CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În deceniul 3 al secolului trecut URSS negocia cu România un acord de recunoaștere a Unirii cu Basarabia în schimbul unei alianțe împotriva Germaniei

 

 

 

 

Nicoale Titulescu: Discurs la Liga Naţiunilor

                     Foto: Nicolae Titulescu 1882- 1941

 

 

Basarabia “retrocedată”de sovietici României  în schimbul unei alianțe cu URSS împotriva Germaniei?

 

La fel ca și în preajma Primului Război Mondial, România era curtată la mijlocul anilor ’30 din mai multe părți pe cale diplomatică, în cadrul unor întâlniri foarte secrete, atât de către Germania, cât și de către diplomații sovietici.

Poziția strategică a României, rezervele de petrol, cât și potențialul agricol și cel al resurselor necesare derulării unui război îndelungat, făceau din România în același timp și o țintă, dar și un potențial aliat foarte important, curtat din toate direcțiile.

Din păcate, din cauza unei clase politice șovăitoare și lașe, ca să nu spunem pe alocuri chiar și trădătoare, cu o generație de diplomați total neinspirați, România n-a știut să-și joace deloc bine cărțile în preajma izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial.

Chiar și în condițiile acestea, România a avut totuşi câteva ferestre de oportunităţi majore pe care din păcate n-a știut sau n-a avut curajul să le exploateze la momentul potrivit și să-și condiționeze garantarea integrității teritoriale, nici din partea Vestului, nici din partea URSS

(n.r. vezi La 20 martie 1937, Germania reînnoia oferta înarmării Armatei Române cu cel mai modern armament al vremii).

Nicolae Titulescu, diplomat român care s-a zbătut inexplicabil pentru reînnoirea alianței franco-ruse de dinaintea revoluției bolșevice din Rusia și transformarea acesteia într-o nouă alianță politică și militară, de această dată franco-sovietică, considera că va exista și o “alianță româno-sovietică”, ca o prelungire sau consecință implicită a tratatelor de alianță franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic(1), România având tratate similare încheiate atât cu Franța cât și cu Cehoslovacia.

“Nu încape nici o îndoială că pentru noi, românii, prietenia franco-sovietică constituie o garanţie foarte preţioasă, întrucât orice gest de încredere, ajutor, sau chiar de simplă consideraţiune al U.R.S.S. faţă de Franţa este în avantajul nostru.

Eu consider prietenia francorusă drept o axiomă. Consecinţa ei inevitabilă este o prietenie ruso-română“, spunea Nicolae Titulescu legat de relația României cu URSS.

La 21 iulie 1936, Titulescu și Litvinov au parafat un așa numit “Pact de asistenţă mutuală” (4), prin care practic URSS recunoștea Nistrul ca frontieră dintre Regatul României și Uniunea Sovietică.

Iată și textul acestui pact de asistență mutuală, care cuprinde patru puncte:

Punctul 1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca de exemplu în tratatul cu Cehoslovacia sau cu Franţa), nu împotriva unei ţări special vizate, ci de ordin general, contra oricărui agresor european.

Punctul 2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din părţi numai când Franţa va fi intrat în acţiune.

Punctul 3. Guvernul URSS recunoaşte că în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea niciodată trece Nistrul fără o cerere specială în acest 46 sens a guvernului român; guvernul român recunoaşte de asemenea că trupele române nu vor putea trece Nistrul spre URSS fără o cerere formală a guvernului sovietic.

Punctul 4. „La cererea guvernului român, trupele sovietice vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul român la est de Nistru; de asemenea, la cererea guvernului URSS, trupele române vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la vest de Nistru“.

“Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere pe care a practicat-o în ultimii ani”, declara Nicolae TitulescuÎn privința Basarabiei, Nicolae Titulescu scria în cartea sa următoarele:

“Nu există român care să fi apărat cu mai multă încăpăţânare decât mine Basarabia, în discuţiile cu URSS”

Deși inițial Maksim Litvinov a fost categoric împotriva ideii recunoaşterii a unirii Basarabiei cu România, declarând că:

“Dacă este aşa Pact nu va fi, căci noi nu vom plăti pentru pact prin recunoaşterea Basarabiei”(2)mai târziu s-a arătat dispus ca Uniunea Sovietică să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, însă doar cu condiția ca România să accepte o alianţă politică și militară cu URSS împotriva Germaniei(3), ca o continuare a tratatelor franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic, la care Titulescu se spetise atât de mult pentru a fi încheiate în anul 1935 (n.r. e vorba de 2 mai 1935 – tratatul de asistenţă mutuală între Franţa şi Uniunea Sovietică și de 16 mai 1935 pentru cel semnat între Cehoslovacia și URSS).

În anul 1937, în cadrul unei întrevederi ultrasecrete într-o mică localitate din Franţa, aproapiată de graniţa elveţiană, Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov au avut una dintre cele mai de taină negocieri cu … Basarabia pe masă.

Titulescu luase cu el doar două persoane. Pe Gigi Anastasiu, secretarul lui real, confidentul tuturor problemelor sale politice, şi pe Savel Rădulescu, prietenul şi colaboatorul său cel mai iubit.

Întrevederea a ţinut şase ore.

Litvinov a scos din geantă numeroase documente, procese-verbale, note, de la diferitele întrevederi ce le avusese la Moscova cu reprezentanţi ai Afacerilor Externe ai Uniunii Sovietice.

Uniunea Sovietică era dispusă să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, fără a mai avea pretenţii asupra Basarabiei, cu condiţia însă ca România să accepte o alianţă cu URSS împotriva Germaniei, pe timp îndelungat, ca un complement al Tratatului franco-sovietic din 1935, care avea menirea să stranguleze Germania nazistă, atât din vest cât şi din est, în orice împrejurare de atac al acesteia.

Multe din documentele aduse de Litvinov, evident, deocamdată provizoriu, au fost încredinţate lui Nicolae Titulescu, pentru a fi susţinătorul propunerii sovietice în România, problema Basarabiei rezolvându-se cu încheierea acestei alianţe.

Documentele au fost toate strânse de Savel Rădulescu, iar la Geneva au fost reexaminate şi aşezate în prezenţa lui Nicolae Titulescu, împreună cu Gigi Anastasiu, în vederea întocmirii unui raport către Regele Carol al II-lea, pentru a-l convinge să fie de partea acestei alianţe. 

Dar, la 29 august 1937, din ordinul lui Carol al II-lea, guvernul în care Titulescu figura ca ministru de externe şi reprezentant al României la Societatea Naţiunilor, a căzut.

În aceeaşi seară s-a format un nou guvern, cu aceeaşi componenţă unde Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu.

 Este evident că după demiterea lui Nicolae Titulescu şi ieşirea lui din activitatea politică internaţională, Litvinov nu a mai făcut nici o discuţie în legătură cu cele spuse la Staloa, şi problema Basarabiei a rămas, ca şi înainte, contestată de sovietici.

La 28 iunie 1940, Basarabia a fost invadată de trupele sovietice cu asentimentul Germaniei hitleriste, reluată ca teritoriu sovietic asuprit, toţi locuitorii ei fiind atunci consideraţi cetăţeni sovietici.”, scrie rador.ro [Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de Alexandru Danielopol, 1978].

   

 


Bibliografie / Note:

 

(1) NICOLAE TITULESCU ŞI RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1936), MARIUS HRISCU

(2) Europa în derivă, 1918-1940: din istoria relațiilor internaționale, Emilian Bold, I. Ciupercă

(3) Titulescu: ,, Mi-a telefonat Litvinov! Are documente care permit o posibilă recunoaştere a Basarabiei ca pământ românesc.”, rador.ro

(4) NICOLAE TITULESCU, OPERA POLITICO-DIPLOMATICĂ 1 IANUARIE 1937–31 DECEMBRIE 1937, FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU

29/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

The Federalist: Lecții după 30 de ani de la căderea comunismului românesc

 

 

30 de ani mai târziu, 3 lecții din căderea comunismului românesc

                      Foto. Cozile la alimente – un simbol al regimurilor comuniste

30 de ani mai târziu, 3 lecții de la căderea comunismului românesc

 

 

Când comunismul s-a prăbușit în Europa de Est, în 1989, procesul a fost rapid și surprinzător de pașnic.

Decenii de teroare și tiranie au luat sfârșit brusc, cu puține focuri trase: guvernele au abdicat, granițele s-au deschis, zidurile au căzut.

Cu toate acestea, o singură țară a făcut excepție.

În urmă cu 30 de ani, cetățenii României au fost uciși cu sutele în timp ce protestau pentru eliberarea de sub brutalul regim comunist .

Tulburările care începuseră pe 16 decembrie la Timișoara s-au răspândit imediat în toată România, alimentate de vestea că  Securitatea a tras în protestatari.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu, întors dintr-o călătorie în străinătate,  a încercat pe 21 decembrie să înăbușe haosul tot mai mare, printr-un discurs de la balconul său din București.

În timp ce privea peste masa obișnuită de oameni din rândurile organizate care purtau sloganuri marxiste și portretele lui  – despotul abia începuse discursul că a fost  întrerupt de un cor din ce în ce mai mare de huiduieli, fluierături și țipete.

Era ceva nu doar inedit, dar și de neconceput.

Pentru o clipă, camerele de televiziune au surprins și transmis națiunii chipul uluit al lui Ceaușescu, înainte de a fi întreruptă transmisia. Pentru prima dată, oamenii au putut să-i vadă vulnerabilitatea.

Era începutul sfârșitului.

 

 

 

 

 

Ceaușeștii au fugit din București a doua zi și au fost prinși de proprii oameni pe un drum rural.

În ziua de Crăciun – o Sărbătoare de mult timp suprimată de regimul ateu al lui Ceaușescu – dictatorul și soția sa au fost judecați de un tribunal militar.

Au fost rapid găsiți vinovați, scoși în curte și sumar împușcați.

Primul contact cu România

La cinci ani după revoluție, am ajuns pentru prima dată în România, tânără absolventă de liceu, aflată în prima mea călătorie lungă, departe de casă.

Când am ajuns, Ion Iliescu – noul comunist care a preluase controlul în haosul de după căderea lui Ceaușescu – era încă președinte.

Cicatricile proaspete ale comunismului erau evidente: orașe înțesate de structuri urâte, de beton cenușiu; copii zdrențăroși care cerșeau la colțurile străzii; lipsa comerțului și a viații civice.

Pe măsură ce petreceam mai mult timp în România –   trăind acolo un an, în 1997 și două decenii ulterior ca șef al unei organizații neguvernamentale de îngrijire a orfanilor – am început să discern cicatricile mai puțin vizibile ale comunismului.

Acestea erau omniprezente și devastatoare, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.

Deși mulți consideră conservatorismul ca fiind lipsit de compasiune, am devenit un  și mai ferm adept fidel al libertății și capitalismului american, tocmai datorită activității mele nonprofit în rândul copiilor abandonați din România.Am învățat că există o simetrie sumbră între promisiunile marxismului și rezultatele sale din lumea reală.

Mai simplu spus, ideologia marxistă promite virtuți specifice, dar livrează lucruri total opuse (cu siguranță nici un comunist nu vine la putere promițând cozi la pâine și lagăre de concentrare).

Rezultatul este suferința umană, care ar trebui întristeze orice persoană cu simț de compasiune.

Permiteți-mi să vă spun doar trei dintre tarele sociale pe termen lung la care am asistat.

 

  1. Marxismul promite apartenența, dar oferă izolarea

Dorința de a aparține la un sistem este universal umană. Marxismul face recurs la această dorință predicând colectivizarea, cu drepturile individului subordonate societății în ansamblu. Sună bine și pare drept pe hârtie, în special pentru cei care au o dorință puternică să dea un sens vieții lor.

Nu ar trebui să renunțăm la propriile interese individuale pentru binele tuturor?

Cu toate acestea, ceea ce au lfăcut comuniștii din România a fost o distrugere totală a coeziunii comunității .

Nu numai că au demolat satele – relocând forțat țăranii în apartamente mizerabile de bloc – ci au distrus  și sentimentul de încredere și sprijin reciproc în rândul românilor.

Asociațiile comunitare neoficiale erau întotdeauna o amenințare pentru guvernele comuniste, care nu pot permite nicio altă loialitate mai mare decât cea pentru partid, iar România nu a diferit la acest capitol.

Spionii și informatorii se infiltrau aproape în fiecare relație și adunare. iar cei dispuși să își denunțe prietenii apropiați și familia au obținut favoruri speciale.Fără să aibă încredere în nimeni, românii au devenit profund izolați unul de celălalt.

Acest sentiment înrădăcinat de neîncredere reciprocă continuă să fie un obstacol major în aducerea laolaltă a românilor pentru rezolvarea problemelor sociale.

 

  1. Marxismul promite egalitate, dar oferă sărăcie – pentru toată lumea, mai puțin pentru elite

 

Pe lângă faptul că este colectivist, marxismul reprezintă mai întâi de toate o ideologie a invidiei.  Oricine are mai mult decât mine, în mod clar ia ceva de la mine. Guvernul ar trebui să se asigure că suntem cu toții egali, nu doar în oportunitate, ci și în rezultat.

În realitate, ceea ce oferea marxismul, în România și în alte părți, era sărăcia. Lipsindu-le motivația necesară avansării, care alimentează cele mai multe realizări ale omului, economiile comuniste din Europa de Est au bătut pasul pe loc.

Întreg blocul sovietic suferea din punct de vedere economic, ceea ce l-a determinat pe Gorbaciov să promoveze reforme, care însă s-au transformat rapid în revoluții.

Suferința României a fost deosebit de severă.Prietenii mei români din clasa de mijloc își pot aminti exact prima dată când au văzut o banană sau o portocală – un prieten nu știa cum să facă cu banana, așa că a mâncat-o cu tot cu coajă. Alți prieteni și-au amintit de orele state la cozi pentru a primi rații sărăcăcioase de mâncare. 

Dacă toți cetățenii erau egali sub comunism, erau egali și în sărăcie.Dar adevărul este că nu erau egali.

Exista o cale către bogăție și prosperitate deschisă doar pentru câțiva: elitele din Partidul Comunist. În timp ce românii au ajuns la pragul înfometării și în timp ce jumătate de milion de copii au fost privați de copilărie în orfelinate, Ceaușescu  construia cel mai mare palat din lume, grotesc și uluitor de opulent.

 

  1. Marxismul promite demnitate și compasiune, dar oferă degradare și cruzime

Peste tot unde a existat comunism, acesta s-a prezentat drept avocatul muncitorului, apărătorul omului obișnuit împotriva burgheziei lacome.

De obicei tinerii sînt plini  de compasiune pentru oamenii asupriți de cei bogați și de obicei sunt atrași, de ideologiile de stânga.În lumea reală  însă, am văzut cum comunismul nu favorizează altceva decât cruzimea, egoismul și lipsa empatiei.

Aceste efecte sunt rodul natural și amar al unei ideologii care izolează oamenii unul de celălalt, transformându-i în rivali pentru aceleași bunuri insuficiente.

În România, chiar și în zilele noastre, rar găsești funcționari publici, aleși sau numiți, care își văd pozițiile ca fiind altceva decât o platformă pentru avansare și îmbogățire prin corupție. 

Dogma „pentru toți” a marxismului se transformă rapid în „fiecare pentru el”.Cei slabi și vulnerabili sunt primii care au de suferit. O caracteristică comună a națiunilor comuniste a fost moștenirea orfelinatelor inumane de stat.

România a devenit  cunoscută pentru orfelinatele sale infernale,iar revoluția ei haotică a permis  jurnaliștilor occidentali să intre și să descopere ce se întâmplă peste tot în întregul bloc sovietic.

Chiar și astăzi, deși condițiile pentru copiii abandonați s-au îmbunătățit în mod incontestabil, mentalitatea comunistă și lipsa de compasiune  din rândul oficialilor guvernamentali continuă să îngreuneze munca de a ajuta copiii aflați în dificultate.

Marxism vs Comunism vs Socialism

 

În cele din urmă, un cuvânt despre termeni: am folosit în mod repetat termenul „marxism” pentru a cuprinde atât socialismul, cât și comunismul, ambele fiind etape ale teoriei marxiste.

Cu toate acestea, vorbind cu prietenii români despre sistemul de guvernare sub Ceaușescu, unii s-au opus folosirii termenului „comunism”.

„Nu, nu, nu eram o țară comunistă, chiar dacă eram conduși de Partidul Comunist”, mi-a spus un prieten. „România a fost o țară socialistă. Ne-au spus asta încontinuu, în școli și peste tot. Ne îndreptam spre comunism, dar nu l-am atins”.

Într-adevăr, urmărind din nou discursul final al lui Ceaușescu, am numărat în total opt menționări ale „socialismului” sau „România socialistă”, cu o menționare rară a comunismului.

Lăsând subtilitățile terminologice la o parte, este din ce în ce mai clar că tinerii americani sunt din ce în ce mai atrași de ideologii din spectrul marxist.

Nici măcar termenul „comunism” nu pare să poarte stigmatul pe care îl are „fascismul”, în ciuda faptului că este o formă de tiranie la fel de sălbatică și de ucigașă.

Pe orice american înclinat să creadă mai degrabă promisiunile false ale marxismului,  decât realitatea istorică, și pe oricine crede că această ideologie este umană în vreun fel sau plină de compasiune, îl avertizez că am văzut cu ochii mei urâțenia, sărăcia și disperarea pe care o lasă în urmă.

Am vorbit cu cei care au suferit în închisorile marxiste și am văzut memorialele celor care au murit pe străzi în căutarea libertății.

Mi-am petrecut viața de adult lucrând pentru a atenua daunele aduse copiilor vulnerabili – care încă suferă zi de zi –  din cauza moștenirii îngrozitoare a comunismului.

Nu vrem ca asta să se întâmple și în America. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru asta !

 

 

 

Jayme Metzgar

Jayme Metzgar
The Federalist

 

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: