CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mari aromâni în Istoria Neamului Românesc

 

 

 

 

 

unitatea geografica a aromanilor

Harta: Răspândirea aromânilor în Balcani

 

Au fost macedoneni Petru, Asan și Caloian, întemeietorii imperiului vlaho-bulgar; Mihai Viteazul, primul domnitor care a unificat cele trei țări române, și unchiul său, Iane din Epir, banul Craiovei;Vasile Lupu, domnitorul Moldovei; familia Ghica, cea care a dat Țării Românești – 9 domnitori, Moldovei – 6 domnitori iar României – 2 prim-miniștri sau caimacamul Moldovei, Anastasie Panu, unul dintre artizanii Unirii din 1859; Ioannis Kolletis, primul ministru al Greciei, cu un rol de prim rang în dobîndirea și recunoașterea independenței țării; familia de politicieni greci Caramanlis; actualul președinte al Greciei, Karolos Papoulias; Fatos Nani, prim-ministru al Albaniei,

Au fost macedoneni ortodocși Sf. Nicodim de la Tismana, cel care a pus bazele monahismului în Țara Românească, Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului, Sf. Dosoftei, mitropolitul Moldovei și Sf. Antonie de la Iezeru; Sfinții martiri Nicolae din Mețovo, Gheorghe din Ianina și Dimitrie din Samarina Pindului (din păcate, nerecunoscuți de biserica ortodoxă romană); Macarie, mitropolitul Țării Românești, Dositei Filitti, mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon Rusăilă, mitropolitul primat al României, Vasile Moga, ultimul episcop al Ardealului, dar și Andrei Șaguna, primul mitropolit al Ardealului, au fost macedoneni Ioachim al III-lea și Athenagoras I, patriarhii Constantinopolului; a fost macedonean părintele Arsenie Papacioc, unul din ultimii mari duhovnici ai României. Deși caracteristic macedonenilor este ortodoxia, în unele situații au fost și cazuri de convertire la catolicism, sfințenia lor remarcîndu-se și la Vatican: Sf. Tereza și monseniorul Vladimir Ghica, în prezent în curs de beatificare, au fost și ei macedoneni.

Tot macedonean este mitropolitul grec Hierotheos Vlachos.

Au fost macedoneni marii filantropi Emanuel Gojdu, Evanghelie Zappa, George Averoff, George și Simon Sina, George Bellu și mulți alții, pînă în zilele noastre, cînd merită menționat și Gheorghe Becali.

Au fost macedoneni mari scriitori și mari filozofi: Anton Pann, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Gala Galaction, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Nida Boga, Constantin Noica, Zaharia (Zahu) Pană, Mihail Drumeș, Teohar Mihadaș. Radu Theodoru, Constantin Țoiu, Paul Goma, Ioan Petru Culianu. Unul dintre cei mai mari scriitori și dramaturgi sîrbi, Branislav Nusic a fost și el macedonean.

În afară de sfinți și mari clerici, mari conducători de stat, mari filantropi ori mari oameni de știință și cultură, macedonenii au dat și mari oameni de artă: pictorii Theodor Aman, Camil Ressu, Ion Pacea, Gheorghe Naum și Ary Murnu; sculptorii Gheorghe Anghel, Boris Caragea și Dumitru Pasima precum și sculptorița Geta Caragiu; artista plastică și folclorista Lena Constante; mari actori (George Vraca, Toma Caragiu, Nicu Constantin) și mari regizori (regizorii de film Stere Gulea, Dan Pița, Constantin Vaeni iar în prezent Toma Enache, autorul primului film vorbit în aromână și regizorii de teatru Constantin Dinischiotu și Cristian-Valeriu Hadji Culea); mari balerini ca Floria Capsali, care a înființat școala românească de balet și Ion Tugearu ori mari sportivi (Cristian Gațu – cel mai bun handbalist român dar și internaționalul Marius Stavrositu, Emanuel Hașoti, Dan Coe, Gheorghe Hagi – cel mai bun fotbalist român, Ianis Zicu, Hristu Chiacu, dar și Hristo Stoicicov – cel mai bun fotbalist bulgar, fostul recordman mondial la săritura cu prăjina, atletul grec Hristo Papanicolau, gimnasta Simona Amînar, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, jucătoarea de tenis de masă Elisabeta Samara, qvadruplă campioană europeană, iar în aceste zile, tenismena Simona Halep). Peste ocean, a performat o gimnastă cu aceleași origini, Dominique Helena Moceanu. Aromânii s-au remarcat și în muzică deși în afară de Elena Gheorghe și Diana Bișinicu, singura care înfrîngînd strictele canoane morale ale neamului, a pozat pentru bani în Playboy – ceilalți sînt necunoscuți întrucît au rămas la muzica tradițională: Gică Coadă, Cristian Ionescu, Hrista Lupci, Sirma Guci, Sirma Granzulea, etc. În Macedonia, cel mai celebru cîntăreț a fost aromânul Todor (Tose) Proeski.

Multe dintre clădirile simbol ale Bucureștiului sau din alte mari orașe ale țării au fost creația arhitecților macedoneni (Dimitrie Maimarolu, Arghir Culina, Constantin Ioțu, Gheorghe Simota, Constantin Joja, Duiliu Marcu și alții).

Încă de la înființarea sa, Academia Română a avut membri fondatori macedoneni (Ion Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei, Ioan D. Caragiani, Dimitrie Cozacovici și Andrei Mocioni), după care alegerea  macedonenilor în acest for a fost continuă: membri de onoare ai Academiei, precum Andrei Șaguna, Ion Pacea și Ioan Jak Rene Juvara; membri titulari precum Ion Ghica (în 4 rînduri președinte al instituției), Athanasie Joja (fost și el președinte), Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu, Gala Galaction, Dumitru Caracostea, Camil Ressu, Octavian Goga, Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Lucian Blaga, Alexandru Ghika, Marius Nasta, Anton Naum sau Elie Carafoli; membri corespondenți precum Apostol Mărgărit, Ștefan Minovici, George Murnu, Orest Tafrali, Marcu Beza, Mircea Djuvara, Ioan C. Filitti, Cezar Papacostea, Ștefan Bezdechi, Matilda Caragiu Marioțeanu, Șerban Papacostea și Nicolae Saramandu; membri post-mortem precum Theodor Aman, Ion Luca Caragiale, Alexandru Macedonski sau Constantin Noica.

Tot macedoneni au fost (unii) sau încă sînt (alții) scriitorul Nicolae Batzaria (celebrul Moș Nae), fost deputat în Parlamentul turc unde își reprezenta minoritatea, mort în temniță, marele inginer Sterie Ciumetti și fiica sa Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România (a cărei fiică Alexandra a fost căsătorită cu laureatul premiului Nobel Saul Below), criticul și scriitorul Hristu Cîndroveanu, cei 3 Radu Portocală (bunicul – fost deputat și ministru, mort în temnița, fiul – medic și nepotul – scriitor), Eugeniu Carada, cel care a pus bazele presei și economiei românești, organizator al Băncii Naționale, Jean Mihail, cel care primind două moșteniri imense, a devenit binefăcătorul orașului Craiova, industriașul Nicolae Malaxa, marele comerciant Iorgu Steriu, folcloristul, istoricul și criticul literar Dumitru Caracostea, istoricul Victor Papacostea (fost deținut politic), eseistul, literatul și folcloristul Ovidiu Papadima (fost deținut politic), filologul și scriitorul Atanasie Nasta, filologul și istoricul Nicolae Șerban Tanașoca, istoricul Neagu Djuvara, Emil Ioti Ghizari (fost prim vice-guvernator al BNR), Dan Drosu Șaguna (fost președinte al Curții de Conturi), Stere Farmache (fost director general al Bursei de Valori București)

În afara țării îi mai găsim pe dirijorul austriac Herbert von Karajan, pe politicianul american Michael Stanley Dukakis, longevivul guvernator de Massachusetts (timp de 12 ani, în două perioade) și mulți, prea mulți alții.

Dar acest neam, iubitor de libertate și luptător pentru aceasta, a stropit cu singele său toată Peninsula Balcanică. Numai pentru aceștia ar merita scrisă o adevărată enciclopedie. Au murit luptînd pentru propria independență (ca Pitu Guli din Crușova) sau pentru independența Greciei (ca Rigas Feraios). Au murit în România, ca legionari, luptînd împotriva unui regim corupt și trădător, după care au murit ca luptători împotriva bolșevicilor fie în munți, fie în Dobrogea (ca Gogu Puiu – șeful Haiducilor Dobrogei și Nicolae Ciolacu).

Alte nume celebre de macedoneni sînt frații Capșa (care au deschis celebra cofetărie), frații Minovici (Mina – care a înființat Institutul de Medicină Legală, Nicolae – de la care ne-a rămas Muzeul Minovici și chimistul Ștefan), frații Manakia (pionierii fotografiei și cinematografiei în Balcani), familiile Juvara (cei din Moldova) și Djuvara (cei din Muntenia), Nacu, Scrima, Barba, Belimace (Constantin, cel mai mare poet al neamului, autorul versurilor imnului Dimăndarea părintească și nicadorul Doru), Cavalioti, Diamandi, Boiagi, Papanace, Tulliu, Vulcan, Darvari, Bellu, Mocioni și atîția și atîția alții.

Și tot aromân a fost și un alt mare patriot român, victimă a istoriei, Mareșalul Ion Antonescu, cel care într-o ședință de Consiliu (adică de guvern) a declarat că rădăcinile sale se trag din Boboștița. Împreună cu el, a fost împușcat și aromânul Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei.

Dintre aromânii aruncați nevinovați în temniță timp de peste două decenii doar pentru faptul că au fost membrii ai „Frățiilor de Cruce” îl amintesc doar pe Ioan Ianolide, denumit astăzi „Deținutul profet”.

 

 

Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

 

  Au fost macedoneni Petru, Asan și Caloian, întemeietorii imperiului vlaho-bulgar; Mihai Viteazul, primul domnitor care a unificat cele trei țări […]

 

 

 

17/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea vorbei – Originea unor cuvinte şi expresii răspândite în limba română

 

 

Imagini pentru expresii răspândite în limba română photos

 

 

 

A-şi da arama pe faţă 

In Evul mediu, falsificatorii monedelor de aur ori de argint le confecţionau din aramă şi le acopereau numai cu un strat subţire de aur ori argint.

După un timp de folosire, acea pojghiţă de metal preţios se subţia până când rămânea la vedere numai materialul initial, arama.

Avocatul diavolului

 

Expresia are o istorie de peste cinci secole, a fost inventată de biserica catolică şi vine de la Advocatus diaboli, persoana însărcinată să conteste cererea unui candidat la canonizare în faţa conclavului papal.

   Potrivit canoanelor, este „avocat al diavolului” acel prelat al cărui rol este de a aduce argumente cu privire la numirea unei persoane pentru beatificare sau canonizare de către biserică. Primul astfel de avocat a fost folosit în anul 1513 , dată la care a fost canonizat în calendarul catolic sfântul Iustinian.

În anul 1587, Papa Sixtus al V-lea este cel care a făcut demersuri pentru instituţionalizarea „avocatului diavolului”.

 

    

De unde vine expresia „avocatul diavolului“ – cine este, în realitate, acest personaj misterios şi cine l-a inventat

 

 

Cel care reuşeşte să definitiveze acest proces este însă Papa Benedict al XIV-lea (1740 – 1748), care-i atribuie prelatului însărcinat cu descrierea argumentelor faţă de duhovnicul propus spre beatificare titulatura de „avocat al diavolului” sau în latineşte „advocatus diaboli”.

În contradicţie cu „advocatus diaboli”, papalitatea l-a  creat pe „advocatus dei”, (în traducere„avocatul Domnului”).

Acesta reprezenta un alt prelat al cărui rol era acela de a aduce argumente în favoarea persoanei care urma să fie beatificată sau canonizată.

Folosind acelaşi discurs ca şi „advocatus diaboli”, „advocatus dei” încerca să convingă printr-o argumentaţie desăvârşită că alegerea spre beatificare este cea corectă.

Funcția a fost creată în 1587, dar din 1983 rolul avocatului diavolului a scăzut, ca urmare a reformei iniţiate de Papa Ioan Paul al II-lea în Biserica Catolică.

 

 

A fi în al nouălea (sau al șaptelea) cer

 

 

Expresia e bazată pe credinţa celor vechi, că cerul ar fi alcătuit din mai multe bolte (de aici pluralul: ceruri). Filozoful Aristotel, care îşi imagina că cerurile sunt de cristal, susţinea existenţa a opt ceruri.

Alţii au fost mai generoşi (de pildă, în secolul al XIII-lea, regele Alfons al X-lea al Castiliei, care se ocupa de astronomie, demonstra că sunt… 127!).

 

Tomasso d'Aquino

Tomasso d’Aquino

 

Mulţi erau mai reţinuţi: teologul Tomasso d’Aquino, care a trăit în acelaşi secol, susţinea existenţa a şapte ceruri; poetul Dante a scris că ar fi nouă.

Și fiindcă, o dată cu stabilirea numărului de ceruri, se stabilea şi o ierarhie între ele, rezervându-se cele de mai sus „preafericiţilor”, se înţelege că a spune „sunt în al şaptelea cer” său „mă simt în al nouălea cer”, înseamnă a te socoti în starea cea mai fericită, în culmea desfătării şi a bucuriei !

 

 

A se bate cu morile de vânt

 

Don Quijote

 

Aventurile lui Don Quijote, eroul celebrului scriitor spaniol Cervantes, ne încântă de trei veacuri şi jumătate.

Între alte isprăvi din timpul peregrinărilor faimosului „cavaler” ni se spune că acesta pornise să se lupte cu nişte mori de vânt pe care, în închipuirea lui înfierbântată, le luase drept adversari.

De atunci,a te bate cu morile de vânt înseamnă a te lupta cu năluci, cu himere.

 

A spune (a vinde) braşoave

 

 

 Braşovul, un mare centru comercial

 

Braşoave înseamnă palavre, minciuni. Cuvântul vine de la Braşov, iar expresia este legată de negustorii braşoveni, care odinioară îşi aduceau marfa în Ţările Române şi o recomandau cu tot felul de laude exagerate, de baliverne şi reclame viclene.

 Se mai spune că în perioada medievală, negustorii din Braşov ştiau să facă, din materiale fără valoare, tot felul de bijuterii care arătau la fel ca şi cele de scumpe, pe care oamenii nu şi le permiteau.

Le vindeau ieftin, se îmbogăţeau, iar cei care le cumpărau se putea făli că au podoabe alese, deşi acestea nu aveau mare valoare.

 

 

A-şi pune cenuşă pe, sau în cap…

 

a puse cenusa in cap

 

 

Această expresie vine de la obiceiul evreilor din antichitate care, la o mare durere sau pentru o adâncă remuşcare, îşi sfâşiau, ca Iov, veşmintele, se acopereau cu un sac şi-şi puneau cenuşă pe cap, cenuşa fiind considerată la cei vechi ca un semn de doliu.

Obiceiul acesta este consemnat în mai multe locuri în biblie şi de acolo, dându-i-se un sens figurat (de manifestare exterioară a unei dureri), a devenit o expresie curentă.

Ea poate fi folosită şi la modul ironic, aşa cum o întâlnim la Cehov care, într-o scrisoare din anul 1888, scria: ,… dacă bunăvoinţa pe care o manifest întâmpină neîncredere, nu-mi rămâne decât să-mi pun cenuşă pe cap şi să mă închid într-o tăcere de mormânt”.

 

Cântecul lebedei

 

 

 

 Imagini pentru lebădă photos

 

Se spune că înainte de moarte, lebăda … cântă. Platon confirmă această credinţă a vechilor greci. în pragul sfârşitului, lebedele cântau fericite, pentru că se duceau la Apollon!

Acelaşi amănunt e consemnat şi în una din fabulele lui Esop (secolul VI î.Hr.), iar în Agamemnon (o tragedie a lui Eschil), Cemnestra, pomenind de cuvintele nobile rostite de Casandra înainte de moarte, o compară cu lebăda.

 

 

Cocoșul galic

 

Este emblema naţională a Franţei. De multe ori, vorbindu-se despre Franţa, i se spune simbolic „Cocoşul galic”.

Această emblemă are o dublă explicaţie:

1) Romanii îi numeau gali pe locuitorii Franţei de azi şi se pare că le-au dat acest nume, fiindcă mulţi dintre ei purtau moţuri roşcate.

Aceste moţuri le-au evocat crestele cocoşilor, iar în latineşte gallus înseamnă cocoş.

 

 Imagini pentru le coq gaulois photos

 

 

2) După revoluţia de la 1789, în căutarea unei embleme pentru baterea monedelor noi (care să înlocuiască „ludovicii”), juriul, instituit pentru concurs, a recomandat un cocoş, gândindu-se la deşteptare, la vigilenţă, la trezirea conştiinţelor. Poporul însă, când a văzut „cocoşul” pe monedele de 20 de franci, a făcut legătură cu vechii gali.

Cocoşul a fost decretat emblemă naţională.

Mai târziu, Napoleon a desfiinţat acest simbol. Dar cocoşul a revenit o dată cu revoluţia de la 1830, începând să fie aplicat şi pe drapele.

Sub a Treia Republică (1871) a căpătat o mai mare răspândire (pe monede în special) şi a devenit alegoria Franţei, reprezentată în grafică prin „cocoşul galic”.

 

Originea lunilor anului:

Ianuarie (de la zeul cu privire dubla Janus; prima luna dupa solstitiul de iarna); Februarie (de la februa-februum); Martie (de la zeul razboiului si vegetatiei Mars; pâna in anul 153 î.C. anul roman începea cu luna martie); Aprilie (etimologie neclarificata); Mai (etimologie nesigura; exista 3 variante: de la zeita Maia, de la zeul Maius sau de la prefixul mag); Iunie (luna zeitei romane Iunona); Iulie (in amintirea lui Iuliu Cezar); August (dupa împaratul roman Augustus); Septembrie-Decembrie (ordinea cronologica a lunilor romane, incepând cu luna martie).

 

 

La calendele greceşti – Este o expresie atribuita de Suetoniu, unul dintre cei mai importanţi istorici romani, împaratului roman Augustus.

Acesta ar fi afirmat despre cei răi-platnici că îşi achitau datoriile „ad calendas graecas” (la calendele greceşti) o referire ironica la faptul ca grecii – spre deosebire de romani – nu aveau prima zi a lunii din calendar (numita calendae), zi obişnuită de restituire a datoriilor.

 

 

 

Originea şi semnificaţia cuvântului NOAPTE 

 

 

 În multe limbi europene, cuvântul NOAPTE este format din litera N urmat  de numarul 8 în limba respectivă !
Litera N este simbolul matematic al infinitului,  urmat de cifra 8 care simbolizează, de  asemenea, infinitul.
Deci cuvântul NOAPTE semnifica infinitul…

 
IATĂ CÂTEVA EXEMPLE :

 

portugheză: noite = n + oitoengleză: night = n + eightgermană: nacht = n + achtspaniolă: noche = n + ochoitaliană: notte = n + ottofranceză: nuit = n + huitromână: noapte = n + opt

 

 

 

Notele muzicale:

In ţările de limbă latină din Europa, denumirea iniţială a celor 7 note muzicale (ut/do, re, mi, fa, sol, la, si) s-a făcut dupa Solmisation-ul lui Guido de Arezzo (995-1050, Italia).

Notele ut, re, mi, fa, sol, la, reprezinta acrostihul unui vechi cântec religios latin consacrat lui Ioan Botezatorul, iar nota si provine de la initialele latine ale lui Ioan Botezatorul (Sancte Iohannes).

In sec.17 nota ut, greu de pronunţat, a fost inlocuit cu do.

Textul cântecului Sancte Iohannes :

 

Utqueant laxis
Resonare fibris
Mira gestorum
Famuli tuorum
Solve Polluti
Labii reatum
Sancte Iohannes

 

 

 

 

A dezmierda vine din latinescul dis + merda în traducere liberă: căcuț.

Explicaţia este că pruncul, după ce era curățat și schimbat, se bucura și de mângâielile mamei: dezmierdare.

 

 

In vino veritas (lat.“in vin stă adevarul”)

In Grecia antica, cei care erau banuiti de fapte infame erau imbatați de autoritati si anchetati în aceasta stare.

 

 

Linşaj – Executarea fără judecată a unui infractor de către mulţime.
Expresia vine de la şeriful american John Lynch  care îşi exercita meseria într-un oraş din Carolina de Sud, şi care pentru a stârpi tâlhăriile şi omorurile a indrodus pedeapsa cu linşajul.

El lăsa mulţimea furioasă să pedepseasca singură autorii infracţiunilor.

 

 

 

Mea Culpa (lat. ”E vina mea”)

 

Expresia provine din doua surse, de la o rugaciune catolica Peccavi, care consta in a-ti marturisi pacatele si apoi a te lovi cu pumnul în piept, rostind cu glas tare “mea culpa, mea culpa” şi de la o cutumă juridică din dreptul roman, conform căreia cel acuzat era întrebat dacă îşi recunoaşte vina, iar cei care
recunoşteau, făcându-şi mea culpa, se bucurau de circumstanţe atenuante.

 

 

Mujdei– cuvîntul provine din franțuzescul „mousse d’ail” semnificând spumă de usturoi.

 

O.K. 

În timpul războiului civil din SUA, după bătălii se afişau răniţii şi morţii, iar atunci când armata nu avea pierderi, se afişa “0 killed” (0 morţi).

De acolo provine şi expresia O.K.

 

 

Panica – Zeul grec Pan avea o infaţişare ciudată, jumatate om, jumătate animal, cu coarne, barbă, copite de ţap şi trup acoperit de păr.Trăia în desişul codrilor, în umbra cărora pândea nimfele.

Era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul modern).

 În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus şi cu Lupercus.

 

Imagini pentru Zeul Pan photos

 

 

 

Potrivit tradiţiei antice, zeul Pan face pe oricine îl vede nebun, iar apariţiille sale provocau o stare de spaimă, numită după numele său –  panica.

Pan este prezentat şi ca zeul mulțimii, inclusiv al mulțimii isterice.

Aspectul sulfuros al acestui zeu, i-a determinat pe primii creştini ca în lupta împotriva păgânismului cu care se confruntau, să-i atribuie lui Pan caracteristicile diavolului.  

 

Robot – Scriitorul ceh Karel Capek a folosit pentru prima data cuvântul Robot in piesa R.U.R.; la baza lui a stat cuvântul slavon robota (munca).

 

Semnificaţia arătării degetului mijlociu

FOTO INCREDIBIL! Mircea Cartarescu le arata degetul mijlociu dusmanilor sai!

 

In zilele noastre este ceva jignitor sa arăţi cuiva degetul mijlociu, însă acum sute de ani, gestul avea alta semnificaţie.

Inaintea bataliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipând victoria lor asupra Angliei, au decis sa le taie degetul mijlociu tuturor soldaţilor care vor fi luaţi prizonieri.

Asta pentru că fără degetul mijlociu,acestora le-ar fi fost imposibil să mai poată să tragă cu arcul şi astfel să mai poată lua  parte la vreo luptă  viitoare.

Insă francezii au pierdut acea bătălie, iar soldatii englezi îi ironizau arătându-le degetul mijlociu, pe care aceştia intenţionaseră sa li-il taie…

 

Salariu  – În armata romană, ofiţerii şi soldaţii primeau o alocaţie în sare.

În perioada Imperiului, acest „salarium” (de unde derivă cuvântul salariu) a fost transformat într-o alocaţie de bani pentru sare.

 

 

Sandwich – Contele Earl of Sandwich (1718-1792), pasionat jucator de carti, nu gasea timp necesar sa manânce, preferând sa ramâna la masa de joc.

Spre a nu intrerupe jocul, solicita servitorilor sa-i aducă doua felii de pâine, între care era aşezată o bucata de carne.

 

Şchei – Este cel mai vechi  cartier din Brasov. Numele de Şchei (şcheau) era folosit de români pentru a denumi cartierele  locuite de credincioşi de rit slavon.

 Imagini pentru cartier schei photos

Unii istorici spun că numele de Şchei a fost dat după salahorii bulgari veniţi să lucreze la construcţia Bisericii Negre. 

 

Trivial – In vechea Roma discutiile importante se purtau in incinta forum-urilor; chestiunile mai putin importante, zvonurile si bârfele la tri-via, locul de intâlnire a 3 strazi.

 

 

I-a mâncat pisica limba 

În regatul asirian, soldaților dușmani capturați li se tăiau limbile, iar acestea deveneau delicatesele cu care erau hrănite pisicile regelui.

 

 

Scriitorul Victor Eftimiu a revelat că, în limba engleză, animalele comestibile au două nume, un nume când sunt moarte şi un alt nume când sunt vii.

Boul se cheamă ox când e pe patru picioare, iar când e tăiat se cheamă beef.
Viţelul viu se cheamă calf, iar mort se cheamă veal.
Porcului i se pune pig, când e viu şi pork dacă e sacrificat.
Oaia este sheep când trăieşte, iar când moare, devine mutton.

Explicaţia este legată de faptul că în Anglia, începând cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost întotdeauna nemţi: ox, sheep, calf, pig, în vreme ce bucătarii au fost totdeauna francezi: veau – veal; porc – pork; mouton – mutton; boeuf – beef !
Interesant, nu?

Eftimiu, care se născuse în localitatea Boboştiţa din Epirul albanez şi n-a ştiut până la şapte ani, nici o boabă românească, era pasionat să descopere originea unor cuvinte şi deţinea secretul multor etimologii neaşteptate.

De pildă, spunea el, cuvântul „săndulie”, cu care oltenii numesc covoraşul de lângă pat, vine de la franţuzescul „descente du lit”.

Cine şi-ar fi închipuit că atât de neaoşul „mujdei” vine tot din franceză: „mousse d’ail” (adică spumă de usturoi)?

Cuvântul „mişto”, revendicat de ţigani, derivă, după Eftimiu, de la sintagma nemţească „mit stock”, în română, „cu baston”, ceea ce înseamnă cineva de condiţie bună.

Un tip cu baston e un tip mişto!

 

Tot din germană ne vine şi cuvântul „şmecher„. Boierii olteni care aveau podgorii, au angajat specialişti în degustarea vinurilor.

În germană, „schmecken” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust. Omul care făcea operaţia era un şmecher, adică un specialist pe care nu-l puteai păcăli cu un vin prost.

De aici, prin extensiune, un individ isteţ, imposibil de tras pe sfoară.

Cu totul neaşteptată este originea altor două cuvinte a căror etimologie o descoperise Eftimiu. E vorba de paţachină şi joben.

Dicţionarul ne spune că „paţachina” e planta numită în latineşte Rubia tinctorum, dar nu ne arată că tot paţachină se spune şi unei femei de moravuri uşoare.

De unde ne vine cuvântul paţachină?

În Bucureşti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Paţac.

 

Imagine similară

 

 

Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis în România un „şantan”, pe bulevardul Elisabeta din Bucureşti, importând de la Viena câteva fete vesele, care circulau seara pe bulevard în faţa „instituţiei”, ca să atragă onorata clientelă.

Acestea erau „fetele lui Paţac”, adică paţachinele…

În ce priveşte cuvântul „joben”, multă lume se întreabă de ce acest soi de pălărie e numită în toate limbile cu cuvinte care îi indică forma (în franceză haut-de-forme, în engleză top hat, în germană zylinder, în italiană cilindro, în vreme ce limba română este singura în care numele înaltei pălării este cu totul diferit, afară de aceea populară de „ţilindru”.

 

 

Imagine similară

Explicaţia este simplă: cel ce a introdus în Bucureşti prestigiosul acoperământ capilar, era un negustor francez care avea un magazinde modă pe Calea Victoriei şi se numea Jobin.

 

Imagini pentru expresii răspândite în limba română photos

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/25/ziua-de-25-iunie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/25/o-istorie-a-zilei-de-25-iunie-video/

 

 

SURSE:

http://www.crestinul.ro/cuvsiexpresi.htm

http://www.istorie-pe-scurt.ro/13-expresii-cu-origini-neasteptate/

http://www.eugenol.ro/forum/viata-gangrena-simpla/6135-etimologia-cuvinte-limba-romana/

http://alfita476.blogspot.com/2014/07/despre-originea-unor-expresii.html

25/06/2018 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea poeziei „Nevasta şefului de gară”

 

 

 

 

În toamna anului 1911 a avut loc sărbătorirea aniversării a 57 de ani de existenţă a Teatrului Naţional din Craiova (fondat în 1854), director fiind la acea dată Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu  Rebreanu.

Din Capitala României s-au urcat în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor – Craiova, pentru a participa la eveniment, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. 

Pe la Slatina, la una din ferestrele gării, probabil a locuinţei şefului, o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea cu melancolie. Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet – cei trei amintiţi mai sus, „am început să scandăm”, scrie V. Eftimiu, poezia „Nevasta şefului de gară” :

 

 

Ducându-şi viaţa solitară,

Un suflet trist şi visător,

Nevasta şefului de gară

S-a-ndrăgostit de-un călător.

Dar trenul a plecat şi-n goana

Cu care monstrul a trecut

În suflet i-a lăsat icoana

Frumosului necunoscut.

De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul

Şi trenuri trec neîncetat

Ea stă şi astăzi, aşteptându-l

La geamul veşnic luminat.

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi nu ştiu rănile ce-o dor.

Nevasta şefului de gară

S-a  îndrăgostit de-un călător!

 

La un moment dat a venit în compartimentul celor trei, epigramistul Cincinat Pavelescu care, ascultând „creaţia”, propuse alt final: 

 

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi plictisită-ntr-un târziu,

Nevasta şefului de gară

A deraiat c-un  macagiu.

sursa: Victor Eftimiu, Portrete şi amintiri, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965, pag.152-154

 

Poezia avea să apară cu tripla semnătură a lui Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif  în revista Flacăra, sub titlul „În goană”, fără strofa propusă de Cincinat Pavelescu.

A fost una dintre primele şi rarisimele creaţii scrise în colaborare de mari poeţi ai literaturii noastre.

 

 

 

08/05/2018 Posted by | cultura | , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: