CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cântecul patriotic românesc „Pe-al nostru steag e scris unire”, se cântă în Olanda sub numele de „Imnul Maastricht”, fără să se știe că a fost compus de Ciprian Porumbescu. VIDEO

 

 

 

Controverse legate de cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Există o extraordinară asemănare între „Imnul Maastricht” cântat în Olanda şi cântecul patriotic românesc intitulat „Pe-al nostru steag e scris unire”, operă a compozitorului patriot Ciprian Porumbescu, scrisă în în 1880 :

 

 

 

 

 

 

Cu toate că unele situri din Occident, inclusiv Wikipedia, pretind că  olandezul Alphonse Olterdissen ar fi autorul acestei strălucitoare compoziții, toată lumea știe că muzica acestui imn înflăcărat îi aparţine lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), iar versurile lui Andrei Bârseanu.

 

http://www.mestreechtenere.nl/guus%20olterdissen.htm  

 

 

 

Această melodie a lui Porumbescu  a fost adoptată ca imn oficial de către municipalitatea oraşului olandez Maastricht (Limburg) abia în anul 2002.  

Ea devenise încă din anul 1912  imnul naţional al Albaniei (Himni i Flamurit), albanezii recunoscând oficial atât compozitorul cât şi originea ei românească. 

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Hymni_i_Flamurit

 

Versurile imnului Albaniei au fost scrise de poetul albanez de origine aromână Aleksander Stavri Drenova (pseudonim: Asdreni).

Oricum, asemănarea dintre cele trei variante este incontestabilă !

La 28 ianuarie 2016, jurnalistul român George Roca a publicat un articol în care afirma că imnul orașului olandez Maastricht fusese copiat din „Pe-al nostru steag e scris Unire”.

Melodia Mestreechs Volksleed, adoptată în 2002 de municipalitatea din Maastricht ca imn al acestui oraș , avea o mare asemănare cu cea a cântecului românesc, așa că Roca a comparat atât piesele, cât și imnul albanez, făcând observația că, spre deosebire de albanezii care erau mândri de originea românească a imnului lor, olandezii au „furat” imnul, deși au blocat România să intre în spațiul Schengen acuzând-o de corupție.

Controversa a avut un impact mare în presa românească și străină  precum și în Wikipedia.

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe publicații de limba română din întreaga lume, printre care foarte documentată s-a arătat a fi https://www.gandaculdecolorado.com/o-privire-sinoptica-asupra-imnului-romaniei/, au remarcat cu satisfacţie că, referitor la paternitatea muzicală a Imnului Maastricht,  pe câteva situri importante de pe internet, precum Wikipedia, s-a făcut de curând mențiunea că acest imn popular în Olanda ar fi o copie aproximativă (loosely copy!) a cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire”  compus de  Ciprian Porumbescu: https://en.wikipedia.org/wiki/Alphonse_Olterdissen

Iată un  text referitor la cântec, modificat recent în limba olandeză: „Vief jaor later in 1912, sjreve en componeerde de gebreurs Olterdissen e nui stök, naomelek “Trijn de Begijn”. Op ’t eind vaan dat stök woort ’t Mestreechs Volksleed gesjreve dat ‘nen ode aon Mestreech is en waor. De melodie is groetendeils gebaseerd op die vaan ’t Albaans volksleed, gecomponeerd door Ciprian Porumbescu.(1853-1883). ’t Leed is door de jaore eweg ‘nen eige leve goon leie. Guus Olterdissen1860-1942”.

Nici acasă, în România, cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire” nu a avut parte de prea multă linişte.

 

În 1975, după un concurs național pentru un nou imn, Nicolae Ceaușescu a încercat să facă din această melodie imnul național al Republicii Socialiste România, cu versurile modificate și cu titlul schimbat în „E scris pe tricolor Unire “.

 

 

 

 

 

 

Chiar dacă această compoziție era imnul Albaniei  încă din anul 1912,  Ceaușescu ar fi vrut  în 1977 ca ea să devină imnul de stat  al României și a dat ordin să-i fie schimbate titlul şi versurile, pentru a se încadra în ideologia partidului comunist.

Diplomația ceaușistă a încercat să negocieze cu conducerea comunistă de la Tirana pentru ca aceştia să-şi aleagă un nou imn de stat, dar preşedintele Albaniei, dictatorul Enver Hodja, a refuzat cu vehemenţă să renunțe la imnul compus de Ciprian Porumbescu.

 Așa se face că Ceaușescu a trebuit să opteze pentru un alt imn, compus tot de  de Ciprian Porumbescu, ”Tricolorul”, cunoscut și sub numele „Trei culori”,  care  a fost imnul național al Republicii Socialiste România din anul 1977 și până la Revoluția anticomunistă din 1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

Textul  imnului a fost puternic împănat cu elemente ale ideologiei epocii comuniste.

Din păcate pentru calitatea muzicii, se pare că unele versuri au fost adaptate de însuși Ceaușescu, fără nici o legătură cu patriotismul fierbinte de care era însuflețit marele compozitor român care a fost Ciprian Porumbescu :

 

”Azi partidul ne unește

Și pe plaiul românesc

Socialismul se clădește

Prin elan muncitoresc.”

28/07/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre autonomie si despre teritoriile autonome ale Europei

Controversa autonomiei pe criterii etnice durează în România de ani buni.

În primul rând să clarificăm ce înseamnă autonomie teritorială pe criterii etnice. Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune un teritoriu clar definit al unei ţări în care o etnie, alta dacât cea majoritară, este în majoritate, un teritoriu cu un ridicat nivel de autoguvernare care presupune pe lângă o autonomie administrativă, politică, etc. lărgită (depinde de caz) şi drepturi speciale lingvistice, culturale, educaţionale care au menirea de a conserva şi de a dezvolta cultura, identitatea minorităţii protejate prin această construcţie juridică.

Din start trebuie să ştim că nu există o reţetă unitară pentru autonomii teritoriale pe criterii etnice.

Din definiţia de mai sus reiese că este o caracteristică comună, o cerinţă minimă în cazul unei astfel de autonomii existenţa unui teritoriu clar definit, a unei forme speciale de autoguvernare şi a unor drepturi lingvistice, culturale, educaţionale speciale acordate acestui teritoriu.

Însă în cazul altor domenii ca: administraţie, justiţie, poliţie, transporturi, comunicaţii, protecţia mediului, economie, fiscalitate sau chiar politică externă proprie, drepturile conferite de statutul (constituţia) acestor regiuni diferă de la caz la caz.

Există în Europa teritorii autonome cu politică externă proprie (Insulele Aland), cu politică fiscală proprie (Ţara Bascilor) sau cu politică proprie în materie de transporturi şi comunicaţii (Catalunia).

În general teritoriile autonome au parlament şi guvern propriu, care au puterea de a legifera şi în alte domenii decât cele importante din punct de vedere etnic.

Drepturile conferite cum am spus diferă însă de la caz la caz. Puterea juridică a unei autoguvernări autonome are legătură de obicei cu circumstanţele politice în care s-au format, cu sistemul constituţional al statului în care se află şi cu puterea mişcării politice autonomiste.

 

Poziția UE față de autonomie

Întorcându-ne la enununţurile politice pompoase de la care am pornit: în primul rând, UE nici nu sprijină, nici nu este împotriva creării, existenţei unor autonomii teritoriale pe criterii etnice.

Uniunea Europeană pur şi simplu nu are nimic de zis în acest sens, nici politic, nici prin aquis-ul comunitar (corpul legislativ comun al statelor membre).

Din punctul de vedere al UE acordarea sau neacordarea unor autonomii teritoriale pe criterii etnice ţine de prerogativa exclusivă a statelor membre. UE recunoaşte întotdeauna fără rezerve existenţa acestor autonomii, în caz că ele s-au creat într-un stat comunitar.

Exemple în acest sens sunt cele 16 autonomii de acest fel existente în ziua de azi pe teritoriul UE. Unele dintre ele au chiar acorduri proprii în unele domenii cu UE.

În al doilea rând, trebuie de asemenea clarificat faptul că nu există în UE şi nici în toată Europa o politică comună cu privire la chestiunea autonomiei, teritorială sau culturală, a minorităţilor.

Deci nu există practic acele „standarde europene” în materie de autonomie invocate de fiecare parte, nici pro, nici contra.

Standardele europene minime (!) în materie de protecţia minorităţilor sunt cele expuse de cele două documente adoptate în cadrul Consilului Europei (are 47 de membri, nu este organism UE): Carta Europeană pentru Limbile Regionale sau Minoritare (1992), şi Convenţia-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (1995).

Aceste două documente, de altfel obligatorii pentru ţările care l-au ratificat (şi pentru România), discută în principal drepturi lingvistice, politice, culturale, de anti-discriminare în context de drept individual care poate fi folosit şi colectiv.

Ele însă nu reglementeză dreptul la autonomii teritoriale.Există un singur document european care discută despre posibilitatea acordării unor autonomii teritoriale pentru minorităţi.

Acesta este faimoasa Recomandare 1201 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la drepturile minorităţilor, adoptată în 1993.

Conceptul autonomiei cu privire la minoriăţi ,apare explicit în acest document în felul următor:

“În regiunile unde constituie majoritatea, persoanele aparţinând unei minorităţi nationale vor avea dreptul să dispună de administraţie locală sau autonomă corespunzătoare, sau de un statut special, conform situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi în acord cu legislaţia naţională a statului”.

Acest document însă are numai valoarea juridică de recomandare, el nefiind obligatoriu în niciun stat membru al Consiliului Europei.

Recomandarea în sine apare şi în tratatul bilateral româno-maghiar din 1996, însă cu menţiunea clară că părţile nu recunosc drepturi colective minorităţilor, menţiune inclusă la insistenţa României.

Astfel acest faimos articol, deşi inclus în tratat ca anexă, nu a căpătat valoare juridică.

În Europa există state cu mare deschidere faţă de conceptul autonomiilor teritoriale etnice, de exemplu Spania, Italia, Finlanda, Belgia sau Regatul Unit şi există chiar şi state care nici măcar nu recunosc existenţa minorităţilor, de exemplu Grecia, sau până la adoptarea noi constituţii din iunie 2008, Franţa.

Majoritatea statelor însă recunosc drepturi lingvistice şi culturale individuale (chiar şi folosite colectiv) ale minorităţilor, lucru care nu este discutat însă în acest articol, încercând să analizăm numai ideea autonomiei teritoriale.

Autonomii teritoriale formate pe criterii etnice, sau autonomii teritoriale care au primit şi lărgite prerogative etnice există însă în Europa în număr de 19.

La acestea se pot adăuga după preferinţă şi cele 15 republici autonome formate pe criterii etnice de pe teritoriul european al Federaţiei Ruse (Adighea, Başchiria, Cecenia, Inguşetia, Ciuvaşia, Dagestan, Tatarstan, Kabardino-Balchiria, Calmâchia, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Republica Komi, Mari El, Mordovia, Udmurtia).

Să vedem care sunt teritoriile autonome etnice ale Europei:

Belgia: • Autonomia germanilor din Valonia. (Pentru detalii vezi pagina Wikipedia: )

– minoritatea protejată: germanii

Danemarca:• Insulele Feroe (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: feroezii

Finlanda:• Insulele Aland (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: suedezii

Italia:

• Tirolul de Sud (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii tirolezi

• Vallée d’Aoste (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: francezii, provansalii

• Friuli-Venezia Giulia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: friulii

Rep. Moldova:

• Găgăuzia (pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: găgăuzii

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

• Scoţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: scoţienii

• Ţara Galilor (Wales) (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galezii• Irlanda de Nord (detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: irlandezii, Ulster Scots

• Insula Man (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: manxii

• Insula Guernsey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: guernésiais, francezii

• Insula Jersey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: jèrriais, francezii

Serbia:

• Voivodina (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: maghiarii, românii, slovacii, coraţii, rusinii

Spania:
• Ţara Bascilor (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: bascii

• Catalunia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii

• Galiţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galiţienii

• Comunitatea Valencia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii valencieni

Ucraina:

• Crimeea  (detalii pe pagina Wikipedia:)– minoritatea protejată: ruşii, tătarii.

De asemenea în Europa există două state federale care sunt formate din etnităţi autonome formate pe baze etnice:

Belgia:

• Flandra  (detalii pe pagina Wikipedia: )– minoritatea care constituie entitatea: flamanzii neerlandofoni

• Valonia ( detalii pe pagina Wikipedia: )– minoritatea care constituie entitatea: francezii valoni

Bosnia-Herţegovina:• Republica Srpska (detalii pe pagina Wikipedia: )– minoritatea care constituie entitatea: sârbii

• Federaţia Bosniei şi Herţegovinei  (detalii pe pagina Wikipedia: ) –  minoritatea care constituie entitatea: bosniacii musulmani, croaţii.

 

Pe continentul European există deci 19 teritorii autonome etnice, 4 teritorii autonome etnice constituitoare de stat şi 15 republici autonome etnice ruseşti.

Chiar dacă lăsăm Federaţia Rusă deoparte din cauza sistemului statal diferit, tot putem zice că în Europa există un total de 23 de autonomii teritoriale etnice, din care 17 pe teritoriul UE.

Concluzionând: autonomia teritorială pe criterii etnice nu este străină nici de continentul european, nici de Uniunea Europeană.

Deşi nu există în momentul de faţă standarde europene în materie de drepturi colective, nici în aquisul comunitar nici în acorduri internaţionale continentale, există o serie de ţări, mai ales în Europa de Vest, care sprijină aceste forme de autonomie şi care astfel pot prezenta întregului continent exemple pozitive în reglementarea statutului unor minorităţi cu un număr mare şi cu un grad avansat de organizare politică şi culturală.

de Czika Tihamér

Articol: „Autonomiile „neexistente” ale Europei”

COMENTARIU CERSIPAMANT ROMANESC: Fara indoiala ca toate minoritatile nationale trebuie sa-si dezvolte traditiile culturale , scoala,limba, neingradit, pentru ca numai astfel pot sa evite disparitia prin asimilarea lor de catre majoritari.

Tot atat de naturale si de necontestat pentru minoritatile nationale ,sunt si drepturile acestora de a fi reprezentate politic la toate nivelurile in administratie si in Parlamentul tarii si in general toate drepturile si libertatile  de care se bucura cetatenii unei tari democratice.

Nu putem fi de acord  si nu vom fi niciodata de acord ,cu autonomia teritoriala pe criterii etnice, cu enclavizarea si bantustanizarea teritoriului tarii sau cu faramitarea teritoriului tarii.

Intr-o  Europa in care popoarele se unesc ,aparitia  unor granite noi ,a unor noi entitati statale si veleitatile separatiste ,nu isi au locul si nici rostul.

NU AVEM PAMANT DE DAT !

22/06/2010 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: