CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Va mai amintiti de Ţinutul Herţa ?

 

 

 

Ţinutul Herţa

 

 

 

 În Ţinutul Herţa, plasa Herţa din fostul judet Dorohoi, viaţa curgea molcom, între treburile zilnice gospodareşti si îndeletnicirile agricole. Nu se întîmplă mare lucru, iar evenimentele, din fericire, ocoleau ţinutul.

 Pictorul Arthur Verona (1868-1946) care a trăit şi a creat în tirgul Herţei îi spunea, tandru, „raiul meu”.

Aici se născuse pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu Dachia sau Dacia”, cum zicea el. Un eveniment trebuie să fi fost prezenta în 1808 a mitropolitului Moldovei, venit să sfinţească biserica „Sf. Spiridon”.

Reclădită din zid, biserica domnească ridicată din lemn la 1756 şi declarată în 1894 catedrala ortodoxă românească.

Herţenii nu erau însă indiferenţi la nevoile ţării, de vreme ce în 1877 au sprijinit aşa cum au putut, efortul de război, lucrând 112 falci si 36 prajini de pământ în folosul celor 87 de familii de rezervişti din ţinut.

Tot atunci, satele Movila si Marmorniţa au dat oştirii 28 de cămăşi, 15 servete si 125 coţi de pânză.

După anexarea unei părţi a Moldovei de către Austria, localităţi din fostul Ţinut al Cernăuţilor rămase după 1775 în hotarele Moldovei continuă să figureze administrativ sub aceeasi denumire, pentru ca după 1789 să primească denumirea de Ţinutul Herţa. În 1939 Herţa avea încă peste 92% populaţie românească (potrivit Anuarului statistic al României.)

Ţinutul nu a făcut parte din înţelegerea sovieto-germană cunoscută drept ”Pactul Ribbentrop-Molotov” şi nu este menţionat în Nota ultimativă a sovieticilor din 26-27 iunie 1940.

Şi atunci, cum a ajuns Herţa în componenţa U.R.S.S. şi acum a Ucrainei ?

În dimineata zilei de 29 iunie 1940 tancurile armatei roşii ocupă prin surprindere Herţa. Capitanul Ion Boros, Bateria 5 a Regimentului 16 Artilerie încearcă sa le oprească înaintarea, argumentând că zona nu fusese cedată prin convenţie.

Este mitraliat, împreună cu sublocotenentul (r.) Alexandru Dragomir şi soldatul Iancu Solomon.

Dragomir, rănit grav la picioare, ar fi putut fi salvat, dar sovieticii i-au interzis medicului român să-l panseze. Moare, peste o jumătate de oră, din cauza hemoragiei.

Sovieticii trec cu tancurile peste tunurile românilor, dar la 11 km. de Herţa, în punctul numit Stejarul Scorburos îi aşteptau trupe ale Regimentului de Artilerie Bacău.

Comandantul regimentului, colonelul Bota ordona foc de avertisment.

Surprinse de hotărârea românilor, trupele bolsevice se opresc şi declară că „au greşit”. Greşeala a ramas.

(Pe data de 28 iunie 1940 regele Carol al II-lea notase în Jurnal: „…dupa cum m-am asteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să stea de vorbă pe chestiunea Herţa”.

„Eliberatorii” încep înca din 16 iulie 1940 arestările şi deportările. (Printre cei deportaţi este şi Avasiloaie Ilie, de 3 ani, din satul Hreatca…)

Pe data de 7 august 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. împarte teritoriul R.S.S. Ucrainiene in 23 de regiuni, formându-se şi regiunea Cernăuţi, incluzând marea majoritate a asezărilor din plasa Herţa a fostului judeţ Dorohoi.

Începând din vara anului 1944, după cea de-a doua „eliberare” sovietică, românii din Ţinutul Herţa sunt la abandonaţi teroarei roşii, martirizaţi prin întemniţare, tortură, gulaguri, „deschiaburiri”, înfometare dirijată, deportări.

 Geografia genocidului cuprinde lagărele de muncă de pe ţărmurile Mării Albe, regiunea lacului Onega minele de cărbune din Donbas, coloniile de muncă silnică din Karelia, Siberia. Puţini supravieţuiesc; şi mai putini revin acasă.

Satul Frunză este şters de pe faţa pământului prin bombardare. Satul Tanţeni este depopulat, locuitorii săi fiind deportaţi într-o regiune sudică a Ucrainei. (Există supravieţuitori care s-au întors la baştină.)

Pe data de 7 septembrie 1946 Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainiene adoptă „Decretul cu privire la păstrarea ( sic! ) denumirilor istorice”.

Denumirile aşezărilor, nume păstrate vreme de veacuri, sunt schimbate. Satul Culiceni, de exemplu, sat atestat documentar încă din 1575, devine prin aplicarea decretului : Kulikivka.

Pe data de 1 decembrie 1946, în conformitate cu împărţirea teritorial administrativă R.S.S. Ucrainiene, Ţinutul Herţa devine raionul Herţa, cu 24 de soviete săteşti.

Bustul lui Asachi este distrus, dar reapare, împreună cu o placă memorială pe peretele bibliotecii raionale, cinstindu-l pe (o superba expresie a „internaţionalismului” oniric…) „scriitorul român si moldovan care a militat pentru prietenia între popoarele rus şi ucrainian”. Ave…

În Herţa trăiesc cca. 32.000 români în sate compacte (există un singur sat ucrainian).

Ziarul „Gazeta de Herţa” se tipăreşte în limba română. Orchestra populară „Plaiul Herţei” funcţionează în cadrul Casei de Cultură Herţa. Corul de copii „Osana” activează la biserica „Sf. Spiridon”.

 

O harta topografica ruseasca a tinutului Herţa

 

 

 

Surse: mocanu.cartier.md si basarabia 91 net.

15/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Chişinăul, a doua Malta?

Harta Europei de Est. Modificările hotarelor 1938-1948, consecinţă a Pactului Ribbentrop - Molotov (Ribbentrop-Stalin)

Harta Europei de Est. Modificările hotarelor 1938-1948, consecinţă a Pactului Ribbentrop – Molotov (Ribbentrop-Stalin)

Exact cu 73 de ani în urmă, URSS şi Germania semnau la Moscova Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care sud-estul şi nordul  României (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei), alături de Statele Baltice şi Finlanda, erau declarate «zone de interes» pentru Rusia şi de «dezinteres politic» pentru Reichul german. Consecinţele sunt cunoscute: invazia militară sovietică din 28 iunie 1940, urmată de dezmăţ, crime, teroare. Nici după 21 de ani de independenţă, Moldova ex-sovietică nu se poate rupe de Rusia, fiind «priponită» de CSI prin «problema transnistreană».

Tot mai mulţi experţi înclină să creadă că şansele R. Moldova la o independenţă reală se subţie, iar federalizarea R. Moldova nu ne poate oferi decât o resetare a fostei RSSM. Reunirea cu România este tot mai frecvent invocată ca alternativă, iar modelul german de reunificare – ca soluţie practică de salvare a R. Moldova din prizonieratul Rusiei – fapt care presupune implicarea în acest proces nu doar a Bucureştiului şi Chişinăului, ci şi a puterilor care au participat, au consimţit sau au tolerat actul criminal din 23 august 1939.
Germania nu a fost reunificată de nemţi. Germania a fost reunificată de cei care, în urma războiului, au împărţit-o în patru (între Rusia, SUA, Marea Britanie şi Franţa), iar ulterior în două Germanii: de Vest (pro-occidentală) şi de Est (socialistă). Reunirea în cazul Germaniei nu a fost nici ea un lucru simplu, dar nici imposibil.

Malta a decis totul, Malta care punea capăt unui război rece de 45 de ani şi unde, ca şi în cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, fusese redefinite, între marile puteri, zonele de influenţă şi de interes în Europa. La întrevederea din 2-3 decembrie 1989, de la Malta, dintre liderii celor două mari puteri, Gh. Busch (tatăl) şi M. Gorbaciov, când a fost atins subiectul unificării celor două Germanii, Gorbaciov a fost cât se poate de catregoric. «Kohl (liderul RFG) se grăbeşte. Istoria a vrut să existe două Germanii, să lăsăm istoria să decidă cum e mai bine, în contextul unei Europe şi al unei lumi noi», a replicat liderul de la Kremlin, la care Busch a zis: «Nu vom grăbi lucrurile, dar nu pot să nu mă gândesc la timpul când noţiunile de RFG şi RDG vor deveni istorie».

La momentul în care cei doi făceau acest schimb de replici, Zidul Berlinului era deja dat jos (9 noiembrie 1989), însă nimic mai mult decât atât nu se întâmplase, cu excepţia manifestărilor publice pro-reunificare. Rusia miza foarte mult pe solidaritatea Franţei şi Marii Britanii — principalii partenerii strategici ai SUA, de la care obţinuse acordul de a se opune ideii unei Germanii Mari. Până la urmă, cei doi au cedat, convinşi de americani că unificarea Europei, fără reunificarea Germaniei, este un nonsens. Londra şi Parisul au acceptat unificarea, cu condiţia că: unu – acest lucru se va face fără conflict militar cu Rusia şi doi — că, în urma reunificării, centrul de putere nu va fi deplasat dinspre UE spre Berlin – ceea ce a speriat dintotdeauna Europa.

De aici încolo, lucrurile au mers mai uşor. Procesul reintegrării Germaniei a fost grăbit şi de alţi doi factori: «revoluţiile de catifea» care aşteptau să explodeze în spaţiul ex-sovietic şi ex-socialist şi «sprijinul economic şi financiar» acordat de America pentru URSS. Practic, a avut loc o răscumpărare a Germaniei. În doar un an de la căderea Zidului Berlinului, pe 3 octombrie 1990, nemţii s-au ales cu o Germanie în loc de două. E meritul lor? E meritul americanilor?

Şi al unora, şi al altora, dar, în primul rând, al americanilor. Fără Malta, — o recunosc mai mulţi experţi ruşi, — unificarea Germaniei fie că nu s-ar fi produs, fie că ar fi provocat o situaţie de război.
României nu a avut cine să-i facă parte aşa cum i s-a făcut Germaniei. Ceauşescu, care, după cazul Cehoslovaciei, era dezavuat de Kremlin, mai intrase, în ultimii ani de „şefie», şi în dizgraţiile Casei Albe.

După lansarea «perestroicii» lui Gorbaciov,  «faraonul» de la Bucureşti a avut imprudenţa să facă câteva declaraţii tari, acuzând imperialismul mondial că complotează împotriva orânduirii socialiste, şi a făcut apel la rezistenţă. Urmare acestui fapt, România a fost trecută de americani, alături de Cuba şi China, pe lista statelor cu regimuri suspecte. Cu ce s-a terminat, cunoaştem.

Ceauşescu nu a fost cruţat nici din Vest şi nici din Est. Da, el nu a fost şi nici nu avea cum fi un Kohl – reprezentau «lumi» diferite, însă nici americanii nu au fost la fel de zeloşi în cazul României ca şi în cel al Germaniei, deşi, până la urmă, România conta, nu Ceauşescu.

Întrebaţi, după Malta, dacă problema României a fost şi ea pe agenda întâlnirii, şi Busch, şi Gorbaciov au operat întotdeauna cu acelaşi răspuns: «nu-mi amintesc». De ce oare?

Să aibă ei, cumva, probleme de memorie sau le-a fost ruşine să recunoască că au acceptat, tacit, tâlhăria politică a lui Stalin şi Hitler?

Şi cât au de gând s-o ţină aşa americanii, pentru că ruşii nu vor accepta altceva, în cazul R. Moldova, decât ceea ce au vrut în 1812 prin pacea de la Bucureşti, în 1939 prin Pactul Molotov-Ribbentrop, în 1945 prin pacea de la Ialta şi de 20 de ani încoace — prin «problema transnistreană».
La Chişinău, s-a aflat într-o vizită de câteva ore (vom vedea dacă şi istorică), cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Ce va fi cu această vizită nu e prea clar. Va fi întâlnirea de la Chişinău o nouă Malta, de data asta în problema Basarabiei, sau o readaptare a Pactului Ribbentrop-Molotov la noile realităţi politice şi geopolitice? Vom vedea.

 

 

Ziarul de Garda, Chisinau

 

 

 

23/08/2012 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: