O ISTORIE A ZILEI DE 3 NOIEMBRIE. VIDEO
3 noiembrie, istoricul zilei
Anul 39 e.n.: S-a născut poetul roman Lucan; (d.30 aprilie 65 AD).

Foto: Bustul lui Marcus Annaeus Lucanus
Lucanus s-a născut în Corduba (Cordoba din actuala Spanie)si in ciuda scurtei sale vieți, este considerat una dintre figurile marcante ale literaturii din perioada imperiala romana.
A fost fiul lui Marcus Annaeus Mela și nepotul lui Seneca cel Batran , si a crescut sub tutela unchiului său, Seneca cel Tanar.
Născut într-o familie bogată, a studiat retorica la Atena și probabil, filosofia stoica de la unchiul său.
A fost un apropiat al imparatului Nero, cu care a intrat la un moment dat in conflict care a degenerat intr-o dușmănie de moarte. Potrivit lui Tacitus, Nero a devenit invidios pe Lucan și a interzis să se publice poeziile sale.
În conformitate cu Suetonius, Lucan și a răspuns prin a scrie poezii jignitoare despre Nero. Lucan s-a alăturat mai târziu conspirației lui Gaius Calpurnius Piso împotriva lui Nero, in anul 65 AD.
Complotul a fost descoperit si el a fost obligat să se sinucida prin deschiderea unei vene, la vârsta de 25 ani. Potrivit lui Tacitus, Lucan ” a sângerat până la moarte “.
Lucrari care au supraviețuit: ”Farsalia” (Despre războiul civil), despre războiul dintre Iulius Caesar si Pompeius si ” Laus Pisonis” ( elogiu lui Piso ), care adesea îi sunt atribuite (dar unii consideră că sunt scrise de alții autori).
361: Împăratul roman Constantius al II-lea (Flavius Claudius Constantius (n. 317), moare în Cilicia.
A condus imperiul intre anii 337- 340 si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei.

Foto: Bustul lui Constantius al II-lea, aflat in Muzeul de arheologie al Universităţii Pennnsylvania, SUA.
A fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin II, la cel de augustus, încredințindu-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu poartă un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv.
După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman
Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu.
Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de faptul că în materie de dogma, ultimul cuvânt trebuia să îl aibă Sinoadele.
Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi ritualurile magice.
În calitatea sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea.
Împăratului Constanţiu al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului, favorizându-i pe discipolii lui Arie.
Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din Crez formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi.
S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”.
Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari și-au consolidat pozițiile în detrimentul ereticilor ariani.
625: Honoriu I este ales Papă.

A fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Se spune că din timpul lui a inceput sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci.
Pentru poziția lui permisivă față de monoteleți Conciliul de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu anatema. În cadrul ședinței din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. .
Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilității papilor.
644: Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor, este asasinat in Medina.
Umar (579- 644), a fost unul dintre cei mai puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre companionii profetului islamic Muḥammad.

L-a succedat pe Abu Bakr (632- 634), la conducerea califatului, în august 634, fiind al doilea dintre cei patru Califi Bine – Călăuziți sau Ortodocși. Este cunoscut pentru natura sa dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, („cel care distinge între bine și rău”).
Uneori este menționat ca Umar I de către istoricii din islam, întrucât mai târziu, un alt calif umayyad, Umar II, a purtat același nume.
Sub conducerea sa, califatul s-a extins într-un ritm fără precedent, ajungand sa stăpâneasca întregul Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin.
Atacurile sale împotriva Imperiului Persan Sasanid au dus la cucerirea Persiei în mai puțin de doi ani.
Persanii l-au asasinat ca răspuns la cucerirea musulmană a Persiei și fusese plănuită cu 6 luni înainte. În octombrie 644, Umar a plecat în pelerinaj la Mecca si se spune că atunci când se afla pe Muntele Arafat a auzit o voce care i-a spus că nu avea să mai meargă a doua oară pe acel munte.
A fost injunghiat de un oarecare Pirouz Nahavandi în timpul rugăciunii si este înmormântat la moscheea An-Nabawī (Moscheea Profetului), alături de Abu Bakr.
Potrivit tradiției evreiești, Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și le-a permis acestora să intre în Ierusalim.
753: A murit sfântul german Pirminius; (n. 753).
Provenea din împrejurimile orașului Narbonne fiind probabil de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după cucerirea Spaniei de către sarazini ( arabii musulmani) la începutul secolului al optulea.
A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul franc al luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina si a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.
1254: A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l ; (n. 1192).
Ioan al III-lea Ducas Vatatzestzes a condus Imperiul Bizantin de Niceea între 1221-1254 si a început la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din Balcani.

În anul 1235, el și-a consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II in primăvara anului 1235, la Gallipoli.
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris.
Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii. Ea s-a retras la o manastire, și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă a împăratului german Frederic al II-lea , dar nu au avut copii.
La o jumătate de secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost canonizat ca sfant de Biserica Ortodoxa sub numele de Ioan cel Milostiv. Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.
1333 : Cronicarul italian Giovanni Villani consemneaza inundațiile catastrofale ale râului Arno care a provocat daune masive în Florența si imprejurimi.
1462: Henric al IV-lea de Castilia este proclamat principe de Cataluña.

Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 – 11 decembrie 1474), poreclit și cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474 (foto: ro.wikipedia.org). În timpul domniei lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.
1493: Cristofor Columb descopera insula Dominica, in Marea Caraibilor.
Bastinasii numeau insula, Waitikubuli.
1500: S-a născut Benvenuto Cellini, artist plastic si scriitor italian.

A influenţat pictura şi sculptura Şcolii de la Fontainebleau (monumentele sale Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: “Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”). A decedat la 13 februarie 1571.

Foto: Benvenuto Cellini- Perseus cu capul meduzei, sculptură în bronz sec. al XVI -lea.
1560 : S-a nascut pictorul italian reprezentant al barocului din scoala bologneza, Annibale Carracci; ( m. 15 iulie 1609).

Annibale Carracci – autoportret
1591: Căpitanul portughez Juan Fernandez de Leon, fondează orașul Guanare, aflat actualmente pe teritoriul Venezuelei in America de Sud.
1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie 1554).
Accentul pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea anglicanismului precum și gândirea filosofului John Locke care îl citează deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila”.
1604 : S-a născut sultanul otoman Osman al II-lea.

A urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14 ani, domnind din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622.
1762: Este semnat după războiul de 7 ani, Tratatul de la Fontainebleau între Spania și Franța, prin care teritoriul nord- american Louisiana, trece sub stăpânire spaniolă.
1784: Tăranii iobagi transilvăneni răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă Ribiţa şi execută 42 de nobili.
Întreg Zarandul este cuprins de răscoală la 5 noiembrie 1784.

Gheorghe Crișan (Marcu Giurgiu) (n. 1733 – d. 1785), a fost împreună cu Horea si Closca unul dintre conducatorii răscoalei din Transilvania din anul 1784.
După reprimarea răscoalei, a fost prins (30 ianuarie 1785) și închis la Alba Iulia , unde s-a sinucis, spânzurandu-se cu curelele de la opinci (la 13 februaria 1785).
1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl surprind în timpul luptei pe maiorul Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600 in timp ce dintre băștinași au murit numai 66.

Seful indian Little Turtle
Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de supunere a „pieilor roșii”.
1792: In Mexic se deschid porțile Universității de la Guadalajara în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
1795: In Franta Se constituie “Directoratul”.
Paul François Jean Nicolas, vicomte de Barras: 30 iunie 1755 – 29 ianuarie 1829 (foto: en.wikipedia.org), unul dintre oamenii cheie în tranziția către Directorat, și unul dintre principalii directori din 31 octombrie 1795 și până la lovitura de stat din 18 Brumaire, An VIII.
Directoratul a fost regimul politic din Franța, însărcinat cu puterea executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18 brumar, an VIII), urmașul Convenției Naționale. Organizat pe baza Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană).
Directoratul (executiv alcătuit din cinci persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere.
Pe plan extern, folosind geniul militar al lui Napoleon, Franța a obținut importante victorii împotriva Austriei (în urma cărora a anexat malul stâng al Rinului și Italia de Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799). In perioada Directoratului, cei de la conducere au fost confruntați cu o serie de revolte care au fost înăbușite.
Tot în această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea susținătorilor monarhiri din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).
1800 : A fost înfiinţată Casa Albă, reşedinţa preşedinţilor SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792.

Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams.
După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801, împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere a clădirii .
1801: S-a născut compozitorul italian Vincenzo Bellini; (d.23 septembrie 1835).
Cea mai cunoscută compozitie a sa este aria „Casta Diva”, din opera Norma.
Alături de Gaetano Donizzetti si Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.
1810: La teatrul „San Moise” din Venetia este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini.
1834: A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial.
Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore Antipa.
Actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.
1848: Este revizuită Constituţia olandeză, limitandu-se competenţele monarhiei si intarindu-se competenţele Parlamentului şi ale guvernului.
1852: S-a născut Mutsuhito, cel de al 122-lea împărat al Japoniei;(1867-1912).

Împăratul Meiji ( d. 30 iulie 1912), a fost al 122-lea imparat al Japoniei , care a domnit între 3 februarie 1867- 30 iulie 1912. Odată cu moartea lui s-a instaurat o nouă tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci în cazul sau, Împăratul Meiji.
Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, a fost fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama, devenind prinț moștenitor pe data de 11 iulie 1860, când a fost adoptat oficial de Împărăteasa Shōken. Deoarece la încoronare avea doar 14 ani, Nariyuki Nijō a servit drept regent (sesshō). A fost căsătorit cu Masako , viitoarea Împărăteasă Shōken.
1863: Americanul J.T. Alden a brevetat metoda de obținere a drojdiei.
1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”; (până la 17 mai 1864, săptămânal).

1883: In Spania, arhitectul modernist Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua in Barcelona construcţia faimoasei catedrale Sagrada Familia.
1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.
1891: In Republica Velha, Manoel Deodoro da Fonseca, mareșal și om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 – 1891), declară starea de urgență.
Republica Velha este denumita perioada istoriei braziliene, cuprinsa intre anii 1889 – 1930. Republica s-a încheiat în 1930 cu o lovitură de stat militară care a instalat un dictator .
La data de 15 noiembrie 1889 mareşalul Deodoro da Fonseca l-a silit pe împăratul Pedro al II-lea sa abdice , a declarat Brazilia republică şi a reorganizat guvernul.
Din 1889 pana in 1930, guvernul a fost la nivel declarativ ales democratic, dar democraţia a fost incalcata prin fraudarea masiva a alegerilor.
Această perioadă s-a încheiat cu o lovitură de stat militară care l-a plasat pe Getulio Vargas , un civil, la preşedinţia tarii; Vargas a condus dictatorial până în 1945.
1895: S-a născut ( 15 noiembrie s.v.), Marea Ducesă rusa Olga Nicolaievna Romanova, fiica cea mare a ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea , și a imparatesei Alexandra a Rusiei.
A fost executata in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, impreuna cu familia imperiala, din ordinul lui Lenin.
În anul 2000, Olga și familia ei au fost canonizati de Biserica Ortodoxa Rusă, dupa ce, în 1981 acestia au fost declarati de Biserica Ortodoxa Rusa din afara granitelor Rusiei martiri si sfinti.
1901: S-a născut marele romancier francez André Malraux; (d. 23 noiembrie 1976).

André Malraux, nume schimbat din André Berger (n. 3 noiembrie 1901, Paris – d. 23 noiembrie 1976, Créteil), scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.
1903: Cu sprijin esențial din partea SUA, Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.
1905: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.
1906: Savantul Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.

Alois Alzheimer ( 14 iunie 1864 – 19 decembrie 1915).
1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.
1916: Qatar devine protectorat britanic.

1918: S-a semnat Armistițiul de la Villa Giusti (lângă Padova, Italia), încheiat între Austro-Ungaria și Antanta / Regatul Italiei.
Prin el se puneau capăt luptelor, în special a celor de pe frontul italian al Primului Război Mondial, între trupele italiene și ale Antantei pe de o parte și cele ale Austro-Ungariei și ale aliatului ei german pe de altă parte, precum și a luptelor de pe toate celelalte fronturi în care erau implicați militarii acestor țări.
În acest document, conform articolului 3, s-a decis evacuarea tuturor teritoriilor invadate de Austro-Ungaria pe diferitele fronturi. Acest acord a fost completat pentru ansamblul fostei monarhii habsburgice cu convenția de armistițiu semnată la 13 noiembrie 1918, la Belgrad.
1921: S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene, actorul american, Charles Bronson, pe numele adevarat Charles Dennis Buchinski.

A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile.
Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie.
A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa.
Abia in 1958 a reusit sa se impuna la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”).
Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic.
S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur.
A incetat din viata în urma unei pneumonii la vîrsta de 77 de ani.
1923 : S-a nascut la București, Dan Berindei, istoric, descendent al voievodului Constantin Brâncoveanu, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Este licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969) și membru titular al Academiei Române (din 1992).

Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreședinte al Academiei Române.
1926: S-a născut Iulian Mihu, regizor, publicist: “Muzica e viaţa mea”, “Felix şi Otilia”, “Lumina palidă a durerii”; (d. 20 iunie 1999).
1928: Inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, inregistreaza, in Franta, cererea de brevet pentru inventia “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne”.

Anastase Dragomir (n. 1896 – d. 1966),a fost un inventator român din domeniul aviatiei, este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil , de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român, tanase Dobrescu.
Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parasute) dintr-o aeronavasau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile.
Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly i Franta si ulterior, în octombrie 1929 , pe Aeroportul Baneasa , langa Bucuresti .
În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930,(dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928 , data depunerii cererii de brevetare – FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (în limba romana , Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană).
In 1950 a obtinut si brevetul romanesc pentru “Celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960).
Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.
1930: In Brazilia, Getúlio Vargas devine președinte în urma unei lovituri de stat.
1931: S-a nascut Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli), actriţă şi regizoare italiană; (“Aventura”, Deşertul roşu”, “Eclipsa”).

1935: Regele George al II- lea revine în Grecia si se reinstaurează monarhia.
1942: S-a nascut scriitorul si politicianul roman Claudiu Iordache, eseist, poet şi prozator (“Iisus s-a născut la Timişoara”, “România pierdută”, “Polul de putere”).
1943: División Azul (Divizia Albastra) este repatriata in Spania de pe frontul sovietic.
Numita si Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial.
Divizia Albastră a luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și luptelor grele la care a participat. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler.
Franco a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an.
Unii dintre soldații spanioli au refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo deosebire între cetățenie și naționalitate).

Până în cele din urmă, cei care au refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea Albastră (Legión Azul).
Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21 martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au fost încadrați în unități germane.
Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze.
Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului.
Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii.
1944: Al Doilea Război Mondial: doi comandanţi ai insurectiei naţionale slovace, generalii Ján Golian şi Rudolf Viest sunt capturati şi apoi executati de către forţele germane.
1946: Împăratul Hirohito promulgă noua Constituţie a Japoniei.

Noua Constitutie care trecea suveranitatea în mâna Parlamentului. Japonia a adoptat o Constituţie paşnică, în care poporul nipon declară că „renunţă pentru totdeauna la război ca drept suveran al naţiunii sau la folosirea forţei pentru soluţionarea diferendelor internaţionale”. A intrat în vigoare la 3 mai 1947.
1949: A decedat Solomon Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861).

Muzeul adăposteşte o bogată colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).
1950: România comunista a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951.
1954: S-a stins din viaţă pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne.
Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare.
Matisse a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală.
A renuntat la dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de pictorul simbolist Gustave Moreau.

A avut numeroşi prieteni în lumea artei, printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady si călătorit mult în străinătate unde a şi expus lucrări la München, Moscova, Londra, Berlin.
Pentru noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
1954: Premiul Nobel pentru Fizică este acordat lui Max Born şi Walter Bothe.
1956: A fost înființată Opera Română din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.
Opera ieseană este gazduita de cladirea Teatrului National din Iasi.
1957: Cățelușa Laika a fost lansata in spatiu, fiind prima vietate terestra care a ajuns in Cosmos.
Laika a fost imbarcata in satelitul artificial sovietic Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei. Cercetatorii, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu.
Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita.
Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii. Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile.
Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii.
1958: La Paris este inaugurat Palatul UNESCO.
1958 : In Cuba, Andrés Rivero Agüero este ales președinte.
1961: Birmanezul Sithu U Thant este ales Secretar General al ONU.
1964: Presedintele american Lyndon B. Johnson l-a invins pe contracandidatul sau republican Barry Goldwater Sr. in cursa pentru Casa Alba cu un procent record.
Johnson a obtinut peste 60% din voturile americanilor, urmandu-l la presedentie pe John Kennedy care fusese asasinat.
1970: A murit Petru al II-lea, rege al Iugoslaviei; (n. 6 septembrie 1923).
1970: Marxistul Salvador Allende devine preşedinte al statului Chile.
1971: Între 3 şi 5 noiembrie, a avut loc plenara Comitetului Central al PCR, la care Nicolae Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor”.
Plenara a marcat o cotitură ideologică şi politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali.
Plenara a constituit, totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al declanşării cultului personalităţii.
1983: La nord de Kabul în prins într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.
1985: Tito Brandsma, un calugar carmelitan olandez ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.
1986: Micronezia si-a dobândit independența fata de Statele Unite.
1989: Sute de bulgari demonstrează la Sofia, in Bulgaria comunista, pentru drepturi şi democraţie.
1991: La Chişinău, a avut loc un miting de protest organizat de Frontul Popular din Moldova, în cadrul căruia demonstranţii au cerut unirea Republicii Moldova cu România şi demisia preşedintelui Mircea Snegur, căruia i s-a reproşat receptivitatea faţă de apelurile lui Boris Elţîn de a strânge relaţiile cu Federaţia Rusă.
1992: Bill Clinton devine al 42-lea președinte al Statelor Unite.
1992: Carol Moseley-Braun devine prima femeie de culoare aleasă in Senatul american.
1996: A murit Jean-Bedel Bokassa, sângerosul preşedinte dictator al Republicii Centrafricane, care se autoproclamase ”impărat al Imperiului Centrafrican” ; (n. 1921).
1998: La Strasbourg este inaugurata noua Curte Europeana a Drepturilor Omului, care devine unică şi permanentă.
1998: A murit Bob Kane, autor de benzi desenate, cel care în 1937 a creat povestirile, devenite foarte populare în timp, cu eroul “ Batman ”; (n.24.10.1915).
1999: A decedat actorul scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).
2005: Rămășițile pământești ale celebrului astronom polonez Nicolai Copernic au fost descoperite într-o catedrală din Polonia.
Nicolaus Copernic (n. 19 Februarie 1473 – d. 24 mai 1543)
2007: Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat starea de urgenţă în ţară, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.
2010: A decedat politicianul rus Viktor Stepanovici Cernomîrdin ; (n.1938).

A îndeplinit funcția de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 – 23 martie 1998) și prim-ministru interimar (23 august – 11 septembrie 1998).
Cernomîrdin, fost ministru al Industriei gazelor și fost prim-ministru al Guvernului Rusiei.
Printre initiativele acestui politician tehnocrat se remarcă :
* Fondarea miscarii „Casa Noastra – Rusia”, in 1995;
*A creat compania Gazprom.
URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi.
2016: A decedat cântăreața americană Kay Starr; (n. 1922).
2018: A murit Raymond Chow, producător chinez (a produs de-a lungul carierei sale peste 170 de filme), considerat un mogul al cinematografiei din Hong Kong.

A fost în 1971 cofondator al studiourilor Golden Harvest în care s-au turnat multe din filmele care l-au ajutat pe Bruce Lee să devină celebru în această industrie; (n. 1927).
CITIȚI ȘI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/03/ziua-de-3-noiembrie-in-istoria-romanilor/
3 noiembrie este:
În Dominica – Ziua Naţională – Aniversarea proclamării independenţei; (1978).

Dominica este o țară insulară din Marea Caraibelor, aflată la sud de Guadelupa și la nord de Martinica. Capitala, Roseau, este situată în partea de vest a insulei.

Din punct de vedere geografic este situată în apropiere de Guadelupa la nord-vest și de Martinica la sud-sud-est. Suprafața sa este de 750 km², iar cel mai înalt punct este Morne Diablotins, la o altitudine de 1.447 m. Populația era de 71.293 la recensământul din 2011.
Papagalul sisserou, cunoscut și sub numele de amazon imperial se găseștet doar pe insula Dominica și este pasărea națională a insulei și este prezent pe steagul național.
În Panama – Ziua Naţională- Aniversarea proclamării independenţei ; (1903).
Republica Panama este un stat din America Centrală, situat pe partea cea mai îngustă a istmului ce unește cele două Americi. Se învecinează la nord-vest cu Costa Rica, la nord cu Marea Caraibilor, la est cu Columbia, iar la sud cu Oceanul Pacific. Cel mai înalt vârf este vulcanul Baru, din vestul țării cu o altitudine de 3.475 metri.

Această țară are o suprafață de 75.517 km² și o populație de 3.405.813 locuitori (în 2010)
CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala

Sfintii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala, diaconul au trait in secolul al IV lea, in vremea imparatului Sapor, regele persilor.
Achepsima a fost arestat in timpul prigonei impotriva crestinilor din timpul domniei lui Sapor si aruncat in temnita, unde a patimit vreme de trei ani. Dupa torturi bestiale el a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperita in chip minunat de un copil, care, potrivit Traditiei a intrat in casa acestuia si l-a sarutat pe cap spunandu-i: „Fericit este acest cinstit cap, caci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va incununa!”
Iosif si Aitala pentru ca au avut curajul sa marturiseasca credinta in Hristos au fost ingropati in pamant pana la mijloc, iar tortionarii i-au silit pe crestini sa ii bata cu pietre.
Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a facut nevazut, iar peste trupul lui Aitala a rasarit un arbore de mir cu ale carui frunze si ramuri oamenii primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi.
Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcina.
VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
Bibliografie (surse):
- Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
- Crestin Ortodox.ro;
- Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric
- e.maramures.ro;
- Istoria md.;
- Istoricul zilei blogspot.com;
- Wikipedia.ro.
- Rador.ro
O ISTORIE A ZILEI DE 1 NOIEMBRIE. VIDEO
1 noiembrie, istoricul zilei
Anul 333 î.H.: Are loc bătălia de la Issos, a douăsprezecea victorie a lui Alexandru cel Mare asupra perșilor.
Alexandru, cu o armată experimentată şi compactă, a întâlnit la Issos o armată dezorganizată formată din soldaţi din mai multe ţări, într-un câmp deschis.
Darius, care dispunea de o imensa armată de 600.000 de oameni pe care o concentrase pe câmpia de la Issos, a atacat primul aruncând, în prima faza a luptei, cavaleria.

Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre pintre ei şi, prizând-o ca într-un cleşte, a distrus-o (vreo 80.000 de soldaţi).
Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în flancul armatei persane. Perşii pierzând grosul armatei lor (cavaleria), au început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur si obligandu-l sa scape cu fuga.
In imagine: Alexandros III Philippou Makedonon (Alexandru cel Mare); (356î.e.n – 323î.e.n).
Doi ani mai târziu, Alexandru cel Mare îl învinge încă o dată pe Darius al III-lea , care recurge la aceeași metodă pentru a scăpa, fuga.
Regele persan moare, fiind ucis chiar de apropiați ai săi.
Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr, a fost decisivă și a marcat începutul declinului marelui Imperiu Persan, ceea ce părea de neimaginat până atunci.
365: Triburile germanice ale alemanilor trec Rinul si invadeaza Galia, fiind contraatacate de trupele romane conduse de imparatul Valentinian I.

Valentinian I (Flavius Valentinianus Augustus; n. 321 – d. 17 noiembrie 375), a fost imparat al Romei intre anii 364 -375.
Proclamat, la Niceea, împărat de către armată, la moartea lui Iovianus, Valentinian îl numește împărat pe fratele său mai tânăr, Flavius Valens, căruia îi încredințează guvernarea Orientului, rezervând pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier), a provinciilor occidentale cele două părți ale imperiului începand astfel să fie administrate separat.
In timpul domniei sale a luptat cu succes impotriva alemanilor in Galia, obtinand o victorie notabila la Solicinum in anul 367 impotriva francilor și saxonilor la Rin si contra sarmațiilor și quazilor la Dunăre.
451 : Se incheie Conciliului din Calcedon (al 4-lea Conciliu ecumenic), întrunit in data de 8 octombrie 451, la inițiativa împăratului Marcian si prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului. A reunit aproape 370 de episcopi.Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți
A fost convocat cu privire la Eutychianism (Monofizitism), care a fost apărat de Eutyches şi Dioscorus, şi condamnat de Sfântul Leo (cel Mare) al Romei.
I-a condamnat pe Eutyches şi Dioscorus si afirmat canoanele celorlalte 3 anterioare Concilii Ecumenice (Imperiale).
A condamnat Monofizitismul afirmand caracterul complet al celor două naturi a Domnului Isus Hristos: divinitatea şi umanitatea (Dumnezeu perfect şi om perfect).
A condamnat Nestorianismul şi pe cei care divinizau pe unul şi singurul născut Fiu’.
A condamnat simonia, a reafirmat interzicerile episcopilor care acţionează în afara teritoriului lor, a reafirmat Noua Romă (Constantinopole), ca a doua în onoare (după Vechea Romă) a patriarhatelor.
Sinodul prezintă textul Crezului și menționează că “nimănui nu îi este permis să producă, să scrie sau să compună orice alt Crez sau să gândească sau să învețe pe alții altceva”.
996 : Împăratul Otto al III-lea acordă episcopatului bavarian de Freising 30 “ținuturi regale” printr-un document în care se pomenește pentru prima oară denumirea “Ostarrîchi”, toponim din care provine numele Austriei.
1179: Filip al II-lea (Philippe Auguste, n.21 august 1165 – d.14 iulie 1223), este incoronat rege al Frantei.

A fost regele Franței între 1180-1223.A reorganizat guvernarea, a adus stabilitate financiară, fiind simpatizat de populație.
Membru al Dinastiei Capețienilor, el era fiul lui Ludovic al VII-lea, rege al Franței și a celei de-a treia soții, Adela de Champagne.
Filip a avut cele mai mari succese dintre regii Franței medievale, extinzându-și regatul și sporind influența monarhiei. A învins coaliția adversarilor săi (Sfântul Imperiu Roman, Anglia, Flandra), în Bătălia de la Bouvines din 1214.
1295 : Are loc căsătoria regelui Iacob al II-lea de Aragon, cu printesa Blanche d’Anjou.
Iacob al II-lea (10 aprilie 1267 – 2 sau 5 noiembrie 1327), supranumit cel Drept, a fost al doilea fiu al lui Petru al III-lea de Aragon și Constance de Sicilia, rege al Siciliei (ca Iacob I) din 1285 până în 1296 și rege de Aragon și al Valenciei și Conte de Barcelona din 1291 până în 1327. În 1297 i-a fost garantat regatul Siciliei și al Corsicii.
A folosit titlul latin Iacobus Dei gracia rex Aragonum, Valencie, Sardinie, et Corsice ac comes Barchinone.
1337: Incepe Razboiului de 100 de ani (1337 – 1453) dintre Franța și Anglia, care a izbucnit in urma unor dispute teritoriale atunci cand regele Frantei, Filip al VI-lea de Valois , a confiscat ducatul de Aquitaine (cunoscută și cu denumirea de Guyenne), parte din regatul Franței, dar si datorita pretentiilor dinastice ale regelui Angliei aparute dupa 1328.
Prin moartea regelui francez Carol al IV-lea fără urmași direcți (1328), dinastia capetiana se stinsese, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea – fapt doar în aparență paradoxal, ținând seama de mariajele dinastice dintre capețieni și Plantageneți, care îi aduceau acum regelui Angliei temeiuri puternice pentru a viza tronul Franței, el fiind singurul descendent masculin al regelui Filip al IV-lea , care era bunicul său pe linie maternă.
1478: Papa Sixtus al IV-lea emite bula “Exigit sincerae devotionis” prin care autorizeaza crearea Inchizitiei spaniole.

Papa Sixtus al IV-lea

Regii catolici Ferdinand si Isabela I
Inchiziția spaniolă a fost fondată de regii catolici Ferdinand si Isabela I, pentru a intari ortodoxia catolica în regatele lor și s-a aflat sub controlul direct al monarhiei.
Nu a fost abolită definitiv decât în 1834 , în timpul domniei reginei Isabela a II-a.
Teologul italian Tommaso d’Aquino (1225-1274) a stabilit teoretic prin fraza „Accipere fidem est voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis” ( „pentru acceptarea și păstrarea credinței este necesară o hotărâre liberă și voluntară”), piatra de temelie a inchiziției din Evul Mediu.
Pedeapsa aplicată pentru erezie era excomunicarea sau pedeapsa cu moartea. În anul 1231, papa Grigore al IX-lea (1167-1241) formează o comisie permanentă pentru combaterea ereziei, formată mai ales din călugări ai ordinului dominican.
Pedeapsa pe care o cere papa Grigore al IX-lea este închisoarea pe viață a ereticilor recidiviști.
Procesele intentate de inchiziție s-au extins și asupra vrăjitoarelor. Un acuzat avea, de exemplu, libertatea de a-și acuza la rândul lui unii dușmani, și dacă acuzarea lui se dovedea reală avea șanse de grațiere.
Majoritatea cazurilor de erezie nu erau pedepsite cu moartea, ci prin pedepse ca: obligația de a lua parte la slujbe, pelerinaje, cruciade, pedepse financiare, sau legarea de stalpul infamiei .
Inchiziția din evul mediu s-a limitat geografic la Europa centrală și sud-vestică, în Anglia sau peninsula Scandinavă manifestandu-se numai cazuri izolate.
1503: Cardinalul Julien della Rovere este ales Papă cu 37 de voturi din 38 de votanți și isi ia numele de Iuliu al II – lea.

Tizian – Portretul papei Iuliu al II-lea
A fost unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine.
A întemeiat Garda Elvețiană. Pe 22 ianuarie 1506 s-a așezat la Roma prima formațiune a gărzii, alcătuită din 150 de soldați veniți din cantonul elvetian Uri.
A fost primul papă care a contractat „boala franceză” (adică sifilisul), de la un prostituat din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut șă-și arate picioarele pentru a fi sărutate de credincioși, deoarece erau pline de leziuni sifilitice.
1512: Plafonul Capelei Sixtine de la Vatican, pictat de Michelangelo, este expus publicului pentru prima dată.

1520: Este descoperită de navigatorul Ferdinand Magellan, în cursul primei călătorii in jurul lumii, strâmtoarea prin care se trece din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific, pe care o numeste „Estreito de Todos los Santos”.
La data de 21 octombrie, de ziua „Fecioarei Maria”, el descoperă în apropierea latitudinii de 52 grade o peninsulă pe care o numeşte „Capul Fecioarelor” (Cabo Virgenes).
O furtună teribilă, care a durat peste 36 de ore, împinge corăbiile la 1 noiembrie, de Ziua Morţilor, în strâmtoare, ceea ce-l determină pe Magellan să o boteze Estreito de Todos los Santos.Din cauza fumului provenit de la focurile indienilor, această regiune va fi denumită „Ţara de foc” („Tierra del Fuego”).
În 28 noiembrie 1520, după ce a trecut prin această strâmtoare care poarta astăzi numele lui, Magellan descoperă Oceanul Pacific.

Pe harta- Stramtoarea Magellan
Fernando Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine), a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei.

A fost primul european care a navigat în Oceanul Pacific și primul care a condus o expediție în jurul lumii.
1596: S-a nascut Pietro da Cortona, arhitect şi pictor italian, reprezentant de seama al barocului; (d. 1669).
1599: Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul. Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean.

1604: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru prima dată, tragedia Othello a lui William Shakespeare.
1611: La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru prima oara, comedia romantică a lui William Shakespeare, Furtuna.
1636: S-a nascut scriitorul Nicolas Boileau sau Despréaux (d. 13 martie 1711), considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze.

În scrierea sa Arta poetică, Nicolas Boileau-Desprèaux a sintetizat principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creație, ilustrate apoi pe genuri și specii literare.
1755: In Portugalia se produce un cutremur devastator, al carui epicentru a fost la cca 200 km in largul Oceanului Atlantic (in directie vest-sud-vest fata de Capul Sf. Vicentiu).
A lovit Lisabona in dimineata Zilei Tuturor Sfintilor.
Seismul, cu o magnitudine de 9 grade pe scara Richter, a durat intre 3,5 si 6 minute, distrugerile materiale si pierderile de vieti omenesti fiind completate de un urias val tsunami.
Numarul victimelor s-a ridicat la peste 50 000 (desi exista controverse in acest sens, pentru ca s-au avansat si cifre mult mai mari), in timp ce peste 85% din cladirile din oras au fost distruse.
Ceea ce nu a fost distrus de seism a cazut prada flacarilor, dupa ce incendii devastatoare au izbucnit in tot orasul.
Opere arhitectonice deosebite, biblioteci, biserici si catedrale, care adaposteau comori culturale nepretuite au fost distruse.
1770: S-a nascut Constantin Diaconovici – Loga, cărturar român latinist, care s-a dedicat emancipării culturale a românilor bănăţeni; (d. 12.11.1850).
Din opera sa au mai rămas în manuscris o serie de scrieri cu caracter istorico-religios, precum şi o „Istorie a românilor, dela zidirea Romei, până la înjugarea Ţarigradului de Turci”. Constantin Diaconovici-Loga a rămas în conştiinţa bănăţenilor un simbol al emancipării culturale a românilor din Banat.
1778: S-a nascut Gustav al IV-lea, regele al Suediei din 1792 până în 1809; (d. 1837).

A avut o domnie agitata care s-a incheiat brusc. În 1805, el s-a alăturat celei de-a Treia Coaliții împotriva lui Napoleon. Campania sa a mers prost și francezii au ocupat Pomerania suedeză. Cand aliatul său, Rusia, a făcut pace și a încheiat o alianță cu Franța, la Tilsit, în 1807, Suedia și Portugalia au rămas ca aliați europeni ai Marii Britanii. La 21 februarie 1808 Rusia a invadat Finlanda, care era condusă de Suedia, sub pretextul de a-i convinge pe suedezi să adere la Sistemul Continental al lui Napoleon.
Danemarca a declarat, de asemenea, război Suediei. În doar câteva luni după aceea, aproape toată Finlanda a fost pierdută și preluată de Rusia. Ca urmare a războiului, la 17 septembrie 1809, în Tratatul de la Hamina, Suedia a predat o treime din partea estică Rusiei.
La 29 martie, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia,excluzand-o de la succesiune.
La 5 iunie, Ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a fost ratificată a doua zi. În decembrie, Gustav și familia sa au fost transportați în Germania.
1784: Răscoala a ţăranilor iobagi din Transilvania condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, Crisan a venit cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacan, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat.
Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
Oamenii au pornit spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de trupele nobililor maghiari, și au înnoptat în satul Curechiu.
În timpul nopții au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au învingsși le-au dezarmat.
Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Cris au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.
Confruntarile armate izbucnite in noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1784, s-au întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj si a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național .
Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.
Revolta s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către autorități.
Ţăranii iobagi răsculaţi au atacat curtile nobiliare de la Criscior ucigand 17 persoane. De aici o parte din răsculaţi s-a îndreaptat spre Mihăileni, iar alta spre Brad. In curand flacara revoltei a cuprins cea mai mare parte a Transilvaniei.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. . Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Muntii Gilaului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.
Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roata s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul.
Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost pangarit în acelasi fel.
1814: Se deschide Congresul de la Viena care redeseneaza harta politică europeană, după înfrângerea Franţei în războaiele napoleoniene.
1815: S-a nascut Crawford Williamson Long, medic american, primul american care a folosit eterul ca anestezic într-o operaţie; (d. 16 iunie 1878).

1823: S-a nascut Lascăr Catargiu, om politic român, prim-ministru al Principatelor Unite şi al Regatului României ; (d. 30 martie 1899).

1834: A fost înfiinţată, la Iași, in cadrul Manastirii Barboi, prima şcoală de fete de la noi din ţară – “Institutul pentru educaţia fetelor”.

Fondatorul acestei instituţii a fost carturarul Gheorghe Asachi.
1835: Apare prima revistă de specialitate “Gazeta Teatrului Naţional” (pînă în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu.
1848: Samuel Gregory inaugureaza prima școala medicala din lume pentru instruirea femeilor in New England.
1860: A murit imparateasa Charlotte de Prusia, soția Țarului Nicolae I al Rusiei; (n.13 iulie 1798).

1864: Se reînfiinţează Conservatorul de muzică şi declamaţiune din Bucureşti, România, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher, intre anii 1864-1869.

Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823, Iași – d. 28 ianuarie 1898, București) a fost un compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul muzicii pentru Hora Unirii.

Intemeiat prin decret domnesc, face parte din instituţiile noului stat român si includea două şcoli principale de artă: Institutul de muzică vocală şi Şcoala de muzică instrumentală. A avut filiale iniţial şi la Iaşi, Clasă de muzică de cameră (din 1900) şi de compoziţie (1905).
1879 : S-a nascut Oskar Barnack, mecanic german, inventatorul primelor prototipuri ale camerelor foto Leika; (d. 1936).

1884: Intră în funcţiune la Timişoara prima centrală de curent electric, una dintre primele de acest fel în Europa, pentru iluminatul public electric. Apoi apar centralele de la Caransebeş (1887), la Craiova şi Sibiu (1896), la Brăila şi Arad (1897), iar la Sinaia se pune în funcţiune în 1898 o microcentrală, care furnizează curent electric necesar iluminatului oraşului şi Castelului Peleş, iar la Iaşi (1899) se dă în exploatare o centrală cu trei grupuri electrogene de cîte 285 kW fiecare.
1884: Are loc instalarea primei linii telefonice de stat din România. Linia telefonică făcea legătura dintre Ministerul de Interne şi Poşta Centrală.
1894: A murit Țarul Alexandru III al Rusiei; (n. 1845), fiul sau Nicolae al II-lea devine noul Țar al Rusiei după moartea tatălui său, Alexandru al III-lea.
1903: A murit Theodor Mommsen, istoric şi jurist german, autor al unei istorii monumentale a Imperiului Roman, laureat al Premiului Nobel; (n. 30 noiembrie 1817).

1920 : La Chişinău apare ziarul “Dreptatea“, organ al Partidului Naţional-Liberal din România, care de la 20 mai 1925 s-a editat săptămînal. Ziarul “Dreptatea” şi-a încetat activitatea în iunie 1925, reîncepînd activitatea cu 29 ianuarie 1927.
1922: Are loc inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, Italia. Şcoala asigură studenţilor merituoşi ai facultăţii de litere din România, un stagiu de perfecţionare de doi ani. Primul director este Vasile Pîrvan (pînă în 1927).
1922: A abdicat ultimul sultan al Imperiului Otoman, Mehmed VI.

Mehmed VI Vahdettin, n. Constantinopol, 1861 – d.San Remo, 1926), ultimul sultan al Imperiului Otoman, a domnit intre anii 1918-1922,si a fost a fost destituit de Adunarea Națională prezidata de Mustafa Kemal Atatürk, fiind forțat să abdice in data de 1 noiembrie, iar la 16 noiembrie a renuntat si la titlul de calif.
La 17 noiembrie sultanul a plecat la bordul unei nave de război britanice spre Malta. În cele din urmă s-a stabilit în Italia, unde a rămas până la moartea sa în 1926.
1928: Inaugurarea Radio Romania. A fost efectuata prima transmisiune radiofonică a postului Radio România, joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw.

Foto: Prof. Dragomir Hurmuzescu
Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație.
A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive.

În zilele următoare, emisiuni similare au fost difuzate între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici.
Bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, s-au pus la sfarsitul anului 1927.
Consiliul de Miniștri a declarat constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniștri).
Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928. Societatea a fost înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.
1928: Alfabetul turc se reformează, prin adoptarea caracterelor latine care înlocuiau alfabetul arab folosit anterior.
1934: S-a nascut Umberto Agnelli, un important om de afaceri.

Umberto Agnelli (d.27 mai 2004) a fost un industriaș și politician italian, fratele mai mic al lui Gianni Agnelli.
A ocupat funcția iar la moartea fratelui său Gianni, a fost pentru scurt timp președinte al grupului FIAT, 2003-2004, până la moartea sa, la vârsta de 69 de ani, în anul următor.
El a fost de asemenea președinte și președinte de onoare mai târziu al clubului sportiv Juventus din Torino și al echipei de fotbal susținute financiar de FIAT.
A fost senator al Republicii Italiene din 1976 până în 1979.
1942: S-a nascut Larry Flynt, editor american, fondatorul revistei Hustler.
Pe numele intreg Larry Claxton Flynt, editorul american s-a nascut intr-un satuc izolat din Kentucky. Era cel mai mare dintre cei trei copii ai unei familii sărmane.

Ca sa se intrețina pe el si mama sa a acceptat slujbe marunte, insa nu era deloc multumit si s-a inrolat in Marina americană.
Dupa cinci ani de serviciu militar, Flynt a cumparat un local pe care l-a transformat in club de striptease. Afacerea a mers bine, astfel ca intr-un singur an a reusit sa deschida mai multe asemenea localuri.
De aici a aparut si ideea editarii unei fituici in care sa anunte evenimentele organizate in cluburile sale. Viata sa era in acea perioada un sir neintrerupt de petreceri. Tot atunci a intalnit-o si pe Althea Leasure, o dansatoare de numai 17 ani, care avea sa ii devina sotie in 1976.
Nemultumit de continutul publicatiilor pentru barbați existente pe piata SUA, Flynt s-a gandit sa transforme fițuica sa intr-o revista adevarată.
Asa a aparut, in 1974, Hustler, cea mai indrazneata publicatie americană, in care nuditatea era prezentata fara perdea, iar scenele de sex nu erau cenzurate.

Acesta a fost si punctul de pornire a lui Flynt in lupta de aparare a libertatii de exprimare, prevazuta in primul amendament din Constitutia SUA, el fiind implicat intr-o serie de procese in care era acuzat de raspandirea de material obscen.
In martie 1978, a fost impușcat in fata Tribunalului din Georgia si a ramas paralizat la picioare pe viață.
Actiunile in justitie indreptate impotriva sa au continuat sa curga, el fiind acuzat si condamnat in mai multe procese celebre care au facut din Larry Flynt un simbol al luptei contra cenzurii.
1943: S-a nascut Salvatore Adamo, muzician belgian de origine italiana, compozitor şi interpret.

1948: Este înscaunat, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Athenagoras I.
Patriarhul Athenagoras ( n.6 aprilie [ s.v. 25 martie] 1886 – d.7 iulie, 1972) a fost al 268 -lea patriarh ecumenic al Constantinopolului intre anii 1948-1972.
A ramas in istoria Bisericii in urma intâlnirii sale cu Papa Paul al VI-lea în 1964, în Ierusalim , care a dus la anularea excomunicărileor reciproce din 1054, dintre ortodocsi si catolici, care marchează istoric Marea Schismă , schisma dintre bisericile din Est și Vest, fapt care a reprezentat un pas semnificativ spre restaurarea comuniunii dintre Roma și Constantinopol, precum și cu celelalte patriarhate ale Ortodoxiei, invrajbite timp de 1000 de ani.
Acesta a produs Declarația comună catolico-ortodoxă din 1965 , care a fost citit la 7 decembrie 1965, simultan la o ședință publică a Conciliului Vatican II , în Roma și la o ceremonie specială în Constantinopol .
Declarația controversata nu a pus capăt schismei din 1054, dar a arătat mai degrabă o dorință de reconciliere mai mare între cele două biserici, reprezentate de către Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagoras I.
Nu toți liderii ortodocși au primit cu bucurie declarația, contestand în mod deschis eforturile sale de lapropiere fata de Biserica Romano-Catolica, temându-se că ar duce la erezie .
1949: A apărut primul număr al publicației vest-germane Frankfurter Allgemeine Zeitung.

1950: Are loc o tentativă de asasinat a naţionaliştilor portoricani Griselio Torresola şi Collazo Oscar, impotriva președintelui american Harry Truman.
1952: SUA au detonat în Insulele Marshall prima bombă cu hidrogen, cu o putere de 10 megatone.
1955: S-a nascut la Craiova cantaretul roman de muzica usoara Gabriel Cotabita.

1960: John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiția pentru funcția de președinte al SUA.

Foto: Kennedy (stânga) și Richard Nixon
1960: A intrat în vigoare Tratatul de constituire a Benelux ca uniune economică, semnat de Belgia, Olanda și Luxemburg la 3 februarie 1958.
1962: Din URSS a fost lansată pentru prima oară, o rachetă cosmică avand ca destinație planeta Marte.
La bord era instalată stația automată interplanetară MARTE-1.

1972: A murit poetul american, Ezra Pound, fondatorul imagismului in literatura, reprezentant de marca al modernismului secolului XX; (n. 30 octombrie 1885).
Începând cu anul 1917 a fost redactor la revista ”Little Review” și corespondent la Paris pentru ”The Dial”, călătorind mult în Europa si stabilindu-se în cele din urmă la Londra.
În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și cand s-a întors în Statele Unite abia în 1945, a fost arestat sub acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani.
Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost publicată în doar două volume: ”Collected Shorter Poems” (Londra,1984) – ediția americană fiind intitulată ”Personae: Collected Poems” (1971) și ”The Cantos of Ezra Pound” (1972).
Ezra Pound a decedat la Veneția in Italia.
1989: A murit asasinată, Mihaela Runceanu, solistă română de muzică ușoară; (n. 4 mai 1955).

1993: La Bruxelles a luat ființă în urma Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană.

Acesta a fost semnat de sefii de state si de guvern din cele 12 state membre ale CEE (Piata Comuna), documentul fiind actul de nastere al Uniunii Europene.
Tratatul a prevazut crearea unei banci centrale europene, introducerea in circulatie a unei monede unice europene (ECU), precum si elaborarea unei politici externe si de apartare comune.
2000: În R.P. Chineză a început cel mai mare recensământ al populației din lume, în cadrul căruia au fost recenzate 350 de milioane de familii.

2005: Astronomi ai NASA au anunțat că au descoperit încă doi sateliți ai planetei Pluto, care au primit numele Nix si Hydra.
:format(jpeg):quality(90)/http://descopera.ro/wp-content/uploads/2013/07/11076727/1-pluto.jpg)
2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir; (n. 1921).
2017: A murit în localitatea Krasny, regiunea Rostov, Vladimir Makanin, prozator şi scenarist rus, considerat un maestru al literaturii contemporane din țara sa; (n. 1937).

Vladimir Semyonovich Makanin (n. 13 martie 1937 în Orsk , Regiunea Orenburg din fosta Uniune Sovietică).
În 2012 a fost distins cu Premiul European pentru Literatură .
1 noiembrie este in Algeria – Ziua Naţională. Aniversarea Revoluţiei (1954).

Republica Algeriană Democratică și Populară este o țară din nordul Africii vecină cu Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est, Niger la sud-est, Mali și Mauritania la sud-vest și Maroc la vest, precum și câțiva kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală. Are o suprafață de 2 381 741 km² și avea o populație de 40 400 000 locuitori în 2016.
Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din și fratele său Aruj, care au făcut din coastele țării o bază pentru corsari. Ei au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia.
Această țară a fost cotropită de Franța în 1830; oricum, rezistența intensă din partea unor mari personalități precum emirul Abd el-Kader a reușit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar în anii 1900 când ultimul tuareg a fost cucerit.
Între timp, francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franța, statut care s-a sfâșit doar la căderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franța, Italia, Spania și Malta s-au mutat peste Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă și au ocupat cele mai bogate părți ale orașelor algeriene, beneficiind de confiscarea ținuturilor comunale realizată de guvernarea franceză.
Persoanele cu descendenți europeni (așa numiții pieds-noirs) cât și evreii algerieni nativi, au fost cetățeni francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea; în contrast cu aceasta, marea majoritate a musulmanilor algerieni au rămas în afara legilor franceze și nu au posedat nici cetățenia și nici dreptul de a vota.
Deși au putut cere cetățenia totală începând cu 1865, doar puțini au optat pentru aceasta.
În 1954, Frontul de Eliberare Națională (FLN) a pornit Războiul Algerian de Independență, un război de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane și rurale, au reușit să-i învingă pe francezi în 1962. Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum și 91.000 harkis (musulmani algerieni pro-Franța care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populație în 1962, au părăsit Algeria pentru a se stabili în Franța, în doar câteva luni, la mijlocul acelui an.
CALENDAR CRESTIN ORTODOX
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian

Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian
Sfinții Cosma si Damian au trăit în Asia Mică în secolul al IV lea e.n. Au avut un tată păgân si o mama crestină.
Datorita vindecarilor daruite oamenilor, ei sunt cunoscuti si sub numele de doctori fara arginti.Au primit acest nume pentru ca vindecarea era data nu de medicamente, ci de Hristos.
Pentru acest motiv ei nu primeau niciun fel de plata de la pacientii lor.
Singura lor plata era ca cel tamaduit sa creada in Hristos. Pentru ca Damian a acceptat trei oua de la Palladia, o femeie care a fost vindecata de o boala, acesta a cerut sa nu fie ingropat alaturi de fratele sau.
Dar, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, cei doi au fost ingropati impreuna.
Trebuie sa retinem ca orice sfant alina suferintele oamenilor, dar unii au fost si doctori: Cosma si Damian (1 noiembrie), Chir si Ioan (31 ianuarie), alti sfinti ce poarta numele Cosma si Damian (1 iulie) si Pantelimon (27 iulie).
VIDEO: Astăzi în istorie – Today in history
Bibliografie (surse) :
- Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
- Crestin Ortodox.ro;
- Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
- e.maramures.ro;
- mediafax.ro;
- Istoria md;
- Istoriculzilei blogspot.com;
- Wikipedia.ro.
Iermonah Savatie Bastovoi: „Diavolul este politic corect”. VIDEO

Ștefan Baștovoi (n. 4 august 1976, Chișinău), cunoscut ca Savatie Baștovoi, este un eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, a scris ciclul ”Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet”.
Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară. Începând cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia.
Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o.
În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah.
Astăzi viețuiește la Mănăstirea «Noul Neamț», din satul Chițcani, situat între Tiraspol și Tighina, în Transnistria (teritoriul din cadrul Republicii Moldova controlat de separatiști).
A condus revista de spiritualitate ortodoxă Ekklesia și a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău, cu sediul în Mănăstirea Noul Neamț.
Este fondatorul editurii Cathisma din București. De asemenea este embru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1996 și membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova din 2006.
„Eutanasia va fi un instrument esențial al societatii noastre viitoare”, scria socialistul Jacques Attali (director al Bancii Centrale Europene si consilier privat al lui Mitterand, in volumul colectiv Viitorul vietii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[…]din clipa in care a fost depasita virsta de 60-65 de ani, omul trăiește mult prea indelungat fara a produce si costa foarte scump societatea […].
Intr-adevăr, din punctul de vedere al societății, este mult mai preferabil ca mașina umană sa se opreasca brutal decît sa se deterioreze progresiv. […] Logica socialista este libertatea si libertatea fundamentala este sinuciderea.
In consecință, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate”, conchide cinicul politician-profet.
Cum ar arata lumea daca un astfel de scenariu ar deveni realitate?
Cartea ”Diavolul este politic corect” constituie o proiecție in viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni si formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei sa fie lumea.
Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea nucleului familiei, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevarata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decit ai privi un film.
Iermonah Savatie Bastovoi la Nașul – Lansare „Diavolul este politic corect” în Apologeticum.wordpress.com.