Previziuni ONU sumbre privind evoluţia poporului român: În anul 2100, România va mai avea doar 11,8 milioane de locuitori, iar Basarabia doar 2 milioane

 

 

 

CRIZA DEMOGRAFICA A ROMÂNIEI SE INTENSIFICĂ

 

Periodic, ONU emite date statistice privind situația demografică a planetei, proiectând evoluția ei până în anul 2100.

Conform ultimelor date, publicate luna trecuta, în anul 2100 România va mai avea doar 11,8 milioane de locuitori, iar Basarabia doar 2 milioane.

[Link: https://population.un.org/…/P…/Files/WPP2019_DataBooklet.pdf]

Datele acestea au rămas aproximativ constante în ultimii zece ani, de când monitorizam datele statistice privind viitorul demografic al umanității.

O Românie cu aproximativ 12 milioane de locuitori în anul 2100 îngrijorează profund. Asta efectiv înseamnă că într-un secol, între anul 2000 și 2100, populația României și numărul de români se va fi înjumătățit.

De obicei, în trecut, populația unor țări, printre care și România, se dubla tot cam la 100 de ani.

Înjumătățirea ei în doar 100 de ani, însă, e o excepție de la mersul firesc al lucrurilor și trebuie să ne dea de gândit. Nu doar nouă, cetățenilor, ci și clasei politice din România.

Populația constituie factorul uman cel mai important al unei națiuni.

Fără o populație constantă sau lejer în creștere, și mai ales o populație în care grupul celor în vârstă și al celor tineri e în echilibru, o națiune nu se poate aștepta la un viitor.

România și românii își periclitează chiar viitorul biologic. În 2100, populația României va fi atât de îmbătrânită încât ceasul biologic al României aproape că va înceta să mai bată.

Cum de am ajuns aici? Explicațiile date nouă de stat si mass media sunt cele cunoscute: migrația, costul tot mai ridicat de a întemeia o familie și costul tot mai ridicat de a crește și educa copiii.

Aceste cauze sunt obiective, există și trebuie să le confruntăm. Ele necesită investiții economice și financiare în familie și copii și întoarcerea românilor din afară în România și Moldova.

Dar cauza principală și cea mai imediată care a cauzat declinul demografic drastic (și aproape iremediabil) al României este avortul.

Despre avort ca și cauză principală a crizei demografice a României nu se scrie în presă și nici nu se menționează în politica de stat.

Avortul este un cuvânt și o practică tabu în spațiul public al României, atât în mass media, cât și la nivel politic.

Toată națiunea română știe că de când a fost legalizat avortul în România, în perioada comunistă, în România au fost avortați peste 20 de milioane de copii.

20 de milioane de copii care puteau munci, care puteau să asigure pensiile și viitorul părinților lor, dar mai ales să prevină criza demografică cu care ne confruntăm.

Dar avortul are consecințe. Toate nefaste, criza demografică fiind una dintre ele.

Copiii nenăscuți se răzbună pe noi pentru că fără ei, însuși viitorul nostru biologic pe lungă durată e în dubiu.

Care sunt remediile? Presa internațională dezbate subiectul în mod intens. Se propun grădinițe, ajutor financiar din partea statului, prelungirea concediilor de maternitate, instituirea de concedii de paternitate etc. Toate aceste idei sunt bune.

Dar toate implică bani. Și aici e problema: dacă nu avem o generație tânără care să muncească, nu putem pretinde beneficii pentru stimularea natalității și creșterea populației.

Există însă și un alt remediu. Unul care nu necesită și nu cere bani. E cel mai bun, dar nu e menționat niciodată și niciunde în spațiul public: România are nevoie de o cultură pro-viață.

Să ne reclădim societatea, economia, sistemul social și mai ales gândirea în jurul acestui deziderat primordial: o cultură pro-viață, pro-familie, pro-copii și recunoașterea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Părinții noștri au fost mai săraci ca noi toți. Suntem generația de romani care din punct de vedere economic o ducem cel mai bine.

Părinții noștri au posedat dragoste pentru familie și o gândire pro-viață, aducând pe lume copii, în care vedeau împlinire personală și un sprijin la bătrânețe.

Statul secular, însă, ne-a învățat că el se va îngriji de noi până la adânci bătrâneți. Atunci de ce să ne mai gândim să aducem copii pe lume?

Statul și secularismul nu ne pot scoate din situația dificilă în care ne aflăm.

Statul și secularismul nu pot asigura supraviețuirea biologică a națiunii române, dimpotrivă, secularismul promovează ideologii, iar statul politici, care destramă familia și căsătoria, singurele instituții care ne pot asigura viitorul biologic.

Fără o populație tânără, vibrantă, în creștere, România nu va fi luată în serios de nimeni din afară.

Pentru alianțele economice, militare și politice, țările cu probleme demografice acute nu prezintă niciun interes.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului afirma:

„Cu incepere de la implinirea vârstei legale, bărbatul si femeia, fără nici o restrictie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. … 

Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii si are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului„.

Familia româna îşi cere drepturile. Aceste drepturi le pledăm, le-am pledat şi vom continua sa le pledăm.

Sunt cele mai preţioase dintre drepturi, dar şi cele mai abuzate azi.

Preţuiţi-le!

 

www.alianta-familiilor.ro

Publicitate

Arma secretă a românilor în lupta cu tehnicile de manipulare şi demoralizare în masă

 

 

 

 

 

Motto:

 România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi.E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

 

 

Arma secretă a României.

O luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului.

Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afganistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.

Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.

Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice.

De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită.

Arma secretă a românilor.

România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată).

Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic.

A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent.

Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.

Ethos blasters.

Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență.

Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată.

Concepte fundamentale:

România – zisă și „Românica”, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.

Instituții:

Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate)
Guvernul României – niște tâlhari
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO

Categorii socio-profesionale

Medicii și profesorii – șpăgari
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?)
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule
Judecătorii – corupți
Polițiștii – analfabeți
Jandarmii – asasini
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu
Jurnaliștii – vânduți
Artiștii – hipsteri homosexuali drogați
Inginerii – geeks

Personalități istorice

Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic

Personalități artistice, sportive sau mediatice

Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan!

A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită).
Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină?
Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason
Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

Această ultimă secțiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat.

Tactica falimentară a lunetistului singuratic

Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații.

Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Doar că, agățându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale.

Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el.

Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.

A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt  funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.

Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți.

Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură.

Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul.

Ceilalți ești tu!

Când spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită.

Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.

Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: cui prodest?

Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.

Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina.

N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.

Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.

Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem.

Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut.

Nu-i ajuta nici tu.

Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după.

Se nasc copii minunați în România.

Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor.

Ne rămâne să gândim…  sau să așteptăm cutremurul?

 

Autor:  Brad Florescu / tedoo.ro

prin R.B.N. Press

 

 

CUM AR FI O LUME FĂRĂ ROMÂNIA…

 

 

 

 

 

Citiţi şi : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/28/unei-natiuni-how-to-brainwash-a-nation-colonelul-k-g-b-iuri-bezmenov-vorbeste-despre-tehnicile-de-manipulare-si-de-spalare-a-creierului-in-mari-colectivitati/

WikiLeaks dezvaluie ca Ucraina se teme ca Romania s-ar putea uni cu Republica Moldova intr-o structura supra-nationala

 

WikiLeaks: Romania si Moldova s-a putea uni sub numele Romanova…

 

 

WikiLeaks a dezvaluit ca Romania s-ar putea uni cu Republica Moldova intr-o structura supra-nationala, denumita Romanova, consemneaza realitatea.net.

O telegrama a Ambasadei de la Kiev din 2007, arata ca politicienii din Republica Moldova sustineau tacit intrarea Moldovei in UE prin Romania, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului sa se uneasca cu Romania, iar Transnistria sa revina Ucrainei.

“Ucrainenii au constatat ca politicienii din Republica Moldova, promovand o politica pro-europeana, sustineau tacit intrarea Moldovei in UE prin Romania, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului sa se uneasca, eventual, cu Romania, iar stanga Nistrului (Transnistria) sa revina la Ucraina.

In loc sa fie absorbita de Romania, Moldova de la dreapta Nistrului s-ar putea uni cu Romania intr-o structura supra-nationala, “Romanova””, se arata in telegrama Ambasadei de la Kiev, care avea ca subiect: “Ucraina/Moldova: Transnistria si cauze de iritare bilaterala”.

In telegrama se noteaza ca Andrei Veselovsky, adjunct al ministrului de Externe din Ucraina, „si-a exprimat ingrijorarile fata de relatiile Moldovei cu Romania, o preocupare care, a notat el, era impartasita de adjunctul sefului Secretariatului Prezidential, Oleksandr Ceali (pe atunci, un candidat important pentru functia de ministru de Externe), care fusese Ambasadorul Ucrainei in Romania”. Telegrama continua cu suspiciunile ucrainene privind formarea structurii „Romanova”.

Ucraina îngrijorată de perspectiva unei „Romănie Mari„

Intr-o alta telegrama a Ambasadei de la Kiev, clasificata confidential si intitulata „Relatiile Romania-Ucraina: summituri anulate si expulzari de atasati”, datand din 2009, se arata ca Bogdan Iaremenko, adjunctul sefului sectiei de politica externa a Secretariatului Prezidential, „ne-a spus ca Guvernul ucrainei este preocupat ca actualul guvern din Romania incearca sa promoveze o politica a „Romaniei Mari” care ar include parti din Ucraina, Ungaria si Moldova.

El a concluzionat ca relatiile incordate cu Romania reprezentau o problema serioasa si a spus ca Guvernul Ucrainei „analiza optiunile” avute pentru a aborda inrautatirea relatiilor”.

O alta telegrama clasificata confidential, datand din 2010 si intitulata „<<Cealalta>> amenintare de securitate a Ucrainei – Romania”, trece in revista plangerile ucrainene referitoare la Romania. „Cea mai insidioasa problema este suspiciunea Ucrainei in privinta unui sentiment iredentist romanesc, poate chiar o strategie, cu privire la regiunea Cernauti si partea sudica a regiunii Odesa, zone luate de Uniunea Sovietica de la Romania in 1940 si, din nou, in 1944.

Unii observatori ucraineni atenti ne-au spus ca, in campania sa electorala din 2009, presedintele Romaniei Basescu a exploatat in mod regretabil nationalismul romanesc, inclusiv in privinta Ucrainei.

Unii observatori mai putin atenti de aici sunt inclinati sa ia extrapoleze sloganurile iredentiste ale unor grupari marginale romanesti si sa le transforme in declaratii de intentie ale Romaniei sau chiar in linii politice”, se arata in telegrama.

Aceeasi telegrama arata ca o a treia problema este „nevralgia ucraineana fata de intentiile Romaniei in privinta Moldovei.

Orice miscare spre absorbtia Moldovei sau reunificarea acesteia cu Romania ar fi primita rau la Kiev, unde ar fi vazuta, intre altele, drept o deschidere a apetitului Romaniei pentru pretentii teritoriale conexe impotriva Ucrainei.

O altă telegramă clasificată confidenţial, datând din 2010 şi intitulată „<> ameninţare de securitate a Ucrainei – România”, arată că o problemă este „nevralgia ucraineană faţă de intenţiile României în privinţa Moldovei.

Orice mişcare spre absorbţia Moldovei sau reunificarea acesteia cu România ar fi primită rău la Kiev, unde ar fi văzută, între altele, drept o deschidere a apetitului României pentru pretenţii teritoriale conexe împotriva Ucrainei.

Candidatul prezidenţial ucrainean Tihipko a declarat în timpul campaniei sale ca „menţinerea Moldovei ca stat independent este un interes strategic al Ucrainei.

Nimeni nu este interesat mai mult decât noi de acest lucru” (Nota: Nu e întâmplător faptul că Tihipko însuşi s-a născut şi a crescut în Moldova.)

Nu este, probabil, o exagerare prea mare sugestia că ucrainenii percep o analogie între atitudinea României faţă de Moldova şi atitudinea Rusiei faţă de Ucraina.”

Sursa : stiri.rol.ro, Adevarul.ro  si Romania libera .ro