CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof. dr. Anatol Petrencu: Delegaţia basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris și lupta împotriva diversionismului antiunionist rus

 

27 martie 1918 - Primul pas către Marea Unire: Basarabia revine în granițele românești

 

 

 

 

27 martie 1918 – Sfatul Țării din Republica Democrată Moldovenească (fosta gubernie țaristă rusă Basarabia) votează cu o mare majoritate UNIREA cu Țara Mamă, România.

A urmat marea bătălie diplomatică pentru recunoașterea pe plan internațional a acestei uniri. 

 

Rostul şi rolul delegaţiei basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris

Activitatea delegaţiei României în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris este studiată destul de bine de istoriografia românească. Au fost publicate documente diplomatice, scrisorile unor delegaţi, articole şi monografii.

Atât membrii delegaţiei române, cât şi istoricii contemporani români au considerat că în capitala Franţei România a fost prezentată de o singură delegaţie.

În pofida acestui fapt, sunt mai mulţi autori care consideră că au activat două delegaţii oficiale, una de la Bucureşti (România), alta de la Chişinău (Basarabia). Această opinie eronată a fost repetată cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi făurirea României întregite (2018).

În articolul de faţă au fost analizate documentele timpului, în special – corespondenţa lui Ion Pelivan cu persoane politice din Chişinău, care demonstrează fără tăgadă că basarabenii trimişi oficial la Paris au activat în cadrul unei singure delegaţii româneşti.

În 2018, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire şi formarea României întregite au fost expuse diverse subiecte, legate de importantul eveniment, între care şi participarea delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919).

Între opiniile expuse cu acest prilej s-a afirmat cum că la Conferinţa de Pace de la Paris au fost două delegaţii româneşti – una reprezenta România, cealaltă – Basarabia, altfel spus: ce fel de Unire a Basarabiei cu România a fost dacă au fost două delegaţii distincte?

Problema participării delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris cu scopul recunoaşterii Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România, la 27 martie 1918, a fost examinată de istoricii din Chişinău[1].

Basarabenii Ion Pelivan şi oamenii lui sunt trataţi ca parte componentă a delegaţiei României. De exemplu, istoricul Ion Ţurcanu scrie

„…Delegaţia română, iar în cadrul ei – Pelivan şi oamenii săi, trebuia să fie cât mai insistentă. Ceea ce s-a şi făcut”[2].

Întâlnim, însă, şi o altă opinie, care alimentează confuzia. Astfel, istoricul rus Mihail Melitiuhov scrie că în septembrie 1919 România a trimis în Paris o delegaţie a basarabenilor, care prin toate mijloacele demonstra caracterul progresist al Unirii Basarabiei cu România[3].

Scopul acestui studiu este de a demonstra care a fost rostul şi rolul delegaţiei oficiale a basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris şi care erau intenţiile altor „basarabeni”, aflaţi în capitala Franţei.

Pentru realizarea scopului propus am utilizat surse documentare ale timpului[4], precum şi lucrările specialiştilor în acest domeniu[5].

La 18 ianuarie 1919, la Paris, şi-a deschis lucrările Conferinţa de Pace care avea drept scop rezolvarea problemelor apărute între statele învinse şi cele învingătoare în urma Marelui Război, precum şi organizarea politică a Europei postbelice (problema frontierelor) şi soluţionarea problemelor de ordin economic ale statelor beligerante.

 

 

 

 

 

 

 

 

Delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I. C. Brătianu (foto sus).

 

 

 

 

Pe parcurs, componenţa nominală a delegaţiei oficiale s-a modificat, în activitatea ei fiind antrenate alte persoane oficiale. Pe parcursul lucrărilor Conferinţei, delegaţia oficială română a fost consultată de specialişti din diverse domenii.

La baza rezolvării litigiilor apărute în urma războiului mondial a fost pus principiul naţionalităţilor (fiecare naţionalitate să beneficieze de propria ţară).

