TOARNĂ, FRATE, OILE!

Victor Ravini

Mi-a atras atenția versul Toarnă frate, oile! dintr-o variantă a Mioriței, notează scriitorul Victor Ravini în https://romaniinandalucia.com., ziarul românilor din Andalusia, Spania.

Este al cincilea vers și e repetat ca al șaptelea vers, pus în gura altui personaj.

Este o colindă culeasă de către Emilia Comișel (1913–2010, folclorist, etnomuzicolog, cercetător științific, profesoară universitară) de la Maria Iuga, în vârstă de 28 de ani, din satul Dobric, comuna Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud,în data de 22 septembrie 1940.

Colinda se află inclusă în antologia lui Adrian Fochi, Miorița, Editura Academiei, București, 1964, la pagina 588 și are numărul de ordine LXVI.

Începe astfel:

Sus la munte, la munte,

Sîn tri rei păcurărei,

Unu-i mai micu-ntre ei.

Cel mai mare-așa zicè:

– Toarnă frate, oile!

Mijlociu-așa zicè:

– Toarnă frate, oile!

Cel mai mic așa zice:

– Eu de s-o vădi să mor (…)

Nu știu dacă a mai fost observată până acum asemănarea dintre versul Toarnă frate, oile!  repetat de două ori și bine-cunoscuta expresie Torna, torna fratre, consemnată de către istoriograful bizantin Theofilact din Simocatta (580–630) și de Sf. Theofan Mărturisitorul (759–817).

Cei doi ne informează că, în timpul unui război al bizantinilor contra avarilor, ce pătrunseseră la sud de Dunăre, în anul 587, un luptător valah a strigat „în limba părintească” torna, torna, fratre. 

Cuvintele au fost menționate cu litere grecești: τόρνα, τόρνα, φράτρε.

Luptătorul a strigat la un camarad din față, ca să-l atenționeze că încărcătura de pe un catâr era gata să se răstoarne. Există mai multe interpretări ale acestor cuvinte.

S-ar putea să fi însemnat Întoarce sacul pe catâr, frate! Sau poate Întoarce-te după sacul căzut, frate! Sau Întoarce-te să vezi că o să-ți cadă sacul, frate! 

Ceilalți soldați care au auzit îndemnul au crezut că era o comandă militară și l-au repetat din om în om, așa cum impunea disciplina militară. Întreaga trupă a fost cuprinsă de panică și a început să se retragă în dezordine.

Inamicii avari, crezând că valahii făceau vreo manevră pentru învăluite, au fost și ei cuprinși de panică și s-au retras în partea opusă. Soarta războiului s-a decis ulterior.

Se crede că acela care strigase n-avea cum să știe că aceste cuvinte tocmai erau semnalul pentru retragere.

Însă istoricul Gheorghe Brătianu (1898–1953) respinge părerile după care ar fi fost o comandă militară, deoarece nu ar fi fost posibil ca în comenzile militare să se fi adresat comandanții la soldați cu un cuvânt așa de familiar cum este „frate.”

Sensul de comandă militară sau de atenționare între camarazi, al acestei expresii, cât și situația istorică din teren sau felul în care a fost emis și receptat îndemnul, precum și urmările acestuia, desigur că sunt importante de știut.

Altceva este mult mai important. G. Brătianu consideră că aceste cuvinte „reprezintă o expresie din limbajul roman, așa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice și dunărene.” El mai spune că aceste cuvinte „aparțin probabil unuia și celui mai însemnat din substraturile peste care limba noastră s-a clădit.”

Expresia aceasta a fost discutată și răs-discutată sute de ani de către mulți cărturari și lingviști din diferite țări, deoarece are de a face cu miracolul supraviețuirii limbii latine în Balcani și în România.

Majoritatea lingviștilor, atât români cât și străini, sunt de părere că poate fi cel mai vechi text păstrat în scris, din ceea ce era limba română în secolul al VI-lea.

Cel mai important este să vedem asemănarea dintre vorbele spuse de un valah, mai exact un român din sudul Dunării, în secolul al VI-lea și textul colindei ce a fost culeasă în 1940 în nordul Transilvaniei.

Nu putem să știm dacă acel valah a strigat Torna sau Toarnă și dacă nu cumva diftongul –oa– a fost auzit de urechile grecilor și reprodus în scris ca un –ό– accentuat.

În eventualitatea că informatorii lui Theofilact din Simocatta i-ar fi putut rosti diftongul –oa– și –ă final, ar fi avut el posibilitatea ortografică să redea astea grafic într-alt fel? Asta numai eleniștii ar putea să ne lămurească.

Aș mai face o observație. Există șapte toponime identice: satul Dobric din județul Bistrița-Năsăud, unde a fost culeasă colinda de mai sus; râul Dobric în județul Maramureș; Dobrich, un oraș în Bulgaria; Dobrić, un sat în Serbia; două sate diferite și cu același nume Dobříč în Republica Cehă; un sat Dobrić (Dobrixhë în limba albaneză) lângă Gjakova, în Kosovo. Mai sunt și alte toponime, derivate de la Dobric.

O altă asemănare de toponime ar mai fi între Gjakova din Kosovo și orașul Ciacova din județul Timiș. Ar fi greu de crezut că asemănarea dintre aceste toponime să fie rezultatul unui hazard lingvistic.

Aici pot fi cauze care depășesc domeniul de competență al lingviștilor și necesită explicațiile cercetătorilor din alte domenii. Oricât de multe am ști, nu știm niciodată, cât ar trebui să știm.

Oricum o fi fost, este de remarcat și de ținut minte cel mai important lucru de știut: cât de puțin s-a schimbat limba română de-a lungul atâtor secole de istorie tumultoasă și de mari prefaceri politice, dezastruoase de fiecare dată.

Și iată că români ce locuiesc în țări diferite, separate de hotare politico-administrative și de mari obstacole naturale ca Dunărea și Carpații, vorbesc și unii și alții, în activitatea lor cu animalele domestice, peste secole, la fel.

Colindătorii din nordul României în secolul al XX-lea folosesc aceeași limbă și aceleași cuvinte, cu nesemnificative variațiuni fonetice – însă nu variațiuni dialectale sau semantice – ca și valahii din Sudul Dunării în secolul al VI-lea. Folosesc același îndemn și același procedeu retoric: repetiția.

Uimitor liant social, peste greu străbătute întinderi geografice și peste veacuri, este limba română. Istoria României a fost mai schimbătoare decât a altor țări. Limba a urmat cursul istoriei, s-a adaptat, a evoluat, dar nu a fost schimbătoare. Orice s-ar mai schimba în istorie, limba se va adapta și va rămâne neschimbătoare.

Victor Ravini este absolvent al Facultății de Filologie (Timișoara), al Facultății de Știința religiilor (Suedia) și al Universității Scandinave de Management, International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology.

În Suedia a fost muncitor la Volvo, profesor de germană, engleză, franceză, literatură suedeză și istorie; a predat pedagogia la universitate; a lucrat în redacția Ord&Bild.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia.
Ultimele sale cărți apărute: Miorița – Izvorul nemuririi și Barca veselă, Editura Alcor, București, au fost bine primite de public si critică.

HERODOT, JUMĂTĂȚILE DE ADEVĂRURI DESPRE TRACI ȘI LUMINA FALSĂ ÎN CARE AU FOST PUȘI STRĂMOȘII NOȘTRI

 

 

 

 

 

Jumătăți de adevăruri despre traci la Herodot

Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace dezinformare. Herodot spune adevărul și numai adevărul, însă nu întreg adevărul. Observațiile lui despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o lumină falsă.

Înainte de a supune acest eseu atenției dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg de facultate. Nu părerea oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume (ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. A fost omagiat în Contemporanul nr 5/2018 și într-un volum omagial.

Redau un fragment din mailul primit de la el:

„Profesorului nostru Ștefan Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.”

Putem începe investigația cu ce a spus regretatul George Pruteanu în eseul JUMĂTĂŢI (Herodot şi Guizot):

«Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef): „Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Urmând o sugestie a lui Adrian Marino, să mergem însă mai departe. Ajungem la Cartea a V-a.

Ce zice Herodot acolo? La început, tot lucruri bune şi plăcute; citez din paragraful 3: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. 

Aici, însă, se termină jumătățile care se citează de regulă spre a ne auto-flata.

Să citim ce scrie istoricul de acum 2500 de ani mai jos:

 „Dar unirea lor e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. 

Simțiți cum bate pârdalnicul de Herodot, din secolul 5 î.Cr., până în ziua de azi? Şi stați, că n-ați auzit încă toată cealaltă „jumătate”.

În paragraful 6 al Cărții a V-a, zice așa, pardon: „La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viață”. 

Nu prea ne mai place, aşa e? Şi dacă mai citim, tot în paragraful 6 din Cartea a V-a, că „La traci există următoarea rânduială: își vând copiii pentru a fi duși peste hotare”, chiar că, din lăudător al străbunilor, Herodot devine parcă primul „denigrator” (în slujba cine-știe-căror agenturi) al neamului nostru şi al tranziției noastre dinspre of spre aoleu. Eu [George Pruteanu] n-am timp să comentez, ci doar v-am supus judecății ambele jumătăți ale observațiilor sale nepărtinitoare.»

George Pruteanu, Adrian Marino și profesorul meu Ștefan Munteanu au fost intrigați, ca și noi, de aceste citate denigratoare din Herodot. De acolo de unde sunt ei acum, ne îndeamnă și ne călăuzesc să judecăm împreună jumătățile de observații ale lui Herodot. Vom compara datele lui Herodot despre traci cu ceea ce știm despre alți indo-europeni și vom vedea din ce context istoric au fost desprinse, ca să știm cum era în realitate societatea tracilor.

Se știe că structura tuturor societăților indo-europene, din Islanda până în India, mitologiile, principiile etice și obiceiurile lor sunt surprinzător de asemănătoare. Lumea indo-europenilor era împărțită în trei categorii sociale:

1. regele și preotul, ca la noi Burebista și Deceneu,

2. războinicii,

3. producătorii de bunuri materiale. Fiecare categorie socială își avea zeii săi protectori, ce serveau ca model de comportare în viață.

Herodot V.VII. zice: Tracii nu adoră decât pe Marte, Bacus și Diana. Deci: se referă la rangul doi, războinicii cu Marte și la rangul trei, producătorii cu Bacus și Diana.

Dar numai regii îl onorează în principal pe Mercur, din care se cred descendenți și nu jură decât pe el. Știm de la Cezar că, la gali, zeul cel mai onorat era Mercur. Tacitus spune că germanii îl adorau în primul rând pe Mercur.

Faptul că regii traci, gali, germani îl adoră pe Mercur, numit Odin în Scandinavia sau Vișnu în India, dovedește o comunitate de valori morale. Societatea tracilor era clădită pe același model ca societatea și mitologia tuturor popoarelor indo-europene, cu aceleași valori morale, valabile din Islanda până în India.

Herodot V.III: După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniți în cuget, ei ar fi de neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. Tracii au nume diferite, după cantonul pe care îl ocupă. Înseamnă că sunt triburi diferite, fiecare cu regele său.

Lipsa de unitate a triburilor trace nu este unică în epocă. La fel era la germani, la gali și la alții.

Chiar dacă tracii nu erau uniți, nu s-au războit între ei, ca grecii. Și nu s-au aliat cu romanii împotriva co-naționalilor lor, ca galii sau germanii. O unire atât de extinsă cum au obținut Burebista și Decebal, nu au mai reușit nici galii și nici germanii, iar o unire atât de fulgerătoare cum a realizat Mihai Viteazul n-a mai făcut nicio altă națiune din Europa, până la Unirea făcută sub Cuza.

Totuși legile și obiceiurile tracilor sunt aproape aceleași peste tot, cu excepția geților, a trausilor și a celor ce locuiesc mai sus de crestonieni. Întrucât geții, trausii și ceilalți au alte legi și alte obiceiuri decât tracii, însemnă că nu sunt traci.

Geții se deosebesc de traci, deci nu sunt indo-europeni, ci pot fi anteriori tracilor. Herodot îi amestecă pe geți și pe alții printre traci, la fel cum Tacitus îi amestecă pe finlandezi, estonieni, letoni și lituanieni, cu germanii, din cauza unei relative comunități de teritoriu.

Herodot V.IV vorbește de imortalitatea geților. Nicio mitologie indo-europeană nu promitea nemurirea.

Deosebirea pe care o face Herodot între geți (care aveau credința în imortalitate) și traci (care nu aveau această credință) confirmă că geții nu erau indo-europeni.

Erau deci anteriori venirii indo-europenilor și nu pot fi „proto-traci”, cum sunt numiți uneori.

Herodot V.VI: Ceilalți traci (deci nu toți) au obiceiul să-și vândă copiii, cu condiția să fie duși în afara țării. În Roma antică, tatăl avea dreptul să-și vândă proprii copii.

Legea nu permitea ca un cetățean al Romei să cumpere libertatea unui concetățean. Copiii erau vânduți unora din afara Romei.

Vânzarea copiilor la traci era reglementată la fel ca la romani, numai către străini. Legea dată de Romulus la întemeierea Romei, explicată și aplicată în tribunal de către juristul Ulpianus (170 – 223 d.Hr.), a fost preluată în codul împăratului Iustinian (527 – 565 d.Hr.) și prevedea că fiul adult al unui cetățean liber, indiferent de vârstă, de situația sa materială acumulată prin merite proprii și orice funcții înalte ar fi căpătat, față de tatăl său era nu o persoană, ci un lucru, ca un obiect neînsuflețit sau ca un animal domestic, pe care tatăl putea, după bunul plac, să-l ucidă sau să-l vândă ca sclav, absolut legal.

Dacă fiul își câștiga libertatea de la noul său stăpân, revenea în proprietatea tatălui său. Acesta avea dreptul să-l vândă de trei ori, iar fiul abia după a treia eliberare (trina mancipatio) putea să își capete libertatea definitivă față de tatăl său.

În Dreptul Roman, orice om liber, chiar senator sau general triumfător, nu se putea sustrage de la legea care îi dădea tatălui său dreptul de viață și de moarte asupra lui.

Știm de la Edward Gibbon, că asemenea cazuri erau destul de frecvente în Imperiul Roman și că „un tată își pedepsea după bunul plac copiii săi, pentru vinovății reale sau imaginare, să fie biciuiți, să fie încarcerați sau exilați, să fie trimiși la munci forțate, în lanțuri, la fel ca și cei mai de jos dintre sclavi.”

Înțelegem de la Herodot că tracii făceau un fel de contracte pentru export de forță de muncă, la fel ca romanii. Tot așa se făcea în toată Europa chiar și în vremuri destul de recente. Familia recrutului pentru războaiele regilor Franței sau ai altor țări primea o pungă de bani, ca o compensație avantajoasă pentru că rămâneau cu unul mai puțin la muncile câmpului.

Compania Indiilor Orientale din Suedia (1731 – 1813) recruta marinari și dădea părinților tânărului o pungă de galbeni. Tracii își vindeau copiii acum două milenii și jumătate, însă elvețienii au vândut, în secolul al XIX-lea și al XX-lea, sute de mii de copiii elvețieni, din părinți elvețieni sadea.

Copii vânduți de proprii lor părinți sau răpiți în mod legal de către statul elvețian pentru a fi vânduți ca sclavi plasați la alți elvețieni, industriași sau la familii particulare. Sclavii din antichitate aveau anumite drepturi legiferate, dar copiii elvețieni nu aveau niciun fel de drepturi.

Unii dintre acești copii încă mai trăiesc și au depus mărturii despre bestialitățile și abuzurile sexuale la care au fost supuși în propria lor țară, de către compatrioți, de aceeași religie creștină.

Puteți căuta pe Internet Suisse : enfants placés, les dossiers de la honte (Elveția: copii plasați, dosarele rușinii) <https://information.tv5monde.com/info/suisse-enfants-places-les-dossiers-de-la-honte-30963>

La acest link <https://www.rts.ch/info/regions/9377399-les-enfants-places-peinent-a-reclamer-leur-du-malgre-la-date-butoir.html> din 2 martie 2018, scrie:

 Les enfants placés de force avant les années 80 dans des familles ou des foyers ont jusqu’au 31 mars pour demander une contribution de solidarité. Mais ils peinent à faire une démarche qui leur est difficile. 

(„Copiii plasați cu forța înainte de anii 1980 în familii sau în cămine, au termen până la 31 martie [2018] să ceară o contribuție de solidaritate. Însă ei au dificultăți pentru a face un demers care le este dificil.”)

Puteți găsi nenumărate site-uri ce denunță crimele de acest fel ale Elveției, ale statului elvețian, ale elvețienilor contemporani cu noi. 

 https://www.youtube.com/watch?v=w1NmKgnaePY

Ne dau ei lecții, nouă?

Pe vremea lui Herodot, exportul de copii traci era floare la ureche pe lângă mârșăviile Elveției contemporane.

Tracii nu veghează asupra fiicelor lor și le lasă libertatea să se unească cu cine le place. Informația se poate referi numai la clasa producătorilor fără avere. Așadar cei mai săraci aveau o mentalitate comparabilă cu a lumii civilizate de azi.

Dar ei își păzesc cu strășnicie femeile și le cumpără scump de la părinții lor. Este vorba de clasa de rangul întâi, regi, regișori, preoți și rangul doi, războinici adică nobilii, aristocrați.

Nimic nu e mai frumos în ochii tracilor ca trândăvia, nimic mai onorabil decât războiul și jaful, nimic mai umilitor decât munca câmpului.

Aici e vorba de rangul doi, războinicii (cu Marte), care trăiau din jefuirea celor de rangul trei (cu Bacus și Diana), adică agricultorii, pe care îi disprețuiau și îi umileau.

La fel trăiau aristocrații în Galia lui Cezar, la germanii lui Tacitus, la vikingi sau la perși și în India, din războaie inter-tribale și disprețuiau pe cei din categoria a treia, a agricultorilor. Disprețul elitelor sociale din diferite țări europene față de țărani, nu a dispărut nici în zilele noastre.

Herodot X spune că: albinele umpleau teritoriul de la nord de Dunăre. Se știe din multe alte surse că dacii aveau albine și vindeau miere negustorilor greci. Și totuși Herodot se îndoia de valabilitatea acestei informații, contrazisă de o altă informație, cum că albinele nu puteau suporta frigul de la nord de Dunăre.

Această inadvertență pune sub semnul întrebării seriozitatea informatorilor săi greci despre clima la nord de Dunăre.

Cum putea Herodot să înțeleagă fenomenele sau aspectele sociale, religioase și morale ale tracilor, ce sunt mult mai abstracte decât albinele și frigul? Se vede cât de limitate și în afara contextului real erau informațiile lui Herodot, uneori false. Herodot face confuzii între datele ce se referă la o categorie socială sau alta a tracilor.

Dintr-un aspect, ce era specific unei singure clase sociale, grecii au făcut generalizări nejustificate asupra tuturor tracilor. Războiul și jaful era onorabil numai pentru războinici și pentru regi. Nu putea fi onorabil și pentru cei jefuiți.

Când nu era război, războinicii trândăveau. Numai războinicii și regii considerau munca câmpului umilitoare. Aceeași mentalitate era la toate popoarele indo-europene.

Nu toți tracii își vindeau copiii, ci numai cei mai săraci, care făceau export de forță de muncă, așa cum se făcea la Roma și cum s-a făcut în multe țări occidentale chiar în vremuri moderne, recente, contemporane cu noi.

Toate celelalte informații rămase de la Herodot ne ajută să știm că strămoșii noștri traci aveau o societate elitistă, temeinic structurată ierarhic, consfințită prin religie și aveau aceleași valori morale ca toate popoarele indo-europene de atunci, din nordul Europei până în India. Nu avem motive să ne rușinăm de strămoșii noștri. Erau cel puțin la fel de virtuoși și de onorabili ca toți indo-europenii.

Grecii nu puteau înțelege corect moravurile din societatea tracilor, deoarece societatea și mitologia greacă aveau un amestec de cultură indo-europeană, cu puternice influențe de prin Orientul Apropiat, aspect pe care îl prezintă și limba greacă veche. 

Modelul de elitism social al tracilor, de neînțeles pentru Herodot, era realism politic.

Elitismul indo-european, în care era educat Alexandru Macedon, a răsturnat democrația greacă și s-a impus în istoria ulterioară a tuturor popoarelor din Europa. Ideea grecilor cu democrația ar fi bună, însă Istoriei nu îi plac ideile bune.

Mă simt dator să aduc un omagiu înaintașilor noștri, printre care profesorul meu Ștefan Munteanu, George Pruteanu, Adrian Marino și tuturor celor pe care i-a „preocupat din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.” Nu ne convenea, pentru că în școli s-a predat așa cum s-a predat.

Acum, când atât eu cât și dumneavoastră știm ceea ce știm, problema rămâne cum se va preda de acum înainte în școli despre tracii lui Herodot? Cum transmitem cunoștințele noastre despre strămoși și despre identitatea noastră ca români, la generația tânără?

Cum ne facem datoria față de străbuni și față de strănepoți?

Dacă eu am putut face așa de puțin pentru restabilirea unui adevăr istoric, oricine altcineva va putea cu atât mai mult și mai bine. E rândul altora, mai tineri și mai competenți, să facă ce știu ei și ce le spune inima că trebuie făcut pentru identitatea și demnitatea lor, cât și pentru a urmașilor lor. 

Sunt sigur că fiecare dintre noi își va face datoria pe cât va putea mai bine. Știind cât mai bine din cine ne tragem, vom ști mai bine cine suntem. Vor ști și străinii cine suntem și cum să ne privească.

 

Victor Ravini (Franța) :

 

Dă clic pentru a accesa DESTINE_LITERARE_-_26_septembrie_2018.pdf

http://www.alternativaonline.ca/

http://basarabialiterara.com.md/?p=35063