Epidemia de Coronavirus – un pretext pentru un nou asalt împotriva Bisericii Ortodoxe Române?

 

COVID-19 Un nou asalt împotriva Bisericii Ortodoxe Române?

 

Oricine analizează cu atenție ceea ce se întâmplă în ultima vreme în societatea românească nu poate să nu constate că împotriva Bisericii în general, împotriva Bisericii Ortodoxe Române în special se desfășoară un adevărat război.

Qui prodest ?

Ofensiva unor activiști civici, a unor blogg-eri sau chiar a unor utilizatori de pe Facebook, care uzitează un arsenal lingvistic ce ne aduce uneori aminte de limbajul acuzator al deceniului stalinist, crează un curent de opinie periculos pentru libertatea de conștiință a cetățenilor României.

Mai ales cei care sunt obișnuiți să se informeze doar de pe internet (indiferent de generația căreia-i aparțin) și sunt predispuși să preia fără discernământ lozinci și mesaje dezinformatoare ori care induc scenarii apocaliptice, se exprimă în spațiul public cu o agresivitate care mă înspăimântă.

Vehemența atitudinilor lor mă face să mă simt amenințat în a-mi exprima neîngrădită libertatea conștiinței, așa cu esta ea consfințită în articolul 29 din Constituția României.

În urmă cu aproape o lună, cu ocazia oficierii ultimei liturghii duminicale cu public, numai în municipiul Cluj-Napoca s-au împărtășit la parohiile ortodoxe câteva mii de credincioși, cu o singură linguriță la fiecare biserică.

Internetul și mass-media au fost invadate de mesaje care stigmatizau această practică „medievală”, creionând scenariul unei îmbolnăviri în masă și a creșterii explozive a cazurilor de infectare cu Covid-19.

S-a gândit careva dintre acești cerberi că oamenii care s-au dus, în mod conștient și liber, fără nicio constrângere să se împărtășească, au avut convingerea fermă că nu vor păți nimic fiindcă se împărtășesc cu trupul și sângele Domnului?

A apreciat careva dintre puterea credinței și a gândului ? Au citit cumva câteva din scrierile profesorului Constantin Dumitru Dulcan să înțeleagă de ce este capabilă mintea omenească, să-i respecte pe semenii lor care au ales calea aceasta a credinței și a concentrării spirituale? Până la data de 17 aprilie în tot județul Cluj s-au consemnat numai (din fericire) 224 de cazuri.

Unde este impactul „devastator” al „inconștienței” preoților ortodocși ? Nimeni dintre procurorii/Pilat-ii care au atacat furibund Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a mai revenit să își ceară scuze Bisericii și semenilor noștri pe care i-ai înfierat, după principiul calomniază, atacă, produ emoția anti BOR, că apoi nu mai contează realitatea, evoluția ulterioară a problemei.

După „tăcerea” de ceva vreme când s-a văzut că în Cluj-Napoca cel puțin nu s-au înregistrat foarte multe cazuri de îmbolnăvire ca urmare a împărtășirii cu lingurița (cum ar fi vrut unii !!!), de câteva zile iar s-a reluat asaltul mediatic în legătură cu acțiunea de distribuire a Sfintelor Paști și a Luminii Sfinte.

Nimeni nu se leagă de agenții firmelor de distribuire a alimentelor și nu numai, care intră în contact zilnic, de dimineața până noaptea, cu sute de oameni despre a căror stare de sănătate nu știu nimic. Și nu sunt îmbrăcați cu combinezoane, nu au viziere, manipulează bani cash etc. Doar preoții și voluntarii ortodocși care împart enoriașilor Sfintele Paști sunt agenții de propagare a Covid-19 !

Nimeni nu i-a oprit pe liderii altor confesiuni să meargă la MAI și să trateze problema distribuirii către enoriași a Sfintelor Paști (în aceste zile sau săptămâna trecută). Cine i-a împiedicat ? Sau dacă există refuzuri din partea autorităților pentru alte confesiuni, vreau să le văd publice. Aceeași tăcere este așternută și peste eforturile lăudabile din această perioadă ale BOR care distribuie gratuit medicamente, măști, mese calde celor în suferință și în neputință. Extrem de puține informații în mass-media și pe internet au apărut care să promoveze și această dimensiune a Bisericii (nu doar ortodoxe).

Au proliferat în ultima vreme acuzele că BOR este conservatoare, închistată în tradiții, opusă modernizării sociale etc. Câți dintre noi știm bunăoară de inițiativele Bisericii, din trecut și din prezent care vizează implicarea în societate. În urmă cu mai bine de o sută de ani, Ioan Mețianu mitropolitul ortodox al Ardealului trimitea circulare preoților care să-i sfătuiască pe enoriași să-și asigure recoltele împotriva calamităților, casele împotriva calamităților și incendiilor. Statul român a introdus relativ recent obligativitatea unor asigurări pentru evenimente de acest gen !

Cărțile, tipăriturile și articolele din ziare necesare desfășurării serviciilor religioase și educației creștine a populației au prevalat în ansamblul textelor tipărite de bisericile ortodoxă și greco-catolică în ultimele secole, însă au rămas o cantitate apreciabilă de circulare, tipărituri și articole în ziarele ecleziastice care popularizau informații privind și alte nevoi zilnice ale românilor decât cele cu caracter strict religios.

O mare contribuție a tipăriturilor bisericești la progresul societății românești din Transilvania din epoca modernă a fost legată de ameliorarea stării de sănătate a populației, la combaterea superstițiilor, sprijinind autoritățile în lupta contra epidemiilor, pentru introducerea unor măsuri de igienă personală și publică. Unul dintre corifeii Școlii Ardelene, Petru Maior, a și publicat o lucrare, nu neaparat originală dar extrem de necesară în epocă intitulată Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor.

Tot așa, un alt ilustru reprezentant al Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, a redactat o lucrare răspândită inițial în forma manuscrisă și publicată însă mult mai târziu (Învățătură firească spre surparea superstiției norodului) în care pleda pentru combaterea practicilor tradiționale și a superstițiilor. Circularele ecleziastice pentru combaterea epidemiilor au fost o permanență în epoca modernă, deopotrivă pentru biserica ortodoxă cât și cea greco-catolică. Dincolo de faptul că ierarhia ecleziastică a fost solicitată să difuzeze ordinele și instrucțiunile autorităților laice, ea nu s-a limitat doar la acest rol și s-a implicat activ în lupta antiepidemică și a elaborat circulare proprii, a tipărit broșuri și articole în ziare pentru a contribui mai eficient la lupta împotriva mortalității cauzate de epidemii.

În timpul războaielor napoleoniene de exemplu, una dintre bolile cu un impact devastator în Transilvania a fost variola. Episcopul greco-catolic de Oradea, Ignatie Darabant, a întrunit Consistoriul diecezan la 14 august 1804 și a redactat o scrisoare pastorală pe care preoții din episcopie trebuiau să o prezinte enoriașilor și să-i lămurească să accepte vaccinarea copiilor lor.

La Episcopia greco-catolică de la Oradea a fost elaborată și apoi difuzată în anul 1831 o circulară, de către episcopul Samuil Vulcan, pentru combaterea holerei care făcea ravagii în zonă, boala fiind necunoscută până atunci pe continentul european.

Fiindcă atât medicii cât şi autorităţile au asociat efectele nocive ale unei alimentaţii precare cu răspândirea şi virulenţa holerei în rândul populaţiei, forurile ecleziastice superioare au trimis preoţilor ortodocși și greco-catolici în timpul holerei din 1836 mai multe circulare prin care clerul era îndemnat să comunice sătenilor ca aceştia, deşi erau în post, să consume carne şi alte alimente prohibite de biserică în timpul posturilor religioase pentru a avea o rezistenţă sporită în faţa bolii.

Preoţimea, o componentă fundamentală a elitei rurale dar şi urbane, era mecanismul de transmisie a disciplinei sociale, a informaţiilor corecte şi necesare dinspre stat spre popor, şi ea s-a achitat în general onorabil în Transilvania în epoca modernă de această misiune cu care a fost investită de către instituţiile administrative laice, centrale şi locale.

La 31 august 1848, vicarul orthodox Moise Fulea le cerea printr-o circulară preoţilor ca atunci când „numărul morţilor de holeră s-ar înmulţi, să se tragă clopotele pentru toţi odată pe zi, la un timp hotărât, pentru ca locuitorii să nu se ţină necontenit cu frică şi în groază prin sunetul clopotelor de mai multe ori pe zi”. Cu prilejul crizelor de subzistență generate periodic fie de ploi abundente, fie de secetă sau invazii de lăcuste, circularele bisericești au făcut propagandă pentru introducerea de către enoriași a unor noi culturi de legume, în special de cartofi.

Astfel, la 24 martie 1815, Nicolae Stoica, protopopul Mehadiei a transmis îndemnurile episcopului ortodox de la Arad Pavel Avacumovici pentru stimularea locuitorilor în vederea cultivării de cartofi, solicitându-le preoților să fie ei înșiși modele în acest sens: „partea cea mai mare dintre români lipsindu-să într-acești timpi din urmă de grâu și cucuruz, grea foamete pot răbda…din milă împărătească, spre ajutor crumpi de sămânță și bucate capătă”. Câți dintre noi știm de construcția înultima vreme de către BOR a multor cămine de bătrâni și copii instituționalizați, de școli profesionale pentru copii orfani, de toată activitatea socială și comunitară a celor care sunt în slujba Domnului ?

Nu pot să nu asociez asaltul împotriva BOR cu tendința de aneantizare a identității noastre naționale. La nivel european cel puțin, dar nu numai, observăm o revitalizare a sentimentului identitar în rândul multor națiuni, inclusiv la nivelul celor care dau tonul în UE. Nu e vorba de o renaștere a naționalismului xenofob precum în perioadele de dominare a ideologiilor totalitare de dreapta sau de stânga, ci de o întărire a sentimentului de apartenență la o națiune sau alta, de afișare cu mândrie a unor simboluri național-statale. Biserica ortodoxă din Transilvania (după 1700 și cea Greco-catolică Unită cu Roma) au reprezentat singura instituție care au avut-o românii timp de mai multe secole pentru a-și conserva identitatea. Românii din Transilvania nu au avut parte până la 1918 de un stat al lor, organizat și condus în nume propriu.

După măsurile luate în anul 1366 de regele Ungariei, prin mai multe evoluții succesive (Unio Trium Nationum, sistemul religiilor recepte (oficiale), Diploma Leopoldină din 1691etc. s-a ajuns la eliminarea totală a românilor atât ca etnie cât și prin religia îmbrățișată de ei de la viața politică a statului maghiar și mai apoi austriac și austro-ungar, doar maghiarii, secuii și sașii beneficiind de toate privilegiile și drepturile ce decurgeau din prezența în instituțiile centrale și locale ale statului. Biserica a oferit românilor din Transilvania nu numai un cadru propice pentru conservarea identității etnice dar și pentru educația civică, democratică, pentru manifestarea unor comportamente care cu greu și-ar fi putut găsi un spațiu mai adecvat de exprimare.

Biserica Ortodoxă, mai ales după 1868, când a fost adoptat Statutul Organic elaborat de Sfântul Andrei Șaguna, episcop și mitropolit al românilor din Transilvania, i-a adus pe români pe terenul vieţii publice, implicându-i în viaţa comunităţii locale, care, ea însăşi, a ieşit din situaţia de marginalizare a istoriei, în care fusese împinsă de secole.

Alegerea periodică a sinoadelor parohiale locale, dar și a celor episcopale sau mitropolitane a implicat exercitarea dreptului de vot de către zeci de mii şi sute de mii de români care nu participau în mod curent la alegerile politice pentru consiliile comitatelor și parlament datorită votului censitar.

Pentru aceştia, exerciţiul democratic reprezentat de alegerea unor organe de conducere la nivelul parohiei dar şi la nivel de protopopiat și episcopie a constituit o experienţă valoroasă şi care a pregătit şi validat maturitatea politică a naţiunii române din Transilvania în toamna anului 1918, când au fost alese în mod democratic consiliile naţionale comitatense şi locale, precum şi cei 1228 de delegaţi care la Alba Iulia la 1 decembrie au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Pentru românii din Moldova și Țara Românească, Biserica Ortodoxă a jucat un rol considerabil în dezvoltarea lor, începând cu primele tipărituri care au difuzat și impus ulterior limba română literară, continuând cu crearea primelor școli etc.

Prin urmare, demolând BOR demolăm și trecutul (chiar dacă el nu a fost în totalitate imaculat) și în consecință și identitatea noastră națională. Poate că asta se dorește și mulți dintre contemporani sunt manipulați în acest sens, atacând nemeritat instituția care s-a confundat secole la rând cu neamul nostru.

 

 

http://www.napocanews.ro 

Acad. Prof. Dr. Ioan Bolovan

 

 

 

 

 

 

 

Prof. Ioan Bolovan (n. 11 august 1962, Pâncota, România) este un istoric român, profesor universitar și prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, din noiembrie 2018 membru corespondent al Academiei Române. 

A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai în anul 1986.  În septembrie 1989 a obținut un post de cercetător științific la Institutul de Istorie din Cluj. Din anul 2001 până în 2008 a fost conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, iar din martie 2008 este profesor titular la aceeași universitate.

În anul 2015 profesorul Bolovan a fost ales președinte al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică (ICHD). 

Publicitate

Din nou despre Marea Unire a românilor de la 1 decembrie 1918

 

 

 

 

Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost momentul astral in care, pentru prima oară în istorie, s-a incheiat procesul indelungat in urma caruia majoritatea vorbitorilor de limbă română din provinciile stravechi romanesti Basarabia, Bucovina, Transilvania, precum si o mare parte a Banatului și a teritoriului istoric Partium (Arad, Maramureș, Sălaj, Timiș, Bihor, Satu Mare), s-au unit cu vechiul Regat al României, rezultat din Unirea de la 1859 a principatelor Munteniei si Moldovei si in 1878 si 1913 a tinutului Dobrogei. 

Tara noastra  a devenit atunci cel mai mare și mai puternic stat din această parte a Europei.

 

Marea Unire asa cum NU o stim

 

 Pentru a fi posibilă Unirea Transilvaniei cu România, implinită simbolic prin Marea Adunare de la 1 decembrie 1918, Vechiul Regat a subvenţionat şi sprijinit, decenii la rând, începând din secolul al XIX-lea, mişcarea naţională a compatrioţilor de peste arcul carpatic.

Datorită politicii regilor Carol I şi Ferdinand şi a unor politicieni, în special a familiei Brătianu, românii care au luptat pentru emancipare şi pentru drepturile naţiunii în Transilvania sub dominaţia austro-ungară au reuşit să ţină piept presiunilor exercitate de autorităţile maghiare.

Din fondurile secrete ale guvernului român s-au construit, printre altele, şcoli şi biserici româneşti, s-a finanţat mişcarea pentru drepturile românilor, s-au plătit amenzile dictate de Budapesta şi avocaţii care i-au apărat pe fruntaşii români judecaţi în tribunalele maghiare.

 Adunarea de la Alba Iulia s-a organizat în timp ce asupra românilor se exercita, de către autorităţile maghiare, o campanie de intimidare.

Sute de patrioţi romani au fost asasinaţi în numeroase oraşe transilvane de către unguri pentru că susţineau unirea cu  România.În unele cazuri s-au comis masacre în masă, torturi şi atrocităţi greu de imaginat, cu fruntaşi ardeleni schingiuiţi, mutilaţi şi apoi îngropaţi de vii.

 În ciuda hotărârii consemnate la Alba Iulia, unirea n-ar fi fost posibilă fără intervenţia trupelor române. Conform păcii de la Buftea cu Puterile Centrale, din 5 martie 1918, România se angajase, printre altele, să-şi reducă drastic puterea militară.

Astfel că reluarea ostilităţilor, în noiembrie 1918, a găsit statul român într-o situaţie militară foarte delicată. În Est, bandele bolşevice şi naţionaliştii ucraineni ameninţau graniţa pe Nistru şi Bucovina.

În interiorul ţării, agitatorii socialişti duceau o campanie puternică pentru a provoca o revoluţie roşie. Sub arme se aflau doar patru contingente.

Cu toate acestea, Diviziile VI şi VII Infanterie şi I şi II Vânători au intrat în Transilvania şi au ocupatlinia Mureşului convenită cu aliaţii. Ungaria a reacţionat violent, lobby-ul pe lângă puterile occidentale a avut efect şi o perioadă trupele române n-au fost lăsate să mai înainteze, deşi înţelegerea din 1916, când României i s-a cerut de către Antantă să intre în război, stabilise linia frontierei în apropierea Tisei.

Trupele maghiare şi cele de secui au declanşat atacuri asupra zonei preluate de români. Au existat numeroase victime.

În paralel, românii rămaşi dincolo de linia de demarcaţie au fost supuşi unei campanii de intimidari si  teroare.

 

 

Unirea Transilvaniei cu România a fost înfăptuită, în primul rand pe câmpul de luptă, în urma războiului româno-maghiar , declanşat de guvernul Ungariei şi încheiat doar după ce trupele române au zdrobit armata statului vecin şi au ocupat Budapesta.

 În perioada 1919-1921, armatele română şi poloneză au stopat răspândirea bolşevismului în Europa anarhică şi ruinată de război. Propaganda bolşevică n-a găsit aderenţă în ţara noastră, iar atacurile forţelor sovietice au fost stopate pe graniţa de est, în timp ce armata română a eliberat Ungaria după ce în această ţară venise la putere guvernul comunist condus de Bela Kuhn.

In paralel, trupele conduse de generalul Pilsudski au repurtat victorii decisive într-un război foarte greu cu Armata Roşie care încerca să invadeze tanarul stat recent reînfiinţat al Poloniei.

Liderul romanilor ardeleni Iuliu Maniu a militat în acea perioadă, pentru o Transilvanie independentă. Date din arhiva serviciilor secrete româneşti arată că Iuliu Maniu, avocat care profesa la Budapesta, a fost agent plătit de guvernul de la Bucureşti pentru activitatea de dinainte de 1918.

La Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1918, acolo unde 100.000 de emisari reprezentând Transilvania au votat unirea cu Regatul României, oamenii au ajuns cu trenul, trăsura sau sania si chiar pe jos.

Foto: Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Mulțimile venite la Marea Adunare Națională. Una din cele cinci fotografii realizate de Samoilă Mârza. Sursa: Wikipedia

În ajunul Unirii, au circulat trenuri speciale spre Alba Iulia. Cei mai avuți dintre români au plecat cu trăsura. „Părinții mei, ca atâția alții, au plecat cu sania, trecând pe la poalele muntelui Vulcan, iar de acolo cu Mocănița, un tren pe linie îngustă până la Alba Iulia”, își amintește clujeanul Ștefan Hărăguș, în aceeași carte. Mulți români și-au luat cu ei și copiii.

Câteva trenuri spre Alba Iulia au fost atacate de gardiștii unguri

Îmbrăcați în uniforme roșii (pantaloni, tunici și capele), ungurii erau înarmați cu baionete. Atunci când trenul oprea în stație, gardiștii îi atacau pe călători. „Trenul gemea de lume, dar nimeni nu avea o singură armă de apărare.

Lumea pornise la drum, crezând că guvernul maghiar a pus la dispoziție trenurile necesare și a asigurat siguranța circulației”, consemnează un alt participant, Gheorghe Maier.

Din zone precum Valea Jiului sau din salinele Ocnei Mureș, detașamentele de mineri au sosit la  Alba Iulia. Aveau două semne distincte: lămpile minerești, purtate în mâini, și fanfarele care-i însoțeau în trenuri. Erau disciplinați și entuziasmați, așa îi descriu martorii.

A existat o mișcare feministă, care s-a născut după revoluția pașoptistă.

În 1850 a avut loc prima reuniune a femeilor române în Transilvania. Scopul mișcării nu a fost, însă, de a obține drepturi egale cu cele ale bărbaților, precum se întâmpla în Europa, ci de a lupta pentru libertate și unitate națională.

„Numai femeia este capabilă să păstreze tezaurului naționalității”, era convinsă Maria Baiulescu, președinta Uniunii femeilor române din Ungaria. Se considera că „emanciparea reală a femeii poate fi realizată numai după emanciparea deplină a națiunii”.

Maghiarii nu au votat, dar asta nu anulează legitimitatea actului Marii Uniri desavarsite la Alba Iulia. Cei care nu l-au recunoscut au avut opțiunea de a pleca în Ungaria și au facut-o, fiind despăgubiți de statul român. Au votat însă germanii, iar atitudinea lor este fără echivoc în sensul recunoașterii unirii Transilvaniei cu România.

După normele din epocă, referendumul a fost validat. Faptul că a fost recunoscut la nivel internațional spune totul. De asemenea, Sistemul de tratate încheiat după primul război a validat Unirea.

 

 

Recunoaşterea Unirii a fost condiţionată de Aliaţi de o serie de concesii economice ale României, între care modificarea Legii Minelor astfel încât resursele de petrol să poată fi exploatate de companii precum Standard Oil (trustul lui Rockefeller).

Inca de acum o suta de ani marile puteri pentru “ajutorul” dat ne- au pus conditii economice pentru a ne spolia resursele. Nimic nu s-a schimbat pana azi.

In prezent, fiindca ne-au primit in UE si in NATO, ne-au distrus economia, ne-au acaparat cu neobrazare resursele si ne predau lectii de democratie si morala pe care in tarile lor le ignora.

Atata ipocrizie este de neacceptat. Deja incepe sa se auda “maraitul” tarilor mai mici care nu sunt “si bête comme on pense”(atat de proaste precum se crede).

Daca marile puteri vor face greseala sa incerce edificarea unei Europe cu doua viteze, atunci aceasta constructie nu va avea un viitor. Vor aparea tot mai multe forte centrifuge care vor desira aceasta uniune.

Pentru a înțelege evenimentele din 1918, trebuie să ținem cont de două lucruri.

Unirea n-ar fi fost posibilă fără să existe dorința românilor de a realiza România Mare, dar nici fără apariția unui moment internațional favorabil. Este vorba despre războiul mondial și despre sistemul de tratate care se pune în practică la sfârșitul acestuia.

Subiectul trezește sensibilități și este abordat în cheie emoțională.

Cred că a trecut suficient timp pentru o analiză detașată, mai ales după integrarea în Uniunea Europeană, care aduce societatea modernă în faza post-națională, scrie conf. dr. Alin Ciupală, de la secția de Istorie Modernă a Universității din București. 

O scurtă privire aruncată asupra hărții României anului 2018 și a celei din 1918 ne arată că bucuria Centenarul Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire.

În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost  sfâșiată,  și a pierdut Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare românească.

Asadar, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că, România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/24/ziua-de-24-noiembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/24/o-istorie-a-zilei-de-24-noiembrie-video/

 

 

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/ce-inseamna-centenarul-marii-uniri/

https://www.dcnews.ro/marea-unire-din-1918-controverse-necunoscute-despre-constituirea-romaniei-mari_443077.html

https://mateiudrea.wordpress.com/2014/12/01/marea-unire-de-la-1-decembrie-1918-lucruri-decisive-trecute-sub-tacere-si-altele-celebre-dar-fara-corespondent-in-realitate/

https://www.vice.com/ro/article/7xw9pz/zece-lucruri-marea-unire-de-la-alba-iulia-romania

https://www.libertatea.ro/stiri/multi-romani-nu-stiu-ce-insemnat-marea-unire-psihologia-patriotismului-paradelor-militare-si-petrecerilor-de-strada-2059750

 

 

„Discursul de la Blaj”, rostit la 14 mai 1848 de marele patriot român ardelean Simion Bărnuţiu, străbunicul marelui om de stat din secolul XX, Iuliu Maniu

 

Foto: Stampă din 1848 reprezentând Adunarea de la Blaj, sub  tricolorurile românești şi drapelele Casei de Habsburg (negru-galben) (Muzeul Unirii Alba Iulia)

„Discursul de la Blaj” al lui Simion Bărnuţiu

La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei, astfel că, la vederea acestei mari mulţimi Avram Iancu a exclamat spunând: “Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari !”. 

Potrivit aprecierii învăţatului sas Stephan Ludwig Roth, ” inimile ardelenilor au început să bată puternic, la unison, cu inimile româneşti de la Bucureşti şi Iaşi”. 

Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai – 5/17 mai 1848 (în funcție de calendarul vechi sau nou) a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în Transilvania.  

Iată in continuare importantul discurs rostit în Catedrala din Blaj, de Simion Bărnuţiu, străbunicul marelui om de stat din secolul XX, Iuliu Maniu,  intrat în istorie ca Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848:

 

„Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.

Însă vi se va părea lupta cu neputinţă, când se vor ridica greutăţile asupra voastră ca valurile marii turbate asupra unei năvi; când va dezlega principele întunericului pe toţi necuraţii şi-i va trimite ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să vă abată de la cauza şi amoarea (iubirea) ginţii noastre la idoli străini; aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s’au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum ne-au lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:

“Coloniile şi Legiunile romane, copleşite de Barbari ţin încă limba romană şi, ca să nu o piardă, cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare că nu s’au bătut atât pentru ţinerea vieţii cât pentru neatingerea limbii. Căci comptând (socotind) bine desele inundaţiuni ale Sarmaţilor şi ale Goţilor, apoi erupţiunile Hunilor, Vandalilor şi ale Gepizilor, incursiunile Germanilor şi ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte că încă s’au ţinut urmele limbii Romane între Daci şi Geţi?”

Aşa Fraţilor! Aduceţi-vă aminte atunci că vor striga din mormânt străbunii noştri: Fiilor! Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteţi voi astăzi; noi încă am fost înconjuraţi de inamic în pământul nostru, cum sunteţi voi astăzi, şi nu de multe ori am suferit doară şi mai mari rele decât voi; fost-am cu Goţii, dar nu ne-am făcut Goţi; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii şi nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii şi nu ne-am Bulgărit; cu Ruşii şi nu ne-am Ruşit; cu Ungurii şi nu ne-am Ungurit; cu Saşii şi nu ne-am Nemţit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul şi numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemţiţi, nu vă ruşiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămâneţi credincioşi neamului şi limbii voastre; apăraţi-vă ca fraţii cu puteri unite în pace şi în răsboi; vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi Romanitatea noastră; luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, până la voi senatul şi poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!

Dixi et salvavi animam meam.”

Simion Bărnutiu, ideologul revolutiei pasoptiste

Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj – d. 28 mai 1864, valea Almaşului, Fântâna Gorgana), istoric, filosof, profesor, liderul mişcării revoluţionare din Transilvania, ilustru cărturar, om politic, a militat întreaga sa activitatea pentru interesele naţionale ale poporului român. Ideolog al luptei naţionale a românilor de peste munţi, Bărnuţiu a rămas cunoscut în istoria gândirii politice româneşti îndeosebi prin vestitul discurs rostit în catedrala de la Blaj în timpul Adunării Naţionale a românilor din 3/15 mai 1848, al cărei vicepreşedinte a fost.Este socotit de unii cercetători cel mai de seamă gânditor al românilor transilvăneni de la jumătatea secolului trecut.

Spirit de formaţie enciclopedică, preocupat adânc şi continuu de dezvoltarea generală a poporului român, Bărnuţiu a lăsat în urma sa nu numai o fericită direcţie politică, ci şi o bogată moştenire culturală, gândirea şi puterea sa de prelucrare şi creaţie, impunându-se în numeroase domenii de activitate intelectuală. Gândirea socială a lui Simion Bărnuţiu, având ca temă centrală libertatea, se remarcă prin critica adusă feudalismului, prin ideea libertăţii şi independenţei naţionale, a dreptului tuturor popoarelor la viaţă si propăşire în cadrul unor state republicane şi suverane.

Fiu al unor plugari români din Transilvania, Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 iulie 1808, în comuna Bocşa, într-o familie săracă. A urmat în anii 1817 – 1820 cursurile Şcolii normale din Şimleu Silvaniei, apoi a absolvit Gimnaziul din Carei.

Ulterior, Bărnuţiu s-a mutat la Blaj şi a absolvit cursuri de Filosofie în 1825, după care s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic. După terminarea studiilor în 1829, funcţionează ca arhivar, prefect şi vicerector al Seminarului Teologic din Blaj, apoi profesor de liceu predând istorie şi filosofie.

Simion Bărnuţiu a fost bunicul lui Ioan Maniu şi străbunicul lui Iuliu Maniu, marele om politic care a contribuit esenţial la Unirea Transilvaniei cu România.

Participarea la Revoluţia de la 1848Bărnuţiu s-a numărat printre iniţiatorii protestului înaintat către Dieta aulică în 1843, căci limba română era ameninţată prin oficializarea forţată a limbii maghiare în şcoli şi administraţie.

Autorităţile imperiale austriece, temându-se de de izbucnirea unui curent în opinia publică românească au decis excluderea din învăţământ a lui Bărnuţiu.

După aceste evenimente, se înscrie la Academia de Drept din Sibiu, dar îşi întrerupe cursurile în 1848 pentru a prelua conducerea revoluţiei românilor din Ardeal.

Pe 25 martie, Bărnuţiu a redactat „Proclamaţia către români”, care constituia un adevărat program politic: convocarea congresului naţional român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertate naţională. Tot el a organizat Adunarea din Duminica Tomii (18 aprilie), iar la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj (3/5 mai 1848) este ales vicepreşedinte al memorabilei întruniri.

La propunerea sa a fost proclamată Adunarea generală a naţiunii române care „se declara credincioasă împăratului”, dar „ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării”.

Gândirea politică. Lupta pentru libertatea românilor ardeleni

Ca şi alţi luptători paşoptişti, Bărnuţiu considera că nu poate exista libertate politică şi dreptate socială fără libertate naţională. Polemizând cu înfocare împotriva tezei eronate şi mincinoase a conducătorilor revoluţiei ungare de la 1848 care promiteau românilor şi altor naţionalităţi din Transilvania un regim de libertate politică şi desfiinţarea şerbiei, dar fără recunoaşterea libertăţii lor naţionale, ci dimpotrivă, în schimbul dizolvării lor în naţiunea unică ungară, el a susţinut permanent că „libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională…nu există libertate atunci când nu-ţi poţi păstra şi afirma liber naţionalitatea… libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ” afirma Simion Bărnuţiu în celebrul discurs de la Blaj.

Când situaţia a devenit critică, Bărnuţiu s-a refugiat în Ţara Românească, la 11 martie 1849. După o călătorie plină de peripeţii, liderul revoluţionar ardelean a ajuns la Constantinopol, iar de aici la Trieste, apoi la Viena, unde a continuat să pledeze pentru recunoaşterea drepturilor fraţilor săi ardeleni.

Pentru spiritul său de conciliaţiune dovedit în timpul evenimentelor paşoptiste, Franz Josef l-a decorat în 1850 cu medalia Crucea de aur cu coroană pentru merite deosebite.Activitatea pedagogică şi culturalăTimp de doi ani a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Viena, iar în 1854 îşi desăvârşeşte studiile juridice la Paris. În toamna aceluiaşi an este chemat la Iaşi de către August Treboniu Laurian pentru ocuparea catedrei de filosofie la Academia Mihăileană.

În paralel, a contribuit la reorganizarea învăţământului din Moldova şi, începând cu 16 octombrie 1860, devine profesor la catedra de filosofie al nou-înfiinţatei Universităţi din Iaşi. Ca profesor la Academia Mihăileană (1855 – 1860) şi la Universitatea din Iaşi (1860 – 1864), Bărnuţiu a reuşit să creeze o şcoală, să dea un număr de elemente bine pregătite, care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea moşiilor boiereşti şi mănăstireşti.

El a cerut pentru masele de cetăţeni, drepturi politice şi condiţii de viaţă omeneşti. Cu tot programul şcolar extrem de încărcat, Simion Bărnuţiu a fost atent la manifestările vieţii sociale şi politice, exprimându-şi în diferite modalităţi (lecţii sau scrisori) ideile avansate care continuau linia fundamentală de la 1848. Opera lui Simion Bărnuţiu, integrată cu toate drepturile şi pentru totdeauna în tezaurul culturii româneşti, cuprinde lucrări care dovedesc pregătirea sa enciclopedică.Ultimele clipe din viaţă.

Din decembrie 1863, Bărnuţiu îşi întrerupe activitatea didactică, căci se îmbolnăveşte de o boală incurabilă. În primăvară, simţindu-şi sfârşitul aproape, pleacă spre locurile natale din Ardeal, dar moare pe drum, lângă Fântâna Gorgana, la marginea localităţii Sânmihaiu Almaşului, la data de 28 mai, la vârsta de 56 ani. Va fi îngropat în biserica din dragul său sat natal, Bocşa, din judeţul Sălaj, într-o criptă specială, alături de fostul vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu.

Bustul lui Simion Bărnuţiu, operă a sculptorului Ion Vlasiu, se găseşte pe aleea Ansamblului monumental Gloria din oraşul Blaj, judeţul Alba.Pe locul unde a murit Simion Bărnuţiu, la Fântâna Gorgana de la ieşirea din Sânmihaiu Almaşului, a fost ridicat un monument de mari dimensiuni, pentru a-i păstra memoria.

Opere

• Dreptul public al românilor (Iaşi, 1867)

• Dreptul natural privat (Iaşi, 1868)

• Dreptul natural public (1870)

• Dreptul ginţilor natural şi poziţia politică (doctrina constituţiunii)

• Constituţiunile statelor principale cu introducţiuni

• Antropologia

• Psihologia empirică

• Enciclopedia filozofiei teoretice

• Logica

• Metafizica

• Estetica

• Ştiinţa virtuţii

• Pedagogia

• Românii şi ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/14 mai 1848, cu introducere şi comentar de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924

• Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848 , prefaţă de Ion Raţiu, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1990

• Istoria filosofiei, ediţie princeps după manuscris inedit coordonată de Ioan Chindriş, I-II, Editura România Press, Bucureşti, 2000-2002 (colaboratori: Ioan Chindriş, Mihai-Teodor Racoviţan, Gavril Matei şi Ionuţ Isac)

• Flosofia dpă W. T. Krug, ediţie princeps după manuscris inedit, studiu introductiv de Ionuţ Isac, text îngrijit, cronologie şi notă asupra ediţiei de Ioan Chindriş, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004

Bibliografie

• Radu Pantazi, Simion Bărnuţiu. Opera şi gândirea, Bucureşti, 1967.

• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 65-68 ISBN 973-99321-7-7

• Florian Tucă, Constantin Ucrain – Locuri şi monumente paşoptiste, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988.

 

Surse:

https://foaienationala.ro/discursul-de-la-blaj-al-lui-simion-brnuiu.html

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/03/14/ziua-de-14-martie-in-istoria-romanilor/