A fost o vreme când România punea în aplicare mari proiecte de dezvoltare și de modernizare, inclusiv ale rețelei de drumuri și căi ferate
Master-Plan interbelic
Societatea românească din prima jumătate a secolului trecut nu era nici pe departe una perfectă. Implementarea marilor proiecte de dezvoltare și de modernizare a României era însoțită și atunci de mari scandaluri de corupție.
Cu toate acestea, planul pentru crearea unei infrastructuri moderne de drumuri și de căi ferate (ceea ce am putea numi astăzi “Master Planul de Transport”) era gândit de cei ce se aflau la conducerea statului. Și era pus în practică.
Rețeaua de drumuri și de căi ferate construită începând cu domnia Regelui Carol I – proiect continuat și după Marea Unire – este în bună măsură cea pe care o utilizăm și astăzi. “E interesant să reamintim că, atunci când i s’a propus principelui Carol de Hochenzollern tronul Principatelor Unite, acesta, uitându-se pe hartă, i-a spus lui Ion Brătianu: România e destinată unui viitor strălucit. Pe teritoriul ei va trece șoseaua Angliei spre Indii!”.
Nu a fost doar o constatare vizionară. Trei sferturi din rețeaua feroviară pe care o România o deține astăzi a fost construită în timpul domniei Regelui Carol I (din păcate, pe multe tronsoane se circulă astăzi cu viteze mai mici decât atunci). T
ot în aceiași perioadă a fost derulat un program de anvergură de pietruire a drumurilor. Într-un singur an, în România acelor vremuri, se pietruiau mai mulți kilometri de drum decât totalul kilometrilor de autostradă construiți în România după 1989.
Proiectele începute în timpul domniei primului rege al României au fost continuate și după Primul Război Mondial. Unul dintre cele mai importante proiecte de construcții de drumuri din perioada interbelică a fost construcția “autostrăzii Londra-București-Istambul”, arteră europeană care urma să permită parcurgerea cu automobilul a distanței Londra-Istambul “în doar 24 de ore”.
E adevărat că termenul de autostradă e pretențios dacă ne referim la accepțiunea pe care o dăm astăzi acestui cuvânt. Era vorba de șosele cu o singură bandă pe sens dar asfaltate “ca’n palmă” și care făceau parte din marele proiect european. Este de menționat că porțiunea românească a acestui proiect era aproape finalizată în anul 1936, în timp ce în Ungaria, Bulgaria, Grecia și Turcia se înregistrau întârzieri importante.
Finalizarea aproape în totalitate a porțiunii de pe teritoriul României Mari din traseul “autostradei europene” – una dintre cele mai importante căi de comunicație rutieră și azi – este consemnat în articolul “Autostrada Londra-București-Istambul”, publicat în revista “Ilustrațiunea Română”, numărul din 14 octombrie 1936:
“În momentul de față, această șosea internațională, care traversează Europa de la Apus la Răsărit, e fapt împlinit. Mai sunt prea puțini kilometri de asfaltat pentru ca această autostradă, care leagă Londra de Istanbul în mai puțin de 24 ore pe uscat, să fie realizată. Șoseaua, prin toate statele prin care trece, e construită conform unui tip standard, stabilit într’o conferință internațională de turism.
La noi în țară șoseaua internațională parcurge aproape 650 kilometri, între Episcopia Bihorului și Giurgiu, prin cele mai frumoase priveliști românești. Pentru turismul nostru, șoseaua aceasta e de un folos imens.
Călătorul străin, chiar numai în tranzit prin țara noastră, are ocazia să vadă diferitele aspecte ale pământului românesc, de deal, de munte, de vale, de pădure, de oraș și de sat.
E foarte greu ca cineva să rămâie nepăsător față de aceste minunate frumuseți pe care le posedă pământul românesc și să nu se mai întoarcă pentru a studia în amănunțime și a străbate, de la un capăt la altul, țara aceasta cu nenumărate posibilități turistice.
Șoseaua internațională vine de la Budapesta, străbătând pusta ungurească de la Szolnoc la Artand (notă: Ártánd este un sat din județul Hajdú-Bihar, Ungaria), și șoseaua ajunge la Borș, stația de frontieră românească. Prin Ungaria șoseaua nu a fost încă asfaltată, nu e încă o autostradă. La Episcopia Bihorului, unde se face revizia bagajelor, șoseaua e asfaltată ca în palmă.
Cei 7 km. care despart Episcopia Bihorului de Oradea Mare sunt un drum minunat de-a lungul Crișului Repede, care însoțește șoseaua internațională până în capitala Crișanei. La 15 kilometri de frontieră călătorul străin găsește un oraș frumos, cu hoteluri și restaurante occidentale, cu teatre, cinematografe, statui, muzee și o mișcare pe străzi, ca la Budapesta.
De la Oradea la Tileagd, șoseaua asfaltată își continuă drumul prin aceeași vale a Crișului Repede, pe care a urmat-o de la frontieră. De la Tileagd la Aleșd, șoseaua nu e gata încă, dar va fi peste cel puțin un an de zile. E o distanță de numai de 20 de kilometri, care se va împlini foarte lesne.
De la Aleșd, de unde începe din nou autostrada, ea străbate văile munților Apuseni, prin locuri de o frumusețe sălbatică, cum au prea puține tări din Europa. Șoseaua străbate Borodul, Ciucea, Huedinul, Gilăul, trece prin Cluj și urcă dealul Feleacului.
Se află acum în inima Transilvaniei. De la Feleac la Turda șoseaua nu e gata. De la Turda la Diciosânmartin (notă: azi Târnăveni) autostrada se lucrează acum și automobilistul are ocazia să vadă pe o distanță de 15 km. cum “se toarnă” o autostradă.
Trece apoi prin Aiud și Teiuș, ca în apropiere de Alba Iulia să înceapă din nou autostrada. Aici sunt câteva priveliști minunate până la Sibiu, unde pe o distanță de încă 20 de km. se lucrează la autostradă.
De aici, pe coastele munților, prin locuri pe care nici pana cea mai măiastră nu le poate descrie, autostrada trece prin Avrig, Voila, Făgăraș, Șercaia, Vlădeni și Codlea până la Brașov. De aici, străbătând renumita vale a Prahovei, prin Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploiești ajunge la București.
Din Capitală, autostrada pleacă prin Jilava până la Giurgiu, de unde trece Dunărea cu bak-ul la Rusciuk. De aici până la Istanbul, nu e gata decât o foarte mică porțiune din autostrada internațională.
De la București, o altă ramnificație a autostradei pleacă, prin Popești, Budești și Oltenița, trece Dunărea la Turtucaia și își continuă drumul la Constanța, pentru cei ce vor să facă drumul la Constantinopol pe mare.
De la Ploiești până aproape de Urlalți s’a făcut asfaltarea unei noi șosele internaționale, de mai mic interes, prin Buzău, R. Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Cernăuți, trece spre Polonia prin Lwow și Varșovia, legând România de țările baltice.
Importantă pentru noi, este autostrada Londra-București-Istanbul, care, avându-se în vedere dezvoltarea exceptională din ultima vreme a autoturismului, va aduce, prin tranzit, un impresionant număr de turiști, care vor depinde de felul nostru de a-i primi ca să se mai întoarcă la noi.”
NEAGU DJUVARA – boierul român care ne-a ajutat să redescoperim istoria neamului nostru, tocmai fiindcă a ştiut să ne-o povestească. VIDEO
Puţini intelectuali români s-au bucurat şi se bucură de o afecţiune publică precum cea de care are parte Neagu Djuvara, istoricul care ne-a ajutat să redescoperim istoria neamului, tocmai fiindcă a ştiut să ne-o povestească.
Să-l omagiem pe boierul român Djuvara, trecut de curând în lumea drepţilor, amintindu-ne câteva din strălucitoarele sale gânduri…
„M-am născut la trei zile după intrarea României în Primul Război Mondial.
Din partea mamei, istoria familiei (Grădișteanu) se pierde în urmă cu cinci veacuri. Tatăl meu cobora dintr-o familie veche de celnici (căpetenii) aromâni. Toată viaţa mea a fost o întâmplare. M-a luat Dumnezeu de la locul cutare, m-a trântit la locul cutare.
Nu eu sunt cel care mi-am ales calea, ci Dumnezeu.
Istoria a fost şi a rămas dragostea vieţii mele, chiar dacă am profesat în Drept. De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate.
Începând de la Cantemir, până la Eliade și Cioran, toți marii noștri intelectuali s-au remarcat pe alte meleaguri. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări. O naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile. Tineretul care se revoltă astăzi nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme.
Asta înseamnă că s-a stricat ceva în mentalul european colectiv. Tineretul, ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite cum a fost comunismul, nu mai are niciun ideal. În mai puțin de un secol, Europa va fi metisă.
Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Nu mai fac copii, nu mai au nicio ambiție. Și asta nu de ieri, ci de zeci de ani. Nu ştiu cât va mai dura – două sute, trei sute, poate patru sute de ani.
Ca şi la sfârşitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice şi turanice au făcut să se schimbe componenţa etnică a Europei. Aşa se schimbă şi acum.Dacă te duci în metroul parizian, poți afla cum va arăta Europa de mâine.
Noi nu suportăm un „atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia vin să-l umple.
Civilizația europeană este menită să dispară. Asta este o lege universală.
Când ai avut atâta splendoare de creativitate și de putere politică, ca să te întinzi pe globul întreg, trebuie să plătești prin dispariție.
Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veştejește pentru a nu mai renaște, o mireasmă incomparabilă se risipește pentru totdeauna.
Dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright, nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie.
Nu putem să ieşim din bârlog, dacă această fugă a creierelor continuă. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea”. Asta era o vorbă de secole în mintea românului. Faptul că acum tinerii pleacă fără gânduri de întoarcere, este o schimbare dramatică în mentalitatea românului după atâtea veacuri.
Dacă tinerii care pleacă în străinătate, la doctorate în Germania, Franța, Statele Unite nu se mai întorc în țară, atunci Româna este pierdută definitiv.
Eu, câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franţuzoaică şi mi-am făcut toate studiile în Franţa, nu m-am gândit niciodată să mă fac franţuz. Nu te poţi transforma în francez sau în neamţ când eşti născut român.
Fără tinerii plecați în Occident nu putem construi o Românie de alt soi decât cel moştenit de la comunişti.
Acum țăranii noştri beau de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele. Foarte mulți tânjesc după lucrul pe care-l văd la vecin. Mie nu mi-a fost niciodată poftă de ceea ce are altul.Românul, în general, era destul de blajin, ştia să plece capul când trebuie și îl ridica atunci când era necesar.
Toată istoria noastră dovedeşte asta încă de la Mircea cel Bătrân și Ştefan cel Mare. Au fost însă vreo două veacuri, în timpul epocii fanariote, în care am cam luat obiceiul să nu reacţionăm.
Românul pe care l-am cunoscut eu, când eram copil, era prea blând, prea supus.Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust, încât omul a început să se apere cu dinţii, să se înrăiască.
Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.
Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”
Comunismul: un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat laşitatea la cei mai mulţi şi eroismul imprudent la câţiva, în care delaţiunea a fost considerată o virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului, dar şi din cel al vecinului, a sfârşit prin a părea legitim din cauza privaţiunilor permanente şi a exemplului de înşelăciune venit de sus…Masele au ieșit din 50 de ani de comunism cu mentalitatea inconștientă că șpaga și șmecheria sunt mijloace indispensabile de supraviețuire.
Moştenirea noastră cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol de regim comunist ne-a stricat sufletul. Un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalităţi şi comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă.
Răul făcut mi se pare atât de adânc şi de generalizat, încât nu ştiu dacă va mai putea fi stârpit de tânăra generaţie. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite.
O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i așa? Dar gândiți-vă: bunicul vostru s-născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generații: bunicul, tatăl și fiul, care, de obicei, apucă să se cunoască.
Imaginați-vă, deci, de zece ori aceste trei generații ale unei familii și iată-ne la strămoșii noștri din anul 1000! Vedeți că o mie de ani nu-i așa de mult?
O conferinţă memorabilă:
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 