O turistă care furat fragmente din situl antic Pompei, le-a returnat spunând că ”sunt blestemate, au energie negativă”

O turistă care a furat fragmente din situl antic Pompeii în urmă cu 15 ani a returnat artefactele, susţinând că sunt „blestemate”, scrie https://www.gazetaromaneasca.com/italia.

Femeia de origine canadiană a trimis un pachet care conţinea două plăci de mozaic, părţi dintr-o amforă şi o bucată de ceramică, unui agent de turism din Pompeii, sudul Italiei, alături de o scrisoare în care a mărturisit furtul, scrie The Guardian.

 „Vă rog, luaţi-le înapoi, aduc ghinion”, a scris ea.

Femeia a mărturisit că îşi dorea să aibă o bucată de istorie pe care „nimeni nu o putea avea”, dar că aceste au „atâta energie negativă”. „Am avut cancer de sân de două ori”, a spus ea.

„Ultima dată am suferit o dublă mastectomie. Eu şi familia mea am avut şi probleme financiare. Suntem oameni buni şi nu vreau să transmit acest blestem familiei sau copiilor mei”.

Situl antic este una dintre cele mai vizitate atracţii ale Italiei şi ani de zile a trebuit să facă faţă turiştilor care îşi doreau să plece acasă cu părţi din acesta.

Nicole a scris în scrisoare că şi-a învăţat lecţia şi că doreşte „iertare de la Dumnezeu”.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/04/video-si-galerie-foto-inghetati-in-timp-victimele-fosile-ale-eruptiei-vezuviului-din-gradina-fugarilor/

Publicitate

CĂLĂII LUI STALIN

 

 

 

 

                                                  Foto: Călăii lui Stalin

 

 

Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU asasinii lui Stalin

  

 

 

La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făcând publice numele câtorva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat în sângele lor nevinovat. 

 

Cum chinuiau oamenii călăii nemiloși ai lui Stalin

Piotr Maggo: „Când împuști, îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Adepții lui Stalin păstrează secretul asupra unui tip aparte de „stahanoviști”, asasinii NKVD- ului.

Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a împușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni sau Piotr Maggo – 10 mii.   

Majoritatea călăilor au murit de moarte bună, au fost îngropați cu onoruri și până în prezent se bucură de aprecierea urmașilor lor din forțele de securitate ruse.

Vorbind despre represiunile staliniste, oficialitățile amintesc doar Gulagul, cu toate că el a reprezentat doar o parte a represiunii comuniste, într-o vreme în care sute de mii de oameni nici nu ajungeau până în lagărele din Gulag, fiind împușcați fără judecată.

 

Dimensiunile acestui sistem represiv uimește și astăzi. În timpul Marii terori din 1937, au fost uciși 353.074 de oameni, aproximativ câte o mie de persoane pe zi, iar în anul 1938 – 328.618 de persoane.

În următorii ani, numărul celor împușcați a scăzut : 1936 – 2552, 1940 – 1649, 1950- 1609, dar în tot acest timp  călăii erau ocupați să ucidă zeci de mii de ofițeri polonezi la Katyn, sau executau fugarii din timpul deportărilor.

 

 

 

 

 

                                            Echipă de executori NKVD 

 

 

 

 

 

 

Blohin, călăul care a răpit peste 20 mii de vieți

 

 

Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după câteva interogări organizate de „troika” și de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau în principiu în capitală.

Cercul acestora era destul de restrâns – în toată Moscova, doar 10-15 persoane.

Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un „adevărat” călău trebuie să fie un meșter desăvârșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia în NKVD) și devotament.
Unul dintre acești „meșteri” care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin.

În cariera lui, generalul Blohin a împușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia – câte 10 mii de oameni fiecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                    Foto: Vasilii Blohin

 

 

 

 

Vasilii Blohin s-a născut în 1895, în regiunea Vladimir, într-o familie de țărani săraci. La 15 ani a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer, iar din anul 1921 – în Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului.

 La vârsta de 15 ani, a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer. Din 1921 – în Ceka.

Ajunge comandant al OGPU-NKVD-MGB – din 1926, și comandant permanent al execuțiilor până la pensionarea sa în 1953.

 În 1933 a absolvit la locul de muncă Institutul de Arhitectură și Inginerie Civilă din Moscova.

Serviciul lui Blohin era greu: practic el a fost  unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, întotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.
Apropo, Blokhin a fost cel care a condus execuțiile în masă ale polonezilor de la Katyn și a filmat personal acolo aproximativ 700 de asasinate.

Emelianov, unul dintre călăi,  își aduce aminte:

„ Beam vodcă până la pierderea cunoștinței. Orice ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii.

Oboseam atât de tare, încât nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam până la brâu cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge și praf de pușcă. Chiar și câinii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe”.

 

 

Executorii își ieșeau din minți

 

 

Nici nu e de mirare că executorii decedau la o vârstă fragedă sau își ieșeau din minți.

Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei – cum este în cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice – în cazul lui Maci.

În foaia de concediere a lui Emelianov scria:

„Tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung în rândul organelor de drept”.

Piotr Maggo a avut un adevărat acces de furie, într-o bună zi, după ce a împușcat 20 de oameni,

A început să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confundându-l cu încă o jertfă: „Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te împușc pe loc!”, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist.

Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berg.

Acesta a menționat într-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: „Trăiască Stalin!”

Hotărârea conducerii a fost următoarea: „Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului în cel mai nepotrivit moment!”.

Astfel, înainte de moarte condamnaților li se făcea morală. 

   NKVD-ul (ulterior MGB) a pus la punct un sistem de execuții care funcționa ca o mașinărie bine unsă.

Majoritatea covârșitoare a execuțiilor (până la 60%) au fost efectuate la Moscova, după scurte interogatorii în închisoarea Lubyanka și iminenta sentință extrajudiciară a „troicii”. 
  
Filmarile execuțiilor erau privite ca un fel de artă. Peter Maggo  îi învăța  pe călăii fără experiență în acest fel:

„Persoana pe care o împușcați va avea mâinile legate în urmă cu sârmă. Îi porunci să urmeze înainte, iar el, cu o armă în mână, îl urmărește. Dacă este necesar, comandați „dreapta”, „stânga” până când ajungeți la locul unde este pregătit rumeguș sau nisip. 

Acolo a suflat în spatele capului și trrrah! Și în același timp, dai o lovitură puternică în fund. „Pentru ca sângele să nu stropească tunica și ca soția să nu mai fie nevoită să o spele.”

 

Responsabilul masacrului de la Katyn

 

În 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: „Prizonierii polonezi au fost împușcați cu pistoale germane „Walter”. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză întreagă.

Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne împărțea pistoalele, iar când operațiunea se termina, tot el le strângea înapoi”.

 

Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi în regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940:

„Blohin ne-a făcut semn spunând: „ Să mergem, e timpul să începem”. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele până la cot.

Pentru mine a fost un moment impresionant – am văzut un călău.

Oamenii erau aduși câte unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus într-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin.

Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. Îl întrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală.

După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se îmbrăcau cătușe și erau duși în „Camera de executare”. Aici lua sfârșit viața prizonierului.

Călăii cu experiență împușcau în gât, ținând pistolul oblic în sus. În acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare.

Astfel, sânge era mai puțin decât în cazul, când prizonierul era împușcat în cap. Ucideau câte 250 de oameni pe zi.

Corpurile neînsuflețite erau scoase în curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul.

Mașina era spălată în fiecare zi de sângele și fragmentele de creier care rămâneau acolo.

Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse într-o pădure nu departe de Mednoe.
Atunci, când toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat o libație de adio, pentru aceia care au ucis mai mult de 6000 de oameni.

Blohin a primit ca premiu – salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane”.

 

500 de execuții într-o singură noapte

 

După moartea lui Stalin, represiunea care a urmat nu i-a atins pe călăi.

Unul dintre aceștia, Nadaraia, un specialist ”multilateral” care conducea personal anchete și împușca personal,a fost ridicat în grad până la șeful securității lui L. P. Beria. 

 

 

 

 

 

 

                                            Foto: Călăii Sarikov și Nadaraia

 

 

 

Se deosebea printr-o productivitate înaltă, efectuând până la 500 de execuții într-o singură noapte.

În anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit în 1965, după care și-a petrecut liniștit viața în Georgia.

Însă  călăii care au ucis până la câteva sute de oameni, sfârșeau adesea prin a fi împușcați.

Semnificativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la execuțiile în masă a circa 2000 de persoane la închisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh, în octombrie 1937.
Execuțiile  au început la 27 octombrie, apoi activitatea a fost stopată pentru patru zile, din cauza că un prizonier a fugit (în scurt timp prizonierul a fost prins și împușcat).

Execuțiile au reînceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie.

La sfârșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai târziu, au fost arestați.

 

Unii călăi au sfârșit executați

 

Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu masacrul de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova.

Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD al URSS de la Moscova,   Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul Veinștoc Iacov ,Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P.

Toți aceștia, au fost învinuiți că ar fi fost spioni și executați de către fostul coleg de serviciu, Vasilii Blohin.

Cu toate acestea, toți acești foști călăi NKVD-iști executați  au fost reabilitați post-mortem în decursul anilor următori .
Principalul executor al crimelor de la închisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, în martie 1939.

Soarta lui Matveev, în comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună.

A  fost condamnat la zece ani de închisoare, dar cazul său a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și pedeapsa i-a fost redusă până la trei ani.

Nici de medalii nu a fost deposedat. În afară de aceasta, Matveev a fost eliberat înainte de termen.

În timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei închisori, iar în afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin. Câteodată, acesta se reîntorcea la vechea funcție – executa prizonierii.

A murit de moarte bună, pe timpul când la conducere era Brejnev.

Călăul Garin, care a ucis aproximativ 400 de persoane, în primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef în lagărul din Karelia, în 1940 a decedat de un atac de cord și a fost îngropat la Moscova.

Călăul Raevskii, care a împușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca „unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki”.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a redobândit gradul de locotenent-colonel.

În prezent, toți acești asasini executori, sunt considerați „Jertfe ale represiunilor lui Stalin”. Câțiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.

 

   

Vasili Ivanovici Blohin a fost înmormântat în 1955 la cimitirul Novodevici. În același loc, în alte locuri de onoare, au fost înmormântați alți călăi staliniști.

După arestarea șefului NKVD-ului, odiosul criminal  Beria, Blohin a fost lipsit de gradul de general maior și de 8 ordine pe care le primise, precum și de pensia de 3.150 de ruble (salariul mediu în țară era atunci de 700 de ruble).

Călăul nu a putut suporta această „represiune” și a murit în urma unui atac de cord.La sfârșitul anilor 1960, a fost reabilitat, iar  rangurile și ordinele primite i-au fost returnate postum.

                                                                 

 

                      Foto: Mormântul asasinului veteran Vasili Blohin

 

Și asasinul fruntaș Maggo este înmormântat în cimitirul Novodevici , Din când în când cineva scrie pe mormântul său inscripția – „călău”.

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://ttolk.ru/articles/stalinskie_palachi-rekordsmenyi prin
https://www.timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin

Traducere de Stela Televca

Parlamentul European cere să se afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989

 

 

 

Parlamentul European cere ca Statul român să afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989

Parlamentul European a adoptat joi rezoluția referitoare la comemorarea a treizeci de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.

Rezoluția, propusă în comun de patru grupuri politice parlamentare, incluzându-i pe toți cei 32 de eurodeputați români, a fost adoptată cu 513 de voturi pentru, 18 împotrivă și 87 abțineri.

O dezbatere pe această temă a avut loc luni seara, când reprezentanta Comisiei Europene Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi, a spus în faţa eurodeputaţilor că revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros şi că românii au luptat în acea iarnă pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie.

Revoluţia română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier şi s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieţi omeneşti, 3.138 de răniţi grav şi peste 760 de persoane deţinute ilegal şi torturate.

 

 

 

 

 

De asemenea, folosirea forţei împotriva poporului român în decembrie 1989 a afectat în mod dureros întreaga societate din România, iar identificarea autorilor reali ai acestor infracţiuni rămâne o problemă pentru victime, pentru familiile acestora şi pentru toţi cetăţenii români, se aminteşte în text.

Statului român i se reproşează în acest document,  că a întârziat inutil stabilirea şi aflarea adevărului, condiţie esenţială pentru garantarea dreptului victimelor şi al moştenitorilor acestora de a obţine despăgubiri şi compensaţii echitabile, autorităţile naţionale nereuşind să acţioneze cu diligenţa necesară impusă de normele internaţionale privind drepturile omului.

Textul rezoluției aduce un omagiu tuturor victimelor revoluției din decembrie 1989 și recunoaște sacrificiul manifestanților pașnici, deschizând drumul către democrație, stat de drept și economie de piață, precum și către integrarea euro-atlantică a României.

 

Conform textului rezoluţiei, Parlamentul European comemorează şi aduce un omagiu victimelor revoluţiei din decembrie 1989, precum şi familiilor lor, care şi-au sacrificat viaţa pentru a pune capăt dictaturii totalitare din România, subliniind faptul că sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a permis tranziţia României către democraţie, statul de drept, economia de piaţă, precum şi integrarea sa ulterioară în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană.

Prin rezoluţia adoptată  Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată, transmite Agerpes.