POVESTIRI AMUZANTE LEGATE DE SEX SI BIZARERII SEXUALE. VIDEO
1. După ce a făcut senzaţie cu câteva zeci de scandaluri sexuale, premierul italian Silvio Berlusconi a cheltuit 95.000 de dolari pentru restaurarea penisului unei statui antice, ceea ce a enervat pe toată lumea pentru că restaurarea nu a fost făcută cum trebuia. Italienii ştiu mai bine.
2. Despărţirile sunt extrem de grele. Pentru unii chiar imposibile. Un domn din Italia, rămas discret, a considerat că nu va putea niciodată să treacă peste faptul că a fost părăsit de iubita lui. Singura soluţie viabilă în acest sens a fost să comande o păpuşă care să arate exact ca fosta iubită, dar cu sânii mai mari. Comanda a fost executată pentru suma modică de 18.000 de dolari.
3. Acum vreo 33 de ani, o mamă din America şi-a dat fiul spre adopţie imediat după naştere. În 2009, cei doi s-au revăzut, iar revederea a fost atât de emoţionantă încât mama şi fiul au făcut sex.Nebunia momentului aţi spune. Nu! Au făcut sex timp de 18 luni până când cineva a dezvaluit ca erau mama si fiu.Mama a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru incest, iar fiul a scăpat basma curată pentru că era… traumatizat, micuţul!
4. Un individ a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată lumea pentru că avea o problemă medicală foarte neobişnuită. Respectivul îşi pierdea vederea ori de câte ori ejacula. Medicii s-au crucit iniţial, dar au rezolvat problema după ce şi-au dat seama că aceasta avea legătură cu viteza de circulaţie a sângelui.
5. Un mic scandal a izbucnit în Stockhom după ce în camerele din hotelul Berns au fost descoperite, pe lângă Biblii, multe jucării sexuale. Biciuri, cătuşe, stimulatoare erectile… Autorităţile au condamnat politica hotelului pentru că încuraja prostituţia, dar nu au avut ce să facă pentru că managerii hotelui îşi înştiinţau clienţii cu privire la existenţa jucăriilor sexuale, iar aceştia se cazau oricum!
6. În Alabama, SUA, a fost deschis primul sex shop drive thru. Adică intri cu maşina, îşi cumperi ce ai nevoie şi ieşi tot cu maşina. Magazinul a fost luat cu asalt pentru că oferea un plus de discreţie.
7. Un tânăr din Marea Britanie s-a folosit de fonduri guvernamentale pentru a face sex. După ce a încercat să se trateze cu ajutorul mai multor feluri de terapii, care au eşuat, tânărul a aplicat pentru o sponzorizare guvernamentală pe care a obţinut-o şi care l-a ajutat să plece până la Amsterdam unde şi-a pierdut virginitatea în compania caldă a unei prostituate. Asistentul social care s-a ocupat de cazul tânărului a spus că, dacă nu i-ar fi acordat fondurile necesare, ar fi fost o violare a …drepturilor omului !
8. Un individ extrem de curajos şi-a tăiat penisul cu un cuţit. Nu din greşeală. Omul avea discernământ. După ce petrecuse cinci ani într-o închisoare din Spania, omul a preferat să îşi taie oraganul decât să fie deportat înapoi în ţara lui de origine, Kazakhstan.
9. Statul Oregon a avut printre ştirile principale de anul trecut, una la care nu ştii dacă să râzi sau să plângi… Doi proprietari de han, soţ şi soţie, îşi agresau sexual şi constant angajaţii şi… clienţii. Adică îi invitau la partide sex în grup, iar hangiul se dezbrăca şi se masturba în faţa lor, rugându-i să-i ghicească lungimea penislui.
10. Prezervative ineficiente
În noiembrie 2009 aproximativ un milion de prezervative contrafăcute au ajuns pe piaţa din China, ne informează cotidianul britanic The Times. Prezervativele produse ilegal într-o fabrică din China nu respectau normele de siguranţă astfel încât nu puteau să ofere protecţia necesară împotriva sarcinii şi împotriva BTS-urilor.
Conform autorităţilor angajatii foloseau ulei vegetal pentru a lubrifia prezervativele şi le ambalau fără a folosi vreo tehnică de sterilizare.Există o listă lungă de produse de care falsificatorii ar trebui să se ţină deoparte însă prezervativele se postează probabil undeva în capul listei.
Deşi prezervativele în discuţie nu au depăşit graniţele ţării, acest eveniment îngrijorător ne-a reamintit cât de important e să ne orientăm spre mărcile cunoscute atunci când cumpărăm astfel de produse.
La începutul lunii decembrie problema prezervativelor ineficiente a fost adusă din nou în atenţia publicului când în campusul Universităţii Cambridge au fost descoperite prezervative noi găurite cu ajutorul unui ac.
Problema a fost observată de o studentă ce a cumpărat prezervativul dintr-un magazine din campus. În urma anchetei, poliţia britanice a descoperit că mai mult de jumătate din prezervativele din acea cutie fuseseră înţepate, anunţă cu îngrijorare Daily Mail.
11. Bărbaţii din Suedia considera bolile cu transmitere sexuala (BTS), un semn de virilitate.
Un studiu realizat în Suedia în august 2009 a uimit şi a îngrijorat, în acelaşi timp, întreaga lume.
Mulţi tineri suedezi consideră bolile cu transmitere sexuală un indicator al masculinităţii lor.
Vestea unei infecţii cu o BTS îi face pe unii să fie îngrijoraţi şi ruşinaţi, pe alţii să se maturizeze şi să fie mai atenţi când vine vorba de sex, iar pe alţii să se simtă mai bărbaţi.
Pentru aceştia imbolnavirile nu reprezintă o problemă gravă de sănătate, ci un motiv de mândrie precum şi un motiv de a fi felicitaţi de prietenii lor ce se înscriu în aceeaşi categorie.
Stupid? Bineînţeles, dar şi foarte periculos!
Studiul mai arăta că acest fenomen e restrâns la categoria tânără şi se aplică doar bărbaţilor. Tinerele suedeze nu percep aceste boli drept semn al succesului lor la băieţi, raportează publicaţia suedeză The Local.
Din studiu mai reiese şi un alt fapt îngrijorător.
Atât fetele cât şi băieţii evita să folosească prezervative în timpul actului sexual. Se pare că fetele nu vor să îşi supere partenerii cerându-le să poarte prezervative, iar băieţii se tem că în cazul în care vin la o întâlnire ‘pregătiţi’ fetele vor presupune că au fost percepute drept ţinte sigure.
Astfel de atitudini puerile nu fac însă decât să mărească rata de îmbolnăvire cu boli precum chlamydia, herpes genital, gonoree etc. Stupiditatea umană poate uneori să atingă limite incredibile.
12. Contracepţie masculină
Când vine vorba de metode contraceptive femeile sunt cele cărora li s-au pus la dispoziţie o serie de opţiuni: contraceptive orale, diafragmă, inel vaginal, sterilet etc. Bărbaţii, pe de alta, parte, nu pot folosi decât prezervative.
Însă cercetătorii de la universitatea din Edinburg lucrează la o nouă metodă contraceptiva pe care să o poate folosi bărbaţii: injecţii reversibile cu hormoni, ne informează BBC NEWS.
Injecţiile conţin testosteron şi progesteron şi se fac o dată la două luni. Dozele scad numărul spermatozoizilor iar în momentul în care acesta scade îndeajuns de mult, injecţia ajunge să se facă o dată pe an. Inventatorii susţin că efectele sunt complet reversibile.
Deocamdată cercetătorii responsabili pentru această metodă de contracepţie cauta aproximativ 400 de cupluri din întreaga Europă care ar fi dispuse să o testeze. Rămâne de văzut cât de mult succes vor avea în a obţine voluntari.
13. Statul Alabama din S.U.A , interzice vânzarea jucăriilor erotice.În luna septembrie Curtea Supremă din Alabama a hotărât să susţină o lege din 1998 care interzice vânzarea jucăriilor sexuale adresate femeilor.
Legea în discuţie a fost atacată în instanţă pe motiv că încalca dreptul la intimitate sexuală. Se pare că sistemul justiţiar din Alabama nu este de acord.
Prin urmare, femeile care vor să îşi procure un vibrator sunt nevoite să treacă graniţele statale, ne informează cotidianul Birmingham News.“Moralitatea publică poate fi folosită drept bază legitimă pentru reglementarea activităţilor comerciale” au argumentat judecătorii.
Conform acestora, promovarea şi vânzarea jucăriilor erotice nu pot fi catalogate drept acţiuni ‘private’ şi ‘consensuale’.
Prin urmare, chiar dacă oamenii au dreptul să le folosească în intimitatea locuinţei, statul are dreptul să interzică distribuţia lor. Până una alta, jucăriile erotice nu omoară însă armele da. Iar în statul Alabama e mai uşor să cumperi o armă decât să cumperi un vibrator.
14. Şcolile din Texas, S.U.A. şi-au restructurat cursurile de educaţie sexuală renunţând la politica “abstinenţă, şi nimic altceva”.
După ce au adunat unu (rata mare a sarcinilor în rândul adolescenţilor) cu unu (rata mare de infecţii cu BTS-uri), autorităţile texane au hotărât că politica de abstinenţa promovată în şcoli în cadrul cursurilor de educaţie sexuală nu dă roade.
Problema evidentă a acestor cursuri e că promovau abstinenta ignorând problemele ce ar putea apărea în cazul în care elevii îşi încep viaţa sexuală, ne informează site-ul stateman.com.
Prin urmare cursurile de educaţie sexuală nu discutau posibilităţi de protecţie şi nu informau asupra pericolului unei sarcini nedorite deoarece autorităţile presupuneau că predica despre abstinenţă îi va ţine pe copii departe de “influenţă negativă” a sexului.
După ce numărul de elevi inbolnaviti cu BTS a crescut cu 57% faţă de anul şcolar 2005/2006, programa cursului de educaţie sexuală s-a schimbat pentru a informa elevii atât asupra beneficiilor abstinenţei cât şi asupra metodelor de protecţie şi a posibilelor probleme.
Legi stupide privitoare la sex
In Bakersfield, California, o lege interzice să faci sex cu Satana fără prezervativ.
În Colorado este interzis să săruţi o femeie care doarme.
În Indonezia, cuplurile necăsătorite nu au voie să facă sex. Altfel riscă 5 ani de închisoare.
În Alabama, femeile au interzis prin lege să iniţieze partide de sex în cluburile de biliard.
În Minnesotta este ilegal să dormi dezbrăcat.
În Utah, este interzis prin lege să faci sex cu şoferul unei ambulanţe, în timp ce acesta este în timpul serviciului. Femeile care încalcă legea îşi vor vedea numele publicat în ziarul local, în timp ce bărbatului nu i se va dezvălui identitatea.
În Bolivia îi este interzis unui bărbat să facă sex în acelaşi timp cu două femei care sunt mama şi fiica.
In Statul Washington este ilegal să faci sex cu o virgină, chiar şi în noaptea nunţii.
În Winsconsin o lege le interzice bărbaţilor să tragă cu puşcă în timp ce soţia are orgasm.
In Hong Kong, femeile au dreptul de a-si omori sotul adulterin, insa cu mainile goale. In schimb, pe femeia cu care a fost prinsa cu sotul ei o poate omori in orice maniera doreste.
O lege din Georgia le interzice oamenilor sa achizitioneze si sa aiba jucarii sexuale precum vibratoarele sau dildo-urile.
In Arizona, Indiana, New York si Ohio, este ilegal sa ai o erectie vizibila pe strada.
In Indonezia, pedeapsa pentru maturbare este decapitarea.
In Oregon este interzis sa injuri in timp ce faci sex.
In Winsconsin o lege le interzice barbatilor sa traga cu pusca in timp ce sotia are orgasm.
In Washington D.C. orice pozitie in timpul partidelor de sex in afara de clasica pozitie a “misionarului” este interzisa.
In Utah, este interzis prin lege sa faci sex cu soferul unei ambulante, in timp ce acesta este in timpul serviciului. Femeile care incalca legea isi vor vedea numele publicat in ziarul local, in timp ce barbatului nu i se va dezvalui identitatea.
In Nevada este interzis sa faci sex fara prezervativ.
In Columbia, femeile au voie sa faca sex doar cu sotii lor, iar prima data cand se intampla acest lucru, mama trebuie sa fie de fata.
In statul american Virginia, este interzis sa faci sex cu lumina aprinsa.
In Bahrain, un medic barbat nu are voie sa se uite la organele genitale ale femeii in timpul examinarii. El trebuie sa foloseasca o oglinda.
In Dakota de Sud este interzis sa faci sex pe podeaua dintre paturile hotelului. De altfel, paturile sunt asezate la o distanta de cel putin 60 cm. Regula este valabila doar in cazul in care camera este inchiriata pentru o zi.
Surse: kudika.ro; standdupp.ro; sfatulparintilor.ro
http://www.youtube.com/watch?v=A6N62Sr1TtA
09/11/2011 Posted by cersipamantromanesc | DIVERSE | baieti, Barbati, curtea suprema alabama, DIVERSE, DIVERTSMENT | amor, dragoste, femei fierbinti, feminitate, fete, prostitutie, sex, totul despre sex, VIDEO, virilitate, YOUTUBE | Lasă un comentariu
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Categorii
- ANALIZE (707)
- ANTIROMÂNISM (4)
- CONTRAPROPAGANDĂ (8)
- CREDINTA (269)
- CULTURA (29)
- DIVERSE (952)
- DIVERTSMENT (1.608)
- UMOR (186)
- ȘTIINȚA (64)
- FORUM (25)
- Fără categorie (13)
- ISTORIE (1.460)
- ISTORIE ROMÂNEASCĂ (4.897)
- ANTICHITATE (13)
- EVUL MEDIU (15)
- ROMANIA MODERNA (20)
- LUMEA ROMANEASCA (4.680)
- ARTA (33)
- CREDINTA (296)
- LITERATURA (56)
- MARI ROMANI (199)
- MUZICA (664)
- POLITICA (1.398)
- PRESA INTERNATIONALA (1.120)
- PRESA ROMÂNEASCĂ (887)
- LECTURI NECESARE (143)
- ROMÂNII DESPRE ROMÂNI (78)
- PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCĂ (6)
- Propagandă rusă (11)
- ROMANII DIN JURUL ROMANIEI (652)
- AROMANII DIN BALCANI (78)
- BASARABIA SI BUCOVINA (449)
- ROMANII DIN LUMEA INTREAGA (10)
- VIDEO (5)
- YOUTUBE (4)
-
Articole recente
Count Flag
Blogroll
- Art Emis
- Basarabia Literara
- Cristian Negrea blog
- etelecom.ro-magazin
- Foaie nationala
- Gandeste
- George Damian
- Hotnews MD
- Istoria militara
- Istoria.md
- Istorii regasite
- Jurnal MD
- Justitiarul
- napoca news
- neoplaza.ro
- Publika.md
- Radio Chisinau
- Rgn press-Romanian Global News
- Secretele istoriei
- Timpul MD
- Tiparituri romanesti
- Unimedia md
- Universul cunoasterii
- Ziaristi Online
- Ziarul de Garda md
Arhive
Meta
Urmareste facebook