CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine și de ce se opune construirii de autostrăzi transcarpatice care să lege Muntenia și Moldova de Transilvania ?

Fost ministru al Lucrărilor Publice: “După preț, întreaga autostradă Comarnic-Brașov ar trebui să fie un tunel”

Pe hartă: DN1-București- Brașov și proiectata autostradă Comarnic- Brașov

ActiveNews/ Andrei Dirlau: ”A cui securitate o amenință autostrada trans-carpatică?”

 

  •   „Domnul general Florian Coldea nu a fost niciodată de acord cu autostrada Comarnic-Brașov. […] i-a amenințat și pe funcționarii CNADR cu arestarea dacă vor semna o asemenea autostradă.”

  • De 12 ani nu reușim să legăm printr-o autostradă Transilvania de restul României, nici Pitești-Sibiu, nici Comarnic-Brașov, nici Iași-Târgu-Mureș! Eu am terminat negocierile cu Vinci-Strabag (mari companii de autostrăzi din Europa), gata de semnare, dar s-au opus Băsescu și PNL strigând: e o mare hoție.  În 2015 un reprezentant al Sistemului i-a spus ministrului Transporturilor: Cine semnează asemenea autostradă ajunge în pușcărie. Transilvania e tot mai legată de Viena și Budapesta, dar tot mai depărtată de București și Iași.”

Sunt afirmații publice, le-am auzit ori le-am citit cu toții: primele aparțin lui Sebastian Ghiță, următoarele lui Victor Ponta.

 Întrebarea care nu se pune însă – și pe care vreau să o discut aici – este motivul: DE CE s-ar opune „sistemul” construirii acestor autostrăzi? Pe CINE ar deranja o autostradă peste Carpați?

S-a menționat doar, în treacăt, că o asemenea autostradă ar reprezenta un „risc la adresa siguranței naționale”.Departe de a fi un răspuns, această „explicație” nu explică nimic. Dimpotrivă, ea intrigă și mai mult pe cetățeanul român.

Care ar fi acest „risc” la adresa siguranței naționale? În ce anume ar putea consta „amenințarea de securitate”?Nimeni nu schițează măcar un răspuns.

De ce?O ipoteză ar fi că răspunsul ar putea fi considerat evident.

Numai că implicațiile unui asemenea răspuns „evident” sunt încă și mai neliniștitoare. Și totuși nimeni nu le discută.O posibilă „explicație” ar fi că o autostradă (sau mai multe) care ar traversa Munții Carpați, făcând legătura între Ardeal și fostul Regat mult mai ușoară și mai rapidă, ar putea facilita și transportul trupelor și al armamentului greu. În caz de pace acesta ar fi un avantaj. 

În caz, însă – Doamne ferește – de război, amenințarea de securitate ar consta în aceea că s-ar putea astfel facilita deplasarea forțelor armate ale inamicului (presupoziția fiind că potențialul inamic ar fi Rusia).

Autostrada ar deveni deci, într-adevăr, un risc de securitate – dar nu pentru România, ci pentru Europa!

Or, înverșunarea cu care generalul-locotenent Florian Coldea – și cu siguranță alți factori, interni și externi, aflați în spatele lui – s-au opus timp de ani de zile construirii măcar a unei autostrăzi trans-carpatice ne duce inevitabil cu gândul la o explicație sinistră: că, în realitate, exact scenariul schițat mai sus este scenariul operațional pe care NATO și-a construit de la bun început strategia de apărare în regiunea Europei de sud-est: o strategie de sacrificiu!

Ideea cu interdicția asupra autostrăzii nu e nouă; ea circula de câtva timp în spațiul public. Dar, până la actualul scandal Ghiță–Coldea, pur și simplu nu ne-a venit să credem și, deci, ea n-a fost luată în serios. Acum însă știm că exista o reală și categorică „interdicție”, în spatele căreia se afla însuși prim-adjunctul directorului SRI.Iar în spatele acestuia, în mod cert, se află alte interese. 

Căci, evident, generalul cu patru stele Florian Coldea și chiar Traian Băsescu nu au pus de capul lor o asemenea opreliște.

Deși interdicția era secretă, ea nu era însă mai puțin eficientă; dimpotrivă, ea a funcționat infailibil – dovadă că nici până azi nu au început lucrările nici măcar la o singură autostradă trans-carpatică. 

O altă cauză ar putea fi aceea evidențiată dse economistul  Ilie Serbanescu care a spus de mult ca aceasta autostrada nu se va face. Daca se va face,asta ar însemna o Românie unită.

Adică ar fi legatura dintre Ardeal si Regat, calea prin care economia Romaniei s-ar unifica in mod firesc. 

Așa, puteți vedea ca în România, stat unitar (?!?) exista doua economii, doua zone economice în care circulatia capitalului este diferita.

O cale de acces facil peste munți (ca la mai multe nici nu pot sa sper ca ma pot gândi) ar face ca fluxul de marfa si capital sa se omogenizeze în toata țara.

De ce este important ca acest lucru sa nu se intâmple? Din doua motive, amândouă având aceeasi finalitate.

Primul motiv este ideologic. Neoliberalismul (dar si liberalismul) considera ca socialul este determinat de economic.

Deci, o economie omogena, ar conduce la o cultura omogena, o identitate unica a tuturor romanilor. 

Acest lucru nu se doreste pentru ca am dovedit ca putem fi deosebit de eficienți atunci cand suntem uniți, atât economic cât și militar. 

Deci, România este un pericol pentru interesele celor mari, atunci când își poate afirma și susține propriile interese.

Al doilea motiv, nu este acela că linia Carpaților se apără mai usor. Rusia a luptat în Siria cu rachete trimise peste marea Caspica și cu trupe aeropurtate, sau debarcate la Tartus.Chiar și acum, când dezbatem problema, Rusia are trupe în Serbia.

Vremurile de la Posada s-au dus… De fapt, linia Carpatilor este linia de delimitare negociată la Malta de Gorbaciov și Bush senior.Rusia nu avea cum sa părăseasca Berlinul fără sa ceară altceva și ce altceva putea să ceara Rusia, decât un culoar către Mediterana prin Iugoslavia?Adică să nu mai stea cu flota de la Sevastopol la mâna celor care dețin Bosforul.

S-ar părea că cei doi mari s-au ințeles fiecare să ia ce își dorește. De aici și războiul din Iugoslavia, și incercarea de la Târgu Mures din ’90.

Am putea adăuga și Piata Universității și mineriadele în rândul acelorași încercări de destabilizare a României, pentru a putea fi ruptă mai ușor.

De asta România (și Bulgaria, de ochii lumii) a fost ultima țara primita în NATO (și cu ce preț!

Am permis bombardarea Belgradului de pe teritoriul nostru!) și ultima țară primita în UE unde nu avem deloc același statut cu ceilalți membri (deși le-am dat gratis tot ce au vrut, industrie, comert, pământ, subsol, aer si paduri).

02/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Propaganda împotriva unirii Transilvaniei cu România

 

 

 

 

După cum se ştie, dorinţa de unitate naţională a românilor s-a manifestat cu mult timp înainte ca aceasta să poată fi îndeplinită în anul 1918, la 1 decembrie. 

     Dacă într-o primă fază, manifestarea acestei dorinţe nu ţinea cont de realitatea concretă şi de posibilităţile reale de înfăptuire, începând cu anul revoluţionar 1848, s-a înţeles că pentru început era posibilă şi trebuia urmărită pe moment, doar unirea Moldovei cu Ţara Românească, teritorii care pe atunci erau dependente de „omul bolnav al Europei”, Imperiul Otoman.

  După constituirea României sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ca stat naţional modern, şi după dobândirea de către aceasta a deplinei sale independenţe de stat, în 1877-1878, lupta românilor pentru desăvârşirea unităţii lor naţionale s-a dezvoltat necontenit, aceasta luând proporţii deosebite pe măsura apariţiei semnelor decăderii şi destrămării Imperiului Austro-Ungar.

   Atunci  însă nu se putea pune problema unirii Transilvaniei şi Bucovinei cu aceste două principate româneşti care deveniseră în 1859-1862 statul România, deoarece Imperiul Habsburgic care le stăpânea a mai găsit resurse să se  menţină încă timp de câteva decenii printre marile puteri ale Europei.

Transilvania cu provinciile adiacente reprezintă cam 40% din teritoriul şi populaţia României actuale. România de la începutul secolului al XX-lea (137 000 km pătraţi) a luptat între anii 1916-1918 în Războiul cel Mare pentru Întregirea Neamului, în vreme ce  mai mult de jumătate dintre români s-au angajat în luptă – sub o formă sau alta – fără să fie întrebaţi, odată cu imperiile în care se aflau cuprinşi, încă din 1914, de la începutul războiului.

Este vorba despre românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.  

Lupta pentru eliberare naţională a tuturor popoarelor asuprite din imperiu – cehi, slovaci, polonezi, sârbi, croaţi, italieni, români – s-a evidenţiat cu tărie în timpul primului război mondial, cu deosebire în anii 1917-1918.

Până la urmă, Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile încât aproape nimic nu a fost pierdut. Românii au ajuns să trăiască în anul 1918 „ora lor astrală”, împărtăşindu-se din ambrozia şi nectarul celor aleşi. Dar, dincolo de orice comentariu, intrarea României în luptă în 1916 a fost inevitabilă, iar deciziile regelui Ferdinand şi ale primului-ministru Ion I. C. Brătianu au fost judicioase şi absolut necesare pentru îndeplinirea idealului de veacuri pentru care a luptat întreaga suflare românească- Unirea cea mare.

  

     Într-o perioadă când victoria militară a uneia sau alteia  din cele două gigantice tabere angajate în război, Antanta sau Tripla Alianţă (Puterile Centrale), era încă în cumpănă, un mare număr de prizonieri ai armatei austro-ungare, mai ales în Rusia şi Italia, au constituit puternice unităţi de voluntari, care s-au angajat în războiul contra Puterilor Centrale, cu gândul de a contribui la înfrângerea patriei lor vitrege, asupritoare.

  O asemenea acţiune semnificativă au organizat prizonierii români transilvăneni şi bucovineni din Rusia şi Italia, deşi contra acesteia s-a desfăşurat o puternică contrapropagandă, mai ales din partea prizonierilor maghiari şi a mişcării bolşevice de stânga, care în Rusia a biruit în octombrie 1917.

În condiţiile în care tulburările sociale au luat proporţii de masă în Ungaria, la început sub influenţa unor elemente social-democrate care se situau pe poziţiile menţinerii integrităţi Ungariei „istorice”, soldaţii şi ofiţerii maghiari aflaţi în prizonierat în Rusia, s-au situat în marea lor majoritate alături de mişcarea bolşevică rusă, împotriva ideii României Mari.

Propaganda maghiară, a căutat s-o combată pe cea a voluntarilor români angajaţi în slujba unităţii naţionale româneşti, răspândind printre ofiţerii şi soldaţii români  manifeste cu astfel de conţinut :

 

 

     „Noi, muncitorii şi plugarii unguri, care nu demult am ţâpat lanţurile şi jugul grofilor şi magnaţilor, cu dragoste frăţească ne adresăm către voi (…) Noi, soldaţii roşii unguri, când ne luptăm pentru dreptate, egalitate şi frăţietate, iar nu pentru domnii cei mari, vă rugăm să veniţi în rândurile noastre (…) Noi vrem pace pe pământ, care pace s-o legăm, noi, soldaţii roşii unguri, cu voi soldaţii români, iar nu cu grofii şi bogătanii. Fraţi români ! Veniţi la noi să începem frăţietatea şi să facem pace (…) Trăiască frăţietatea ! Trăiască pacea! Jos cu domnia grofilor, boierilor şi magnaţilor!”  

     

 

În rândurile armatei roşii şi ale partidului bolşevic au fost atraşi prizonieri români ataşaţi ai unor unităţi cu componenţă predominant maghiară sau cu o compoziţie multinaţională.

     Au existat şi apeluri ale unor soldaţi  români bolşevizaţi, în care se spunea: 

 

 

 

 

     „Noi, românii din Ardeal şi Banat, blestemăm orice război sângeros. Noi nu mai vrem rege, ci o republică a poporului. De ce fraţii noştri, totuşi, fruntaşii noştri ne părăsesc şi nu lucrează pentru binele nostru, ci pentru mărirea regelui Ferdinand de Hohenzollern (…)Noi, românii din Ardeal şi Banat, suntem atât de cuminţi, ca să putem merge singuri, de bună voie, pe drumul nostru. Ardealul şi Banatul să fie al ardelenilor. Nu ne trebuiesc noi stăpâni. Boierii din România să ne lase în pace.”

    

 

 

 Asemenea manifeste şi apeluri cu un conţinut duşmănos idealului naţional românesc, redactate şi tipărite de prizonierii unguri sau de elemente  bolşevice din Rusia, se găsesc într-un număr important în fondul fostului fruntaş voluntar Pompiliu Nistor din Braşov la Arhivele Naţionale din Braşov.

     Şi în fondurile documentare ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia se găsesc un număr important de documente de un conţinut asemănător, provenind de pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, unde au fost întocmite în 1918-1919, mai ales după izbucnirea revoluţiei din Ungaria şi instaurarea guvernului de orientare social-democrată, condus de premierul Mihaly Karoly, la sfârşitul lui octombrie 1918.

Acest guvern, ca si cel de orientare bolşevică, instaurat la Budapesta în martie 1919, s-a situat de la început pe poziţia menţinerii intacte a Ungariei „istorice”, care încă din  evul mediu stăpânea Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul.

     Acest lucru s-a vădit încă din 13-14 noiembrie 1918, în cursul tratativelor româno-maghiare, în cadrul cărora, sociologul maghiar „democrat”, Iassy Oskar, a depus toate eforturile pentru păstrarea integrităţii politice a Ungariei, în faţa dorinţei şi solicitărilor liderilor români ai Consiliului Naţional Român Central de a li se preda autoritatea sau „imperiul” asupra teritoriilor româneşti de pe cuprinsul regatului Ungariei.

     În săptămânile care au precedat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, când Europa a cunoscut o mare răspândire a ideilor social-democrate, burghezia naţională românească, grupată în cadrul Partidului Naţional Român, a acceptat ca ea să constituie Consiliul Naţional Român Central, împreună cu secţia română a Partidului Social-Democrat din Ungaria, pe bază de paritate, din câte 6 membri pentru fiecare formaţiune politică.

     Deşi ambele au pornit, la 30/31 octombrie 1918, împreună în direcţia înfăptuirii idealului românesc, a existat o mare temere că social-democraţii români se vor lăsa atraşi de confraţii lor maghiari, care depuneau toate eforturile în acest sens.

De aceea, a produs o mare bucurie, anunţul de la mijlocul lui noiembrie 1918, din ziarul social-democrat român „Adevărul”, că social-democraţii români rămân, în continuare, „de perfect acord” cu Partidul Naţional Român în privinţa separării Ardealului românesc de Ungaria.

     Adversarii Unirii au uzat de o serie de argumente favorabile lor, oferite în primul rând de scăderile regimului social-politic din România, căruia i se imputa îndeosebi reprimarea sângeroasă a răscoalei ţărăneşti din 1907 şi, în general, lipsa unui sistem democratic.

Faptul că Ungaria şi Austria au devenit republici în octombrie-noiembrie 1918, în timp ce România a rămas în continuare monarhie, sub conducerea regelui Ferdinand de Hohenzollern, a oferit propagandei maghiare argumente în plus contra întregirii naţionale româneşti în jurul regatului României.

     De aceea, nu este de mirare că, în contextul discutării şi stabilirii textului proiectului de rezoluţie al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, s-a conturat şi s-a manifestat un serios curent pentru unirea „cu condiţii”, curent vehement combătut de reprezentanţii Partidului Naţional Român şi în general de majoritatea opiniei publice româneşti, după care unirea trebuia să se facă imediat şi nepătată cu nimic, urmând ca apoi ţara întregită să cunoască toate transformările democratice necesare.

La capătul unor discuţii aprinse, care au avut loc în clădirea hotelului principal al oraşului, (din păcate, demolat în 1988-1989), respectivul document avea să îmbrace o formă de compromis, de natură a satisface toate opiniile.

     Aceeaşi temere şi grijă a existat şi în cadrul adunării oficiale a delegaţilor, în număr de 1228, întruniţi în sala mare a Cercului Militar din Alba Iulia (astăzi, Sala Unirii), unde a existat o mare dorinţă de unanimitate de vederi  mai ales, când a luat cuvântul social-democratul Iosif Jumanca.

     S-a manifestat un adevărat sentiment de uşurare, atunci când Iosif Jumanca a afirmat clar că social-democraţii români sunt adepţi ai dreptăţii sociale, dar în primul rând îşi doresc un stat naţional întregit, după realizarea căruia, vor urmări şi reforme democratice largi.

 

     Analiza atentă a documentelor propagandistice contrare unirii, ne arată că unele dintre acestea au avut autori nemijiociţi maghiari, altele au fost realizate de români aderenţi ai stângii.

    

Primele se remarcă printr-o mare stângăcie de limbă şi mai ales prin vizibile dezacorduri şi greşeli gramaticale.

De exemplu, într-un manifest intitulat „Fraţi Români”, se spunea:

 

 

„Războiul s-a gătat, împreună cu robie. Revoluţie a gonit regele, care n-a voit să facă pacea. Acuma nu e regat, ci republica, unde toate vor fi aşa cum vrem noi. Numai să ne băgăm de seamă. Să nu lăsăm, să ne însală cineva. Unii voiesc, că ne alăturam la România, unde deocamdată rege şi boieri poruncesc. Pentru aceea ne-am slobozit în Ţara Ungurească, să mergem la România în slujbă nouă? Aşa de nebuni nu vom fi.

     Guvernul nou republican va da pământ la toţi pământeni. Guvernul de la România nu dă nimica.

     Deoarece nu am pierdut mintea, să mergem pe acolo. Noi, Românii, din Ardeal şi Banat, ne vom alcătui ţara separată, unde noi vom domni. Pe noi nu ne atacă nime, nici noi nu voim, să facem reu la nime. Să băgăm de seamă, să fie rânduială şi liniştire în satele noastre.

     Noi pretindem de la guvernul ţara acela, care cuvine oare-şi-căruia, dar nu sântem hoţi, ci Români bieţi, harnici şi cinstiţi cari voesc să lucră în pacea bună şi coînţelegere”.

 

 

 

     Un alt manifest-apel, având, se pare, un autor român, întocmit după rechemarea armatei române la arme în noiembrie 1918, se adresa soldaţilor, ţăranilor şi muncitorilor români, cam cu aceleaşi idei.

 

 

     „Stăpânirea v-a chemat din nou sub arme. N-aţi putut încă vedea pe ai voştri, nu v-aţi putut vedea de sărăcia voastră, şi din nou, cu sacul în spate, vă trimit în cazărmi şi în tranşee, pentru ca să aveţi din nou cunoştinţă cu generalii boieri, care n-au avut pentru voi altă dragoste decât a bătăii şi schingiuirii. Foametea şi bolile care au decimat pe fraţii voştri în războiul trecut, vă pândeşte iarăşi.

     Pentru ce această nouă mobilizare? Când acum doi ani s-a început războiul, capitaliştii, boierii şi ciocoii spuneau că ei urmăresc prin aceasta libertatea fraţilor noştri din Transilvania şi Bucovina. Muncitorii şi ţăranii de acolo vor putea să-şi facă orice guvern voesc. Aţi auzit despre revoluţia, care s-a petrecut în toată Austro-Ungaria? Aţi auzit că în toate aceste ţări a fost proclamată republica?

     Drept că muncitorii şi ţăranii n-au devenit pe deplin stăpâni, dar au cu mult mai multe drepturi, decât voi în România.

     Atunci care este scopul războiului cel nou? (…)

     Capitaliştii, boierii şi generalii români vă înşeală. Ei vă duc nu să liberaţi pe românii de peste munţi, ci să-i subjugaţi, ei vă duc să luptaţi împotriva revoluţiei sfinte, eliberatoare a popoarelor.

     Ştiţi că acum un an revoluţia bolşevică din Rusia a adus la putere în această ţară pe muncitori şi ţărani. Aţi aflat că Rusia este azi o republică a Sovietelor (Sfaturilor). Aceasta înseamnă că în loc de Cameră şi Senat (unde sunt aleşi duşmanii poporului, călăii lui), în fruntea ţărei se află Sovietele (Sfaturile) muncitoreşti şi ţărăneşti (…)

     Pilda poporului rus a fost urmată de ţăranii din Germania, Austria şi Ungaria. Stăpânirea româna se teme că şi muncitorii din România vor acelaşi lucru, Iată pentru ce sunteţi mobilizaţi, stăpânirea din România vrea să facă din voi călăii revoluţiei din Rusia şi Ungaria.

     Pe transilvăneni îi aşteaptă acum aceeaşi soartă oropsită, care au adus stăpânirea românească/pentru/ţăranii şi muncitorii din Basarabia.”

 

Această ofensivă propagandistică naţionalistă maghiară sau a stângii de inspiraţie maghiară, foarte puternică în 1918-1919 în Transilvania, nu a fost lăsată fără replică de propagandă unionistă românească, care avea marele avantaj de a corespunde simţămintelor vitale ale poporului român, pe care nici un apel politicianist nu le putea anula.

O replică hotărâtă contra propagandei maghiare duşmănoase ideii româneşti de unire, dădea la 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român din Orăştie, sub semnătura preşedintelui său Dr. Aurel Vlad.

În cuprinsul acestuia se spunea:

 

Fraţi Români,

     Agenţi de-ai guvernului unguresc răspândesc proclamaţii între popor, făcând propagandă contra alipirii noastre cătră România.

     O mie de ani am fost sub stăpânirea ungurească, o mie de ani am suferit şi acum guvernul unguresc ne promite marea cu sarea, ca să rămânem mai departe în tovărăşie cu ungurii.

     Alţii, ca să strice rosturile şi fericirea neamului românesc, zic să nu ne alipim cătră România, ci să formăm noi singuri o ţară separată, adică noi, românii, să formăm două ţări slabe, şi nu una mare şi tare, o Românie Mare, puternică şi unitară.

     Fraţi Români, îndemnurile acestea vin de la duşmanii neamului nostru, cari cu orice preţ voesc să împiedice unitatea şi fericirea neamului Românesc.

     Tocmai de aceea, toţi Românii de omenire, într-un glas trebuie să strige, sus şi tare:

Trăiască România Mare!” 

Consiliul Naţional Român 
Dr. Aurel Vlad 
preşedinte”

 

 

 

1918, nov. 30, Alba Iulia

Manifestul „Un cuvânt către toţi românii!” semnat „Bunii şi adevăraţii români”, prin care se combate propaganda antiunionistă maghiară.

Asemenea replici la propaganda anti-românească şi antiunionistă au dat şi Consiliile Naţionale Române din alte centre, ca de pildă cel din Sibiu, mai ales prin intermediul valoroasei prese sibiene.

     Într-adevăr, cu toate eforturile propagandei maghiare de a determina pe Români să nu asculte de îndemnurile pro-unioniste ale connaţionalilor lor, un număr imens al acestora a dat ascultare acestora, ţinând să fie prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, astfel încât – după cum anticipa ziarul „Libertatea” din Oraştie, nimeni „să nu poată zice nici mâc, că n-a fost reprezentat poporul Român întreg la adunare”.

     Deosebit de receptiv a fost cunoscutul manifest-apel lansat de la Blaj în 24 noiembrie 1918, prin ziarul „Unirea”, care scria:

 

 

„Veniţi la Alba Iulia! Fraţi Români! Veniţi cu toţii la Marea Adunare Naţională care se va ţine la 1 Decembrie în Bălgradul lui Mihai Viteazul. Veniţi cu miile, cu zecile de mii. Lăsaţi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor fericit pentru întreg neamul Românesc (…) E ziua când se va hotărâ asupra sorţii noastre pentru o veşnicie”.

     În acelaşi ziar, câteva zile mai târziu, cărturarul blăjean Octavian Prie publica articolul intitulat „Unitatea naţională”, în care se răspundea clar propagandei duşmănoase, de stânga, arătându-se că unirea Românească era un imperativ major.

„Celelalte se vor face, când vom vorbi de o singură naţiune, de un singur teritoriu Românesc… Nu există azi Român, care să nu dorească ocazia aceasta, cu impetuozitate vulcanică. În faţa acesteia, dispar toate veleităţile, toate consideraţiile de ordin particular. Acum e momentul să înfăptuim visul nostru de aur. Ne scapă, în veci nu-l mai prindem. Îl înfăptuim, am clădit marea operă pentru eternitate”.

 

 

     Uriaşul succes al propagandei româneşti, demonstrat de participarea  masivă  la măreaţa adunare, a fost consemnat şi de ziarul „Românul” din Arad, care la 27 noiembrie 1918, scria :

 

 

„Glasul nostru are un puternic răsunet în toate colţurile locuite de români şi în toate păturile neamului nostru. Azi nu este suflet românesc care să nu fie pătruns de dorul: „La Alba Iulia!”. Nu sunt trenuri de ajuns, ţăranii pleacă pe jos, înfruntând greutăţile unui drum lung de iarnă, dar se duc(…) Un astfel de popor nu poate fi robul unui alt popor! Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, în gând, şi, acolo vom fi toţi, într-o suflare, ţărani şi cărturari, să strigăm într-un singur glas şi o dorinţă, să ştie lumea întreagă că nu mai vrem, că nu putem fi iobagi”.

 

 

     Deşi argumentele din manifestele maghiare erau puternice, mai ales prin faptul că România mamă era departe de a fi un stat democratic, iar ideile democratice cunoşteau o mare răspândire în epocă, bătălia propagandistică din 1918-1919 s-a soldat cu o strălucită victorie românească.

Propaganda ostilă Unirii, bazată pe argumente oricât de viclene, nu a putut înfrânge cu nimic dorinţa majorităţii  româneşti, bazată pe mersul firesc al istoriei, de a  construi o singură ţară unită, românească, ceea ce s-a decis la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 şi a fost confirmat pe plan internaţional la Trianon – Paris, la 4 iunie 1920.

 

 

Dr. Nicolae JOSAN

http://www.dacoromania-alba.ro/

09/12/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La primul congres al Partidului Unității Naționale din R.Moldova, Băsescu a fost ales preşedinte de onoare

 

Foto Facebook / Traian Băsescu

 

 

Traian Băsescu a fost ales președinte de onoare la primul congres al Partidului Unității Naționale din R.Moldova.

Dacă își va recăpăta cetățenia moldovenească, suspendată de președintele Igor Dodon, Băsescu ar urma să preia conducerea partidului de la actualul președinte executiv, Anatol Șalaru, fost ministru liberal al apărării din R.Moldova, care s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai mari susținători ai integrării în NATO ai ţării sale.

PUN își propune să devină principala forță de dreapta și să coaguleze în jurul său toate mișcările unioniste.

Liderul său a declarat într-un interviu acordat zilele trecute presei moldovene, că formațiunea sa este ” un partid românesc, unionist şi promovăm integrarea în spaţiul euro-atlantic. În acelaşi timp, împărtăşim valorile creștin-democrate: morala creştină, patriotism luminat, dreptate socială, solidaritate, subsidiaritate”, scrie Știri pe Surse

Într-un interviu cu Europa Liberă, noul prim-vicepreședinte al Partidului Unităţii Naţionale din R.Moldova, deputatul român Constantin Codreanu (născut în Basarabia), a declarat că Traian Băsescu va fi „coagulantul” mișcării unionist din Republica Moldova.

Partidul Unității Naționale estimează că acum s-ar bucura de sprijinul a peste 6% din electorat, suficient pentru a intra în viitorul parlament, în 2018, dacă nu se va schimbăa sistemul electoral.

 

Partidul Unității Naționale și Partidul Mișcarea Populară din România, partid creat de Traian Băsescu în 2013, au semnat și un   Protocol de colaborare și parteneriat privilegiat.

În România, PMP este singurul partid cu o agenda declarat unionistă.

Participarea lui Traian Băsescu la primul Congres al PUN și alegerea lui în calitate de președinte de oanoare este un semnal puternic transmis electoratului pro-unionist din Moldova, mai ales în contextual actual, când electoratul unionist este foarte disipat.

Partidul Liberal din Moldova, care a fost principalul beneficiar al votului unionist, a dezamăgit în ultimii anii, ajungând la un scor de 2%.

Mihai Ghimpu, președintele PL, nu a putut obține un scor mai mare de 2% în alegerile prezidențiale care au avut loc anul trecut, deși în ultimii ani, electoratul pro-unionist din Moldova a crescut constant, ajungând la o cifră de peste 20%.

Băsescu are o cotă de simpatie  mare în R. Moldova, fiind apreciat pentru măsurile luate de-a lungul timpului, acordarea cetățeniei românești, bursele pentru studenții moldoveni, gazoductul Iași-Ungheni, dar și lobby-ul făcut de acesta la Bruxelles, în favoarea Moldovei și a primirii acesteia în UE.

Traian Băsescu a fost ales cu unanimitate de voturi  în funcția de președinte de onoarea al Partidului Unității Naționale.

De asemenea, congresul a decis ca pâna la clarificarea juridică a cetățeniei moldovenești a acestuia, funcția de președinte al Partidului Unității Naționale să rămână vacantă.

  Totodată, congresul a decis alegerea domnului deputat în Parlamentul României, Costantin Codreanu, în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale din R.Moldova.

https://www.europalibera.org/a/28578935.html

https://deschide.md/ro/stiri/politic 

03/07/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: