CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O prognoză a Agenției americane Stratfor vede în Polonia noul hegemon al Europei de Est

 

  Polonia – noul hegemon al Europei de Est

Prognoza agenției americane Stratfor pentru 2015-2025 promite o schimbare în configurația lumii. 

  Rusia se va prăbuși, iar părțile sale occidentale vor face eforturi pentru a se încadra în Europa, între Japonia și China se va desfășura o luptă pentru Orientul Îndepărtat.

Turcia și Polonia vor deveni noile hegemonii din vestul Eurasiei, în vreme ce UE și Germania, vor fi foarte slăbite.

Statele Unite rămân în continuare lider  mondial.

Acest raport analitic  al Agenției americane Stratfor pentru deceniul (2015-2025), a fost publicat  în februarie 2015.

În ultimul an, previziunile sale au devenit și mai relevante:  a apărut o criză pe scară largă în Europa legată de afluxul a peste 1 milion de migranți din Orientul Mijlociu; Rusia s-a implicat în războiul din Siria, în vreme ce economia sa a început să se prăbușească din cauza prețurilor scăzute ale petrolului;  economia China  „aterizează” lent și nu a devenit un aliat al Rusiei așa cum  spera Kremlinul.
 

Lumea a început să se schimbe după anul 2008, când Rusia a invadat Georgia și a izbucnit criza financiară.

De atunci, trei tendințe au devenit evidente.

În primul rând, UE a intrat într-o criză pe care nu o poate rezolva și a cărei intensitate continuă să crească.

Uniunea Europeană nu va reveni niciodată la fosta sa unitate și, dacă va supraviețui, atunci în următorul deceniu va exista într-o formă mai limitată și mai fragmentată.

Zona de liber schimb rămâne în forma sa inițială, fără o creștere a protecționismului.

Sunt de așteptat probleme economice severe în Germania și, ca urmare, rolul tot mai mare al Poloniei în regiune.

Conflictul actual cu Rusia asupra Ucrainei va rămâne în centrul politicii internaționale în următorii câțiva ani, dar nu credem că Federația Rusă poate supraviețui în forma sa actuală pentru încă zece ani. 

Dependența copleșitoare de exporturile de hidrocarburi și imprevizibilitatea prețurilor petrolului nu permit Moscovei să sprijine instituțiile statului pe întregul teritoriu al Federației Ruse. 

Este de așteptat o slăbire vizibilă a puterii Moscovei, ceea ce va duce la o fragmentare formală și informală a Rusiei.

Securitatea arsenalului nuclear rus va fi o problemă din ce în ce mai importantă, deoarece acest proces va începe să se accelereze spre sfârșitul deceniului.

Am intrat în era declinului statelor-națiuni create de Europa în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Puterea în multe dintre aceste țări nu mai aparține statului și a trecut la partide înarmate care nu au capacitatea să câștige unul împotriva celuilalt, fapt care a dus la o luptă internă tensionată.

Statele Unite sunt gata să participe la astfel de conflicte prin intervenții limitate pe teren, dar nu pot și nu doresc să asigure o rezolvare de durată a lor.  

Turcia, a cărei graniță de sud o face vulnerabilă în aceste războaie, va deveni treptat  atrasă în conflict.

Până la sfârșitul deceniului, Turcia va deveni o putere regională majoră și, în consecință, concurența dintre Turcia și Iran se va intensifica.

În al doilea rând, China a încetat să mai fie o țară cu creștere economică rapidă și salarii mici și a intrat într-o nouă fază care implică o creștere mult mai lentă și o dictatură din ce în ce mai rigidă .

China va continua să fie o forță economică majoră, dar nu va mai fi motorul creșterii globale. 

Acest rol va fi transferat unui grup de țări  care pot fi definite cu termenul „cele 16 țări post-chineze”, situate în  Asia de Sud-Est, Africa de Est și in America Latină. 

  Principalul pretendent al dominării în Asia de Est rămâne Japonia.

 

 

În al treilea rând, Statele Unite vor continua să fie o forță economică, politică și militară majoră, dar intervenționismul lor va fi mai puțin activ  decât înainte.

Nivelurile scăzute ale exportului, independența energetică în creștere și experiența din ultimii zece ani vor duce la o atitudine mai prudentă față de amestecul economic și militar în treburile planetei.

Statele Unite recunosc că America de Nord este suficientă pentru prosperitate, sub rezerva unor intervenții  în alte părți ale lumii. America va întâmpina amenințări strategice majore cu o forță adecvată, dar va abandona rolul său de  pompier mondial .

Va fi o lume haotică, în care multe regiuni așteaptă o schimbare de gardă.

Puterea Statelor Unite va rămâne neschimbată, dar va fi din ce în ce mai puțin vizibilă, deoarece în următorul deceniu nu va fi folosită la fel de activ ca înainte.

 

Europa

 

Uniunea Europeană nu pare să-și rezolve problema fundamentală, iar aceasta nu este zona euro, ci o zonă de liber schimb. 

Germania este centrul de greutate al UE; Germanii exportă mai mult de jumătate din PIB-ul lor, iar jumătate din acest export se duce în alte țări ale UE. 

Germania a creat o bază de producție care depășește de multe ori propriile nevoi, chiar dacă stimulează economia națională. 

Creșterea, ocuparea forței de muncă depline și stabilitatea socială depind în totalitate de exporturi.

  Europa este deja fragmentată, în cel puțin două părți, Europa mediteraneană și țări precum Germania sau Austria care au tipare și nevoi complet diferite.

 Nu există o politică unică potrivită pentru întreaga Europă, aceasta fiind de la bun început principala problemă , iar acum se apropie un moment de cotitură.

Ceea ce este bine pentru o parte a Europei dăunează alteia. În același timp, naționalismul a crescut semnificativ. 

Această stare de lucruri a fost agravată de criza ucraineană și de îngrijorarea țărilor din Europa de Est cu privire la amenințarea  din partea Rusiei.

Teama est-europenilor față de Rusia creează o altă Europă..

 

 

 

 Uniunea Europeană poate supraviețui într-o anumită formă, însă economia europeană, politica și cooperarea militară vor fi conduse în principal de parteneriate multilaterale bilaterale sau limitate, care au un accent restrâns și nu unesc temeinic participanții.

În schimb, Europa va determina întoarcerea la statele națiune ca principală formă de viață politică pe continent.

Numărul de state-națiune este probabil să crească pe măsură ce diverse mișcări separatiste reușesc – divizarea țărilor în părți componente sau secesiunea directă.

În această masă de state-națiuni, Germania va fi cea mai influentă în sens politic și economic. 

 Germania însă,  este extrem de vulnerabilă. Este a patra economie a lumii, însă datorează exportului această  poziție, iar exportatorii au întotdeauna o vulnerabilitate naturală: depind de capacitatea și disponibilitatea clienților de a-și consuma produsele.

Cu alte cuvinte, Germania este ținută ostatică de bunăstarea economică a mediului în care își desfășoară activitatea .

În acest sens, mai multe forțe acționează împotriva Germaniei. În primul rând, naționalismul european în creștere va favoriza tot mai mult protecționismul în economie și pe piața muncii. 

Țările slabe sunt susceptibile să recurgă la o varietate de mecanisme de control al capitalului, în timp ce cele puternice vor începe să restricționeze străinii – inclusiv cetățenii UE, la trecerea frontierelor.

În sens global, ne așteptăm ca exporturile europene să facă față concurenței crescânde și cererii extrem de instabile și se poate prevedea o lungă perioadă de recesiune  în Germania, care va duce la o criză socială și politică internă și va slăbi influența ei asupra Europei în următorii 10 ani.

Centrul creșterii economice și al influenței politice va fi Polonia.

 În tot acest timp, ea a menținut un ritm de creștere impresionant – poate cel mai impresionant după Germania și Austria. Pe măsură ce Germania este agitată de schimbările economice și globale ale populației, Polonia își diversifică comerțul exterior și devine în cele din urmă forța dominantă în Câmpia Nord-Europeană.

Mai mult, ne așteptăm ca Polonia să devină liderul noii coaliții anti-ruse, la care România se va alătura.

În a doua jumătate a deceniului (după 2020), această uniune va juca un rol principal în revizuirea frontierelor rusești și în întoarcerea teritoriilor pierdute într-un mod formal și informal.

 Pe măsură ce Moscova slăbește, această alianță va domina nu numai Belarusul și Ucraina, ci și mai departe spre est. 

Toate acestea vor consolida situația economică și politică a Poloniei și a aliaților săi.

Polonia va beneficia în continuare de un parteneriat strategic cu Statele Unite. 

Atunci când o forță globală intră într-un astfel de parteneriat strategic, ea încearcă întotdeauna să consolideze și să revitalizeze cât mai mult economia partenerului, pentru a stabiliza simultan societatea și a permite construirea unei armate puternice.

 Cu Polonia și România, exact acest lucru se va întâmpla. Washingtonul nu își ascunde interesul pentru regiune.   

Rusia

Este puțin probabil ca în forma sa actuală Federația Rusă să supraviețuiască.

Incapacitatea Rusiei de a transforma profitul din exporturile de energie într-o economie durabilă o face vulnerabil la fluctuațiile prețurilor la hidrocarburi.

Federația Rusă nu are cum să se protejeze de aceste procese de piață. 

Având în vedere structura federației, în care veniturile din export merg mai întâi la Moscova și abia apoi sunt redirecționate către administrațiile locale, regiunile vor primi o parte foarte diferită din acest profit. 

Acest lucru va conduce la o repetare a experienței sovietice din anii 1980 și 1990, când Moscova și-a pierdut capacitatea de a-și  menține infrastructura de stat.

Toate acestea vor forța regiunile să scape de problemele lor, formând asociații autonome formale și informale, slăbind legăturile economice dintre Moscova și periferia țării.

 

Istoric, Rusia a rezolvat astfel de probleme cu ajutorul serviciilor speciale – KGB și succesorul său la FSB. 

Dar, la fel ca în anii 1980, agențiile de informații nu vor putea să restricționeze forțele centrifuge care distrug regiunile aflate departe de centru. 

În acest caz,  FSB-ului își slăbește implicarea în economia națională. Fără un FSB cu adevărat puternic, fragmentarea Rusiei nu poate fi împiedicată.

În vestul Rusiei, Polonia, Ungaria și România vor încerca să redobândească regiunile pierdute cândva în lupta cu rușii.

 Ele vor încerca să anexeze teritoriile din Ucraina și Belarus. În sudul Federației Ruse, își va pierde capacitatea de a controla Caucazul de Nord, destabilizarea va începe în Asia Centrală.

În nord-vest, Karelia va încerca să se întoarcă în Finlanda. În Orientul Îndepărtat, regiunile de coastă, mai conectate cu Japonia, China și Statele Unite decât cu Moscova, vor începe să ducă o politică independentă.

Alte regiuni nu vor căuta neapărat autonomia, dar o pot primi împotriva voinței lor. Ideea principală: nu va exista nicio revoltă împotriva Moscovei, dimpotrivă, o Moscova slăbită va lăsa să apară  un vid de putere în administrație în care vor  exista  fragmente din fosta Federație Rusă.

 

 

 

 

 

Aceasta va duce la cea mai mare criză din următorul deceniu. Rusia are un arsenal nuclear imens împrăștiat în toată țara, iar declinul puterii autorităților centrale de la Moscova va ridica problema controlului asupra acestor rachete și a modului de prevenire a utilizării acestora.

 Pentru Statele Unite, acesta va fi un test uriaș. 

Washingtonul este singura forță capabilă să rezolve o astfel de problemă, însă americanii nu vor putea prelua efectiv controlul militar asupra unui număr imens de baze de rachete rusești.

 Statele Unite vor trebui să elaboreze o soluție militară greu de imaginat acum,  sau să susțină guverne stabile  economic și politic în regiunile dotate cu arme nucleare, astfel încât să poată neutraliza eventual amenințările nucleare cu  mijloace non-militare.

Acum este greu să spunem cum  va evolua această situație, dar având în vedere prognoza privitoare la fragmentarea Rusiei, această problemă va trebui rezolvată într-un fel sau altul.

 

Turcia și Orientul Mijlociu

 

O  singură țară este cu adevărat interesată de stabilizarea Siriei și Irakului, are posibilitatea de a acționa în această direcție și poate obține cel puțin un acces limitat la regiune. Această țară este Turcia.

Acum Turcia este înconjurată de toate părțile de conflicte intra-arabe, conflicte în Caucaz și în bazinul Mării Negre.

Evoluția statelor arabe, în special a celor situate la sud de Turcia, reprezintă o amenințare la stabilitatea regională.

În următorii zece ani, ne așteptăm la o instabilitate crescută în lumea arabă.

Oricât ar vrea,Turcia  nu își poate permite să ignore haosul de la granițele sale și nu există nicio altă țară în apropiere care să-și poată asuma această povară. Iranul nu poate interveni din motive militare și geografice, același lucru se poate spune despre Arabia Saudită. 

Statele Unite vor încerca să elimine amenințarea implicându-se cu forțe de intervenție limitate, fără aintroduce  mari contingente militare în această regiune.

Turcia nu este încă pregătită pentru o politică complet independentă în Orientul Mijlociu și va coopera  cu Statele Unite, iar această cooperare va oferi o oportunitate de a muta linia de izolare în Georgia și Azerbaidjan.

 

 

 

 

Turcii vor începe să construiască coaliții volatile, extinzându-și în cele din urmă influența în Africa de Nord pentru a stabiliza situația.

Orientul Mijlociu nu este singura regiune care va necesita atenția turcilor.

Pe măsură ce Rusia slăbește, europenii vor ajunge în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre.

 Este probabil ca Turcia să proiecteze puterea economică și politică   în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre unde e posibilă și o intervenție militară moderată.

Mai mult, odată cu fragmentarea Uniunii Europene și slăbirea economiilor europene individuale, unele țări s-ar putea reorienta, iar Turcia va putea să își consolideze prezența în Balcani ca singura forță majoră din regiune. 

 

 

 

 

Asia de Est

China va înceta să mai fie o economie caracterizată de o creștere mare și salarii mici. Pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește, va fi necesară crearea unei infrastructuri economice adecvate pentru a oferi locuri de muncă pentru salarii mici.

 Acest lucru se poate realiza rapid în orașele portuare, dar va dura mult timp în China interioară. 

China își normalizează economia, așa cum au făcut odată Japonia, Taiwanul și Coreea de Sud. Marea expansiune ajunge întotdeauna la sfârșitul său logic, iar structura economiei chineze se schimbă.

Principala problemă a Chinei în următorii zece ani va fi legată de consecințele sociale și economice ale acestei schimbări. Regiunile de coastă sunt acum în întregime susținute de o creștere rapidă și de relații mari cu consumatorii europeni și americani.

 Pe măsură ce aceste legături slăbesc, vor începe să apară provocările politice și sociale.

În același timp, nu există nicio speranță că regiunile interioare vor crește la fel de repede ca cele de coastă. Următorul deceniu va fi dedicat soluționării acestor probleme.

China a ales o cale hibridă care implică centralizarea puterii politice și economice prin consolidarea puterii partidului asupra armatei și consolidarea industriilor anterior disparate, cum ar fi cărbunele și oțelul, alături de reforme prudente ale pieței din industria de stat și din sectorul bancar.

Dictatură de la Beijing și compania anticorupție pe scară largă, care este de fapt o încercare de centralizare a puterii, arată cum va arăta China în următorii zece ani.

Este foarte probabil ca rezultatul să fie o dictatură dură, cu ambiții economice mai modeste decât înainte. 

Un alt scenariu este mai puțin probabil, dar posibil este acela ca elitele politice din regiunile dezvoltate să se revolte împotriva redistribuirii bogăției în favoarea regiunilor centrale .

 Acest lucru s-a întâmplat deja în China și, deși  nu este rezultatul cel mai palpabil, trebuie reținut.

Prognoza noastră este instituirea unei dictaturi comuniste, un grad ridicat de centralizare economică și politică și consolidarea naționalismului.

 

China nu poate orienta cu ușurință naționalismul în direcția unei agresiuni externe.

Geografia sa face astfel de încercări  dificile, dacă nu chiar imposibile. O excepție poate fi încercarea de a prelua controlul asupra regiunilor de coastă rusești, dacă prognoza se dovedește corectă și Rusia se va fragmenta.

Pe acest teren,  este probabil ca China să întâlnească opoziția Japoniei. În prezent ea construiește o flotă mare, dar nu are experiență în războiul naval și nici ofițerii instruiți necesari pentru a se opune unor  flote mai experimentate, inclusiv celei a SUA.

Japonia are suficiente resurse pentru a construi o astfel de flotă puternică și are tradiții navale.

În plus, Japonia depinde în mare măsură de importurile de materii prime din Asia de Sud-Est și Golful Persic.

Nu va fi război pentru insulele mici, care vor produce energie ieftină neprofitabilă, dar va fi  un joc în trei  care se va desfășura în regiune între Rusia, a cărei putere se diminuează și își  pierde treptat capacitatea de a-și proteja interesele maritime, și China și Japonia care vor fi interesate să ocupe terenul părăsit de ruși.

E de presupus că pe măsură ce Rusia se va distanța, acest conflict se va transforma în bătălia principală a regiunii, iar ostilitatea sino-japoneză se va intensifica.

 

Statele Unite

 

Economia SUA acoperă încă încă 22% din producția mondială continuă să domine mările și oceanele și posedă singura armată intercontinentală semnificativă.

Un sistem internațional modern a fost construit în jurul creșterii puterii americane și este de prevăzut că se va continua pe această direcție .

Principalul avantaj al SUA este acela că  doar 5% din PIB-ul său este supus fluctuațiilor cererii globale. În condițiile creșterii haosului în Europa, Rusia și China, America își poate permite să piardă jumătate din exporturile sale – o sumă imensă – dar chiar și o astfel de pierdere va fi o problemă complet rezolvabilă.

Statele Unite sunt, de asemenea, destul de fiabil protejate de problemele de import.

Spre deosebire de 1973, când embargoul petrolului arab a zguduit economia americană, Statele Unite intră în următorul deceniu ca mare producător de energie. 

Deși unele minerale trebuie importate din afara NAFTA, iar unele produse industriale trebuie să le importe, toate acestea pot fi distribuite cu ușurință, mai ales având în vedere creșterea preconizată a producției industriale în Mexic, după retragerea industriilor din China. 

Criza globală  face americanii câștigători. Capitalul global se scurge în SUA – banii provenind din China, Europa și Rusia, reînviind piața bursieră din America.

În ceea ce privește teama eternă că banii chinezi vor părăsi piețele americane, acest lucru se va întâmpla oricum – dar încet, pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește și investițiile interne vor crește.

 O părăsire bruscă este imposibilă – pur și simplu nu există nicăieri locuri unde să fie investiți mai mulți bani.

 Desigur, creșterea economică și piețele vor fluctua, dar Statele Unite rămân un centru stabil al sistemului financiar global.

Timp de un secol, America a fost preocupată de pericolul apariției unui hegemon european, în special cu o posibilă alianță între Rusia și Germania sau de posibilitatea cuceririi uneia dintre aceste țări de către alta. 

O astfel de alianță, mai mult decât oricare alta, ar fi capabilă – cu ajutorul capitalului și tehnologiei germane, combinate cu resursele și forța de muncă rusească – să amenințe interesele americane.

 În Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și Războiul Rece, America a reușit să împiedice apariția acestei alianțe.

Americanii vor încerca să construiască un sistem de alianțe paralel cu NATO, de la Marea Baltică până în Bulgaria care să implice cât mai multe țări. De asemenea vor încerca să ademenească Turcia și să o implice în Azerbaidjan.  

Acesta va fi conținutul principal al politicii americane, iar în viitor Washingtonul se va concentra pe evitarea unui dezastru nuclear care ar putea fi cauzat de prăbușiriea imperiului Rusiei. 

Statele Unite nu se vor implica în rezolvarea problemelor europene, nu vor lupta cu China și vor interveni mai puțin în afacerile din Orientul Mijlociu.

 

+++

 
 

 

 

 

Unul dintre liderii „noii drepte” poloneze, scriitorul Rafal Zemkevich consideră că Europa de Vest se va prăbuși sub greutatea problemelor (în special în urma migrației musulmanilor).

  Polonia ar trebui să inițieze apariția unei „Noi Europe”, care în afară de aceasta ar include Ucraina și Belarus. Pentru a supraviețui ca națiune, Rusia va fi forțată să intre în această „Comunitate poloneză-lituană” (cel puțin în partea  europeană a sa).  

 

 

 

http://ttolk.ru/articles/raspad_rossii_polsha__novyiy_gegemon_vostochnoy_evropyi

27/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A început REGIONALIZAREA ROMÂNIEI ?

 

La ce STRATEGIE recurge guvernul Ludovic Orban pentru REGIONALIZAREA ROMÂNIEI ?

 

 

 

 

 

Foto: Harta cu cele 8 regiuni de dezvoltare din România (Sursa: Calea Europeană).

 

 

Regionalizarea de facto: Județele, înlocuite cu regiuni în organigrama unor ministere. Guvernul Orban începe reforma administrației fără să mai aștepte o eventuală modificare a Constituției

Ministerul de Interne, Ministerul Muncii și Ministerul Fondurilor Europene plănuiesc modificări radicale ale organizării în teritoriu prin eliminarea structurilor județene și înlocuirea cu structuri regionale. Sunt primii pași în direcția unei reforme administrative masive, despre care au dat indicii în ultimele luni atât premierul Orban, cât și președintele Iohannis.

Actuala organizare a administrației centrale, cu structuri în fiecare din cele 40 de județe, plus sectoarele Bucureștiului, e criticată constant pentru lipsa de eficiență și pentru menținerea unui aparat birocratic stufos, cu costuri uriașe pentru stat.

Structurarea teritoriului pe regiuni în loc de județe nu poate fi însă realizată fără modificarea Constituției, așa că majoritatea ministerelor și instituțiilor centrale și-au păstrat structura teritorială neschimbată de zeci de ani.
Reorganizarea din cele trei ministere are loc însă în absența unei strategii unitare, convenite la nivelul întregului guvern.

Nu e clar în acest moment pe ce documente programatice sau studii de impact se bazează inițiativele de reformă din cele trei ministere – cheie.
În ultimul deceniu au existat două exemple semnificative de trecere de la structurile județene la cele regionale: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF – în 2013) și SRI în 2019, într-o mișcare surpriză anunțată în premieră de G4Media.ro.

Ambele instituții au fost reorganizate pe baze regionale ca să-și eficientizeze activitatea.

Începutul de an a adus însă un anunț oficial de la ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a declanșat consultarea tuturor structurilor din minister pentru o reformă internă. Vela a anunțat că planul de reformă va fi gata la finalul acestei săptămâni.

El a indicat că e adeptul regionalizării, dând ca exemplu Inspectoratul General al Jandarmeriei, care a propus o structură regională în locul celei județene, similar cu organizarea existentă deja la Poliția de Frontieră.

”Am discutat cu Jandarmeria, care este de acord să copieze modelul Poliţiei de Frontieră, adică să existe o comandă regională care să aibă în subordine mai multe inspectorate actuale, având în vedere faptul că va fi mai eficientă comunicarea, tot ceea ce ţine de organizare şi de acţiunile operative.

Pentru minister va fi bine, pentru că se reduc anumite posturi de conducere, cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea poliţiştilor sau modernizarea unor dotări…

Dacă se face o eficientizare la fel cum are, de exemplu, Poliţia de Frontieră, care a fost prima ce a raportat solicitările Direcţiei Economice, cred că şi comunicarea va fi mai bună. Să nu uităm că noi suntem organizaţi, în prezent, după reforma administrativă din 1968”, a spus luni Marcel Vela.

Și la Ministerul Muncii există discuții despre reorganizarea internă bazată pe structuri regionale în locul celor județene. Potrivit informațiilor G4Media.ro, sunt vizate Inspecția Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), toate organizate în acest moment pe județe, și care ar putea fi organizate pe regiuni.

Al treilea domeniu în care guvernul Orban ar putea descentraliza și organiza administrația pe baze regionale este gestionarea fondurilor europene din Programul Operațional Regional (POR), adică acea linie de finanțare adresată comunităților locale și din care, de obicei, atrag fonduri europene primăriile.

Un memorandum discutat de guvern la finalul anului trecut prevede ca Ministerul Dezvoltării să își piardă calitatea de gestionar al POR în favoarea celor opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR), în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene.

Există însă și o problemă menționată în documentul oficial: cele 8 agenții de dezvoltare sunt acum ONG-uri care nu pot îndeplini funcția de autoritate de management.

Potrivit propunerii, trebuie găsite soluții care să le permită ordonanțare de credite ale bugetului de stat, fiind indicată modificarea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/11/18/romania-sub-asediu-prof-dinu-c-giurescuce-se-intampla-acuma-cu-desfiintarea-judetelor-se-inscrie-in-doua-tendinte-foarte-clare-din-ultimii-ani-pe-de-o-parte-destramarea-teritoriala-a-romaniei-si/

 

 

 

 

Sursa:

 

https://www.g4media.ro/regionalizarea-de-facto-judetele-inlocuite-cu-regiuni-in-organigrama-unor-ministere-guvernul-orban-incepe-reforma-administratiei-fara-sa-mai-astepte-o-eventuala-modificare-a-constitutiei.html

18/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

GEN.MIRCEA CHELARU: ROMÂNIA ŞI TEORIA CONSPIRAŢIEI. VIDEO

 

 

 

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit din partea şefului Securităţii, Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre conducătorii celor două super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS.

Raportul vorbea despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui.

Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidenţe?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o conferinţă de presă ad-hoc, seara târziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”.

Generalul nu a dat alte amănunte. La câteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie.  

 

Înţelegerea de la Malta

 

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?

În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.

Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”.

Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

 

 

Imagini pentru mircea chelaru photos

Foto: General de armată (rez) Mircea Chelaru (n. 3 iulie 1949, comuna Rediu, judeţul interbelic Iaşi), eseist, istoric şi om politic român, care a îndeplinit funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (15 februarie – 31 octombrie 2000).

Grade succesive:  1970 – locotenent; 1974 – locotenent major; 1977 – căpitan, excepţional; 1983 – maior; 1989 – locotenent-colonel; 1990 – colonel, înainte de termen; 1997 – general de brigadă; 1999 – general de divizie; 2000 – general de corp de armată; 2001 – general în rezervă.

La data de 1 iunie 2001, generalul Chelaru a participat la comemorarea a 55 de ani de la moartea mareşalului Ion Antonescu, ceremonie care a avut loc în curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (ctitorită de Ion şi Maria Antonescu) unde a fost dezvelit un bust de bronz şi marmură al mareşalului şi la care a fost prezent şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. 

El a fost convocat în faţa Consiliului de Judecată al MApN pentru încălcarea principiului neimplicării politice a militarilor. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării a afirmat că „se disociază de opiniile neconforme cu aprecierea comunităţii internaţionale şi declară că nu va tolera nici o manifestare contrara acestei judecăţi în cadrul armatei. (…)

Este regretabil că asemenea gesturi individuale, care au legătură cu o personalitate ale cărei acţiuni au fost condamnate de comunitatea internaţională, umbresc eforturile colective depuse de întreaga armată pentru materializarea obiectivului naţional de integrare în NATO şi UE“. 

La data de 4 iunie 2001, generalul de corp de armată, Mircea Chelaru a cerut trecerea sa în rezervă, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Emil Constantinescu, publicată în revista „România Mare”.

În acea scrisoare a afirmat: „(…)În ultima perioadă, mai exact începând cu anul 1996, am constatat cu mâhnire o depreciere gravă a stării Armatei Române, faţă de care s-au formulat o succesiune de soluţii declarative, cu puternic mesaj politic, dar fără acoperire în plan pragmatic, operaţional. (…) Încercările subsemnatului de a readuce în prim-plan valorile de tradiţie, şi, în principal, mentalul credinţei în victorie, s-au izbit de toate aceste vicisitudini impardonabile.

Prin toată fiinţa mea m-am opus, în stilul care-mi caracterizează personalitatea, unor asemenea stări de fapt, prin metode cvasiradicale, care, din păcate, nu au avut efectul preconizat. Evenimentele din octombrie 2000 care m-au determinat să-mi ofer demisia din funcţia de şef al Statului-Major General au fost secundate de incriminări insinuante, perfid ticluite, cu trimiteri sugerate la consecinţe grave, care m-au găsit fără resursa logică şi psihică de a le înţelege şi a le mai contracara din interiorul instituţiei, ca militar activ.”  

Generalul de corp de armată Mircea Chelaru a fost trecut în rezervă la data de 7 iunie 2001 , la cerere. Printr-un decret prezidenţial din data de 29 octombrie 2008, a fost înaintat în gradul de general în rezervă; (Wikipedia.ro).

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/07/o-istorie-a-zilei-de-7-august-video-4/

 

 

 

07/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: