DEZVĂLUIRI: UN RAPORT DE MAXIMĂ IMPORTANȚĂ PREZENTAT LUI NICOLAE CEAUȘESCU DE ȘEFUL SECURITĂȚII IULIAN VLAD, ÎN ZILELE PREMERGĂTOARE PRĂBUȘIRII DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA

Foto: Ceaușescu și Iulian Vlad

Nr. 0075/989 Strict Secret (*) – 1 decembrie 1989

„Raportăm următoarele informații obținute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush si Gorbaciov:

1. In cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre S.U.A. și U.R.S.S., organizate la inițiativa sovieticilor, cele doua parți vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta și elaborarea unei noi strategii comune care sa le asigure, in continuare, un rol dominant in toate problemele internaționale.

– Este de așteptat sa se ajungă la noi înțelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directa in favoarea celor de convergenta a intereselor.

– Sunt date ca U.R.S.S. Va face noi concesii in favoarea americanilor in schimbul obținerii de ajutoare economice si financiare.

– Se urmărește stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care sa permită atenuarea treptata a diferențelor de sistem politic si economic intre tarile socialiste si cele capitaliste si asigurarea transpunerii in practica a conceptelor privind dezideologizarea relațiilor internaționale si crearea asa-numitei case comune europene.

– In acest context, se va aborda si problema existentei celor doua blocuri militare, in sensul menținerii acestora inca o anumita perioada, cel putin pana la stabilizarea situației din Europa de est.

– In ceea ce privește intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni sa fie sprijinite, dar pentru o perioada temporizate spre a fi încadrate in procesul de integrare europeana.

– Ambele parți se vor pronunța pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor si cheltuielilor militare, U.R.S.S. fiind interesata sa aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesitați interne, iar S.U.A. sa diminueze deficitul mare al balanței de plați.

Este posibil ca, in timpul întâlnirii, Bush sa facă publica intenția de a reduce efectivele americane staționate in Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de U.R.S.S.

– Pe planul relațiilor bilaterale, președintele S.U.A. va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economica a U.R.S.S., condiționat de extinderea reformelor sovietice prin luarea in considerare in și mai mare măsura a mecanismelor economiei de piața.

– Pe lângă solicitarea expresa de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obținerea de către U.R.S.S. a clauzei națiunii celei mai favorizate din partea S.U.A., precum și pentru reducerea restricțiilor pe linia transferului de tehnologie.

NOTĂ:

– Din datele de care dispunem rezulta ca la întâlnirea dintre Bush si Gorbaciov ar urma sa se discute si problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale, fiind avute in vedere îndeosebi R.P. Chineza, Cuba și Romania.

– Cu privire la tara noastră, Bush va releva ca statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricții in relațiile lor cu Romania si va solicita ca si U.R.S.S. sa procedeze in mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de țiței, gaz metan si minereu de fier.

2. In cadrul consultărilor din ultimile zile cu Administrația de la Washington, guvernele Angliei, Franței, R.F. Germania si Italia au insistat pentru:

– evitarea adoptării de către S.U.A. și U.R.S.S. a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa, fără consultarea prealabila și consimțământul tarilor vest-europene;

– realizarea treptata a reducerii armamentelor si efectivelor dislocate in Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative sa fie analizata numai după ce vor exista garanții certe ca U.R.S.S. este dispusa sa renunte la forța sa militara;

– respectarea de către S.U.A. a înțelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea sa aibă un rol sporit in influențarea situației din Europa de est, astfel încât sa-și asigure promovarea propriilor interese pe termen lung in aceasta zona.

Franța si Anglia au solicitat totodată ca, in perspectiva construirii unei confederații a celor doua state germane, sa se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificata, precum și o polarizare politico-economica și chiar militara intre aceasta si U.R.S.S. De genul celei existente înaintea celui de al doilea război mondial.”

General-colonel

(ss) I. Vlad

(L.s)
–
(*) Exemplar unic, semnat și parafat la 1 decembrie 1989, de către generalul colonel Iulian Vlad, fost Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului (3 octombrie 1987-6 ianuarie 1990), adresat președintelui României, Nicolae Ceaușescu, privind problemele ce urmau sa fie abordate in cadrul întâlnirii dintre președintele SUA, George H. W. Bush și Secretarul General Mihail Gorbaciov, la Summitul din Malta, în zilele de 2 și 3 decembrie 1989.

SURSA: https://amintiridincomunism.wordpress.com

Publicitate

Europa, România și problemele privind migrația

În data de 25 februarie a.c.,Agenția HotNews.ro titra: Uniunea Europeană va primi toţi refugiaţii din Ucraina. La rândul său, și Agenția Reuters scria vineri, că şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock a anunțat că Uniunea Europeană îi va primi pe toţi cei care fug de violența dezlănțuită de Rusia în Ucraina.

• ”Trebuie să facem totul pentru a-i accepta fără întârziere pe cei care fug de bombe și de tancuri.

• Am încercat totul pentru a nu se ajunge la acea zi (a invaziei – n. red.), dar ea totuşi a sosit, fiindcă preşedintele Rusiei a ales războiul în locul vieţilor omeneşti. Şi de aceea îi vom primi pe toţi cei care fug acum”, a spus şefa diplomaţiei germane înaintea unei întâlniri cu omologii săi europeni, la Bruxelles.”

La scurt timp, pe data de 3 martie, a avut loc la Bruxelles întrunirea secțiunii de afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

România a fost reprezentată la reuniune de către ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE, consemnează https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-303.

Pe agendă au figurat subiecte importante precum situația din Ucraina, situația și guvernanța politică a spațiului Schengen și progresele înregistrate în domeniul azilului și migrației.

Referitor la situația din Ucraina, ministrul Lucian Bode a prezentat măsurile luate de România în ceea ce privește controlul la frontiera de stat, primirea solicitanților de azil, respectiv gestionarea situațiilor de urgență, asistenței umanitare și protecției civile. „România a mobilizat până la acest moment resurse consistente atât materiale, financiare, cât și de personal pentru gestionarea situației create la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova. Însă acest efort nu poate fi susținut fără a solicita sprijin prin intermediul mecanismelor financiare și de sprijin ale Comisiei Europene. În acest sens, în perioada următoare vom transmite solicitările noastre fundamentate către Comisia Europeană”, a declarat ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

În intervenția din cadrul sesiunii informale de lucru cu ministrul afacerilor interne din Ucraina, domnul Denys Monasîrsky, demnitarul român i-a transmis omologului ucrainean că toți cetățenii din Ucraina care au fugit din calea războiului și au ales să rămână în România vor beneficia de tot sprijinul instituțiilor statului român și al românilor.

Totodată, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE i-a dat asigurări omologului ucrainean privind operaționalizarea în perioada următoare în zona de nord a României a hub-ului logistic de distribuire a asistenței umanitare oferite de partenerii europeni care doresc să contribuie umanitar.

FOTO: Refugiati ucraineni

De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, numărul persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat duminică ONU. 

Peste un milion de persoane au trecut graniţa în Polonia și peste 260.000 de refugiați din Ucraina au intrat în România până acum, iar numărul lor este în creștere.

În spiritul solidarității cu poporul ucrainean, miniștrii de interne au agreat astăzi cu unanimitate Decizia care declanșează aplicarea mecanismului prevăzut de Directiva de protecție temporară din 2001.

Acest mecanism a fost dezvoltat în scopul gestionării eficiente a cazurilor persoanelor provenite din zone de conflict direct fără derularea unor proceduri individuale.

S-a convenit acordarea statutului de protecție temporară cetățenilor ucraineni care solicită acest lucru și, suplimentar, cetățenii unor state terțe care au locuit pe teritoriul Ucrainei și care nu se pot repatria în condiții de siguranță și durabile pot, de asemenea, beneficia de protecție temporară sau de un alt statut adecvat prevăzut de legislația națională.

Statutul de protecție temporară presupune, printre altele, acces la educație, asistență medicală, drept la muncă, etc.

În ceea ce privește situația și guvernanța politică a spațiului Schengen, ministrul afacerilor interne a reiterat sprijinul pentru finalizarea negocierilor pe marginea propunerilor legislative aflate în dezbatere, pentru a adapta cât mai rapid practicile și cadrul juridic UE la provocările curente, în reperele stabilite de Strategia Schengen.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterilor privind azilul și migrația, ministrul român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, scopul fiind de a stabili un sistem funcțional care să răspundă eficient provocărilor actuale.

Migrația

De câteva decade țările occidentale trec printr-un fenomen acut de îmbătrânire a populației. După al doilea război mondial s-a instaurat poate cea mai lungă perioadă de pace în Europa Occidentală, care durează și acum, scrie http://cristiannegrea.blogspot.com.

Boomul economic a fost urmat și de creșterea nemaiîntâlnită a nivelului de trai și cu mărirea speranței de viață.

Concomitent, numărul copiilor a scăzut, țările respective ajungând curând la un spor natural negativ. La asta adăugându-se și mărirea numărului de pensionari, prin prelungirea speranței de viață, țările occidentale au ajuns să se confrunte cu o problemă majoră. Nu erau destui tineri care să muncească ca prin contribuția lor să poată plăti pensiile celor în vârstă.

Mai mult, gradul superior de instruire în școală a făcut ca tinerii să refuze munci considerate inferioare și mai prost plătite. Guvernele occidentale au încercat să rezolve această problemă prin admisia unui număr din ce în ce mai mare de imigranți care să preia aceste munci și să contribuie la susținerea economică și a balanței fondurilor de pensii.

Occidentalii au încercat să rezolve problema admițând imigranți, fără să se gândească prea mult la  alte efecte. Astfel, peste cinci milioane de turici au imigrat în Germania și țările nordice, slab populate, se confruntă deja cu o proporție deloc neglijabilă de imigranți. Franța și Marea Britanie au acceptat imigranți din fostele lor colonii care și-au dobândit independența, astfel urmărind să-și asigure și un control asupra acestor țări devenite independente.

Țările vestice au făcut greșeala de a considera că acești imigranți, necesari pentru economie, se vor integra ușor în societățile occidentale și vor putea fi ușor asimilați, ținând cont de superioritatea civilizației și societății occidentale față de cele ale lor de origine, majoritatea fugiți din țări supuse sărăciei endemice sau dictaturilor nemiloase.

Vremurile de astăzi au văzut cea mai masivă deplasare de populație din timpul popoarelor migratoare, facilitată și în urma dezvoltării nemaiîntâlnite a capacităților de transport și comunicații.

Dar problema este că imigranții, majoritatea de religie islamică, pur și simplu nu au dorit să fie asimilați în aceste societăți, dimpotrivă, doresc să-și păstreze individualitatea etnică și culturală. Răspunsul la această problemă a fost teza multiculturalismului european, dar deja mai mulți politicieni o consideră o teză depășită, spunând că multiculturalismul nu și-a atins scopul. Imigranții arabi, maghrebieni, negri, indonezieni au sosit în grupuri și s-au stabilit în orașe ocupând suburbii întregi unde și-au impus propriile reguli și în care poliția nu mai intervine. Au devenit enclave scăpate de sub autoritatea statului, trăind după propriile legi.

Franța, prima confruntată cu revolte anarhice de o mare magnitudine, a încercat să riposteze timid, prin interzicerea purtării vălului, făcănd un pas în lupta împotriva culturii islamice ce se desfășoară chiar pe teritoriul francez.

De menționat că Franța nu admite existența minorităților etnice sau naționale pe teritoriul ei, în schimb dă lecții altor state cum să se poarte cu minoritățile lor etnice.

Dar astăzi, deși se încăpățânează să-i numească în continuare pe arabii maghrebieni, pe senegalezi sau nigerieni, ce populează masiv cartiere mărginașe din marile orașe, tot francezi, recunoaște că are o mare problemă cu asimilarea acestor noi francezi de ocazie, dar de care are nevoie ca să-și rezolve dificultățile economice și care să facă muncile de jos pe care un francez get-beget le-ar refuza cu indignare.

Poate că aceste efecte n-ar fi atât de vizibile dacă acești imgranți nu ar aduce cu ei o serie de probleme pe care politicienii europeni le-au ignorat până nu au ajuns să se confrunte direct cu ele. Au sosit nu doar obiceiurile și tradițiile lor, ci și problemele lor, organizarea lor în clanuri și triburi, dușmăniile între clanuri și de multe ori ura împotriva societății care i-a primit. Acestea nu sunt caracteristice tuturor, ci unei părți, dar destul de importantă și numeroasă pentru a provoca probleme.

Europa triburilor, ieri și astăzi

Din antichitate până în epoca modernă, de fapt poate până în a doua jumătate a secolului XX, Europa, la fel ca întreaga lume, s-a învârtit în jurul chestiniunilor tribale.

Dar până la acea dată, Europa a fost răvășită de răboaiele între triburi. Rând pe rând, triburile germanice, slave, romanice, ale anglo-saxonilor, s-au luptat pentru supremație. Istoria continentului european este istoria celei mai sângeroase părți a lumii culminând cu cele două războaie mondiale, începute tot în Europa.

Dar șaizeci de ani de pace nu înseamnă că totul va rămâne așa. Lumea în general și Europa în special a fost mai mult în stare de război decât în pace. Deceniile de prosperitate și succes politic și economic a dus la o relaxare a vechilor antagonisme și au creat un climat de integrare și pace, exprimat mai ales prin nou creata Uniune Europeană.

Iar această invazie a imigranților, cu această împingere forțată a unor noi triburi cu altă cultură, cu alte reguli și care nu le respectă pe cele ale băștinașilor, pot reprezenta un catalizator pentru noi și noi violențe.

Șaizeci de ani de pace se pot dovedi insuficienți pentru adormirea pornirilor războinice ale triburilor europene.

Am folosit termenul triburi, referindu-mă prin extensie și la faptul că în timp, aceste triburi s-au constituit în state-națiuni, dar care au și ele minorități (aparținând aceluiași trib) pe teritoriul altor state sau sunt divizate în triburi în interiorul aceluiași stat. (vezi fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie sau actuala Belgie).

Generic vorbind, mă refer la triburi ca și entități sau grupuri de populație ce împărtășesc aceeași religie, aceeași limbă (chiar dacă împărțită în dialecte) și aceeași rădăcină istorică, împărtășesc aceeași atitudine de excludere față de non-membri.

Astăzi aceste diferențieri nu par atât de pregnante ca și în trecut, mai mult datorită faptului că acest mozaic european de triburi a reușit o dezvoltare economică și politică comună, împărtășirea de valori comune ca și libertatea și drepturile omului, toate concretizate statutar sub forma acestei uniuni suprastatale numită Uniunea Europeană.

Aceste realizări au adormit pasiunile trecutului, frământat de războaie religioase, etnice, ideologice sau civile ce au frământat timp de secole bătrâna Europă, locul unde războaiele uneori erau numite după durata lor (războiul de o sută de ani, războiul de treizeci de ani, războiul de șapte ani).

Valorile comune descoperite au adormit, dar numai la suprafață, intoleranța și xenofobia dintre triburile europene, făcăndu-le să acepte mult mai ușor diferențele majore dintre ele.

Dar acest fenomen este doar unul de suprafață. Iar pasiunile pot reizbucni ușor în contact cu celelalte triburi străine apărute brusc în mijlocul civilizației europene. Acestea pot fi catalizatorul care poate inflama patimi ce păreau dispărute de zeci de ani.

Nu trebuie decât să ne amintim zelul cu care s-au masacrat între ele popoarele fostei Iugoslavii în ultimul deceniu al secolului trecut.

Triburile europene nu-i înțeleg pe noii apăruți printre ei. Este normal, nu au o istorie de conviețuire comună, ci un lung șir de conflicte de linie de demarcație acolo unde s-au întâlnit. Iar religia musulmană nu a ajuns la nivelul de toleranță practicată în prezent de creștinism.

Ni se par greu de înțeles unele acte și pasiuni, prin prisma omului civilizat. De exemplu, nu cred că vreun creștin să-l ucidă pe un ateu sau un musulman dacă acesta nu crede în creștinism sau ia în derâdere această religie.

Vă mai amintiți de valul de violență din lumea musulmană în urma caricaturilor la adresa Profetului din ziarele daneze sau în urma arderii Coranului în Statele Unite? Iar această violență este importată acum și în Europa.

Factorii și bazele de instabilitate s-au instaurat treptat în suburbiile marilor orașe, devenite enclave guvernate de clanuri de import, care promovează excluziunea străinilor în locul asimilării treptate sperate de politicienii europeni adepți ai multiculturalismului.

Europa va fi cucerită prin imigrarea masivă, spunea și istoricul Neagu Djuvara într-un interviu.

Și nu trebuie să ne ascundem după deget de dragul political corectness și trebuie să recunoaștem ceea ce politicienii europeni se tem să o facă: tulburările din Franța și cele actuale din Marea Britanie au început tocmai în aceste enclave ale imigranților diferiți ca și formație și cultură, dar animați de frustrări, multe din ele istorice.

Ideea conform căreia țările lor de origine au rămas subdezvoltate din cauza Occidentului are aici o valoare de axiomă.

Poate fi doar parțial adevărat, dar excluzând greșelile proprii nu face decât să agraveze problema. Una peste alta, arabii învinovățesc pe oricine pentru eșecul lor, mai puțin pe ei înșiși. Cu o astfel de atitudine nu pot ajunge nicăieri, doar prelungesc agonia.

Frustrările mai recente sunt datorate faptului că aceștia, în noile lor patrii, obțin doar slujbe de mâna a doua mai prost plătite, iar perspectivele lor de avansare în carieră sunt considerabil mai reduse față de acelea ale unui occidental.

Au devenit conștienți de rolul lor în economia vestică, de umplere a deficitului de forță de muncă, dar fără a se bucura pe deplin de avantajele economiei capitaliste, acestea rămânând rezervate băștinașilor.

Mai mult, criza economică a lovit în cea mai mare măsură în joburile acestora, de fiecare dată fiind mai ușor pentru o companie să se dispenseze de aceștia decât de munciitorii calificați și perfecționați.

De aceea reacția lor a devenit violentă, fapt care a luat prin surprindere forțele de ordine. Distrugeri, incendieri, magazine devastate, jafuri și violențe în marile orașe, totul coordonat prin internet și telefoane mobile. Mii de mașini au fost incendiate și sute de magazine sparte, iar jaful a fost în multe cazuri mobilul primordial.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate, tot mai multe organizații extremiste apărând ca ciupercile după ploaie, inclusiv cele neo-naziste sau de extremă dreaptă.Această escaladare ar putea fi catalizatorul care ar putea arunca Europa din nou în haos, pasiunile reaprinzându-se și vom putea vedea din nou triburile europene masacrându-se unul pe altul.

Nu ar fi așa greu, mai ales că există încă conflicte violente care încă sunt departe de a se fi stins, Irlanda de Nord sau bascii fiind doar câteva exemple.

O renaștere a extremismului, inițial îndreptată împotriva imigranților, ar putea fi deviată și îndreptată asupra vecinilor sau minorităților naționale, ducând la o escaladă și o spirală a violenței, odată Cutia Pandorei deschisă.

Extremele

Cu fenomenul imigrației masive se confruntă întreg Occidentul, inclusiv Statele Unite ale Americii. Dar prin excepție, SUA este o națiune de imigranți, așa că este mult mai tolerantă și mai eficientă în asimilarea acestora, ea făcând acest lucru de două sute de ani. Totuși, problemele au apărut și aici.

În alegerile din 2006 și 2008 chestiunea imigranților ilegali a inflamat spiritele, mai ales în statele sud-vestice, confruntate cu imigrația dinspre Mexic, și devenite din ce în ce mai latino-americane. Inițiative legislative tind să înăsprească regimul imigrației în Statele Unite.

Reacția opusă pare să fie cea a Rusiei. Deși cu probleme majore de declin a populației, Rusia a luat-o pe panta naționalistă, din motive mai mult politice. Între 1991 și 2007, populația Rusiei a scăzut de la 149 milioane la 142 milioane, în acest ritm ajungând sub 100 de milioane în 2050. În societatea rusă principalele cauze ale declinului demografic îl reprezintă alcoolisnul, consumul de droguri, serviciile sanitare deficitare și condițiile proaste în general.

Dar aici, organizațiile naționaliste sub oblăduirea puterii au o atitudine agresivă față de imigranți, de multe ori vânându-i în grup pe străzile Moscovei pe aceia originari din zona Caucazului.

Ori, aceștia nu erau nici măcar imigranți, ci tot cetățeni ruși, dar originari din zona Caucazului de Nord, confruntată cu insurgența cecenă. Sunt etnici ruși din republicile învecinate, foste  republici parte din Uniunea Sovietică (cam 25 de milioane), care revin în Rusia, dar majoritatea sunt oameni în vârstă, care nu pot aduce prea mult economiei ruse.

Cu un astfel de deficit care se adâncește și cu o politică xenofobă susținută discret de autorități, viitorul Rusiei nu sună prea bine.

Cazul României, sau unde vom fi peste 20 de ani

România nu face excepție, atâta doar că pentru noi provocările migraționiste sunt abia la început. De aceea avem șansa să învățăm din greșelile altora pentru a nu le repeta, dacă vom fi suficient de înțelepți să tragem învățămintele necesare.

După 1990, România a intrat în economia de piață total nepregătită, nu a avut parte de o tranziție inițială de care au avut parte celelalte țări socialiste în care treptat se introduseseră unele mecanisme incipiente ale inițiativei private, favorizând apariția unor antreprenori, precum și pregătind populația pentru marea schimbare, cea de mentalitate.

Politicile falimentare promovate de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, fără nicio bază economică reală, au pus economia românească pe butuci. Dezastrul a continuat și dupa 1990, atât din lipsa managerilor, cât și din cauza unei elite politice cleptocratice apărute peste noapte tot din rândurile activiștilor de partid incompetenți economic.

Cadrele pentru apariția unui stat capitalist erau subminate de baza economică prost construită cu capacități industriale gigantice și energofage, de incompetența sau hoția factorilor responsabili, precum și de recent apărutul politicianism care avea tendința să subordoneze cu totul economicul către politic, atât pentru a-și asigura bazinul electoral cât și subvenții grase.

În acest scop politicianismul a început să uzeze de slogane populiste care au făcut mult rău pe termen mediu, rejectând în mintea maselor ideea de capitalism și privatizare. Vă amintiți de “Nu ne vindem țara” sau altele la fel? Sau de consecințele lor, investitori alungați și oportunități economice ratate?

Dintre multiplele politici greșite luate pe baze politicianiste în perioada postdecembristă se numără și cea a pensionărilor anticipate. Pentru a nu trimite oameni în șomaj ca urmare a inevitabilei restructurări a economiei, s-a deschis liber robinetul pensionărilor anticipate. Oameni în deplină putere de muncă, la 40-45 de ani, ieșeau pur și simplu la pensie pe baza unei cereri sau pe baza unui aviz medical obținut cu neîngăduită ușurință.

Decizia s-a dovedit devastatoare pentru fondul de pensii, obligat să facă față unui deficit împovărător. Și asta deoarece șomer nu suna bine, suna mai bine pensionar. Unui șomer îi plătești ajutor de șomaj șase luni, după care el reintră în circuitul productiv, deoarece locuri de muncă se găsesc, dar unui pensionar anticipat îi plătești pensie timp de patruzeci de ani, dublu ca timp cât a contribuit. Răul a fost făcut, actualmente acești pensionari anticipat ajungând la vârsta pensionării ca limită de vârstă.

Și tipul predominant al angajatului s-a modificat în timp. Inițial, principalul atu pentru investitorul străin era forța de muncă ieftină din România, astfel că fabricile de textile ce lucrau în lohn au apărut ca ciupercile după ploaie.

Era normal, textilele au mică valoare adăugată, așa că am ajuns croitorii Europei, dar la fel de repede aceste investiții s-au deplasat mai la est, pe măsură ce câștigurile românilor au început să crească.

Astăzi nu prea găsești români care să lucreze în textile pentru o sută de euro pe lună, dar au fost importați muncitori străini, de regulă chinezi, care fac asta. Este începutul fenomenului din Occident și în România?

Situația României este îngrijorătoare la ora actuală. Mai mulți pensionari decât salariați, iar acești salariați sunt și mai puțini în economia reală, respectiv la privat, cei ce contribuie în mod real la fondurile de sănătate, șomaj și pensii.

Anul acesta fondul de pensii va avea un deficit de trei miliarde și jumătate de euro, iar cel de șomaj de jumătate de miliard de euro, diferența dintre cei ce contribuie și cei ce beneficiază.

Pe măsură ce economia va crește, necesarul de forță de muncă va fi tot mai mare, iar potențialul local nu-l va putea umple, din moment ce sporul natural este negativ și în România. Chiar presupunând că o mare parte din românii plecați la lucru în Spania și Italia vor reveni treptat, pe măsură ce veniturile în România vor crește, tot nu se întrevede o posibilitate ca necesarul viitor de forță de muncă să fie satisfăcut, iar deficitul fondurilor de pensii și de sănătate vor fi tot mai mari și mai greu de acoperit prin împrumuturi, altă soluție neexistând.

Situația ar putea deveni critică peste câțiva ani, atunci când generația decrețeilor lui Ceaușescu, cea anilor 1968-1970, cea mai numeroasă și actualmente productivă, va ieși la pensie. Atunci sistemul de pensii se va prăbuși, asta dacă nu o va face mai devreme, ceea ce este mult mai probabil.

România încă nu se grăbește să accepte imigranți, numărul acestora se dovedește de a fi infim. Chiar și acordarea cetățeniei române pentru românii din Basarabia este un proces migălos. Spre exemplu, România va putea acorda cam 120000 de cetățenii pentru basarabeni pe an, în schimb marea Britanie acorda circa 200000 de cetățenii britanice pe an. Iar scopul României în acordarea cetățeniei pentru basarabeni nu este economic, ci mai mult de sprijin politic și moral.

O mică parte din basarabenii posesori de cetățenie română vor veni să lucreze în România, majoritatea doritorilor vor merge mai departe spre vest, abia mai încolo, când vor mai crește veniturile, se vor putea orienta și spre România.

La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.

O decizie și o strategie va trebui discutată și aprobată, în așa fel încât să evităm ambele posibilități, printr-o politică inteligentă. Suntem capabili de asta? Va trebui, dacă dorim ca România să mai existe și în viitor.

Viitorul popoarelor Europei în fața asaltului minorităților musulmane pe cale să devină majoritare. VIDEO

      Un „pojar” mortal – minoritățile înlocuitoare

Citim pe http://ilazu.blogspot.com că în urmă cu 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea:

„Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri.
Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisa tuturor raselor. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mica minoritate. Daca nu, Franta nu va mai fi Franţa.

Noi suntem înainte de toate un popor de rasa alba, de cultura greacaşi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi!

Încercaţi să amestecati uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate.     

  Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?

Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat?

Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.

N-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane, asemenea unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, unde probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul” lui Mahomed.

N-a mai apucat să vadă cum, „mâine”, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor. N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet!

Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus : „Este ca si cum ai privi o întreagă naţiune, lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.

Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez ” Şhahid Malik: 

„In 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm, întreg parlamentul va fi musulman. Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fipeste 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani. Cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor care vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.

Faptele s-au inversat. In 1629, olandezul Jan Pieterszoon Coen, îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei .

Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa, purtătoare a vălului islamic.

Şi guvernul bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor-Fadila Laanan şi Emir Kir care sunt deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani, asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez. Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii: „Spaţiul cultural european este pe cale să fie  redus de culturile venite din sud. Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? Dacă vrem să integrăm alte culturi, nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.

Si…totusi: dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi cca. 5 milioane musulmani (Rogozin nu mai spune aceasta), al câtelea o fi ?!…..

Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea demografică de nestăvilit, studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii rusi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei. Si pentru ca totul sa fie clar: „Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii.

Suntem la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu. Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom îneca Moscova în sânge”.

Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.

Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice: „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”. Prin urmare, nici rusii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii.

        Cu toții își sapă, de zor, groapa propriilor popoare !!!!!!……

CITIȚI ȘI:

Genocidul popoarelor europene. Paneuropa şi sinuciderea etnică – Planul Kalergi. VIDEO