CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROPAGANDA ”MOLDOVENISTĂ” NU ARE HABAR CĂ MOLDOVENII DOMNITORULUI VASILE LUPU VORBEAU ROMÂNEȘTE. VIDEO 

 

PROPAGANDA MOLDOVENISTĂ NU REZISTĂ

În timpul domniei domnului moldovean lui Vasile Lupu a apărut de sub tipar ,  

„Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu dzisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și Domnul Țărâi Moldovei, di în multe scripturi tâlmăcită di în limba ilenească, pre limba româniască. În Tipariul Domnesc s-au tipărit în mănâstirea a Trei S(fe)ti(te)le în Iași, de la Hristos 1646”, primul cod de legi tipărit în limba română.

Aceasta a fost împărțită în două mari capitole.

Primul, alcătuit din 253 de articole, făcea referire la legile agrare bizantine din secolul al VIII-lea.

Al doilea, care conținea 1.160 de paragrafe, aducea în discuție modul de judecată și pedeapsa celor care săvârșeau furtul, uciderea, sudalma și chiar bigamia.

În timpul domniei sale, Vasile Lupu a înlocuit limba slavonă, folosită în biserici și la curtea domnească cu limba română. Vizionar fiind, Vasile Lupu a sprijinit viața culturală și religioasă a Moldovei, iar în perioada celor 19 ani de ocârmuire, a luat ființă, în 1640, Colegiul Latin de la Iași. În tiparnița de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, ctitorită tot de domnitorul Moldovei, a fost tipărită și „Pravila lui Vasile Lupu”. Codul prevedea norme de drept civil, vamal, fiscal, medicină legală și drept canonic.

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir despre „Pravila lui Vasile Lupu”

„(…) Dar, pentru că aceste obiceiuri nu sunt scrise și au fost adesea răstălmăcite de către judecătorii cumpărați și folosite ca să sprijine strâmbătatea, Vasile Lupu Albanezul, domn al Moldovei, în veacul trecut a pus oameni cinstiți și cunoscând legile țării să adune laolaltă toate legile scrise și nescrise, alcătuindu-se din ele un codice deosebit de legi, rămas și astăzi călăuza judecătorilor din Moldova pentru împărțirea dreptății.(…) O carte osebită de legi cari și până în ziua de astăzi este pentru judecătorii Moldovei ața dreptății după care judecă drept”.

 

Pravila lui Vasile Lupu s-a folosit în Moldova până în primii ani ai secolului al XIX-lea, deci mai bine de 150 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

31/07/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Evanghelia învățătoare din 1642, prima cazanie în limba română tipărită la Mănăstirea Govora de Biserica ortodoxă a Ţării Româneşti

 

 

 

În epoca domniilor lui Matei Basarab (1632-1654), în Țara Românească, și Vasile Lupu (1634-1653), în Moldova, asistăm la un adevărat proces de „renaștere” culturală, între altele prin reluarea activității tipografice, întrerupte la sfârșitul secolului al XVI-lea, și prin publicarea primelor cărți în limba română cu girul Bisericii ortodoxe. 

În această perioadă sunt tipărite, sub auspiciile ortodoxiei, primele pravile (coduri juridice) și primele cazanii (sau culegeri de predici) în limba română, precum și primele cărți de cult cu indicațiile tipiconale (indicațiile de „regie” adresate preoților) transpuse, de asemenea, din slavonă în românește.

Seria tipăriturilor muntenești în limba română se deschide la Mănăstirea Govora, unde va apărea, în 1640, așa numita Pravilă de la Govora.

De sub teascurile aceleiași tipografii va ieși și următoarea carte, Evanghelia învățătoare sau cazania, în 1642.

Aceasta este prima cazanie românească publicată de Biserica ortodoxe, precedând cu un an apariția Cazaniei mitropolitului Varlaam al Moldovei.

Putem vorbi acum de începutul procesului de naționalizare a serviciului divin.

Acest început se face în contextul în care tot mai puțini preoți români înțelegeau limba slavonă, în care erau totuși obligați să slujească în conformitate cu tradiția limbilor de cult considerate sacre.

Pe de altă parte, se urmărea ca prin introducerea parțială a limbii române în cărțile de slujbă ortodoxe să se contracareze influența cărților de propagandă calvină traduse și tipărite în limba română în Transilvania.

De aceea, logofătul Udriște Năsturel – cumnatul domnitorului, prefațatorul cărții și cel care a revizuit textul traducerii – scrie în predoslovia Cazaniei de la Govora:

„Încă văzui în neamul nostru mulți unii ca aceia, oameni de amândoaoă ceatele, proști și sufletești, carii pentru neștiința se depărtară cu învățături striine și cu proastă și scurtă mintea lor răzlușindu-se (n.n. „rătăcindu-se”) den credința adevărată protivnică besearecii lui Dumnezeu, cu ereticii împreunându-se”[1].

Traducătorul Evangheliei învățătoare,din 1642, este ieromonahul Silvestru, egumenul Mănăstirii Govora, același care a tradus și o parte din Noului Testament (Bălgrad/Alba Iulia, 1648).

Dacă ne luăm după anul în care a fost scrisă predoslovia, 1638-1639, rezultă că imprimarea cărții a durat mai bine de trei ani (anul apariței, 1642, fiind indicat pe foaia de titlu).

Titlul complet al lucrării este Evanghelie învățătoare sau cazanie preste duminecile anului și la praznice gospodski (n.n. sl, „domnești”) și la alți sfinți mari. Predicile sunt traduse după Evanghelia învățătoare (Rohmaniv, 1619) a ucraineanului Kiril Trankvillion Stavrovețki.

Cuprinsul volumului indicat pe foaia de titlu (reproducând-o pe cea a originalului ucrainean) nu corespunde totuși cu conținutul efectiv al Cazaniei românești.

Aceasta din urmă cuprinde doar predicile duminicale începând cuprima Duminică a Triodului (a vameșului și a fariseului) și ajungînd doar pâna la Duminica Tuturor Sfinților, și aceasta în nu mai puțin de 616 pagini.

Pentru a acoperi tot conținutul anunțat ar mai fi fost nevoie de încă patru volume de dimensiuni similare celui tipărit [2].

Predicile au următoarea structură: un exordium (o introducere), pericopa evanghelică (citatul din Evanghelie care se citește la sfârșitul slujbei) a duminicii respective și interpretarea pericopei împărțită, de cele mai multe ori, în două părți distincte.

Textele, foarte lungi, sunt presărate cu numeroase accente de polemică anticalvină.

Cuprinsul Cazaniei de la Govora va fi reluat și retipărit, doi ani mai târziu, în 1644, la Mănăstirea Dealu, unde se transportase între timp materialul tipografic de la Govora.

În această a doua ediție a Evangheliei învățătoare, conținutul anunțat pe foaia de titlu este, de această dată, respectat prin imprimarea în continuarea textelor din volumul de la Govora a părții corespunzătoare din Cazania lui Varlaam (Iași, 1643), cu predici mai scurte, mai simple și mai clare.

 

 

[1]Evanghelie învățătoare sau cazanie, Govora, 1642, p. III (nenumerotată).

[2]Vezi Alin-Mihai Gherman, Câteva considerații despre Evanghelia învățătoare (Cazania)de la Govora, 1642, în vol. In honorem. Cătălina Velculescu la aniversară, București, Ed. Paideia, 2012, p. 149.

 

 

 

Sursa: 

http://www.tipariturivechi.ro prin Timpul md.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/21/ziua-de-21-septembrie-in-istoria-romanilor/

21/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Atenţie la pravilele cele vechi! Glava 23 din Pravila lui Vasile Lupu: „Cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip”

 

 

Ce prevedeau pravilele cele vechi ?

Bărbatul avea voie să-şi pedepsească legal nevasta, însă „cu măsură şi fără vrăjmăşie“ : „după deală ce va fi făcut, şi atunce cu măsură, cu blândeaţe, iară nu cu vrăjmăşie”.

„Poate să îndirepteadze şi să cearte bărbatul pre muiare-ş, pre lucru adevărat şi pre direptate, iară nu cu înşelăciune şi fără de cale şi încă să o bată şi când va fi cu vină, după deală ce va fi făcut, şi atunce cu măsură”

În situaţii extreme, când era înşelat sau victimă a unei tentative de asasinat, bărbatul avea dreptul să-şi lege cu fiare nevasta.

Pravila lui Vasile Lupu este considerată a fi una dintre primele scrieri care stabileau pedepse pentru diverse fapte ilicite comise în zona Moldovei. Lucrarea conţinea şi un capitol destinat acelor situaţii în care soţii aveau dreptul să-şi pedepsească soţiile.

În Pravila domnitorului moldovean erau tolerate sancţiunile fizice aplicate de bărbat asupra soţiei sale, cu condiţia să nu fie vorba de „vrăjmaşie”.

Documentul stabileşte un set de reguli pe care bărbatul trebuia să le respecte atunci când îşi pedepsea nevasta.

De pildă, soţul avea dreptul să-i aplice o corecţie partenerei de viaţă atunci când aceasta era vinovată de ceva, în opinia soţului ei. Însă şi atunci cu măsură, deoarece pravila prevedea că femeia trebuie bătută „fără vrăjmaşie şi cu multă măsură”, în caz contrar femeia avea dreptul de a cere desfacerea căsătoriei.

