O epistolă datată 28 iulie 1944 a trădătorului comunist Valter Roman către comisia Litvinov

Foto: Valter Roman, născut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea – d.11 noiembrie 1983), militant și politician comunist român de origine evreiască, tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.

 

Ar fi fost recrutat în mișcarea comunistă  în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia. După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman.

Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic ”Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței”.

În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă.

În cursul războiului a fost rănit , iar după ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi.

În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), sub comanda generalului Mihail Lascăr.

A plecat pe frontul antiromânesc , chiar dacă era cetățean al României aflate în război cu URSS, fapt care constituia o crimă de înaltă trădare.

A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul „Steaua roșie”. Sub ocupația sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost ridicat în gradul de general-maior în armata română, fiind unul dintre artizanii comunişti ai  propagandei în Armată, cu toate că era inginer.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.

În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat din funcții odată cu îndepărtarea „grupului Luca-Pauker-Georgescu”).

Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost „marginalizat” de regim.

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta.

După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov, vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București.

Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria, judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei, scrie Wikipedia.ro

 

 

 

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.

Fostul prim ministru Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând că, dimpotrivă, tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.

 

 

 

Epistola lui Valter Roman  – funcţionar şi membru PCR în ilegalitate – către comisia Litvinov, datată 28 iulie 1944

 

Într-o epistolă a lui Valter Roman (1) membru PCR în ilegalitate – către comisia Litvinov, datată 28 iulie 1944 ,  acesta afirma: 

„Având în vedere complexitatea şi caracterul particular al întregii probleme transilvane sunt de părere că rezolvarea cea mai potrivită pentru perioada dată (de după război) este constituirea unui Ardeal independent atât de România, cât şi de Ungaria, care s-ar întinde de la Tisa până la Carpaţi, iar graniţele acestuia ar fi garantate de Uniunea Sovietică, Anglia şi Statele Unite” (sublinierea noastră). Îşi motiva propunerea prin faptul că „ambele ţări pretendente la teritoriul Transilvaniei au luat parte într-o măsură aproape egală la războiul de jaf al lui Hitler”.

Printre celelalte motivaţii găsim convieţuirea în regiune a mai multor etnii, dezvoltarea economică, bogăţia resurselor naturale, faptul că autonomia are aici tradiţii istorice şi că „a fost întotdeauna cea mai progresivă parte de ţară şi atunci când a aparţinut Ungariei, şi atunci când făcea parte din România. (…)

Mişcarea muncitorească a fost mai puternică aici decât în Ungaria sau România”.

La sfârşitul scrisorii preciza: „Pe baza acestor considerente socotesc reluarea ideii Transilvaniei autonome – ca o decizie provizorie şi tranzitorie – reală şi actuală, deoarece concordă cu interesele dezvoltării progresive, atât în ceea ce priveşte România, cât şi Ungaria. (O rezolvare definitivă poate fi imaginată doar în cadrul regimului sovietic constituit în Bazinul Dunării)”

……………………………………………

Note:

 

(1)  –  Valter Roman a fost un politician comunist evreu originar din Oradea, venit dintr-un mediu cultural maghiar (pe numele său adevărat Ernő Neulander), unul dintre conducătorii PCR care, ca militant  emigrant, a activat în cadrul Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste până la dizolvarea organizaţiei. Mai târziu a lucrat în Institutul 205, care funcţiona pe lângă CC al PC(b) S, considerat succesorul Cominternului.

Scrisoarea a fost  publicată de Islamov, Tofik: Levél Petre Romanhoz [Scrisoare către Petre
Roman], Provincia, 2000, octombrie, p. 4–5.

Fragmentul de mai sus apare la pagina 18-19 în lucrarea

AUTONOMIŞTI ŞI CENTRALIŞTI.
ENIGMELE UNOR DECIZII ISTORICE.
TRANSILVANIA DE NORD DIN SEPTEMBRIE 1944 PÂNĂ ÎN MARTIE 1945
Cluj-Napoca: Fundaţia CRDE, 2008

Ce s-a întâmplat în toamna lui 1944 la Budapesta, după 23 august al nostru ?!

 

 

 

Aşa va place istoria? 

 

 

 

Ce s-a întâmplat în toamna lui 1944, la Budapesta, după 23 august al nostru!

Chiar nu ştiţi?!

 S-a produs atunci unul dintre cele mai penibile momente din istoria Ungariei, săraci vecinii noştri!

 

 

 

Foto: Amiralul Horthy, conducătorul Ungariei

 

 

Amiralul fără flotă (unii spun că nu ştia nici să înoate), după ce s-a consultat cu întreg guvernul şi cu tot parlamentul ungar, a ieşit pe postul de radio şi a declarat solemn şi marţial că Ungaria iese din război, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, părăsindu-şi aliaţii, adică pe nemţi.

Pe «aliatul german» aşadar.

Deci ce a făcut Mihai al nostru la 23 august, Horthy a făcut in octombrie …

Iar apoi a urmat episodul care, dacă eşti bine crescut, nu te apuci să-l aminteşti unui prieten sau chiar duşman, ungur.

 Dar să o luăm pe îndelete:

 La 15 octombrie 1944 Horthy anunța oficial la radio, dupa ce negociase in secret cu ruşii,  că Ungaria ieșea din război următoarele:

„Țelul de căpătâi al Ungariei a fost politica externă. Prin pace am dorit revizuirea cel puțin parțială a Tratatului de la Trianon. Speranțele noastre în Liga Națiunilor au rămas neîmplinite.

La începutul crizei mondiale, Ungaria nu a avut intenția să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenție agresivă împotriva Republicii Cehoslovacia, Ungaria nu a dorit realipirea prin război a teritoriilor.

Noi am intrat în Bácska  (Bacika, partea de vest a Voivodinei) „numai după prăbușirea statului Iugoslavia.

Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axei privind teritoriile luate de România în 1919.

Ungaria a fost forțată să intre în război împotriva Aliaților.

Noi nu am dorit să ridicăm ambiția noastră prin putere și nu am avut intenția să ocupăm de la nimeni nici măcar un metru pătrat.

Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernele sunt responsabile pentru destinul lor.

Cum zicea Bismarck, „Nu există o națiune care se sacrifică pe altarul alianțelor”.

Aceasta este consecința responsabilității istoriei mele.
În martie anul acesta führerul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce privește repatrierea armatei maghiare – un subiect ridicat de mine.

El m-a informat că Ungaria va fi ocupată de forțe germane. Germania a invadat Ungaria.

Au arestat cetățeni unguri și membri din parlament, și pe ministrul de interne al guvernului, au violat suveranitatea maghiară. Mi-au cerut să desemnez un guvern care se bucură de încrederea Germaniei, guvernul Döme Sztójay.

Germania nu s-a ținut de cuvânt.

Sub ocupația germană, Gestapoul a tratat problema evreiască în manieră incompatibilă cu normele umane. Locotenentul Szilárd Bakay, comandantul Budapestei a fost atacat și scos din funcție de agenții germani (…).

Avioanele germane au lansat parașutiști împotriva guvernului. Am primit informații că trupele progermane intenționau să forțeze politica și să răstoarne guvernul nostru pe care l-am desemnat, iar teritoriul Ungariei să devină teatru al operațiunilor Reichului.

M-am decis să-mi apăr Ungaria chiar împotriva aliatului german. Nu permit ca națiunii ungare să-i fie luate libertatea și independența. Am informat reprezentanții al Reichului despre armistițiul militar!”(Admiral Nicholas Horthy Memoirs.”

  Hitler care aflase de discuţiile ungurilor cu sovieticii,  îi ordonase cu o zi înainte comandantului de paraşutisti  Otto Skorzeny, cel care il eliberase din detenţie pe Mussolini, după capitularea Italiei în 1943, să plece în Ungaria cu o misiune specială.

 

 

 

 

Comandoul special condus de Skorzeny a dus la îndeplinire operațiunea Panzerfaust: a intrat în Budapesta cu 42 de tancuri din clasa Tiger („Tigru”) și cu unitatea Goliath.

La 16 octombrie 1944, Horthy a fost capturat în palatul regal din Buda, fiind forțat de nemti să revoce armistițiul și să abdice o zi mai târziu.

Miklós, fiul lui Horthy, a fost arestat în aceeași zi și folosit drept ostatec de către Gestapo.

Au fost de ajuns un avion, unul singur, care a zburat deasupra Budapestei şi din care a fost lansat un comando cu cateva zeci de  paraşutişti, si cateva tancuri,  ca să aresteze tot guvernul Ungariei, tot parlamentul şi pe însuşi amiralul lui peşte, punând astfel capăt  în câteva ceasuri, acelui 23 august unguresc.

Horthy a petrecut restul războiului împreună cu familia sub strictă pază SS, rupt de lumea exterioară în castelul Hirschberg din Bavaria.

În ciuda ordinului dat de Heinrich Himmler către sfârșitul războiului pentru executarea familiei Horthy, acesta nu a fost dus la împlinire.

Horthy fost arestat de către americani, în mai 1945.

 

 

 

 

 

  

 

 

Foto: Lt. col. Otto Skorzeny, comandantul comandoului de paraşutisti germani care a lichidat încercarea Ungariei lui Horthy de a întoarce armele împotriva Germaniei naziste.

 

 

Precum se vede, au încercat şi ungurii lui Horthy, dar nu i-a ţinut cureaua să facă şi ei un 23 august ca lumea !

Iar nereuşita asta, unii o numesc fidelitate !

La Budapesta s-au pus de acord să trădeze toţi miniştrii şi toţi parlamentarii, în frunte cu şeful statului !

 Horthy  are acum statui în toata Ungaria…

În concluzie, notaţi-vă în agendă:  conducătorii ungurilor, au încercat  să părăsească aliatul german, dar două plutoane de nemţi au fost suficiente ca să-i cuminţească şi să spulbere veleităţile de independenţă sau ce va mai fi fost în capul lui Horthy and company.

Nici vorbă de fidelitate în comportamentul Budapestei.

Totul a semănat cu o operetă, cu un vodevil, drept care nici sancţiunea germanilor nu a fost prea severă. Se pare că nimeni nu a murit, nimeni nu a fost rănit măcar. Comédie în toată regula!…

Eu am o explicaţie: se pare că la Moscova Stalin i-a cerut lui Litvinov un răspuns la întrebarea ce facem cu Transilvania la sfârşitul războiului?

Cui o dăm, României sau Ungariei?

Propunerea lui Litvinov: o dăm celor care întorc primii armele împotriva Germaniei.

Propunerea i-a plăcut lui Stalin şi a aprobat-o spre a fi aplicată la momentul potrivit.

Dincolo de orice speculaţie şi alte ipoteze, există o certitudine …sigură: încercarea nereuşită de a trăda, nu se numeşte fidelitate.

Post scriptum.

Mai rămâne întrebarea: cine a informat Budapesta despre cele decise la Moscova? Stalin, Litvinov sau Valter Roman?

Dacă este adevărat, cum pretind unii istorici, că Valter Roman la un moment dat, imediat după 23 august 1944, ar fi susţinut în faţa sovieticilor ideea ca Transilvania să se constituie într-un stat de sine stătător, atunci întrebarea noastră şi-a găsit răspunsul.

 

 

Surse: prof. Ion Coja, site personal  si  Wikipedia.ro

 

Aşa va place istoria? Ce s-a întâmplat in toamna lui 1944 la Budapesta, dupa lovitura de la 23 august din Romania? VIDEO.

 

 

 

Ce s-a întâmplat în toamna lui 1944, la Budapesta, dupa 23 august al nostru!

Chiar nu ştiţi?!

 S-a produs atunci unul dintre cele mai penibile momente din istoria Ungariei, săraci vecinii noştri!

Nici când au fost alungaţi ocupanţii turci din Ungaria, după un secol şi jumătate de paşalâc, scurs fără ca ungurii să mişte în front măcar un deget, ruşinea nu a fost aşa de mare, deşi a fost tare jenant pentru istoricii de mai târziu, că în armata eliberatoare austriacă nu a mărşăluit victorios nici picior de maghiar !…

Şi totuşi în 1944 ruşinea a fost şi mai mare, căci s-a logodit cu penibilul situaţiei în care i-a pus Horthy pe bieţii unguri…

 

 

 

 

Foto: Amiralul Horthy al Ungariei

 

 

Amiralul fără flotă (unii spun că nu ştia nici să înoate), după ce s-a consultat cu întreg guvernul şi cu tot parlamentul ungar, a ieşit pe postul de radio şi a declarat solemn şi marţial că Ungaria iese din război, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, părăsindu-şi aliaţii, adică pe nemţi.

Pe «aliatul german» aşadar.

Deci ce a făcut Mihai al nostru la 23 august, Horthy a făcut in octombrie …

Iar apoi a urmat episodul care, dacă eşti bine crescut, nu te apuci să-l aminteşti unui prieten sau chiar duşman, ungur.

Adică a urmat, ca şi in Romania la 23 august, replica Germaniei, a armatei cu care fusesem aliati până deunăzi.

Bucureştiul a fost bombardat, s-au dat luptele de la Băneasa şi din alte filme de-ale lui Sergiu Nicolaescu, dar, una peste alta, respinşi şi suferind pierderi grele, nemţii au fost nevoiţi să accepte situaţia şi să se retragă. Cu victime, nu puţine, de-o parte şi de alta.

Asta în august, în România, la Bucureşti. La Budapesta,tot aşa, nemţii au reacţionat când s-au văzut trădaţi. Cum?

 La 15 octombrie 1944 Horthy anunța oficial la radio, dupa ce negociase in secret cu rusii,  că Ungaria ieșea din război, însă Hitler afland de discutiile ungurilor cu sovieticii,  îi ordonase cu o zi înainte comandantului de parasutisti  Otto Skorzeny, cel care il eliberase din detentie pe Mussolini, dupa capitularea Italiei in 1943, să plece în Ungaria cu o misiune specială.

In ziua de  15 octombrie 1944 Horthy anunța la radio următoarele: „Țelul de căpătâi al Ungariei a fost politica externă. Prin pace am dorit revizuirea cel puțin parțială a Tratatului de la Trianon. Speranțele noastre în Liga Națiunilor au rămas neîmplinite.

La începutul crizei mondiale, Ungaria nu a avut intenția să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenție agresivă împotriva Republicii Cehoslovacia, Ungaria nu a dorit realipirea prin război a teritoriilor.

Noi am intrat în Bácska  (Bacika, partea de vest a Voivodinei) „numai după prăbușirea statului Iugoslavia. Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axei privind teritoriile luate de România în 1919. Ungaria a fost forțată să intre în război împotriva Aliaților.

Noi nu am dorit să ridicăm ambiția noastră prin putere și nu am avut intenția să ocupăm de la nimeni nici măcar un metru pătrat. Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernele sunt responsabile pentru destinul lor. Cum zicea Bismarck, „Nu există o națiune care se sacrifică pe altarul alianțelor”.

Aceasta este consecința responsabilității istoriei mele.
În martie anul acesta führerul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce privește repatrierea armatei maghiare – un subiect ridicat de mine. El m-a informat că Ungaria va fi ocupată de forțe germane. Germania a invadat Ungaria.

Au arestat cetățeni unguri și membri din parlament, și pe ministrul de interne al guvernului, au violat suveranitatea maghiară. Mi-au cerut să desemnez un guvern care se bucură de încrederea Germaniei, guvernul Döme Sztójay. Germania nu s-a ținut de cuvânt.

Sub ocupația germană, Gestapoul a tratat problema evreiască în manieră incompatibilă cu normele umane. Locotenentul Szilárd Bakay, comandantul Budapestei a fost atacat și scos din funcție de agenții germani (…).

Avioanele germane au lansat parașutiști împotriva guvernului. Am primit informații că trupele progermane intenționau să forțeze politica și să răstoarne guvernul nostru pe care l-am desemnat, iar teritoriul Ungariei să devină teatru al operațiunilor Reichului.

M-am decis să-mi apăr Ungaria chiar împotriva aliatului german. Nu permit ca națiunii ungare să-i fie luate libertatea și independența. Am informat reprezentanții al Reichului despre armistițiul militar!”(Admiral Nicholas Horthy Memoirs.”

Comandoul special condus de Skorzeny a dus la îndeplinire operațiunea Panzerfaust: a intrat în Budapesta cu 42 de tancuri din clasa Tiger („Tigru”) și cu unitatea Goliath.

La 16 octombrie 1944, Horthy a fost capturat în palatul regal din Buda, fiind forțat de nemti să revoce armistițiul și să abdice o zi mai târziu.

Miklós, fiul lui Horthy, a fost arestat în aceeași zi și folosit drept ostatec de către Gestapo.

Au fost de ajuns un avion, unul singur, care a zburat deasupra Budapestei şi din care a fost lansat un comando cu cateva zeci de  paraşutişti, si cateva tancuri,  ca să aresteze tot guvernul Ungariei, tot parlamentul şi pe însuşi amiralul lui peşte, punând astfel capăt  în câteva ceasuri, acelui 23 august unguresc.

Horthy a petrecut restul războiului împreună cu familia sub strictă pază SS, rupt de lumea exterioară în castelul Hirschberg din Bavaria. În ciuda ordinului dat de Heinrich Himmler către sfârșitul războiului pentru executarea familiei Horthy, acesta nu a fost dus la împlinire.

Horthy fost arestat de către americani, în mai 1945.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Otto Skorzeny, comandantul parasutistilor germani care a lichidat incercarea  lui Horthy de a  intoarce armele impotriva Germaniei.

 

 

Precum se vede, au încercat şi ungurii lui Horthy, dar nu i-a ţinut cureaua să facă şi ei un 23 august ca lumea !

Iar nereuşita asta, unii o numesc fidelitate !

În plus, la Bucureşti actul de «trădare» a aliatului german ar fi  fost , opera nefericită şi ruşinoasă a unui grupuscul de veleitari năuci, a unui mic complot ticălos.A unei lovituri laşe de palat!

Pe când la Budapesta s-au pus de acord să trădeze toţi miniştrii şi toţi parlamentarii, în frunte cu şeful statului !

E ca şi când la Bucureşti 23 august ar fi fost organizat de Ion Antonescu însuşi ! Bietul Antonescu, care a plătit cu capul pentru cuvîntul dat de care nu a conceput să se dezică!

S-a dezis Horthy şi are acum statui în toata Ungaria…

În concluzie, notaţi-vă în agendă: au încercat  conducătorii ungurilor, să fie infideli faţă de aliatul german, dar două plutoane de nemţi au fost suficiente ca să-i cuminţească şi să spulbere veleităţile de independenţă sau ce va mai fi fost în capul lui Horthy and company.

Nici vorbă de fidelitate în comportamentul Budapestei, ci de cu totul altceva, mi-e ruşine de ruşinea ungurilor, ca să-i zic pe nume…

Acum, dacă tot veni vorba, s-o ducem până la capăt, întrebându-ne cu seriozitate ce a vrut de fapt Horthy, când era pentru toată lumea evident că nu avea nici o şansă de reuşită.

Totul a semănat cu o operetă, cu un vodevil, drept care nici sancţiunea germanilor nu a fost prea severă. Se pare că nimeni nu a murit, nimeni nu a fost rănit măcar. Comédie în toată regula!…

Eu am o explicaţie: se pare că la Moscova Stalin i-a cerut lui Litvinov un răspuns la întrebarea ce facem cu Transilvania la sfârşitul războiului?

Cui o dăm, României sau Ungariei?

Propunerea lui Litvinov: o dăm celor care întorc primii armele împotriva Germaniei.

Propunerea i-a plăcut lui Stalin şi a aprobat-o spre a fi aplicată la momentul potrivit.

Unii spun că ideea i-ar fi aparţinut lui Valter Roman, rezident la Moscova pe vremea aceea.

 Este evident însă, din cele petrecute la Budapesta în martie 1944, că Horthy şi ai săi au aflat de această decizie a Moscovei şi au încercat să fie ei «primii».

Măcar aşa, de ochii lumii, să bifeze că au făcut-o, dar nu le-a mers…
Dincolo de orice speculaţie şi alte ipoteze, există o certitudine …sigură: încercarea nereuşită de a trăda, nu se numeşte fidelitate prostească.

Post scriptum.

Mai rămâne întrebarea: cine a informat Budapesta despre cele decise la Moscova? Stalin, Litvinov sau Valter Roman?

Dacă este adevărat, cum pretind unii istorici, că Valter Roman la un moment dat, imediat după 23 august 1944, ar fi susţinut ideea ca Transilvania să se constituie într-un stat de sine stătător, atunci întrebarea noastră şi-a găsit răspunsul.

 

 

Surse: prof. Ion Coja, site personal  si  Wikipedia.ro

 

 

Nota:

După 1990, având acces la arhivele KGB vreme de câteva săptămâni, istoricul Gheorghe Buzatu a descoperit, printre alte ticăloșii cominterniste, și actul de trădare săvârșit de Valter Roman, tatăl lui Petre Roman: în 1945-46 a insistat pe lângă Litvinov (adjunct al ministrului de externe sovietic) și pe lângă Stalin, ca Transilvania să nu revină la România, ci să se constituie ca stat independent!

Asta după ce a eșuat în încercarea de a face ca Ungaria să capete, la sfârșitul războiului, întreaga Transilvanie…

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată clar că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.
Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic, spunând ca tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.

A fost un patriot, nu-i asa !