1842 – Este înfințată poliția secretă (servicul secret) – Regulamentul Organic, care este prima lege cu caracter unitar pentru Principatele Moldova și Tara Romanească, prevedea organizarea structurilor naționale de apărare, ordine internă și siguranță a statului.
Astfel, in 1842 este înfințată poliția secretă – serviciul secret atestată documentar în orașele Brăila și Galați, ulterior și în alte reședinte de județ ca principal organ de informații/contrainformații/contraspionaj al statului în subordinea Ministerului de Interne.
1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.
1874 – Serviciul Secret de la Ministerul de Interne este transformat în Biroul de Urmăriri și Informațiuni (la Prefectura Poliției Capitalei ) devenind astfel un Serviciu de Siguranța Generală a Statului.
1890-1891 – Legea prevede apariția agenților și a comisarilor specializați în Poliția de siguranță generală a statului.
1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat biroul Siguranţei Generale, devenit apoi Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului.
1897 – De la 1 aprilie în fiecare oraș reședință de județ sunt creeate în secret Birourile de Siguranță Generală conduse de agenți speciali de siguranță (acoperiți ).
1897, 20 iunie – Înfințarea la Marele Stat Major al Armatei Române a Serviciului de Informațiuni și Contrsspionaj mixt .
1897, 10 iulie este emis Ordinul Circular nr. 18231, un fel de regulament de organizare și funționare a Serviciului d einformațiuni, contrainformații și contraspionaj al statului. ( Sorin Aparaschivei op. Cit p. 33- 34 ).
1908, 24 martie – Se înfințează Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale a .Statului . Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.
1910, 22 mai – Este înfințat Servicul de Contraspionaj Militar de pe langă Direția Poliției și Siguranței Generale ( adică o structură mixtă civilo- militară).
1913, 13 ianuarie – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.
1914, aprilie – Serviciul Secret creat de Mihai Moruzov este suprimat , organele sale de căutare fiind încorporate în noul Serviciu Special Central al Marelui Stat Major.
1914, octombrie – Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale și Marele Stat Major al Armatei Române refac Servicul Comun de Contraspionaj.
1916 – Marele Cartier General al Armatei și Direcția Poliției și Siguranței Generale înființează pe langă corpurile de armată șase Birouri mobile de conraspionaj.
1917, martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acţiona în beneficiul armatei, a fost desfiinţat în vara anului 1920.
1917, 4 aprile – Înfințarea Serviciului de contra spionaj romano –rus pentru susținera frontului
1924, noiembrie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili „pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”, care va devenii în anul 19127 , Servicul Secret mixt al Armatei Romane .
1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.
1930, 10 iunie – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.
1931 – Este înfințat Corpul Detectivilor în locul Brigazilor de Siguranță.
1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui M. Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei şi de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.
1936 – În cadrul secției de contrainformații a Servicului Secret (S) se organizează Grupa de Contraspionaj (vezi, Sorin Aparaschivei op cit p. 55)
1937, 1 ianuarie – Intră în vigoare Codul de Justiţie Militară prin care se majorează pedepsele pentru trădare şi spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare.
1937 februarie – Se realizează primul schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).
1938, 29 martie – Decizia Ministerială nr 2200 – Servicul Secret revine la Marele Stat Major al Armatei Române.
1939, aprilie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.
1940, 8 septembrie – A fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (SSI – fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri, subordonat direct generalui Ion Antonescu, devenit conducator al Statului .
1940, 12 noiembrie – Decretul lege nr 3813, de reorganizare a Serviciului Special de Informații ramane la Președenția Consiliului de Miniștri, dar administrativ depinde de secretariatul General al Subsecariatului de Stat pentru Armata de Uscat .
1942, ianuarie – Serviciul Special de Informații se reorganizează astfel în Secția a II–a; Contrainformații se constituie Secția a IV–a Contraspionaj .
1942, 21 noiembrie – A fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.
1943, august – Este elaborat un decret-lege de reorganizare a Serviciului Special de Informaţii.
1944, 27 august – Secția a II–a comunică Serviciului Special de Informații că a reintrat în subordinea Marelui Stat Major iar la 14 septembrie 1944 este emis dccretul lege nr 1695 prin care SSI se transforma în Serviul de Informații și trece de la Președenția Consilui de Ministri la Ministerul de Război .
1944, 15 septembrie – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).
1945, 17 aprilie – Prin decretul lege 1264, Servicul de Informații revine la denumirea Serviciul Special de Informații și este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.
1945, mai – Serviciul Special de Informatii primeste o nouă organizare, contraspionajul fiind individualizat de contrainformații prin apariția Direcției a II-a Contraspionaj care se pastrează până în 1946.
1947, martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.
1948, 30 august – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii l-au avut consilierii sovietici NKVD/KGB/GRU.
1949, 23 ianuarie – A fost înfiinţată, prin Decretul nr. 25, Direcţia Generală a Miliţiei din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcţia Siguranţei Generale.
1949, 7 februarie – Jandarmeria a fost desfiinţată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.
1951, 30 martie – DGSP a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE).
1952, 20 septembrie – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.
1956, 11 iulie – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.
1958 – După retragerea trupelor sovietice se înființează ceea ce va deveni Grupa XX, un grup de ofițeri cu misiunea ultra-secretă de a depista agenții sovietici din structurile politice, militare și de securitate din România
1960-1965 – Personalul Securităţii este epurat, fiind îndepărtaţi mulţi din ofiţerii impuşi sau controlați de Moscova. Ca urmare a activității Grupei XX, unei serii de agenți sovietici din PCR i se pune în vedere să-și înceteze activitatea.
1967, 22 iulie 22 – Odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii statului (DSS), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.
1968, 4 aprilie – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.
1969 – După invazia sovietică din Cehoslovacia se înființează oficial Unitatea specială 0110 (fosta UM 0920/A) cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi spaţiul sovietic, supranimită Unitatea „Anti-KGB”. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.
Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.
Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav dar și german (anti-STASI) şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.
În 1989, UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.
1972, 9 aprilie – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).
1977, 15 decembrie – Se înființează Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) după un model și cu instructaj al serviciilor speciale ale RFG. Efective erau de 795 soldați și ofițeri în anul 1989, când, pe 24 decembrie 1989, o grupă condusă de Șeful de Stat Major din cadrul U.S.L.A., lt. col. Gheorghe Trosca, este ucisă sălbatic la ordinele agentului sovietic Nicolae Militaru în fața Ministerului Apărării Naționale. După 1990, unitatea de elită primește denumirea de Brigada Antiteroristă (AntiTero) iar în prezent numără un efectiv de circa 2000 de specialiști.
1989, 30 decembrie – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate. Este arestat Iulian Vlad, ultimul șef al DSS, iar Armata, condusă de agentul sovietic Nicolae Militaru, preia toate unitățile Departamentului Securității Statului.
SRI – Scurtă Cronologie
1990, 20 martie – Are loc operațiunea violentă maghiară de la Târgu Mureș
1990, 26 martie – Prin Decretul nr. 181 al Consiliului Provizoriu de Uniunea Națională (CPUN) a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI), instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Primul director: Virgil Măgureanu.
1990, 9 iulie – Brigada Antiteroristă, fosta USLA, intră în componența SRI.
1991, 29 iulie – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
1992, 24 februarie – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale instituţiei.
2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.
2002 – Este elaborată şi intră în vigoare Strategia de securitate naţională a României.
Alte repere cronologice:
În perioada 26 mai 1997 – decembrie 2000, funcţia de director al SRI a fost îndeplinită de Costin Georgescu.
La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției, iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.
În perioada 4 octombrie 2006 – 27 ianuarie 2015, conducerea SRI a fost asigurată de George Cristian Maior.
În 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat hotărârea privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, noua schemă de organizare intrând în vigoare în iulie 2008.
În decembrie 2010 a fost apobat un nou Regulament de Funcţionare al SRI şi o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea în prezent, iar în martie 2011, a intrat în vigoare noua viziune strategică „SRI în era informaţională” pentru perioada 2011 – 2015.
Din 3 martie 2015, directorul Serviciului Român de Informaţii este Eduard Hellvig.
Ziarul ZIUA va prezinta marturia incendiara a supravietuitorului oribilei diversiuni “Trosca”, din 23 decembrie 1989, regizata de generalul Militaru, ministrul Armatei numit de emanatul numarul “0.
Foto: Generalul – spion sovietic Nicolae Militaru
Generalul Militaru a fost pus in fruntea Armatei de catre ION ILIESCU.
Protejat de procurorii politici din Parchetul General, Ion Iliescu continua sa minta cu privire la implicarea sa in actiunile din decembrie 1989, care au umplut strazile marilor orase de sute de morti.
Nu mai departe de cateva saptamani, Ion Iliescu declara ca n-a aflat niciodata cine au fost “teroristii”, precum si faptul ca datorita actiunilor acestora el si “emanatii” sai nu ar fi reusit formarea unui centru de putere decat abia in 27 decembrie 1989 cand s-ar fi definitivat constituirea plenului CFSN.
Cotidianul „ZIUA” a publicat o noua marturie care demonstreaza ca Ion Iliescu si complicii sai cu studii la Moscova controlau in totalitate Armata, inca din 22 decembrie 1989.
Povestea asa-zisilor teroristi nu a fost decat o sinistra diversiune menita sa-i legitimeze la Putere pe “emanati”.
Cazul uciderii cu premeditare a fostului colonel Gheorghe Trosca (fost sef al statului major al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista – USLA), in seara zilei 23 decembrie 1989, in fata sediului Ministerului Apararii Nationale, demonstreaza ca oamenii pusi de Ion Iliescu in fruntea Armatei i-au omorat cu sange rece pe militarii care le stiau trecutul KGB-ist.
Dupa macel, Trosca si militarii sai au fost prezentati tarii intregi drept “teroristi”, cu ajutorul Televiziunii Romane controlata de “emanati”.
Sadismul diversiunii “Trosca”, releva modul in care unitati ale Armatei primeau ordine criminale de a mitralia fara motiv tot ce misca (civili si militari laolalta), pentru a face populatia sa creada ca “teroristii care trag din toate pozitiile” exista aievea.
Imagine:col.Gheorghe Trosca asasinat din ordinul generalui Militaru
Cateva vehicule ARO blindate (ABI), supranumite “cutii de conserve”, pline cu uslasi condusi de col. Trosca au fost chemate in fata sediului MApN de insusi generalul Nicolae Militaru, cel care a fost pus ministru al Apararii in 23 decembrie chiar de Ion Iliescu. Militaru, aflat in sediul MApN, a ordonat spulberarea ABI-urilor, dupa ce el le chemase pentru a-l apara de “teroristi”.
Ordinul efectiv de tragere a fost transmis tancurilor din fata MApN de col. Safta (avansat ulterior general) cu urmatorul text: “Nimiciti prin foc si calcare cu senile”.
Dupa ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiti de mitralierele jumelate de pe tancuri, cadavrele acestora au fost tinute in strada sase zile, cu pancarte pe care scria “teroristi” pentru ca trecatorii sa le scuipe, sa le arda cu tigara ori sa urineze pe ele. Capul colonelului Trosca, desprins de trup, a fost asezat in batjocura, cu o tigara in gura, infipt pe osia rotii unui ABI rasturnat.
Deloc intamplator, Trosca a fost ofiterul de contrainformatii care in anii ’80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus in functia de ministru) drept colaborator al fostului KGB, motiv pentru care Nicolae Ceausescu l-a trecut pe “linie moarta”.
Diversiunea Trosca a fost si o razbunare. Iliescu detinea Puterea din 22 decembrie
Constantin Isac (unul dintre revolutionarii care in 22 decembrie 1989 s-a dus la Televiziune) a nimerit in valtoarea evenimentelor printre “emanatii” lui Ion Iliescu, care se erijau in liderii Revolutiei vorbind natiunii pe micile ecrane. Isac a devenit in 22 decembrie membru al CFSN si este persoana care l-a arestat pe Ilie Ceausescu (fratele dictatorului).
El s-a aflat in primele zile de dupa fuga Ceausestilor langa Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican, dar si generalii Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai Chitac, atat la TVR, cat si la MApN.
Isac relateaza ca in ziua de 22 a ajuns de la TVR, la sediul MApN, cu o Dacie in care se mai aflau Petre Roman si generalii Voinea si Chitac. Isac arata: “In jurul orei 16.00 si-au facut aparitia, sosind de la TVR Ion Iliescu, Gelu Voican, Mihai Ispas, Mihai Montanu, cpt. Lupoi si gen. Militaru.
Dupa ce acestia au luat loc, gen. Victor Stanculescu a comunicat masurile luate pana atunci. Discutia a fost intrerupta de aparitia gen. Stefan Guse si el venind de la TVR. Intreband cum ne numim, gen. Militaru a spus ca Frontul Salvarii Nationale, fiind sustinut de Iliescu”.
Isac atesta ca la MApN s-a luat decizia ca cei prezenti sa faca parte din Consiliul FSN si sa se elibereze legitimatii de membri ai CFSN, iar conducatorul militar al Revolutiei sa fie gen. Stefan Guse (seful Marelui stat Major), dupa care echipa de la MApN s-a deplasat la sediul CC al PCR.
Aici, Iliescu a prezentat multimii, din celebrul balcon, masurile luate, dupa care s-a redactat vestita lista a CFSN in care Ion Iliescu a fost adaugat primul pe lista, la pozitia “0″.
De mentionat ca in seara zilei de 22, la TVR s-a anuntat ca gen. Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii. Constantin Isac mai declara ca in ziua urmatoare – 23 decembrie, deoarece se imprastiase la nivelul conducerii CFSN zvonul ca USLA ar lupta impotriva Revolutiei, a incercat sa dovedeasca falsitatea acestor informatii, dupa ce avut mai multe intalniri cu sefii USLA. Isac a stabilit o intalnire cu seful USLA – col. Ardeleanu (trecut si el pe lista CFSN), pentru a merge impreuna la Ministerul Apararii si a prezenta situatia reala.
Intrucat accesul spre sediul MApN era blocat de tancuri, a prezentat legitimatia de membru al CFSN si a telefonat la USLA pentru a fi preluat spre destinatia sa de un echipaj al acestei unitati. Au sosit doua ABI-uri ale USLA.
Isac s-a urcat in cel condus de col. Gheorghe Trosca. Isac nu stia la acel moment ca gen. Militaru ordonase expres ca blindatele usoare ale USLA sa fie conduse personal de Trosca, pe motiv ca trebuiau eliminati “teroristi” care trageau de la Restaurantul Orizont spre sediul MApN.
Macelul In fata sediului MApN (strajuit de numeroase tancuri) Isac relateaza ca “tancul din spatele nostru lateral stanga a tras o rafala de mitraliera. Gloantele au ciuruit ABI-u ranind doi ocupanti… Trosca a luat legatura radio cu unitatea comunicand ca se trage asupra noastra, ca avem raniti… ni s-a comunicat sa ne apropiem de tancul din fata, sa oprim sa asteptam trei semnale luminoase si apoi sa-l urmam… ni s-a semnalizat… dupa care tancul din fata noastra a tras o rafala de mitraliera, mi-am dat seama ca ne vor macelari. I-am spus lui Trosca: Stai jos ca astia ne omoara!”.
Isac mai arata ca supravietuitorii, printre care si Trosca au coborat repede din blindate, pentru a se pune la fereala in unghiul mort de tragere al tancului, iar el a scapat de lumina reflectoarelor, a fugit dupa un bloc, si s-a ascuns sub o Skoda, unde a stat nemiscat o parte din noapte, fara sa fie dibuit de militarii inarmati trimisi sa-l caute.
A doua zi, dupa ce i s-a acordat ajutor medical la o policlinica pentru ranile suferite, a revenit la locul faptei: “ABI-urile era asezate impreuna, desi ele se aflasera cam la 20 m unul de altul, indreptate catre MApN, cu inscrisul <<Teroristi>>.
Trosca impreuna cu inca doua cadavre se aflau decheiati la vestoane si erau scuipati de cetateni, arsi cu tigarile. Pe Trosca il lasasem viu. Tot aranjamentul era creat sa dea impresia de lupte indarjite”.
Sapte morti, 11 orfani, nicio ancheta Revoltat de cele intamplate, Isac marturiseste ca in 26 decembrie si urmatoarele zile a incercat sa ajunga la Iliescu si Roman pentru a-i informa despre diversiune, insa militarii din anturajul acestora l-au indepartat.
Generalul Militaru, dar si alti “emanati” ai Revolutiei au incercat sa-l discrediteze in anii care au urmat, acreditand ideea ca ar fi “nebun” sau ar “inventa”. Procurorii militari au musamalizat cu nesimtire dosarul penal prin 1992.
Nici un alt procuror nu a catadicsit pana in prezent sa redeschida aceasta ancheta in care toti autorii sunt cunoscuti. “Diversiunea Trosca” s-a soldat cu sapte cadavre. Unsprezece copii au ramas orfani de tata.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 