CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Vlad Cubreacov: Tezaurul României aflat la Moscova în atenția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. RAPORT INFORMATIV din 2002

Imagini pentru tezaurul de la moscovaphotos

VLAD CUBREACOV: Zilele aceste am urmărit un schimb de replici între Ministerele de externe de la Moscova şi Bucureşti în legătură cu problema Tezaurului României, aflat în Rusia.

Puţină lume cunoaşte că acum câţiva ani această chestiune a făcut şi obiectul preocupărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Public mai jos, spre avizarea tuturor celor interesaţi, versiunea română după originalul francez al Raportului Comisiei APCE pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie din 7 mai 2002, Doc. 9459, intitulat “Tezaurul naţional al României” şi întocmit de doamna Vlasta Stepová, deputat socialist din delegaţia Cehiei. Examinarea acestui Raport nu a mai ajuns să se finalizeze cu adoptarea unei Rezoluţii sau Recomandări în plenul APCE.

Pentru dezbatere în Comisia permanentă, conform articolului 15 al Regulamentului

Doc. 9459

7 mai 2002

Tezaurul naţional al României

Raport informativ (Aprobat de comisie la 25 aprilie 2002)

Comisia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie

Raportor general pentru patrimoniul cultural: Dna Vlasta Stepová, Republica cehă, Grupul socialist

Istoric

1.       Problema restituirii Tezaurului naţional al României vine de la începutul secolului XX, mai exact din timpul Primului Război Mondial.  În august 1916 România s-a alăturat alianţei dintre Anglia, Franţa, Italia şi Rusia. Atunci când Puterile centrale au ocupat teritoriul României, guvernul roman s-a instalat la Iaşi (Moldova).  Banca Naţională a României a plecat de asemenea într-acolo pentru a-şi stabili sediul. Securitatea rezervelor sale constând în metale preţioase nu putea fi totuşi asigurată mai mult acolo, motiv pentru care guvernul român a decis  să le deplaseze la Moscova pentru a le încredinţa spre păstrate Rusiei. Au fost luate în calcul şi alte locuri, în Regatul Unit sau în Scandinavia, dar acestea au fost excluse ţinând cont de posibilele atacuri ale submarinelor germane în timpul transportării.

2.       La 11 decembrie 1916, generalul Mosolov, însărcinat cu afaceri ad interim al Rusiei în România, a semnat, în numele guvernului Rusiei, un act de garanţie cu privire la securitatea Tezaurului naţional al României, pentru “faza transportării şi depozitării la Moscova”. Conform protocolului româno-rus din 14 decembrie 1916, semnat de generalul Mosov şi ministrul de finanţe al României M. Antonescu, guvernul imperial al Rusiei garanta transportatea, păstrarea şi întoarecerea Tezaurului în România. Potrivit termenilor protocolului, au fost încărcate 27 de vagoane de tren conţinând 1738  lăzi cu lingouri şi obiecte din aur, în valoare de  314.580.456,84 lei aur, şi alte două lăzi conţinând bijuteriile Reginei Maria, în valoare de  7.000.000 lei aur – pentru a fi transportate sub convoi la Moscova. Valoarea totală a acestei prime încărcături a fost de 321.580.456,84 lei aur.

3.       După verificarea şi inventarierea la Moscova, Tezaurul a fost depus în Sala Armelor (Orujeinaia palata) din Kremlin, iar operaţiunea a fost consemnată într-un proces-verbal semnat la 16 februarie 1917 de către reprezentanţii autorizaţi ai Rusiei şi României.

4.       Întrucât riscurile din cauza războilui erau în creştere în România, o a doua garnitură de 3 vagoane, cuprinzând 188 de lăzi, a plecat din Iaşi în data de 27 iulie 1917.  Mai multe sume băneşti, a căror valoare a fost consemnată în scris, între 1.594.836.721,09 (fără îndoială sumă exactă) şi 1.519.836.721,09 lei aur (aceasta reunind 574.524,57 lei aur în aur şi metale, adică 574.523,57 lei aur, precum şi arhive estimate la 500 000 lei, şi alte valori). Potrivit procesului-verbal româno-rus  semnat la 27 iulie 1917, guvernul rus garanta din nou transpotarea şi paza Tezaurului, iar apoi returnarea lui în România.

5.       La 27 iulie 1917 de asemenea, fondurile Băncii de Economii şi Consemnaţiuni a României, cuprinse în 1621 de lăzi cu depunerile şi plasamentele băncii, dar şi bijuterii, colecţii de artă  şi diverse obiecte preţioase, în valoare totală de 6.500.000.000,00 lei aur (sau 7.500.000.000,00 potrivit unor documente) au fost transferate la Moscova în 21 de vagoane, şi depuse sub garanţia guvernului rus (privind, din nou, transportarea, păstrarea şi întoarcerea în România) la Trezoreria Statului Rus din strada Nastasinskaia nr. 3.

6.       La 5 august 1917, oficiali români şi ruşi au semnat la Moscova un proces-verbal privind instalarea unui nou deposit la Kremlin, potrivit căruia protecţia acestuia şi returnarea întregului Tezaur în România a fost garantată de către guvernul Rusiei.

7.      A fost întocmit un inventar al depozitului: 3549 lăzi cuprinzând rezervele totale în aur ale Băncii Naţionale a României; bijuteriile Reginei Maria a României; activele Băncii de Credit şi de Economii aparţinând persoanelor private, constitând în bijuterii, titluri, documente, testamente, tablouri etc. Totalul global a fost cifrat la 8.416.417.177,93 lei aur (sau 9.416.417.177,93 lei aur). Pentru a accede la deposit erau necesare două coduri numerice. Primul cod numeric i-a fost încredinţat reprezentantului Băncii Naţionale a României, altul a fost păstrat de reprezentanţii Rusiei.

8.       Pe deasupra lingourilor de aur şi a hârtiilor de valoare, Tezaurul trimis la Moscova includea Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Istorice de la Braşov, tablouri provenind din Galeria Naţională a Statului Român, muzee şi diverse colecţii private, bunuri aparţinând “Muntelui de Pietate”, colecţii  de manuscrise şi cărţi rare, colecţia numismatică a Academiei Române, colecţii de obecte rare din aur, argint şi pietre preţioase de la Muzeul Naţional de Antichităţi, precum şi tezaurele istorice şi medievale ale mănăstirilor şi bisericilor din Oltenia, Muntenia şi Moldova, şi ale mitropoliilor din Iaşi şi Bucureşti.

9.       După revoluţia bolşevică din noiembrie 1917, consulul general al României în Rusia informa guvernele aliate că ţara sa riscă să piardă controlul asupra Tezaurului său şi caută o cale de a-l deplasa în America. Însă în ianuarie 1918, după sosirea trupelor române în Basarabia, guvernul sovietic a declarat război României, arestându-l pe însărcinatul cu afaceri al României şi întregul personal al legaţiei. Rezoluţia Comisarilor Poporului din 13 ianuarie 1918 a declarat Tezaurul drept “intangibil pentru oligarhia română” şi promitea că acesta “va fi restituit poporului român”. Această rezoluţie este semnată de mâna lui Lenin.

10.     Interesele României erau reprezentate la acea dată de Consulatul General al Franţei, care a intrat în posesia codului numeric al României şi a documentelor originale ale Inventarului. În această calitate, consulul general al Franţei, asistat de omologul său englez, a intervenit la 1 februarie 1918 pe lângă Comisarul Poporului din Uniunea Sovietică însărcinat cu afacerile externe, reprezentat de dl Fritsche, cu scopul de a i se atribui protecţia Tezaurului. Ca răspuns, Comisarul poporului însărcinat cu afacerile externe l-a rugat pe consulul general al Franţei să-i predea codul numeric al depozitului. 

Consului a refuzat şi a redactat un proces-verbal de caz. La 14 martie 1918 M. Fritsche a amendat cererea consulului şi i-a cerut la rândul său să-i transmită, cel puţin temporar, codul numeric al României, pentru a deschide uşile depozitului şi popunea să inspecteze Tezaurul în prezenţa consulului francez. El a trimis la Consulatul Franţei o garanţie scrisă potrivit căreia “valorile guvernului României depuse conform proceselor-verbale oficiale vor fi păstrate intacte”. Dându-li-se curs acestor stipulări, codul numeric al României le-a fost încredinţat reprezentanţilor sovierici care au sustras deîndată opt lăzi din deposit, afirmând că acestea aparţin Sovietelor.

După care codul numeric i-a fost transmis consulului general al Franţei. Cele opt lăzi conţineau bilete bancare emise de Banca Naţională a României în valoare de 1.350.000 lei aur (sau 1.920.000 lei aur).

11.       În august 1918, consulul general al Franţei fiind arestat de către autorităţile sovietice, codul numeric al Tezaurului a fost transmis consulatului general al Danemarcei care reprezenta interesele Franţei. La această dată interesele României erau reprezentate de Consulatul general al Norvegiei. În februarie 1919 consulul general al Danemarcei i-a încredinţat codul numeric Ministerului francez al Afacerilor externe, fiind ulterior, în 1926, restituit României.

12.       Problema restituirii Tezaurului României a fost evocat în timpul negocierilor de pace purtate la Paris în 1910-1920, în timpul Conferinţelor internaţionale de la Genova (1922) şi Lausanne (1922), precum şi în timpul convorbirilor româno-sovietice de la Copenhaga (1920), de la Londra (decembrie 1920 – ianuarie 1921), de la Varşovia (septembrie 1921) şi de la Viena (martie-aprilie 1924). În pofida deciziei luate la Conferinţa economică internaţională de la Genova, potrivit căreia guvernul Uniunii Sovietice trebuia să-i restituie guvernului României valorile depuse la Moscova, nimic nu s-a produs în acest sens.

13.     În iunie 1935, ca urmare a restabilirii în 1934 a relaţiilor diplomatice dintre Bucureşti şi Moscova, 1436 de lăzi cu documente istorice, hărţi funciare, titluri de proprietate, cărţi, dosare şi alte acte private au fost restituite de către guvernul URSS, într-un eşalon de 17 vagoane (fără ca să se fi putut compara această încărcătură cu inventarul original, după cum precizează “Raportul privind sosirea la Bucureşti a arhivelor restituite în 1935 de către guvernul sovietic” datat cu 28 iunie 1935). Deschizând lăzile, s-a descoperit că ele au fost forţate şi răscolite, şi că bunurile private, în special bijuteriile, lipseau.

14.     O a doua fază a restituirii Tezaurului României a avut loc în 1956, când obiecte de valoare artistică şi istorică au fost returnate Muzeului Naţional de istorie a României, Institutului de Arheologie din Bucureşti şi Băncii Naţionale. Procesul-verbal sovietic din 6 august 1956 cu privire la restituirea bunurilor istorice către guvernul Republicii Populare Române stipula că  toate bunurile de valoare, cu caracter artistic sau istoric ale României, depuse în URSS, au fost identificate, examinate şi inventarariate.

Acest inventar a fost apoi comparat de către români cu obiectele restituite efectiv. Potrivit unei surse, 39.320 de obiecte de artă de provenienţă românească au fost restituire, în special: 1350 de desene şi picturi, 156 de icoane, 418 covoare, 495 de obiecte religioase sau asimilate lor, 33.068 de monede, 2.465 de medalii şi 1307 alte obiecte. În total acestea corespundeau unei cantităţi uşor peste 33 kilograme de aur şi 690 kilograme de argint.

15. Statutul Tezaurului României depus la Moscova a fost examinat din nou în 1965 şi 1991. În 1965, ca urmare a unei cereri a României cu privire la Tezaurul său, înalţi oficiali sovietici (inclusive dnii Brejnev, Kosîghin şi Andropov) au refuzat orice negociere, pretextând că datoria României faţă de Rusia depăsea cu mult cele 93.000 kilograme de aur reclamate.

Delegaţia României (condusă de dl Ceauşescu) a respins acest argument. În anul 1991, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică, preşedintele României Ion Iliescu a ridicat din nou problema, de această dată în faţa preşedintelui Gorbaciov, care a promis să examineze situaţia.

16.  Dl Iliescu trebuie să se deplaseze anul acesta din nou la Moscova.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Vlad-Cubreacov-200x300.jpg

FOTO: Vlad Cubreacov (n. 24 septembrie 1965, comuna Crihana Veche, raionul Cahul) este un jurnalist și politician patriot român din Republica Moldova, care între anii 1994 – 2009 a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

A fost membru al delegației permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Știință și Învățământ, Comisia Juridică și Drepturi ale Omului și Subcomisia pentru Minorități).Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declarații scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniștri, luări de cuvânt și proiecte de Rezoluții în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre și Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croația, a aromânilor din statele balcanice, precum și a românilor din Ucraina. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câștig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Națională Bisericească a Patriarhiei Române.

Observaţii

17.       Lucrările Adunării asupra acestei chestiuni au început în anul 1995, ca urmare a unei recomandări a dlui Severin (doc. 7356), care a fost supusă ulterior Comisiei pentru Cultură şi Educaţie. Baronul Hooper, iar apoi dl Hadjidemetriou au studiat această chestiune. În plus, dl Hadjidemetriou a consultat experţi în drept şi s-a deplasat de două ori la Bucureşti pentru a discuta acolo cu aceştia.   O dată limită fiind stabilită de Adunare pentru întocmirea unui raport, problema i-a fost încredinţată Raportorului general pentru Patrimoniul cultural (iunie 2001). Investigaţiile recende făcute de dl Legendre au confirmat prezenţa Tezaurului la Moscova în 1917, dar nu au adus clarificări asupra alcătuirii lui exacte.

18.       De la bun început secretariatul Comisiei a jucat un rol active în elaborarea unui dosar, acum substanţial, asupra acestei chestiuni.

19.       Aceasta din urmă rămâne totuşi fără răspuns. Mai multe observaţii vor trebui luate în prezent în calcul.

20.     Întâi de toate mari incertitudini se menţin în privinţa comopoziţiei iniţiale a Tezaurului. Ceea ce a sosit la Moscova în 1916-1917 a fost însoţit în mare grabă în virtutea unei situaţii periculoase. Există dovezi că nu au fost întocmite inventare precise.  Într-un loc este chiar stipulat că prezenţa sigiliilor intacte pe lăzi se consideră drept o garanţie suficientă privind conţinutul acestora.

21.       În al dolea rând, se pare că părţi ale Tezaurului au fost deplasate de la Moscova în provincie pentru raţiuni de securitate. Anumite părţi s-ar prea putea să fi fost rătăcite, mutate sau puse în alte lăzi.

22.       În al treilea rând, valoarea şi cifrele menite să definească conţinutul Tezaurului variază. Şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, comţinutul este evaluat în lei aur, inclusive arhivele şi cărţile.

23.       În al patrulea rând, s-a dovedit imposibil să obţinem de la români o listă completă a obictelor nerestituite. Am încheiat prin a cere de curând o listă indicativă a obiectelor importante nerestituite.

24.       În al cincilea rând, o parte substanţială a Tezaurului original avea o valoare monetară şi nu culturală.  O bună parte (dacă nu esenţială) a conţinutului cu valoare cultural a fost restituită. Cererea în aşteptare (nesoluţionată), aşa cum este definită aceasta de convorbirile din 1956, se referă la  93.000 kilograme de aur.

Concluzii

25.       Din punct de vedere cultural, situaţia actuală se rezumă după cum urmează. Este evident că un număr considerabil de obiecte de valoare culturală au fost depuse la Moscova în anii 1916-1917. Aceste obiecte aparţineau Statului Român, unor instituţii (între care mai multe mănăstiri) şi persoanelor private. Se pare că acestea nu le-au fost restituite toate proprietarilor lor.

26.       Ţinând cont de circumstanţele legate de transportarea şi depozitarea Trezaurului, ţinând cont de asemenea de ceea ce a fost deja restituit (bunăoară comoara de la Pietroasele cu “Cloşca cu puii de aur”), aceste obiecte cuprindeau obiectele cele mai frumoase pe care România le poseda la vremea respectivă. Nu este de mirare că românii se arată deosebit de sensibili în această chestiune, întrucât aceasta aduce atingere mândriei lor naţionale.

27.       Ar fi nerealist să dorim inversarea mersului istoriei. Ar fi salutar însă ca ruşii să accepte să facă cunoscut şi să expună ceea ce, eventual, au păstrat din Tezaurul României. Aceasta ar constitui, în termeni culturali, o soluţie acceptabilă.  Ea ar pune capăt unei neînţelegeri. Ea ar servi de asemenea ca bază pentru nişte discuţii bilaterale deschise. Raportorul general de astăzi este mai mult decât dispus să vină cu un ajutor suplimentar în acest sens.

28.    Aceasta este starea de lucruri în ajunul vizitei Raportorului general la Moscova din 13-14 mai 2002.

Sursa: Vlad Cubreacov Blog via Ziaristi Online

20/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 2 comentarii

O INSCRIPȚIE MURALĂ VECHE ÎN DIALECTUL AROMÂN

Citim în blogul https://cubreacovblog.wordpress.com, despre o inscripție veche bisericească în dialectul nostru istoric aromân și transpunerea acesteia în dacoromâna literară:

Intră îm băsearecă cu multă păvrie/ Intră în biserică cu multă frică.

Treambură lundalui marea cumnicătură/ Tremură luând marea cuminecătură.

Foculu acși și colasea tra s-scachi/ Focul, așa, și iadul pentru ca să le scapi.”

Această inscripție în limba română se găsește în biserica mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Clinova (gr.: Κλεινό sau Κλεινοβός), prefectura Trikala (Pind, Grecia), fiind făcută de pictorul Mihail Anagnostu Dimitriu din Samarina și datează din anul 1789.

Inscripția integrală este în trei limbi: greacă bisericească (katharevousa), greacă vernaculară (dimotica) și română cu caractere grecești și redă un citat atribuit Sfântului Zosima.

Foto: Biserica mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Clinova (Munții Pindului).






11/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

AMENDAMENTUL CUBREACOV LA CONSTITUȚIA R.MOLDOVA

 

 

Imagini pentru vlad cubreacov photoss

Foto: Vlad Cubreacov

 

 

În 1994 omul politic de la Chișinău, Vlad Cubreacov, a votat împotriva Constituției Republicii Moldova pentru două motive pe care le-a invocat expres:

 

1. Menținerea pedepsei cu moartea (care nu a fost aplicată nimănui și a fost anulată peste un an urmare a cererii Consiliului Europei) și

2. Menținerea sintagmei ”limba moldovenească” în articolul 13.

În general, Constituția RM era compilată după cea a României, unele articole fiind identice, ceea ce nu a fost rău în principiu. Unul dintre articolele preluate mecanic din Constituția României, pentru că nu prezenta niciun fel de risc politic pentru guvernanții agrarieni de atunci, era cel privind familia (48 în Constituția României și 48 în Constituția RM). El se referea, pur și simplu, la căsătoria ”ÎNTRE SOȚI”, formulă lipsită de acuratețe semantică.

De principiu, pluralul ”Soți” admitea poligamia (un bărbat și mai multe femei), poliandria (o femeie și mai mulți bărbați) și cuplurile formate de persoane de același gen (doi sau mai mulți bărbați, două sau mai multe femei) sau mixte (doi sau mai mulți bărbați plus una sau mai multe femei și invers).

Evident, acea formulă preluată mecanic, pe negândite, a trezit nemulțumirea, dar mai ales îngrijorarea mea, cunoscând tendințele care se conturau la nivelul unor guverne din lume sau la nivelul unor organisme regionale și internaționale ostile familiei tradiționale creștine constituită de către un (singur) bărbat și o (singură) femeie. ”Soți” era un plural incert, nedefinit și, astfel, infinit. Era mai mult decât un dual clar, rezultat din complementaritatea de gen.

Deputatul Vlad Cubreacov a  intervenit atunci oficial și repetat, formulând un amendament scris (e corect să-i spunem, fără falsă modestie, AMENDAMENTUL CUBREACOV), pe care l-am susținut la nivel de comisii și în plenul legislativului.

Esența amendamentului se reducea la înlocuirea pluralului polisemantic ”SOȚI” cu sintagma ”BĂRBAT ȘI FEMEIE” și la definirea familiei ca fiind ”ELEMENTUL NATURAL ŞI FUNDAMENTAL AL SOCIETĂŢII”.

Președintele de atunci al Parlamentului, Dumitru Moțpan, nu înțelegea care este rostul acestei  inițiative , cu atât mai mult cu cât Comisia pentru redactarea textului Constituției se pronunțase împotriva amendamentului, respingându-l repetat ca fiind, chipurile, unul superfluu și frizând nonsensul.

A trebuit ca inițiatorul amendamentului să ceară o pauză și să-i explice pe îndelete,  lui Dumitru Moțpan de ce anume insista asupra adoptării acestuia. Ca om de la țară, deloc sofisticat și direct, Moțpan a înțeles sensul propunerii și, revenind în ședință, i-a convins pe agrarienii săi și pe aliații lor socialiști să voteze amendamentul.  

Din fericire, acesta a trecut cu unanimitate de voturi.

Acum, peste mai bine de 21 de ani, Vlad Cubreacov nu spune că ar fi fost un  vizionar, dar se bucură să constate acum că a avut perfectă dreptate și că i-a  putut convinge pe adversarii politici să accepte amendamentul formulat de  el.

Familia este definită constituțional în Republica Moldova ca ”elementul natural şi fundamental al societăţii” și ”se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie”. Nici Consiliul Europei și nici Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept nu au avut nimic de obiectat în legătură cu Amendamentul formulat la articolul 48. Familia.

Un alt element esențial pe care l-a  putut promova ca prin minune în ultima ședință de dezbatere a proiectului de Constituție și care comporta efecte politice, a fost completarea buclucașului Articol 13 cu sintagma ”funcţionînd pe baza grafiei latine”.

Atât a  putut salva atunci, în vara anului 1994. Dacă în primul caz, privind Familia, a  făcut apel la bunul simț țărănesc al lui Dumitru Moțpan, în cel de-al doilea caz, privind Alfabetul latin ca agent identitar cu valențe geoculturale și chiar geopolitice, a  apelat la spiritul rezonabil al lui Eugen Rusu, membru în comisia de redactare a textului Constituției RM, dar asta este o altă istorie și ea merită discutată aparte.

Iată cum arată Articolul 48. Familia din Constituția României, care fusese preluat mecanic în proiectul de Constituție al RM:

 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.

Și iată cum arată Articolul 48. Familia din Constituția RM după acceptarea Amendamentului Cubreacov:

(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(3) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

(4) Copiii sînt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor.

Pentru aceste motive, chit că am fost repus între timp în drepturile de cetățean român, susțin ferm inițiativa de amendare a Articolului 48. Familia din Constituția României, astfel încât Legea Fundamentală a Țării să definească familia ca ”elementul natural şi fundamental al societăţii”, statuând că ea ”se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie”.

În familia noastră mare românească uneori și Bucureștiul are de învățat câte ceva bun de la Chișinău.

https://cubreacovblog.wordpress.com/ amendamentul-cubreacov/

13/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: