permis sa urmaresc indeaproape evenimentele care au dus la actuala situatie din Romania. Si, intrucat eu consider ca aici trebuie cautata sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui sa-mi dirijez atentia asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate in evidenta diferenta dintre situatia de dinainte si de dupa instalarea comunistilor la putere, de catre Armatele Sovietice, voi aminti doar cateva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca a fost un regim infeudat nazismului si insusi Maresalul a fost executat de agentii de la Moscova pentru ca ar fi fost fascist. Adevarul este ca Maresalul a fost acela care a pus capat miscarii fasciste in Romania, oprind, cu inceperea anului 1941, activitatile teroriste ale Garzii de Fier si suprimand toate activitatile politice ale acestei organizatii.

Eu insumi, raspunzand unei intrebari a lui Antonescu la propriul proces, montat de comunisti, am afirmat ca teroarea fascista de strada a luat sfarsit in Romania la data de 21 ianuarie 1941, ziua in care Maresalul a luat masuri draconice ca sa opreasca anarhia fascista, provocata de aceasta organizatie, si sa restabileasca ordinea in tara.

In perioada dominatiei hitleriste in Europa, am fost in legătura susținută cu Maresalul Antonescu. Acesta a facut tot ce a putut pentru a imblanzi soarta evreilor expusi la persecutia germanilor nazisti. Trebuie sa subliniez ca populatia romaneasca nu este antisemita, iar vexatiile de care au avut de suferit evreii in Romania au fost opera nazistilor germani si a Garzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate intre români si evrei in momente de grea incercare din timpul imperiului nazist in Europa.

Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea masuri dure impotriva evreilor. As aminti doar urmatoarele doua exemple:

Grație interventiei energice a Maresalului a fost oprita deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pasapoarte in alb pentru a salva de teroarea nazista evreii din Ungaria, a caror viata era in pericol.

– Gratie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie carora, lăsând impresia ca sunt date altora, le era asigurata conservarea in scopul restituirii la momentul oportun.

Mentionez acestea pentru a sublinia faptul ca poporul roman, atat cat a avut, chiar in masura limitata, controlul tarii, si-a demonstrat sentimentele de umanitate si de moderatie politica. Dar cand ocupatia sovietica a impus tirania totalitara dirijata de Moscova, conditiile s-au schimbat. Romanii nu au mai fost in stare sa aiba nici cea mai mica autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situatie poate fi inteleasa, cu usurinta, intr-o tara aflata sub ocupatie militara de Soviete – cum e si astazi Romania – administrata de o echipa de comunisti, cei mai multi aserviti ordinelor Kremlinului.

In ansamblul sau, populatia romaneasca a suferit si sufera cele mai ingrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsita de orice drepturi si libertati. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriata, fara compensare, proprietatea imobiliara.

Prin asa zise reforme monetare, a fost supusa regimurilor de confiscari periodice, dandu-i-se iluzoriu speranta de reconstituire, cat de cat, a independentei materiale, necesare unei vieti omenesti scapate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privand zeci de mii de oameni de dreptul de a-si exercita meseria, fiind astfel redusi la mizerie si la degradare.

Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecutiilor politice dirijate de la centru impotriva oamenilor politici democrati, am fost martor intemnitarilor fara judecata si a judecatilor fara justitie.

Omnipotenta si ubicuitatea politiei secrete si a informatorilor au facut din teroare trasatura permanenta a existentei zilnice a romanilor.

Cat despre extorcarea sub amenintari, santaj si puscarie, evreii au constituit subiect special al atentiei din partea comunistilor. Orice devenea motiv ca evreii sa fie furati, jefuiti, pradati pana la ultimele lor bunuri.

Persecutia impotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau sa emigreze in Israel si prin rusinoasa exploatare careia i-au devenit obiect.”

Publicitate

03/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | 3 comentarii

Mărturia fostului președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români,cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.

Testamentul lui Wilhelm Filderman - Revista România Culturală

Wilhelm Filderman (n. 14/25 septembrie 1882, București – d. 22 aprilie 1963, Paris) a fost un jurist și om politic român de etnie evreiască,președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români.

Părinții mei s-au născut români. Mama mea, Carolina, s‑a născut la Pitești, oraș din județul Argeș, iar tatăl meu, Moritz, a văzut lumina zilei la Turnu Măgurele, oraș situat în apropiere de locul unde rîul Olt se varsă în Dunăre“, declara el.

Odată căsătoriți, părinții săi s-au mutat la București, unde tatăl a înființat o tipografie și o legătorie.

Din cei cinci copii ai lor, trei fete și doi băieți, Wilhelm a fost cel din urmă. Tatăl său a murit pe cînd el avea doar trei ani. Mama, la 26 de ani, nu s-a remăritat, dedicîndu-și viața creșterii și educației copiilor. După clasele primare, Filderman a urmat Liceul „Matei Basarab“, și nu la vreo școală evreiască, deoarece, potrivit mamei, „Din moment ce ne născuserăm în România, unde ne vom trăi restul zilelor, era bine pentru noi să-i cunoaș­tem poporul, limba și istoria“. Paradoxal, destinul a vrut ca la liceu să fie coleg de clasă cu viitorul conducător al țării, Ion Antonescu, cel care îl va deporta în Transnistria.

Filderman poate să fie considerat drept un patriot român: a participat la Primul Război Mondial, a fost decorat, iar în politică, ca deputat în Parlament, a militat, pe liste liberale, pentru prosperitatea țării și pentru drepturi egale pentru coreligionarii săi.

El a fost ceea ce numim astăzi un european, un gînditor al reformelor care ar fi adus România mai aproape de modelul occidental. Cred că stătea însă mai bine cu logica decît cu predic­ția. Dacă milita pentru integrarea evreilor în societatea românească nu putea, în același timp, să pledeze și pentru emigrare, deși sus­ținea ideea reclădirii Statului evreu, vizitase Palestina, încă britanică, și ajutase financiar colonizarea evreiască.

Wilhelm Filderman a fost unul din fondatorii Uniunii Evreilor Pământeni (1909), al cărei vicepreședintea fost din 1915. A făcut parte din delegația României la Conferința de Pace de la Paris (ianuarie 1919 – ianuarie 1920), având contribuții la elaborarea Tratatului privind drepturile minorităților.

Între 1914 și 1919, în absența lui Adolf Stern, plecat din țară, a fost președinte de facto al Uniunii Evreilor Pământeni. Ales oficial președinte la Congresul din 18 februarie 1923, când organizația își schimbă numele în Uniunea Evreilor Români. Wilhelm Filderman se numără printre fondatorii Universității Populare și Cercului cultural „Libertatea” din București.

Membru al Partidului Național Liberal (PNL), este ales deputat în legislatura 17 iulie 1927-10 noiembrie 1928. În 1929, participă la Zürich, în Elveția, la Congresul de înființare a Agenției Evreiești, care milita pentru înființarea unui stat evreiesc în Palestina.

Din 1935 conduce secția din București a Agenției. Face parte și din alte organizații internaționale evreiești. Începând din 1929 și până în 16 decembrie 1941, deține funcția de președinte al Uniunii Comunităților Evreiești din România (transformată din 1937 în Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România – FUCER); președinte al Consiliului Central al Evreilor din România (din 1936), care devine funcțional după încetarea activității FUCER, în 1941.

Filderman a refuzat afilierea Uniunii Evreilor Români la Comitetul Democrat Evreiesc, organizația-marionetă a Partidului Comunist Român, motiv pentru care a fost arestat de noile autorități comuniste de câteva ori în 1945, tot de atâtea ori eliberat la intervențiile SUA. Publicația „Curierul Israelit”, la care scria articole, a fost suspendat în anul 1945.

Este considerat „membru al reacțiunii, alături de Maniu, Brătianu și Rădescu” și se invocă, în presa comunistă, existența unor „dovezi privind activitatea trădătoare… în timpul lui Antonescu”. Demisionează la 24 octombrie 1945 din conducerea FUCER. Reușește să plece din România în 1948, continuând să militeze în exil pentru drepturile evreilor.

În țară este judecat și condamnat în contumacie (1950). Domiciliat la Paris, obține (1955) și cetățenie americană. A fost reabilitat în 1968.

Wilhelm Filderman se stinge din viață la Paris, în 1963.

„Testamentul lui Filderman”

Declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai P.N.Ț., aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna (14-16 februarie 1955).

De maxim interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, S.U.A., Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:

În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietice, voi aminti doar câteva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:

– Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România (anul declarației, 1955 – n.r.) – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor Kremlinului.

În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.

Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.

Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor. Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect”

Aceasta a fost Declarația oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Fildeman în procesul desfășurat în Elveția care i-a avut ca inculpați pe tinerii români, membri ai P.N.Ț. aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna (14-16 februarie 1955), publicată în https://www.art-emis.ro/istorie/testamentul-lui-filderman.

13/06/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Antonescu si evreii din Romania

 

 

 

Maresalul Ion Antonescu

 

 

 

EVREII DIN ROMANIA IN TIMPUL MARESALULUI ANTONESCU

 

Studiul care urmeaza – „Evolutia numerica regionala a populatiei evreiesti din Romania” – si care acopera perioada dintre anul 1930 si sfarsitul celui de-al doilea razboi  mondial a fost prezentat pentru prima oara la Congresul Mondial al Institutului International de Statistica, de la Stockholm, din 1957.

A fost apoi publicat la Roma si New York. Remarcabil este faptul ca acest studiu  este foarte rar amintit de catre istoricii care se ocupa de problema populatiei evreiesti din in Romania in anii 1940-1944.

Este cu atat mai remarcabil cu cat cei doi autori erau cei mai calificati pentru a se pronunta asupra subiectului demografiei populatiei evreiesti din Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

 

 

 

 

 

Dr. Wilhelm Filderman era liderul Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania in timpul razboiului, cat si  presedinte al Comitetului Reunit de Distributie si a fost chiar si el trimis in centrele de concentrare din Transnistria, pentru scurt timp.

Dr. Sabin Manuila, Sabin Manuilă (n.19 februarie 1894   Sâmbăteni, Arad – d. 20 noiembrie 1964, New York,SUA) ,a fost Director General al Institutului Central de Statistica din   Bucuresti si apoi consilier special al Biroului de Recensamant al Statelor Unite (…).

A fost ales membru corespondent (1938) al Academiei de Stiinte Romane din 1937 și membru titular începând cu 1941.

(Romanian Civilization Studies – Populatia Evreiasca din Romania in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial – Fundatia Culturala Romana, Iasi)

Larry L.Watts, istoric american

Cifre exacte in toate detaliile cu privire la populatia evreiasca din Romania, nu se pot produce, pentru ca ele nu exista.

Cauza acestei situatii trebuie cautata in evenimentele istorice din ultimele decenii, care, pe de o parte, au produs radicale si repetabile schimbari de granite politice, iar pe de alta parte au produs deplasari masive de populatie, atat in interior cat si peste granite.

Lucrarea de fata s-a facut in conditii deosebit de grele pentru ca multe dintre consecintele evenimentelor istorice nu s-au inregistrat deloc sau au fost masurate prin metode indirecte.

Astfel de date care s-ar putea sa mai existe inca sunt tinute de autoritatile de stat care nu obisnuiesc sa ofere publicului informatii statistice.

Totusi, autorii au sentimentul ca pot sa contribuie prin cunostintele personale in legatura cu situatia locala, cunostinte castigate de-a lungul perioadei in care au detinut pozitii oficiale in Romania, ceea ce i-a tinut in contact permanent cu subiectul acestui studiu.

Ei considera ca sunt bine calificati pentru a interpreta datele disponibile, care sunt prea adesea deformate de amatori in aceasta problema.
Date generale
Schimbarile care au intervenit in granitele Romaniei sunt in general cunoscute. Ca urmare a primului razboi mondial, populatia si teritoriul Romaniei s-au dublat. Evenimentele care au precedat si urmat cel de-al doilea razboi mondial au schimbat granitele Romaniei spre Est, Nord si Sud.

Aceste modificari au dus la o schimbare radicala si in numarul evreilor care, la recensamantul din 1930, au fost in numar de 756.930 (dupa religie).

Cifra lor a fost calculata la sfarsitul razboiului – in 1945 – la 355.972 pentru teritoriul de azi al Romaniei, iar la urmatorul recensamant (28 noiembrie 1956) cifra lor a fost gasita la 144.198.

Cele trei cifre denota clar tendinta spre declin numeric a evreilor din Romania, ca urmare a conditiilor politice din ultimele doua decenii.
Scaderea de la cifra recensamantului din 1930 la cifra postbelica se datoreste in principal schimbarilor de granita. Din populatia calculata din 1945, un insemnat numar a emigrat in  Israel.

Numai in perioada 1948 pana in august 1952, „Statistical Bulletin of Israel” (vol. 3, Octombrie-Aprilie 1952-53) raporteaza 128.609 de noi sositi din Romania.

Numarul evreilor emigrati clandestin de pe teritoriul de azi al Romaniei nu poate fi stabilit, dar se urca la o cifra considerabila, dat fiind ca iesirea din tara s-a facut in toate directiile si intr-un timp destul de indelungat.
Cel mai greu de urmarit este evolutia numerica a evreilor din teritoriul ocupat de Rusia Sovietica in iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Moscova  in colaborare cu Germania  nazista si reacordat URSS prin Tratatul de Pace din 10 Februarie 1947 de la Paris.

Acest teritoriu cuprinde intreaga Basarabie, Bucovina de Nord si tinutul Hertei din judetul Dorohoi, cedat Rusiei la 28 iunie 1948. Teritoriul acesta a avut in 1930 o populatie de 275.419 evrei (calculati dupa apartenenta etnica). (Analele Institutului Central de Statistica, Bucuresti, 1942, pp.348-349).

Aceasta regiune a avut densitatea evreiasca cea mai mare din Romania – 8,1%, fata de media tarii de 4,0%.
Cand armatele germano-romane au reocupat aceste teritorii in vara anului 1941, o parte a populatiei evreiesti a fost evacuata de autoritatile sovietice si o parte s-a refugiat din proprie initiativa in Rusia Sovietica.

Acesti evacuati si refugiati s-au raspandit in toate directiile.

Sunt numeroase dovezi ale peregrinarilor lor. Astfel, intr-o nota din arhiva Dr. Wilhelm Filderman citim: „In 1947, un delegat RPR care a fost la Moscova, reintors la Bucuresti, a cerut ajutor pentru cei 100.000 de evrei romani care se gaseau in Rusia.

Dr Filderman a intervenit imediat in favoarea lor la Joint Distribution Committee, dar, din motive tehnice, nu s-a putut rezolva nimic”.
O parte a evreilor din Basarabia si Bucovina au fost deportati in Siberia. Dr Bickel citeaza relatiile date de United Press din Berlin la 10.000.
Pentru a putea urmari evolutia numerica a evreilor din Romania este necesar sa retinem schimbarile produse prin cedarile de teritorii din preajma celui de-al doilea razboi mondial:
In rezumat, majoritatea, adica 57,1% a evreilor din Romania (calcul facut dupa nationalitate etnica la recensamantul din 1930) au fost detasati de Romania prin evenimentele din preajma celui de-al doilea razboi mondial. Multi dintre acestia au mai avut contact cu statul roman.

Acest fapt important trebuie avut in vedere ori de cate ori se discuta si evolutia numerica a evreilor din Romania.
Iata acum evolutia numerica a evreilor pe regiuni. La recensamantul general din 1930 s-au gasit pe teritoriul Vechiului Regat:
Dupa cum se stie, cel mai apropiat criteriu pentru stabilirea numarului exact al evreilor din Romania este cel al religiei. La prima etapa de asimilare, se pierde limba materna. In Vechiul Regat, 50,1% din evrei si-au insusit limba materna romana.

Din cei asimilati lingvistic, o parte mica (4,6%) s-au asimilat si etniceste.

Nu este probabil ca cei de religie mozaica si de limba materna idis sa fi declarat alta apartenenta etnica decat cea de evreu, desi teoretic lucrul este posibil, intrucat nationalitatea etnica s-a inregistrat pe baza de declaratie libera a individului.
La recensamantul din 25 ianuarie 1948 nu s-a inregistrat nici neamul etnic, nici religia populatiei, ci numai limba. In total s-au inregistrat 97.566 persoane cu limba materna idis (fara tinutul Hertei si Dobrogea de Sud) fata de 132.213 din 1930 (inclusiv tinutul Hertei si Dobrogea de Sud).

La recensamantul din 23 noiembrie 1956, numarul evreilor de neam din Vechiul Regat a fost de 94.562, iar al celor cu limba materna idis de 19.804 (fara tinutul Hertei si Dobrogea de Sud).
Oscilatiile de la un recensamant la altul sunt semnificative. Iata cifrele celor de limba materna idis in cele doua provincii principale, Muntenia si Moldova, la cele trei recensaminte:

In interpretarea acestor cifre intra numerosi factori ca: dislocari de populatie, emigratie, influente psihologice (atmosfera politica), evolutia demografica naturala si chiar factorul de tehnica statistica. Modificarile in cifre sunt esentiale.

Cifra evreilor scade in Muntenia de la 1930 la 1956 aproape la jumatate, iar in Moldova la sub o treime. Emigrarea evreilor a fost deci mult mai intensiva in regiunile de Est ale Romaniei, unde evreii erau mai putin asimilati decat in vestul tarii.

Este si mai semnificativa scaderea proportiei celor de limba materna idis. In Muntenia, in 1930, 23% dintre evrei aveau limba materna declarata idis. In 1956 acest procent a scazut la 10,5%. In Moldova, cifrele sunt de 69,2% in 1930 si 31,2% in 1956.
Pierderile suferite din cauzele directe ale razboiului au fost evaluate de organizatiile evreiesti din Romania conduse de Dr. W. Filderman la 15.000.

Aceasta cifra cuprinde pierderile in jurul a 3000 de vieti in timpul guvernarii scurte a Garzii de Fier si 3000-4000 de victime ale represaliilor militare din Iasi. De asemenea, cuprinde pierderile suferite de populatia deportata in Transnistria. Numarul celor deportati a fost de aproximativ 40.000, din care 30.000 s-au reintors.

Din cei 10.000 care nu s-au reintors, o parte au pierit in Transnistria sau in cursul transportului. Cifra totala a evreilor morti „fie din cauza ca au fost ucisi pe teritoriul romanesc, fie ca au pierit din cauza deportarilor” este data de Filderman ca fiind de 15.000.

Basarabia si Bucovina

Cifra evreilor in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei calculata pentru anul 1930 a fost de 275.419. Din aceasta populatie, 100.000 s-au retras din fata armatelor germano-romane in interiorul Rusiei Sovietice in 1941(6). (In raportul prin care Dr W. Filderman cere ajutor la Joint Committee pentru evreii romani din Rusia, cifra lor este data de asemenea de 100.000)
La recensamantul din 1941, facut dupa reocuparea acestor regiuni, s-au gasit 126.000 Evrei. Diferenta este de 49.419. (Totalurile sunt obtinute prin totalizarea cifrei calculate pe baza recensamantului din 1930, – deci nu cuprinde sporul natural 1930-1941) si cea gasita la recensamantul din 1941.

Aceasta este cifra probabila a evreilor disparuti parte prin refugiu, parte prin suprimare.

Din cei 126.000 evrei recenzati, au fost la randul lor deportati in Transnistria 109.000, din care 54.000 (aproximativ 50%) au pierit. Din aceste evaluari ale organelor de conducere evreiesti din Romania rezulta ca pierderile de vieti evreiesti din regiunile Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei sunt de 103.919 suflete (49.419 plus 54.000).

Aceasta este cifra evreilor de a caror existenta nu se poate gasi urma, majoritatea lor fiind suprimata, iar o parte, care nu poate fi, desigur, evaluata, s-a retras in interiorul Rusiei, majorand cifra de 100.000 data de Dr. E. Kulischer si Dr. W. Filderman.

Cifra actuala a populatiei evreiesti din Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, dupa calculele de mai sus, ar trebui sa fie de 71.500, la care, probabil, se adauga cei 100.000 de refugiati din timpul razboiului, dand un total de 171.500, in loc de 275.419, cat a fost in 1930. Rapoarte recente de presa arata insa ca numarul evreilor in orasele din Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei este egal cu numarul lor din preajma razboiului.

Cifrele din Basarabia demonstreaza caracterul conservativ al evreilor din acea provincie. Din numarul evreilor identificati prin religie s-au declarat ca apartinand nationalitatii etnice evreiesti 99,3%, iar limbii materne idis in proportie de 97,5%.
In Bucovina, unde constiinta nationala a evreilor este tot asa de ferma ca in Basarabia, 99,3% din ei, identificati dupa criteriul religiei, s-au declarat de neam etnic evreiesc, iar limba materna idis este declarata de 79,8% a populatiei evreiesti, stabilita dupa acelasi criteriu. O insemnata parte a evreilor din Bucovina au limba materna germana.
Transilvania (inclusiv Banat, Crisana si Maramures) la 1930.

In Transilvania, constiinta nationala a evreilor este foarte ferma. Numai in Banat, 20% din Evrei se declara de alt neam (maghiar), pe cand in Transilvania numai 3,4% din evrei se declara de alt neam decat Evrei. In ce priveste limba idis, ea e vorbita de 60% din evreii din Nordul si Estul Transilvaniei si numai de o mica minoritate in Vest (in Banat: 5,4%)
Evenimentele din cursul razboiului au influentat considerabil numarul evreilor din Transilvania. Prin Dictatul de la Viena, 1940, Transilvania de Nord a fost cedata Ungariei.

Pe acest teritoriu au trait, la 1930, 138.917 evrei. (Cifra de 148.295 pare a fi cifra persoanelor de religie mozaica). Recensamantul maghiar din 31 Ianuarie 1941 a gasit 151.125 evrei in Transilvania de Nord.

In Transilvania de Sud au ramas 54.538.

Evreii din Transilvania de Nord au fost deportati in Gemania sau in tabere de munca de catre Guvernul maghiar, cu exceptia unui numar de 14.000. S-au reintors in Romania si s-au aflat in lagare la sfarsitul razboiului in total 44.000.

Deci au supravietuit 58.000 si au pierit 90.295 sau 60,9% din total.

La recensamantul din 23 noiembrie 1956, numarul Evreilor a fost:

Desi datele recensamantului in 1956 nu permit o comparatie reala cu cele ale recensamantului din 1930, date fiind conditiile cu totul diferite ale celor doua recensaminte si ale tehnicii de recensamant intrebuintate, totusi trebuie sa acceptam ca un fapt real scaderea generala a numarului evreilor de la 192.833 (dupa religie) din 1930 la 42.735 (dupa neam etnic) in 1956.

Sunt insa pretioase cifrele privind Banatul, unde nu au existat  pierderi  prin deportari sau atrocitati si totusi numarul evreilor a scazut considerabil intre 1930 si 1956, si anume de la maximum (dupa religii) din 1930 de 14.043 la 7.776 (dupa neam etnic) din 1956.

Aceasta scadere este indicativa pentru intensitatea procesului de imigratie de evrei din Romania de la 1944 pana la 1956.

Dispunem de date incomplete asupra miscarii naturale a populatiei evreiesti de la 1940 incoace.

In perioada 1931 – 1939, cresterea naturala a evreilor din Romania a fost de 6917 suflete (0,9%) la o populatie totala evreiasca de 728.115 evrei dupa nationalitate etnica in 1930.

Concluzii:

1) Cifra totala a evreilor din Romania s-a redus considerabil in ultimele doua decenii. Pierderile se datoreaza: reducerii teritoriale a tarii; atrocitatilor antievreiesti din cursul razboiului atat pe teritoriul tarii, cat si peste granite; atrocitatii comise de armate si autoritati  straine, care au controlat temporar teritoriul Romaniei; migratiunilor intense si indelungate din toata durata celor doua decenii.

2) Evenimentele politice internationale au influentat considerabil raportul dintre nationalitatea etnica declarata, limba materna idis si religia mozaica a evreilor din fiecare regiune a Romaniei. Raportul dintre cele trei elemente este esential pentru judecarea situatiei.

3) Limba materna idis a fost declarata la recensamantul din 1930 de 68,5% dintre evreii din intreaga tara (raportat la cei de religie mozaica). Acest procent variaza si in timp si in spatiu. El este mult mai scazut in 1956 decat era in 1930. (71,2% in 1930 fata de 23,7% in 1956, calculat la proportia dintre neamul etnic declarat si limba materna idis.

Am ales acest criteriu cu scop de comparabilitate pentru ca recensamantul din 1956 n-a inregistrat religia).

4) Pierderile de vieti ale evreilor au fost evaluate pe regiuni astfel: 15.000 in provinciile Vechiului Regat, Transilvania de Sud si Bucovina de Sud; 103.919 in Basarabia, Bucovina si tinutul Hertei din judetul Dorohoi; si 90.295 in Transilvania de Nord, incorporata de Hitler Ungariei.

In total se evalueaza la 209.214 pierderile evreiesti de pe teritoriul Romaniei din 1939, ceea ce reprezinta 27% din cifra totala a Evreilor (in loc de 53%, evaluat de Dr. Kulischer), din care se atribuie: 2% administratiei romane, 13% actiunii militare germano-romane desfasurate aproape exclusiv pe frontul rasaritean si 12% actiunii Guvernului unguresc secondat de autoritatile germane.

Concluzia generala: „In nici o tara dominata de nazisti, n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti” – conchide raportul Dr. W. Filderman.

Sursa: 9am.ro

31/10/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: