4 aprilie 1920: Decretul-Lege nr. 1462, emis de Guvernul Averescu, a pus capăt formelor regionale de conducere din Transilvania, Bucovina şi Partium.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 aprilie 1920: centralizarea guvernării  României unite la București

După Unirea din 1918, timp de doi ani, provinciile istorice unite s-au guvernat singure, însă au avut reprezentanţi la Bucureşti, pentru a face mai uşor şi mai rapid procesul de unificare administrativă.

Fiecare provincie venise cu model distinct de organizare teritorială. Transilvania, Banatul şi Părţile Ungureşti erau organizate în  25 de comitate şi comune, Bucovina avea  11 căpitănii fără personalitate juridică, cu teritorii domeniale, oraşe cu statut şi comune, Basarabia  fusese o gubernie (provincie) ,cu  judeţe divizate în ocoale şi voloste  (comune).

A durat mult disputa ivită pe marginea votării unei legi a administrării teritoriului, dacă va fi una bazată pe centralizare sau, dimpotrivă, pe autonomie.

Membri ai Consiliului Dirigent – Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad. Rândul de sus: Iosif Jumanca, Romul Boilă, Valeriu Braniște, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazăr, Emil Hațieganu, Ion Flueraș.

Image: wikipedia.org / public domain

 

În data de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național Român, care acționa ca un veritabil Parlament al Transilvaniei, a decis numirea unui executiv regional autonom, Consiliul Dirigent al Transilvaniei.
S-a evitat denumirea de Guvern, pentru a se evidenția că este o instituție tranzitorie, până la deifinitivarea Unirii.Consiliul Dirigent a fost în fapt un guvern provizoriu al Transilvaniei, ales de către Marele Sfat Național rezultat din Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918.

Membrii săi au fost aleși în ședința Marele Sfat Național Român din data de 2 decembrie 1918, care a avut loc în sala Tribunalului din  Alba Iulia (actualul Palat Administrativ).

Consiliului Dirigent, care și-a stabilit sediul la Sibiu, a acționat ca un guvern provizoriu și a avut atunci următoarea componență: Iuliu Maniu (președinte și ministru de interne), secondat de patru vicepreședinți: Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop și Aurel Lazăr,Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate), Vasile Goldiș (Culte și Instrucțiune Publică), Alexandru Vaida Voevod (Externe și Presă), Ștefan Cicio-Pop (Război și Siguranța Publică), Ioan Suciu (organizarea și pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (Finanțe), Octavian Goga (fără portofoliu), Aurel Lazăr (Justiție),  Emil Hațieganu (Codificare), Valeriu Braniște (fără portofoliu), Victor Bontescu (Agricultură și Comerț), Romul Boilă (Comunicații), Ioan Flueraș (Sănătate și Ocrotiri Sociale), Iosif Jumanca (Industrie).

La conducerea armatei formate din voluntari români ardeleni și bănățeni a fost numit generalul Ioan Boeriu, iar decretul de numire prevedea clar faptul că această armată este parte integrantă a Armatei Regale Române. De asemenea, Consiliul Dirigent a reorganizat administrația Transilvaniei.

În doi ani și jumătate cât a funcționat, Consiliul Dirigent a acționat prin decrete-legi, pentru armonizarea legislației și organizării Transilvaniei cu regatul român inclusiv cele care vizau introducerea votului universal și reforma agrară.

După întrunirea Parlamentului, Consiliul a continuat să facă doar acte de administrare. În momentul desființării sale C.D. își încheiase misiunea, aceea de a integra teritoriile alipite în Regatul României.

Consiliul Dirigent a desemnat trei ardeleni ca miniștri fără portofoliu, pentru a reprezenta Transilvania în Guvernul din București și a desemnat delegați la Congresul de Pace de la Paris pentru a pleda pentru recunoașterea Unirii Transilvaniei cu Regatul României.

Pentru că funcționarii maghiari au refuzat să depună jurământul de credință față de Regele Ferdinand I al României, ei au fost înlocuiți cu intelectuali români. 420 de preoți greco-catolici și ortodocși, 180 de medici și 600 de avocați au preluat voluntar sarcini administrative. De asemenea, Consiliul a decis reorganizarea Universității din Cluj, precum și înființarea Operei și a Teatrului Român, a Grădinii Botanice și a altor instituții.

În august 1919, Partidul Social-Democrat a decis încetarea colaborării cu Partidul Național Român, iar cei doi reprezentanți ai săi s-au retras din Consiliu.

În locul lor au fost desemnați alți șefi de resort. Până la întrunirea Parlamentului din 1919, Consiliul Dirigent a emis și decrete cu valoare de lege, inclusiv cele care vizau introducerea votului universal și reforma agrară.

După întrunirea Parlamentului, Consiliul a continuat să facă doar acte de administrare. Pe parcursul existenței sale, Consiliul s-a întrunit la Alba Iulia, Sibiu și Cluj, iar una dintre ședințele sale a avut loc în trenul care îi ducea pe liderii ardeleni la București, pentru că toți membrii Consiliului Dirigent fuseseră aleși deputați în Parlamentul României.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei și-a încetat activitatea în 4 aprilie 1920, când a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 1462 emis de guvernul generalului Alexandru Averescu, premierul României.

Decretul-Lege nr. 1462, a pus capăt tuturor formelor regionale de conducere, din Transilvania, Bucovina şi Partium, atribuțiile acestora fiind trecute asupra guvernului de la București.