CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918 și discursul patriotului român basarabean Constantin Stere

 

 

 

 

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

 

 

Constantin Stere (n. 8.11.1865, Ciripeau, după alte izvoare 01.06.1865, Horodişte, județul Soroca   în Basarabia țaristă − decedat în data de  26.06.1936, în localitatea Bucov, judeţul Prahova, România), într-o familie de boieri basarabeni, a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român.

A învățat la Liceul nobilimii din Chișinău, unde a aderat la mișcarea narodnicistă din Rusia, fiind arestat în ultimul an de liceu pentru activitatea revoluţionară. Condamnat la mai mulţi ani de închisoare,  a fost exilat în Siberia (1886-1892), rămînând surghiunit un timp  dincolo de cercul polar. 

După ispăşirea pedepsei, a revenit în Moldova de Est, apoi, prin cunoştinţele părintelui său, Stere Egor Stepanovici, a obţinut un paşaport pentru străinătate. Trece frontiera şi ajunge la Iaşi, unde are susţinerea şi ajutorul socialistului Ion Nădejde, cu care corespondase în timpul exilului siberian.

A urmat cursurile  Facultății de Drept ale Universităţii de la Iaşi, devenind ulterior profesor de drept constituţional şi chiar rector al acestei prestigioase instituţii de învăţământ din România.

 

A fost unul dintre marii artizani ai Marii Uniri din 1918, supranumit „Marele Apostol al Unirii” și  fondator, împreună cu G. Ibrăileanu, P. Bujor, M. Sadoveanu, al revistei „Viaţa românească” (1906). 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Majoritatea voturilor în favoarea Unirii a fost posibilă numai datorită eforturile depuse de Stere și de liderii Sfatului Țării în cele câteva zile care au precedat ședința din 27 martie/9 aprilie.  Unirea s-a decis deopotrivă la Iași și la Chișinău, fiind rezultatul mai multor discuții și negocieri între liderii politici de pe ambele maluri ale Prutului, care au adus, pentru legitimitate, decizia de unire în dezbaterile Sfatului Țării.

Ședința care va adopta decizia istorică de unire a Basarabiei cu România a început la orele 16 și 15 minute, printr-o scurtă introducere a lui Ion Inculeț, care va oferi cuvântul lui Al. Marghiloman, dorind să afle „cu ce scop a venit la noi”.

Discursul lui Marghiloman este în general cunoscut, redat de mai multe surse, în care cu diferențe de nuanțe se repetă același lucru. Acesta a invocat timpurile tulburi pentru Republica Moldovenească, când aceasta s-a adresat după ajutor României, „ca un copil crud, care își întinde brațele spre mama lui, așa a alergat Basarabia, cerând scăpare de la România”.

Anunțând că Puterile Centrale „ne-au dat toate asigurările în privința Basarabiei”, Marghiloman conchidea că „Unirea Basarabiei cu patria mumă este necesitate pentru statul vostru”. Dar nu înainte de a recunoaște îndeplinirea drepturilor basarabenilor „în conformitate cu obiceiurile locale, moravurile și libertățile câștigate…și care nu sunt contrare cu interesele marei, unitei și nedespărțitei Românii”.

Un  moment crucial în desfășurarea favorabilă a votului de Unire, a fost prezența și alegerea lui Constantin Stere în calitate de deputat al Sfatului Țării. Această alegere, făcută la propunerea lui V. Cijevschi, pare exotică în condițiile parlamentarismului actual, dar deloc excepțională în condițiile timpului.

Venirea lui Stere la Chișinău era așteptată cu mult interes și curiozitate, aura sa de revoluționar și luptător contra autocrației, generând un respect profund în Basarabia, inclusiv din partea minorităților. C. Stere va prelua cuvântul după retragerea delegației române, vorbind atât în limba română, cât și în limba rusă, pentru reprezentanții minorităților naționale, pe care a încercat să-i convingă să renunțe la egoismul lor etnic și să nu se opună tendinței românilor din Basarabia de a reveni la patria-mamă România.

Pe de altă parte, liderul basarabean a flatat spiritul revoluționar al membrilor Sfatului Țării, îndemnându-i ca prin acest vot să contribuie la democratizarea regimului oligarhic din România, să ducă dincolo de Prut „lumina” și să „rupă lanțurile nedreptății seculare”.

După izbânda Marii Uniri, patriotul român C.Stere a fost ales deputat şi în Parlamentul României.

 

 

Proces verbal al ședinței Sfatului Țării din ziua de 27 martie 1918

Discursul lui Constantin Stere rostit în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918

Istorica ședință a Sfatului Țării din 27 martie 1918 a fost prezidată de Ion Inculeț care a dat, mai întâi, cuvântul lui Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri al României. Apoi a fost invitat la tribună, C. Stere a ținut un memorabil discurs [1]:

„Domnilor deputați, în viața omului ca și în viața unui popor întreg, momente așa de înălțătoare nu sunt multe. Sunt profund emoționat de încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru greaua sarcină pe care ați pus-o pe umerii mei, dar simt și bucuria nesfârșită că îmi dați iar posibilitatea de a lupta pentru dreptatea și libertatea poporului, al cărui fiu sunt.

Gonit din țara mea natală, prin puterea oarbă a despotului țar, astăzi eu sunt adus iar aici prin voința poporului eliberat. Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță extraordinară asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noștri o răspundere, pe care noi nu o putem ignora cu nici un fel de sofisme.

Nimeni în afară de noi n-are dreptul să vorbească și să hotărască ceva în numele poporului basarabean. Noi suntem aduși aici prin acel proces elementar istoric care distruge temeliile cetăților și ale bastiliilor [2]. Revoluția a adus la aceasta nu numai pe ruși, ci și pe întregul popor românesc. Voi ați aprins acea făclie la a cărei flacără au ars toate hârtiile care împărțeau pe oameni în privilegiați și neprivilegiați, voi ați creat din poporul moldovenesc un popor care n-are alt privilegiu decât cel al muncii.

Acuma sunteți chemați de Istorie să duceți această flacără sfântă dincolo de Prut, ca să-i luminați tot așa pe frații voștri și să le rupeți lanțurile nedreptății de veacuri, achitând prin aceasta datoria voastră față frații care au venit în ajutorul vostru în cel mai greu moment istoric. Astăzi noi proclamăm drepturile poporului suveran, nu numai aici în Basarabia, ci și drepturile tuturor fraților, oriunde ar fi ei. Mulțumindu-vă pentru cinstea pe care mi-ați arătat-o prin alegere, astăzi, după atâția ani de luptă, eu împreună cu voi, voi merge la luptă cu aceeași hotărâre ca și cu 30 de ani în urmă, când încă tânăr am fost aruncat în pușcăria care se înalță și astăzi acolo, ca o amintire a trecutului blestemat, de care noi astăzi ne-am despărțit pentru totdeauna”.

În continuare, C. Stere s-a adresat Sfatului Țării în limba rusă, pentru a fi înțeles ca reprezentanții minorităților naționale: „Domnilor deputați! În acest moment istoric, care trebuie să ne ridice la nivelul acestei probleme, eu îmi voi permite să mă adresez acelora care până acuma au fost stăpânii situației și nu s-au despărțit de gândul despre schimbarea acestei ordini. Domniile voastre ați auzit declarația pe care a făcut-o primul ministru, care a înțeles din discuțiile avute cu diferiți reprezentanți ai parlamentului, dorința țării. El a vorbit despre hotărârea poporului românesc și a guvernului român de a satisface dorința domniilor voastre.

Socot că vorbesc cu domniile voastre ca cu oameni care se conduc de rațiunea oamenilor de stat, care înțeleg situația. Și socot că sunt oameni care nu sunt mulțumiți cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gândiți, în fața cărei dileme trebuie să stea statul român dacă Sfatul Țării ar respinge ideea Unirii? Domnilor, se poate ca România să renunțe la drepturile sale istorice, la idealurile naționale și chiar la drepturile ei de viață? Fiindcă fără a avea acces la Mare, România nu va putea trăi [3].

Să presupunem că din dorința de a complace îndoielilor și conștiinței minorităților, guvernul, devenind trădătorul întregului trecut al poporului român, ar renunța la aceasta. Ce ar ieși din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod precis la aceea că România, sacrificându-și viitorul poporului său, ar pune Basarabia în fața necesității crude de a fi ruptă în bucăți de către vecini [4]. Este admisibil aceasta pentru Basarabia?

Și dacă România nu poate renunța nici la drepturile sale istorice și nici la idealurile naționale, nici la interesele de stat, care îi dictează să-și găsească ieșirea la Mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia, fără consințământul nostru. Sau – bazându-se pe alte elemente ale societății – anume acele elemente care de multe ori în viața istorică a Basarabiei aveau singure dreptul de a vorbi în numele ei, și dacă Unirea s-ar face sub auspiciile elementelor arătate de noi, la ce ar duce aceasta? Tot sângele, toate suferințele din care a ieșit Basarabia liberă, ar fi zadarnice.

Această dilemă, domnilor, stă înaintea noastră și, ca fiu al Basarabiei, eu zic că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în fața urmașilor noștri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toate suferințele trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare sub un pretext oarecare o creațiune logică să justifice această răspundere? Fac apel, domnilor, la conștiința domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre”.

C. Stere a continuat în limba română: „Unul dintre reprezentanții minorităților, un rus, a spus că dacă se va face Unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aci. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu țara aceasta sunt atât de slabe și șubrede poate să aibă același mod de judecată ca populația băștinașă?

Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aci s-a născut, aci a fost acel cazan unde au fiert și s-au topit toate elementele din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce și pe noi nimeni nu nimeni nu ne poate alunga din casa noastră. Un veac fără sfârșit noi, plecați, tăcuți, conștienți de slăbiciunea noastră am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost persecutată ca o otravă revoluționară, sacrificii imense au fost făcute de aceia care doreau să-și însușească începuturile culturii naționale. Și acum, când noi voim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanții minorităților n-au dreptul moral de a închide ușa în fața noastră.

Nu uitați, domnilor, că nu numai chestiunea dreptății naționale, ci și chestiunea dreptății sociale cere să avem tăria și hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteți da poporului pământul cerut de el în condițiuni acceptabile pentru el și nimeni nu poate garanta că mâine voi veți avea această posibilitate. Conștiința proprie a domniilor voastre să vă lămurească”.

După acest discurs a luat cuvântul Ion Buzdugan care, în numele Blocului Moldovenesc, a dat citire Declarației privind Unirea Basarabiei cu România. Declarația a fost adoptată cu 86 voturi pentru, 36 abțineri și 3 voturi contra .

Așa cum prevăzuse C. Stere, drumul spre Marea Unire a început la Chișinău cu Unirea Basarabiei, a ajuns la Cernăuți unde s-a proclamat Unirea Bucovinei, și s-a oprit la Alba Iulia, în memorabila zi de 1 decembrie 1918, când s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. (autor: Ioan Scurtu, sursa: Blog Ioan Scurtu)

În numele Blocului Moldovenesc, Ion Buzdugan în limba română, iar Vasile Cijevschi în limba rusă, vor citi declarația privind unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Potrivit acestei decizii:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

 

 

NOTE:

1. C. Stere, Documentări și lămuriri politice. Preludii. Partidul Național-Țărănesc și „cazul Stere”, București, 1930, pp. 209-211
2. Aluzie la închisoarea Bastilia din Paris, dărâmată în timpul revoluției din 1789
3. C. Stere avea în vedere faptul că, în timpul negocierilor de pace, Puterile Centrale cerut desprinderea Dobrogei de România.
4. Aluzie la ucraineni

20/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RASS Moldovenească – INSTRUMENTUL COMUN AL COMUNIȘTILOR KOMINTERNIȘTI ȘI AL SOCIALIȘTILOR DE LA MOSCOVA PENTRU DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI MARI SI DEZNAȚIONALIZAREA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Imagini pentru ofensiva globalismului photos

 

 

 

 

Dupa ce la 15/28 noiembrie 1918 Consiliul Național Român din Cernauti a votat unirea ”Bucovinei” cu Romania, Sfatul Tarii de la Chisinau a votat in unanimitate ultimul act de înmormântare în istorie a Republicii Democratice Moldovenești – renunțarea la toate condițiile de autonomie ale “Basarabiei”, acest teritoriu fiind impartit pe judete si reintegrat, firesc, din punct de vedere administrativ, in Regatul Roman.

Rusii nu au recunoscut niciodata unirea “Basarabiei” cu Romania si au imaginat o strategie de recuperare pe care am simtit-o pe pielea noastra, atat in perioada 1919 – 1944, cat si, ulterior, din 1988 si pana astazi: combinarea manifestatiilor stradale pentru drepturi, care urmau sa fie deturnate in manifestari antistatale, cu atacuri teroriste ale unor detasamente infiltrate. La aceste solutii au ajuns, dupa esecul tentativei de “revoluție”, condusă de  terorista Hannah Robinsohn (Ana Pauker), la 13 decembrie 1918, la Bucuresti, in fata Teatrului National.

La 6 ianuarie 1919 s-a declansat rascoala antiromaneasca la Hotin, concomitent cu trecerea Nistrului de catre un detasament terorist de cavalerie al Armatei Rosii, comandat de G.I. Barbula, care a ocupat localitatea Otaci.

Armata romana a inabusit cu greu evenimentele, “patriotii” basarabeni supravietuitori fugind peste Nistru, unde au fost distinsi cu “Drapelul Rosu”.

Numele respectivilor internationalisti sunt edificatoare: N.F Skutelnik (fost roman), I.H. Voroneski, B.M. Velicico, N.V. Sliva, K.I. Sinkonenko, D.V. Kalniciuc, T.I. Zibreev, D.T. Cekman, V. Balabanii etc.

La 27 mai 1919, o noua tentativa de provocare a unei “revolutii” a avut loc la Tighina, sub conducerea kominternistilor Zalkind si Humpert, sustinuti de 150 cavaleristi din banda lui Grigore Kotovski.

Esecurile au condus Rusia la tratative cu guvernul roman pentru recuperarea “Basarabiei” in paralel cu infiintarea unui partid comunist la Bucuresti. In aceste imprejurari a aparut Partidul Socialist-Comunist din Romania. Tratativele s-au desfasurat la Varsovia (1921), Tiraspol (1922) si Odessa (1923). In cursul acestora, Lenin a propus Romaniei un schimb ciudat: renuntarea la “Basarabia’ contra tezaurului romanesc trimis, in 1917, la Moscova. Refuzul i-a facut pe Lenin si Stalin sa pregateasca extrem de complex derularea trataivelor ruso-romane, preconizate pentru 27 martie – 20 aprilie, la Viena unde, sub privirea atenta a invingatorilor in razboi, Conferinta ruso-romana trebuia sa transeze definitiv problema Basarabiei. Pentru  internationalizarea litigiului, komiternstii din “Basarabia” au primit ordin sa se refugieze la Moscova.

Ei au creat un Comitet de initiativa pentru promovarea ideii de rupere a “Basarabiei” de Romania, sub numele de Republica Moldoveneasca. Evident, “Sovietica si Socialista”. De data aceasta, rusii au avut grija ca numele initiatorilor sa sune romaneste: T. Chioran, A. Nicolau, A. Badulescu, I. Dic etc. Acestia au organizat mitinguri la Moscova, in toata luna martie a anului 1924, proclamand:

Noi cerem crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti (RSSM) si reunirea ei cu Uniunea Sovietica!” Mai mult, au trimis o delegatie la Conferinta de la Viena (14 martie/28martie), solicitand “crearea Republicii Muncitoresti Taranesti Basarabia si unirea ei cu Uniunea Sovietica”. Cererea se incheia cu sloganurile: “Jos cu ocupantii!” si “Traiasca RSSM!”

 In paralel, s-a actionat similar la Harkov (21 martie) si s-a decis desfasurarea Congresului III al Partidului Socialist-Comunist din Romania, tot la Viena, debarcarea romanilor din conducere si inlocuirea lor cu ungurul Elek Koblos. Prelungite pana in luna septembrie, tratativele au esuat, odata cu ultima tentativa de secesiune in Romania, “revolutia” de la Tatar Bunar in care a fost implicat un singur roman (Turcan).

Esecul i-a facut pe kominternisti si socialisti sa creeze, intr-o armonie deplina, instrumentul care avea sa destabilizeze si Chisinaul si Bucurestii – Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RASSM). Benefic a fost faptul ca aceasta a fost creata, din necesitate, în teritoriile românesti inglobate in noua Ucraina Sovietica, adica ntre Nistru si Bug, in Transnistria. Ticalosia a constat in faptul ca Stalin a repus in circulatie denumirea unei entitati statale romanesti disparute in istorie, la 11 decembrie 1861, când Alexandru Ioan Cuza a proclamat Romania – Moldova. Intr-un stat roman, impartit administrativ in judete, o astfel de entitate, ca si defunctele Ardeal, Oltenia, Muntenia, Banat, Tara Barsei, Tinutul Secuiesc, nu are ce cauta decat ca simbol al unei intentii distructive. Iar Stalin a facut-o ca punct de plecare in actiunea de spargere a unitatii romanesti, prin inventarea unui popor “moldovenesc”, procedeu similar celui de inventare a unui popor “ucrainean”.

Oficial, initiatorii proiectului au fost banditul Grigore Kotovski, kominternistul Pavel Tkatcenko (Iacob Antipov) si tradatorul M.V. Frunze ajuns, din boier roman, activist komnternist, inalt comisar al Uniunii Sovietice si general comandant al Cavaleriei Armatei Rosii. In paranteza, fie spus, Frunze avea sa fie lichidat de Stalin, ca toti comunistii care nu au apucat sa fuga din “Raiul socialist”, prin ordinul dat medicilor cu ocazia unei banale operatii de apendicita, procedeu folosit peste decenii si in cazul ministrului Apărării Nationale din România, Leontin Salajan.

Acceptand ideea, Biroul Politic al CC al PC(b) din Rusia a dat ordin Comitetului Central al PC(b) din Ucraina sa se ocupe de problema, la 29 iulie 1924. Drept urmare, la 12 octombrie 1924, s-a creat fictiunea statala RASSM, in urmatoarele raioane romanesti dintre Bug si Nistru: Balta, Birzula, Camenca, Crut, Dubasari, Grigoriopol, Nani, Ocna Rosa, Ribnita, Slobozia, Tiraspol, cu o intindere de 7.516 km2, cu 545.000 de locuitori (57% romani, restul minoritati de colonizare) si capitala la Balta.

Patru ani mai tarziu, s-a mai marit, teritorial, putin, la 8.100km2 (cu 568.984 locuitori), capitala fiind mutata la Tiraspol. La noua corectura din 1934, RASSM avea 8.434km2 si 615.500 de locuitori, 80% romani. Dar nu se mai numeau romani. Planul A rusesc a reiesit din lozinca lansata de primul presedinte al RASSM, rusul Grigori Ivanievici Borisov: “Traiasca RASS Moldoveneasca, leaganul Romaniei Socialiste!” Deci era un cap de pod, vizand inglobarea intregii Romanii in Noua Ordine Mondiala Socialista Sovietica. Pana atunci, insa, Planul B prevedea, ca alternativa, inventarea unui popor “moldovenesc”, a unei limbi “moldovenesti”, obiectiv de care s-au ocupat luptatorii pentru “democratie”, de atunci, “ucraineni”, declarand limba romana “limba de salon, a burgheziei, plina de frantuzisme”, in timp ce poporul ar vorbi “moldoveneste”, de unde necesitatea “eliberarii” si unirii statale a poporului “moldovenesc” pana la Carpati. Un obiectiv neabandonat nici astazi, intrucat corespunde obiectivelor antistatale ale comunistilor/globalistilor.

Cu incepere de la 18-21 ecembrie 1924, conferintele de partid ale comunistilor de la Balta si Tiraspol aveau sa se prezinte, declarativ, drept conferinte “pe toata Moldova”. Pentru atragerea romanilor, similar prostirii musulmanilor, “ucrainenii” au decis, la 3 februarie 1932, adoptarea alfabetului latin pentru limba moldoveneasca.

După 6 ani, insa, initiatorii au fost pedepsiti, constatandu-se ca aceasta permite accesul la cultura romana si, la 27 februarie 1938, s-a revenit la grafia rusa. In arc peste timp, in octombrie 2007,  comunistul Voronin avea sa strecoare in Acordul de facilitare a regimului de vize, incheiat intre Republica Moldova si Comisia Europena, condusa de comunistul mao-ist, Barroso, sintagma “limba moldoveneasca”.

Mana cereasca pentru statul nationalist socialist rus avea sa fie semnarea, la 23 august 1939, la Moscova, a Pactului de Neagresiune cu Germania nazista, de catre Joachim von Ribbentrop si Viaceslav Molotov (presedintele Consiliului Comisarilor Poporului). Cu referire la art.3 din Protocolul aditional secret la acest pact, Ribbentrop preciza pozitia Germaniei: 

“In ceea ce priveste Europa de SE, partea sovietica insista asupra interesului ei pntru Basarabia. Partea germana a declarat ca manifesta o totala lipsa de interes fata de aceste teritorii.” 

Deci, simplii idioti sau comunist – globalistii, care pretind astazi ca Romania ar plati politele pentru ca a tradat Germania in al II-lea Razboi Mondial, ar trebui sa priceapa ca Germania ne-a tradat pe noi, din start, acceptand, nu numai sfartecarea Romaniei prin pierderea “Basarabiei” ci si a “Bucovinei”, luata “in compensatie” si a Hertei care nu intrase in discutie. Rusii ar fi luat totul cu acceptul Germaniei daca nu ar fi fost opriti cu foc, de un simplu maior, care a trecut peste capul comandantulul “Diviziei a VII-a infanterie – Stavrat”, al ministrului de razboi si al regelui Carol al II-lea, dand un ordin nemaintalnit in istorie:

 “Din ordinul meu si pe a mea raspundere, deschideti focul!” Se numea maior Valeriu Carp, a murit, din fericire pentru el, in luptele cu rusii de la Pascani din aprilie ‘44, declarat fiind, post mortem, de rusi, criminal de razboi. Nu a patruns in cartile noastre de istorie, unde adevaratii eroi nu au ce cauta, printre tradatorii reesapati de interesul politic, dar granita actuala a Romaniei se afla, si astazi, in nord, stabilita pe “Aliniamentul Carp”.

La 29 martie 1940, Molotov informa Sovietul Suprem: “Printre tarile meridionale vecine pe care le-am citat, este una cu care noi nu avem un pact de neagresiune, Romania. Aceasta se explica prin existenta unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a carei anexare de catre Romania nu a fost niciodata recunoscuta de Uniunea Sovietica.” Primind aprobarea de interventie armata, Molotov l-a informat pe ambasadorul german, Schulemburg, ca aceasta chestiune este “extrem de urgenta”, ca “nu sufera nici un fel de amanare”.

La 26 iunie 1940, in urma acceptului dat de Hitler, Molotov a fost informat ca rusii pot lua si Basarabia si Bucovina cu orasul Cernauti, iar “hotarul trebuie sa treaca prin cel mai de sud punct al Ucrainei Apusene Sovietice, de la Muntele Cneteasa spre Est, de-a lungul raului Suceava si apoi mai spre NE de Herta, pe Prut”, pentru ca Rusii sa aiba linia de cale ferata directa: Chisinau- Cernauti- Liov.

Asadar, Noua Ordine Mondiala, nazisto-socialista, instalata pentru prima data pe planeta de o putere bipolara, Germania-Rusia, functiona.

Inceputa la 15 aprilie 1940, prin constituirea Frontului de Sud, sub comanda generalului Jukov, din armatele V, IX, XII din Ucraina, pregatirea de interventie armata era incheiata la 26 iunie ’40. Pe Nistru erau concentrate: 32 divizii infanterie, 2 divizii infanterie moto, 6 divizii cavalerie, 11 brigazi tancuri, 3 brigazi desant aerian, 16 regimente si 4 divizioane de artilerie, 14 regimente artilerie de camp. In aceeasi zi s-a trimis nota ultimativa regelui Carol al II-lea. Consiliul de Coroana neputand fi intrunit, la 27 iunie ’40 s-a primit al doilea ultimatum.

Abia la orele 21, intrunit, Consiliul de Coroana a respins solicitarea de a rezista cu armele, ceruta de asazisul dictator Carol al II-lea, in urmatoarea decizie: din 26 membri, 19 au fost pentru cedare in fata rusilor, unul “si-a pus piciorul in ghips”, ca peste vremuri V.A. Stanculescu si numai 6, adica istoicii si militarii au fost pentru rezistenta armata. In Jurnalul sau, ultimul adevarat si mare suveran, Carol al II-lea, avea sa scrie: “Numai 6 votanti din cei 26 prezenti au fost pentru rezistenta. Numele lor merita sa fie inscrise, cu litere de aur, in Cartea Demnitatii Romanesti”

O facem noi, astazi, rezervistii SCMD: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Ernest Urdareanu, Stefan Ciobanu si Traian Pop. Pe moment, asazisul dictator, Carol al II-lea, infrant, a fost obligat sa paraseasca sala strigand in fata posteritatii: “De ce oare romanii nostri n-au nici cea mai mica doza de orgoliu national in aceste clipe, intr-adevar, grele?”Chiar asa, de ce?

Acestea au fost imprejurarile in care Romania a pierdut 50.500 de km2 cu peste 6.700.000 de locuitori, dar si imprejurarile in care a disparut RASSM, pentru ca nu mai era necesara.

La 2 august 1940, Stalin a luat urmatoarele masuri:

  • Constituirea Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti din doar 6 judete ale asazisei Basarabii (Balti, Cahul, Tighina- rebotezata Bender, Chisinau, Orhei si Soroca) si doar 6 raioane ale fostei RASSM (Camenca, Dubasari, Grigoriopol, Ribnita, Slobozia si Tiraspol);

  • Inglobarea in Ucraina a raioanelor fostei RASSM – Nani (rebotezata Ananiev), Balta, Birzula, Codima, Ocna Rosa, a judetelor Ismail, Cetatea Alba si Hotin, dar si a “Bucovinei” (6000 km2 – judetele Storojinet, Cernauti, partial Radauti) si Hertei (340 km2), ultimele formand, astazi, Regiunea Ucrainiana Cernauti (8100 km2), proclamata la 7 august 1940.

A urmat eroica liberare, de catre armata romană, prin intrare in razboi, nu numai a intregii Basarabii ci si a intregii Transnistrii, care au reventi pentru 3 ani la trupul tarii, dar si a Ucrainei Istorice si marea contraofensiva comunisto-socialista impotriva Romanie derulata cu sprijin american, dupa 3 martie 1944, cand s-a conturat noua putere bipolară, americano-rusă, cu știutele sau neștiutele consecinta pana in ziua de astazi.

Le vom lamuri, pe rând, in cele ce vor urma… 

 

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

http://dogaru-mircea.blogspot.com/ jocul-de-mobilizarea 

09/08/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , | Lasă un comentariu

28 noiembrie 2017- Se împlinesc 99 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara! VIDEO

bucovina

 
După momentul istoric consemnat la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România, al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român  a fost săvârșit la 15/28 noiembrie 1918, de Congresul General al Bucovinei  care a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind ”Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

 Ducatul Bucovinei a fost parte a Imperiului Austriac între anii 1774/5 – 1918.

După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă.

 

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, Joi în 15/28 Noemvrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi,

„…Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”

Considerând că de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechiile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s’a închegat ca Stat;Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie dela Suceava, se găsesc gropniţele domneşti dela Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

Considerând că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a-lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;Considerând că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu deasila alipită Coroanei Habsburgilor;

Considerând că poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale, şi care prin strâmbăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri conlocuitoare cu care el doreşte să trăească ca frate;

Considerând că, în scurgerea de 144 de ani Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie din Europa sub steag străin, pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite şi izgonirea limbii lor din viaţa publică şi chiar din biserică;

Considerând că, în acelaşi timp, poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de producţie ale acestei ţări şi despoiat în parte de vechea sa moştenire;

Considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n’au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin alipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa, că marele vis al neamului se va înfăptui când toate ţările române dintre Nistru şi Tisa se vor uni într’un stat naţional unitar;

Constată că ceasul acesta mare a sunat. Astăzi când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor săi Aliaţi, s’a întronat în lume principiul de dreptate şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor sdrobitoare Monarhia Austro-Ungară s’a zguduit în temeliile ei şi s’a prăbuşit iar neamurile încătuşate în lanţurile ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, primul gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre;

Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

Iancu Flondor

Preşedinte al Congresului General al Bucovinei

 

Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I sancționa actul unirii Bucovinei cu România.

Parlamentul român, întrunit în ședință solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

 

 

112807271640565485

 

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea 250/2015 prin care la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei.

 

 

 

29/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: