28 noiembrie: SĂRBĂTOAREA UNIRII BUCOVINEI CU ȚARA MAMĂ- ROMÂNIA

Unirea Bucovinei cu România a fost actul politic al românilor bucovineni prin care au decis alipirea Bucovinei la patria mamă.

Contextul european în care Bucovina s-a unit cu România a fost dominat de mari prefaceri. Puterile Centrale au ieșit înfrânte din Primul Război Mondial și au capitulat rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie, consemnează https://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania.

În 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, care exprima voinţa românilor de a separa provinciile româneşti Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Bucovina de Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.

Austro-Ungaria intrase însă într-un proces de dezintegrare, iar o serie de teritorii componente ale imperiului și-au proclamat în a doua jumătate a anului 1918 independența: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.

În 3 octombrie/16 octombrie împăratul Carol I a lansat manifestul, Către popoarele mele credincioase, prin care anunța federalizarea imperiului Austro-Ungar, o ultimă încercare de a salva de la pierire imperiul aflat în agonie.

Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan. (Motiunea unirii, 1918).

Harta etnică a Bucovinei

Reacția românilor din Bucovina a fost imediată.

În 14 oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat la Cernăuți, Adunarea Națională, la care au participat reprezentanți ai românilor, primari și foștii deputați ai dietei bucovinene.

Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul Național Ucrainean a convocat la rândul său la Liov în 19 octombrie 1918, Adunarea Națională Constituantă, care a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, în care au inclus și nord-vestul Bucovinei istorice, care la 1774 fusese ruptă samavolnic din trupul Principatului Moldovei de Imperiul Austriac.

Procesul Verbal din 15/28 noiembrie 1918. ©centenarulromaniei.ro

 

A fost înființat și un Consiliu Național al românilor bucovineni alcătuit din 50 de persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de înfăptuirea unirii.

Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi.

La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune în care sublinia caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. De asemenea, s-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.

Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, cu o majoritate zdrobitoare, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni.

Drept urmare, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, teritoriul pe care trăiau românii bucovineni redeveneau la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării de care fuseseră rupți .

Decretul – lege prin care regele Fedinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919. ©ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

 Din păcate, în 1940 partea de nord a Bucovinei a fost ruptă, împreună cu provincia Basarabia din trupul țării noastre de către URSS, cu acordul Germaniei lui Hitler. Aceste străvechi teritorii românești au fost eliberate din nou, pentru scurt timp, între anii 1941-1944, dar au fost din nou cotropite și anexate de sovietici până în 1991.

De-atunci, Bucovina de Nord a rămas anexată la Ucraina.

În data de 28 octombrie 2015 a fost promulgată Legea 250/2015 votată de Parlamentul României, prin care la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei.

Publicitate

28 noiembrie 2017- Se împlinesc 99 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara! VIDEO

 
După momentul istoric consemnat la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România, al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român  a fost săvârșit la 15/28 noiembrie 1918, de Congresul General al Bucovinei  care a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind ”Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

 Ducatul Bucovinei a fost parte a Imperiului Austriac între anii 1774/5 – 1918.

După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă.

 

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, Joi în 15/28 Noemvrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi,

„…Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”

Considerând că de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechiile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s’a închegat ca Stat;Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie dela Suceava, se găsesc gropniţele domneşti dela Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

Considerând că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a-lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;Considerând că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu deasila alipită Coroanei Habsburgilor;

Considerând că poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale, şi care prin strâmbăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri conlocuitoare cu care el doreşte să trăească ca frate;

Considerând că, în scurgerea de 144 de ani Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie din Europa sub steag străin, pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite şi izgonirea limbii lor din viaţa publică şi chiar din biserică;

Considerând că, în acelaşi timp, poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de producţie ale acestei ţări şi despoiat în parte de vechea sa moştenire;

Considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n’au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin alipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa, că marele vis al neamului se va înfăptui când toate ţările române dintre Nistru şi Tisa se vor uni într’un stat naţional unitar;

Constată că ceasul acesta mare a sunat. Astăzi când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor săi Aliaţi, s’a întronat în lume principiul de dreptate şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor sdrobitoare Monarhia Austro-Ungară s’a zguduit în temeliile ei şi s’a prăbuşit iar neamurile încătuşate în lanţurile ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, primul gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre;

Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

Iancu Flondor

Preşedinte al Congresului General al Bucovinei

 

Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I sancționa actul unirii Bucovinei cu România.

Parlamentul român, întrunit în ședință solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

 

 

 

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea 250/2015 prin care la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei.

 

 

 

Glasul Bucovinei – O publicaţie care a militat pentru Unirea Bucovinei cu Ţara Mamă

 

 

 

 

 

 

 

Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur. După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s`a realipit la sinul patriei mame de unde fusese ruptă. Visul nostru de aur s`a împlinit. Părinţii noştri cari au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi desrobit.             O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s`a reparat şi firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s`a reluat astăzi şi se va putea continua în ticnă spre binele şi propăşirea tuturora.             Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele.             Trăiască Bucovina dezrobită si reintrată grănitele României Mari.             Trăiască regele nostru liber ! I.Nistor

Prin unire la democratizarea statului Român.             În aceste zile de bucurie, când se făureşte unirea tuturor ţărilor locuite de Români într-un stat naţional unitar, un gând, care trebuie să preocupe pe conducătorii românismului mai presus de toate, este – să ajungem cât mai degrabă la acea unitate sufletească, care trebuie să fie pusă la baza statului nostru.             Trebuie să recunoaştem cu toţii, că după un traiu îndelungat în diferite condiţii, Românii se prezintă ca o naţiune, care este departe de a fi unită „în cuget şi simţiri”. Trebuie să recunoaştem, că Românii încă nu cugetă şi nu simţesc la fel. Vederile şi simţurile Românilor diferă nu numai dela clasă la clasă, dar şi dela provincie la provincie.             Un singur lucru, care pare că-i caracterizează pe conducătorii naţiunei- mai mult sau mai putin – pe toţi, este dragostea pentru ţărănimea românească, singura clasă socială, care a fost în decursul veacurilor păstrătoarea statornică a nationalităţii româneşti. Aşa se prezintă ţărănimea românească şi în Basarabia, şi în Bucovina, şi în Transilvania şi chiar în România liberă, care n`a fost ea scutită de invazia străinismului cotropitor.             Această dragoste pentru ţărănime rămâne însă deocamdată platonică, şi conducătorii de mâne ai statului românesc vor trebui s`o justifice prin fapte de guvernământ şi de administraţie. Statul va trebui să ieie un şir de măsuri, care să facă cu putinţă participarea ţărănimei la viaţa statului şi care să rădice starea economică şi culturală a ţărănimii. Agenţii statului vor trebui să fie deprinşi cu gândul, că ţărănimea nu-i numai un element ce trebuieste condus, ci şi un element care are dreptul de a fi servit de organele statului.             Numai aşa vom ajunge un stat puternic şi numai aşa vom căpăta şi acea unitate sufletească, care astăzi ne lipseşte. Căci democraţia, odată chiemată la viaţă, va şterge acele deosebiri, care ne despart clasele sociale şi provinciile ca nişte ziduri chinezeşti.             Este îndeajuns cunoscută puterea de unificare a democraţiei în viaţa statelor şi de accea nu-i nevoe să stăruim mai mult asupra lucrului acestuia. Să ne pătrundem cu totii mai degrabă cu gândul acesta, şi prin democratizarea vieţii să păşim la făurirea sufletului românesc unitor! Pan Halippa vice-preşedintele sfatului ţării – Basarabia.

 

Două zile Mari 27 Martie si 15 Noemvrie.             În istoria neamului românesc şi în deosebi în istoria Moldovenilor au fost înscrise două zile negre pline de jale şi de scârbă. Una e ziua când în anul 1775, când s`a zmuls din sânul Moldovei cel mai scump şi sfânt pământ şi alta e ziua când călăul de muscal în anul 1812 a răpit cea mai mare parte din vechea Moldovă. De atunci au început pentru neamul nostru din aceste părţi zilele de sclavie şi de ruşine… Dar acu au venit, şi zilele dreptăţii. Bocetele şi strigătele flăcăilor bucovineni şi basarabeni cari se ucideau unul pe altul în jurul Putnei, ne având pentru cine şi ce, au fost auzite de Voevodul sfânt şi El s`a înălţat din mormânt şi a sunat din corn şi noi vedem cum toată Moldova s`adună. La 27 Martie Basarabia, iar la 15 Noemvrie Bucovina se unesc pentru totdeauna la vechiul trunchi al Moldovei. Sunt două zile mari, zile de dreptate, zile de răsplată pentru neamul nostru, să fim deci cu toţii demni şi vrednici de aceste zile, să fim la înălţimea vremurilor, să ne descoperim cu toţi înaintea muncitorimii noastre şi să-i dăm toată răsplata cuvenită căci numai ea n`a fost trădătoare şi numai ei se datoresc aceste două zile măreţe.             Dă Doamne ca aceste două zile să fie zile de drept pentru acei cari au suferit şi au suportat toate chinurile şi care totodată au ştiut să-şi păstreze datinele şi obiceiurile strămoşeşti. Gr. Cazacliu Deputat în sfatul Ţării al Basarabiei.

 

MAIESTĂŢII SALE REGELUI FERDINAND I IAŞI             Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României.             Multumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan.             Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani ! Preşedintele Congresului General al Bucovinei, Iancu Flondor.

 

1918 – Iancu Flondor (1865-1924), om politic român, preşedinte al Congresului general  care a hotărât unirea Bucovinei cu România şi ministrul Bucovinei în Guvernul României			1918 –  Ion Inculeţ (1885-1945), om politic român, preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia, preşedinte al Republicii Moldoveneşti, ministru în guvernele României, ca reprezentant al Basarabiei

 

 

 

 

 

Membru al conducerii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, din 1913, profesor la Universitatea din Cernăuţi, din 1914, membru corespondent şi apoi membru titular al Academiei Române, din 1916, Ion Nistor e una din acele personalităţi complexe care au avut un cuvânt greu în problematica societăţii româneşti din prima parte a sec. XX.

În perioada 1919-1939, în plan politic şi public, a avut responsabilităţi dintre cele mai diverse: ministru al Bucovinei în Guvernul I.C. Brătianu, între 1922-1926; senator de drept între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorităţi etnice, în 1933; ministru al muncii în guvernul condus de Gh. Tătărescu; ministru al cultelor şi artelor în acelaşi cabinet…

 

 

 

 

Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România la 27 martie 1918

 

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti) a fost un publicist şi om politic român basarabean.

A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România, preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. 

A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne şi a fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.