Astfel, sarcina delegaţiei române a fost recunoaşterea prin tratate de către Aliaţi a României întregite, rezultat al deciziilor forurilor reprezentative ale Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

La 3 februarie 1919, Ion Inculeţ, ministrul Basarabiei în Guvernul de la Bucureşti, i-a trimis o scrisoare lui Ion Pelivan, la acel moment – director al justiţiei în Directoratul (guvernul) provizoriu (de tranziţie) de la Chişinău, în care a insistat asupra plecării lui Ion Pelivan la Paris:

„Dragă Ionel, este absolută nevoie să pleci la Paris, să reprezinţi Basarabia. Am vorbit cu Bucureştii şi părerea tuturor este că nu poate pleca altul decât Măria ta…”[6]

Ion Pelivan a dat curs propunerii, expuse de Ion Inculeţ, şi la mijlocul lunii martie 1919 a ajuns a la Paris, fiind însoţit de soţia sa, Maria Pelivan, şi de I. Condurache, secretar-asistent. Starea de lucruri de la Legaţia română de la Paris l-a decepţionat pe Ion Pelivan (despre asta i-a scris prietenului lui Daniel Ciugureanu, delegatul guvernului de la Bucureşti în Basarabia.

În pofida greutăţilor existente la Paris, Ion Pelivan s-a angajat plenar în opera de convingere a Marilor Puteri Aliate ca aceştia să recunoască oficial România reîntregită.

În cadrul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris Ion Pelivan a fost nominalizat membru al Comisiei financiare în calitate de consilier, şi al Subcomisiei proprietate industrială.

Din corespondenţa întreţinută de Ion Pelivan că factorii de decizie de la Bucureşti, precum şi cu persoane apropiate de la Chişinău, devine clar că el se considera delegat oficial al României, nu al Basarabiei, iar activitatea de bază a lui a fost să determine Mariile Puteri să recunoască Unirea Basarabiei cu România.

În Paris, destul de repede, Ion Pelivan a constatat că Basarabia era prea puţin cunoscută membrilor delegaţiei României, că în anii războiului Statul Român a promovat o activitate propagandistică pro-Bucovina şi pro-Transilvania şi prea puţin sau chiar deloc pro-Basarabia.

Astfel, în una din scrisori, adresate lui Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan constata: „În tot timpul războiului, pentru Basarabia nu s-a făcut nici o propagandă favorabilă nouă.

Din contra, ruşii şi evreii, în Elveţia, America, Anglia şi aici, în Franţa, prin toate jurnalele, majoritatea cărora sunt evreieşti, au tratat Basarabia ca ocupată de armata română, fără consimţământul ei. Apoi, despre „teroarea armatei şi administraţiei române” s-a făcut o vâlvă nespusă”[7].

În plus, Ion Pelivan a constatat prezenţa uriaşă a intereselor Rusiei faţă de Basarabia. Aceste interese erau promovate de diverse persoane, legate de trecutul acestei provincii româneşti. La Paris activa fostul ambasador al Rusiei ţariste Vasili Maklakov, cu pretenţii de reprezentant „oficial” la Conferinţa de Pace.

Tot aici se afla fostul ministru de Externe rus Serghei Sazonov, fostul membru al Guvernului Provizoriu din Rusia, istoricul Pavel Miliukov, alţi foşti demnitari ruşi.

În aprilie 1919, în Paris a sosit o delegaţie formată din fostul mareşal al nobilimii basarabene Alexandr A. Krupenski, fostul primar al Chişinăului în 1917, Alexandr Karol Schmidt, fostul preşedinte al fracţiunii ţărăneşti în Sfatul Ţării Vladimir Ţâganko.

Aceştia s-au prezentat drept reprezentanţi ai „Comitetului de salvare al Basarabiei de sub jugul românesc”, organizaţie constituită la Odesa.

Ulterior la numiţii „delegaţi” au aderat încă câteva persoane.

În scrisoarea lui Ion Pelivan din 28 aprilie 1919, adresată lui Daniel Ciugureanu, este prezentată activitatea grupului respectiv: „Au sosit aici de vreo 2-3 săptămâni dnii A. K. Schidt şi A. N. Krupenski, care punându-se în legătură strânsă cu dnii Sazonov şi Sevastopulo (fostul secretar al fostei legaţii ruse aici), precum şi cu alţi ruşi şi rusofili, au început o propagandă înverşunată contra alipirii Basarabiei la România şi făţiş, şi pe sub mână”.

Ion Pelivan i-a trimis adresatului ziarul „Le Temps” din 28 aprilie 1919, unde, „dându-se drept mandatarii Zemstvei Guberniale” şi numindu-se „delegaţii Basarabiei”, spun lucruri jignitoare şi neadevărate la adresa României şi Sfatului Ţării „bolşevist” şi „anarhist”, iar drept consecinţă cer „întoarcerea Basarabiei la Rusia reconstituită”[8].

Pretinşii reprezentanţi ai Basarabiei la Paris au desfăşurat o activitate de invidiat: au organizat conferinţe, au publicat cărţi şi broşuri propagandistice, articole şi materiale, care conţineau afirmaţii false, referitoare la Unirea Basarabiei cu România, cum că Unirea din 27 martie 1918 ar fi fost „o invenţie a delegaţiei basarabene şi totodată a unui grup de intelectuali din Chişinău”, cum că actul Unirii ar fi fost „smuls prin forţă şi corupţie”.

Ion Pelivan scria mai târziu: „La un moment dat, marele publicist August Gauvaine, un prieten al nostru, mă invită şi îmi atrage atenţia asupra acţiunii mârşave a „delegatului basarabean” A. Krupenski, care umbla dintr-o redacţie în alta a gazetelor mari din Paris, cu nişte „ţărani basarabeni improvizaţi”, „ţărani de carnaval”, care „mărturisesc” şi se plâng în moldoveneşte, că ei nu pot suporta „jugul românesc în Basarabia”[9].

Activitatea lui Ion Pelivan a avut un caracter combativ şi multilateral. Astfel, patriotul român basarabean a demonstrat că Krupenski, Schmidt et K° nu aveau mandate ce ar fi demonstrat că ei reprezintă Basarabia, că erau simpli impostori. Ion Pelivan a publicat un şir de articole în ziarele „Le Temps”, „Matin”, „Figaro”, „La Victoire” etc., în care a arătat că Alexandr Krupenski nu era „socialist”, după cum se prezenta acesta în capitala Franţei, ci „mareşal al nobilimii din Basarabia, dictator de fapt al acestei provincii nenorocite, şambelan al ţarului Nicolai al II-lea şi mare latifundiar basarabean”[10].

Ion Pelivan a dovedit că A. Krupenski avea motive personale să protesteze împotriva Unirii Basarabiei cu România, asta pentru că Sfatul Ţării (Parlamentul legitim al Basarabiei) a expropriat moşiile marilor proprietari, între care şi cea a lui A. Krupenski; pământurile expropriate fiind împărţite ţăranilor fără sau cu puţin pământ.

La sugestia unui amic francez, Ion Pelivan a publicat broşura „Le nobles Kroupenski”, în care, pe bază de documente, a arătat „trecutul de cameleoni, renegaţi şi delapidatori de bani publici, a unor reprezentanţi ai familiei Krupenski, ramura rusificată din Basarabia”[11].

Având argumente incontestabile, Ion Pelivan a demonstrat că Alexandr Carol Schmidt, de origine germană, cu care fusese coleg la Universitatea din Dorpat, într-adevăr a fost ales, în 1917, primar al Chişinăului, cu precizarea că cei care l-au ales nu au fost locuitorii oraşului, ci soldaţii ruşi, dezertori de pe Frontul român.

După ce arătase faţa adevărată a altor „reprezentanţi” ai Basarabiei, Ion Pelivan conchidea că toţi aceşti indivizi, care se erijau în „delegaţi ai Basarabiei” şi care au fost în mâna guvernelor din Petersburg simple instrumente de deznaţionalizare şi rusificare a moldovenilor basarabeni, nu aveau nici o legătură organică cu pământul Basarabiei şi prin urmare nu aveau dreptul de a vorbi în numele ei.

Cu privire la propaganda cauzei româneşti la Conferinţa de Pace, Ion Pelivan a constatat o prestaţie slabă a acesteia pentru perioada aflării lui ion I. C. Brătianu în fruntea delegaţiei României.

Lucrurile s-au schimbat în noiembrie 1919, odată cu venirea lui Alexandru Vaida-Voievod la Paris. „Publicaţiile româneşti s-au înmulţit în mod considerabil”, – scrie Ion Pelivan.

Problema recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România se tărăgăna. La un moment, Ion Inculeţ şi-a expus dorinţa de a veni la Paris pentru a impulsiona soluţionarea problemei. Ion Pelivan, însă, era de altă părere: venirea lui I. Inculeţ ar fi dăunat cauza basarabenilor.

La sugestia lui Ion Pelivan, la Paris au fost trimişi reprezentanţi ai diferitor categorii sociale din Basarabia.

 

 

 

 

 

Astfel, au fost trimişi „Moşu” Ion Codreanu, ţăran din satul Ştefăneşti, judeţul Soroca, din partea Congresului ţărănesc pan-basarabean, poetul Sergiu Cujbă, reprezentant al cooperativelor şi cercurilor intelectuale basarabene şi studentul Gheorghe Năstasă, delegat al studenţimii basarabene, toţi cu mandate în regulă.

Aceşti reprezentanţi ai Basarabiei, timp de 4-5 săptămâni, „s-au prezentat mai multor delegaţi francezi, italieni şi unui delegat englez, prezentându-le fiecăruia câte un memoriu în chestia Basarabiei. Ei au făcut bună impresie în cercurile respective…[12]. Aceşti reprezentanţi ai diverselor pături sociale basarabene nu prezentau o „delegaţie a Basarabiei”, aşa cum scriu unii autori.

Ei, aceşti reprezentanţi basarabeni, au susţinut cauza Unirii în cadrul activităţilor delegaţiei României la Paris, mandatul lor nu a fost reprezentarea Basarabiei ca o unitatea administrativ-teritorială aparte, scopul lor a fost demonstrarea caracterului românesc al provinciei deja unite cu România în martie 1918.

În capitala Franţei, pe durata desfăşurării Conferinţei de Pace, în afara delegaţilor oficiali, a diferiţilor autoproclamaţi „oficiali”, de fapt impostori, au activat diverşi aventurieri, între care „vestitul Cătărău” – Ilie V. Cătărău (1888-1955), aventurier politic[13]. Despre acest personaj Ion Pelivan a scris următoarele:

Aici, în Paris, se află vestitul Cătărău. A fost la Brătianu, dar n-a fost primit. L-a primit colonelul Toma Dumitrescu, căruia-i cerea vreo slujbă. Însă n-a fost angajat. Acum văd că se linguşeşte pe lângă delegaţia ardelenească.

Unii din ardeleni unt încântaţi de Cătărău… Mai deunăzi, în lipsa mea de acasă, mi s-a aruncat prin fereastra deschisă în cameră o mică bombă de sticlă, care, când s-a fărâmat, a umplut odaia de o putoare nespusă, de un fel de gaz, ce aducea a ou clocit şi de o mulţime de bucăţele foarte mărunte  de sticlă. Nevastă-mea care se afla în odaia de alături, odaia de baie, s-a speriat foarte mult. Ea crede că asta este trebuşoara lui Cătărău”[14].

 

 

 

 

 

S-a întâmplat în 11 iunie 1919, 11-13 - Jurnal Spiritual

 

 

 

 

 

La 28 octombrie 1920, recunoscând că pin punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic Unirea Basarabiei cu România este justificată şi având în vedere că populaţia din ţinut a manifestat dorinţa de a se uni cu România, reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei, pe de o parte, şi ai României, pe de altă parte, au recunoscut suveranitatea României asupra Basarabiei.

Votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a căpătat consacrare internaţională.

În concluzie: Documentele studiate demonstrează că în capitala Franţei a fost o singură delegaţie, care reprezenta interesele naţionale ale României întregite. Recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România s-a datorat activităţii asidui a întregii delegaţii române, în cadrul căreia au muncit şi reprezentanţii legitimi ai Basarabiei, între care, un rol de excepţie l-a avut Ion Pelivan, scrie istoricul de la Chișinău, prof. universitar dr.Anatol Petrencu, pe blogul său http://anatolpetrencu.promemoria.md.

 

 

Textul  acestei comunicări a fost prezentat în cadrul Conferinței științifice internaționale „Contribuția Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)”, desfăşurate la Iaşi, la Cercul Militar, Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe data de 20-22 iunie 2019.

 

Bibliografie:

 

1. Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 55-90.

2. Melitiuhov Mihail. Бессарабский вопрос между мировыми войнами. 1917-1940 [Problema Basarabiei între cele două războaie mondiale. 1917-1940], Moscova, Editura „Vece”, 2010.

3. Pelivan Ion. Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1991, nr. 1, p. 27-43.

4. Ion Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări, Chişinău, Firma editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”, 1998, p. 187-194.

Surse web:

Ilie Cătărău. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Cătărău [accesat 4. 11. 2019]


[1] Ion Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări, Chişinău, Firma editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”, 1998, capitolul „Ioan Pelivan despre examinarea chestiunii basarabene la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), p. 187-194. Tot aici a fost retipărită „Corespondenţa de la Paris a lui Ioan Pelivan”, p. 294-332.

[2]Ibidem, p. 188.

[3] Mihail Melitiuhov. Бессарабский вопрос между мировыми войнами. 1917-1940 [Problema Basarabiei între cele două războaie mondiale. 1917-1940], Moscova, Editura „Vece”, 2010, p. 89.

[4] Revista de lectură istorică „Patrimoniu” a publicat memoriile lui Ion Pelivan, redactate în decembrie 1940, întitulate „Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)”. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1991, nr. 1, p. 27-43. În 1993 aceiaşi revistă a publicat un set de scrisori, semnate de Ion Pelivan, trimise din Paris oamenilor politici de la Chişinău, scrisori în care semnatarul prezenta situaţia reală privind recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România în capitala Franţei – „Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori”. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 55-90.

[5] Aduc mulţumiri istoricului Ion Negrei pentru materialele oferite autorului acestor rânduri.

[6]Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 56.

[7]Ibidem, p. 66.

[8]Ibid., p. 58.

[9] Ioan Pelivan. Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris…, p. 30.

[10]Ibidem, p. 31.

[11]Ibidem.

[12]Ibid., p. 42.

[13] Vezi mai mult: Ilie Cătărău. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Cătărău [accesat 4. 11. 2019]

[14]Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace…, p. 67.

 

26/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A crescut semnificativ numărul cetățenilor R.Moldova care doresc ReUnirea cu România

 

 

 

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind Unirea R.Moldova cu România, „PRO” ar vota 37%.

Datele au fost prezentate în cadrul sondajului „Barometrul socio-politic – iunie 2020”, realizat de compania IMAS.

Numărul este cu 5% mai mare comparativ cu sondajul realizat în luna februarie, transmite Romanian Global News.

Totodată, 52% ar vota „Contra”, iar 2% nu ar participa la vot.
Înce privește aderarea R.Moldova la NATO, „Pro” ar vota 23%, în timp ce împotrivă – 56%.
Aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană este susținută de 64%, iar 21% se împotrivesc.
Sondajul a fost realizat în perioada 14-27 iunie, pe un eșantion de 1105 de respondenți. Marja de eroare este de 3%.

03/07/2020 Posted by | analize | , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea Basarabiei cu România și influența crizei politice din Rusia

 

 

 

 

 

Foto: Soldații români pleacă pe front

 

 

Criza politică din Rusia şi Unirea Basarabiei cu România
 


În timp ce trupele române obțineau victorii importante în Primul Război Mondial, armata rusă se descompunea.
Primul Război Mondial a pus la grea încercare Imperiul rus, care seconstituise pe parcursul a mai multor secole, scrie https://www.timpul.md/ criza-politica-din-rusia-si-unirea-basarabiei-cu-romania 

După ce, în 1914, a fost declarată mobilizarea generală, în armata rusă au fost chemaţi sub arme, mai întâi de toate, ţăranii.

În februarie 1916, autorităţile guberniale din Basarabia raportau superiorilor că, la lucrările de câmp, din cauza mobilizării, puteau fi antrenaţi doar 35% din ţărani faţă de perioada antebelică.

Din aprilie 1915, armata rusă a început să sufere înfrângeri. Au fost ocupate Polonia, o parte din Lituania şi Belarus. Dar după 1916, când trupele ruse, în frunte cu generalul Alexei Brusilov, au desfăşurat o ofensivă în Galiţia (22 mai/4 iunie – 31 iulie/13 august), se crea impresia că Rusia poate ieşi biruitoare din război. Iar pe frontul de vest, la Verdun, francezii au fost nevoiţi să suporte un asalt nemilos al germanilor.

Atunci francezii au cerut Petersburgului să facă concesii în fașa Bucureştiului, pentru a atrage România în război contra blocului austro-german în vederea schimbării situaţiei în folosul Antantei. La 4/17 august 1916, Bucureştiul a încheiat tratatul de alianţă cu ţările Antantei, conform căruia României i se garanta integritatea teritorială, iar după victorie i se recunoştea dreptul de unire cu Banatul, Bucovina, Transilvania (inclusiv Crişana şi Maramureş).

Convenţia militară prevedea intrarea trupelor române la 15/28 august pe frontul din Transilvania, cu susținerea armatei franco-engleze de la Salonic, a celei imperiale din Galiţia, şi trimiterea în Dobrogea a 50 mii de ostaşi ruşi (în loc de 200 mii, după cum solicitase justificat premierul I. I. C. Brătianu). Însă aliaţii n-au susţinut suficient eforturile armatei române, care a început eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungară.

Armata română a fost obligată să se retragă în Moldova, Petrogradul fiind nevoit să trimită în ajutorul aliatului său de trei-patru ori mai multe trupe decât solicitase Brătianu. Pe câmpurile de luptă, România a pierdut 100 mii de oameni, la care s-au adăugat 150 mii de răniţi şi 250 mii de prizonieri. În primele luni ale anului 1917, au decedat de tifos exantematic 300 mii de militari şi civili.

 

La 3/16 octombrie 1916, în ţară a sosit o Misiune militară franceză, alcătuită din 400 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, care urma să instruiască trupele locale. Armata română a fost dotată cu piese de artilerie grea şi uşoară, muniţii aferente, vehicule de transport, materiale pentru spitalele de campanie ş.a.

Au fost create două corpuri de armată, incluzând 15 divizii de infanterie, două de cavalerie, patru de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie. La 22 martie/4 aprilie 1917, regele Ferdinand a repetat promisiunea făcută la finele anului 1916, în Parlamentul de la Iaşi, de a-i împroprietări cu pământ pe ţăranii care constituiau majoritatea soldaţilor din armată.

Prevederile despre drepturile ţăranilor la pământ şi noua lege electorală urmau să fie adoptate în Parlament. Această politică a regelui a sporit încrederea ţăranilor în autorităţi. Refăcută din temelie, armata română a început să lupte, de la egal la egal, cu trupele inamice, repurtând succese importante pe câmpul de luptă.
Haos în armata rusă
În schimb, Rusia tot mai greu făcea faţă situaţiei precare de pe front și suporta o insuficienţă acută de tunuri, obuze, puşti şi cartușe. Pentru apărare, se utiliza o treime din bugetul ţării.

Din cauza insuficienţei de materie primă, combustibil, forţă de muncă, sute de întreprinderi care, în perioada antebelică, produceau mărfuri de larg consum, s-au închis. Pentru funcţionarea normală a transportului feroviar nu ajungeau mii de locomotive şi zeci de mii de vagoane.

În 1916, s-a redus cantitatea de combustibil necesar pentru industrie şi transport cu 11,2% faţă de perioada de până la război, deşi necesităţile au sporit cu 50%. La 12 martie 1917, în palatul Tavria s-au constituit două organe de conducere supremă a statului: Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat.

De greutăţile țării era învinuit ţarul Nicolai al II-lea. În noaptea de 14 spre 15 martie 1917, Sovietul din Petrograd şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat au creat Guvernul Provizoriu, care urma să activeze până la convocarea Adunării Constituante. La 15 martie, Nicolai al II-lea s-a dezis de tron. Procesul de democratizare a început să se manifeste în diferite sfere de activitate. Se impunea ziua de muncă de opt ore și sporirea salariului.

Ţăranii au început să preia cu forţa pământul de la marii proprietari. Conform ordinului nr. 1 al celor două organe supreme de stat, în unităţile militare urmau să fie constituie comitete formate din reprezentanţi ai ostaşilor, care s-au încadrat în lupta politică. În primăvara lui 1917, comandamentul suprem a constatat că ostaşii refuzau să continue războiul.

Mişcarea pacifistă, care se manifesta în rândurile armatei ruse, aflată în descompunere din cauza lipsei de disciplină şi a subminării autorităţii ofiţerilor, crea probleme vizibile pentru cei doi aliaţi: Rusia şi România. Numărul dezertorilor după revoluţia din februarie 1917 a ajuns la 2 milioane.

Ce se întâmpla în acest timp în Basarabia

 

 

 

Revista Luceafărul » PĂRINŢII BASARABENI AI UNIRII BASARABIEI CU ...

 

 



În toamna anului 1917, se profila destrămarea statului rus, care nu mai putea continua războiul din cauza greutăţilor economice şi a anarhiei din ţară. Bolşevicii au decis să răstoarne cu forța Guvernul Provizoriu în ajunul celui de al II-lea Congres al sovietelor, pentru ca acesta să legifereze puterea nouă. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, garda roşie a ocupat Palatal de Iarnă.

Congresul a adoptat faimoasele decrete cu privire la preluarea puterii de stat, instaurarea păcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ.
Pe 20-27 octombrie 1917, la Chişinău, Congresul militar moldovenesc a declarat „autonomia” Basarabiei, a adoptat decizia de convocare a Sfatului Ţării şi a ales un „birou de organizare”.

Astfel, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, și-a început lucrările Sfatului Ţării, compus din 150 de membri.

Iar la 2 decembrie a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească (RDM) autonomă până la convocarea Adunării Constituante a întregii Rusii, care urma să formeze o federaţie de republici/state cu drepturi egale.

Sfatul Ţării constituia puterea legislativă a noii republici, cea executivă fiind rezervată Consiliului Directorilor Generali.

La 7 decembrie, a fost constituit Consiliul Directorilor Generali, în frunte cu P. Erhan.
Condițiile în care a avut loc Unirea

După venirea la putere a bolşevicilor, situaţia economică a Rusiei continua să fie dezastruoasă. Astfel, se preconiza ieşirea urgentă a țării din războiul deja pierdut şi reducerea numărului de ostaşi care nu puteau fi întreţinuţi.

La 22 noiembrie, Lenin a cerut telegrafic alegerea unor persoane pentru a purta tratative în vederea încheierii unui armistiţiu cu armata austro-germană.

Ofiţerii, care mai sperau la o eventuală biruinţă, motivată de intrarea SUA în război de partea Antantei, se pronunţau împotriva armistiţiului, iar soldaţii erau de altă părere. Sovnarcomul (guvernul bolşevic) a adoptat decizia referitoare la demobilizarea armatei, începând cu 23 noiembrie.

Se producea înlocuirea ofiţerilor, care erau împotriva încetării războiului, cu ostaşi de rând, fapt ce a produs haos în armata rusă, care devenea incontrolabilă. În această situaţie, a sporit numărul dezertorilor.

La 9 decembrie, a fost încheiat armistiţiul şi pe frontul român.


La finele anului 1917, românii de pe ambele maluri ale Prutului erau supuși presiunilor din partea autorităţilor sovietice de la Petrograd şi din zona de pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, reprezentate de secţia de front a Rumcerodului de la Odesa, dominat de bolşevici.

La 28 decembrie, cei din urmă, instalându-se la Chişinău, au mobilizat unităţile militare ruse din centrul Basarabiei împotriva Sfatului Ţării.

La 5/18 ianuarie 1918, autorităţile sovietice au adresat o notă ultimativă guvernului român, iar în ziua următoare trupele ruse din Chişinău au dezarmat subunităţile de transilvăneni, chemate de la Kiev pentru a păzi depozitele Antantei din Basarabia. Confruntată cu probleme grave, Republica Moldovenească nu dispunea de suficiente forţe armate pentru a garanta securitatea în teritoriu, nici de resurse economice pentru a-și asigura populația.

La 9/22 ianuarie 1918, la Iaşi, directorul de externe al RDM, Ion Pelivan, a solicitat Guvernului român ajutor militar pentru asigurarea ordinii în Basarabia.

Cu acordul generalului Şcerbaciov, comandantul frontului românesc, şi al reprezentanţilor Puterilor Aliate, cointeresaţi de păstrarea resurselor de aprovizionare a trupelor cu alimente, Guvernul de la București a trimis în Basarabia, la 10/23 ianuarie, divizia generalului Broşteanu.

Trupele române au contribuit aici la crearea unui climat de siguranţă şi stabilitate politică. La 24 ianuarie/6 februarie, Sfatul Ţării a adoptat în unanimitate Declaraţia de independenţă a Republicii Democrate Moldovenești.

 

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat Declaraţia de unire cu România așa cum se cunoaște, pentru unire au votat 86 de deputaţi, împotrivă – 3, s-au abţinut 36, iar 13 au lipsit de la ședință. Actul Unirii a fost promulgat prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918.

 

 

 

 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) - foto preluat de pe istoria.md

 

 

Foto: Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România),

 


Mortalitatea în Rusia creștea vizibil după revoluție



Rusia a testat de câteva ori trăinicia unităţii naţionale a statului român. Însă, confruntându-se în continuare cu grave probleme interne, ea nu reuşea să concentreze suficiente forțe pentru a reocupa Basarabia.

În 1919, în urma foametei, în Rusia, s-au îmbolnăvit de tifos 2,1 mln de oameni, dintre care 764 mii au decedat, iar în 1920 s-au îmbolnăvit 2,3 mln și au decedat 834 mii.

În 1919, creşterea naturală era de -1,87%, iar în 1920 de -2,05%.

În decembrie 1919, consumul de carne pe cap de locuitor din Moscova era de 0,051 funţi pe zi.
Or, în scurt timp, Rusia s-a confruntat cu o nouă foamete. Abia după 1922, când a trecut la o politică economică nouă, această țară a început să depăşească crizele interne.

Către acea dată, se crease statul unitar român, care a depăşit cu succes greutăţile generate de Primul Război Mondial.



Ion Chirtoagă, dr. hab. în istorie

Valentina Chirtoagă, dr. în istorie

Timpul md.

11/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: