FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane

Eurasianismul geopolitic orientat către exterior predicat astăzi de ideologul acestuia, Aleksandr Dughin sau de țarul Putin, nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior,constată https://cubreacovblog.wordpress.com

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”.

Foto: Aleksandr Dughin

Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus).

Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică.

Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Printre atleții eurasianismului sin R.Moldova se regăsesc nume cunoscute publicului larg , iar majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse peste Prut, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului, este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular.

El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor.

Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”.

De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Eurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă.

Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt.

Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine:

52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate,

doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!),

5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”),

peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia,

5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA,

peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile,

peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri, peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori,

peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!),

31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani),

peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual.

La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin!

Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază!

Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.

Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Publicitate

O LECȚIE A ISTORIEI PENTRU UCRAINENI

MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

O vorbă românească spune: Nu săpa groapa altuia, că vei cădea tu în ea.

Iar o vorbă rusească spune: Dacă știi că ai casa din sticlă, să nu arunci niciodată cu pietre în nimeni (”Если у тебя дом стеклянный, никогда ни в кого не бросай камнями”).

Timp de 23 de ani, între 1992 și 2015, Ucraina a acționat, din păcate, ca auxiliară a Moscovei. O poziție lipsită complet de discernământ geopolitic și bun simț elementar, constată activistul unionist de la Chișinău Vlad Cubreacov pe blogul personal, https://cubreacovblog.wordpress.com.

Ucraina a decis, abia în data de 21 mai 2015, suspendarea Acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al Armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei.

Nu e rău că, la un an după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, Acordul militar ucraineano-rus a fost suspendat. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Noi nu putem uita însă, că din 1992 până astăzi Ucraina a manifestat, în mod complet nejustificat și chiar contrat propriilor ei interese, poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră, cu știrea și acordul tacit al Kievului, sute de mercenari ucraineni, în special membri ai organizației paramilitare UNA-UNSO (УНА-УНСО – Українська національна ассамблея – Українська народна самооборона), teroriști niciodată condamnați ori sancționați de autoritățile de la Kiev.

Publicăm în continuare, spre dovadă, câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria drept teritorii ucrainene.

Sunt fotografii ale unor ucraineni care au mâinile pătate de sânge românesc. Am captat aceste imagini de pe diverse pagini de internet, unde au fost postate chiar de bandiții ucraineni care, alături de bandiții ruși, au ucis români nevinovați la Nistru.

NOTĂ:

Războiul de pe Nistru a fost declanșat pe 2 martie 1992, printr-un atac al mililțiilor transnistrene proruse asupra postului de poliție moldovenească de la Dubăsari.

Oficial, luptele au luat sfârșit pe 21 iulie 1992, când președintele Rusiei, Boris Elțin, și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.

Armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, deși potrivit angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul, se angajase să o facă până în 1999.

HATMANUL UCRAINEI ROMÂNUL DĂNILĂ APOSTOL

Românii au jucat un rol important în istoria ținuturilor de peste Nistru, având o contribuție importantă la influențarea proceselor politice, militare, sociale și educaționale din acest spațiu.

Soarta românilor din stânga Nistrului a fost de-a lungul timpului marcată de rivalitățile regionale intense, dintre Țara Moldovei, Lituania, Polonia, Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman, iar ulterior Imperiul Rus, care în diferite perioade și pentru diferită durată de timp și-au exercitat dominația asupra regiunii, scrie istoricul Octavian Țîcu în https://moldova.europalibera.org.

Aceștia au avut contribuție importantă la organizarea căzăcimii ucrainene. În 1570 apare ca hatman (comandant militar) al cazacilor Ioan (Nicoară) Potcoavă, care avea în subordonare un contingent covârșitor românesc, scrie Regiunea transnistreană de la Țara Moldovei la anexarea rusă 

Configurația teritoriilor de peste Nistru în sec. XVI

În această perioadă românii de peste Nistru erau atât de numeroși și de bine organizați, încât au fost atestați documentar în mai multe cronici ca părtași activi la diversele rivalități dintre puterile din regiune.

Cea mai remarcabilă implicare au avut-o cohortele așa-numiților „Daci Transnistreni”. Printre polcovnicii armatei lui Bogdan Hmelnițki figurau mai multe nume românești, printre care Toader Lobodă, polcovnic de Pereiaslav, Marin Pușcaru, polcovnic de Poltava, Burlă, polcovnic de Gdansk, Pavel Apostol, polcovnic de Mirgorod și Dumitrașcu Raice, care a colonizat pe teritoriul căzăcesc 500 de familii românești.

Unii dintre acești comandanți militari erau deopotrivă guvernatori civili și oameni politici. Potrivit mărturiilor documentare, la semnarea tratatului de la Pereiaslav dintre Ucraina lui Bogdan Hmelnițki și Rusia lui Alexei Mihailovici în anul 1654, au luat parte la tratative românii Pavel Apostol și Dumitrașcu Raice.

Cea mai spectaculoasă prezență românească este atestată în timpul campaniei din Rusia a regelui suedez Carol XII (1709), care, datorită alianței cu Ivan Mazepa, a beneficiat de susținerea moldovenilor transnistreni din zona Oceacovului contra armatei țarului Petru I.

O personalitate românească de prim-rang al vremii a fost Dănilă Apostol, care la 1 octombrie 1727, la marea întrunire a cazacilor a fost ales hatman al Ucrainei.

Apostol Dănilă a păstrat puternice relații familiale în Țara Moldovei, inclusiv la nivelul casei domnești, era bine cunoscut cu Ivan Mazepa, dar avea relații extinse și în Rusia, unde în 1728 a participat la încoronarea țarului Petru al II- lea, apoi la funeraliile acestuia în 1730.

Foto: DĂNILĂ APOSTOL (17 decembrie 1654 — 17 ianuarie 1734),hatman al Ucrainei între anii 1727 și 1734.

HATMANUL UCRAINEI DĂNILĂ APOSTOL, era român după ambii părinți.Tatăl său, polcovnicului Pavel Apostol, era fiul lui Efrem Apostol.

Pavel Apostol s-a născut în Moldova și a trecut în Hătmănie, ca polcovnic de Mirgorod (1671-1673 și 1676-1678), titlu pe care l-a purtat o vreme și fiul său Dănilă, scrie blogul https://cubreacovblog.wordpress.com.

Pavel Apostol a ctitorit, în 1670, mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din preajma satului Porteanki din cuprinsul regimentului de Mirgorod.

Mama lui Dănilă Apostol provenea din vechea familie boierească Catargi care trecuse de asemenea în Hătmănie.

În 1683 a zdrobit oastea tătărască în bătălia de lângă râul Ingul și în 1686 în cea de lângă râul Sokolka.

A participat la toate campanile împotriva cetăților turcești de la gurile Niprului, precum și în bătăliile din Liflandia și la asediul Varșoviei.

În 1722 este trimis să lupte în Persia și participă la lupta de lângă râul Sulak, în Transcaucazia. În una din bătălii și-a pierdut un ochi. S-a înfățișat de mai multe ori în fața țarului sau țarinei la Moscova și Petersburg.

Neamul său pe line bărbătească s-a întrerupt odată cu ultimul strănepot, astfel încât numele de familie a fost transmis lui Ivan Muraviov, un strănepot pe linie feminină, care a devenit Muraviov-Apostol, conform unui decret al țarului Alexandru I.

Dănilă Apostol a avut un singur frate, Vasile Apostol, despre care știm că a decedat în anul 1702.

A fost căsătorit cu Uliana Iskrițki, fiica polcovnicului Vasile Iskrițchi și nepoata hatmanului Pavel Teterea. A avut 7 feciori și 4 fiice.

Biserica Schimbarea la față din satul Bolșie Sorocințî, Poltava, ctitoria și locul de înmormântare al Hatmanului Dănilă Apostol.

Este înmormântat în biserica Schimbarea la față din satul Bolșie Sorocințî, ctitoria sa din ținutul Poltavei. În 1809 în această biserică avea să fie botezat cel cunoscut ulterior ca scriitorul Nikolai Vasilievici Gogol, care, se presupune, de asemenea avea rădăcini românești.