Europa, România și problemele privind migrația

În data de 25 februarie a.c.,Agenția HotNews.ro titra: Uniunea Europeană va primi toţi refugiaţii din Ucraina. La rândul său, și Agenția Reuters scria vineri, că şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock a anunțat că Uniunea Europeană îi va primi pe toţi cei care fug de violența dezlănțuită de Rusia în Ucraina.

• ”Trebuie să facem totul pentru a-i accepta fără întârziere pe cei care fug de bombe și de tancuri.

• Am încercat totul pentru a nu se ajunge la acea zi (a invaziei – n. red.), dar ea totuşi a sosit, fiindcă preşedintele Rusiei a ales războiul în locul vieţilor omeneşti. Şi de aceea îi vom primi pe toţi cei care fug acum”, a spus şefa diplomaţiei germane înaintea unei întâlniri cu omologii săi europeni, la Bruxelles.”

La scurt timp, pe data de 3 martie, a avut loc la Bruxelles întrunirea secțiunii de afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

România a fost reprezentată la reuniune de către ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE, consemnează https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-303.

Pe agendă au figurat subiecte importante precum situația din Ucraina, situația și guvernanța politică a spațiului Schengen și progresele înregistrate în domeniul azilului și migrației.

Referitor la situația din Ucraina, ministrul Lucian Bode a prezentat măsurile luate de România în ceea ce privește controlul la frontiera de stat, primirea solicitanților de azil, respectiv gestionarea situațiilor de urgență, asistenței umanitare și protecției civile. „România a mobilizat până la acest moment resurse consistente atât materiale, financiare, cât și de personal pentru gestionarea situației create la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova. Însă acest efort nu poate fi susținut fără a solicita sprijin prin intermediul mecanismelor financiare și de sprijin ale Comisiei Europene. În acest sens, în perioada următoare vom transmite solicitările noastre fundamentate către Comisia Europeană”, a declarat ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

În intervenția din cadrul sesiunii informale de lucru cu ministrul afacerilor interne din Ucraina, domnul Denys Monasîrsky, demnitarul român i-a transmis omologului ucrainean că toți cetățenii din Ucraina care au fugit din calea războiului și au ales să rămână în România vor beneficia de tot sprijinul instituțiilor statului român și al românilor.

Totodată, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE i-a dat asigurări omologului ucrainean privind operaționalizarea în perioada următoare în zona de nord a României a hub-ului logistic de distribuire a asistenței umanitare oferite de partenerii europeni care doresc să contribuie umanitar.

FOTO: Refugiati ucraineni

De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, numărul persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat duminică ONU. 

Peste un milion de persoane au trecut graniţa în Polonia și peste 260.000 de refugiați din Ucraina au intrat în România până acum, iar numărul lor este în creștere.

În spiritul solidarității cu poporul ucrainean, miniștrii de interne au agreat astăzi cu unanimitate Decizia care declanșează aplicarea mecanismului prevăzut de Directiva de protecție temporară din 2001.

Acest mecanism a fost dezvoltat în scopul gestionării eficiente a cazurilor persoanelor provenite din zone de conflict direct fără derularea unor proceduri individuale.

S-a convenit acordarea statutului de protecție temporară cetățenilor ucraineni care solicită acest lucru și, suplimentar, cetățenii unor state terțe care au locuit pe teritoriul Ucrainei și care nu se pot repatria în condiții de siguranță și durabile pot, de asemenea, beneficia de protecție temporară sau de un alt statut adecvat prevăzut de legislația națională.

Statutul de protecție temporară presupune, printre altele, acces la educație, asistență medicală, drept la muncă, etc.

În ceea ce privește situația și guvernanța politică a spațiului Schengen, ministrul afacerilor interne a reiterat sprijinul pentru finalizarea negocierilor pe marginea propunerilor legislative aflate în dezbatere, pentru a adapta cât mai rapid practicile și cadrul juridic UE la provocările curente, în reperele stabilite de Strategia Schengen.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterilor privind azilul și migrația, ministrul român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, scopul fiind de a stabili un sistem funcțional care să răspundă eficient provocărilor actuale.

Migrația

De câteva decade țările occidentale trec printr-un fenomen acut de îmbătrânire a populației. După al doilea război mondial s-a instaurat poate cea mai lungă perioadă de pace în Europa Occidentală, care durează și acum, scrie http://cristiannegrea.blogspot.com.

Boomul economic a fost urmat și de creșterea nemaiîntâlnită a nivelului de trai și cu mărirea speranței de viață.

Concomitent, numărul copiilor a scăzut, țările respective ajungând curând la un spor natural negativ. La asta adăugându-se și mărirea numărului de pensionari, prin prelungirea speranței de viață, țările occidentale au ajuns să se confrunte cu o problemă majoră. Nu erau destui tineri care să muncească ca prin contribuția lor să poată plăti pensiile celor în vârstă.

Mai mult, gradul superior de instruire în școală a făcut ca tinerii să refuze munci considerate inferioare și mai prost plătite. Guvernele occidentale au încercat să rezolve această problemă prin admisia unui număr din ce în ce mai mare de imigranți care să preia aceste munci și să contribuie la susținerea economică și a balanței fondurilor de pensii.

Occidentalii au încercat să rezolve problema admițând imigranți, fără să se gândească prea mult la  alte efecte. Astfel, peste cinci milioane de turici au imigrat în Germania și țările nordice, slab populate, se confruntă deja cu o proporție deloc neglijabilă de imigranți. Franța și Marea Britanie au acceptat imigranți din fostele lor colonii care și-au dobândit independența, astfel urmărind să-și asigure și un control asupra acestor țări devenite independente.

Țările vestice au făcut greșeala de a considera că acești imigranți, necesari pentru economie, se vor integra ușor în societățile occidentale și vor putea fi ușor asimilați, ținând cont de superioritatea civilizației și societății occidentale față de cele ale lor de origine, majoritatea fugiți din țări supuse sărăciei endemice sau dictaturilor nemiloase.

Vremurile de astăzi au văzut cea mai masivă deplasare de populație din timpul popoarelor migratoare, facilitată și în urma dezvoltării nemaiîntâlnite a capacităților de transport și comunicații.

Dar problema este că imigranții, majoritatea de religie islamică, pur și simplu nu au dorit să fie asimilați în aceste societăți, dimpotrivă, doresc să-și păstreze individualitatea etnică și culturală. Răspunsul la această problemă a fost teza multiculturalismului european, dar deja mai mulți politicieni o consideră o teză depășită, spunând că multiculturalismul nu și-a atins scopul. Imigranții arabi, maghrebieni, negri, indonezieni au sosit în grupuri și s-au stabilit în orașe ocupând suburbii întregi unde și-au impus propriile reguli și în care poliția nu mai intervine. Au devenit enclave scăpate de sub autoritatea statului, trăind după propriile legi.

Franța, prima confruntată cu revolte anarhice de o mare magnitudine, a încercat să riposteze timid, prin interzicerea purtării vălului, făcănd un pas în lupta împotriva culturii islamice ce se desfășoară chiar pe teritoriul francez.

De menționat că Franța nu admite existența minorităților etnice sau naționale pe teritoriul ei, în schimb dă lecții altor state cum să se poarte cu minoritățile lor etnice.

Dar astăzi, deși se încăpățânează să-i numească în continuare pe arabii maghrebieni, pe senegalezi sau nigerieni, ce populează masiv cartiere mărginașe din marile orașe, tot francezi, recunoaște că are o mare problemă cu asimilarea acestor noi francezi de ocazie, dar de care are nevoie ca să-și rezolve dificultățile economice și care să facă muncile de jos pe care un francez get-beget le-ar refuza cu indignare.

Poate că aceste efecte n-ar fi atât de vizibile dacă acești imgranți nu ar aduce cu ei o serie de probleme pe care politicienii europeni le-au ignorat până nu au ajuns să se confrunte direct cu ele. Au sosit nu doar obiceiurile și tradițiile lor, ci și problemele lor, organizarea lor în clanuri și triburi, dușmăniile între clanuri și de multe ori ura împotriva societății care i-a primit. Acestea nu sunt caracteristice tuturor, ci unei părți, dar destul de importantă și numeroasă pentru a provoca probleme.

Europa triburilor, ieri și astăzi

Din antichitate până în epoca modernă, de fapt poate până în a doua jumătate a secolului XX, Europa, la fel ca întreaga lume, s-a învârtit în jurul chestiniunilor tribale.

Dar până la acea dată, Europa a fost răvășită de răboaiele între triburi. Rând pe rând, triburile germanice, slave, romanice, ale anglo-saxonilor, s-au luptat pentru supremație. Istoria continentului european este istoria celei mai sângeroase părți a lumii culminând cu cele două războaie mondiale, începute tot în Europa.

Dar șaizeci de ani de pace nu înseamnă că totul va rămâne așa. Lumea în general și Europa în special a fost mai mult în stare de război decât în pace. Deceniile de prosperitate și succes politic și economic a dus la o relaxare a vechilor antagonisme și au creat un climat de integrare și pace, exprimat mai ales prin nou creata Uniune Europeană.

Iar această invazie a imigranților, cu această împingere forțată a unor noi triburi cu altă cultură, cu alte reguli și care nu le respectă pe cele ale băștinașilor, pot reprezenta un catalizator pentru noi și noi violențe.

Șaizeci de ani de pace se pot dovedi insuficienți pentru adormirea pornirilor războinice ale triburilor europene.

Am folosit termenul triburi, referindu-mă prin extensie și la faptul că în timp, aceste triburi s-au constituit în state-națiuni, dar care au și ele minorități (aparținând aceluiași trib) pe teritoriul altor state sau sunt divizate în triburi în interiorul aceluiași stat. (vezi fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie sau actuala Belgie).

Generic vorbind, mă refer la triburi ca și entități sau grupuri de populație ce împărtășesc aceeași religie, aceeași limbă (chiar dacă împărțită în dialecte) și aceeași rădăcină istorică, împărtășesc aceeași atitudine de excludere față de non-membri.

Astăzi aceste diferențieri nu par atât de pregnante ca și în trecut, mai mult datorită faptului că acest mozaic european de triburi a reușit o dezvoltare economică și politică comună, împărtășirea de valori comune ca și libertatea și drepturile omului, toate concretizate statutar sub forma acestei uniuni suprastatale numită Uniunea Europeană.

Aceste realizări au adormit pasiunile trecutului, frământat de războaie religioase, etnice, ideologice sau civile ce au frământat timp de secole bătrâna Europă, locul unde războaiele uneori erau numite după durata lor (războiul de o sută de ani, războiul de treizeci de ani, războiul de șapte ani).

Valorile comune descoperite au adormit, dar numai la suprafață, intoleranța și xenofobia dintre triburile europene, făcăndu-le să acepte mult mai ușor diferențele majore dintre ele.

Dar acest fenomen este doar unul de suprafață. Iar pasiunile pot reizbucni ușor în contact cu celelalte triburi străine apărute brusc în mijlocul civilizației europene. Acestea pot fi catalizatorul care poate inflama patimi ce păreau dispărute de zeci de ani.

Nu trebuie decât să ne amintim zelul cu care s-au masacrat între ele popoarele fostei Iugoslavii în ultimul deceniu al secolului trecut.

Triburile europene nu-i înțeleg pe noii apăruți printre ei. Este normal, nu au o istorie de conviețuire comună, ci un lung șir de conflicte de linie de demarcație acolo unde s-au întâlnit. Iar religia musulmană nu a ajuns la nivelul de toleranță practicată în prezent de creștinism.

Ni se par greu de înțeles unele acte și pasiuni, prin prisma omului civilizat. De exemplu, nu cred că vreun creștin să-l ucidă pe un ateu sau un musulman dacă acesta nu crede în creștinism sau ia în derâdere această religie.

Vă mai amintiți de valul de violență din lumea musulmană în urma caricaturilor la adresa Profetului din ziarele daneze sau în urma arderii Coranului în Statele Unite? Iar această violență este importată acum și în Europa.

Factorii și bazele de instabilitate s-au instaurat treptat în suburbiile marilor orașe, devenite enclave guvernate de clanuri de import, care promovează excluziunea străinilor în locul asimilării treptate sperate de politicienii europeni adepți ai multiculturalismului.

Europa va fi cucerită prin imigrarea masivă, spunea și istoricul Neagu Djuvara într-un interviu.

Și nu trebuie să ne ascundem după deget de dragul political corectness și trebuie să recunoaștem ceea ce politicienii europeni se tem să o facă: tulburările din Franța și cele actuale din Marea Britanie au început tocmai în aceste enclave ale imigranților diferiți ca și formație și cultură, dar animați de frustrări, multe din ele istorice.

Ideea conform căreia țările lor de origine au rămas subdezvoltate din cauza Occidentului are aici o valoare de axiomă.

Poate fi doar parțial adevărat, dar excluzând greșelile proprii nu face decât să agraveze problema. Una peste alta, arabii învinovățesc pe oricine pentru eșecul lor, mai puțin pe ei înșiși. Cu o astfel de atitudine nu pot ajunge nicăieri, doar prelungesc agonia.

Frustrările mai recente sunt datorate faptului că aceștia, în noile lor patrii, obțin doar slujbe de mâna a doua mai prost plătite, iar perspectivele lor de avansare în carieră sunt considerabil mai reduse față de acelea ale unui occidental.

Au devenit conștienți de rolul lor în economia vestică, de umplere a deficitului de forță de muncă, dar fără a se bucura pe deplin de avantajele economiei capitaliste, acestea rămânând rezervate băștinașilor.

Mai mult, criza economică a lovit în cea mai mare măsură în joburile acestora, de fiecare dată fiind mai ușor pentru o companie să se dispenseze de aceștia decât de munciitorii calificați și perfecționați.

De aceea reacția lor a devenit violentă, fapt care a luat prin surprindere forțele de ordine. Distrugeri, incendieri, magazine devastate, jafuri și violențe în marile orașe, totul coordonat prin internet și telefoane mobile. Mii de mașini au fost incendiate și sute de magazine sparte, iar jaful a fost în multe cazuri mobilul primordial.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate, tot mai multe organizații extremiste apărând ca ciupercile după ploaie, inclusiv cele neo-naziste sau de extremă dreaptă.Această escaladare ar putea fi catalizatorul care ar putea arunca Europa din nou în haos, pasiunile reaprinzându-se și vom putea vedea din nou triburile europene masacrându-se unul pe altul.

Nu ar fi așa greu, mai ales că există încă conflicte violente care încă sunt departe de a se fi stins, Irlanda de Nord sau bascii fiind doar câteva exemple.

O renaștere a extremismului, inițial îndreptată împotriva imigranților, ar putea fi deviată și îndreptată asupra vecinilor sau minorităților naționale, ducând la o escaladă și o spirală a violenței, odată Cutia Pandorei deschisă.

Extremele

Cu fenomenul imigrației masive se confruntă întreg Occidentul, inclusiv Statele Unite ale Americii. Dar prin excepție, SUA este o națiune de imigranți, așa că este mult mai tolerantă și mai eficientă în asimilarea acestora, ea făcând acest lucru de două sute de ani. Totuși, problemele au apărut și aici.

În alegerile din 2006 și 2008 chestiunea imigranților ilegali a inflamat spiritele, mai ales în statele sud-vestice, confruntate cu imigrația dinspre Mexic, și devenite din ce în ce mai latino-americane. Inițiative legislative tind să înăsprească regimul imigrației în Statele Unite.

Reacția opusă pare să fie cea a Rusiei. Deși cu probleme majore de declin a populației, Rusia a luat-o pe panta naționalistă, din motive mai mult politice. Între 1991 și 2007, populația Rusiei a scăzut de la 149 milioane la 142 milioane, în acest ritm ajungând sub 100 de milioane în 2050. În societatea rusă principalele cauze ale declinului demografic îl reprezintă alcoolisnul, consumul de droguri, serviciile sanitare deficitare și condițiile proaste în general.

Dar aici, organizațiile naționaliste sub oblăduirea puterii au o atitudine agresivă față de imigranți, de multe ori vânându-i în grup pe străzile Moscovei pe aceia originari din zona Caucazului.

Ori, aceștia nu erau nici măcar imigranți, ci tot cetățeni ruși, dar originari din zona Caucazului de Nord, confruntată cu insurgența cecenă. Sunt etnici ruși din republicile învecinate, foste  republici parte din Uniunea Sovietică (cam 25 de milioane), care revin în Rusia, dar majoritatea sunt oameni în vârstă, care nu pot aduce prea mult economiei ruse.

Cu un astfel de deficit care se adâncește și cu o politică xenofobă susținută discret de autorități, viitorul Rusiei nu sună prea bine.

Cazul României, sau unde vom fi peste 20 de ani

România nu face excepție, atâta doar că pentru noi provocările migraționiste sunt abia la început. De aceea avem șansa să învățăm din greșelile altora pentru a nu le repeta, dacă vom fi suficient de înțelepți să tragem învățămintele necesare.

După 1990, România a intrat în economia de piață total nepregătită, nu a avut parte de o tranziție inițială de care au avut parte celelalte țări socialiste în care treptat se introduseseră unele mecanisme incipiente ale inițiativei private, favorizând apariția unor antreprenori, precum și pregătind populația pentru marea schimbare, cea de mentalitate.

Politicile falimentare promovate de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, fără nicio bază economică reală, au pus economia românească pe butuci. Dezastrul a continuat și dupa 1990, atât din lipsa managerilor, cât și din cauza unei elite politice cleptocratice apărute peste noapte tot din rândurile activiștilor de partid incompetenți economic.

Cadrele pentru apariția unui stat capitalist erau subminate de baza economică prost construită cu capacități industriale gigantice și energofage, de incompetența sau hoția factorilor responsabili, precum și de recent apărutul politicianism care avea tendința să subordoneze cu totul economicul către politic, atât pentru a-și asigura bazinul electoral cât și subvenții grase.

În acest scop politicianismul a început să uzeze de slogane populiste care au făcut mult rău pe termen mediu, rejectând în mintea maselor ideea de capitalism și privatizare. Vă amintiți de “Nu ne vindem țara” sau altele la fel? Sau de consecințele lor, investitori alungați și oportunități economice ratate?

Dintre multiplele politici greșite luate pe baze politicianiste în perioada postdecembristă se numără și cea a pensionărilor anticipate. Pentru a nu trimite oameni în șomaj ca urmare a inevitabilei restructurări a economiei, s-a deschis liber robinetul pensionărilor anticipate. Oameni în deplină putere de muncă, la 40-45 de ani, ieșeau pur și simplu la pensie pe baza unei cereri sau pe baza unui aviz medical obținut cu neîngăduită ușurință.

Decizia s-a dovedit devastatoare pentru fondul de pensii, obligat să facă față unui deficit împovărător. Și asta deoarece șomer nu suna bine, suna mai bine pensionar. Unui șomer îi plătești ajutor de șomaj șase luni, după care el reintră în circuitul productiv, deoarece locuri de muncă se găsesc, dar unui pensionar anticipat îi plătești pensie timp de patruzeci de ani, dublu ca timp cât a contribuit. Răul a fost făcut, actualmente acești pensionari anticipat ajungând la vârsta pensionării ca limită de vârstă.

Și tipul predominant al angajatului s-a modificat în timp. Inițial, principalul atu pentru investitorul străin era forța de muncă ieftină din România, astfel că fabricile de textile ce lucrau în lohn au apărut ca ciupercile după ploaie.

Era normal, textilele au mică valoare adăugată, așa că am ajuns croitorii Europei, dar la fel de repede aceste investiții s-au deplasat mai la est, pe măsură ce câștigurile românilor au început să crească.

Astăzi nu prea găsești români care să lucreze în textile pentru o sută de euro pe lună, dar au fost importați muncitori străini, de regulă chinezi, care fac asta. Este începutul fenomenului din Occident și în România?

Situația României este îngrijorătoare la ora actuală. Mai mulți pensionari decât salariați, iar acești salariați sunt și mai puțini în economia reală, respectiv la privat, cei ce contribuie în mod real la fondurile de sănătate, șomaj și pensii.

Anul acesta fondul de pensii va avea un deficit de trei miliarde și jumătate de euro, iar cel de șomaj de jumătate de miliard de euro, diferența dintre cei ce contribuie și cei ce beneficiază.

Pe măsură ce economia va crește, necesarul de forță de muncă va fi tot mai mare, iar potențialul local nu-l va putea umple, din moment ce sporul natural este negativ și în România. Chiar presupunând că o mare parte din românii plecați la lucru în Spania și Italia vor reveni treptat, pe măsură ce veniturile în România vor crește, tot nu se întrevede o posibilitate ca necesarul viitor de forță de muncă să fie satisfăcut, iar deficitul fondurilor de pensii și de sănătate vor fi tot mai mari și mai greu de acoperit prin împrumuturi, altă soluție neexistând.

Situația ar putea deveni critică peste câțiva ani, atunci când generația decrețeilor lui Ceaușescu, cea anilor 1968-1970, cea mai numeroasă și actualmente productivă, va ieși la pensie. Atunci sistemul de pensii se va prăbuși, asta dacă nu o va face mai devreme, ceea ce este mult mai probabil.

România încă nu se grăbește să accepte imigranți, numărul acestora se dovedește de a fi infim. Chiar și acordarea cetățeniei române pentru românii din Basarabia este un proces migălos. Spre exemplu, România va putea acorda cam 120000 de cetățenii pentru basarabeni pe an, în schimb marea Britanie acorda circa 200000 de cetățenii britanice pe an. Iar scopul României în acordarea cetățeniei pentru basarabeni nu este economic, ci mai mult de sprijin politic și moral.

O mică parte din basarabenii posesori de cetățenie română vor veni să lucreze în România, majoritatea doritorilor vor merge mai departe spre vest, abia mai încolo, când vor mai crește veniturile, se vor putea orienta și spre România.

La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.

O decizie și o strategie va trebui discutată și aprobată, în așa fel încât să evităm ambele posibilități, printr-o politică inteligentă. Suntem capabili de asta? Va trebui, dacă dorim ca România să mai existe și în viitor.

Publicitate

George Simion despre AUR, SIIJ, Unire, Dumnezeu, 5G, americani, ruși, ieșirea din UE, LGBT

George-Nicolae Simion – n.21 septembrie 1986, Focșani, România. 

Studii

2005 – absolvent al Colegiului Național ,,Gheorghe Lazăr’’ din București. 

2008 – absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București;

2010 – absolvent al programului de masterat la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași, având ca temă de cercetare ,,Crimele comunismului’’. 

Activitate civică

2006 – s-a remarcat ca lider al grupării „Noii Golani”, care se dorea a fi o continuare a mişcării de stradă din 1990. În cadrul mișcării a introdus mesajul „Basarabia e România“.

2006 – 2011 – organizează acțiuni civice de impact în România și Republica Moldova: autorul ,,Zilei de doliu național’’, 16 mai, protestul ,,Bălți simte românește’’, evenimente tradiționale de marcare a zilei de 1 decembrie la Alba Iulia și 27 martie la Chișinău.

Continuă seria acțiunilor de promovare a mișcării unioniste în spațiul românesc prin lansarea programului „Lideri pentru Unire‟ prin care a adus alături de el tineri interesați de ideea Unirii. Au urmat cursuri de pregătire și ateliere cu tematică unionistă, cursuri de management de proiect, comunicare și PR.

George Simion propune tuturor candidaților la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, să semneze și să își asume „Pactul pentru Basarabia‟

Desfășoară campania „O oră de istorie pentru Basarabia‟ în liceele din județele României cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă.

Demarează în 2013 campania de strângere de semnături pentru facilitarea procesului de obținere a vizelor de către basarabeni, „Aducem Basarabia acasă‟. La nivel legislativ, George Simion, în același an, organizează la Clubul Parlamentarilor Români conferința cu tema „Asumarea politică a unui calendar al unirii Republicii Moldova cu România. Despre importanța strategică a stabilizării frontierelor NATO ȘI UE.

George Simion inițiază în 2014 școala de cultură afirmare românească, prima ediție „Incubatorul de românism‟, la care participă activiști civici și jurnaliști, care discută despre modalitatea în care majoritatea și minoritățile își vor da mâna într-o Românie Reîntregită și felul în care Internetul și New Media pot ajuta la promovarea cauzelor civice

. La un an distanță, în 2015, lansează reuniunea jurnaliștilor din România și Republica Moldova în vederea creării unui spațiu mediatic comun între cele două state românești.

Lansează în 2014 campania națională de informare „Vorbesc românește, sunt, deci român!‟ în parteneriat cu publicația Timpul, în vederea informării populației privind identitatea națională, respectarea metodologiei de colectare a datelor privind etnia și limba vorbită , precum și obținerea unor rezultate corecte în cadrul recensământului din Republica Moldova.

George Simion este considerat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova, având cinci interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Pentru prima dată, George Simion a primit interdicție pe 16 decembrie 2014.

La vama Albița i s-a comunicat că are interdicție de a traversa Prutul. Liderul unionist nu a primit nicio explicație din partea poliției de frontieră, decât că lucrurile „se petrec altfel în Republica Moldova”. Interdicția primită era valabilă până pe 20 decembrie 2014. Un an mai târziu, pe 13 mai 2015 urma să fie expulzat din Republica Moldova

Propune în 2018 modificarea Constituției României prin introducerea unui preambul care să vizeze reîntregirea națională, ca act reparatoriu și în spirit european, în acest sens derulând campania „1 milion pentru Unire‟.

Inițiative și proiecte realizate

2011 – A înființat Platforma Unionistă Acțiunea 2012, compusă din peste 30 de organizații nonguvernamentale și grupuri de inițiativă care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova. De-a lungul anilor, în jurul platformei unioniste au fost organizate manifestări publice de informare și sensibilizare a opiniei publice și a factorilor decizionali din România și Republica Moldova, precum și a comunității internaționale, cu privire la necesitatea realizării unității naționale.

2016 – devine confondator al proiectului Unirea TV, prin intermediul căruia, vocea unioniștilor a ajuns în spațiul mediatic din Republica Moldova. 

2017 – înființează la București, alături de alte 100 de organizații din România, Republica Moldova și diaspora ,,Alianța pentru Centenar’’.

2017 – coordonează strângerea de fonduri pentru construcția unei case pentru familia Carpenco din orașul Drochia, Republica Moldova.

2017 – a publicat cartea ,,Blocați în labirint”, o radiografie a vieții Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat și până în ziua de azi, bazată pe observațiile directe ale autorului. Cartea relevă principalele mituri fondatoare pentru statul dintre Prut și Nistru și prezintă motivele pentru care acesta este ultimul stat din Europa.

George Simion a fost implicat activ în organizarea a sute de acțiuni unioniste: ,,Trimite o carte peste Prut’’, campania de informare ,,Caravana Unirii’’, cursurile și atelierele de lucru ,,Școala de Cultură și Afirmare Românească’’, campania ,,Fără pașaport în Basarabia’’, Programul ,,Liderii pentru Unire’’, campania de strângere de semnături ,,Aducem Basarabia Acasă’’, Forumul jurnaliștilor din România și Republica Moldova, ,,Pactul pentru Basarabia’’, acțiuni caritabile pentru elevii și cadrele didactice din liceele românești din regiunea transnistreană, Primul Congres al Reîntregirii Neamului de la Iași, Marea Adunare Centenară din Chișinău, Marșul Centenar, desfășurat pe traseul Alba Iulia-Chișinău,  campania „1 milion pentru Unire” sau programul „Cunoaște-ți Țara”.

Activitatea liderului unionist a fost interzisă de nenumărate ori în Republica Moldova, fiindu-i aplicate 5 interdicții pe teritoriul statului vecin. Ultima dată, în 2018, George Simion a fost expulzat și a primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova din motiv că viziunile și acțiunile sale unioniste nu sunt nici pe placul guvernării, nici al partidelor de opoziție.

2018 – La inițiativa liderului unionist, George Simion, an în care s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire,au fost semnate peste 180 de Declarații de Unire de către primăriile din Republica Moldova.

FENOMENUL AUR, Partidul al cărui copreședinte este George Simion

În termeni academici, am putea fi încadrați la conservatorism național sau conservatorism social, motiv pentru care am și inițiat procesul de afiliere la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), grup din care face parte și Partidul Lege și Justiție (PiS), partidul aflat la conducerea Poloniei, de exemplu, a spus George Simion într-un interviu acordat în exclusivitate Florianei Jucan de la https://www.qmagazine.ro/, preluat de http://www. Romanian Global News.ro.

Încă de la început, ne-am propus să construim un partid plecând de la patru piloni de bază: familia, credința, națiunea și libertatea.
Sunt valori universale pe care le transpunem în acțiune politică prin raportarea la realitățile românești.
Peste tot pe unde am umblat prin țară, oamenii nu m-au întrebat ce doctrină avem, dar ce avem de gând să facem pentru țară și pentru oamenii care nu mai suportă să vadă cum falsa stângă și falsa dreaptă se rotesc la guvernare fără ca România să dea semne că merge în direcția bună.
Nu avem nicio legătură cu o mișcare politică lansată cu 100 de ani în urmă. Pe noi ne interesează viitorul României.
Ce le răspundeți celor care vă acuză că stimulați revirimentul mișcării legionare?
Să nu mai privească prezentul printr-o pereche de ochelari vechi. Să încerce să înțeleagă în mod rațional, cu instrumentele științelor sociale, ceea ce suntem și pe cine reprezentăm. Nu avem nicio legătură cu o mișcare politică lansată cu 100 de ani în urmă.

Pe noi ne interesează viitorul României și lăsăm în seama istoricilor trecutul ei.
Ce are valoros curentul neomarxist și de ce este adoptat cu bună-credință și entuziasm de atât de mulți tineri?
Eu nu văd nimic valoros în neomarxism. Vechiul marxism a fost la fel de generos, a entuziasmat mulțimile, dar în final a produs 100 de milioane de morți fără să realizeze societatea ideală mult visată. Și neomarxismul vinde oamenilor o iluzie: că paradisul poate fi construit pe Pământ prin avansul științei și tehnicii și prin corectitudine politică, fără legătură cu sufletul și valorile morale religioase.
Este același drum spre iad, pavat cu alte intenții generoase și atrăgătoare. Este firesc ca tinerii să fie atrași de un discurs care promite lapte și miere, venit universal fără muncă și confort material fără niciun dram de poluare. Dacă în tinerețe nu ești idealist, atunci când?
Să știți însă că și noi, care ne-am afirmat deschis orientarea națională, am fost votați masiv de tineri. Vă spun aici că nu vor câștiga neomarxiștii de azi bătălia asupra minților și sufletelor tinerilor români.
V-ați declarat partid antisistem, dirijând nemulțumirea cetățenilor în capital electoral. Ce rămâne din AUR după ce aceasta va trece? Chiar şi la nivel conceptual, ideatic, declarativ, programul doctrinar pe care vi l-ați asumat este relativ același cu al celorlalte partide de dreapta / PMP, Alternativa Dreaptă, Alianța Renașterea Națională – nevoia de suveranitate, respectarea credinței, a Bisericii şi a familiei, apărarea libertății individului. Prin ce anume – concret – se distinge AUR de ceilalți?
Există diferențe majore între AUR și partidul de buzunar înființat de fostul președinte Băsescu în ceea ce privește suveranitatea: Băsescu a renunțat de mult la ea și susține un proiect federal la nivel european: Statele Unite ale Europei, pe când noi milităm pentru o Europă a Națiunilor.
Suntem o alianță, am deschis larg (poate prea larg) ușile tuturor formațiunilor și personalităților care se regăsesc în pilonii noștri. În toate partidele, inclusiv cele parlamentare de azi, găsești oameni de valoare. Din păcate, sunt flori rare și nu au reușit să creeze masa critică necesară pentru a schimba ceva substanțial în bine.
Mai departe de mesajul suveranist, eurorealist, noi ne-am raportat mult mai direct la realitățile din România.

Mesajul nostru a ajuns și la profesorul de la țară, și la șoferul de tir sau la femeia care îngrijește bătrâni în Italia. Acești oameni au considerat mesajul nostru credibil, ceea ce ne obligă să nu-i dezamăgim. Sistemul care a distrus România timp de 30 de ani (în care Băsescu a condus ani buni) trebuie să cadă și trebuie înlocuit cu un sistem care să urmărească interesul națiunii române, în care valoarea să fie pusă în fruntea mesei.
Suntem parte a Europei, nu a Asiei, motiv pentru care consider că prezentul și viitorul nostru imediat sunt legate de structurile euro-atlantice în care suntem angrenați.
Care este proiectul de ţară, orientat spre viitor, nu inspirat din trecut, pe care îl propune AUR?

Am spus deja, suntem un partid orientat către viitor. Vrem ca poporul român să aibă un viitor, aici, la el acasă. În același timp, suntem parte a Europei, nu a Asiei, motiv pentru care consider că prezentul și viitorul nostru imediat sunt legate de structurile euroatlantice în care suntem angrenați. Atât Uniunea Europeană, cât și NATO, au nevoie de parteneri puternici și credibili.
O țară slabă, cu elite corupte, fragilă economic și fracturată social, devine un consumator de securitate și problemă pentru ceilalți parteneri. Să nu uităm că suntem graniță, atât pentru UE, cât și pentru NATO.

Proiectul nostru de țară constă, în esență, în consolidare internă pe toate planurile, astfel încât să devenim un partener credibil, un furnizor de securitate, în cel mai general sens.

Această consolidare economică trebuie să schimbe dinamica actuală, prin care mai mulți bani ies din țară, decât intră.
Este necesar să utilizăm resursele naturale ale solului și subsolului în beneficiul locuitorilor și al industriei locale. O economie puternică ne va permite să reducem decalajele de dezvoltare între regiuni și marile inegalități și inechități sociale care există acum între oameni.

O Românie capabilă să stea pe propriile picioare este și în avantajul partenerilor noștri externi.
Ați pomenit de progresism. Există părți bune, dar și chestiuni cu care nu suntem de acord. Încurajăm progresul științific și tehnic. În materie de valori și cultură, nu cred că se poate vorbi de progres, ci doar de diferențe, specificități, particularități.
Impunerea unui singur model cultural și valoric nu poate fi numită progres, ci regres.

Ar fi o mutilare inadmisibilă și regretabilă a diversității existente în lume. Așadar, încurajarea creativității și a unei culturi naționale, a unei identități spirituale proprii, nu înseamnă o întoarcere cu spatele la lume, ci, dimpotrivă, aportul nostru la diversitatea omenirii.
BOR NU NE-A AJUTAT
Drepturile religioase au fost încălcate în contextul și sub pretextul pandemiei COVID-19?
Este evident că au fost încălcate atât drepturile religioase, cât și altele, cum ar fi dreptul la întâlnire și protest, liberă exprimare și circulație.
Cum vi s-a părut că a reacționat BOR? Ați sugera o modificare a acestei reacții?
Nu sunt în măsură să evaluez prestația BOR în plan public și nici să dau sfaturi acestei instituții. Sunt convins că în interiorul Bisericii sunt înalți prelați care știu ce au de făcut.

Clericii au dat dovadă de mult calm și răbdare în raport cu mojiciile la care au fost supuși din partea autorităților publice.
Să nu uităm că acest popor nu a avut întotdeauna un stat propriu și nu întotdeauna când a existat un stat acesta a fost și independent. Totuși, chiar și în lipsa unui stat independent, poporul român și-a păstrat identitatea prin limbă și prin credință.
Care sunt așteptările partidului dumneavoastră în relația cu BOR?

În măsura în care va primi susținere și încurajare din partea ierarhilor!
Nu am primit și nici nu ne așteptăm să primim susținere din partea Bisericii ca instituție.
Asta nu exclude posibilitatea ca anumiți preoți să susțină în plan individual anumiți candidați de pe listele AUR, dar dinspre BOR spre AUR nu a existat sprijin instituțional, nu ne așteptăm la o implicare a înalților ierarhi în viața politică, nici pentru noi, nici pentru alt partid. Fiecare are planul său de acțiune și obiectivele sale.
AUR susține actualul model de relaționare stat-biserică, model care a fost grav încălcat și desconsiderat de reprezentanții guvernului PNL. Deși statul și Biserica sunt foarte diferite, se referă ambele la oameni. Statul și Biserica există pentru oameni, nu oamenii pentru ele.
Din acest motiv statul și Biserica trebuie să se consulte și să colaboreze, căci asta este în beneficiul oamenilor și al societății. Niciuna dintre aceste instituții nu se subordonează celeilalte, ci colaborează ca parteneri.
Asta nu înseamnă că avem de-a face cu un stat religios, nici că biserica devine o curea de transmisie a autorității publice.
Dimpotrivă, cred că acest model e calea de mijloc, acel bun simț care trebuie să guverneze relațiile între oameni și instituții. BOR, dar și celelalte culte, vor avea în AUR un partener onest de dialog și de colaborare reală pentru că avem credința printre cei patru piloni doctrinari.
Ați surprins prin cererea de invalidare a mandatului lui Francisc Tobă, candidat AUR. De ce l-ați propus pe listă atunci? Și de ce ați cerut apoi să nu i se încredințeze mandatul câștigat la urne?
Da, probabil este un caz unic în istoria politică românească. Francisc Tobă a ajuns pe lista AUR în contextul negocierilor preelectorale pe care le-am avut cu mai multe formațiuni politice extraparlamentare, precum Partidul Neamul Românesc care l-a și propus drept candidat.
La momentul respectiv nu cunoșteam controversele din trecutul domnului Tobă și am acordat încredere partenerilor de dialog care l-au propus drept candidat. Am avut peste 600 de candidați pe listele AUR și îmi asum faptul că nu am reușit să îi verific la sânge pe toți. Cu totul alta va fi situația la alegerile viitoare.
În urma consultărilor din forurile de conducere ale partidului, dar și a unei discuții cu domnul Tobă, am considerat că este mai bine să nu susținem validarea mandatului său. Am ținut cont de argumentele venite din spațiul public dar, mai ales, de ce am descoperit în dosarul Revoluției.
VOM FACE ALIANȚE CU CEI CARE VOR SUSȚINE O MAJORITATE FORMATĂ ÎN JURUL AUR
Singurul partid naționalist reprezentat în Parlamentul României este UDMR. Celelalte partide sunt internaționaliste sau globaliste. Cum veți concepe în aceste condiții politica de alianțe, știut fiind faptul că și AUR este un partid naționalist și, în același timp, critic față de autonomia teritorială pe criterii etnice solicitată de mulți lideri ai UDMR?
Sunt chestiuni diferite. În actualul parlament, AUR nu va avea o politică de alianțe. Nu facem parte și nici nu ne-am dorit să fim parte din actuala coaliție de guvernare, dar nici nu ne vom alia cu PSD în opoziție.
Vom evalua atent fiecare proiect de lege, fie că vine din partea puterii, fie că vine din partea opoziției. Vom vota ce ni se pare că este în beneficiul țării și al oamenilor și vom vota împotriva proiectelor care nu corespund standardelor noastre.
În parlament, este firesc să discutăm cu toată lumea, să înțeleg cum gândesc și ce doresc colegii. Pe termen lung însă, vom face alianțe doar cu acele partide care vor accepta să susțină o majoritate parlamentară formată în jurul AUR.
În ce privește UDMR, considerăm că existența acestei formațiuni culturale, care acționează exclusiv pe considerente etnice, nu se justifică. Este chiar trist pentru maghiarii din România că sunt captivi într-un proiect care le neagă dreptul de a alege.
Invităm orice maghiar din România care vrea să facă politică, să o facă în acord cu orientarea lui ideologică. Este de stânga? Să meargă la PSD sau la USR. Este liberal? Să meargă la PNL. Este mai conservator și nu este șovin? Să vină la noi, la AUR.
Referitor la autonomie, noi susținem principiul subsidiarității generalizat în multe țări din Europa. Acest principiu presupune rezolvarea problemelor la cel mai mic nivel posibil. Autonomia administrativă care va exista la Călărași, va exista și în Harghita. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ați declarat că veți proceda la suspendarea sa, în vederea destituirii prin referendum, plecând de la constatarea că Președintele Klaus Werner Iohannis a încălcat Constituția.

AUR nu are, însă, numărul de mandate parlamentare pentru a declanșa o asemenea procedură. Ce ați avut în vedere când ați anunțat-o și pe ce alianțe mai contați pentru a vă realiza obiectivul?
Aici contează în primul rând dreptatea! Faptul că noi nu putem să o facem singuri nu înseamnă că președintele nu merită suspendat pentru modul absolut incalificabil în care a încălcat Constituția.
A făcut mai multă campanie electorală pentru PNL decât a făcut Ludovic Orban.
Ce garanții de mediator în societate mai poate prezenta acest președinte? Niciuna. Misiunea OSCE în România a remarcat modul incorect în care a acționat președintele, în afara atribuțiilor sale constituționale.
În mod normal PSD ar fi trebuit să inițieze procedura, însă acest partid se complace într-o opoziție de catifea, dând apă la moară celor care spun că acest partid este capturat la nivel de conducere de apropiați ai serviciilor secrete, un alt punct sensibil al tinerei noastre pretinse democrații.

Trebuie să oprim exportul de materii prime și să stimulăm producția de produse cu valoare adăugată mare. Nu te poți dezvolta vânzând lucruri ieftine și cumpărând altele scumpe.
ROMÂNIA NU ȘI-A ATINS POTENȚIALUL ECONOMIC
Care este strategia potrivită pentru a stimula economia României astfel încât România să își poată permite o viziune politică centrată pe valori naționale?
România este o piesă în cadrul mai multor puzzle-uri: economic, politic, de securitate. În toate aceste construcții, după aproape toate matricele și toți indicatorii, România nu și-a atins potențialul și nu funcționează la capacitate optimă. Acest fapt este o problemă, nu doar pentru noi ca țară, ci și pentru partenerii noștri.
Ca țară de graniță a UE și a NATO, România trebuie să fie un furnizor de securitate și un partener de încredere pe toate planurile. Așadar, întărirea economică și politică a României va fi nu doar în folosul locuitorilor acestei țări, ci și în beneficiul partenerilor noștri externi.
Despre economia României v-aș putea vorbi foarte mult, dar mă voi limita la ceva ce vă va da o imagine de ansamblu asupra orientării noastre economice. Oprirea exportului de materii prime și stimularea producției de produse cu valoare adăugată mare este o direcție de acțiune.
Nici nu trebuie să fii mare economist ca să înțelegi că nu te poți dezvolta vânzând lucruri ieftine și cumpărând alte lucruri scumpe. Te îndrepți spre faliment dacă faci asta în mod regulat. Stimularea întreprinderilor în domenii de vârf, în care avem resurse umane și putem forma altele, este o altă direcție.
Criza sanitară declanșată de apariția virusului SARS-CoV-2 ne-a dovedit că nu ne putem baza pe ideea că China va produce toate bunurile finite de care avem nevoie. Din multiple considerente, avem nevoie de o reindustrializare a României.
Nu trebuie să producem de toate cum a încercat să facă Ceaușescu. Dimpotrivă, trebuie să ne alegem câteva domenii, în care să producem bunuri cu valoare adăugată mare, nu să lucrăm în lohn ca până acum. Pe de o parte, să producem o parte din bunurile de care avem nevoie, pe de altă parte să putem exporta produse cu valoare adăugată prin care să echilibrăm balanța de plăți a țării.
În agricultură, este nejustificabil ca o țară cu datele de pornire ale României să nu poată să susțină consumul intern de produse agroalimentare din producția proprie.
Nu doar că avem potențialul de a ne hrăni populația, dar putem face și export, evident nu doar de grâu, ci și de produse alimentare cu valoare adăugată. Tot referitor la agricultură, noi nu vedem agricultura de subzistență ca o piatră de moară, ci dimpotrivă ca o bună bază de plecare.
Avem milioane de oameni care trăiesc independent din munca pământului pe care îl dețin. Unii dintre ei pot face pasul către ferme mici și mijlocii, dacă sunt susținuți cu credite avantajoase, know-how și rețele de valorificare a producției.
Avem o poziție strategică la Marea Neagră. Ce facem cu portul Constanța? Guvernanții noștri se pregătesc să îl vândă, ca nu cumva să facem concurență Rotterdamului.
Vindem gazele din Marea Neagră în loc să le utilizăm pentru consumul populației și al industriei românești, în petrochimie de exemplu. Acest mod de acțiune trebuie să se schimbe.
Suntem pentru o integrare economică sporită în Europa și pentru comerț cu toate țările lumii, dar pentru o integrare și un comerț internațional echitabil, care să ne permită să evoluăm, să prosperăm, nu să ne țină blocați în subdezvoltare, drenați de forța de muncă și lipsiți de resurse pentru
În ultimii ani, statul acesta pe care ni-l dorim drept a devenit mai mult stat de drepți.
ESTE NEVOIE DE SIIJ
Ce înseamnă stat de drept?
Domnia legii și principiul că niciun individ nu este mai presus de lege sau invizibil în fața acesteia. Sau, dacă vreți, este vorba de vechea zicală românească „unde-i lege, nu-i tocmeală” sau nu ar trebui să fie pentru nimeni și nimic. În ultimii ani, statul acesta pe care ni-l dorim drept a devenit mai mult stat de drepți.
Unul dintre sectoarele cel mai puțin reformate și cel mai puțin ghidate pe plan național, de interesul național, este cel al justiției. Cum vedeți reformarea acestuia? Ce legislație ați promova pentru a asigura independența justiției?
De ani de zile se duce o bătălie feroce pe domeniul justiției. Pe de o parte, este vorba de implicarea serviciilor în justiție prin intermediul protocoalelor secrete, dar poate și prin alte pârghii de care nu am aflat încă. Pe de altă parte, au existat și forțe politice care au acționat deschis și direct pentru controlul actului de justiție.
Teoria spune că într-un stat democratic, în care se respectă principiul separației puterilor, una dintre aceste puteri este justiția. Impresia mea e că celelalte două puteri, respectiv legislativul și executivul, ambele controlate de niște partide politice, nu prea sunt încântate să existe o a treia putere cu adevărat independentă.
AUR va susține orice măsură legislativă sau administrativă care să conducă la o justiție pe deplin independentă, adică liberă de ingerințele politicului și imună la exercitarea unor presiuni din umbră.
Astăzi, instanțele sunt supraaglomerate. Aștepți luni întregi o motivare a unei sentințe. Românii simpli se pierd în labirintele legilor. Judecătorii sunt puțini și supraîncărcați cu dosare. Să luăm numai cazul sutelor de mii de amenzi din starea de urgență, declarate neconstituționale, singura portiță pentru anularea lor este apelarea la instanțe: asta ne mai trebuia acum?
Guvernul Cîțu pare hotărât să desființeze SIIJ. Care este poziția AUR?
Ideea de a exista un mecanism de contracarare sau sancționare a eventualelor abuzuri comise de magistrați mi se pare bună. Dar, cum la noi toate ideile bune sunt pervertite, vezi și cazul pensiilor speciale și multe altele, SIIJ a fost înființată din dorința PSD-ului de a avea o pârghie de control asupra magistraților.
Asta e impresia cu care am rămas eu și nu doar eu. Nu contează, garnitura PSD s-a schimbat, ei poate și-au schimbat optica însă noi nu negociem principii: e nevoie să împiedicăm viitoare forme prin care instituții sau persoane să poată comită abuzuri, e nevoie de SIIJ.
CASE LA 1 EURO PENTRU CEI REPATRIAȚI
Politico scria în 2019 că România e țara europeană cu cel mai mare procent de cetățeni care trăiesc în afara granițelor – 14,6% însă grupurile de români care trăiesc în diaspora sunt foarte diferite între ele. Ce programe coerente aveți pentru a-i sprijini pe cei din diaspora – ținând cont de lipsa de omogenitate a comunităților, dar şi a precarității măsurilor care au fost întreprinse până acum?
De preferat ar fi ca o mare parte din românii din diaspora să se întoarcă în țară. Suntem însă conștienți că oamenii nu se vor întoarce atât timp cât nu vor avea sentimentul că pot duce o viață acceptabilă în România.
Așadar, deși pare paradoxal, unul din lucrurile pe care le putem face pentru românii din diaspora este să îmbunătățim situația din România. Când oamenii vor simți că pot avea parte de educație, sănătate și oportunități economice în România, vor lua în serios ideea reîntoarcerii sau a rămânerii în țară.
Când ai condiții normale în spitale și îți este răsplătită munca cu mai mult de 1390 de lei-fluturaș de salariu al unui fochist de la mina Livezeni – caz concret văzut de mine în campanie-apoi poți să faci programe naționale cum ar fi case la 1 euro pentru cei repatriați, racordate în mediul rural la gaze. Doar avem din plin în Marea Neagră, nu?
Românii din diaspora, deși au fost nevoiți să plece din țară, sunt încă atașați de România. Le pasă ce se întâmplă aici. Trebuie să le arătăm că România nu i-a uitat și nu îi desconsideră.
Alocarea mai multor locuri de parlamentari pentru diaspora le va arăta că ne pasă de opinia lor și că vrem să aibă un cuvânt de spus în ce privește viitorul țării. S-ar putea simplifica condițiile pentru a deschide o afacere sau de a investi în țară.
Nu în ultimul rând, autoritățile statului român trebuie să se implice mai mult în apărarea intereselor cetățenilor săi, oriunde s-ar afla. Știm cu toții că ambasadele sunt pline cu oameni prea puțin interesați să-și facă treaba și care consideră postul pe care-l ocupă un fel de recompensă.
Profesionalizarea personalului consular și diplomatic și racordarea lui la problemele reale ale românilor din diaspora trebuie să fie o prioritate pentru orice ministru de externe.
Nu avem două popoare cum a declarat vremelnicul președinte de la Cotroceni, există un singur popor român, de la Nistru până la Tisa, iar nimeni nu a întrebat poporul român dacă acceptă graniță în interiorul teritoriilor sale.

UNIREA
Unul dintre principalele puncte din programul politic al AUR este Unirea României cu Republica Moldova. La ultimele alegeri de acolo, partidele unioniste abia dacă au adunat câteva procente și nici în România nu pare a fi vreun entuziasm pentru această idee. Cum puteți îndeplini Unirea în condițiile unei asemenea apatii, pe ambele maluri ale Prutului?
Unirea se va realiza când majoritatea cetățenilor de pe cele două maluri ale Prutului vor accepta firescul. Actul istoric se poate realiza prin votul cetățenilor (referendum) sau votul ambelor parlamente.
Nu avem două popoare cum a declarat vremelnicul președinte de la Cotroceni, există un singur popor român, de la Nistru până la Tisa, iar nimeni nu a întrebat poporul român dacă acceptă graniță în interiorul teritoriilor sale.
Prin campania „Basarabia e România” am păstrat în conștiința publică acest subiect și îndreptățirea, chiar necesitatea lui. Vom continua să lucrăm la firul ierbii, la nivelul basarabenilor.
Pentru cetățenii Republicii Moldova nu există alternativă mai bună de intrare în Europa, decât ReUnirea cu România. Cei care au obținut cetățenia română au constatat câte beneficii le aduce statutul de cetățean al unei țări membre UE. La nivel politic, vom susține Unirea partidelor proromânești din Basarabia pentru a avea un partener cu care să urmărim același obiectiv: ReUnirea românilor într-un singur stat.
Să admitem că din punct de vedere politic Unirea s-ar putea face. Ea ar aduce împreună teritorii cu prea puține structuri economice integrate. Nu credeți că această integrare economică ar trebui să preceadă decizia politică?
Desigur că anumiți pași înspre o mai mare integrare economică pot fi făcuți, dar în esență aceasta este tot o decizie politică.
Unirea de la 1918 s-a făcut fără să existe ani de zile sau decenii de integrare economică prealabilă. La fel s-a întâmplat și cu integrarea europeană. Decizia politică a primat. Eforturi spre o integrare economică mai mare se vor face dacă elitele politice din cele două state vor susține acest fapt.
Acum nu avem elite, nici la București, nici la Chișinău. Mai înainte de asta e nevoie de o integrare cultural-informațională.

Adică diminuarea influenței presei de limbă rusă și a aparatului propagandistic pe care Rusia îl susține în Basarabia, precum și susținerea media de limbă română care fac o presă de calitate și care informează publicul în mod onest.
Ce cred eu că trebuie făcut de urgență este stoparea oricărui ajutor financiar necondiționat către arătarea statală dintre Prut și Nistru și preluarea pachetelor majoritare în companiile de stat de la Chișinău. Dar pentru asta îți trebuie oameni de stat, nu politruci de duzină.
Mai mulți oameni politici români au sugerat în timp că în discuții purtate cu oficiali ruși, aceștia au spus că Rusia nu s-ar opune Unirii României cu Republica Moldova, dacă aceasta ar renunța la regiunea transnistreană. Cum vedeți această posibilitate? Ați fi de acord cu acordarea independenței „Transnistriei”, în schimbul Unirii?
România nu poate renunța la o regiune care nu îi aparține. „Transnistria” este parte componentă a Republicii Moldova de jure, chiar dacă nu și de facto. A renunța sau nu la la ea ține exclusiv de politicienii de la Chișinău. Acolo există o criză pentru că Rusia a provocat-o. Au vrut să aibă o pârghie de control asupra Chișinăului. Prin acea regiune, Rusia își amplifică influența pe care o are în Basarabia.
Toate formatele internaționale prin care a fost abordată problema transnistreană nu au rezolvat nimic pentru simplul motiv că doar Rusia poate soluționa criza provocată de ea. Toate celelalte puteri implicate fie nu au voință politică, fie nu au puterea necesară de a impune Rusiei o soluție.
Din punctul meu de vedere, „subiectul Transnistria” ar trebui abordat doar de Republica Moldova și Ucraina, cei doi vecini între care se află această regiune. Dacă aceste două țări ar ajunge la o atitudine comună față de acest avanpost al Rusiei în regiune, ar putea, prin măsuri economice și de securitate, să rupă firele invizibile care o leagă de Rusia și fără de care regimul de la Tiraspol nu poate supraviețui pe termen lung.
Această abordare nu este însă la îndemâna României și nici a AUR. Ceea ce putem face este să susținem acele forțe de la Chișinău care sunt pro-românești și unioniste.
Dacă Germania și Vietnamul au reușit să se unească, cu siguranță există o cale și pentru noi.
Unii politicieni români se tem că Unirea cu Republica Moldova ar încuraja revendicări teritoriale din partea Ungariei, cu privire la Transilvania. Aveți și dumneavoastră asemenea îngrijorări?
Este jocul clasic pe care îl joacă Rusia. De fiecare dată când la București s-au înmulțit vocile și acțiunile în direcția unirii cu Basarabia, Moscova a acționat din umbră pentru a pune pe tapet revendicările maghiare din Transilvania.
În realitate, cele două dosare sunt total diferite și nu au legătură unul cu altul. De fapt, în Transilvania nu există un dosar sau o problemă, ci doar o constantă presiune a UDMR-ului pe dimensiunea etnică, fără de care această grupare de naționaliști extremiști nu și-ar mai avea locul în politica românească.
Cu totul alta este situația relațiilor dintre Republica Moldova și România. Aici vorbim de două state cu o populație majoritar românească. Vorbim de o provincie care a fost ruptă de România prin intermediul forței, fără nicio justificare istorică, demografică sau de alt fel, ci doar din considerentele imperialiste ale Rusiei în diversele ei încarnări istorice.
În timp ce o eventuală revendicare a Transilvaniei de către Ungaria ar constitui o nedreptate flagrantă, ReUnirea României cu ceea ce a mai rămas din Basarabia ar constitui un act de reparație istorică.
Sunteți un critic vehement al Rusiei și al ameliorării relațiilor ruso-române. O bună relație cu Rusia facilitează sau împiedică Unirea cu Republica Moldova? Rusia ar avea mijloace să împiedice Unirea?
Sunt un critic al politicii Rusiei față de regiunea noastră însă nu am cum să fiu împotriva dezvoltării de relații bune cu alte state, inclusiv cu Rusia. Problema este că nu poți avea relații economice sau de orice alt fel cu Rusia, atât timp cât există un blocaj la nivel politic. Asta e abordarea lor.
Nu putem face comerț, dacă nu ne înțelegem mai întâi pe câteva dosare politice. Or, din perspectiva României aceasta nu e posibil decât dacă renunțăm la interesele noastre, ceea ce ar însemna trădare.
Dosarul Basarabiei, ca și cel al tezaurului nu pot fi rezolvate decât prin voință politică. Aceasta lipsește de partea rusă pentru că ar presupune ca Rusia să recunoască faptul că în trecut a comis niște nedreptăți flagrante față de România.
Și dacă ar recunoaște asta ar trebui să accepte repararea lor în prezent sau în viitorul apropiat.
Existența a două state românești e o consecință a faptului că Rusia s-a folosit de anumite instrumente pentru a împiedica realizarea reunirii, acest obiectiv al poporului român.
Este cunoscut faptul că Ion Iliescu, pionul Moscovei la București, s-a opus unirii imediat după Revoluția din decembrie 1989. Astăzi, Unirea celor două state românești ar însemna implicit că granița NATO se mută pe Nistru, ceea ce Rusia va încerca din răsputeri să evite.
Pe această dimensiune, prioritatea noastră ca popor, și a României ca țară, este să ne facem lucrarea noastră.

Asta înseamnă să muncim pentru a apropia cele două state din punct de vedere informațional, cultural și economic, astfel încât atunci când conjunctura internațională potrivită unirii se va ivi, să ne găsească pregătiți.
Continuarea interviului aici: https://www.qmagazine.ro/exclusiv-q-magazine-george-simion-despre-aur-siij-unire-dumnezeu-5g-americani-rusi

Dr. CĂLIN GEORGESCU ȘI SPERANȚA IN SCHIMBARE. VIDEO