Ultima reglementare o apăra pe femeie de abuzuri: „Muiarea poate să să desparţă de bărbatul său sângură, cu putearea ei, când o va bate des şi fără vină; şi daca să vor despărţi, să cade să o hrănească bărbatul şi să o îmbrace, cum să cade”, după cum se arată în pravilă.

În cazul în care îl înşela sau era prinsă planuind moartea bărbatului, femeia putea fi pusă de bărbatul ei în temniţă sau legată cu fiare.

 

 

 

„Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe...” (Iași, 1646)Pravila lui Vasile Lupu 1

 

 Foto: Pravila lui Vasile Lupu, „Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe…” (Iași, 1646)

 

 

Iată şi capitolul referitor la „cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip”, aşa cum era scris în Pravila lui Vasile Lupu în  Glava 23:

„Cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip”

„1. Poate să îndirepteadze şi să cearte bărbatul pre muiare-ş, pre lucru adevărat şi pre direptate, iară nu cu înşelăciune şi fără de cale şi încă să o bată când va fi cu vină, după deală ce va fi făcut, şi atunce cu măsură, să nu o prea treacă, cu blândeaţe, iară nu cu vrăjmăşie, fără vină şi fără ispravă.

2. Doaă lucruri oarecari sprijinesc pre bărbat să nu să cearte, cându-ş va bate muiarea: când o va fi bătut pre vina ei; a dooa, când o va bate puţinel.

Pentru că de o va bate fără vină sau când o va bate cu vrăjmăşie, să va certa şi mai vârtos când va fi vina micşoară; iară de va fi vina mare, ce să dzice, de o va afla în vreun lucru de-a preacurviei, sau de o va găsi făcând vreun vicleşug spre moartea lui, atunce macar cu ce vrăjmăşie o va bate, nu să va certa întru nemică de la giudeţ.

3. Muiarea ce o bate bărbatul cu vrăjmăşie şi mult fără de măsură, poate să-ş ceară la giudeţ să să desparţă; iară să cade să fie despărţeala cu leage, să fie bătaia aşea de mare şi într-acesta chip, cât să stea lucrul în cumpănă, de va fi vie, de nu să va despărţi de dânsî; pentru că de va fi bătaia micşoară, nu să vor despărţi.

4. Cela ce va fi vrăjmaş şi cumplit spre muiarea lui, bătându-o fără de vină, sau o va bate cu vrăjmăşie pentru puţintea vină, să va certa într-aceasta chip: să piardză a treia parte den darurile ce-i va fi dăruit muiarea; iară de nu-i va fi dat daruri, să va certa să dea muerii sale a patra parte de câtu-i va fi dzeastrea. Aceasta iaste, când nu vor mai treace dzeastrele de trei sute de galbeni; iară de vor fi dzeastrele mai mult, atunce-i va da numai o sută de galbeni, şi dzeastrele fie cât ştie.

5. Muiarea poate să să desparţă de bărbatul săusângură, cu putearea ei, când o va bate des şi fără vină; şi daca să vor despărţi, să cade să o hrănească bărbatul şi să o îmbrace, cum să cade.

6. Fără de măsură şi cum nu să cade şi cu vrăjmăşie să cheamă bătaia, când să face cu toiagul şi mai vârtos când să va svărâma lemnul, sau să facă cu acesta rane să margă sânge, sau când o va lovi cu lemnul în obraz, sau în cap: atunce de pururea să va certa bărbatul pentru vrăjmăşia lui.

7. Bărbatul poate să-ş bată muiarea cu măsură pentru vina ei, macar de are avea şi zapis să nu o bată.

8. Nu să cheamă bărbatul vrăjmaş muerii sale, de o va bate numai o dată. Iară de o va bate de pururea şi de mai multe ori, fără de vină, atunce să dzice că iaste cu vrăjmăşie asupra ei.

9. De-ş va bate neştine muiarea cu pumnul, sau cu palma, nu să cheamă că iaste cu vrăjmăşie asupra ei, de o are bate cât de mult şi de des.

10. Bărbatul poate să-ş pue muiarea în hiară, sau să o închidză, cum are fi în temniţă, numai pentru doaă vine: dece, una iaste cându o va afla făcând preacurvie, iară a dooa când o va găsi că-i face hicleşug să-l omoară; iară dirept alte vine nu va putea, nici să o închidză, nice să o bage în here.”

 

Sursă :

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/tag/pravila-lui-vasile-lupu/

imagini: www.dacoromanica.ro

01/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: