CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 ANALISTUL MILITAR rus Igor Korotcenko declară că în următoarele luni Ungaria va trebui să decidă dacă vrea teritorii ucrainene

Ungaria a fost imperiu, înainte de a fi țară. Istoricii nu l-au perceput ca atare, pentru că imperiul ungurilor a trecut pe planul doi, preț de aproape 400 de ani, când metropola, adică Ungaria propriu -zisă a fost, fie sub dominație turcă, fie austriacă.

Cu toate acestea, prin rădăcinile lor demult înfipte în solul altor popoare, ungurii au jucat față de acestea, rolul plutonierului din armată, iar austriecii al ofițerilor.

Frânarea desfășurării deliberate a hungarismului, prin aceste ocupări succesive, a constituit un noroc, am putea spune, pentru toate popoarele subjugate, pentru că altfel, cu diabolicele măsuri de asimilare nu știm ce s-ar fi ales din acestea. Tristele realități transilvănene, dar nu numai ele, sunt mărturii vii în acest sens.

Ungaria a devenit cu adevărat stat de sine stătător abia în noiembrie 1918, după destrămarea imperiului austro-ungar, cu granițe delimitate și teritoriu propriu, justificate printr-o densă acoperire etnică pe un anumit spațiu, scrie https://www.cuvantul-liber.ro.

Enclavele populate cu unguri și asimilații acestora, presărate în atâtea țări, ca România, Slovacia, Serbia, Ucraina, la distanțe mari de metropolă, pot fi considerate pierderi colaterale și nu pot intra în niciun fel sub jurisdicția Budapestei.

Ele sunt parte constitutivă a statului pe al cărui teritoriu acestea există.

A milita astăzi pentru reîntoarcerea la situația geopolitică existentă înaintea Primului Război Mondial, când dreptul forței celui mai puternic guverna omenirea, este pur și simplu absurdă.

Iar dacă ungurilor li s-ar permite o asemenea aspirație, de ce nu li s-ar îngădui astfel de speranțe și celorlalți foști imperialiști: rușilor, turcilor, austriecilor și așa mai departe. Ca și celelalte imperii, cel ungar a făcut mult rău acestei părți din Europa, care prin exploatare și asimilare, fie că este vorba de românii transilvăneni, de slovaci, sârbi, ucraineni, etc., prin nonvalorile promovate în dezvoltarea societății epocilor respective, au încetinit dezvoltarea cu sute de ani, atât a propriului popor, cât și a celorlalte națiuni exploatate.

Față de asemenea manifestări expansioniste maghiare, care au loc în țările vecine Ungariei, statele român, slovac sârb și ucrainean sunt chemate să facă front comun pentru oprirea răspândirii în Europa și în lume a mincinoasei propagande iredentiste cu privire la Trianon și Ungaria Mare, răspîndite de conducătorii maghiarilor.

Mai ales că recent, politicienii de la Moscova, care cunosc foarte bine poftele teritoriale ale Budapestei, au început să încurajeze dorințele țărilor vecine Ucrainei de a rupe din această țară teritorii care le aparținuseră înaintea celui de-al doilea Război Mondial, pe vremea când tot Rusia, botezată pe atunci Uniunea Sovietică le anexase imperiului său.

Așa se face că un analist militar rus a declarat în direct la TV că premierul ungar Viktor Orban va trebui să decidă „în următoarele luni” dacă vrea să anexeze teritoriile ucrainene ce conțin etnici maghiari.

Foto: Analistul militar rus Igor Korotcenko

„Obiectivul nostru este să ne asigurăm că proiectul ”anti-Rusia” sub forma Ucrainei moderne dispare pentru totdeauna de pe harta geopolitică a Europei”, a afirmat analistul militar Igor Korotcenko într-o emisiune a televiziunii Rossiya-1, evocată de https://www.hotnews.ro

„Presupun că pentru un număr de alte state învecinate cu Ucraina, de exemplu Ungaria, afirmarea controlului asupra teritoriilor istorice ale Ungariei și salvarea celor 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia este probabil de asemenea o alegere politico-militară pe care guvernul lui [Viktor] Orban va trebui să o facă în următoarele luni”, susține el.

Politician polonez: Orban a propus Poloniei să ia parte la divizarea teritoriului Ucrainei

Primul ministru al Ungariei, Victor Orban, a propus Poloniei încă din 2019 să profite de criza ucraineană pentru a ocupa și împărți Ucraina, susține politicianul polonez Slavomir Nitras, notează „Evropieska Pravda» (Adevărul European) cu referire la Onet.pl.

Potrivit lui, Ungaria este o „țară periculoasă», pentru că ungurii visează să schimbe ordinea postbelică.

„Știu că Orban visează la o astfel de schimbare. Victor Orban încerca să ne convingă să ocupăm și să împărțim teritoriile ucrainene în perioada crizei din Ucraina. La fel ca Vladimir Putin, el visează la revizuirea frontierelor Europei”, a declarat membrul partidului polonez de opoziție „ Platforma Civică».

„Noi nu vrem să destabilizăm Europa. Îl cunosc pe Victor Orban. Este educat, cunoaște limbi străine și știe să se comporte ce elitele internaționale. Este un politician inteligent și foarte periculos», a spus Nitras.

Amintim că Ungaria încearcă să blocheze desfășurarea ședințelor Comisiei NATO-Ucraina, din cauza încălcării drepturilor maghiarilor care trăiesc în Ucraina prin prevederile legii educației.

Orban a spus anterior că nu crede în succesul integrării europene a Ucrainei și a sugerat că acest stat va rămâne în zona de influență a Rusiei.

În același timp, Ungaria la nivel oficial a susținut întotdeauna integritatea teritorială a Ucrainei, notează publicația Libertatea cuvântului de la Cernăuți, Bucovina de nord.

Slavomir Nitras este politician polonez, politolog, membru al Sejmului de legislaturile a 5-a, a 6-a și al 8-a, deputat în Parlamentului European (2009-2014), consilierul șef al primului ministru Evo Kopach în perioada 2014-2015 .

12/09/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, POLITICA | , , , , , , , , | 6 comentarii